Nu e nici o ironie. Pînă la confirmarea Parlamentului, iată funcția lui Ungureanu: șeful spionilor. Interviul reprezintă o excelentă și onestă oglindă a bărbatului de succes de 43 de ani.

1. Ungureanu este educat, inteligent și vorbește limba modernă a oamenilor cu acces la elita universală. El apare drept o figură aparte în tabloul politicii noastre. Nu unică, desigur, dar rarisimă. Integru, neamestecat în scandaluri de corupție și cu un aer european inseparabil.

2. Ca orice  șef de serviciu secret, Ungureanu începe să fie formatat de perspectiva subterană asupra lucrurilor. Știe multe lucruri și, inevitabil, ajunge să creadă în cabale. Precum personajele lui John le Carre, care au senzația că viața vibrează conform reglajulului fin din culise, un șef de serviciu secret vede lumea ca o fîntînă a iluziilor. Acesta este unul dintre motivele pentru care nicăieri în Europa un spion nu ajunge direct premier. Pentru că perspectiva lui este diferită decît cea a oamenilor pe care ar trebui să-i guverneze.
În primul său discurs, din această seară, Răzvan Ungureanu a avut o fermitate impecabilă. A fost convins că a reformat, la persoana întîi singular, două instituții: Ministerul de Externe și Serviciul Român de Informații. Măcar George Smiley avea o umanitate venită din infinitele dezamăgiri ale manifestării puterii.

3. Dovada viziunii aparte a lui Ungureanu stă în titlul interviului din Adevărul. “Nici nu ştiţi cât de amplu poate fi răul”, spune Mihai Răzvan Ungureanu, argumentînd că în România e bine pentru cît de multe amenințări ne pîndesc în jur.

Așa e. Nu știm cît de amplu e răul și nici nu vrem să știm! E treaba altora să știe. Ca în filmele se spionaj. E treaba celor care stau pe ziduri, ”pentru ca voi să dormiți liniștiți”.

Și ne întrebăm dacă e util ca un premier să fie măcinat de ideile culisei mondiale și de practica de zi cu zi a stăpînirii maselor de către o elită luminată? Poate că, în loc să-l preocupe răul, ar fi mai util să-l intereseze binele și transparența.

Cei de la Hotnews au arătat deja că doar în Egipt și în Ucraina s-a întîmplat ca un șef de servicii să plonjeze în executiv. Desigur, documentarea este rapidă și, probabil, incompletă.

Dar, fie și incompletă, ea nu poate să rateze această nuanță: vom trăi în continuare într-o viață construită sub amenințarea răului? Răul crizei economice, răul puterilor străine, răul terorismului. Sau, de ce nu, răul destabilizării României prin alegeri anticipate. Nu cumva am asistat, azi, la o tentativă politică a versiunii românești a lui Patriot Act?
E o ipoteză, desigur, dar cînd ai un prim ministru spion te lași purtat, de dragul jocului, de logica din Spooks.

4. Există în finalul interviului din noiembrie 2011 un episod care m-a făcut să tresar în acel moment. Și pe care l-am păstrat în memoria curioasă de jurnalist. Mihai Răzvan Ungureanu spune că nu înțelege de ce, întrebați la recensămînt, mulți dintre români au refuzat să-și ofere CNP-ul. Șeful SIE nu găsește nimic anormal în ceea ce zeci de ONG-uri acuzau drept o procedură ilegală și nedemocratică! Motivele protestului civic împotriva culegerii CNP-ului la recensămînt au fost multiple. De pildă, nu e normal ca Institutul Național de Statistică să știe ce boli are un anume cetățean român. Sau să colecteze alte date personale, nominal exprimate, despre oricare dintre noi. Lui Mihai Răzvan Ungureanu i se părea normal ca această imixtiune să se producă, iar oamenii să se supună.

E un detaliu. Sau poate nu.

Astăzi, Elena Udrea a declarat:

“Pentru cei care cu adevărat sunt nemulţumiţi şi şi-au spus nemulţumirea în stradă avem toată înţelegerea şi încercăm să găsim soluţii la problemele lor. Pentru ceilalţi, care fac din asta politică, eu zic că e mai bine să treacă la muncă!”

Trecem peste ideea de analfabetism democratic, potrivit căreia cei care fac politică, în piețe sau în Parlament, o freacă, deci să se ducă la muncă! Și, culmea, o spune tocmai un om politic. În fine, nu e prima eroare care dezvăluie înspăimîntătoarea gîndire a acestui om, care a ajuns să dețină o putere disproporționat nedemocratică într-o țară perplexă.

Altceva e interesant. Cît a muncit Elena Udrea pînă acum și unde? Cînd s-a angajat, pe cine a condus înainte să devină ministru, de cîți oameni s-a simțit responsabilă? Cîți ani s-a stresat în mediul privat sau cîți ani a servit cu fidelitate în serviciul public înainte să trimită chiar și niște șomeri, vorba lui Rogozanu,  la muncă, într-o ieșire de un dispreț senin și rece?! Unii dintre noi au mai mulți ani de cînd scriu despre potlogăriile lui Adrian Năstase sau George Copos sau despre afacerile cu statul ale lui Dan Voiculescu decît are Elena Udrea vechime în cartea de muncă.

Acum 10 ani, Elena Udrea era parteneră de afaceri cu gașca Bitner - Petrache, filiera Adrian Năstase, cînd eu și colegii mei scriam împotriva conducerii Loteriei Române, protejată politic de același Adrian Năstase și care concepea apoi contraarticole în ziarele lui Dan Voiculescu. Asta ca să ne mai lase cu lecțiile de luptă împotriva mogulilor!

Și, că veni vorba, pînă la urmă hai să întrebăm și asta: cine Dumnezeule sînteți voi?! Unde ați muncit, de la Udrea la Videanu și de la Roberta Anastase la EBA, ce experiență a efortului în ani și decenii aveți, ce branduri,companii, echipe sau locuri de muncă ați construit pe piața liberă, ce cariere aveți în spate, clădite în vremuri mai bune sau mai rele, ce ați creat în profesia voastră de nu vă mai ajunge nimeni la nas și ne trimiteți cu superioritate la muncă?! Cu ce ați făcut oamenilor viața mai bună, pe cine ați inspirat, cine se uită la voi cu speranță sau, dimpotrivă, cu temerea că ați luat-o razna?

Cîte examene, cîte trepte, cîte admiteri, dar din alea pe bune, ați dat ca să tremurați într-o competiție a educației care te lăsa lat de nu-ți reveneai o vară întreagă? Sau cîte schimburi trei ați făcut la viața voastră să vi se amestece timpul în cap și să vi se facă praf bioritmul? Sau cîte dimineți de luni v-ați trezit, nu un an, nu doi, ci decenii, gîndindu-vă că începe o altă săptămînă de muncă nașpa?!

Că tot ne trimiteți la muncă, unde ați muncit voi? În fabrici, la biroul de acasă cu fesul în cap pînă vă usturau ochii de la lumină, pe holurile uzinelor unde te odihneai cu fundul pe batiste, vorba Hertei Muller în discursul decernării premiului Nobel, sau cumva în școli, în spitale sau în facultăți? Ați făcut bugete din alea inutile de se dau peste cap o dată la trei luni că schimbă Guvernul legislația sau ați tremurat că nu vindeți produsul sau serviciul pe care tocmai l-ați lansat?

Ați luat metroul la 6 dimineața sau trenul de navetiști? Sau ați tremurat cu reșourile la picioare la BCU sau ați patrulat cu poliția pe străzi sau v-ați înghesuit cu funcționarii prin sedii igrasioase de provincie? Ați fondat companii și le-ați cotat la bursă, ați luptat ani în șir, activînd în ONG-uri cu finanțări precare, ați studiat serios și îndelung domeniile voastre de v-ați ars și ne trimiteți să mai muncim și noi nițel?

Și, vorba unui patriarh american al gîndirii economice, un om modest după o viață de muncă, acum, pe bune, dacă mîine ați dispărea voi ca specialiști, ca oameni politici, ca profesioniști în orice domeniu doriți, ce ar simți oamenii că le lipsește? Uitați-vă în cărțile voastre de muncă și răspundeți la asta!

Nu doar că n-a desființat-o, dar CNI se întoarce, împreună cu clienții săi, într-o nouă investiție: 6,2 milioane de euro pentru refacerea integrală a bazinului olimpic de la Brașov. Colegul meu Radu Bichiș a documentat îndelung legăturile dintre companii și Gazeta publică astăzi organigrama intereselor de afaceri, organigramă în fruntea căreia stă același  Gabriel Szilagyi, patronul MBS Group. El a ieșit pe ușa din dos la patinoar și se întoarce la alte investiții publice, sub camuflajul unui hățiș de firme!

Despre harababura și risipa bazinelor de natație a scris zilele trecute și Ziarul Financiar.

Și, apropo de contractele cu statul,  ceva despre un articol din EvZ, care arată cum și-a multiplicat profitul una dintre firmele lui Dan Voiculescu, în momentul în care Codruț Șereș a fost ministru chiar peste domeniul vizat de contractele respective. Acesta este încă o informație care confirmă că am avut dreptate cînd am avertizat că venirea lui Șereș în conducerea trustului de presă e eronată.
Uneori greșesc, dar în acest caz am procedat bine cînd am refuzat contra propriei plecări ca Șereș să facă parte din Consiliul de Administrație la Gazeta Sporturilor, singurul loc unde am putere de veto. Între timp, înțeleg că fostul ministru se extrage treptat din trustul media Intact.

Petrovai este unul dintre numele care au asigurat integritatea senină și reputația acestui ziar local.  Lansat de MediaPro în aprilie 2000 cu titlul Hunedoreanul,  închis mai apoi de Pro, și ținut în viață doi ani și jumătate de către angajați, pur și simplu din abonamente și din vînzările la tarabe, ca o promisiune mereu repetată a modelului virtuos originar al presei, cotidianul a devenit unul dintre acele ziare oneste care participă la viața comunității fără fițe, neinteresat de jocurile de culise și cu o căldură care l-a făcut iubit de deveni, de hunedoreni și de oamenii tuturor orășelelor sau comunelor pierdute prin munți în acel județ sărac.

Mă leagă de ziarul din Hunedoara cîțiva ani din viață pentru că am participat la fondarea lui. Dacă mă gîndesc la lucrurile pe care le-am parcurs în cele peste două decenii de presă, probabil că n-a fost încercare mai nebunească decît aceea de a face parte dintr-o echipă care a creat de la zero un cotidian modern în Deva, cînd piața era monopolizată de vechiul ziar comunist, imbatabil după toate analizele. Acea echipă a reușit imposibilul.

Am verificat ce s-a întîmplat azi. Presați de condițiile îngrozitoare ale industriei ziarelor, care și-a pierdut 75% din venituri în doar trei ani, angajații au vîndut titlul unei firme deținută de fata lui Mircea Moloț, șeful Consiliului Județean Hunedoara. Moloț are reputația unui baron local, susținător al lui Crin Antonescu. Inițial, la cumpărarea ziarului din noiembrie 2011, Moloț a garantat că nu se va amesteca în editorial și o vreme a respectat asta. Dar vin alegerile și are nevoie de ziar.

Au schimbat redactorul-șef, adjunctul a anunțat și el că pleacă. Un șef de secție și-a dat demisia. Asta e povestea.

Încă una din discursul de acum cîteva minute al președintelui Traian Băsescu. ”Dacă cineva ne-ar da venituri la buget atunci am crește pensiile și salariile…”. Această exprimare nefericită a președintelui e ceea ce în psihologie se numește ”act ratat”. Tocmai asta e discuția. Veniturile nu se dau, se fac. Se creează, se obțin, se produc, se muncesc. Așteptînd ca veniturile să vină de undeva, de la cineva sau de la un context favorabil, atunci ție nu-ți rămîne de făcut decît să tai costurile și să te plîngi că nu ai de unde.

Poetul Nichita Stănescu a observat cîndva că expresia ”Ce se dă?” era rostită pe la cozile ceaușiste. Nimic nu li se dădea, oamenii cumpărau, dar senzația  era că li se dă. De altfel, “Se dau salariile” a rămas în limbajul comun.

În timp ce CTP a sesizat ipocrizia, citatul cu ”veniturile date la buget” vine în completare și vorbește despre resemnarea în incompetență.

Sîntem în fața combinației ideale: ipocrizie și incompetență! Dar nu ni s-a dat. Am creat-o.

UPDATE2: În aceste ore, nu asistăm doar la un exercițiu de imagine. Evident că autorităților, în frunte cu Emil Boc, le pasă de viața oamenilor și se străduiesc cît pot ei să rezolve problemele, numai că, totul derulîndu-se pe repede înainte la TV, se developează în fața ochilor noștri nivelul deprimant de micromanagement, în care premierul aleargă pe teren, comunică, mobilizează rezervele de ”apa plată și apa minerală”, scoate armata pe străzi și transmite indicații către primari în declarații de presă! Iar acum dă la lopată.

UPDATE1: Fumurescu scrie că am greșit cu discursul președintelui și-și prezintă argumentele. Cititi si critica lui Mircea Marian.

La una dintre întrebările presei, primite cu mai mult calm decît altădată, Traian Băsescu a adus ieri argumentul fanilor pe care îi are ”pe Facebook”. Așa e! Apropiații i-au angajat niște băieți inteligenți, care se pricep să adune audiență. Zecile de mii de fani de pe fb sînt singurul front pe care acești apropiați, tot mai puțini, i l-au putut arăta președintelui în ultimele zile ca să-i crească moralul. Glume, tineri, cool!, wow! Chiar și EBA, primind pontul sub bradul de Crăciun, s-a referit la succesul de pe Facebook. Așa, de dragul echilibrului și ca să iasă din efectul de seră al propriilor certitudini, iată și alte idei de pe fb, dar și din Piață. Preferata mea:

Adrian Deoancă: “Basescu isi asuma un discurs de expert, nu de politician (mai periculos dpdv al democratiei). Stiu ce e bine, am informatii, am un design de stat, cer solidarizare si disciplina pentru experiment. Cum sunt expert, nu pot gresi pe fond, ci maxim pe forma, adica nu ma pricep sa explic. Un expert nu-si schimba opinia: tot cu austeritate, tot cu minerit, tot cu demontarea statului, tot discurs “antimilogi”, tot cu autostrazi, tot cu statistici. Sa nu mai aud ca avem nevoie de guvern de tehnocrati: avem un demiurg tehnocrat si unul al dracului de neoliberal. Italienii au avut bafta cu Monti.”

Și încă o remarcă, scrisă sub derularea evenimentelor, despre viscol și o schimbare radicală de imagine, a lui Emil Boc și a Guvernului României.

Cum Realitatea TV a devenit vizibil prietenoasă în ultima vreme cu Puterea, experții de imagine ai PD-L s-au gîndit ca, ieri la prînz, să permită transmiterea în direct la Realitatea a teleconferinței premierului cu prefecții, cu ministerele și cu entitățile de urgență pe tema viscolului. Probabil că a fost o premieră absolută: o ședință operativă a unui guvern european transmisă live la TV.

Sala Guvernului, atmosferă sobră. Prim-ministrul în pulover, îngrijorat, ton ridicat, autoritate vasăzică, prefecți care interveneau unul după altul ca să-și împartă tractoarele și lopețile de zăpadă. Din epoca cutiei negre, ”aflați ce facem noi aici, la manșă, doar dacă se prăbușește avionul”, Boc și oamenii lui au plonjat direct în epoca Big Brother. În fața camerelor, ministru după ministru s-a apucat să spună că situația e sub control, să se repete doar ca să se vadă la TV, e un efect binecunoscut, ba chiar s-a vorbit și despre agricultură, ”e bine că ninge, dacă venea mai întîi gerul se compromiteau recoltele”.

În acel moment, oamenii care n-au văzut niciodată cum arată o întîlnire reală de criză, nu una ținută sub presiunea camerelor de luat vederi și transformată, de fapt, într-o riscantă operațiune de PR, au înțeles că totul e în regulă, că nu există nici un pericol. Unii au plecat la drum. De fapt, nu exista un plan B în situația în care vîntul și viscolul ar fi devenit mai puternice. De pildă, să se blocheze drumurile periculoase, așa cum se face în toată lumea cînd autoritățile, absolut logic, se întîmplă!, nu pot deszăpezi imediat sectoare de drum. Ca să nu rămînă oamenii ostateci acolo.

Din păcate, viscolul s-a întețit, astfel încît seara și noaptea au devenit mult mai dificile decît s-a evaluat. Șoselele au devenit impracticabile și zeci de oameni sînt blocați în mașini. Plus cei din localitățile izolate. Guvernul nu a anticipat. ”Din păcate, nu am prevăzut”, a spus Emil Boc acum cîteva minute, exact la 24 de ore de cînd evolua telegenic în reality show-ul din casa Big Brother. Asta e! E omenește, se poate întîmpla și unor guverne mai bine organizate, dar tocmai acesta e motivul pentru care nu se transmit întîlnirile operaționale  în direct la televizor, doar ca să vadă țara că se lucrează.

Scopul acestor ședințe de urgență nu e ca participanții să dea bine, ci ca posibilii afectați să fie protejați. În realitate, în astfel de discuții se mai și bîjbîie, oamenii se contrazic, se discută mai colorat dacă e cazul, există uneori timpi morți în așteaptarea unei legături cu un specialist, șeful se mai enervează, mai cade o convorbire telefonică, apar variante și soluții noi, nu ți-e teamă să-ți arăți ignoranța într-un anume aspect, fie că ești premier sau ministru; toate acestea nu fac rating!

Alegînd ratingul, Guvernul poate fi întrebat acum legitim: ”Cum v-ați  organizat voi de au rămas oameni blocați chiar și pe centura Capitalei, la cîțiva kilometri de casa Big Brother?”. Sau: “Există o listă de risc a localităților vulnerabile în astfel de situații și ce s-a investit acolo, vara, nu iarna, ca să le fie mai ușor oamenilor în situațiile care, statistic dovedit, se întîmplă furtuni de zăpadă?”.

Dragi compatrioți,

00:00:00:01

Astăzi, 25 ianuarie 2012, în România s-au născut 508 copii și au murit 701 oameni. În fiecare zi, devenim cu 200 de români mai puțini. Aceasta este cea mai puternică declarație de nemulțumire  a voastră!

Tot astăzi, 25 ianuarie 2012, datoria externă a României a ajuns la aproape 100 de miliarde de euro. Aceeași sumă de 100 de milarde de euro au strîns-o ca economii, prin munca lor, cei 3 milioane de români plecați în străinătate în ultimii 10 ani. Aceasta este cea mai dură mustrare la adresa noastră, a celor care conducem România de două decenii!

În timp ce o țară rău gestionată a acumulat datorii, aceiași români, bine conduși, aceiași români încrezători în talentul și competența lor, aceiași români au reușit să producă în afara țării o valoare egală și uriașă pentru ei și pentru copiii lor.

00:00:42:28

(PAUZĂ DE ÎNTĂRIRE A MESAJULUI)

Dragi români,

Popoarele își aleg conducătorii, dar nu-și pot alege timpurile pe care le traversează.

Noi, românii, nu am căutat și nici nu am provocat această criză economică. Noi, românii, nu am dorit și nici nu am ezitat să ne confruntăm cu cea mai mare încercare financiară prin care trec statele lumii de la cel de-al Doilea Război Mondial. Însă adevărata putere a oamenilor se arată atunci cînd apar aceste momente și la înălțimea lor trebuie să ne ridicăm.

În ultimii doi ani, România a făcut eforturi pentru a-și păstra stabilitatea economică. Într-un climat de anxietate financiară și de nesiguranță în întreaga lume, Guvernul a încercat și a reușit să ia măsuri care să susțină speranța în economie.

Astăzi, avem stabilitate, avem un control al datoriilor, avem o ușoară creștere a Produsului Intern Brut și avem o încredere a investitorilor și a piețelor externe.

00:02:38:11

(PAUZĂ SCURTĂ PENTRU INTRODUCEREA NOII IDEI SOCIALE)

M-am gîndit îndelung și serios, în aceste zile, asistînd la nemulțumirile miilor de români din piețele orașelor. Am privit cererile oamenilor care au ieșit în stradă în aproape întreaga țară. Am ascultat și cererile milioanelor de români tăcuți, la fel de bine intenționați ca și cei din stradă.

Guvernul spune, pe bună dreptate, că înaintăm într-o direcție corectă. Oamenii spun, pe bună dreptate, că trăiesc prost.

Noi, politicienii care ne-am angajat să administrăm țara și să oferim generațiilor copiilor și nepoților noștri un viitor, susținem că lucrul suprem realizat în acești ani grei este stabilitatea. Dar există, într-o democrație,  ceva mai important decît stabilitatea. Mai importantă este viața oamenilor, vital este felul în care ei trăiesc și, peste toate, domnește voința lor.

Românii au plătit în ultimii ani, prin reduceri, restrîngeri și privațiuni, această stabilitate. Ei vor acum un dialog nu împotriva stabilității, ci pentru ceea ce se va întîmpla în continuare. Ei doresc garanții că sacrificiul lor nu va fi inutil. Vocea românilor a fost auzită.

00:05:00:27

Dragi compatrioți,

Ca președinte al României, invit partidele, sindicatele și organizațiile nonguvernamentale, invit întreaga societate la responsabilitate și la încredere în capacitate acestei țări de a alege soluțiile cele mai bune pentru ea.

Ca președinte al României vă propun tuturor ca, indiferent de simpatiile politice, să găsim drept rezonabile următoarele măsuri imediate, cărora să le urmărim, împreună, aplicarea legală:

- Invit partidele politice parlamentare să negocieze un premier tehnocrat căruia să-i ofer atribuțiile de a-și forma un guvern de specialiști. Noul guvern va conduce țara în acest an important pentru consolidarea relansării noastre. Solicit partidelor ca noul cabinet să beneficieze de un moratoriu politic, asumat public în fața cetățenilor, pe întreaga derulare a mandatului guvernului de pînă la alegeri. Propun ca, în momentul numirii acestui guvern, să înceteze tactica ipocrită a salarizării cu 1.500 de euro pe lună a unor oameni cu funcții care cumulează o asemenea răspundere și să oferim acestor specialiști ajunși în fruntea ministerelor salarii comparabile cu cele din marile companii private. Acest principiu competitiv de salarizare va rămîn unul permanent în Guvernul României.

- Solicit coaliției de guvernămînt să retragă legea privitoare la comasarea alegerilor, iar alegerile să se deruleze la datele normale. În primăvară vom avea alegeri locale, iar în toamnă, alegeri parlamentare. Optez pentru păstrarea datelor alegerilor și nu pentru anticipate, luînd în calcul și timpul necesar fondării unor soluții politice noi, cerute imperativ de societate. E obligatoriu să liberalizăm condițiile, astăzi restrictive, de formare a partidelor politice, astfel încît românii să aibă timpul și oportunitatea de a putea alege între mai multe variante la alegerile din acest an.

- Salut propunerea societății civile de a constitui o agenție care să garanteze, împreună cu partidele, corectitudinea alegerilor. Consider că avem datoria să restaurăm încrederea oamenilor în gestul democratic al alegerilor, iar cei aleși în 2012 să aibă o cît mai mare reprezentativitate.

- Este timpul ca alegerile din 2012 să fie primele în care numărul parlamentarilor să fie redus la 300, traseismul politic să fie interzis, iar cei care vor fi aleși să nu mai beneficieze de imunitate în fața legii și să fie egali cu orice cetățean al României. Cer Parlamentului să adopte aceste legi în sesiune extraordinară.

- Noul guvern tehnocrat va avea ca mandat prezentarea în fața Parlamentului a unui set de reguli noi sau întărite privitoare la transparență și la măsuri împotriva risipei banului public sau corupției. Propun inclusiv instituirea prin lege a principiului răspunderii materiale pentru proasta gestiune a banului contribuabililor. Insist ca standardele de integritate și de competență ale actului de guvernare să fie crescute, acesta fiind răspunsul nostru la dorința expresă și legitimă a românilor de a le fi folosiți banii cu eficiență și reținere.

00:14:17:33

Dragi români

Uneori am făcut erori, dar întotdeauna am acționat cu bună credință.

În calitate de președinte ales al României, înțeleg să-mi cer scuze, în numele meu și al statului, pentru greșelile comise, pentru lucrurile pe care nu le-am dus pînă la capăt și pentru efectele nedorite asupra vieții tuturor. Personal, regret excesele de limbaj și unele ieșiri publice sub spectrul tensiunii.

În același timp, să vă solicit tuturor să avem convingerea că răspunsul se află în soluțiile democratice, nu în radicalism, violență sau populism.

Măsurile propuse azi, 25 ianuarie 2012, înseamnă, de fapt, continuarea reformei, dar continuarea reformei într-o modalitate care să vă ofere mai mult control și mai multă speranță. România nu are altă cale decît modernizarea! Modernizarea țării în favoarea urmașilor noștri este nenegociabilă. Așa cum cred în cetățeni care să aibă pretenții de la statul lor, cred într-un stat de o fermitate modernă, care să aibă pretenții de la cetățenii săi. Sîntem a șaptea țară ca populație în Uniunea Europeană și avem dreptul și obligația de a ne ridica la nivelul acestei forțe.

Toate aceste măsuri, cerute de voi, au nevoie de participarea voastră. Nu sînteți mulțumiți de condițiile din spitale, de educația copiilor voștri, de tratamentul părinților și bunicilor noștri, de perspectivele tinerilor și de sprijinul pe care statul îl acordă antreprenorilor, salariaților sau angajaților săi. Aveți dreptate, în fiecare punct și în toate punctele! De aceea, pentru fiecare dintre ele și pentru toate la un loc vă invit să vă implicați ca niște cetățeni activi. Noi, politicienii, fără controlul vostru, greșim mai mult.

Azi am greși încă o dată dacă am considera că măsura noastră ca politicieni este cîștigarea alegerilor și nu lucrurile care rămîn după noi.

00:21:05:50

(PAUZĂ DE 2,5 SECUNDE ȘI CĂUTAREA ENERGIEI PENTRU FINAL)

Dragi români,

Aceste zile ne-au adus încordare, contraziceri și chiar teamă. Dar ele au fost și un exercițiu democratic, iar democrația nu este comodă. Eu însumi am neglijat uneori că sînt președintele României, nu președintele oamenilor care sînt de acord cu mine!

Lecția acestor zile, pentru noi toți, este aceea că merită să ne păstrăm credința în virtuțile libertății. Să ne păstrăm credința în dezbaterea publică a ideilor. Să privim cu optimism capacitatea democratică a românilor ca neam european. Dacă istoria nu e blîndă acum cu noi, noi putem să avem caracter!

Depinde de noi ca, peste ani, să ne amintim aceste zile de ianuarie 2012 ca pe o renaștere. Să facem din dialogul dintre noi o regulă! Să reținem aceste zile ca date fondatoare ale ideii că România are ceva unic în cetățenii ei, valoros în tinerii săi și că trebuie să investim în această direcție!

Astăzi, sîntem cu 200 de români mai puțini decît ieri, dar sîntem mai uniți. 

Merităm mai mult, trebuie să facem mai mult!

Dumnezeu să binecuvînteze România și pe români!

—————————————————————-

UPDATE1: Discursul este imaginar. L-am scris singur. Unii cititori au intuit inclusiv zonele de inspirație stilistică ale ”agenturilor străine” de la Hollywood Am preluat cifre și idei din mesajele manifestanților, din ziarele din România (în special din Ziarul Financiar), din studiile Fundației Soros, din documentele Alianței pentru România Curată și din cartea ”Marketing pe frontul de Est” a Anetei Bogdan. Cei care au considerat discursul real nu e cazul să fie supărați! Au fost atît de mulți tocmai pentru că ne-am dori să auzim așa ceva și pentru că a apărut efectul de wishful thinking. Și, la urma urmei,  poate că ar trebui să avem așteptări mai mari de la cei care ne conduc și de la noi. De ce să nu sperăm într-o astfel de atitudine de la președintele Traian Băsescu? Poate că, de fapt, sensul discursului, nu forma, se va dovedi real de vreme ce lucrurile din el sînt autentice, iar soluțiile par rezonabile și sînt dorite de atît de mulți dintre români!

UPDATE2: Fumurescu spune că am greșit și aduce argumente interesante. Cititi aici si critica lui Mircea Marian la adresa discursului.

Mihai, îți scriu ție. Vei înțelege că ești, într-un fel, un pretext.

Oricum, îți scriu ție și nu cauzei pentru care te lupți, și bine faci! Îți scriu ție, nu celor pe care Deutsche Welle îi numea ”mercenari ai retoricii” și pe care îi întîlnim anonimi de ambele părți ale dosarului Roșia Montana, asaltînd forumurile și blogurile și executîndu-i verbal pe toți cei care nu sînt de aceeași părere cu ei.

Postul e despre ceea ce ai scris tu, cînd i-ai numit pe Aneta Bogdan și pe Bogdan Naumovici ”profitori ai sistemului” după ce, alături de cîțiva profesori români de la universități de prestigiu din străinătate, cei doi au lansat un manifest și au anunțat că se gîndesc să creeze o mișcare politică.

Postul e despre ce așteptăm de la politică și de la pașii următori.

Mihai,

Ne știm și ne respectăm de peste 13 ani. În lumea tulburată de azi și în piruetele oamenilor sau grupurilor, 13 ani înseamnă aproape o veșnicie. Am lucrat împreună, ca jurnaliști, și din acest motiv am zîmbit și am contrat răbdător pe oricine mi-a sugerat măcar că ai vreun interes în chestiunile sociale, politice sau ecologice pe care le susții cu o patimă pe care eu o recunosc.

În general, cînd conviețuiești îndelung cu oamenii la ocna unui ziar, ajungi să-i simți. Același lucru îl spun și azi. Mihai Goțiu își susține propria opinie, dar asta nu înseamnă că are dreptate în tot ceea ce susține. Înseamnă doar că o face cu bună credință.

În cazul Anetei Bogdan și al lui Bogdan Naumovici, convingerea mea e că greșești. Iarăși, nu înseamnă că eu am de la sine dreptate, ci doar că, de vreme ce românii protestează acum pentru dreptul de a fi luați în calcul atunci cînd spun ”Președintele țării gîndește greșit!”, probabil că nu e nici o tragedie dacă Tolontan sau Goțiu gîndesc greșit. Și unul dintre noi doi greșește în acest caz.

Uite de ce cred că tu ești în eroare. Tu și cei care reclamă perfecțiunea și imacularea. Nu creditez în avans nici una dintre noile mișcări politice, dar ceea ce susțin e că nu ne putem permite să ajungem în faza în care să nu mai auzim ideile din cauza imperfecțiunii vocilor care le rostesc.

Toți ducem vieți imperfecte. Dar așteptăm de la cei care ne conduc să aibă existențe exemplare. În acest caz, nu ei, ci noi sîntem ipocriți. Oricine dintre cei din piață, și se exprimă acolo femei și bărbați pe care îi admir enorm, are slăbiciunile sale. Pe unii îi invidiez cît de limpezi sînt, altora le constat neaderența la democrație și le ascult utopia că vor găsi o soluție pură, perfectă, unică și mesianică.

Uite un exemplu de admirat. Am senzația că nu de acum, ci de aproape un an, una dintre cele mai lucide voci ale unei stîngi libere este cea a lui Costi Rogozanu. Pe bune, dacă Rogozanu răcește, cred că o bună parte a relatării clare din povestea asta va lua o pauză. El a vorbit despre ”finalul capitalismului românesc”, el extrage, conform propriei viziuni, ceea ce se petrece în siajul protestelor, hei, băieți, o folie de paracetamol preventiv pentru Costi ar fi cea mai bună investiție a stîngii românești!

Dacă Rogozanu ar intra mîine într-un partid sau ar participa la fondarea unuia, eu aș spune ”Oau!”. Nu înseamnă că l-aș vota, nu știu asta, dar m-aș bucura, ceea ce, avînd în vedere cît de încercănați și suspicioși sîntem cu toții, poate că ar însemna mai mult.

Sigur, imediat s-ar spune că Rogozanu făcea parte din nu știu ce curent, vor începe bîrfele delicios-distructive ale elitei literare, și se vor trezi cei care îl vor repezi că a lucrat la Vântu. Prostii, evident, dar prostii cărora Rogozanu ar trebui să le facă față. Ceea ce, pentru un politician, e logic pînă la urmă. Era doar un exemplu, l-am băgat pe om fără voia lui în politică!

Asta cu lucratul la Vântu, Voiculescu sau Patriciu este o acuză nerumegată sau provenită dintr-un deficit de logică. Dar se vede treaba că, dacă acceptăm că se naște o lume nouă, în embrionul ei se simte și multă agitație mediocră. Nu e nimic nou, la fel s-a întîmplat acum 22 de ani. Oricui i se poate spune asta cu mogulii. Și ție, Mihai, și mie. Dar noi știm că mulți oameni și-au făcut onest meseria în acești 22 de ani.

Am ajuns la chestiune.

Români exigenți și Mihai,

Nu mă menajați inutil! Asta faci tu în text. Nu Naumovici, Bogdan și profii sau antreprenorii sau arhitecții aceia necunoscuți, dar eminenți, s-au descris drept ”oameni care, în general, n-au făcut parte din partide politice și care au o reputație de învingători în breslele lor”. Nu ei s-au prezentat astfel: ”Fără a fi în sensul curent vedete, sînt personalități puternice, care au și admiratori, dar și contestatari în domeniile sau industriile în care activează”.

Eu am făcut-o, eu sînt problema aici, cu mine vorbiți. Ca jurnalist, cred  că aceste atribute îi unesc și că frazele informează publicul cu privire la ei. Eu le-am zis așa, ironizează-mă pe mine, nu pe ei. Cînd am scris textul pe blog, ei nici nu aveau habar că le cunosc intențiile, probabil că i-am și băgat în cofă publicîndu-le în avans, dar asta îi privește.

Ce cred că mă privește pe mine, pe tine, pe noi toți, este maniera în care ne gîndim la pasul următor. Cel de după proteste. Există viață după Băsescu, dar există viață și după manifestațiile împotriva lui Băsescu. Nu înseamnă că protestele nu ar trebui să continue, uite că e suficient să scadă în intensitate și cei din Putere își iau imediat viteză.

Vedeți momentul în care Igaș s-a dus zilele trecute la spartul tîrgului în Rondul de Noapte sau butaforia primarului UNPR Piedone care apăra cu pieptul granița sectorului 4 și care striga de mila ”panseluțelor  și băncuțelor” distruse de invazia ostrogoților. Piedone ținîndu-ne lecții de civism, întîmplări de revoltă, asta e soarta zilelor amestecate! De aceea și acest text este mare ca un mamut.

Ce facem însă după? Cine se va bate sinucigaș cu Piedone în alegeri? Cine va avea o șansă să înfrunte carul alegoric al lui Sorin Oprescu, mit clădit pe o risipă uluitoare? S-au băgat mai mulți bani pentru asta decît a băgat Roșia Montan în imaginea sa și nu înseamnă că au băgat puțin canadienii.

Așadar, cine?

Mihai,

Conform criteriilor pe care le văd în textul tău, nimeni. Antena Bogdan este omul numărul 1 din România în branding. Și nu genul acela de specialist numit de stat, ci omul cu care s-a asociat profesional Wally Olins, unul dinte fondatorii intelectuali ai brandingului.  Sigur, Wally Olins a fost insuficient pentru Elena Udrea, care a dat brandul de țară firmei care a creat frunza, asta apropo de cît a profitat Aneta Bogdan de sistem.

Ai văzut, probabil, cum brandul turismului Românesc a fost construit pe turismul de aventură, iar zilele trecute ministrul spunea că turismul balnear e soluția. Sfinte și Dulce, Mamă și Îngeri, cîte zeci de milioane de euro și cîte șanse făcute ghem!

Pentru Aneta Bogdan, istoria cu partidul nu e decît un efort și un risc în plus. Tocmai își mută o parte din business în Singapore, de mult ce a profitat în România.

Probabil c-o va lăsa baltă cu intenția politică, oricum cei de pe listă au o candoare care îi va costa dezamăgiri. Cert e că, prin aventura asiatică și independent de chestia cu manifestul, Aneta Bogdan intră deja în zona creierelor românești devenite apatride. Era deja o mulțime splendidă  acolo, nu mai era nevoie și de cea care a gîndit brandul Connex, dar asta e!

Vă recomand cartea ei. A selecționat Petrișor Obae esența a ceea ce crede Aneta Bogdan despre viața politică din perspectiva profesionistului.

Bogdan Naumovici e și el un personaj. N-am fost niciodată parteneri, dimpotrivă, de cîteva ori s-a exprimat  cîș la adresa unor campanii ale Gazetei, făcute de rivalul său istoric din publicitate, Șerban Alexandrescu. Eu îl prefer, cu totul, pe Șerban, nu pe Bogdan.

Dar nu pot să nu văd că Naumovici a traversat acești 20 de ani de publicitate în România cu o forță vitală incredibilă, lăsînd în urmă nu doar campanii memorabile, ci și o companie, Leo, care se bazează și azi pe prestigiul acumulat în timpul cînd o conducea creativ.

Plus, ceea ce e extrem de important, în lumea complicată și nu întotdeauna integră a comunicării, nimeni nu a pus în dubiu vreodată corectitudinea lui Naumovici!

Nu și-a înșelat patronii, nu și-a păcălit partenerii, pentru el nu există conceptul de șpagă, ci doar acela de idei plătite. Scump, dacă vrei! A rămas întotdeauna egal cu el, orgolios, talentat și puternic. Printre zeci dacă nu sute de creiere frumoase, nu sînt doar el și Alexandrescu buni, mintea lui a devenit unul dintre lideri.

Da, știu, Roșia Montana! Nu o expediez, doar îl aduc din nou în discuție pe Rogozanu, care nu vrea excomunicări, ci dialog pe toate temele, mai ales pe cele sensibile.

Dacă oamenii îl descalifică pe Naumovici pentru Roșia Montana, OK, e dreptul lor. Numai că, eu unul, mă întreb ce urmează și care sînt soluțiile concrete cînd aflu de la voi nu doar că toate partidele și toți politicienii sînt de rahat, dar și că, aprioric, tot ce încearcă să se structureze nu e demn de lumea inorogilor.

Alina Mungiu și SAR l-au susținut cîndva pe Băsescu, Andrei Pleșu e dilematic, Liviu Mihaiu a fost cu Delta, parcă ar fi luat-o drept concentrat în propria vază!, Badea și Ciutacu lucrează la Voiculescu, Ernu a propus, via Iași, un protest național cu însemne albe, super idee!, da, știu amestec intenționat lucrurile, Patapievici e tipul lui Băse și un laș, a fost închis la Jilava pe 21 decembrie 89!, Mircea Toma e contra RMGC, să știți că pînă și ei îi admiră consecvența. Și mereu așa.

Toți au făcut ceva, au fost amestecați în ceva și tocmai aici stă una dintre neînțelegerile acestor zile. Există în volumul fundației americane ”Spune adevărul puterii”, colecție de curaj și de toleranță și de modele civice din toată lumea, o mărturie care mi-a atras atenția. Rudele unui cetățean care o pățise pe stradă în Irlanda de Nord parcă, povesteau, contrariate, ”că era un om cumsecade, nu înțelegem de a căzut tocmai el victimă. Nu era băgat în politică, nu era băgat în nimic!”. Ca și cum a nu fi implicat civic reprezintă simbolul cumsecădeniei și garanția că nu ți se va întîmpla nimic. Tocmai că nu!

Așadar, uităm repede și ne luăm ținte false. Nu de la SRI, nu de la servicii, e mintea noastră care zboară! Am uitat atît de repede că șeful Fiscului sau Adrian Năstase sau Rovana Plumb, că tot o văd vocală, au mari dificultăți în a-și justifica averile, încît am ajuns la motorul Harley al lui Naumovici, care pun pariu că e imediat reperabil în impozitele lui?! Uf!

Mihai și oameni încercănați,

Nu intru în politică, nu mă așteaptă nici o funcție în partidul pe care chiar sînt curios dacă Naumovici va avea ambîț să-l nască.

Dar pentru că eu nu intru în politică nu înseamnă că urăsc politica, pe cei care o fac sau pe cei care doresc s-o facă. Și nu înseamnă că nu mă exprim în calitate de cetățean, în limitele regulilor meseriei de jurnalist, doar ca ”să nu fiu băgat în ceva”.

Am rezervele mele de reporter și vechile polemici cu Crin Antonescu, dar mi-a plăcut că a avut temeritatea să rostească în aceste zile, repetat, că cei care fac parte dintr-un partid nu sînt inferiori celor care ies în piețele țării. Cei din partide militează zilnic, în agorele lor virtuale. Ce ar trebui să le spunem? Lăsați-ne, noi sîntem imaculați!

Sigur, putem continua detestînd diferențele și rîvnind la omul pe cal alb. În așteptarea perfecțiunii, ce mîngîiere a diversității și fragilității umane se aude în articolul Leliei Munteanu! Ne uităm în zare. Uite, deocamdată, albul e doar al ninsorii, unica soluție a Puterii, ninsoare omogenă și rece în care ne pierdem, puri, nepătați și izolați.

Foto: Ioana Moldovan  (www.ioanamoldovan.blogspot.com

”Ne-a venit să ne aruncăm hainele pe jos în Piață!”. Probabil sînt surd. Sigur sînt surd. Mă uit în jur. Oamenii în uniformă continuă să spună aceleași lucruri. ”Sîntem aproape nedormiți de o săptămînă, sîntem plătiți mizerabil, ni s-au tăiat sporurile, toată țara ne înjură, iar voi, presa, relatați doar ce vă convine! Pe bune acuma!”.

Replicile se rostesc în curtea jandarmeriei, nu la un miting de protest. Sînt aici, în epicentrul de beton al mîndriei acestei arme de bărbați, și alți jurnaliști aud dialogul, deci nu e iluzia mea, iar jandarmii nu se feresc. Niciodată n-am simțit asta din partea lor.

Jurnalist pe linia dintre jandarmi și suporteri

Ajungi să-i cunoști. Și pe ei, și pe suporteri. Ca microbist, înveți raporturile dintre suporteri și forțele de ordine dintotdeauna. Stadionul, stadionul tulburat și entuziast, stadionul scăpat de sub control sau doar deziluzionat, stadionul este cea mai bună lecție de viață despre mulțime. Ajungi să simți suflul masei, să poți adulmeca distanța dintre înjurăturile care descarcă și cele din care pornește furtuna. Te obișnuiești cu diversitatea umană și cu muchiile întunecate din fiecare dintre noi. Și, peste toate, afli că totul e incomplet cînd crezi că ai cunoscut mulțimea.

Ca  jurnalist sportiv, scrii de peste 20 de ani de pe linia subțire, înșelătoare și plină de iluzii civilizatoare dintre ultrași și jandarmi. În timp, ți-o încasezi de la ambele tabere. Și, tot în timp, oamenii încep să-ți înțeleagă profesia și să prindă încredere în tine, fără ca asta să fie o garanție că nu te poți întoarce oricînd la punctul 1.

Cum ajungi să-i cunoști? Sportul este primul care unește. Glumele pe cine va cîștiga titlul. Jucătorii favoriți. Ratările, de la Răducioiu, la Adrian Ilie și Pancu sau echilibristica lui Messi. Dar nu numai.

Jandarmii au aceleași preocupări ca orice tînăr sau ca orice părinte. ”Ai văzut că ăștia au pus olimpiadele pe județ la matematică și la informatică în aceeași zi?! Incredibil, nu le-a trecut prin cap că unii copii vor să meargă la amîndouă?!”. Nu le-a trecut prin cap, mai zice o dată omul în uniformă, stingîndu-și țigara în întunericul străzii de lîngă Universitate.

Cîștigă între 1.200 și 1.500 de lei pe lună ca subofițeri în forțele de ordine publică. Sînt cei pe care îi vedeți în stradă. Acum un an și jumătate, cei mai buni dintre ei cîștigau dublu. ”Da, dublu! Adică am pierdut jumate din bani. Asta cu 25% mai puțin la salarii a fost o păcăleală în ceea ce ne privește”, povestesc ei. Și e doar începutul poveștii.

”Apăr statul pentru 300 de euro pe lună”

Ca militari, aveau soldă. Plus sporuri de intervenție. Le-au fost incluse în salarii. ”Și salut!”, spun jandarmii. Pînă în 2010, șefii de unitate puteau să acorde bani în plus oamenilor lor merituoși. Salut și cu asta.

Cumulate, pierderile lor sînt mult mai mari de un sfert din venituri. Cei din medie aveau undeva la 500 de euro pe lună, au ajuns la 300. Iar frustrarea maximă este la cei buni.

În conferința de presă din primăvara lui 2010 în care a anunțat tăierile de salarii la bugetari, Traian Băsescu a fost întrebat dacă diminuarea de-a valma nu va fi o penalizare pentru cei competenți. Bun, rău, pierzi 25% din salariu.

Președintele s-a oprit o secundă asupra întrebării, încă se străduia să înțeleagă ce vrea să spună celălalt, în sală s-a simțit frustrarea sa, și a răspuns că nu ar fi timp să se facă o evaluare a personalului bugetar, dar că pînă la finalul anului se va face și evaluarea. Și că, pe baza restructurărilor, cei capabili vor putea cîștiga chiar mai mult decît acum.

S-a terminat 2010, a trecut și 2011. Guvernul n-a pomenit nimic despre o evaluare care să repare nedreptatea la adresa angajaților valoroși.

Cît despre restructurare, după doi ani în care s-a străduit epopeic să afle cîți oameni are aparatul de stat și cîți au fost restructurați în mod real, obținînd de la autorități cifre care nu se pupă, Ziarul Financiar nu mai are decît să-și pună xanax în loc de leu pe capul ziarului.

Pile politice la Jandarmerie

Banii nu sînt singura nemulțumire a jandarmilor. Încă de acum un an, ei au acuzat, atunci în surdină, politizarea instituției. ”Noi avem o onoare a armei, o reputație și o carieră. E incredibil cum au ajuns să fie promovați în conducere oameni fără pregătire. Doamne ferește să avem probleme mari sociale în țară!”. Între timp, au apărut și problemele. Și încă nu atît de mari.

”În toată această săptămînă de proteste, au fost ceva erori la comandă, nu vitale, dar se simte cum crește nemulțumirea trupei”, povestesc cei din stradă.

Episodul prezenței vineri, 20 ianuarie, a maiorului Claudiu Gogu la sediul PD-L, demonstrat cu imagini de Antena 3, s-a răspîndit ca un gînd rău printre jandarmi. Din bucătar, Gogu a ajuns șef al Serviciului de Cercetare-Documentare, zona jandarmeriei unde se adună informațiile despre sindicatele violențelor urbane, aceeași zonă căreia i s-au tăiat fondurile pentru a-și plăti sursele din rîndurile grupurilor radicale de pe stadioane.

”Niciodată, dar niciodată, nu a existat o asemenea senzație ca în ultima perioadă că prestigiul instituției a ajuns să fie pătat de oameni sprijiniți politic” spun jandarmii.

Lupte de stradă transmise live

Colonelul Aurel Moise, șeful de la ordine publică și cel care s-a expus public în toate aceste zile, este, potrivit subordonaților, ”un om de birou, un tip civilizat și citit”. În definiția respectuoasă a jandarmilor se citește și nevoia unei comenzi mai ferme, cerința oricărui grup uman solicitat de o presiune pe multe planuri.

”Nimeni nu se gîndește, de pildă, că noi ne aflăm pentru prima oară acum în situația de a gestiona lupte de stradă transmise live pe televizor”, spune unul dintre cei plasaţi mai sus în ierarhie. E o schimbare fundamentală în intervenția jandarmilor și ei simt nevoia unei analize inteligente, făcute la un nivel mai înalt.

”Sincer, transmisia în direct la TV are și un sens OK, pentru că-i potolește pe cei mai brutali dintre noi, dar, în același timp, trebuie modificate niște tactici de intervenție, mai ales că românii trebuie să înțeleagă faptul că alte forțe de ordine din lume intervin mult mai tare decît noi”, zic ei.

Varianta e confirmată de Marius Militaru, fost om în operativul jandarmeriei, ajuns azi purtătorul de cuvînt la ”Interne” al lui Traian Igaș. ”În Germania, de pildă, forțele de stradă intervin cu o duritate care la noi n-a existat”, zice el. E greu, însă, să explici nemulțumiților că ei sînt altoiți cu mai mult discernămînt decît alții. Jandarmii știu că reprezintă, indirect, regimul și că nimeni nu-i iubește. Riscurile meseriei.

”De acord, dar gîndiți-vă cum ar fi ca cei de la criminalistică să fie puși să culeagă probe sub reflectoarele camerelor TV. Se schimbă ceva în profesia noastră”, contrează un alt om din jandarmerie.

Între două lumi

În unele nopți, cei peste 1.000 de jandarmi din București merg acasă. Celelalte mii, aduse în regim de urgență din provincie, îi invidiază, dar bucureștenii au propria problemă. ”Ajungem acasă și familiile ne povestesc ce au văzut la televizor, cum ne detestă oamenii și ce nemulțumire e în toată țara”.

Oscilează între două lumi și pînă și ironiile de pe bannerele din Piață ale revoltaților ”Mai ușor cu gazele lacrimogene, n-avem bani să le plătim!” au început să sape în mințile lor. Clipesc cînd văd fotografia impresionantă a Ioanei Moldovan, cu o fetiță oferind o inimă de balon unui jandarm, imagine care face carieră pe rețelele de socializare.

Altădată, era mai simplu. Se luptau doar cu cei de pe stadioane și cu clanurile de infractori. În privința suporterilor, după atîția ani de coabitare, uneori obraz lîngă obraz la 30 de centimetri, ajunseseră precum Tom și Jerry, cei mai buni dușmani.

De aici a apărut și acea primă declarație, de duminică 15 ianuarie, cînd au spus că suporterii sînt miezul violențelor. Îi recunoscuseră, erau adversarii de serviciu. Între timp, lucrurile s-au complicat, pentru că toate statisticile plasează ultrașii la o pondere de cel mult 10% dintre cei violenți, reținuți sau arestați.

Restul sînt  gherilă urbană puștească, infractorii nopții, exlcușii Capitalei sau oameni picați pur și simplu la mijloc. Dar asta nu-l consolează pe jandarmul lovit în cap cu o bordură sîmbătă seară, a cărui cască a cedat și care e încă în spital. ”Starea e încă destul de gravă, dar i se îmbunătățește, se mișcă, vorbește, să sperăm că nu va rămîne cu nici o urmare”, spune purtătorul de cuvînt al MI, Marius Militaru.

În cealaltă navetă Apollo s-au urcat cei 4 jandarmi care sînt cercetați penal pentru brutalizarea manifestanților.

Lovitură de stat urît mirositoare

Adevărul e că nu procentul suporterilor îi apasă pe ei. Ci faptul că, după o săptămînă de proteste naționale în care doar 2 la mie din manifestanți au creat probleme penale, ceilalți 998 dintr-o mie ”strigă multe lucruri cu care sîntem de acord și noi, jandarmii”.

Pe 18 ianuarie, Cătălin Tache, jurnalist cu surse îndelung exersate în zona forțelor de ordine, scria în ziarul Național că serviciile secrete sînt alertate de ipoteza unei lovituri  paramilitare, în care foști polițiști, jandarmi sau alte cadre, eliberate recent din funcții sau doar trase pe linie moartă, ar dori să răstoarne regimul mînă în mînă cu protestatarii.

Dacă asta fac serviciile, atunci după ce vor termina de ascultat și de filmat totul, vor constata că au nevoie de o reîmprospătare a tehnicii în stilul iMax și chiar mai mult decît atît!

Pentru că doar o cameră 3D, prevăzută cu un senzor olfactiv și plasată discret în mașinile de intervenție, ar putea descoperi complotul: iată cum șosetele protestatare de civili s-au insinuat printre cele aproape putrezite de atîta purtare ale jandarmilor! Austeritatea a redus salariul, fondurile, mîndria și șosetele trupei. Iar acum, ciorapii civili au fraternizat cu cei militari. Sîntem aproape de insurecția șosetelor!

Și unele dintre ele, trase degrabă pe picioare în diminețile reci, nici măcar nu sînt împerecheate. O fi un semn al complotiștilor.

Oameni din diverse medii, profesori, medici, antreprenori, specialiști în marketing, comunicare, publicitate, IT și noile tehnologii, pregătesc de mai multe luni o nouă mișcare. Nu s-au decis dacă inițiativa să fie civică sau politică. Consultările între ei au început în toamna lui 2011 și s-au accelerat pe fondul manifestațiilor din stradă din ultima săptămînă.

Sînt oameni care n-au aparținut nici unui partid politic și, în general, au o reputație de învingători în breslele lor. Fără a fi în sensul curent vedete, sînt personalități puternice, care au și admiratori, dar și contestatari în domeniile sau industriile în care activează. Unii lucrează în România, alții în străinătate, mai ales în universități reputate.

În majoritate, inițiatorii noii mișcări fac parte din categoria 35+ a neimplicaților din ultimul deceniu și jumătate. Unii sînt ”decreței” din generația cea mai numeroasă și cu cea mai intensă competiție internă pe parcursul educației sale. Ei au trăit Revoluția din 1989 și protestele de la începutul anilor 90, unii dintre ei au fost atunci militanți activi, iar apoi s-au retras în profesie sau afaceri, s-au realizat și, în discuțiile dintre ei, consideră că au lăsat scena politică pe mîna unor oameni fără expertiză și, mai ales, fără bună credință.

Nu au experiență politică și nici de social science. Pe cît de puternici, de serioși și de succes sînt în lumea lor profesională, pe atît de candizi sînt pe scena publică.

Ei vor lansa un document-manifest în aceste zile și cochetează cu ideea ca, în funcție de reacția publică, să facă ceea ce au refuzat pînă acum: să riște să intre în politică printr-o mișcare nouă.

PS: Nu mă număr printre ei, de fapt ei nici nu știu că am intrat în ultima vreme în posesia acestor informații, pe care le tratez ca jurnalist.