Cele 27.353 de cuvinte ale lui Traian Băsescu

joi, 6 august 2009, 1:43

Analiza intervenţiilor publice din ultimele două luni arată că preşedintele e mai negativist decît cei mai duri dintre ziariştii pe care îi acuză

Sub 1% din discursurile lui Traian Băsescu se referă la oameni concreti şi la succesele lor

De ce ezită? Propria variantă
Traian Băsescu a oferit un interviu, miercuri seara, ziaristului Luca Niculescu la TVR1. Preşedintele a refuzat să precizeze dacă va candida. Adoptînd o expresie a jurnalistului, „mă aflu într-o perioadă de reflecţie„, Traian Băsescu a enumerat cîteva dintre motivele care îi accentuează dilema:

1. Atacurile mogulilor de presă.
2. Reformarea statului sub nivelul pe care şi l-a propus.
3. Lipsa de implicare a cetăţenilor în actul electoral. Aici a venit cu exemplul absenteismului din momentul fixării votului uninominal, dar a dat discret înapoi cînd a fost rugat să detalieze. Electoratul nu trebuie criticat, a spus el explicit.

Statul care cere puţin de la cetăţeni
Este, probabil, pentru prima oară cînd Traian Băsescu pune, dar nu duce pînă la capăt, problema obişnuinţei românilor de a fi spectatori şi nu cetăţeni.

Discuţia are o întindere infinită. Dacă e adevărat că răspunderea aparţine, în primul rînd, clasei politice, e la fel de adevărat că un stat care cere puţin de la cetăţenii săi e un stat care nu funcţionează. Politicienii se tem să spună asta. Dar cei care au curaj se numesc Angela Merkel sau Barack Obama şi fac istorie.

Numai că ei, dincolo de temeritate, au şi nuanţe. Critică sisteme, dar găsesc exemplarul în virtuţile personale ale concetăţenilor. Ceea ce Traian Băsescu nu face aproape niciodată. Proba e la îndemîna oricui şi aproape că şochează.

Beşteleala permanentă
27.353 de cuvinte. Atîtea a rostit Traian Băsescu în cele 27 de discursuri, alocuţiuni, declaraţii oficiale  şi conferinţe de presă în iunie şi iulie 2009.

Toate se găsesc pe www.presidency.ro, domeniul de net al Cotroceniului şi unul dintre cele mai bine actualizate siteuri publice din România. Poate cînd face restructurările, nu-i dă afară tocmai pe oamenii de acolo 🙂

Chiar şi observata cu ochiul liber, e ceva care frapează în atitudinea oficială a preşedintelui României. Basescu dezaprobă frecvent şi gratifică rarisim. Ocara, generală sau privată, e extrem de precisă în termeni, în timp ce stima e metaforică şi difuzata impersonal. Aproape întotdeauna! Asta se verifica si se poate detalia din  analiza metodică a discursurilor.

Din cele 27.353 de cuvinte, sub 70 de cuvinte se referă la români identificabili cu nume şi prenume care să-i stîrnească respectul preşedintelui ţării. Mai exact, doar în două dintre cele 27 de discursuri, se fac referiri pozitive la numele unor cetăţeni.

Probabilistic, e mai mare şansa să fii apreciat ca măslin la Ierusalim, „este cunoscută statornicia măslinului şi bucuria pe care o oferă oamenilor prin roadele sale” (1 iunie, Israel), sau ca automobil, „Loganul meu merge mai bine decît Guvernul” (3 iulie, Bucureşti) decît în calitate de cetăţean român de către propriul preşedinte.

Cele două momente
Există şi două excepţii. Pe 4 iunie, la baza Talil din Irak, Traian Băsescu a enumerat numele morţilor şi răniţilor din rîndul soldaţilor români. Nu a fost singurul discurs cald şi bine articulat al şefului statului în faţa soldaţilor, aviatorilor, tinerilor sau judecătorilor în cele două luni monitorizate. Dar e unicul în care apar oameni, cu calităţile, eroismul şi faptele lor concrete.

A doua ocazie e fost Tîrgul de carte de la Bucureşti, cînd Traian Băsescu a elogiat efortul colectivului care a editat „Istoria comunismului din România”. Pe 17 iunie. Atît.

În rest, ştiţi tot. Presa e „incorectă”, politicienii insuficient „de bărbaţi”, coaliţia îşi pierde timpul „cu mărunţişuri”, sindicaliştii din învăţămînt sînt „ostili” ideii de educaţie privată. Zeci de nume beştelite, sute de exemple înfierate, zeci de mii de cuvinte care admonestează. Şi, printre ele, o sumedenie de imprecizii şi pofta pentru insinuări şi bîrfă, de negăsit în intervenţiile oficiale ale unui şef de stat european.

Prizonierul găştii
Ar fi prea simplu. Prea simplu ar fi să ne găsim în faţa unei probleme lexicale. A unui deficit de discurs.

Felul în care vorbeşte Traian Băsescu, de multe ori el iese din text, e felul în care gîndeşte şi, mai ales, imaginea despre oameni a celor care-l înconjoară şi-l influenţează. Nu neapărat consilierii, cît mai ales apropiaţii săi din PD-L. De la ţîfna Elenei Udrea pînă la autovictimizarea Robertei Anastase, toate le regăseşti în retorica prezidenţială.

Şi, pe deasupra, pluteşte sentimentul complotului universal împotriva Cotroceniului  din care decurge şi nevoia de a trage cu tunul de la crenelurile palatului în toată lumea. Plus incapacitatea de a crede că există o sumedenie de români care merită să fie apreciaţi şi nu cer nimic, decît să fie trataţi corect, ceea ce e de neînţeles pentru gaşca autodenumită protectoare a preşedintelui, aşa cum observa Alina Mungiu-Pippidi într-un articol recent.

Fără false inocenţe. Cînd eşti lider, a fi ostatic înseamnă a fi fondatorul prizonieratului tău. Nu ţine teoria cu manipularea de către ceilalţi.

Mărturia involuntară a discursurilor
Aşa cum singur a spus, Traian Băsescu se gîndeşte dacă să candideze. Plecînd de la prezumţia de bună credinţă, ceea ce el nu face aproape niciodată în dezbaterea publică, să acceptăm că  reflecţia e autentică şi nu un banal joc electoral.

Atunci, după cum analiza celor 27.353 de vorbe ale lui o mărturiseşte involuntar, preşedintele are o problemă. Prea mulţi duşmani şi prea puţini compatrioţi în care crede. E imposibil de trăit şi de lucrat atunci cînd te pretinzi împresurat de o mulţime de adversari cu feţe concrete, în timp ce oamenii pe care-i reprezinţi sînt indistincţi.

Rătăcit între un diagnostic corect pus României şi un sistem pe care n-a fost în stare să-l creeze pentru a înainta eficient, el nu e un general părăsit de soldaţi, ci unul care n-a înţeles că nu-ti poţi ţine oamenii în stare de drepţi pentru că, de regulă, cînd auzi cum bat călcîiele cuiva, nu neapărat în armată, auzi cum se închide şi creierul. A spus-o un mare strateg, dar am uitat cine.