Iarna Elenei Udrea și toamna Patriarhului Băsescu: prima instanță s-a pronunțat deja pe faptele din documentul prezentat de președinte ca atuul decisiv al lui Udrea!

Actul ”spectaculos” cu care Traian Băsescu vrea să întoarcă soarta ”Galei Bute” face referire la lucruri judecate când Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare

miercuri, 30 mai 2018, 6:58

 

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

În San Jose, la 100 de kilometri până la Pacific și 120 până la Atlantic, iarna îi cruță pe oameni.

Iarna se arată zilnic sub forma unei ploi scurte, la noi i s-ar spune ”de vară”, care apare undeva în jurul prânzului.

În rest, corespondența echipei Gazetei descrie cele 26-28 de grade și cerul albastru, limpezit de vânturile care vin dinspre Marea Caraibilor.

E iarnă în Caraibe și Elena Udrea nu-și ascunde părerile despre viață.

Ziariștii Costin Ștucan și Raed Krishan au scos de la politician nu doar cuvinte, ci mai mult decât atât, convingeri.

”Unul dintre argumentele pentru care am ales să vin în Costa Rica este și că aici sunt lideri politici care au fost abuzați în țările lor și apoi s-au întors și au condus țara”.

Ea e supărată nu doar pentru că ”iubitul meu e haștaj rezist”, ci, mai ales, pentru că românii nu apreciază că ”am făcut mai mult decât 99% dintre politicieni”.

”Dar românii au ceea ce merită”, spune Udrea, cu năduf, și românii merită răul pe care-l trăiesc ”pentru că unii dintre ei nu pricep nimic, sunt manipulabili”. 

Povestea dictatorului absolut

Udrea se prezintă pe sine ca un lider exilat, care va reveni la putere.

Ștucan tresare și își aduce aminte de ”Toamna Patriarhului”, romanul lui Gabriel Garcia Marquez închinat singurătății despoților, cu acțiunea undeva în Caraibe.

Îi atrage atenția Elenei Udrea că unii lideri nu s-au mai întors acasă.

-Sunt mulți cei care au avut soarta dictatorului din Toamna Patriarhului. Știți cartea?
-Aseară vorbeam cu cineva despre o carte a lui Marin Preda pe care am citit-o de la cap la coadă. Și nu-mi aduceam aminte de numele cărții. Așa și cu Toamna Patriarhului, am citit-o, dar nu mai rețin despre ce e vorba.

-Este povestea dictatorului absolut, singur în exil în Caraibe până la finalul vieții.
-Deci era dictator, da. Deci România nu poate fi condusă sau cu greu poate fi condusă cu democrație. Cu greu. E o țară grea.

Udrea: ”Românii merită ceea ce au, pentru că unii nu înțeleg nimic”

Politicianul nu se ascunde.

Elena Udrea nu-și dă seama că, atunci când își mărturisește neîncrederea că românii pot trăi în democrație, spune, de fapt, că românii sunt, aprioric, neînzestrați.

Prin urmare, oamenii obișnuiți nu pot fi egali cu elita. 

Consecința e că elitele, cei supracalificați pentru democrație, precum Traian Băsescu, ”la cât de puternic și de pregătit este…”, îi vor domina pe supuși, le vor explica și vor face alegeri de viață în numele celor care nu sunt în stare să se autoguverneze.

De aici și necazul Elenei Udrea care revine, cu năduf, că ”românii merită ceea ce au pentru că unii nu înțeleg nimic, sunt manipulabili!”.

Nu vă supărați pe Elena Udrea!

Patriarhul de la tribuna Parlamentului

Genul acesta de convingere, că nu suntem egali și, prin urmare, cei mai prejos de noi nici nu sunt liberi, provine din autoritarismul adânc înrădăcinat în România.

Când Traian Băsescu a venit deunăzi la tribuna Parlamentului, fluturând un document ”senzațional”, cu aerul că explică publicului și Înaltei Curți adevărul despre ”Gala Bute”, președintele a mizat exact pe această autoritate a Patriarhului.

Numai că documentul său este vechi, iar faptele sunt deja judecate.

Povestea documentului lui Băsescu

Cei cinci judecători așteptați să dea marți, 5 iunie, sentința definitivă în ”Gala Bute” sunt Mirela Sorina Popescu, Constantin Epure, Simona Daniela Encean, Ionuț Matei și Simona Elena Cîrnaru.

