Jocul acesta nu e nici igenic şi nici drept. Se joacă mereu pe puncte şi ai ştiut-o cînd ai acceptat să devii antrenorul “naţionalei”. De fapt, simţiseşi cruzimea lui încă de la Rapid sau Braşov, unde nimeni nu ţi-a dat timp sau şanse. Tu ştii cum, ai reuşit.

S-a schimbat doar miza. Stai pe banca “tricolorilor”, nimeni nu are nimic cu tine, ai luat echipa în momentul în care nu mai avea şanse şi oamenii au aşteptat să înceapă aceste preliminarii, care sînt doar ale tale.

Tot ce trebuie să faci e să munceşti, să aduci puncte şi să primeşti reproşurile ca un bărbat. Nu e nici un complot, e fotbal. Şi începe azi.

Acum insa, alta este tema. Statul roman a privatizat Rodipet, practic monopolul distributiei de presa din Romania pina acum 7 ani. Nici Rodipet si nici guvernul, condus de PSD pe atunci, nu si-au respectat obligatiile. Rezultatul e ca zeci de milioane de euro au fost pierdute de catre ziare si reviste, pentru ca desi a incasat banii de la cititori, Rodipet i-a inghitit intr-un sistem care a ajuns in atentia DNA si pe care guvernantii l-au ingaduit!

Radu Moraru a dezbatut tema si e dureros sa vezi ca ea intereseaza prea putin. Daca acesti bani s-ar recupera, ziarele si revistele din Romania ar primi o gura de oxigen in cel mai greu moment al presei scrise din ultimii 20 de ani. Cind trecem in revista lista actelor ostile presei, chestiunea drepturilor de autor, controalele politice si strategia de discreditare a media inventata de Traian Basescu sa nu uitam sa adaugam si ceea ce statul a facut in dosarul Rodipet!

El se adaugă listei de demisionari, Monica Ridzi, Paul Diaconu sau Marius Crivţonencu, demnitari ori funcţionari publici cu funcţii importante despre care ziarul a scris în ultimii ani că au cheltuit prost în sport şi bine în afacerile lor sau în ale altora. Despre bani publici vorbim.

Şi ce dacă? Ce dacă, atîta vreme cît renunţarea la poziţia publică pare singurul risc al acestor personaje care vin pe filieră de partid şi pleacă pe scara rulantă a propriei lăcomii sau incompetenţe.

În spatele lor rămîn zeci de alţi oameni anchetaţi, un sport buimac şi construcţii năroade, dar şi un val proaspăt de personaje gata să-şi încerce norocul. Una dintre ele este Mihaela Neagu, directoarea clubului Olimpia, bază devenită noua stea imobiliară a Bucureştiului fost sportiv, actualmente deşertificat. Vorba unui economist american: “Dacă laşi guvernul ăsta în Sahara, în doi ani e în deficit de nisip”.

De cînd Gazeta a început să scrie despre învîrtelile de la Olimpia, directoarea se ascunde. Va demisiona sau va fi demisă cînd lucrurile vor ieşi pe îndelete la iveală, dar nu asta e important pentru că tot mai mulţi români se satură să trăiască printre lăcuste.

Spuneţi-mi ceva: nu-i aşa că auziţi tot mai des prieteni, rude sau cunoştinţe vorbind despre plecarea în străinătate? S-a întîmplat la începutul anilor ‘90, a urmat încă un val după integrarea în UE, apoi discuţiile s-au liniştitit şi au revenit astăzi, cu o forţă neaşteptată, pentru că ea conţine chiar generaţia care a mişcat România în aceşti ani.

Duminică seara, Contra s-a întors pe Ghencea, mult mai încercănat. Şi, ca toţi bătrînii buni, bătrînii de 35 de ani ai sportului, a luptat senin şi a înscris pentru egalul lui “Poli” în meciul cu Steaua, totul cu relaxarea pe care ţi-o dă retragerea despre care tot vorbeşte în ultima vreme. Da, va veni şi acea zi. Va veni ziua în care ultimul supravieţuitor al generaţiilor de metale preţioase ale “tricolorilor” va deveni o amintire. Dar nu duminică a fost ziua, pentru că duminică el s-a întors împreună cu toamna în locul revanşei, amintindu-ne că anotimpurile trec şi fotbaliştii rămîn.

“…încearcă să citești până la capăt, pentru că nu vreau reply-uri…

Cum e posibil să dai o lege atât de imbecilă, abuzivă, flagrant neconstituțională, fundamental nefirească, pentru o ambiție puerilă ?!!… Să DICTEZI o umilință cu jumătate de milion de victime colaterale, pentru câțiva opozanți. Fără scrupule, cu toată aroganța din lume. Cu nesimțire. Să-mi furi timpul și nervii mei, pentru a-mi lua banii… Îți dau banii. Pe toți, să-i ia dracu`, mă duc la țară, sap pământul, mă spăl la lighean, dar nu mă scuipa în gură !!

Tu îți dai seama cui ai dat credit ?!

Să DICTEZI un abuz pentru 500.000 de proști, numai pentru că 5 proști te calcă pe bătături… Puteai să-ți imaginezi o asemenea inconștiență ? O asemenea lipsă de conștiință ?!… O asemenea mizerie !

N-aș fi crezut c-o s-ajung să-l văd pe nemernicul de Năstase un fel de sfânt, comparativ cu anomaliile astea genetice care ne conduc. Niște primate. Oameni fără conștiință, nu mai vorbesc de adâncime, de morală, de idealism… Cuvinte patetice, Tolo, în grotescul prezent…

EBA în Parlamentul European !…tu îți dai seama ce flegmă înseamnă chestia asta ??!…și e doar o paranteză !…

Udrea ??!!

Ești un tip inteligent. Timid, emotiv, introvertit în mare măsură, sensibil, încăpățânat în a susține un crez, obsedat de echidistanță, în cea mai deviată, deviantă și dezechilibrată societate… Tu, în felul tău, ești o anomalie în România, probabil obsedat de profesionalism, subiectiv fără să-ți dai seama, furat de un idealism deontologic… Fără să te asculți pe ține însuți ! Nu te pup în fund, te scutur, poate te trezești !

Trezește-te !

Trăim cea mai neagră perioadă din istoria României ! Poate ne-a fost mai rău, dar niciodată n-am fost atât de umiliți, atât de mizerabili, atât de batjocoriți… Atât de sfidați, atât de călcați în picioare. N-ai cum să nu vezi unde am ajuns !!!!!

Nici măcar nu-mi dau seama cât de patetic sună mailul ăsta. Probabil că sună foarte, deși nu încerc să fac literatură în dulcele stil clasic, să-ți arăt ce cititori deștepți ai. Pe bune. Chiar mi-a pierit cheful, de mult.. 

Dă-ți două palme și trezește-te, Tolo !

Nu mai e loc pentru echidistanță, deontologie, prezumpție de nevinovăție, și restul de rahaturi care-i fac pe unii etici și pe alții prosperi…

Nu mai e loc pentru etica aia care o ține pe Ritzi liberă, pe Udrea ministru, pe Băsescu președinte, și așa mai departe.

Mai avem câteva minți ascuțite. Nu ignora darul ăsta !

Fă ceva !!

Altceva !”

Liviu Stanciu

Şi una pentru suporterii celorlalte echipe. Dinamo şi Rapid să zicem. Nu-i aşa că nu suportaţi norocul Stelei, nu-i aşa că îl găsiţi indecent şi inexplicabil şi nu-i aşa că vi l-aţi dori repetat şi înmulţit cu 10 la echipele voastre?

Am fost rău. Dar la cîte ironii faceţi zilnic, a găsit şi jurnalistul un moment.

Şi da, Steaua a avut şansă în manşa a doua cu elveţienii. Pentru că ştie să şi-o joace. Pentru că echipa aceasta se luptă în Europa, indiferent dacă o patronează generalii, Valentin sau Gigi şi indiferent dacă o antrenează Ienei sau Olăroiu, sau Dumitrescu. Norocul ţine cu cei puternici, oh, cît de banal şi adevărat!

Dar puternic nu înseamnă să fii net superior pentru că atunci n-ai mai avea nevoie de zarurile sorţii. Puternic înseamnă în fotbal să suferi şi să treci peste. Să fii dominat şi adversarul să rateze ocazie după ocazie. Să înţelegi, să respecţi şi să te supui regulilor acestui joc în care a nu ceda în nici o împrejurare e o virtute. “Ultimul sfert de oră de suferinţă pentru stelişti”, spunea Drăghici la microfon. Şi tocmai atunci am primit gol. Au urmat calvarul prelungirilor şi penaltyurile şi Tătăruşanu şi încă o şansă, din nou în grupe, pentru acest club care îşi trăieşte fiecare secundă de istorie ca şi cum ar fi prima.

Atunci, de ce? Pentru că Universitatea l-ar reintroduce în circuit şi, mai important, i-ar reîncărca ambiţia şi cheful de a conta pentru ceilalţi. În ciuda aparenţei, Piţurcă e un tip care are nevoie de aprecierea oamenilor. Cu un cerc restrîns de prieteni şi fără hobby-uri active, el s-a închis la propriu în casă după experienţa dureroasă de la echipa naţională. “Stătea 4-5 zile legate fără să iasă. Pur şi simplu nu se vedea cu nimeni, se uita la meciuri şi mai citea cîte ceva”, spun cei care-l cunosc bine. La fel proceda şi înainte, doar că şi-a radicalizat însingurarea.

Steaua a umplut spaţiul cu oxigen şi antrenorul a început să ardă, stînd mai tot timpul la stadion, printre jucători şi printre cei din staff. S-a bucurat de ce i se întîmplă şi asta s-a văzut cel mai bine la conferinţa de presă cînd, chiar dacă se despărţea, a vorbit îndelung, calm şi just în covîrşitoarea majoritate a temelor. Era ca un om care nu avea ce să piardă, gata să se întoarcă în sihăstria autoimpusă, dar nu neapărat fericită.

Socializare e prea puţin. Salvare, nu e cazul. După cum nu putem vorbi despre “salvare” nici de la el către “Universitatea”. E o provocare, cuvînt tocit prin rotaţie excesivă!, de ambele părţi, unul dintre acele momente cînd inima îţi bate niţel anapoda, semn că o ai şi că eşti viu.

Dar parcă niciodată Bucureştiul n-a fost condus de un om care să rostească nerozii atît de apăsat. Aflat în vizită la “Naţional Arena”, foarte bine că a insistat să se facă stadionul!, Sorin Oprescu a luat acel aer de exaltare botoasă care l-a făcut popular şi a declarat: “Mă gîndesc deja să organizăm o Olimpiadă la Bucureşti, undeva prin 2020″. După solemnitatea cu care a spus-o, nu se gîndea la Olimpiada de Fizică.

În 2012, Jocurile Olimpice vor fi găzduite de Londra. Au pierdut Madrid, Paris, Moscova şi New York. Chitila nu e pe listă. În 2016 s-a decis deja: va fi Rio de Janeiro. Au pierdut Madrid, Chicago şi Tokyo. Pentru 2020 se gîndesc să-şi alcătuiască dosarul nume ca Roma, Toronto, Dubai sau Copenhaga. Oricum, din momentul în care îţi înmugureşte ideea, ai nevoie de cel puţin un deceniu ca să-ţi depui candidatura, să faci lobby şi să-ţi reglezi infrastructura pînă la nivelul la care să fii luat în serios. Cîştigarea competiţiei şi construcţia efectivă a aeroporturilor, şoselelor şi bazelor sportive devine, apoi, o altă provocare, care durează 7 ani. În total, cel puţin un deceniu şi jumătate de muncă serioasă, calificată şi de miză naţională asumată. “Pă” cuvînt că acesta ar fi cu adevărat patriotism! Asta dacă e să discutăm serios ceea ce merită discutat serios. Da, România poate spera la Jocurile Olimpice, dar nu în 2020.

Un detaliu cam enervat: cu scaunele lui portocalii cu tot, primarul are fobii coloristice, “staţi niţel că e doar una dintre cele 6 nuanţe de roşu”, bine că i-au explicat constructorii, Arena Naţional ar fi cvasiinutil la o Olimpiadă pentru că e gîndit exclusiv ca stadion de fotbal şi “pă” el nu se pot derula alte competiţii. Cînd aţi decis să demolaţi pista de atletism nu v-aţi gîndit la asta. Upsss!

Proiectul este sustinut de Gazeta, impreuna cu Editura Trei. Un model stralucit de thriller contemporan, “Millenium” a fost primit cu uimire, ceea ce se intimpla foarte rar, de public si de critici. Una dintre cele mai exigente voci ale criticii romanesti, Dan C. Mihailescu, a numit Millenium “singura carte care m-a facut sa-mi ard snitelele in tigaie pentru ca nu le puteam intoarce atit de  repede precum paginile”.

Dincolo de potentialul politist pur singe, cartea este o incursiune realista in viata jurnalistilor si a celor care stapinesc tarile, afacerile si lumea. Chiar daca uneori perspectiva este incomoda pentru presa, primele zeci de pagini din “Barbati care urasc femeile” radiografiaza cu o acuratete care te ingheata complicitatea dintre media si sistemul financiar care a dus la eruptia crizei economice. E o carte pe gustul iubitorilor de aventura clasica si o poveste dedicata, deopotriva, oamenilor care nu au incredere in ziaristi sau celor care le apreciaza actele de curaj.