Nastase a solidarizat presa, actuala Putere o delegitimeaza

miercuri, 22 aprilie 2009, 11:14

Doua articole grave despre media au aparut ieri si azi. In spatele lor e mult mai mult.

 Mircea Marian scrie in Evenimentul Zilei despre riscul ca independenta presei sa devina istorie in acest an de criza. El semnaleaza exemplul Elena Udrea, cea care, din momentul in care a ajuns ordonatoarea bugetului de promovare a turismului, a ramas, in cel mai rau caz pentru ea, doar tinta ironiilor, dar nu a investigatiilor serioase de presa.

Al doilea text ii apartine lui Ion Cristoiu si e publicat in Jurnalul National de azi. Cristoiu semnaleaza stilul subaltern in care trusturile Realitatea si Intact s-au lasat rasplatite de Gigi Becali, prin aparitii in exclusivitate, insotite de discursuri in care Becali se lauda prin relatiile pe care le are cu sefii celor doua companii.

A existat chiar un moment pe care, probabil cuprins de lehamitea carului triumfal TV, editorialistul nu l-a observat. Dar merita povestit. In direct la Antene, Becali l-a certat pe un reporter care pusese o intrebare in afara agendei binevoitoare. „Bai, bai, ce e cu intrebarile astea rautacioase?! Bai vorbesc imediat cu Camelia…”. Si ce daca vorbiti, domnule Becali, cu Camelia Voiculescu?, i s-ar fi raspuns finantatorului Stelei intr-o lunga perioada de timp, de la inceputul anilor ’90 si pina acum trei sau patru ani. Dar vremea aceea se stinge.

Ce se intimpla, de fapt? Companiile care detin licenta televiziunilor sau editeaza ziare au o situatie economica atit de fragila, pe fondul scaderii cu intre 30% si 70% a publicitatii, plaja care depinde de media si de titlu, incit au trecut la concedieri. Impotriva tuturor regulilor profesionale, redactiile au inceput sa-si simta rigorile drept parte a problemei. Si-si erodeaza cultura jurnalistica sau chiar renunta la standarde. Publicitatea nemarcata de pe televizor, si nu doar cea politica, sau serviciile de asemenea nemarcate din ziare sint mult mai multe decit au putut semnala Cristoiu si Marian.

Mai mari decit in perioada guvernului Nastase! Din doua motive:

1. Acum miza o reprezinta doua partide, PD-L si PSD, si o sumedenie de personalitati ale acestora, fie aflate la guvernare, fie pur si simplu dominatoare in anumite zone geografice sau economice. Toti vor o imagine buna si multi apeleaza la bani publici pentru a obtine. Cotidianul scrie azi cum  New York Times a cistigat un premiu Pulitzer pentru ca a investigat felul partinitor in care televiziunile si-au selectat invitatii favorabili guvernului si armatei SUA. Hotnews facuse ceva asemanator, la o alta scara, desigur, probind cum televiziunile romanesti iau bani ca sa invite politicieni in campanie in platou. E o dulce amintire! Astazi, fenomenul a capatat proportii de masa! Si se refera la ministere, la domenii, la oameni, inainte de a se referi la partide.

2. Ca jurnalist, nu regret nici un moment guvernul Nastase. Dar am inteles ca sforarii acelui guvern aveau constiinta clara a ilegitimitatii raportului lor economic cu presa. Pe cind pedelistii si pesedistii de azi considera ca fac un lucru normal! Asa se explica si efectul diferit: in timp ce presiunile economice ale guvernului Nastase au solidarizat presa si au oferit profesiei de jurnalist constiinta valorilor diferite fata de valorile politicienilor, astazi ai senzatia ca politicienii, oamenii ministerelor, mogulii, managerii si redactiile evolueaza in devalmasie, sub acelasi steag.

Cindva, ne luptam, azi, coabitam. Si e uluitor cum o intreaga generatie de profesionisti TV, multi scoliti de foruri occidentale la inceputul anilor ’90 tocmai pentru a duce mai departe regulile meseriei, au abdicat, transformindu-se in specialisti impliciti de pr, pentru persoane sau companii.

Iar retorica mincinoasa interna, proprie televiziunilor in primul rind, pentru ca ele reprezinta forta si prada, este urmatoarea: luam bani nu ca sa laudam, ci doar ca sa nu difuzam ceea ce oricum ne-ar fi greu sa aflam si nu e interesant pentru public.

„Cind cineva iti sugereaza ce sa nu spui, va urma o comanda pentru ce sa spui si atunci se termina independenta presei”, scria un jurnalist american. Din tabere, trusturi si de pe pozitii divergente, cu doua personalitati net diferite, despre asta scriu Cristoiu si Marian, aici se intilnesc si aici se joaca nu doar perspectiva presei, ci mult mai mult.

PS: Marea eroare a institutiilor de presa care accepta aceasta falsa formula de supravietuire este urmatoarea: daca ne uitam in istoria profitului ultimului deceniu, au avut succes economic posturile TV si titlurile de ziare care si-au respectat regulile profesiei. In perioade dificile, principiile jurnalistice trebuie intarite, nu abandonate. Pentru ca ele au facut ca aceste marci sa fie ce sint astazi si, in esenta, chiar imateriale cum sint, ele au bagat bani in buzunar proprietarilor lor.