Viaţa şi opera lui Cornel Dinu

miercuri, 21 noiembrie 2007, 7:51

Un ochi la meciul cu Albania şi altul în cartea autobiografică a lui Cornel Dinu. „Inteligent şi arţăgos”, după cum îl caracterizează Fănuş Neagu în prefaţă.

Volumul e sincer, precum poza de pe coperta a patra, unde Procurorul ciocneşte un pahar de vin cu viitorii cititori. Vin roşu.

Stilul aminteşte doar rareori cu cel din interviuri, cînd îţi vine să-ţi iei cîmpii din cauza preţiozităţilor. În rest, citeşti cu plăcere. Sînt multe episoade necunoscute. Istoria pitorească a fotbalului nostru. Şi culisele lui Dinamo, întinse pe cîteva decenii. La un moment dat, Dinu povesteşte cum a defilat în ghete cu crampoane în faţa boşilor de la Partid.

Nu are doar farmec, ci şi onestitate. Evită autoglorificarea, test aproape imposibil de trecut pentru cei care-şi povestesc viaţa. Nu şi pentru fostul mare fotbalist. Mai mare decît se prezintă el însuşi în carte! În rest, este exact: guraliv, superior, deseori mizantrop, niciodată comun.

Era în 1979. URSS – România 3-1. Antrenor Pişti Covaci. În hotelul de lîngă Piaţa Roşie, Cornel Dinu se întîlneşte cu arbitrii italieni. Începe dialogul, uns cu whisky şi caviar. Pe la 4 dimineaţa, apare antrenorul. Dinu, cu sifonul în mînă. „Final apoteotic”, îşi aminteşte el. S-a retras cu antrenorul în cameră, acolo unde a somat cîţiva soldaţi miniaturali să urce într-un camion al Armatei Roşii, sub ameninţarea sifonului. „Ca să nu mai ajungă niciodată la Clujul dumitale, nea Pişti!”. Covaci l-a iertat.

Final şi pe fostul „23 August”. România s-a calificat, începe demolarea. Lumea aplaudă „cu o decenţă respectuoasă”, aşa cum îşi aminteşte Cornel Dinu atmosfera din tribunele vieţii şi operei sale.