31 martie

Culisele zilei care a schimbat piaţa media din România

miercuri, 2 aprilie 2008, 12:03

Culisele zilei care a schimbat piaţa media din România

Poveste cu 130 de milioane de euro. Poveste cu oameni, trusturi şi decizii. Poveste despre urcări şi căderi. Poveste despre definitivul care durează o zi. Povestea acestei zile.

De cîteva săptămîni, Cătălin Tolontan a vorbit cu zeci de insideri şi cu oficiali din trusturile media concurente. Ca jurnalist, el a intrat în posesia unor date pe care pe parcursul derulării licitaţiei le-a ţinut secrete, inclusiv faţă de părţile în cauză.

Azi, el oferă cititorilor Gazetei reconstituirea unică prin minuţia documentării şi prin detaliile spectaculoase care sînt scoase la lumină. Niciodată, în istoria televiziunilor din România, nu s-a purtat o asemenea luptă a coloşilor. Niciodată, publicul n-a avut acces la asemenea culise.

Cu 48 de ore în urmă, lucrurile stăteau cu totul altfel. Trustul Pro cumulase 28.9% din audienţa all urban 18-49 a televiziunilor din România pe primul trimestru 2008.

Achiziţia MTV a dus cota de piaţă aproape de limita de 30% admisă de Consiliul Concurenţei, dar cine mai are inconştienţa să pună o astfel de întrebare? Canalele Pro au încasat, în 2007, aproximativ 140 de milioane de euro publicitate, din piaţa totală de 300 de milioane! Cum să deranjezi un trust care face profit de 61 de milioane de euro?!

OţelulCei din linia a doua
Pe partea cealaltă a Lunii, lucrurile merg anapoda. TVR se află în cea mai mare criză de audienţă şi reputaţie din ultimul deceniu. Canalul public adună mai multe procese interne între angajaţi şi instituţie decît puncte de rating.

Antena 1 gîfîie şi ea. „Ne putem transforma din urmăritorul ProTV în liderul plutonului televiziunilor mici”, avertizează Laurenţiu Ionete, cel care vinde publicitatea pentru Antene. A simţit-o pe pielea lui! La negocierile pentru 2008, tot mai multe agenţii şi clienţi ameninţă că sar Antenele şi alte televiziuni în beneficiul MPI, care e atît de mare încît nu poate fi ocolit.

Monopolul nerostit
Pro tratează de pe poziţii de forţă. Dar cu zîmbetul pe buze şi cu socoteli perfecte şi narcisiste. Un aparat de cercetare impecabil şi o atitudine neîndurătoare rezultată din cota de piaţă sufocantă, atuurile dintotdeauna ale trustului. Acum au ajuns la paroxismul dominaţiei. „Futu-i! Mi-a venit să mă ridic de la masă, dar agenţia mi-a zis că n-am soluţii”, a exclamat, întors în firmă, unul dintre şefii uneia dintre companiile din top 10 spenderi de publicitate.

Horaţiu NicolauÎntîlnirea SOV – Nicolau
Şi vine dimineaţa zilei de 31 martie. La LPF se licitează drepturile tv pentru Liga 1. Din Elveţia se aşteaptă răspunsul pentru Champions League.

Realitatea TV e favorită pentru Liga lui Mitică. A cumpărat şi Telesport. „Ştiu că nu am nici un avantaj concret, dar vreau să fiu corect cu tine, Horaţiu”, i-ar fi zis SOV lui Nicolau, patronul postului şi deţinătorul drepturilor de pînă atunci. Preţul Telesport trece de 5 milioane de euro. Nicolau şi-a luat o parte din bani înainte de licitaţie.

SOV e ţicnit de generos sau are un plan ascuns. Oricum ar fi, cine îl poate învinge pe Vîntu? Cheltuie bani o groază, succesul Realitatea îl dopează, iar managerii săi pregătesc dosarul de luni de zile.

„Ideea unui DTH care să grupeze drepturile de fotbal a avut-o Sorin Enache încă de cînd era la Antena 1. Toţi au rîs. Acum se va împlini cu siguranţă”
Manager din Realitatea înainte de licitaţie

Camelia VoiculescuFata-lui-Tata
Cu cîteva zile înainte s-a petrecut însă ceva. „S-a trezit un monstru”, după cum avea să spună mai tîrziu Horaţiu Nicolau, trecut în tabăra Realitatea. Monstrul nu s-a deşteptat de unul singur.

Mai întîi, cineva i-a bătut în uşă. Camelia Voiculescu e un nume care nu spune mare lucru. Pentru adversarii Antenei 1, e Fata-lui-Tata. Şi nu doar pentru adversari. Cînd a venit în fruntea postului, lumea a strîmbat din nas. „Am mai văzut noi din astea! Nu rezistă mai mult de două luni!”, au spus cei care făceau jocurile în canal.

Fata-lui-Tata a avut la început un birou mic şi o secretară. După doi ani, biroul a rămas mic, dar secretarele s-au înmulţit, pentru că nu făceau faţă programului prelungit 🙂

Monstrul pişcat
De cîteva ori, noua şefă a dat-o în bară. A ratat achiziţia lui Teo. A gestionat cu hopuri relaţia cu Mihaela Rădulescu. Dar au început şi succesele. Mai întîi a cumpărat meciurile echipei naţionale. „Scump, iraţional de scump!”, au zis cei care au pierdut.

Apoi, a făcut un calcul. Şi l-a păstrat secret. Cine sînt cei care pierd cel mai mult dacă Realitatea face un post pay tv? Cabliştii! Au început discuţiile cu Romtelecom, cu UPC, cu RCS. La cifra lor de afaceri, cabliştii s-au urnit greu.

Dar monstrul a primit informaţii care l-au pişcat. Realitatea angajase echipa lui Costi Druică, cel mai bun creator de DTH. Apoi, cabliştii au aflat că noul proiect închiriase spaţiu pe un satelit pe care lucra şi RCS. Upsssss! Plus echipamente de două milioane de euro, deja cumpărate!

10 milioane de euro costau cele două care de filmare ultramoderne, de standard Champions League, pe care oamenii lui Vântu le văzuseră deja la Florenţa

„Puteţi pierde abonaţi”
Teszari, miliardarul fără chip din Oradea, şi Oprea, „un tip care gîndeşte infinit mai mult decît vorbeşte”, şi-au calculat riscul. „La ce pasiuni mobilizează fotbalul, puteţi pierde cel puţin 200.000 de abonaţi într-un an de zile”, le-au confirmat cei din Antena 1. În acel moment s-au urnit.

A1 – RCS au semnat în ultima clipă
Vineri, 28 martie, cu o oră şi jumătate înainte de data limită a depunerii dosarelor la LPF, avocaţii A1 – RCS erau încă în clădirea Iridex de pe Bucureşti – Ploieşti. Oraşul se pregătea de summitul NATO. „Ar fi culmea să nu ajungem la sediul Ligii, care-i undeva lîngă Casa Poporului şi unde sînt restricţii ca naiba!”. Au ajuns.

Week-end-ul a fost de o tensiune sălbatică. Practic, totul stătea în limita scrisorilor de garanţie, dincolo de care participanţii nu mai puteau licita. Uniunea de ultim moment A1 – RCS i-a îngrijorat pe cei de la Realitatea. „Avem o problemă! Cabliştii vin din altă industrie, unde sumele sînt mult mai mari”, au spus ei. Dar nu mai aveau ce face. Dosarul se închisese.

Sorin Enache„Şanse sub 50%”
Cînd s-au aşezat luni în fotolii, pentru restul lumii Realitatea era favorită. Dar taberele ştiau. „Avem şanse sub 50%”, şi-au mărturisit între ei cei din RTV. Fata-lui-Tata mixase industriile şi asta a dat totul peste cap.

S-a pornit de la 54 de milioane de euro pentru trei ani. S-a licitat cu un milion la 12 secunde! Kanal D s-a oprit la 73 de milioane. Au rămas Realitatea şi A1 – RCS.

Abandonul şi sms-ul
Cînd Dragomir a spus „Cine dă 85 de milioane?”, Sorin Enache, directorul grupului Realitatea-Caţavencu şi omul care avusese viziunea canalului de sport, s-a lăsat pe spate în fotoliul cărămiziu şi a dat uşor din mîna dreaptă. Trecuseră fix 6 minute şi acel gest imperceptibil punea capăt unui proiect gîndit timp de cîţiva ani.

La patru scaune şi un culoar distanţă, Oprea a ridicat pentru ultima oară cartonul cu numărul 3. Avea aerul liniştit al omului care cumpărase un cuptor cu microunde, în timp ce în spatele său echipa Antenei tasta febril pe telefon: „Am cîştigat))))!!!”.

„Cosmin, e incredibil!”
În acel moment au pornit artificiile. Cei din Antene erau noul ProTV. Le luceau feţele de bucurie pe post. Un angajat al BoomTV, a cărui soţie lucrează în Antena 1, le-a mărturisit colegilor, pe jumătate amuzat, pe jumătate îngrijorat: „Băi, nevastă-mea nu-mi răspunde la telefon de cînd au aflat că au cîştigat! Te pomeneşti că de acum eu spăl vasele!”. 🙂

Kanal D„E incredibil! Am atîţia ani în business, dar nu înţeleg nimic! Vor pierde o groază de bani”, îi mărturisea pe scările Ligii şeful Dogan România lui Cosmin Băleanu. Turcul în costum se clătina pur şi simplu de uimire.

106 milioane era limita scrisorilor de garanţie ale A1-RCS, în timp ce Realitatea a avut doar 100 de milioane garanţie

„Ne retragem oferta”
Ziua nu se încheiase. Rămăsese în joc Liga Campionilor. Întorşi la sediu, şefii de la Realitatea au sunat în Elveţia. „Ne pare rău, ne retragem oferta, nu mai putem face acum canalul de sport DTH!”.

Celor de la UEFA le-a picat rău de tot. Realitatea trimisese cea mai bună ofertă. În 6 minute, totul se schimbase! Dacă ar fi avut 6 milioane în plus pe scrisoarea de garanţie pentru Liga 1, seara i-ar fi prins pe oamenii lui SOV cu cele mai bune programe de sport în portofoliu. Ar fi fost trataţi drept Stăpînii Lumii. „În loc să fim eroi, am pierdut şi avem o listă de probleme de rezolvat care seamănă cu un bilet one way la capătul lumii!”. Pe seară, postul a emis un comunicat în care-i felicita pe învingători.

Todan, leul bătrîn
Speranţele s-au mutat la Kanal D. „Am înţepenit lîngă telefon. Aştept”, spunea Cosmin Cernat, cel care îi convinsese cu un an în urmă pe turci să investească în fotbal. De la 1%, ratingul ajunsese la 15%.

„Vom da probabil răspunsul dimineaţă”, au informat cei de la UEFA televiziunile rămase în cursă. Era o încercare de a mai lua din presiunea instalată în România.

În ProTV oficial domnea siguranţa. Neoficial, Costi Mocanu şi Felix Drăghici simţiseră ceva. Dar nu le venea să creadă.
Doar cîţiva oameni din TVR ştiau ce se pregăteşte. La sfatul lui Todan, leul bătrîn şi rănit al achiziţiilor din România, postul public trimisese o ofertă de peste 30 de milioane de euro.

„Asta e, Moşule!”
Răspunsul de la Lucerna a sosit puţin înainte de 9 seara. „Am cîştigat”, i-a zis Todan lui Enăchescu.

Imediat, unda de şoc a lovit ProTV. Drăghici către Mocanu: „Asta e, Moşule, aşteptăm 2012 care vine acum!”. De fapt, era cea mai neagră zi din viaţa profesională a celor doi jurnalişti care au inventat ştirile spectaculoase în teveul românesc. De la ei s-au modificat şi buletinele generale şi standardele producţiilor. Astfel au urcat în organigrama corporaţiei şi din aceste poziţii corporatiste şi-au pregătit discursul pentru oamenii lor: „Aşa se vede calitatea, cînd n-avem drepturi!”.

Luminile oraşului
Cu 12 de ore în urmă, deţineau cele mai audiate ştiri, cea mai bună televiziune de sport şi un ziar. Monopolul virtual. „Evident, la ProTV”, după cum spune vocea inconfundabilă a lui Cotimanis pe promourile din ultimele luni. Pe valul succesului, „Evident” înlocuise „Numai”. Dar, în lumea de azi, „Evident” şi „Numai” sînt volatile.

În partea cealaltă a oraşului, tipii de la Realitatea ieşiseră la o bere împreună. Ca echipele de fotbal turtite de rezultat. „Sărbătorim succesele viitoare, pentru că acum n-avem ce!” 🙂

În vestul Bucureştiului, lîngă Plaza România, cei de la Kanal D se uitau unii la alţii. Cernat răsfoia mecanic un dosar cu formate de emisiuni. „Ne întoarcem la divertisment, ce să facem?”.

Dragomir epuizat
Dumitru Dragomir Cluburile de fotbal au cîştigat o sumă fabuloasă. O echipă de mijlocul clasamentului va lua din drepturile 1,6-1,7 milioane de euro, adică aproape tot bugetul său anual! Şi totuşi, Dragomir (foto) a terminat la pat ziua triumfului său, care ar fi trebuit să fie şi ce a triumfului fostului său preferat, Telesport şi a noului său patron, Sorin Ovidiu Vântu. Şeful Ligii a anunţat „o criză de bilă”.

Cînd ziua se termină
Dincolo de ritualul televizat al victoriei, învingătorii nu sărbătoreau. Şefii din Antene erau băgaţi pînă la gît în hîrtiile înţelegerii rapide cu RCS. Nimic nu e setat definitiv. „Cum dăm meciurile? Jumătate noi, jumătate RCS? Sau altfel?”. O sumedenie de variante.

Laurenţiu Ionete ajunge acasă după 11 noaptea. Are telefonul plin de mesaje. Agenţiile de publicitate şi clienţii au început să-l caute. În fiecare zi a acestui an se cheltuieşte 1 milion de euro pe posturile tv din România. Unii dintre bani îşi vor schimba traseul. Solo spoturi, pachete speciale…

Vînzătorul Antenelor îşi ia o noapte de răgaz. Acum, el e cel aşteptat. Prelungeşte momentul pentru că ştie că fiecare secundă îl poartă, prin lucirea ploioasă a nopţii, spre o altă zi, unde nimic nu e sigur. 31 martie s-a terminat.

Alexandru Oprea şi Dan Matiescu

Comentarii (269)Adaugă comentariu

specter  •  4 aprilie 2008, 15:38

cand se lanseaz arenna tv????????/

dany-sibiu  •  4 aprilie 2008, 23:25

frumos articol,poate unul din cele mai bune si mai complexe pe ca le-am citi lung dar bun:),suma de achizitie e fabuloasa,prea mare pentru ce ne ofera fotbalul romanesc,felicit antena1,dar ca sa aiba succesul celor de la kanald sau protv le trbuie niste comentatori mai profesionisti pentru ca astia de acum sunt jalnici…
si da,sa nu uit tolo…trebuie sa recunosti ca oieru are un mare merit in ceea ce priveste aceasta suma foarte mare pentru un fotbal asa slab

Burca Costinel  •  5 aprilie 2008, 5:23

Eu cred ca Horatiu Nicolau a iesit cel mai castigat din aceasta afacere ! 😉

Burca Costinel  •  5 aprilie 2008, 5:26

Domnule Catalin Tolontan , trebuie sa-mi cer scuze ca am scris despre dumneata ca banezi lumea nejustificat !
Imi scot fesul in fata dumitale , chiar daca acuma sunt cu capul gol !
De azi inainte ma ai cititor fidel ! 🙂
O zi buna in continuare pentru fiecare !

ionutz  •  5 aprilie 2008, 13:09

bani multi pt fotbal putzin.eu nu dau bani sa vad mizeria asta denumita liga 1.parerea mea e k multi vor face la fel

gabriel  •  5 aprilie 2008, 19:09

Nu stiu daca reclamele astea de 1 milion pe zi chiar aduc business suplimentar. Din punctul meu de vedere, eu evit sa cumpar orice produs care are nevoie de reclama, pentru ca produsele bune se vind singure fara niciun fel de reclama. Stiu, nivelul general de inteligenta e destul de redus si pe asta mizeaza reclamele, care in general sunt pt prosti.

Cu ce ramanem? « il furbo  •  6 aprilie 2008, 2:27

[…] Una dintre cele mai tari naratiuni scrise […]

whitefang  •  6 aprilie 2008, 8:11

Un articol bun, un raspel la adresa lui voiculescu si mai bun. De fapt astia care au legatura cu voiculescu trebuie sa-si cam puna toti coloana vertebrala in ipsos!

thor  •  6 aprilie 2008, 16:03

Deci, draga Catalin, Costi Druica este cel mai bun creator de DTH cam sunt sunt eu Dalai Lama. Toata lumea din media il cunoaste ca si creatorul singurului DTH falimentar din Romania…si unul care a costat foarte mult.

Lucruri făcute să ne enerveze » Cîinii latră, ursul merge  •  6 aprilie 2008, 21:40

[…] zilele trecute pe blogul lui Cătălin Tolontan un excelent reportaj despre cum se fac jocurile în culisele televiziunilor, plecînd de la cazul concret al vînzării […]

on the fast lane at Core Target – Bogdan Gavrila  •  10 aprilie 2008, 5:10

[…] MEDIA: I’m reading blog posts about BRAT, Gfk and football. […]

Catalin » Blog Archive » Liga lui Mitica la mare pret  •  12 aprilie 2008, 10:39

[…] mai multe detalii cititi acest articol […]

theRobi » Blog Archive » Stirile ProTV = Observator x 2,5  •  22 aprilie 2008, 11:55

[…] cum li se explica celor de la Antena1, care, tot Tolo spunea dupa cistigarea drepturilor pentru Liga1: “Cei din Antene erau noul […]

Catalin Tolontan-blog de jurnalist | FocusBlog  •  19 mai 2008, 9:27

[…] recomand”. Iar daca esti cumva jurnalist sau analist media si n-ai citit articolul lui Culisele zilei care a schimbat piaţa media din România, lasa totul balta si citeste-l! […]

explorish  •  13 septembrie 2008, 12:01

tot pronosticai tu ca o sa ajunga drepturile pe sistem pay-tv… dar nu ne-ai zis ca VOI snteti aceia care vreti sa-l implementati!
intr-un fel, poate ar trebui sa va multumim ca ne-ati luat meciurile. putem sa ne vedem si noi de viata sambata si duminica.

Dosarul Michael Jackson: de ce e Pro’ul numarul 1 | theRobi  •  8 iulie 2009, 15:12

[…] 2008, Tolo punea o borna in istoria media din Romania. “31 martie” e un post pe care va invit sa-l recititi si acum. E, ca multe dintre […]

Lupta pentru atentie: spune o poveste! | FocusBlog  •  7 octombrie 2009, 23:56

[…] doar exemple: un post scris de Tolontan (”Poveste cu 130 de milioane de euro. Poveste cu oameni, trusturi şi decizii. Poveste despre […]

idanca » Blog Archive » Cum a pierdut Realitatea Liga lui Mitica  •  18 noiembrie 2009, 4:26

[…] Articolul nu apartine niciunei categorii. Tolo. Fantastic. Am citit pe nerasuflate povestea lui Tolo despre meciul drepturile de televizare a Ligii I. Omul asta scrie extraordinar, chiar fara a spune lucruri senzationale. Meciul dintre prinicipalii competitori tv pentru Liga lui Mitica, in toata splendoarea unei lupte strategice. Actori, strategii, mize, conflicte, decoruri, intriga, sentimente, emotii, nimic nu lipseste din povestea lui Tolo. Aproape ca l-as invidia daca i-as fi concurent! Nu-l ratati, fin’ca nici nu stiti ce pierdeti! Luati de cititi aici! […]

4 ani ciudatie de la 31 martie pana la 20 aprilie | theRobi  •  20 aprilie 2012, 11:51

[…] 31 martie 2008, e un text teibil de mijto scris de Tolo despre ceea ce el numea atunci Ziua Z pentru piata media din Romania. Din cand in cand recitesc textul, nu doar pentru ca e bun, e plin de emotii, de detalii, de cuvinte al dracului de bine infipte pe ecran, insa si pentru a’mi reaminti cum o idee buna se poate sfarsi penibil daca nu e guvernata de o echipa unita, de oameni buni si cu un plan precis. “Daca nu iti intelegi succesul, nu iti vei pricepe nici esecul” mi’a strigat mai acum cateva zile cineva, iar textul asta poate fi un exemplu pentru truismul de mai sus. Va invit sa’l cititi / recititi si voi! […]

Comentează