Înaintea lor, alți trei judecători au condamnat-o pe Elena Udrea la 6 ani de închisoare. Ei sunt Angela Dragne, Leontina Șerban și Florentina Dragomir.

Documentul prezentat de Traian Băsescu este o informare de la SRI către DNA.

Președintele spune că nu neagă dreptul SRI de a informa Parchetul.

Mai ales că el știe că nota se referă la înregistrări telefonice.

”Toți cei prinși făcând trafic de influență și încasând sume necuvenite au devenit în dosare denunțători, au primit pedepse cu suspendare și despre cel denunțat nu se pomenește numele lui în această notă” e ceea ce-l deranjează pe Traian Băsescu.

Cel denunțat și apărat de președinte este Elena Udrea.

Faptele din document au fost reclamate de Udrea în fața primei instanțe

Nota SRI face referire la relațiile dintre Adrian Gărdean și doi dintre angajații din ministerul Elenei Udrea: Gheorghe Nastasia și Ștefan Lungu.

De unde știm?

Pentru că speța a apărut în timpul procesului public.

Faptele aduse în Parlament de Traian Băsescu nu sunt noi, s-au discutat la Înalta Curte.

Pașii au fost următorii:

  1. Ca să-și întărească apărarea, Udrea a cerut instanței să fie aduse drept probe informările SRI ca să se vadă că relațiile dintre Gărdean, Nastasia și Lungu erau anterioare numirii ei în poziția de ministru. Și în plus, exista un dosar al DNA Alba unde ar fi fost cercetați Gărdean și Lungu.
  2. Instanța a cerut un punct de vedere al DNA.
  3. În fața celor trei judecători, DNA n-a negat, ci dimpotrivă, a identificat la serviciul teritorial DNA dosarul 189 din 2011, în care au fost cercetați Cornel Resmeriță, primarul de Lupeni, Ștefan Lungu pentru trafic de influență și Adrian Gărdean pentru cumpărare de influență. Procurorii au suspectat o fraudă în cazul domeniului schiabil de la Straja.

De altfel, stenograme realizate de SRI ale convorbirilor dintre afaceristul Gărdean și consilierul Elenei Udrea, Ștefan Lungu, au fost depuse de procurori în dosarul ”Gala Bute”.

La aceste relații și fapte face referire documentul adus în arenă de fostul președinte, pe post de atuu salvator.

Dar s-a discutat și adjudecat asta în instanță!

Lucian Bute (cu spatele) și Elena Udrea după meciul cu Mendy din 2011

Decizia instanței

Stenogramele povestesc, așadar, ceea ce rezumă și informarea procurată de Traian Băsescu.

În convorbirile telefonice e vizibilă amiciția dintre Lungu și Gărdean.

Totidată. e vizibil faptul că afaceristul din Petroșani o invoca pe ”Doamna”, pe Elena Udrea, ca instanță supremă de la care Lungu urma să ia ”verde” pentru plățile către firma sa.

După ce a cumpănit, instanța a mers mai departe, socotind că cercetarea judecătorească, în cazul relației dintre Gărdean, Lungu și Nastasia, este suficientă.

Judecătorii au pus depozițiile și documentele la loc, în dosar, alături de celelalte probe.

Iar când a dat sentința, completul de trei magistrați și-a asumat tot ce e în dosar.

Într-un proces, sentința include și sutele de mici decizii luate în zecile de termene, când sunt admiși sau respinși martori, când se cercetează documente și informații.

De aceea, procesul are și natură de cercetare judecătorească, ceea ce înseamnă căinstanța își face propriile corelări de fapte, iar pe cele din documentul lui Traian Băsescu le-a audiat deja.

Rezumat: Instanța nu a avut informarea lui Băsescu, rămasă la procurorul de caz, dar a avut stenogramele și descrierea faptelor la care se referă această informare a SRI.

Un politician revoltat: Claudiu Manda

Cel mai radical a fost însă șeful comisiei SRI, deputatul Claudiu Manda.

Parlamentarul PSD a spus că ”ne-a ajuns la comisie un document din partea senatorului Băsescu” și a explicat că vor deschide cercetări, motivând că e mirat că numele Elenei Udrea nu apare în informare!

Din ce zice Manda se înțelege că el e suspicios de ce, dacă numele Elenei Udrea nu apare în sesizarea SRI, fostul ministru e inculpat totuși în proces!

Fără să cunoască dosarul Gala Bute, politicianul s-a lansat în anatomia unui dosar penal.

Speța din informarea SRI era o afacere din 2009-2010 de la Petroșani, a firmei Termogaz a lui Gărdean, de aceea în document nu apare numele Elenei Udrea.

O compensație amicală, la îndemnul Elenei Udrea, dar plătită din bani publici.

Faptele sunt încăpățânate

După declarațiile lui Manda, Înalta Curte a protestat imediat în fața imixtiunii politicului în justiție, printr-un comunicat.

Chiar dacă nu nominalizează dosarul, e limpede că ÎCCJ se referă la presiunile de pe completul din ”Gala Bute”, așa cum remarcă G4Media.

Dincolo de postura constituțională de graniță a demersului, deputatul Claudiu Manda nu a urmărit relatările presei și faptele acestui caz care se întinde pe mii de pagini, acte, transferuri bancare, stenograme și mărturii în cei 6 ani de când DNA a deschis dosarul.

Iar logica întrebării ”Dacă numele unui inculpat nu apare într-un act din miile de acte ale unui dosar, atunci de ce a fost inculpat?!” e unică și de necomentat.

Mai sunt câteva zile.

Elena Udrea spune că va reveni din iarna Mării Caraibelor direct în vara românească, cu ajutorul Patriarhului.

Justiția va vorbi.

 

 

 

Partea I a interviului cu Elena Udrea în Costa Rica // Partea a II-a

Citește AICI toate episoadele investigației Gala Bute!


Comentarii (58)Adaugă comentariu

Censu  •  30 mai 2018, 23:11

Nu inteleg nimic din articolele pe care le scrieti. Aveti un stil de exprimare dezlanat si incoerent. Cred ca asa si ganditi.

George Ginghina  •  30 mai 2018, 23:33

Asistam la istorie! Pun pariu ca acest moment va face parte din serialul pe care Netflix il va produce despre viata lui Nutzi! :)))

Vara Tupeului  •  31 mai 2018, 10:45

@ Florian - parca ne-am fi vorbit. Mie asta mi se pare esenta interviului :)))))))))) Ar putea publica o carte despre cum sa prostesti oamenii ca ai citit o carte cand de fapt tu nu ai citit nimic :))))))) Iar metoda asta se aplica foarte bine in multe alte domenii. De exemplu cum sa prostesti un popor ca o sa traiasca bine, dar de fapt 1 din 5 vor emigra. Sau cum sa prostesti alegatorii ca o sa cresti salariile, dar de fapt sa le scazi si sa nationalizezi pensiile private. Sau cum sa prostesti bucurestenii ca vei face lucruri in alegeri, iar cand ajungi pe post sa nu faci nimic - evident de vina fiind intotdeauna altii de care tu nu ai spus nimic in aceleasi alegeri in care promiteai marea cu sarea.

Ilie  •  31 mai 2018, 11:39

Hai draga Tolo, nimic despre decizia CCR? 6-3 nu e 5-4, iarna nu-i ca vara, statu' paralel scartaie din toate incheiturile, gasesti tu o doina de jale ceva...

Urod  •  31 mai 2018, 12:26

Sa stea acolo mult si bine...sa traiasca in lumea ei că atât ar mai trebui la aceasta Țara nenorocita sa mai ajunga ea președinte...

IMGB  •  1 iunie 2018, 23:13

BEy astia trei care scrieti articolul , Elena si-a batut joc de voi ca acolo-i iarna si voi ati furat-o .... hahaha.... ce iarna sa fie in Caraibe scamatorilor ? Nu mai invatati geografie la risu' ala de scoala care exista acum ? Bravo Elena !

IMGB  •  1 iunie 2018, 23:18

Urod sau ...Narod .... Blonda care te obsedeaza a fost cel mai tare ministru al turismului ! ... e o fata sexapiloasa si unde pui ca-i si desteapta dar tu n-ai cum sa stii ce-i aia ! !

Traian Udrea  •  3 iunie 2018, 13:48

Domne bloghere progressiste si anticomuniste si anticorupte Tolontane, monser, dar Patriarhul Capitan inteleg ca este in continuare curat ca argintul strecurat si garantat DNA & Licurici mari si mici. Da? Pai daca da, atuncea, logic, nici Udrea nu poate pentru ca sa fie corupta. Hai succesuri si pupici lui Doamna Doktor DNA, transmite-i sa puna Superglue pe scaun.

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord