Doina Gradea înregistrată când spune de ce n-ar fi trebuit să intre pe TVR un documentar despre Rusia: ”Când e o politică de stat să nu faci, când lumea e împotriva rușilor, pana mea, cum să dăm?!”

Șefa televiziunii publice spune că ”m-am exprimat greșit, nu am acces la politica de stat”

vineri, 25 mai 2018, 4:57

Într-o înregistrare audio recentă, aflată în posesia Gazetei, Doina Gradea, președintele televiziunii publice, îi explică lui Eduard Dârvariu, șeful TVR 1, de ce reportajul ”Români în Rusia” n-ar fi trebuit să intre pe post.

Documentarul este realizat de ziarista Ana Preda.

Este difuzat doar pe TVR Internațional, la finalul anului 2017.

Filmul nu intră pe TVR 1.

În discuția șefilor, Dârvariu spune că lui i-a plăcut reportajul, dar Gradea susține că nu asta contează, dacă e bun sau rău, ci altceva.

Argumentele ei sunt:

  1. ”Politica de stat” a României.
  2. ”Lumea” din România, ”care e împotriva Rusiei”.

Dialogul este recent și pornește de la o performanță a ultramaratonistului Tibi Ușeriu, unde un film realizat tot de Ana Preda își întârzia finalizarea.

Iată conversația celor doi.

”Ne-a făcut cu ucrainenii și cu rușii!”

Dârvariu: Vezi că a ieșit un tămbălău cu Ana Preda…
Gradea: Ana Preda?

Dârvariu: Cu documentarul cu Ușeriu.
Gradea: Deci eu, pe Ana Preda asta, dacă aș putea să n-o mai văd în fața ochilor… este una din persoanele din TVR… culmea e că noi ne-am ciocnit la ProTV, care nu face nimic cu anii. Și face numai ce vrea ea și întotdeauna iese scandal. Ne-a făcut cu ucrainenii și cu rușii, suntem răstigniți peste tot că facem programe pentru ruși, promovăm rușii.

Dârvariu: Eu l-am văzut p-ăla cu rușii, mie mi-a plăcut. Sper să nu te superi pe mine, dar mi-a plăcut.
Gradea: Nu am de ce să mă supăr, dar totuși când e o politică de stat să nu faci, pana mea, poate să-ți placă, că na, și… când lumea e împotriva rușilor la nivel național noi… cum televiziunea publică să dăm?
Iar asta nu face nimic cu anii. Asta nu face nimic, nu se uită la televizor, nu știe despre ce e vorba pe planeta asta. Ana Preda!”.

Gradea: ”Am greșit spunând «politică de stat»”

Întrebată de gsp ”De ce ar trebui televiziunea publică să se supună politicii de stat?”, Doina Gradea a răspuns: ”Întâi vreau să vă spun că înregistrarea e ilegală și că o să fac plângere penală”.

-Am înțeles, dar de ce ar trebui televiziunea publică să se supună politicii de stat de vreme ce TVR deservește publicul, adică societatea, și nu statul?
-Nu trebuie. Am greșit spunând asta, adică nu la ”politică de stat” m-am referit, în sensul strict. Era o discuție privată, chiar dacă era una de lucru, purtată în sediul TVR. Nu am eu acces la politica de stat și nu trebuie ca TVR să se supună niciunei politici de stat, vreau să fie clar acest lucru!

-Dar, totuși, în afară de ”politica de stat” invocați și argumentul că ”lumea e împotriva rușilor”. De ce cereți ziariștilor TVR să relateze în sensul opiniei majoritare?!
-Nu cer nimic, vă spun încă o dată, e o discuție relaxată, fără o finalitate. Citisem articole și comentarii pe net și erau sub impresia lor, era nedrept să fim considerați pro Rusia. Eu cu Ana Preda mă cunosc din ProTV, am avut relații personale, și un dezacord cândva, dar nu am nimic cu ea, vorbim, am vorbit și zilele acestea. Oricum, voi face plângere penală că nu se mai poate așa. E o campanie de denigrare a mea. Să răspundă penal cine a făcut înregistrările!

Dialogul între reporterul gsp și șefii TVR s-a purtat azi la sediul din Pangrati.

Dârvariu: ”Români în Rusia e un reportaj gen BBC”

Despre ce documentar e vorba?

Ce reprezintă ”Români în Rusia”, realizat de Ana Preda?

”Un reportaj care mie mi-a plăcut foarte, foarte mult! Am văzut chiar recent un reportaj BBC despre Rusia și era la fel ca al nostru. E o producție gen BBC, asta e”, insistă Eduard Dârvariu, șeful TVR 1.

Directorul canalului principal își menține integral opinia din convorbirea înregistrată.

”Români în Rusia” este un documentar de trei episoade a câte 30 de minute. Îl puteți vedea aici.

Despre filmul Anei Preda, Hotnews scrie în decembrie 2017 că ”este un film care promovează Rusia”.

Rugată de gsp să comenteze afirmațiile recente ale Doinei Gradea despre faptul că filmul ei ar încălca ”politica de stat”, jurnalista TVR a spus doar: ”Aleg să stau departe de orice conflict”.

Un reportaj axat pe cultură, cu un ton pozitiv

La vizionarea cu creionul în mână, filmul Anei Preda este declarat nepolitic și temeinic pozitiv.

Autoarea, care spune despre ea însăși că ”mă simt lipoveancă, moldoveancă, româncă”, a lucrat multă vreme la Departamentul Minorități al TVR și a realizat mai multe filme despre comunitățile de ucraineni, lipoveni și ruși din România.

Tema documentarului ”Români în Rusia” e culturală, primele două episoade conținând interviuri cu creatori din Mosfilm, teatrele și instituțiile de artă din Moscova.

Documentarul pledează pentru felul în care cultura construiește punți.

Sau, cum ar spune Liudmina Titova, o actriță a ”Teatrului Mic” de la Moscova, filmul e despre ”momentul în care am făcut exerciții cu actorii tineri din România pe textul din Livada de vișini a lui Cehov. Deși vorbeam limbi diferite, ne-am înțeles!”.

”Liudmina Titova dădea replica în rusă, iar tinerii actori români o dădeau în română! Și s-au înțeles unul pe altul. Ne-am uitat pe înregistrare și ne întrebam: Cum se poate asta?!” Pavel Tihomirov, regizor

Povestea celor 20 de fizicieni români din Rusia

Al treilea episod se concentrează pe mediul științific și academic moscovit.

Apar interviuri cu cei aproximativ 20 de fizicieni atomiști români care fac parte dintr-o echipă internațională ce continuă o colaborare de 60 de ani.

E un subiect inedit și puțin cunoscut în România, scos la iveală de Ana Preda.

La 100 de kilometri de Moscova, în Dumna, cei 20 de cercetători români lucrează într-un institut de fizică atomică, în principal pe cercetare fundamentală.

Filmul Anei Preda se termină cu reacții elogioase ale studenților români, dar și ale colegilor lor de alte naționalități, care se pregătesc în mediul academic moscovit.

Statul rus a plătit biletele de avion și cazarea

La finanțarea filmului a contribuit Centrul Rus de Știință și Cultură din București, lucru amintit de fiecare dată la final, în mod deschis, de către autor.

În privința detaliilor aranjamentului financiar, TVR n-a mai fost atât de transparentă.

La întrebările Hotnews. din 2017, televiziunea publică nu a răspuns.

”Chiar nu știu exact cum s-a finanțat filmul”, precizează și azi Doina Gradea.

Gazeta a aflat, din interiorul televiziunii, că Centrul Rus de Știință și Cultură a plătit biletele de avion și cazarea pentru cei doi trimiși ai TVR: jurnalista Ana Preda și cameramanul Claudiu Petrigenaru.

Și, aici, discuția ajunge într-un alt plan.

Pentru că, așa cum spun angajații și recunosc oficial și șefii, ”în TVR, în finanțarea anumitor reportaje sunt dintotdeauna implicate ambasade, Consiliile Județene sau companii de stat și private”.

Obiceiul e mult mai vechi decât actuala administrație, vine încă de pe vremea comunismului.

Ioana Avădani: ”E grav”

”În cazul în care documentarul Români în Rusia, făcut de TVR, a implicat sprijin financiar sau beneficii de orice fel pentru echipa de filmare, e grav. Avem de ani de zile această discuție legată de credibilitatea unor materiale realizate pe banii celor despre care relatezi. În redacțiile mai atente cu responsabilitatea și credibilitatea lor, astfel de sponsorizări sunt un tabu absolut”, spune Ioana Avădani, de la Centrul pentru Jurnalism Independent, unul dintre ONG-urile preocupate de libertatea de expresie.

”Dacă TVR considera că acesta este un subiect interesant pentru public, trebuia să mobilizeze propriile resurse pentru realizarea lui. Mai ales după ce problemele sale financiare s-au rezolvat prin absorbirea datoriilor la bugetul de stat” Ioana Avădani

Pantazi: ”La cine au ajuns banii guvernului rus?”

Jurnalistul Cristian Pantazi, fost la Hotnews și acum la G4Media, susține că ”în acest reportaj spiritul critic al jurnalistului a fost pur și simplu anesteziat”.

Rugat să comenteze discuția audio dintre Doina Gradea și Eduard Dârvariu, Cristian Pantazi spune: ”Discuția dintre șefii TVR arată o îngrijorătoare lipsă de discernământ managerial. Rezervele șefei TVR sunt legate de percepția publică, și nu de modalitatea inacceptabilă de finanțare a documentarelor TVR de către guvernul Rusiei”.

El se întreabă ”Cum a ajuns TVR să primească bani de la guvernul unei țări pe care atât România, cât și aliații săi strategici (UE, SUA și NATO) o consideră principala amenințare de securitate din regiune? Cine din TVR a aprobat și semnat contractele? La cine au ajuns banii guvernului rus?”.

Conducerea recunoaște finanțarea

”Există, într-adevăr, situații în care emisiuni de portofoliu sunt finanțate din surse externe”, explică Doina Gradea.

Președintele TVR argumentează că restricțiile bugetare sunt importante și că ”eu trebuie să mă îngrijesc ca banii de la buget să fie folosiți pentru ce au fost alocați”.

”Din punctul meu de vedere, filmul ”Români în Rusia” ar merita să intre și pe TVR 1. Poate avem spațiu să-l dăm chiar în timpul Campionatului Mondial din Rusia că s-ar lega bine” Eduard Dârvariu, director TVR 1

”De ce pleacă cineva de la ideea că jurnaliștii nu sunt obiectivi chiar dacă altcineva plătește o parte a cheltuielilor?”, întreabă cei care o însoțesc pe șefa TVR la discuția cu Gazeta.

”Când jurnaliștii merg în avionul președintelui Iohannis nu e la fel?”, întreabă Eduard Dârvariu.

”Nu e la fel, pentru că la anumite deplasări, cele de pe front, drive teste în zone închise sau deplasările făcute cu înalți oficiali, singura soluție ca să relatezi e să mergi cu organizatorii. Plus că, în cazul președintelui de țară, e în interesul public ca jurnaliștii să fie martorii oculari ai reacțiilor lui în diverse evenimente și momente importante”.

”Oricum, toate aceste finanțări sunt legale și decise de conducerea colectivă a TVR”, conchid șefii televiziunii naționale.

”Voi propune înregistrarea tuturor ședințelor de lucru”

Cât despre situația conflictuală din TVR, Doina Gradea se declară ”dezamăgită că ceea ce am considerat folclor, adică faptul că președinții sunt înregistrați de către angajați, se dovedește a fi adevărat. Eu voi propune conducerii să înregistrăm de acum înainte toate ședințele de lucru”.

Ea insistă că ”ceea ce am spus în înregistrare nu e ceea ce se poate înțelege. Eram supărată că se spune despre noi că promovăm Rusia, e nedrept! Noi relatăm de acolo și atât”.

Ea aduce în sprijinul neutralității TVR față de Rusia ”corespondențele ample și echidistante de la alegerile recente”.

”E corect să fiu judecată după deciziile mele, nu după ce spun în discuții de lucru. Pe post se vede că nu am fost nici pro și nici contra Rusiei” Doina Gradea, președinte TVR

”Televiziunea noastră este bolnavă”

În privința înregistrărilor din TVR, Ioana Avădani spune că ”însăși existența lor descrie un mediu extrem de toxic din interiorul televiziunii publice”.

”Televiziunea noastră este bolnavă, când noi o credeam doar neglijentă și leneșă” Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent

”Ce fel de mediu profesional oferă o instituție în care oamenii simt nevoia să înregistreze întâlnirile la care participă? Ce fel de neîncredere domnește de crezi că vei avea nevoie de „dovezi” și simți nevoia să le culegi, pentru că ți-ar putea folosi „la o adică”?”, se întreabă Avădani.

Pe de o parte, ea se bucură că înregistrările arată situația din TVR, pe de altă parte deplânge starea televiziunii.

”Nu se poate face jurnalism de calitate într-un mediu în care toată lumea bănuiește pe toată lumea”.


Comentarii (41)Adaugă comentariu

DEVA  •  25 mai 2018, 17:50

O COMUNISTA , cu un vocabular de hamalagioaica. Inadmisibil! cica asta e trandul ,,,,impotriva Rusilor....rusine! trebuie sa fie demisa de sistem...un sistem de altfel super comunist...compact!

Andrei F  •  25 mai 2018, 17:51

Un articol unde formatorii de opinie se contrazic intre ei...Sa ne aducem aminte ca domnul Tolontan a fost deranjat de o posibila afiliere a TVR la un program al televiziunilor chinezesti pe tema ,,Drumul Matasii,,...Daca acum deontologii neamului se deranjeaza despre un program despre Rusia ,daca sunt deranjati ca emisiunea a fost promovata cu ajutor rusesc ce au spus oare cand CNA a amendat TVR pentru partizanat politic in principal pentru o emisiune folclorica unde Boc,Flutur,Udrea au imbracat portul popular si mai grav emisiunea o fost coproductie cu cei din Guvern si au fost si bani guvernamentali?Desigur ,s-a tacut desi unde era independenta jurnalistica ceruta acum ?-----Si eu cred ca articolul face inca o mare greseala ....Se scrie de relatii reci intre Uniunea Europeana si Rusia...Eu am auzit ca sefii Germaniei si Frantei tocmai ce au vizitat Rusia si se vorbeste de contracte de miliarde...Desigur unii sunt inca cu embargoul si Germania a inaugurat a doua conducta directa de unde importa gazele rusesti pe sub Marea Baltica...Firme mari nemtesti au fost acuzate ca au incalcat embargoul in ce priveste Crimeea si totusi Germania merge inainte...Germania chiar s-a delimitat recent de SUA in ce priveste asigurarea sigurantei militate a Europei...Desigur vine campania electorala si poporul trebuie speriat iarasi cu o vizita a unuia de stanga in Rusia...A fost batuta moneda cu Mircea Geoana,Dorneanu...Mai nou am inteles ca nici in Israel nu este bine sa mearga...

Cătălin Tolontan  •  25 mai 2018, 17:52

@Andrei F: da, aveti dreptate, sunt opinii care se contrazic si asta este excelent, se numeste democratie. Asta e treaba presei, sa incerce sa fie platforma pentru diverse argumente, pentru chei diferite de a interpreta ceea ce ne modeleaza viata.

VLAD  •  25 mai 2018, 18:22

Daca vreti un film despre romani in Rusia, cautati "Bilet de lup". Autoarea nu a primit ajutor de la rusi ca cea de la TVR ci a fost declarata indezirabila pe teritoriul Federatiei Ruse. Asa ca sunt satul de deontologii care iau bani, dar nu ii slujesc pe cei ce platesc. Vezi cazul cu RMGC.

Andrei F  •  25 mai 2018, 18:50

@ Catalin Tolontan Multumesc! Subliminal mi- ati dat dreptate!!!! In anii in care la TVR era partizanat pilitic- conform CNA- nu aveam democratie!Democratia este o moda care vine odata ce guvernarea este preluata de stanga...Pai cine misca in front si sa o intercepteze pe Culcer?Ce jurnalist a criticat atunci TVR?Sau ce miscari de strada sa fi fost atunci fara ca jandarmii sa intervina?Daca nici sindicatele nu au iesit in strada desi in afara de taierile de salariu,de stransul la curea si legislatia in domeniul sindical a fost inasprita?Acum ne deranjeaza vorbele lui Gradea din privat dar Basescu public ne spunea cine este seful si ,,oamenii lui,, acum intorc armele si se asteapta ca populatia sa- i creada ca si cum pana acum au predicat mereu democratia sau sunt nou nascuti...?

constantin  •  25 mai 2018, 18:57

Felicitări! TOATĂ STIMA! După editorialul Gelozie constituţională publicat în Deutsche Welle, încă un articol de presă care mă încântă şi-mi dă speranţă că lumea se trezeşte. Chiar mă săturasem de şabloanele inepte impuse de către unii aşa-zişi formatori de opinie, în fapt, nişte comisari ai presei. Poporul român nu a fost, nu este şi nici nu poate să fie pro-rus, având în vedere istoria noastră complicată, dar nici nu poate ignora vecinătatea cu Rusia. Doina Gradea, dacă face politică la TVR, dă dovadă de o crasă incultură politică . A.Merkel a fost zilele astea la Soci unde s-a întâlnit cu V. Putin... Ce buchet de flori i-a dăruit Ţarul?! Ce zâmbete reciproce?! Jumătate din Germania a fost ocupată de ruşi timp de 45 de ani... Aţi văzut asta pe faţa doamnei Merkel? Credeţi că distinsa doamnă a uitat? Nu! Pe faţa doamnei Cancelar se vedea ... interesul Germaniei de astăzi, pentru că aşa-i în politică. După Rusia, doamna Merkel a mers în China... China care tocmai s-a îmăcat cu SUA şi au pus capăt Războiului comercial. Aşa se face politica. Ce ne-a spus nouă G.Bush Jr. atunci când a venit în România? Că trebuie să fim o punte între Occident şi Rusia. Şi noi ce-am făcut? Am devenit o prăpastie între Occident şi Rusia. Ne-a folosit la ceva? A fost o alegere inteligentă? A avea relaţii bune cu Rusia nu înseamnă că ne trădăm aliaţii, aşa cum greşit susţin comisarii de presă. Mai ales dacă ne gândim că aliata noastră Germania are relaţii EXCELENTE cu Rusia... Aliata noastră Germania are relaţii excelente cu Iranul iar aliata noastră SUA are relaţii excelente cu Israelul... Noi de ce n-am cultiva relaţii bune cu Israelul, de exemplu. Iranul nu prea ne bagă în seama, ăsta-i principalul motiv pentru care am ales aşa. Iar Israelul este dornic de o relaţie apropiată cu România. Sunteţi considerat a fi cel mai important ziarist al generaţiei noastre, decreţeii, şi cred că puteţi face multe pentru spargerea unor clişee toxice pentru naţia asta. Mă doare când văd cum tânăra generaţie este intoxicată cu asemenea clişee care vor produce mult rău în viitorul apropiat. Descătuşaţi minţile! Doar aşa vom avea viitor. Succes!

Cătălin Tolontan  •  25 mai 2018, 18:58

@constantin: decretel sunt, ziarist important, nici vorba. Nu exista ziaristi importanti, suntem egali, vorba lui Mircea Lucescu, cu ultima stire pe care am dat-o :-)

Elefantul Eugen  •  25 mai 2018, 19:15

E ca în bancul acela în care iepurașul a mâncat bătaie și pentru că avea șapcă și pentru că nu avea. Deci concluzia care ar fi? Din titlu se înțelege că dintr-o dicuție privată a 2 decidenți dumneavoastră trageți concluzia că nu ar fi ok ca aceștia să gândească așa, apoi ne spuneți că dl Pantazi salută nedifuzarea acelui documentar, pentru ca nu cumva să nu ne vindem astfel rușilor. Cum trebuia să se facă? În TVR - și asta e o știre - lucrează tot oameni ca oricare dintre dumneavoastră cei care citiți aceste rânduri. Oamenii nu sunt din tablă. Nici din plastic. Este normal ca să ai niște îndoieli - ca orice om - este normal ca să nu mai vrei să fi ***t indiferent de ce ai face, este normal să pretinzi respect și să încerci să nu mai pui paie pe foc respectând mai știu eu ce trend... Omenește, uneori simți nevoia asta. Deși documentarul are un puternic caracter cultural și uman, încercați să înțelegeți și pe OMUL Gradea. Dumneavoastră ce ați fi făcut, ați fi riscat *** primite pentru „că TVR s-a vândut rușilor”? Omenește vorbind... Oamenii au ajuns să conteze cel mai puțin. Și asta este cel mai trist. P.S. Văd că scrieți pe site-ul dumneavoastră că doriți „less hate”, dar permiteți cititorilor dvs să îi facă pe oameni comuniști fără motive ÎNTEMEIATE. Doar că așa crede acel domn... Dar cu demnitatea celei jignite cum rămâne? Sau dacă lucrezi la TVR nu ai dreptul constituțional la demnitate? Așa gândeau și comuniștii, pe dușmanii lor îi făceau neoameni, indivizi pe care nu numai că era ok să îi jignești, dar erai marginalizat dacă nu îi considerai dușmanii tăi personali. Nu mai vreau vremuri din acelea, dar văd că „neoamenii” inventați de comuniști sunt în contnuare aduși spre *** publică... Sunt mai mulți, nu numai cei de la TVR... În fuga noastră de a afla ceva (plecăm cu convingerea că vrem să aflăm adevărul, dar nu aflăm nimic de fapt, suntem niște mase care merg spre fentă - ca să citez un sociolog de la noi) uităm de orice este omenesc.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Uncle Dolan  •  25 mai 2018, 19:28

Cred ca Gradea a avut dreptate aici. Daca documentarul respectiv a fost finantat de rusi, e clar ca e propaganda. Ai putea sa te duci pe banii lor si sa prezinti lucrurile negativ sau critic? Du-te pe banii tai sau ai institutiei tale si fa un documentar pozitiv, daca vrei sa fii ceva mai credibil.

Elefantul Eugen  •  25 mai 2018, 19:35

...și încă ceva: cum se face că NIMENI din presă nu își pune niciun fel de întrebare despre modul CUM au fost obținute aceste înregistrări, de ca și cum este absolut NORMAL ca niște oameni din conducerea unei instituții de stat (sau publice, cum vreți) să fie ascultați ILEGAL. Este strigător la cer! Deci există și abuzuri bune, nu? Oribil! Deschideți ochii! Poate vedeți și altceva!

gigelos  •  25 mai 2018, 19:40

@tolontan - citeaza Tolo din Burleanu , lasa-l pe Nea MIrcea in pace

constantin  •  25 mai 2018, 19:47

@Cătălin Tolontan Suntem egali în drepturi şi obligaţii. În rest...suntem nişte oameni pe nişte scări, aşa cum spune cântecul. Unii mai sus, alţii mai jos.

Gogo  •  25 mai 2018, 20:25

Am vazut si eu filmul , chiar este interesant.Madama asta Gradea de la TVR e chiar dusa si eu unul chiar nu sunt fan rusi, ne_au adus numai nenorociri.

Maxentiu  •  25 mai 2018, 20:52

Cind un jurnalist care publica inregistrari ilegale ale unor conversatii private isi da mina cu alt jurnalist "apropiat" de serviciile de informatii si se apuca sa dea lectii de deontologie...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Florian Ciocoldea  •  25 mai 2018, 21:00

Doresc sa adresez cele mai regulamentare salutări valorosului cadru care a realizat aceste inestimabile inregistrari anticomuniste. Dupa opiniunea mea, merita cu asupra de masura sa le recite la tribuna ONU imediat ce elibereaza tabutetul Doamna Doctor DNA. Deocamdata rog pe toti gedaii frumosi si liberi sa iasa la lasere de protest in frunte cu Presedintele lor Ptr Alte Coordonate Istorice Traian Basescu si cu Presedinta lor Ptr Alte Coordonate Geografice Elena Cocos. Hai succesurinsi jos Putin, sanchidusmanul lui Mutti M.

Dubna  •  25 mai 2018, 21:26

Agramata aia, Gradea, e "Șefa televiziunii publice"?! Si a fost "editor general la Mediafax" si "Corporate Affairs Manager pe grupul MediaPro"?! HAHAHAHAHAHA! IQ minim, argou de Bucuresti. Asta explica multe! Tzara asta nu se va mai vindeca niciodata, a spus bine Caragiale cu 140 de ani in urma. "Șefa televiziunii publice spune că ”m-am exprimat greșit, nu am acces la politica de stat”"? Dar o pune in practica, ***. "Șefa televiziunii publice" e O CATASTROFA, dar O CATASTROFA ***. De aceea, la nivelul ei si cu bagajul intelectual similar unei ***, a avut in viata o cariera de sefa, pe oriunde a fost TRIMISA. PSD-ul n-are nici o vina, doar se supune Statului Paralel. Dar nu pentru multa vreme se va mai intampla asta.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

IMGB  •  25 mai 2018, 23:51

Pai daca Dragnea si Tariceanu sint presedinti de camere .... de ce n-ar fi si *** asta presedintele TVR ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

IMGB  •  25 mai 2018, 23:55

Cum mai puteti trai in tara aia ?

cn  •  26 mai 2018, 1:38

Dincolo de vocabularul de cartier al mamaiei asteia, si de faptul ca intelege sa faca sluj la politica guvernului (atata cat o intelege ea), mi se pare grav ca se promoveaza ignoranta. Chiar daca Rusia ar fi pe picior de razboi cu noi, si tot ar fi interesant ce se intampla cu romanii de-acolo, si chiar ce se intampla cu rusii. TVR, prin tolomaca asta, face exact ca guvernul Romaniei cand isi inchipuie ca aratandu-si muschii fatza de Rusia (de exemplu cand n-a permis survolul ministrului de externe acum vreun an) ne facem placuti americanilor. O atitudine de sclavi care vor fi mereu tratati ca atare. Polonezii au mult mai multe motive decat noi sa fie anti-rusi, dar nu cred ca vreodata un simplu documentar despre Rusia ar fi interzis acolo.

Andrei Andrei  •  26 mai 2018, 7:54

Daca problema este "cine finanteaza", de ce mai este tolerata mass-media, stiut fiind ca in proportie de peste 99% este finantata de Ferengi (prin intermediul reclamelor) pentru a face (si face) propaganda modului de viata si valorilor Ferengi: "averea deasupra faptelor" ? Daca in loc sa fie sponsorizat, serialul ar fi fost platit pentru un clip cu publicitate la pasta de dinti, continutul ar fi devenit "legitim"? Cum se asigura independenta jurnalistilor fata de BAN, tinand cont ca traim vremuri in care "banul vorbeste"? E gresit sa consideram ca forma este mai importanta decat continutul.

Cătălin Tolontan  •  26 mai 2018, 7:55

@Andrei Andrei: nu va suparati, insa regulile si normele nu sunt de forma in nici o activitate umana. Ele contribuie pe deplin la continut. Regulile de igiena sunt vitale in medicina. Sau, cu un alt exemplu, cum ar zbura avioanele fara reguli de siguranta, asa nu e posibila o presa fara reguli. Presa fara reguli duce la un serviciu fara calitate oferit dumneavoastra.

Fane  •  26 mai 2018, 9:26

Ne comportam ca in toata istoria noastra. Altii ne hotarasc drumul si pare ca suntem cu toti si cu nimeni si mai intotdeauna am fost perdanti.Ne meritam soarta.

vio  •  26 mai 2018, 9:46

este profesional , este deontologic sa folosesti o inregistrare ilegala ? si spun ilegala , deoarece a fost inregistrata fara acordul persoanei in cauza , cu scopul vadit de a o denigra , poate a fost chiar provocata ! eu cred ca nu . tolontan incalca legea , regulile bunului simt , este complice , se foloseste cu buna stiinta de o fapta ilegala ! de ce nu se sesizeaza nimeni ?

Ovidiu Ivanov  •  26 mai 2018, 10:02

Din articol, rezultă că documentarul prezinta colaborari frumoase intre romani si rusi, fara nicio aluzie politica, si in general face PR bun Rusiei. Ce are mai mare relevanta, faptul ca aceste lucruri devin cunoscute la noi sau ca rusii au platit deplasarea? Dacă filmul era despre Argentina și plătit de guvernul argentinian, mai era asta asa o mare problema? Tot TVR a difuzat pana recent un documentar intitulat "Flavours of Romania", in care un englez calare pe motocicleta ne-a vizitat tara, cu finantatare de un mare lant francez de hipermarketuri. Si eu sunt etnic lipovean. Recunosc deschis, ma intereseaza orice informatii despre Rusia si mi-as dori sa o vizitez, sa respir aerul stramosilor mei. Doamna Ana Preda s-a dus acolo, probabil pe banii Ministerului Culturii din Rusia, nu ai armatei ruse sau ai lui Putin, si a produs un documentar constestat nu din cauza valorii, ci pe motive pur politice. Satul de bombe, rachete, stat paralel si crize economice, o sa urmaresc cu mare drag acest documentar, asa cum m-am uitat cu groaza, tot pe TVR, la ""Memorialul Durerii" si la documentarul "The Soviet Story" (acesta din urma disponibil pe YouTube cu subtitrare in romana), in care guvernele comuniste ale URSS sunt prezentate, cu argumente pertinente, drept la fel de criminale ca regimul nazist. Insa m-as dori sa-l vad pe TVR, nu pe internet...

Radu  •  26 mai 2018, 10:15

Poate ar trebui sa scrii si despre astia care fac inregistrarile astea. Vad ca n-ai nici o problema cu "inregistratorii". Daca pe tine te-ar inregistra colegii din redactie si te-ar turna pe la altii, cum ar fi ? Indiferent de ce au spus astia doi, a face asa ceva mi se pare o mare mizerie. Am senzatia ca in televiziunea aia principala preocupare a angajatilor e sa se inregistreze unul pe altul si sa se dea pe goarna.

PIon  •  26 mai 2018, 10:31

O analiză http://inliniedreapta.net/romani-in-rusia-o-tesatura-de-minciuni-si-manipulari-coproductie-romania-rusia/

acar  •  26 mai 2018, 10:54

...cand in numele democratiei se promoveaza "practica ascultarii"...si dupa aceea folosirea inregistrarii la comanda sau cu scop politic...incep sa am dubii..despre menirea jurnalistului...daca scriam " mercenarului"...nu greseam cu nimic

Chalex  •  26 mai 2018, 11:08

Situatia din TVR reflecta cu fidelitate pe cea din societatea romaneasca. Neincrederea, suspiciunea, teama de a nu fi victima unor premeditari cu rea intentie si frica de a-ti periclita propriul job determina actiuni panicarde si chiar lipsite de logica. Lucrurile sunt si mai grave atunci cand actiunile tale, ca organ de conducere sau supraveghere, pot avea repercursiuni dintre cele mai nefaste. Reminiscentele trecutului nu prea indepartat, legate de abordarea frontala a unor subiecte care implica politicul - si mai ales politica de stat - conduc la acele frici, adevarate frisoane de genul "Da Doamne, sa nu gresesc!". De cele mai multe ori aceasta adevarata "paura" are darul de a inhiba si de a-ti dicta propriei gandiri "stop"! Neincrederea este, de cele mai multe ori, dublata de retinere si de negare a oricarei implicari ce ar putea fi generatoare de conflicte care pot conduce la situatii devastatoare, mai ales in domenii in care a gresi este sinonim cu... pierderea painii albe, cea de toate zilele. Este cazul dne Gradea, cea care nu vrea sa se friga cu... ciorba ruseasca. Implicarea este si mai mare pentru ca dincolo de tema abordata (una extrem de sensibila in actualul context geopolitic) se pune in discutie si finantarea, impreuna cu intrebarile inerente: "Ce castig a avut finantatotul"? "Cum este oglindita aceasta finantare (stipendiere?!) in abordarea temei propriu-zise"? "Ce interes au avut partile"? s.a.m.d. Dezlegarea "Firului Ariadnei" trebuie sa inceapa chiar de la "origini", adica de la cine a avut ideea si daca aceasta a fost una onesta sau... la cerere! Cert este un singur lucru si anume ca TVR trebuie sa decida daca materialul este unul care promoveaza ideea de adevar sau daca nu cumva aceasta sposorizare a fost facuta pentru a "farda" unele lucruri si de a ascunde ceva adevaruri.

Venom  •  26 mai 2018, 12:51

Komunikat: Acest mosfilm al Ancăi Preda konține plasare de produse de piar rusești. Nu este "Gen BBC", este gen Ministerul Propagandei și Kulturii Moskva - și trebuie musai difuzat pe un post, chiar și în reluare, pe Rusia 1. Recunosc că după partea cu "crimele făcute de Armata română în Ucraina", detaliu inclus de autorii teveriști (sic!) într-un dokumentar ce se voia, totuși, despre români de acum, trăind în Maika Rusie a lui Tolstoi, cea mare, tare și tolerantă și multiculturală, nu m-am mai uitat. Nu neg o posibilă realitate istorică, încă sunt controverse pe subiect, dar ce căuta informația asta într-un film despre lumina multă care vine de la Răsărit? Nefiind contra partidă subînțelegem despre soldatul rus că a fost numai foarte foarte harașo? Așa cum a învățat doamna Preda în limba rusă? Chiar dacă a avut un raționament greșit, de data asta sunt de acord cu ce a făcut Gradea și hai să lăsăm Ambasada Rusiei să se plângă despre cenzură (din nou sic). Pentru reablitare Preda poate fi condamnată, la locul de muncă, să facă un documentar despre Holodomor, dacă tot o interesează zona sau Crimele Armatei Rusești în România, poate chiar nu știe.

lord belial  •  26 mai 2018, 21:56

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gigelos  •  26 mai 2018, 22:38

Fotbalul romanesc e la Oradea . Presedintele vostru , dle tolontan , este si el acolo ? Vorbesc bineinteles de Dl Razvan Burleanu

Andrei F  •  27 mai 2018, 11:50

,,Macron îndeamnă, la Sankt Petersburg, întreprinderile franceze să investească mai mult în Rusia 25 mai, 18:31 | News.ro Emmanuel Macron a îndemnat vineri, la Sankt Petersburg, întreprinderile franceze să investească mai mult în Rusia, unde Franţa poate ”să stea mai bine”, mai ales în domeniile agroalimentar, spaţial şi digital, relatează AFP, preluată de News.ro. Informaţiile publicate de ECONOMICA.net

Obiectiv  •  27 mai 2018, 12:59

Domnule Tolontan (poate asa-mi raspundeti), va tot scriu in legatura cu cenzurarea mesajelor mele, desi acestea sunt civilizate, cu formulari incomparabile cu invectivele vehiculate de alti cititori; pretextul folosit intr-un raspuns evaziv (ati folosit termenul "civilizat") este ridicol, in conditiile in care nu-mi pot reprosa nimic sub acest aspect; dvs. si cel pentru care ati platit clauza de reziliere nu cred sa fiti MAI CIVILIZATI decat mine! In plus, sunt sigur ca nu aveti competente in domeniul sportului care sa ma faca invidios! In fine, acest ziarist impertinent isi dovedeste din nou incompetenta, exprimandu-se in legatura cu faultul lui Ramos asupra lui Salah; intre Real si Liverpool-ul actual este o mare diferenta, indiferent ce circumstante pot fi invocate de catre fanii "cormoranilor"! Zidane nu putea repeta greselile lui Guardiola (in campionat si, mai ales, in Liga Campionilor) si Wenger, sa ca victoria nu a fost numai previzibila, ci si meritata! O.

gigelos  •  27 mai 2018, 14:32

In mod normal la un eveniment de nivelul Nesu Oradea , trebuia sa fie invitat si redactorul sef de la cel mai puternic ziar de sport din tara . Ai fost ? N-ai fost invitat ? Foarte bine .Ati dat si voi doi lei ? FRF a contribuit la un asemenea eveniment ? Da Bodescu niste anvelope ? De ras sunteti

Dani  •  27 mai 2018, 18:18

Prea multa politica. Prea multa propaganda! Am urmarit primul episod, pentru a vorbi in cunostinta de cauza. Este un film despre cultura rusa si nu numai, ca atare nu prea are ce cauta pe TVR, care la ora actuala face politica ieftina Locul de difuzare a acestui serial este Romania Cultural. Ne place ori nu, Rusia are o cultura uriasa si, indiferent de animozitatile politice, avem ce invata de la rusi, chiar mult mai mult decit de la americani, britanici ori francezi (francezi care actualmente traiesc doar din amintirile unui trecut istoric si cultural glorios). Apropo, Tolontan, incearca sa le explici tu copiilor astora care vorbesc despre "comunism" ca habar nu au nici macar despre subiectul respectiv, cu atit mai putin despre cultura, iar pe linga importanta culturii in definirea personalitatii unui individ chestiuni precum meciul de la Oradea, duelul dintre Ramos si Mo ori politica revansarda chiar nu inseamna nimic.

gigelos  •  27 mai 2018, 20:21

@Dani- cultura , GSP, Tolo redactor sef , Becali o data ,Becali de doua ori , Becali de trei ori ..Becali peste tot . Cultura ... bati campii , vrei sa vorbim despre cultura ... cat despre importanta meciului de la Oradea ...pentru Mihaita Nesu e important , cred , e suficient , daca pentru tine nu e , sa fii sanatos . Putea insemna regruparea energiilor pentru amaratul asta de fotbal . Toti sunt acolo , e dificil sa-i strangi , a venit si Oli din China , e putin lucru ? Cat despre Mo si Ramos , e cel mai important eveniment din fotbalul mondial , ok , din jumatatea asta de an ..o fi putin . Totusi ,GSP - Gazeta Sporturilor ... esti cult ? Bravo . Oamenii culti nu se prea bat in piept cu asta , pardon , am uitat de Mister Dinu ...sa fii sanatos

IMGB  •  27 mai 2018, 20:34

Din '89 incoace Rusia '' i-a bagat mintile-n cap georgianului si si-a luat pe drept Crimea innapoi .... la cererea generala a spectatorilor de acolo . USA a spinzurat un presedinte si a colaborat la uciderea altuia in tari care lucrurile functionau si nu erau explozii in fiecare zi ! Am muncit in tarile alea si era excelent ! Acum, cica, ei au adus adevarata democratie .... explozii si crime in fiecare zi .... ciordeala la petrol ....cultura la pamint .... oameni care se urasc intre ei ... tari ruinate .... Romania n-are petrol ... d'aia deocamdata acolo au disparut fabricile si uzinele si agricultura si ne-am democratizat cu starlete , manele , hotzi pe toate drumurile , LGBT , presedinti de camere in cercetare penala si aceasta presedinta TV de tot hazu' ..... Hai Petrolu' !!

cucu  •  28 mai 2018, 14:47

vai de capul nostru. daca am pune o tinara de 16 ani cu iubitul ei sa conduca TVR cred ca ar avea idei similare. cine se-aseamana se aduna, mai ales incompetentii .

Observator  •  28 mai 2018, 17:44

Tov.Andrei F,dragoste pe față,ai?!Auzi,lasă dumneata Romania noastră să stea prin Europa tot atât cât a stat Franța și apoi ,iți promit c-o las să se joace și prin Rusia...dar numai las-o odată...sau lasa-neeee!!!

Andrei F  •  29 mai 2018, 8:54

@Observator Domnule dar Napoleon nu ati incercat sa fiti? Asa nu numai Franta era a voastra ci si mare parte din Europa!

Arpad  •  31 mai 2018, 9:32

@tolo stiu ca o sa te enervezi peste masura DARRRR trebuie sa spun ca desi ai pornit o campanie de denigrare a Doinei Gradea mie personal incepe sa imi placa de ea. Va ca e profesionista. Chiar daca nu ne plac deciziile ei. Interesant ca acum incep sa mai dau si pe tvr desi pana nu demult nici nu aveam programul salvat pe tv :)))) Iar in cazul acesta cu acest material despre rusia, are perfecta dreptate, iar tu stii foarte bine lucrul asta. PS Sper doar ca starea natiei sa ramana in grila.

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord