Cumpăna de la Craiova

Fără gol și pe ultimul loc, echipa lui Mihai Rotaru trece printr-un moment greu

marți, 31 iulie 2018, 5:04

Acum 6 ani, înainte să preia Universitatea Craiova, Mihai Rotaru avea birourile într-o clădire aproape de Hotel Minerva, pe bulevardul care leagă Piața Romană de Piața Victoriei, șira spinării Bucureștiului.

Tipul vorbea și arăta ca un suporter.

Rotaru adora să surprindă, se ridica de pe scaun, te acoperea cu propria prezentare a persoanei și versiune a lumii, nerăbdător să înceapă treaba la Craiova.

Părea nu dus cu pluta, nebunia e deseori un compliment, ci prea mic pentru un fotbal atât de încâlcit.

Pe jumătate anonim, e și azi greu să găsești o fotografie cu el.

Încă un închipuit care va sfârși cu banii pierduți; averea lui, făcută din retrocedări de terenuri, averea care i-a adus și încurcături juridice, era pregătită pentru un eșec.

Dar n-a fost așa.

Mihai Rotaru și ceilalți oameni de lângă el, căci nu e singur, ci doar cel care n-are nimic împotrivă să se vadă, au reușit să scoată Craiova din mediocritatea în care se zbătea.

Au plusat și contribuabilii, cu stadionul.

Craiova joacă azi în cea mai frumoasă atmosferă din România.

Cum sezonul a început prost, vibrațiile s-au transformat, imediat, în ostilitate.

Sau cel puțin așa o resimte Mihai Rotaru, care a conceput un mesaj pentru suporterii olteni, după ce echipa a strâns doar un punct în primele două meciuri și a pierdut Supercupa.

E ceva dramatizare de catifea teatrală în gestul patronului, unul la fel de înnebunit de control ca și Gigi Becali. De pildă, nimic nu se transferă în Bănie fără Rotaru și de aici conflictele cu italienii din jurul lui Devis Mangia.

Dar e și o dezamăgire reală, venită din sentimentul că oamenii uită repede și judecă incomplet.

Vorba lui Mircea Lucescu, conform căreia un antrenor este egal cu ultimul său rezultat, se aplică, mai nou, și patronilor.

Dar în primul rând celor care, din pasiune și neîncredere în ceilalți, vor să facă ei tot.

 

 


Comentarii (34)Adaugă comentariu

Garido  •  31 iulie 2018, 17:41

Da d-le Tolontan , oamenii uita repede si judeca incomplet , perfect adevarat . Unii ar vrea sa se duca la stadion doar atunci cand echipa castiga , doar echipa , nu poti s-o numesti echipa de suflet . Cand zici ca nu te mai duci la stadion daca echipa ta a pierdut nu stiu ce meci sau nu stiu cate meciuri , atunci te numesti suporter de ocazie , ia-ma nene si pe mine ca e rost de petrecere . Deja vad " suporteri" specialisti , care au si stabilit viitorii antrenori care trebuie sa vina de maine si au mai stabilit ca tot de maine sa iesim si sa-i huiduim pe fotbalisti pe strada ,ma si apuca starea de greata cand vad apucaturi de interlopi .. Scrisoarea domnului Rotaru ,zic eu, este bine venita .

Cătălin Tolontan  •  31 iulie 2018, 17:44

@Garido: aveti dreptate, Radu Cosasu are o expresie frumoasa: sa fii suporter inseamna sa suporti :-)

Sorin  •  31 iulie 2018, 17:48

Cred ca Tolontan Catalin este bolnav. Am cel putin 2 motive sa cred asta: 1. A scris un articol despre sport intr-un ziar de sport. 2. Articolul este si unul echidistant asa cum ii sta bine unul jurnalist. Bine ai revenit in breasla gazetarilor sportivi, Catalin Tolontan...sper sa te tine, sa nu revii la partipriuri politice. Acum sa vedem daca comentariul este acceptat...probabil ca nu. :)

Emil Calinescu  •  31 iulie 2018, 17:53

De la cine a preluat Rotaru UNIVERSITATEA Craiova? Preluare inseamna ca pana atunci era a altcuiva, apoi a ajuns in proprietatea lui. Acum 6 ani S-A NASCUT acea echipa. Domnule Tolontan, oricat de echidistant vreti sa pareti, gresiti la insasi fundamentul articolului.

Alex  •  31 iulie 2018, 17:54

Buna ziua! Am observat ca toata lumea judeca aceasta situatie de la Craiova prin prisma ultimelor 3 rezultate si al jocului prestat la Sepsi! Eu nu cred in coincidente! Domnul Devils Mangia este cel mai bun lucru care se putea intampla la Craiova: Respect, Prestanta, Profesionalism si Rabdare! Devils Mangia nu si-a criticat public jucatorii, poate doar cand acestia au exagerat! Patronul Craiovei, domnul Rotaru, a facut bine ca a adus un antrenor din lumea avansata a fotbalului. Imaginea clubului trebuie sa fie a unui club stabil si coerent iesit din tiparele lui "alde" Porumboiu sau "alde" Dinu. Desi ma nelinisteste jocul, eu am incredere in echipa care dupa 25 de ani a dus o Cupa la Craiova! Devis Mangia a adus un portar foarte bun si sper ca si un fundas dreapta la fel de bun! Este nevoie de o aripa dreapta, un mislocas la inchidere si eternul varf de careu! Da....4 transferuri! Mitrita ar fi bine sa devina Capitan, daca nu poate ....SA spuna! Clar este nevoie de o schimbare in jocul echipei! Bafta! O Zi faina SA avem!

Traian  •  31 iulie 2018, 17:56

Mare eroare (intentionată sau nu în articol?!):Nu putea sa preia acum 6 ani Universitatea Craiova, întrucât nu era de vânzare. A încercat inclusiv prin scrisoare deschisă, dar fără succes. Fosta CSU sau mai nou, o copie a echipei ce evoluează acum in L3, U Craiova 1948 CS SA nu poate sa fie niciodată Universitatea Craiova, echipa cu care a fost direct în lupta în 2013 pt promovare în L1.

Sorin  •  31 iulie 2018, 18:00

Acum si despre continutul articolului. La inceput Mihai Rotaru a adus jucatori la recomandarea altora, chiar si a lui Mangia, vezi aici cazul Fausto Rossi. Dupa cateva rateuri, probabil Mihai Rotaru s-a gandit ca de banii lui nu are nimeni grija asa cum are el si asa este. Omul vrea sa ia decizia finala la fiecare transfer pentru ca lumea fotbalului este plina de Fausto Rosii si de "oameni de bine". Blazarea este cuvantul de ordine la Craiova, dupa ce Mihai Rotaru coboara militaria din pod, se apuca juvetii si de fotbal. Sa parafrazez un clasic: "calma, calma, calma"...dar nu prea mult pentru ca suntem olteni si in noi cam fierbe sangele.

Lorin  •  31 iulie 2018, 18:06

Chiar si asa, d-ul Rotaru este victima propriilor amanari, ca sa nu spun minciuni, legate de transferuri. Cand toti iubitorii, si neiubitorii, de Craiova spun ca lotul este ingrozitor de subtire si slab calitativ iar rezultatele (si jocul) o dovedesc mi se pare hilar sa dai vina pe suporteri caci acestia nu cer decat ce conducerea a promis. Nu suporterii sunt de vina pentru ce se intampla acum ci insusi d-ul Rotaru prin managementul dezastros practicat.

Bogdan  •  31 iulie 2018, 18:06

Te rog sa le spui colegilor tăi de la gazeta sa folosească noul nume al echipei. Asa cum scrieti FCSB, puteti sa scrieti si U Craiova, nu CSU.

ovidiu_3003  •  31 iulie 2018, 18:16

....articol interesant scris de un mare jurnalist ...dar care contine o inexactitate din punctul meu de vedere cel care merge pe stadion la fiecare meci de acasa ...Craiova nu este in cumpana ...daca batem fcsb ul nu ma intereseaza ca am pierdut la unguri ...ce este usor sa i bati pe ungurei sau moldoveni ?...in schimb daca bati cea mai urata echipa de olteni ...fcsb ...ti i se iarta toate greselile ...tinem cu echipa noastra si la bine si la bine ...

Ionut  •  31 iulie 2018, 18:18

Nu a preluat absolut nimic. PARTIDUL a înființat o echipa direct în liga secundă. Trăiască PARTIDUL!!Uraaaa!!uraaaa!!

marius  •  31 iulie 2018, 18:27

abandonasem speranta de a citi un articol echidistant si corect in gsp scris de Catalin Tolontan. da, Rotaru nu este perfect. nici ceilalti actionari nu sunt perfecti dar cine cauta oameni perfecti isi pierde timpul de pomana. meritele lor in schimb sunt vizibile, eu nu mai speram la nimic bun de la un oras macinat de scandaluri si circ. din mocirla mititelului s-a nascut o echipa frumoasa care ne-a aratat tuturor ca fotbalul poate exista chiar si la Craiova fara scandal ***, fara ragnete, urlete, vaicareli si mizerie. mai mult decat cupa recent castigata, mai mult decat locul 3, mai mult decat faptul ca e deja in al 2-lea an consecutiv in care jucam in Europa, pe mine ma bucura cel mai mult faptul ca s-a terminat cu circul, scandalul si golanismele din era mititelu. desi voi, cei de la gsp, cautati aproape cu abnegatie scandalul si circul pus in continuare la dispozitia oricui e interesat de penibilul boovean. chiar si asa renasterea Universitatii Craiova a schimbat imaginea de echipa problema care genera doar mizerie si circ intr-o echipa ce a generat spectacol fotbalistic. desi sunt convins ca Rotaru si restul actionarilor sunt extrem de implicati in viata echipei (si pana la urma e normal, sunt banii lor in joc) la Craiova azi aparitiile publice sunt rezervate aproape exclusiv antrenorilor si jucatorilor, asa cum e normal si firesc!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gerald  •  31 iulie 2018, 18:33

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mogoș Costel  •  31 iulie 2018, 18:53

Care preluare domnule Tolontan? Această echipa a fost înființată prin jocuri politice, a,, prins'' la spectatorii care vin la stadion, dar nu la adevărații suporteri. Universitatea Craiova a murit când a fost băgată în faliment, această nouă echipă, un surogat al Științei, a fost băgată cu,, de-a sila'' pe gâtul celor din Craiova. Dacă începeau reconstrucția din liga a 5 - a, vezi Rapid, Poli Timișoara sau altele, atunci avea tot respectul, așa, tot o echipă de partid rămâne. De ce nu i se permite echipei lui Mititelu să joace pe stadion? Aveți dovada întâlnirii directe dintre cele doua echipe, care echipa este mai iubită. Da acest proiect a,, prins'' pentru niște lași până la urmă, care au vrut să se mai destindă urmărind un meci de fotbal, și aștept cu nerăbdare momentul când cele 2 echipe se vor reintalnii, pentru a vedea cu adevărat ce reprezintă fiecare în ochii suporterilor. De ce nu faceți o investigație jurnalistică d-le Tolontan și pentru refuzul dat de autorități celeilalte echipe, adevărata continuatoare a Universității Craiova, să joace pe stadion, e vorba de bani publici până la urmă, nu? Sau poate în urma investigațiilor dv va reieși ca Mititelu minte și nu a făcut nici o cerere pentru ca echipa sa joace,dar nu am auzit nici un jurnalist celebru să facă o astfel de investigație

ovialex23  •  31 iulie 2018, 18:53

Dar de fapt, cine e adevaratul patron al echipei? Primaria lui Olguta Vasilescu sau Rotaru?

Mihai Motanu  •  31 iulie 2018, 19:10

Nimic nu este intamplator. principalul vinovat pentru situatia echipei este nimeni altul decat Mihai Rotaru. Echipa este a lui si poate face ce vrea. Este adevarat. Dar cand vinzi 2 jucatori care au inscris impreuna 25 de goluri intr-un sezon si nu transferi nimic, ci doar dai tarcoale unor jucatori, oamenii nu mai au rabdare. Si nici antrenorul nu poate rabda la infinit. Mangia este unul dintre cei mai buni antrenori din campionatul nostru dar nu poate inghiti la nesfarsit ezitarile de la capitolul investitii ale acestui Mihai Rotaru. Si nici elucubratiile din declaratiile lui Marcel Popescu, care pana acum, la nivel declarativ doar, a transferat toata spuma fotbalului romanesc. Suporterii sunt alaturi de echipa, dar intai arata-le dumneata, domnule Mihai Rotaru, ca iti pasa de echipa. Echipa este si a lor, poate mai mult decat a dumitale domnule Rotaru. Poate ca de aceea si strigi disperat dupa sustinerea lor.

Vict  •  31 iulie 2018, 19:19

Craiova fotbalistica a murit in anul 2011. Atunci s-a pierdut continuitatea sportiva si orice legatura cu istoria. Asa cum se intimpla peste tot in lume - Napoli, Fiorentina, Napoli, Rapid, Petrolul, U Cluj, FC Arges etc. - echipele renasc doar cu ALTI finantatori. Vad pe aici mititei intrebind de la cine s-a preluat Universitatea Craiova. Acest brand s-a preluat de la clubul sportiv Universitatea Craiova - unicul proprietar al acestui brand. Finantatorii pot sa-si faca SRL-uri cite vor, sa le dezafilieze si sa le bage in competitie citeva luni ca sa-si bata joc de oras (cum a facut un chel in 2013) - dar Universitatea Craiova e una : echipa care foloseste legal acest brand. Si echipa Craiovei de liga 1 e unica din Romania care foloseste legal brandurile Universitatea Craiova si Stiinta Craiova. Cum Academia Rapid a devenit Rapid dupa ce a preluat brandul istoric - asa si la Craiova echipa de liga 1 este UNICA Universitatea Craiova pentru ca foloseste legal brandul istoric.

Domnu’ Mogos  •  31 iulie 2018, 19:30

Noul SRL boovean are legatura cu Universitatea Craiova cit are legatura cu Real Madrid. Adica nici una - este doar un nou club infiintat anul trecut de catre un fost finantator trecut prin fotbalul Craiovei. Pai sa ne spuna domnu' Mogos de ce trebuie noua afacere a familiei mititelu sa fie primita pe stadion, desi are datorii uriase la primarie pentru folosirea EXCLUSIVA a vechiului stadion. Si sa ne spuna domnu' Mogos de ce noua afacere a familiei mititelu trebuie primita la Craiova, cind mititelu si-a mutat fosta afacere la Severin prin 2009, spunind ca orasul Craiova nu merita echipa de fotbal ? Pai sa stea acolo la Severin cu toate echipele lui, ca noi sintem bine mersi la Craiova. Si ultima intrebare pentru domnu' Mogos : de ce familia Mititelu nu detine cu acte brandul Universitatea Craiova, de ce nu a detinut niciodata stema cu leul a Craiovei Maxima (aia care e acum pe tricourile Craiovei de liga 1) si de ce noul sau SRL nu intereseaza pe nimeni dintre fostele glorii ale Craiovei ?

Papa Cosmin-Ionut  •  31 iulie 2018, 19:33

Cu tot respectul, cand vinzi 2 fotbalisti(Gustavo, Baluta) si nu aduci decat un portar din liga a doua italiana si iti pastrezi banii in conturi, deja este o problema !!!

ovidiu_3003  •  31 iulie 2018, 19:36

...nu cred sa facem performanta cu un finantator stabilit in Bucuresti ...chiar daca i oltean ...nu i craiovean ...

Boltasi Mirel  •  31 iulie 2018, 19:39

Adevarata Stiinta e in inimile noastre.Demna.plecata de jos.nu bagata cu japca in liga 2.Apropo.D nule de ce nu spuneti si de stadion? E cumva al lui Rotaru?De ce nu ne lasa si pe noi? Contra cost

Gerald  •  31 iulie 2018, 19:55

Domnule Tolontan când am scris mesajul am scris pentru că asta a fost părerea mea dar dumneavoastră văd că ați cenzurat mesajul meu însă pur și simplu mi se pare dubios ca dumneavoastră care sunteți cunoscut ca un realizator de articole cu subiecte foarte serioase pentru România să apăreți acum cu acest articol prin care îl lăudați pe Rotaru spunând ce lucruri extraordinare face la Craiova tocmai în acest moment în care echipa nu se află într- o situație prea bună

Gică Tătaru  •  31 iulie 2018, 20:24

A preluat Universitatea?...de la cine???

Valentin  •  31 iulie 2018, 20:34

@ovidiu_3003. povestea asta cu ura impotriva fcsb este doar un basm, pe voi va leaga aceleasi sentimente, avand si origini similare. singurul meci in care aveti ochii injectati cu venin este impotriva lui Dinamo, cu care reusiti sa obtineti cate un egal glorios pentru voi. pacat ca traiti pentru un singur meci, ca altfel ati avea echipa bunicica.

enduroyz  •  31 iulie 2018, 20:57

Auzi la ei , suporterii familiei mititelfaliment vor ca echipa familiei mititelfaliment ,un nou S.R.L., sa joace pe stadionul Oblemenco, pai nu aducem toate echipele din judeteana sa joace pe stadionul Oblemenco . Pai ce sa caute ala cu ochelarii pe mufa la stadion, nu dusese echipa pe la Severin ca sa nu-si plateasca taxele si datoriile pe care le avea in Craiova ! Si apropo , ce sa faceti pe stadion mai baietii familiei mititelu , insusi bossul vostru , ala cu ochelarii pe mufa a zis ca scaunele sunt de calitate proasta si din cauza asta ati rupt scaunele . Scaunele sunt de calitate proasta , mergeti pe alt stadion , un stadion facut de familia mititel , un stadion special cu scaune rezistente pentru ultrasi , cum ii place ochelaristului sa-si numeasca suporterii familiei .

addriann  •  31 iulie 2018, 21:32

Felicitari pentru un ( nou) articol despre fotbal ! Patronul Mihai Rotaru este azi intr-o situatie dificila, este nevoit sa vanda , ANUAL, cel putin un jucator valoros, pentru a avea un buget ,,suficient "... Este greu sa faci performanta cu o echipa care depinde de vanzarea jucatorilor, iar SINGURA solutie profitabila ar fi ca acei jucatori transferati sa fie din ,, pepiniera " proprie. Iar daca nu exista o ,, pepiniera " , cel putin la fel de profitabila ca cea de la Viitorul, vor fi tot timpul si nemultumiri si ,, dramatizare de catifea teatrala "... Eventual si indemnuri - ,, sa strangem cu totii randurile " ...

nausea  •  31 iulie 2018, 22:31

Universitatea Craiova e in liga 3-a. O presa cerebrala ar fi boicotat sa scrie despre o clona abuziv creata, o televiziune onesta ar fi refuzat sa transmita meciuri. Articol artificial si nul.

ticbis  •  31 iulie 2018, 22:55

Tolo, Rotaru nu a preluat nimic! Acum 6 ani a infiintat o echipa noua cu sprijin total de la partid (la Bucuresti!), in conditiile in care adevarata U Craiova, asa prapadita cum ajunsese, retrogradata, exclusa, trecuta prin cateva societati mai mult sau mai putin falimentare, inca EXISTA!!! Juca fotbal in liga secunda, de cand s-a nascut sub numele de Stiinta, atunci cand PSD-ul i-a infiintat o alta echipa lui Rotaru!!! Drept dovada, ambele echipe au jucat una contra alteia in acelasi campionat! Mai mult, UEFA a interzis participarea clonei Craiolguta in competitiile europene pentru ca nu indeplinea criteriul de vechime de minim 3 ani de la infiintare! Este clar de ce oltenii au adoptat-o ca fiind originala, mai ales ca primaria i-a dat si numele si marca si culorile; Craiova este un oras de provincie si craiovenii mananca fotbalul pe paine; devin automat suporteri ai oricarei echipe ce le reprezinta regiunea si le satisface bucuria pentru fotbal si sperantele gloriei de odinioara. Numai ca, actuala echipa a lui Rotaru, CSU sau FC U, sau indiferent cum s-o numi ea, este un surogat, o clona, nicidecum mostenitoarea fostei echipe fantastice din anii '80! Evident, asta n-ar trebui sa aiba prea mare importanta pentru suporterii craioveni, au o echipa si e bine c-o sustin in numar mare si cu aceeasi patima; insa realitatea nu trebuie bagata sub pres de dragul lor!!! Vorbim de sport si de fair-play, nu de smecheriile electorale ale unui partid-stat de sorginte comunistoida si nici de practicile acestuia! Repet, suntem obligati sa nu mistificam istoria si sa nu ascundem adevarul: Rotaru n-a preluat nicio echipa, a facut una noua cand vechea echipa inca exista; iar organismele internationale ce se ocupa cu fotbalul atesta negru pe alb in statisticile lor acest aspect!

Dan  •  31 iulie 2018, 22:58

Eu sunt de acord cu analiza d-lui Tolontan. Craiova trece printr-un moment dificil, de asteptat dupa valul de plecari. Suporterii echipei, cei Cent vor cu adevarat performanta vor trebui sa aiba rabdare si sa-si sustina echipa pana cand isi va reveni

Claudiu  •  31 iulie 2018, 23:15

Fotbalul nu mai este demult al suporterului , suporterul este singurul care plateste fotbalul .......!

Filip  •  31 iulie 2018, 23:18

Ce a preluat ? De unde a preluat ? Este din ce in ce mai clar... secu' a pus mana si pe presa... Un articol penibil fara niciun pic de sustinere deontologica, *** care doar vrea sa-l ridice in slavi pe rotarel...si pe pesedei...vai, vai, de ei....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

fcu1948  •  31 iulie 2018, 23:48

Ce Universitate Craiova a preluat rotărel acum 6 ani, când societatea înființată de el în 2013 își avea sediul social în București, iar lotul echipei s-a adunat și antrenat pentru prima dată pe terenul FRF de la Mogoșoaia? Să înțeleg că acum 6 ani Știința era o echipă din Bucureșt și rotărel a preluat-o de la Federația condusă de sandu mircea?

Che Guevara  •  1 august 2018, 0:38

D-le Tolontan, vreti sa explicati fraza "Acum 6 ani, înainte să preia Universitatea Craiova, Mihai Rotaru..." Ce a preluat Rotaru? Poate vreti sa spuneti "...inainte sa oua o clona, Mihai Rotaru..." In rest, se pare ca aveti pasiune pentru echipele de fotbal ale PSD. Ooops! De fapt toate echipele din Liga I sunt ale partidului unic. Asa este ca aveti momente in care urati faptul ca ati ajuns gazetar in Romania?

Dan  •  1 august 2018, 8:34

Tolontan, ce caracter de om poti sa fii, sa spui ca e un investitor, despre un om care a furat "legal" bani de la stat si de la detinatorii de drept a proprietatilor ce nu le-au fost retrocedate de catre autoritati, tocmai ca *** ce ii numiti investitori sa li se verse milioane de euro, incepand cu Becali si absolut toti milionarii de pe urma retrocedarilor. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord