Nu doar că n-a desființat-o, dar CNI se întoarce, împreună cu clienții săi, într-o nouă investiție: 6,2 milioane de euro pentru refacerea integrală a bazinului olimpic de la Brașov. Colegul meu Radu Bichiș a documentat îndelung legăturile dintre companii și Gazeta publică astăzi organigrama intereselor de afaceri, organigramă în fruntea căreia stă același  Gabriel Szilagyi, patronul MBS Group. El a ieșit pe ușa din dos la patinoar și se întoarce la alte investiții publice, sub camuflajul unui hățiș de firme!

Despre harababura și risipa bazinelor de natație a scris zilele trecute și Ziarul Financiar.

Și, apropo de contractele cu statul,  ceva despre un articol din EvZ, care arată cum și-a multiplicat profitul una dintre firmele lui Dan Voiculescu, în momentul în care Codruț Șereș a fost ministru chiar peste domeniul vizat de contractele respective. Acesta este încă o informație care confirmă că am avut dreptate cînd am avertizat că venirea lui Șereș în conducerea trustului de presă e eronată.
Uneori greșesc, dar în acest caz am procedat bine cînd am refuzat contra propriei plecări ca Șereș să facă parte din Consiliul de Administrație la Gazeta Sporturilor, singurul loc unde am putere de veto. Între timp, înțeleg că fostul ministru se extrage treptat din trustul media Intact.

Petrovai este unul dintre numele care au asigurat integritatea senină și reputația acestui ziar local.  Lansat de MediaPro în aprilie 2000 cu titlul Hunedoreanul,  închis mai apoi de Pro, și ținut în viață doi ani și jumătate de către angajați, pur și simplu din abonamente și din vînzările la tarabe, ca o promisiune mereu repetată a modelului virtuos originar al presei, cotidianul a devenit unul dintre acele ziare oneste care participă la viața comunității fără fițe, neinteresat de jocurile de culise și cu o căldură care l-a făcut iubit de deveni, de hunedoreni și de oamenii tuturor orășelelor sau comunelor pierdute prin munți în acel județ sărac.

Mă leagă de ziarul din Hunedoara cîțiva ani din viață pentru că am participat la fondarea lui. Dacă mă gîndesc la lucrurile pe care le-am parcurs în cele peste două decenii de presă, probabil că n-a fost încercare mai nebunească decît aceea de a face parte dintr-o echipă care a creat de la zero un cotidian modern în Deva, cînd piața era monopolizată de vechiul ziar comunist, imbatabil după toate analizele. Acea echipă a reușit imposibilul.

Am verificat ce s-a întîmplat azi. Presați de condițiile îngrozitoare ale industriei ziarelor, care și-a pierdut 75% din venituri în doar trei ani, angajații au vîndut titlul unei firme deținută de fata lui Mircea Moloț, șeful Consiliului Județean Hunedoara. Moloț are reputația unui baron local, susținător al lui Crin Antonescu. Inițial, la cumpărarea ziarului din noiembrie 2011, Moloț a garantat că nu se va amesteca în editorial și o vreme a respectat asta. Dar vin alegerile și are nevoie de ziar.

Au schimbat redactorul-șef, adjunctul a anunțat și el că pleacă. Un șef de secție și-a dat demisia. Asta e povestea.

Dragi compatrioți,

00:00:00:01

Astăzi, 25 ianuarie 2012, în România s-au născut 508 copii și au murit 701 oameni. În fiecare zi, devenim cu 200 de români mai puțini. Aceasta este cea mai puternică declarație de nemulțumire  a voastră!

Tot astăzi, 25 ianuarie 2012, datoria externă a României a ajuns la aproape 100 de miliarde de euro. Aceeași sumă de 100 de milarde de euro au strîns-o ca economii, prin munca lor, cei 3 milioane de români plecați în străinătate în ultimii 10 ani. Aceasta este cea mai dură mustrare la adresa noastră, a celor care conducem România de două decenii!

În timp ce o țară rău gestionată a acumulat datorii, aceiași români, bine conduși, aceiași români încrezători în talentul și competența lor, aceiași români au reușit să producă în afara țării o valoare egală și uriașă pentru ei și pentru copiii lor.

00:00:42:28

(PAUZĂ DE ÎNTĂRIRE A MESAJULUI)

Dragi români,

Popoarele își aleg conducătorii, dar nu-și pot alege timpurile pe care le traversează.

Noi, românii, nu am căutat și nici nu am provocat această criză economică. Noi, românii, nu am dorit și nici nu am ezitat să ne confruntăm cu cea mai mare încercare financiară prin care trec statele lumii de la cel de-al Doilea Război Mondial. Însă adevărata putere a oamenilor se arată atunci cînd apar aceste momente și la înălțimea lor trebuie să ne ridicăm.

În ultimii doi ani, România a făcut eforturi pentru a-și păstra stabilitatea economică. Într-un climat de anxietate financiară și de nesiguranță în întreaga lume, Guvernul a încercat și a reușit să ia măsuri care să susțină speranța în economie.

Astăzi, avem stabilitate, avem un control al datoriilor, avem o ușoară creștere a Produsului Intern Brut și avem o încredere a investitorilor și a piețelor externe.

00:02:38:11

(PAUZĂ SCURTĂ PENTRU INTRODUCEREA NOII IDEI SOCIALE)

M-am gîndit îndelung și serios, în aceste zile, asistînd la nemulțumirile miilor de români din piețele orașelor. Am privit cererile oamenilor care au ieșit în stradă în aproape întreaga țară. Am ascultat și cererile milioanelor de români tăcuți, la fel de bine intenționați ca și cei din stradă.

Guvernul spune, pe bună dreptate, că înaintăm într-o direcție corectă. Oamenii spun, pe bună dreptate, că trăiesc prost.

Noi, politicienii care ne-am angajat să administrăm țara și să oferim generațiilor copiilor și nepoților noștri un viitor, susținem că lucrul suprem realizat în acești ani grei este stabilitatea. Dar există, într-o democrație,  ceva mai important decît stabilitatea. Mai importantă este viața oamenilor, vital este felul în care ei trăiesc și, peste toate, domnește voința lor.

Românii au plătit în ultimii ani, prin reduceri, restrîngeri și privațiuni, această stabilitate. Ei vor acum un dialog nu împotriva stabilității, ci pentru ceea ce se va întîmpla în continuare. Ei doresc garanții că sacrificiul lor nu va fi inutil. Vocea românilor a fost auzită.

00:05:00:27

Dragi compatrioți,

Ca președinte al României, invit partidele, sindicatele și organizațiile nonguvernamentale, invit întreaga societate la responsabilitate și la încredere în capacitate acestei țări de a alege soluțiile cele mai bune pentru ea.

Ca președinte al României vă propun tuturor ca, indiferent de simpatiile politice, să găsim drept rezonabile următoarele măsuri imediate, cărora să le urmărim, împreună, aplicarea legală:

- Invit partidele politice parlamentare să negocieze un premier tehnocrat căruia să-i ofer atribuțiile de a-și forma un guvern de specialiști. Noul guvern va conduce țara în acest an important pentru consolidarea relansării noastre. Solicit partidelor ca noul cabinet să beneficieze de un moratoriu politic, asumat public în fața cetățenilor, pe întreaga derulare a mandatului guvernului de pînă la alegeri. Propun ca, în momentul numirii acestui guvern, să înceteze tactica ipocrită a salarizării cu 1.500 de euro pe lună a unor oameni cu funcții care cumulează o asemenea răspundere și să oferim acestor specialiști ajunși în fruntea ministerelor salarii comparabile cu cele din marile companii private. Acest principiu competitiv de salarizare va rămîn unul permanent în Guvernul României.

- Solicit coaliției de guvernămînt să retragă legea privitoare la comasarea alegerilor, iar alegerile să se deruleze la datele normale. În primăvară vom avea alegeri locale, iar în toamnă, alegeri parlamentare. Optez pentru păstrarea datelor alegerilor și nu pentru anticipate, luînd în calcul și timpul necesar fondării unor soluții politice noi, cerute imperativ de societate. E obligatoriu să liberalizăm condițiile, astăzi restrictive, de formare a partidelor politice, astfel încît românii să aibă timpul și oportunitatea de a putea alege între mai multe variante la alegerile din acest an.

- Salut propunerea societății civile de a constitui o agenție care să garanteze, împreună cu partidele, corectitudinea alegerilor. Consider că avem datoria să restaurăm încrederea oamenilor în gestul democratic al alegerilor, iar cei aleși în 2012 să aibă o cît mai mare reprezentativitate.

- Este timpul ca alegerile din 2012 să fie primele în care numărul parlamentarilor să fie redus la 300, traseismul politic să fie interzis, iar cei care vor fi aleși să nu mai beneficieze de imunitate în fața legii și să fie egali cu orice cetățean al României. Cer Parlamentului să adopte aceste legi în sesiune extraordinară.

- Noul guvern tehnocrat va avea ca mandat prezentarea în fața Parlamentului a unui set de reguli noi sau întărite privitoare la transparență și la măsuri împotriva risipei banului public sau corupției. Propun inclusiv instituirea prin lege a principiului răspunderii materiale pentru proasta gestiune a banului contribuabililor. Insist ca standardele de integritate și de competență ale actului de guvernare să fie crescute, acesta fiind răspunsul nostru la dorința expresă și legitimă a românilor de a le fi folosiți banii cu eficiență și reținere.

00:14:17:33

Dragi români

Uneori am făcut erori, dar întotdeauna am acționat cu bună credință.

În calitate de președinte ales al României, înțeleg să-mi cer scuze, în numele meu și al statului, pentru greșelile comise, pentru lucrurile pe care nu le-am dus pînă la capăt și pentru efectele nedorite asupra vieții tuturor. Personal, regret excesele de limbaj și unele ieșiri publice sub spectrul tensiunii.

În același timp, să vă solicit tuturor să avem convingerea că răspunsul se află în soluțiile democratice, nu în radicalism, violență sau populism.

Măsurile propuse azi, 25 ianuarie 2012, înseamnă, de fapt, continuarea reformei, dar continuarea reformei într-o modalitate care să vă ofere mai mult control și mai multă speranță. România nu are altă cale decît modernizarea! Modernizarea țării în favoarea urmașilor noștri este nenegociabilă. Așa cum cred în cetățeni care să aibă pretenții de la statul lor, cred într-un stat de o fermitate modernă, care să aibă pretenții de la cetățenii săi. Sîntem a șaptea țară ca populație în Uniunea Europeană și avem dreptul și obligația de a ne ridica la nivelul acestei forțe.

Toate aceste măsuri, cerute de voi, au nevoie de participarea voastră. Nu sînteți mulțumiți de condițiile din spitale, de educația copiilor voștri, de tratamentul părinților și bunicilor noștri, de perspectivele tinerilor și de sprijinul pe care statul îl acordă antreprenorilor, salariaților sau angajaților săi. Aveți dreptate, în fiecare punct și în toate punctele! De aceea, pentru fiecare dintre ele și pentru toate la un loc vă invit să vă implicați ca niște cetățeni activi. Noi, politicienii, fără controlul vostru, greșim mai mult.

Azi am greși încă o dată dacă am considera că măsura noastră ca politicieni este cîștigarea alegerilor și nu lucrurile care rămîn după noi.

00:21:05:50

(PAUZĂ DE 2,5 SECUNDE ȘI CĂUTAREA ENERGIEI PENTRU FINAL)

Dragi români,

Aceste zile ne-au adus încordare, contraziceri și chiar teamă. Dar ele au fost și un exercițiu democratic, iar democrația nu este comodă. Eu însumi am neglijat uneori că sînt președintele României, nu președintele oamenilor care sînt de acord cu mine!

Lecția acestor zile, pentru noi toți, este aceea că merită să ne păstrăm credința în virtuțile libertății. Să ne păstrăm credința în dezbaterea publică a ideilor. Să privim cu optimism capacitatea democratică a românilor ca neam european. Dacă istoria nu e blîndă acum cu noi, noi putem să avem caracter!

Depinde de noi ca, peste ani, să ne amintim aceste zile de ianuarie 2012 ca pe o renaștere. Să facem din dialogul dintre noi o regulă! Să reținem aceste zile ca date fondatoare ale ideii că România are ceva unic în cetățenii ei, valoros în tinerii săi și că trebuie să investim în această direcție!

Astăzi, sîntem cu 200 de români mai puțini decît ieri, dar sîntem mai uniți. 

Merităm mai mult, trebuie să facem mai mult!

Dumnezeu să binecuvînteze România și pe români!

—————————————————————-

UPDATE1: Discursul este imaginar. L-am scris singur. Unii cititori au intuit inclusiv zonele de inspirație stilistică ale ”agenturilor străine” de la Hollywood Am preluat cifre și idei din mesajele manifestanților, din ziarele din România (în special din Ziarul Financiar), din studiile Fundației Soros, din documentele Alianței pentru România Curată și din cartea ”Marketing pe frontul de Est” a Anetei Bogdan. Cei care au considerat discursul real nu e cazul să fie supărați! Au fost atît de mulți tocmai pentru că ne-am dori să auzim așa ceva și pentru că a apărut efectul de wishful thinking. Și, la urma urmei,  poate că ar trebui să avem așteptări mai mari de la cei care ne conduc și de la noi. De ce să nu sperăm într-o astfel de atitudine de la președintele Traian Băsescu? Poate că, de fapt, sensul discursului, nu forma, se va dovedi real de vreme ce lucrurile din el sînt autentice, iar soluțiile par rezonabile și sînt dorite de atît de mulți dintre români!

UPDATE2: Fumurescu spune că am greșit și aduce argumente interesante. Cititi aici si critica lui Mircea Marian la adresa discursului.

Mihai, îți scriu ție. Vei înțelege că ești, într-un fel, un pretext.

Oricum, îți scriu ție și nu cauzei pentru care te lupți, și bine faci! Îți scriu ție, nu celor pe care Deutsche Welle îi numea ”mercenari ai retoricii” și pe care îi întîlnim anonimi de ambele părți ale dosarului Roșia Montana, asaltînd forumurile și blogurile și executîndu-i verbal pe toți cei care nu sînt de aceeași părere cu ei.

Postul e despre ceea ce ai scris tu, cînd i-ai numit pe Aneta Bogdan și pe Bogdan Naumovici ”profitori ai sistemului” după ce, alături de cîțiva profesori români de la universități de prestigiu din străinătate, cei doi au lansat un manifest și au anunțat că se gîndesc să creeze o mișcare politică.

Postul e despre ce așteptăm de la politică și de la pașii următori.

Mihai,

Ne știm și ne respectăm de peste 13 ani. În lumea tulburată de azi și în piruetele oamenilor sau grupurilor, 13 ani înseamnă aproape o veșnicie. Am lucrat împreună, ca jurnaliști, și din acest motiv am zîmbit și am contrat răbdător pe oricine mi-a sugerat măcar că ai vreun interes în chestiunile sociale, politice sau ecologice pe care le susții cu o patimă pe care eu o recunosc.

În general, cînd conviețuiești îndelung cu oamenii la ocna unui ziar, ajungi să-i simți. Același lucru îl spun și azi. Mihai Goțiu își susține propria opinie, dar asta nu înseamnă că are dreptate în tot ceea ce susține. Înseamnă doar că o face cu bună credință.

În cazul Anetei Bogdan și al lui Bogdan Naumovici, convingerea mea e că greșești. Iarăși, nu înseamnă că eu am de la sine dreptate, ci doar că, de vreme ce românii protestează acum pentru dreptul de a fi luați în calcul atunci cînd spun ”Președintele țării gîndește greșit!”, probabil că nu e nici o tragedie dacă Tolontan sau Goțiu gîndesc greșit. Și unul dintre noi doi greșește în acest caz.

Uite de ce cred că tu ești în eroare. Tu și cei care reclamă perfecțiunea și imacularea. Nu creditez în avans nici una dintre noile mișcări politice, dar ceea ce susțin e că nu ne putem permite să ajungem în faza în care să nu mai auzim ideile din cauza imperfecțiunii vocilor care le rostesc.

Toți ducem vieți imperfecte. Dar așteptăm de la cei care ne conduc să aibă existențe exemplare. În acest caz, nu ei, ci noi sîntem ipocriți. Oricine dintre cei din piață, și se exprimă acolo femei și bărbați pe care îi admir enorm, are slăbiciunile sale. Pe unii îi invidiez cît de limpezi sînt, altora le constat neaderența la democrație și le ascult utopia că vor găsi o soluție pură, perfectă, unică și mesianică.

Uite un exemplu de admirat. Am senzația că nu de acum, ci de aproape un an, una dintre cele mai lucide voci ale unei stîngi libere este cea a lui Costi Rogozanu. Pe bune, dacă Rogozanu răcește, cred că o bună parte a relatării clare din povestea asta va lua o pauză. El a vorbit despre ”finalul capitalismului românesc”, el extrage, conform propriei viziuni, ceea ce se petrece în siajul protestelor, hei, băieți, o folie de paracetamol preventiv pentru Costi ar fi cea mai bună investiție a stîngii românești!

Dacă Rogozanu ar intra mîine într-un partid sau ar participa la fondarea unuia, eu aș spune ”Oau!”. Nu înseamnă că l-aș vota, nu știu asta, dar m-aș bucura, ceea ce, avînd în vedere cît de încercănați și suspicioși sîntem cu toții, poate că ar însemna mai mult.

Sigur, imediat s-ar spune că Rogozanu făcea parte din nu știu ce curent, vor începe bîrfele delicios-distructive ale elitei literare, și se vor trezi cei care îl vor repezi că a lucrat la Vântu. Prostii, evident, dar prostii cărora Rogozanu ar trebui să le facă față. Ceea ce, pentru un politician, e logic pînă la urmă. Era doar un exemplu, l-am băgat pe om fără voia lui în politică!

Asta cu lucratul la Vântu, Voiculescu sau Patriciu este o acuză nerumegată sau provenită dintr-un deficit de logică. Dar se vede treaba că, dacă acceptăm că se naște o lume nouă, în embrionul ei se simte și multă agitație mediocră. Nu e nimic nou, la fel s-a întîmplat acum 22 de ani. Oricui i se poate spune asta cu mogulii. Și ție, Mihai, și mie. Dar noi știm că mulți oameni și-au făcut onest meseria în acești 22 de ani.

Am ajuns la chestiune.

Români exigenți și Mihai,

Nu mă menajați inutil! Asta faci tu în text. Nu Naumovici, Bogdan și profii sau antreprenorii sau arhitecții aceia necunoscuți, dar eminenți, s-au descris drept ”oameni care, în general, n-au făcut parte din partide politice și care au o reputație de învingători în breslele lor”. Nu ei s-au prezentat astfel: ”Fără a fi în sensul curent vedete, sînt personalități puternice, care au și admiratori, dar și contestatari în domeniile sau industriile în care activează”.

Eu am făcut-o, eu sînt problema aici, cu mine vorbiți. Ca jurnalist, cred  că aceste atribute îi unesc și că frazele informează publicul cu privire la ei. Eu le-am zis așa, ironizează-mă pe mine, nu pe ei. Cînd am scris textul pe blog, ei nici nu aveau habar că le cunosc intențiile, probabil că i-am și băgat în cofă publicîndu-le în avans, dar asta îi privește.

Ce cred că mă privește pe mine, pe tine, pe noi toți, este maniera în care ne gîndim la pasul următor. Cel de după proteste. Există viață după Băsescu, dar există viață și după manifestațiile împotriva lui Băsescu. Nu înseamnă că protestele nu ar trebui să continue, uite că e suficient să scadă în intensitate și cei din Putere își iau imediat viteză.

Vedeți momentul în care Igaș s-a dus zilele trecute la spartul tîrgului în Rondul de Noapte sau butaforia primarului UNPR Piedone care apăra cu pieptul granița sectorului 4 și care striga de mila ”panseluțelor  și băncuțelor” distruse de invazia ostrogoților. Piedone ținîndu-ne lecții de civism, întîmplări de revoltă, asta e soarta zilelor amestecate! De aceea și acest text este mare ca un mamut.

Ce facem însă după? Cine se va bate sinucigaș cu Piedone în alegeri? Cine va avea o șansă să înfrunte carul alegoric al lui Sorin Oprescu, mit clădit pe o risipă uluitoare? S-au băgat mai mulți bani pentru asta decît a băgat Roșia Montan în imaginea sa și nu înseamnă că au băgat puțin canadienii.

Așadar, cine?

Mihai,

Conform criteriilor pe care le văd în textul tău, nimeni. Antena Bogdan este omul numărul 1 din România în branding. Și nu genul acela de specialist numit de stat, ci omul cu care s-a asociat profesional Wally Olins, unul dinte fondatorii intelectuali ai brandingului.  Sigur, Wally Olins a fost insuficient pentru Elena Udrea, care a dat brandul de țară firmei care a creat frunza, asta apropo de cît a profitat Aneta Bogdan de sistem.

Ai văzut, probabil, cum brandul turismului Românesc a fost construit pe turismul de aventură, iar zilele trecute ministrul spunea că turismul balnear e soluția. Sfinte și Dulce, Mamă și Îngeri, cîte zeci de milioane de euro și cîte șanse făcute ghem!

Pentru Aneta Bogdan, istoria cu partidul nu e decît un efort și un risc în plus. Tocmai își mută o parte din business în Singapore, de mult ce a profitat în România.

Probabil c-o va lăsa baltă cu intenția politică, oricum cei de pe listă au o candoare care îi va costa dezamăgiri. Cert e că, prin aventura asiatică și independent de chestia cu manifestul, Aneta Bogdan intră deja în zona creierelor românești devenite apatride. Era deja o mulțime splendidă  acolo, nu mai era nevoie și de cea care a gîndit brandul Connex, dar asta e!

Vă recomand cartea ei. A selecționat Petrișor Obae esența a ceea ce crede Aneta Bogdan despre viața politică din perspectiva profesionistului.

Bogdan Naumovici e și el un personaj. N-am fost niciodată parteneri, dimpotrivă, de cîteva ori s-a exprimat  cîș la adresa unor campanii ale Gazetei, făcute de rivalul său istoric din publicitate, Șerban Alexandrescu. Eu îl prefer, cu totul, pe Șerban, nu pe Bogdan.

Dar nu pot să nu văd că Naumovici a traversat acești 20 de ani de publicitate în România cu o forță vitală incredibilă, lăsînd în urmă nu doar campanii memorabile, ci și o companie, Leo, care se bazează și azi pe prestigiul acumulat în timpul cînd o conducea creativ.

Plus, ceea ce e extrem de important, în lumea complicată și nu întotdeauna integră a comunicării, nimeni nu a pus în dubiu vreodată corectitudinea lui Naumovici!

Nu și-a înșelat patronii, nu și-a păcălit partenerii, pentru el nu există conceptul de șpagă, ci doar acela de idei plătite. Scump, dacă vrei! A rămas întotdeauna egal cu el, orgolios, talentat și puternic. Printre zeci dacă nu sute de creiere frumoase, nu sînt doar el și Alexandrescu buni, mintea lui a devenit unul dintre lideri.

Da, știu, Roșia Montana! Nu o expediez, doar îl aduc din nou în discuție pe Rogozanu, care nu vrea excomunicări, ci dialog pe toate temele, mai ales pe cele sensibile.

Dacă oamenii îl descalifică pe Naumovici pentru Roșia Montana, OK, e dreptul lor. Numai că, eu unul, mă întreb ce urmează și care sînt soluțiile concrete cînd aflu de la voi nu doar că toate partidele și toți politicienii sînt de rahat, dar și că, aprioric, tot ce încearcă să se structureze nu e demn de lumea inorogilor.

Alina Mungiu și SAR l-au susținut cîndva pe Băsescu, Andrei Pleșu e dilematic, Liviu Mihaiu a fost cu Delta, parcă ar fi luat-o drept concentrat în propria vază!, Badea și Ciutacu lucrează la Voiculescu, Ernu a propus, via Iași, un protest național cu însemne albe, super idee!, da, știu amestec intenționat lucrurile, Patapievici e tipul lui Băse și un laș, a fost închis la Jilava pe 21 decembrie 89!, Mircea Toma e contra RMGC, să știți că pînă și ei îi admiră consecvența. Și mereu așa.

Toți au făcut ceva, au fost amestecați în ceva și tocmai aici stă una dintre neînțelegerile acestor zile. Există în volumul fundației americane ”Spune adevărul puterii”, colecție de curaj și de toleranță și de modele civice din toată lumea, o mărturie care mi-a atras atenția. Rudele unui cetățean care o pățise pe stradă în Irlanda de Nord parcă, povesteau, contrariate, ”că era un om cumsecade, nu înțelegem de a căzut tocmai el victimă. Nu era băgat în politică, nu era băgat în nimic!”. Ca și cum a nu fi implicat civic reprezintă simbolul cumsecădeniei și garanția că nu ți se va întîmpla nimic. Tocmai că nu!

Așadar, uităm repede și ne luăm ținte false. Nu de la SRI, nu de la servicii, e mintea noastră care zboară! Am uitat atît de repede că șeful Fiscului sau Adrian Năstase sau Rovana Plumb, că tot o văd vocală, au mari dificultăți în a-și justifica averile, încît am ajuns la motorul Harley al lui Naumovici, care pun pariu că e imediat reperabil în impozitele lui?! Uf!

Mihai și oameni încercănați,

Nu intru în politică, nu mă așteaptă nici o funcție în partidul pe care chiar sînt curios dacă Naumovici va avea ambîț să-l nască.

Dar pentru că eu nu intru în politică nu înseamnă că urăsc politica, pe cei care o fac sau pe cei care doresc s-o facă. Și nu înseamnă că nu mă exprim în calitate de cetățean, în limitele regulilor meseriei de jurnalist, doar ca ”să nu fiu băgat în ceva”.

Am rezervele mele de reporter și vechile polemici cu Crin Antonescu, dar mi-a plăcut că a avut temeritatea să rostească în aceste zile, repetat, că cei care fac parte dintr-un partid nu sînt inferiori celor care ies în piețele țării. Cei din partide militează zilnic, în agorele lor virtuale. Ce ar trebui să le spunem? Lăsați-ne, noi sîntem imaculați!

Sigur, putem continua detestînd diferențele și rîvnind la omul pe cal alb. În așteptarea perfecțiunii, ce mîngîiere a diversității și fragilității umane se aude în articolul Leliei Munteanu! Ne uităm în zare. Uite, deocamdată, albul e doar al ninsorii, unica soluție a Puterii, ninsoare omogenă și rece în care ne pierdem, puri, nepătați și izolați.

Foto: Ioana Moldovan  (www.ioanamoldovan.blogspot.com

”Ne-a venit să ne aruncăm hainele pe jos în Piață!”. Probabil sînt surd. Sigur sînt surd. Mă uit în jur. Oamenii în uniformă continuă să spună aceleași lucruri. ”Sîntem aproape nedormiți de o săptămînă, sîntem plătiți mizerabil, ni s-au tăiat sporurile, toată țara ne înjură, iar voi, presa, relatați doar ce vă convine! Pe bune acuma!”.

Replicile se rostesc în curtea jandarmeriei, nu la un miting de protest. Sînt aici, în epicentrul de beton al mîndriei acestei arme de bărbați, și alți jurnaliști aud dialogul, deci nu e iluzia mea, iar jandarmii nu se feresc. Niciodată n-am simțit asta din partea lor.

Jurnalist pe linia dintre jandarmi și suporteri

Ajungi să-i cunoști. Și pe ei, și pe suporteri. Ca microbist, înveți raporturile dintre suporteri și forțele de ordine dintotdeauna. Stadionul, stadionul tulburat și entuziast, stadionul scăpat de sub control sau doar deziluzionat, stadionul este cea mai bună lecție de viață despre mulțime. Ajungi să simți suflul masei, să poți adulmeca distanța dintre înjurăturile care descarcă și cele din care pornește furtuna. Te obișnuiești cu diversitatea umană și cu muchiile întunecate din fiecare dintre noi. Și, peste toate, afli că totul e incomplet cînd crezi că ai cunoscut mulțimea.

Ca  jurnalist sportiv, scrii de peste 20 de ani de pe linia subțire, înșelătoare și plină de iluzii civilizatoare dintre ultrași și jandarmi. În timp, ți-o încasezi de la ambele tabere. Și, tot în timp, oamenii încep să-ți înțeleagă profesia și să prindă încredere în tine, fără ca asta să fie o garanție că nu te poți întoarce oricînd la punctul 1.

Cum ajungi să-i cunoști? Sportul este primul care unește. Glumele pe cine va cîștiga titlul. Jucătorii favoriți. Ratările, de la Răducioiu, la Adrian Ilie și Pancu sau echilibristica lui Messi. Dar nu numai.

Jandarmii au aceleași preocupări ca orice tînăr sau ca orice părinte. ”Ai văzut că ăștia au pus olimpiadele pe județ la matematică și la informatică în aceeași zi?! Incredibil, nu le-a trecut prin cap că unii copii vor să meargă la amîndouă?!”. Nu le-a trecut prin cap, mai zice o dată omul în uniformă, stingîndu-și țigara în întunericul străzii de lîngă Universitate.

Cîștigă între 1.200 și 1.500 de lei pe lună ca subofițeri în forțele de ordine publică. Sînt cei pe care îi vedeți în stradă. Acum un an și jumătate, cei mai buni dintre ei cîștigau dublu. ”Da, dublu! Adică am pierdut jumate din bani. Asta cu 25% mai puțin la salarii a fost o păcăleală în ceea ce ne privește”, povestesc ei. Și e doar începutul poveștii.

”Apăr statul pentru 300 de euro pe lună”

Ca militari, aveau soldă. Plus sporuri de intervenție. Le-au fost incluse în salarii. ”Și salut!”, spun jandarmii. Pînă în 2010, șefii de unitate puteau să acorde bani în plus oamenilor lor merituoși. Salut și cu asta.

Cumulate, pierderile lor sînt mult mai mari de un sfert din venituri. Cei din medie aveau undeva la 500 de euro pe lună, au ajuns la 300. Iar frustrarea maximă este la cei buni.

În conferința de presă din primăvara lui 2010 în care a anunțat tăierile de salarii la bugetari, Traian Băsescu a fost întrebat dacă diminuarea de-a valma nu va fi o penalizare pentru cei competenți. Bun, rău, pierzi 25% din salariu.

Președintele s-a oprit o secundă asupra întrebării, încă se străduia să înțeleagă ce vrea să spună celălalt, în sală s-a simțit frustrarea sa, și a răspuns că nu ar fi timp să se facă o evaluare a personalului bugetar, dar că pînă la finalul anului se va face și evaluarea. Și că, pe baza restructurărilor, cei capabili vor putea cîștiga chiar mai mult decît acum.

S-a terminat 2010, a trecut și 2011. Guvernul n-a pomenit nimic despre o evaluare care să repare nedreptatea la adresa angajaților valoroși.

Cît despre restructurare, după doi ani în care s-a străduit epopeic să afle cîți oameni are aparatul de stat și cîți au fost restructurați în mod real, obținînd de la autorități cifre care nu se pupă, Ziarul Financiar nu mai are decît să-și pună xanax în loc de leu pe capul ziarului.

Pile politice la Jandarmerie

Banii nu sînt singura nemulțumire a jandarmilor. Încă de acum un an, ei au acuzat, atunci în surdină, politizarea instituției. ”Noi avem o onoare a armei, o reputație și o carieră. E incredibil cum au ajuns să fie promovați în conducere oameni fără pregătire. Doamne ferește să avem probleme mari sociale în țară!”. Între timp, au apărut și problemele. Și încă nu atît de mari.

”În toată această săptămînă de proteste, au fost ceva erori la comandă, nu vitale, dar se simte cum crește nemulțumirea trupei”, povestesc cei din stradă.

Episodul prezenței vineri, 20 ianuarie, a maiorului Claudiu Gogu la sediul PD-L, demonstrat cu imagini de Antena 3, s-a răspîndit ca un gînd rău printre jandarmi. Din bucătar, Gogu a ajuns șef al Serviciului de Cercetare-Documentare, zona jandarmeriei unde se adună informațiile despre sindicatele violențelor urbane, aceeași zonă căreia i s-au tăiat fondurile pentru a-și plăti sursele din rîndurile grupurilor radicale de pe stadioane.

”Niciodată, dar niciodată, nu a existat o asemenea senzație ca în ultima perioadă că prestigiul instituției a ajuns să fie pătat de oameni sprijiniți politic” spun jandarmii.

Lupte de stradă transmise live

Colonelul Aurel Moise, șeful de la ordine publică și cel care s-a expus public în toate aceste zile, este, potrivit subordonaților, ”un om de birou, un tip civilizat și citit”. În definiția respectuoasă a jandarmilor se citește și nevoia unei comenzi mai ferme, cerința oricărui grup uman solicitat de o presiune pe multe planuri.

”Nimeni nu se gîndește, de pildă, că noi ne aflăm pentru prima oară acum în situația de a gestiona lupte de stradă transmise live pe televizor”, spune unul dintre cei plasaţi mai sus în ierarhie. E o schimbare fundamentală în intervenția jandarmilor și ei simt nevoia unei analize inteligente, făcute la un nivel mai înalt.

”Sincer, transmisia în direct la TV are și un sens OK, pentru că-i potolește pe cei mai brutali dintre noi, dar, în același timp, trebuie modificate niște tactici de intervenție, mai ales că românii trebuie să înțeleagă faptul că alte forțe de ordine din lume intervin mult mai tare decît noi”, zic ei.

Varianta e confirmată de Marius Militaru, fost om în operativul jandarmeriei, ajuns azi purtătorul de cuvînt la ”Interne” al lui Traian Igaș. ”În Germania, de pildă, forțele de stradă intervin cu o duritate care la noi n-a existat”, zice el. E greu, însă, să explici nemulțumiților că ei sînt altoiți cu mai mult discernămînt decît alții. Jandarmii știu că reprezintă, indirect, regimul și că nimeni nu-i iubește. Riscurile meseriei.

”De acord, dar gîndiți-vă cum ar fi ca cei de la criminalistică să fie puși să culeagă probe sub reflectoarele camerelor TV. Se schimbă ceva în profesia noastră”, contrează un alt om din jandarmerie.

Între două lumi

În unele nopți, cei peste 1.000 de jandarmi din București merg acasă. Celelalte mii, aduse în regim de urgență din provincie, îi invidiază, dar bucureștenii au propria problemă. ”Ajungem acasă și familiile ne povestesc ce au văzut la televizor, cum ne detestă oamenii și ce nemulțumire e în toată țara”.

Oscilează între două lumi și pînă și ironiile de pe bannerele din Piață ale revoltaților ”Mai ușor cu gazele lacrimogene, n-avem bani să le plătim!” au început să sape în mințile lor. Clipesc cînd văd fotografia impresionantă a Ioanei Moldovan, cu o fetiță oferind o inimă de balon unui jandarm, imagine care face carieră pe rețelele de socializare.

Altădată, era mai simplu. Se luptau doar cu cei de pe stadioane și cu clanurile de infractori. În privința suporterilor, după atîția ani de coabitare, uneori obraz lîngă obraz la 30 de centimetri, ajunseseră precum Tom și Jerry, cei mai buni dușmani.

De aici a apărut și acea primă declarație, de duminică 15 ianuarie, cînd au spus că suporterii sînt miezul violențelor. Îi recunoscuseră, erau adversarii de serviciu. Între timp, lucrurile s-au complicat, pentru că toate statisticile plasează ultrașii la o pondere de cel mult 10% dintre cei violenți, reținuți sau arestați.

Restul sînt  gherilă urbană puștească, infractorii nopții, exlcușii Capitalei sau oameni picați pur și simplu la mijloc. Dar asta nu-l consolează pe jandarmul lovit în cap cu o bordură sîmbătă seară, a cărui cască a cedat și care e încă în spital. ”Starea e încă destul de gravă, dar i se îmbunătățește, se mișcă, vorbește, să sperăm că nu va rămîne cu nici o urmare”, spune purtătorul de cuvînt al MI, Marius Militaru.

În cealaltă navetă Apollo s-au urcat cei 4 jandarmi care sînt cercetați penal pentru brutalizarea manifestanților.

Lovitură de stat urît mirositoare

Adevărul e că nu procentul suporterilor îi apasă pe ei. Ci faptul că, după o săptămînă de proteste naționale în care doar 2 la mie din manifestanți au creat probleme penale, ceilalți 998 dintr-o mie ”strigă multe lucruri cu care sîntem de acord și noi, jandarmii”.

Pe 18 ianuarie, Cătălin Tache, jurnalist cu surse îndelung exersate în zona forțelor de ordine, scria în ziarul Național că serviciile secrete sînt alertate de ipoteza unei lovituri  paramilitare, în care foști polițiști, jandarmi sau alte cadre, eliberate recent din funcții sau doar trase pe linie moartă, ar dori să răstoarne regimul mînă în mînă cu protestatarii.

Dacă asta fac serviciile, atunci după ce vor termina de ascultat și de filmat totul, vor constata că au nevoie de o reîmprospătare a tehnicii în stilul iMax și chiar mai mult decît atît!

Pentru că doar o cameră 3D, prevăzută cu un senzor olfactiv și plasată discret în mașinile de intervenție, ar putea descoperi complotul: iată cum șosetele protestatare de civili s-au insinuat printre cele aproape putrezite de atîta purtare ale jandarmilor! Austeritatea a redus salariul, fondurile, mîndria și șosetele trupei. Iar acum, ciorapii civili au fraternizat cu cei militari. Sîntem aproape de insurecția șosetelor!

Și unele dintre ele, trase degrabă pe picioare în diminețile reci, nici măcar nu sînt împerecheate. O fi un semn al complotiștilor.

“Suntem împinşi la groapă sistematic şi prin sistem / Până cineva o să ridice  pumnu ferm…
Că suntem încă vii şi vrem s-avem copii / Şi pentru ei suntem  în stare să vă scoatem ochii… “

 B.U.G. Mafia a spus-o din mai 2010. Nu e pentru cei puri. Nu e pentru generalul Gabriel Oprea, cel care azi, în declarațiile TV de după negocieri, a făcut trei dezacorduri între subiect și predicat în două minute și ne-a asigurat că sîntem mult mai bine decît Grecia și Ungaria! Citiți Ziarul Financiar de azi, ZF-ul care, prin definiția unui ziar de business, nu e tocmai ostil establishment-ului și pro mișcări sociale, dar care a consemnat corect cum salariul minim în Grecia  e de 6 ori mai mare decît cel din România, iar cel minim din Ungaria  dublu față de cel de la noi!

Așadar, melodia nu e pentru cei puri. E pentru noi, ceilalți. Ascultați-o! A fost un avertisment venit acum aproape doi ani, pe care nimeni nu l-a băgat în seamă.

FC Utrecht i-a dezvăluit că va organiza la începutul sezonului următor un meci cu Steaua, iar patronul i-a oferit un post de scouter din vară.

Mihai va publica articole despre fotbalul și sportul internațional și românesc în calitate de rubricand al Gazetei Sporturilor. El a acceptat propunerea în stilul propriu: “Da, scriu pentru Gazetă, îmi place să fac ceva nou. Aveți grijă că vreau să devin editorialistul numărul 1 și să vă iau toate premiile! Mereu am fost un tip ambițios”.

Și a încheiat: “Nu prea îmi place mie să am șefi, dar asta e, uite că am ajuns să am jurnaliști drept șefi, niciodată nu m-aș fi gîndit la una ca asta. Scriu rubrica și, dacă oamenii o citesc și le place, o voi continua”.

UPDATE1: Prima victimă a violențelor din această seară a fost o tarabă de ziare, incendiată în Piața Universității. Nu trageți în pianist, e ultimul

Am aflat. Ne împărţim în oameni şi în suporteri, cel puţin după judecata Jandarmeriei. Calculul autorităţilor e simplu! Dacă protestele au în miezul lor suporteri de fotbal, sînt imediat depreciate şi-i arată pe participanţi în autentica lor “mentalitate de viermi”, după cum i-a numit pe demonstranţi senatorul PD-L Iulian Urban, această combinaţie curajoasă între un ales al poporului şi un blogger de Ilfov.

Şi uite cum a fi suporter a devenit în România o culpă. Nu zice nimeni că stadioanele sînt falange ale civismului, dar nici leprozerii ambulante nu sînt, după cum apare azi în discursul oficial.

E o lipsă de respect neîntemeiată pe o minimă cunoaştere. În tribunele sportului, cultura protestatară are o lungă tradiţie. La meciurile de fotbal s-a auzit pentru prima dată “Galeria lui Rapid nu e membră de partid!” sau “Voi ni-l daţi pe Valentin, noi vi-l dăm pe Damaschin!”. Nicăieri altundeva decît pe stadion nu se putea scanda aşa ceva înainte de 1989. Tot în acei ani, galeria Stelei îl ironiza pe Postelnicu, iar cea a lui Dinamo, pe Valentin Ceauşescu. Suporterii erau cei care strigau la scenă deschisă!

Nu toate versurile prindeau ritmul iambic şi nu toate gesturile puteau concura la trofeul fair-play, dar oamenii s-au bucurat cînd Ioan Andone a schiţat semnul falic de protest către loja fiului lui Ceauşescu, gest uşor antologabil drept vulgaritate azi, dar pe deplin justificat avînd în vedere vremurile şi raportul de forţe dintre un sportiv şi un băiat de dictator. Ca să nu mai repetăm arhicunoscuta observaţie că la Revoluţia din decembrie 1989, înainte şi după căderea lui Ceauşescu, mulţimile au adaptat sloganele pe ritmurile şi melodiile cunoscute lor de pe stadioane. Ole, ole, unde ești memorie?!

Violenţa nu are ce căuta în stradă, e treaba jandarmilor să o blocheze şi a justiţiei s-o pedepsească. Nu am nici o simpatie pentru bădăranii tribunelor şi, ca ziarist sportiv, am o lungă şi complicată dispută cu ultraşii care mereu au senzaţia că iau partea jandarmilor și mă amenință repetat. Îi privește, nu dau un pas înapoi. Cei care au comis acte de violenţă să fie duşi în faţa instanţei!

Încă o dată: nu apăr violenţa, mă confrunt cu riscul ei profesional zi de zi, dar critic aici o generalizare stupidă comisă de autorități la adresa noţiunii de suporter. Cum bagatelizăm nemulțumirea reală a românilor?, s-au întrebat șefii țării, înghesuiți de ceea ce Costi Rogozanu numește efectele ”austerității aplicată cu sfidare”. O dăm pe suporteri, model de ”teroriști și reacționari”, inovație a Puterii după cum remarcă Alina Mungiu!

Pentru că să fluturi ideea de microbist ca pe cea de subom, să-i prezinţi pe fanii din piaţă ca pe nişte semicetăţeni, ca să încerci să minimalizezi o problemă socială, e un lucru pe care îl refuz cu unica mea putere, cea a vocii. Voce de suporter al sportului.

2012 se deschide cu un semn bun. Mihai Neşu simte contracții la bicepsul mîinii stîngi. Pînă acum, el putea mișca doar mîna dreaptă, în timp ce partea stîngă a corpului era complet paralizată și toți se întrebau dacă nu cumva este afectată iremediabil.

Era octombrie 2011 şi vorbeam la telefon. Mihai Neşu era încă în clinica De Hoogstraat, înregistrat sub numele unui bărbat cu rezonanţe olandeze, ca să-şi conserve anonimatul recuperării chinuitoare. Fotbalistul îşi mişca doar puţin mîna dreaptă. Ambele picioare şi mîna stîngă erau inerte.

MAI
E adevărat, traversase zile şi nopţi mai dramatice. Pe 10 mai 2011, imediat după accidentul de la antrenamentul lui FC Utrecht, “medicii nu mi-au dat mari şanse să respir singur”. Viaţa lui a fost în pericol săptămîni în şir, săptămîni petrecute la terapie intensivă, pînă cînd a reuşit să respire neasistat, să mănînce, să vorbească.  Împreună cu Maria au improvizat un sistem de comunicaţie, apoi cuvintele lui s-au lăsat purtate de către invenţia lui Steve Jobs.

OCTOMBRIE
În toamna anului trecut, începuse să se folosească de mobilitatea parţială a mîinii drepte ca să se plimbe cu scaunul în clinică şi pe străzile din apropiere. “Zi-mi ceva din ţară!”, mă somează el, folosindu-şi iPhone-ul ţinut la nivelul feţei de un dispozitiv special.

Apoi o pauză. “Stai niţel că am o problemă”. Aud dialogul în engleză. “Vă rog, ajutaţi-mă să-mi pun braţul la loc pe scaun!”. Tăcere pe faţa întunecată a Lunii.

Revine la discuţia cu mine. “Îmi căzuse antebraţul drept de pe scaun şi nu mai puteam manevra scaunul. M-a ajutat cineva care era pe aici şi l-a pus la loc”. Aceasta era mîna dreaptă, cea bună, de 5 sau 6 ori mai slabă ca forţă faţă de o mînă normală.

DECEMBRIE
Despre mîna stîngă, nici o părere. Doar o pulsaţie incontrolabilă, cînd stătea la orizontală. Marea temere: nu cumva partea stîngă s-a decuplat total nervos în momentul fracturii coloanei?

“Am ajuns la nivelul despre care mi-au vorbit medicii cînd mi-au evaluat perspectivele după cîteva luni. Dar eu i-am mai infirmat o dată, aşa că sper că mă voi reface mai mult de atît”, spunea Mihai în decembrie, chiar înainte de Crăciun.

Cifrele mîinii drepte evoluaseră. 63 de newtoni forţă faţă de 119 cît are braţul Mariei. Plecase de la mult mai puţin. Totuşi, nu-şi controlează încă toate degetele şi pe cel mic nu şi-l simte.

Despre mîna stîngă, liniştea celor 20 de newtoni. Pînă într-o dimineaţă oarecare.

INTERVIU. Fotbalistul descrie fără patetism mica minune a organismului său. Este stilul Neşu, îl cunoaşteţi deja.

-  Cum ai simţit, Mihai?
- (Rîde). Într-o zi, aşa am simţit.

- ?
- Am simţit ceva deosebit faţă de starea obişnuită. Într-o dimineaţă, am avut senzaţia că pot să contract puţin ceva la mîna stîngă. Nu mi-am dat seama ce anume se contracta. Am chemat un fizioterapeut. Mi-a spus că e bicepsul. Ceea ce eu

simt ca o contracţie e mişcarea bicepsului.

“Am chemat un fizioterapeut, apoi încă unul şi încă unul ca să fiu atît de sigur cît se poate. Toţi mi-au spus că bicepsul stîng se contractă”

-  Şi poţi mişca mîna stîngă?
- Nu. Va dura trei sau patru luni pînă cînd sper să o pot muta de pe spătarul scaunului, aşa cum fac acum cu mîna dreaptă. Nimeni nu ştie exact, îţi dai seama. Aşa că mi-am obţinut un nou job. Să-mi contract bicepsul stîng. Oricum altceva n-am de făcut.

(Oamenii sînt obişnuiţi să citească articole despre instrumente minunate din slujba bolnavilor, precum scaunul electric pus de Primăria din Utrecht la dispoziţia lui Neşu, care costă 20.000 de euro, atinge o viteză de 10 km pe oră şi are o autonomie de 25 de km. Dar adevărul e că recuperarea lui Mihai şi a oricărui om în situaţia sa înseamnă infinite momente în care sprijinul îi vine de la el sau de Sus. Nu e misticism, ci opinia medicilor care îngrijesc de zeci de ani bărbaţii şi femeile paralizate din toată lumea).

- Şi altceva ce faci?
-  Pregătesc lansarea fundaţiei, împreună cu prietenii mei şi cu cei de la FC Utrecht. Pe 16 ianuarie organizăm o conferinţă de presă aici, în Olanda. Cei de la club vor invita şi presa din România. Sper să aveţi loc toţi. (Zîmbeşte)

- Vorbeşti şi tu?
- Da. O să explic cum intenţionez să ajutăm copiii suferinzi din România. O să trimitem în ţară nu doar scaune şi alte lucruri. Vreau mai mult. Voi începe în Bihor, zona mea, și sper să ne putem extinde.

- Eşti foarte concentrat pe destinul copiilor.
- Ştiu că unele lucruri ar trebui să le facă primăriile din România. Am citit legea, sînt obligaţi să asigure condiţii persoanelor cu dizabilităţi. Nu mai discutăm de ce n-o fac. O să încerc s-o fac prin fundaţie, cu puterile mele, evident. Pe 16 ianuarie facem conferinţa penru presă, apoi, pe 19-20 februarie, lansăm oficial fundaţia, printr-o gală, la Utrecht. Îmi doresc înainte de orice seriozitate şi durată. Mă apuc să fac un lucru sincer, dincolo de orice suspiciuni şi care să folosească oamenilor în situații grele mulți ani de acum înainte.

-  Gala cum va fi?
-  Vor fi aproape 300 de oameni. Se vor cumpăra locurile la mese, sînt 10 locuri la o masă şi costă 290 de euro locul, poate, cine ştie, va cumpăra şi cineva din România o masă. Nu ştii niciodată de unde sare iepurele bun! Mai multe veţi afla pe 16 ianuarie, la conferinţă.

“Ceea ce-mi doresc să realizeze fundaţia mea e să-i ajute pe copiii paralizaţi din ţară să aibă pe cît posibil o viaţă normală. Vreau să instalez lifturi speciale în şcolile din Oradea. Țin la ideea că oamenii paralizați au nevoie de o viață normală”

Dar nu vremea, ci grijile îl fac să revină acasă, potrivit propriilor exclamaţii. ”Aşa nu se mai poate!”, a strigat el. Da, are dreptate, întotdeauna are, nu se mai poate aşa! Dar cum aşa? Dinamo e pe primul loc, are un vestiar unit şi un antrenor respectat de fotbalişti. Financiar, clubul se administrează cum poate, nu sînt vremuri în care să licitezi fotbaliştii ca pe tablouri, dar acţionarul din Miami spune că asta e insuportabil.

De fapt, el vrea să spună că nu se poate să se poată fără el. Este logic. Pentru că, în realitate, nu Dinamo este invenţia lui Borcea, ci invers. Nerăbdarea şi frustrarea lui sînt naturale. Identitatea sa publică nu există fără această echipă. Ce ar rămîne Cristi Borcea în afara ei? Un exilat genial, acest Bălcescu al şaormelor, afacerist care a avut ideea sclipitoare de a deschide un fast-food în America. Cam puţin.

De aici şi atacurile lui Borcea la Dragoş Săvulescu, cel care îl copiază instinctiv, deocamdată la scară modestă, dar nu mai puţin amuzantă.  Săvulescu era un anonim înainte să fie anunţat în prim plan la Dinamo. Imediat, a dat interviuri TV, a intervenit în emisiuni de dezbatere fotbalistică şi s-a pozat ca tînăr om de afaceri. Fundalul era decupat din biblioteca milaneză a lui Umberto Eco, iar Săvulescu stătea la  poză cu atitudinea zîmbitor încordată de om aflat în sala de forţă. Cum să nu se enerveze Borcea?! De atîta umor involuntar, nici el n-a fost în stare.

Aşa că Borcea ameninţă că revine în România ca să facă ordine la echipa lider al campionatului. Şi foloseşte pretextul transferurilor ratate de Dinamo în faţa naşului său, Gigi Becali. Căruia îi declară război. E ca şi cum ai declara război cursei de a-ţi arde propriii bani. Pentru că asta face Becali. În absenţa punctelor, stelistul transferă jucători. Nu e nimic nou, acum e perioada cumpărăturilor, iar peste două luni va veni momentul decepţiei post achiziţie, ca la doamnele de lume, care suspină după o poşetă şi o uită de cum ajung acasă.

Deocamdată însă, salvatoarea reîntoarcere a lui Borcea e doar o intenţie. Totuşi, la Miami sînt  25 de grade! În timpul ăsta ploaia îneacă România, iar zăpada a lovit inima Europei, dacă nu crezi dă-i un telefon prietenului Nicu Gheară la Kitzbuhel, acolo unde ruşii bogaţi stau în recepţie uitîndu-se la telescaunele legănate de vînt şi bînd whisky de 15 euro paharul de 50 ml.

În schimb, în Florida, cînd bate vîntul dinspre Caraibe, oamenii simt cele 25 de grade Celsius ca pe 27, parfumate.