Ce meci vine în Ghencea!

Soseşte liderul, soseşte revelaţia, dar, mai ales, apare cineva bine cunoscut

luni, 23 noiembrie 2009, 11:27

Soseşte liderul, soseşte revelaţia, dar, mai ales, apare cineva bine cunoscut

Hiperbola distruge argumentaţia. Să o luăm cătinel.

Cuvinte simple. Lăcătuş a fost dat afară, apoi reangajat şi iarăşi dat afară de către Gigi Becali. Aşa cum face de obicei patronul Stelei, una a vorbit la televizor, „îl susţin”, şi alta a strecurat galeriei şi lumii fotbalului. I-a oferit o „deprovare” cum se spune în antipatica lume corporatistă, adică i-a aranjat „o promovare care are multe caracteristici în comun cu retrogradarea”. Pînă la urmă, cînd preşedinte, cînd antrenor, fostul stelist a plecat din Ghencea cu mai multe tinichele decît tipii care strîng cutii de Coca Cola pe plajă, la înserat.

N-a trecut mult şi istoria s-a întors, previzibilă ca una dintre acele telenovele pentru care Lăcătuş a ajuns să fie luat în balon. Antrenorul s-a angajat la Vaslui şi echipa sa a ajuns pe primul loc după victoria de ieri din faţa lui CFR. Şi e doar începutul. Pentru că etapa următoare, Vasluiul joacă în Ghencea, în cea mai aşteptată dezbatere din toate tururile de scrutin ale campionatului de pînă acum.

Fără cuvinte mari. Fără Fiara, 7 Magic sau Lăcă cel Mereu Iubit. Pur şi simplu, un antrenor vine să demonstreze în faţa fostului patron că a greşit cînd se apuca să-i facă echipa.

Comentarii (35)Adaugă comentariu

cllod  •  23 noiembrie 2009, 23:34

chiar voiam sa-ti sugerez sa scrii ceva si despre lacatus…e de bun simt, ca dupa 8 meciuri deja nu mai e intamplare

m1ha1  •  24 noiembrie 2009, 0:00

o țară-ntreagă stie ca a gresit, dar el crede altceva.
Umilit la prezidentiale si de propria echipa probabil va vedea infrangerea ca pe-o bataie de la Cel pe care doar IL proclama.

Si-atunci va realiza c-a fost doar un vis: calea spre iad e presarata cu intentii bune 😉

SoriNuTz  •  24 noiembrie 2009, 0:10

Cu siguranta Laca vine sa castige, eu sper sa reuseasca, acum sa vedem daca poate.
Un pronostic : 1-2

Sper sa se adevereasca.

misu  •  24 noiembrie 2009, 0:31

LACATUS OLD NO. 7 IS BACK !!! DACA VA BATE STEAUA, NU VOI FI SUPARAT DELOC,VOI FI MANDRU DE STELISTUL CARE A INGHETAT MEREU SUFLETELE ADVERSARILOR SI LE-A INCALZIT PANA LA PATIMA PE CELE ALE STELISTILOR !!! AM FOST SI EU SUPARAT PE EL CAND ANTRENA LA STEAUA, IN PRIMUL RAND PENTRU CA JUCA CU UN SINGUR VARF, ACUM LA VASLUI JOACA CU 3 VARFURI, DAR ACUM MI-AM DAT SEAMA CA NU ERA DIN VINA LUI … JUCATORII STELEI ERAU CEI CARE NU IL LASAU SA JOACE CU MAI MULTI ATACANTI !!! ORICE AR FI, DUMINICA VIITOARE VOI FI FOARTE RELAXAT LA UN MECI AL STELEI DE FOARTE MULT TIMP … IMI VA FI INDIFERENT CINE VA CASIGA !!! RESPECT ETERN … MARIUS LACATUS !!!
BY THE WAY, DIN PACATE CRED CA VA FI CAM IN ACELASI TIMP CU BARCA – REAL… PACAT… ! CRED CA MA VOI UITA LA 2 TELEVIZOARE !!!

minutcuminut  •  24 noiembrie 2009, 1:34

pfuuuu… grea incercare pentru Steaua , grea incercare pentru Lacatus ; deci meci egal 😉

ws  •  24 noiembrie 2009, 1:49

poate ar trebui spuse mai multe vorbe despre acest steaua – vaslui.

acum cativa ani, dupa cateva meciuri la limita penalului facute de steaua (cateva blaturi, restul arbitri „binevoitori”), urmeaza un meci cu vaslui. am vazut cu totii un blat mare cat roata carului.

suntem noi fraieri ca vedem arbitri corupti si blaturi ordinare, steaua e o stare de spirit, de fapt e perfectiunea.

apoi au aparut stenogramele, se confirmau blaturi, radoi ii cere lui becali sa masluiasca arbitrul, ma rog, toate dovezile de care ai nevoie.

am crezut ca s-a atins nivelul cel mai de jos al presei sportive. m-am inselat, din pacate se poate si mai rau.

regards,
ws

eu  •  24 noiembrie 2009, 2:23

unde sunt cei care ziceau de Lacatus ca nu s-ar pricepe la antrenorat?
Nu mai spune nimeni nimic?

trebuie sa ai si echipa, de acord, dar la Steaua pe langa ca nu sunt jucatori si patronul isi da in petec, vai de mama lor!!!

pika17  •  24 noiembrie 2009, 4:30

S i l a !!!!

Porumboiu  •  24 noiembrie 2009, 5:22

Lacatus tot nu face echipa de capu’ lui, ca asa-i la noi: cei mai destepti sunt patronii, apoi ziaristii si pe urma antrenorii. Diferenta consta in faptul ca Porumboiu stie fotbal, Becali mai putin.

Clujean din State  •  24 noiembrie 2009, 7:04

Eu recunosc faptul ca m-am indoit de Lacatus. Nici acum nu sunt convins pe deplin, dar adevarul e ca nu am vazut Vasluiul decit in 2 din cele opt meciuri. Mai e nevoie de citeva. Insa am invatat o lectie: in Ghencea, nimeni nu-si da masura valorii ca antrenor atita vreme cit e infractorul patron acolo.

fanel  •  24 noiembrie 2009, 7:46

stiti de ce e „mare meci”? pentru ca este nevoie de publicitate la un campionat din ce in ce mai mediocru si la niste meciuri de toata jena.
multumesc de asa meciuri dar prefer sa ma uit la un barca-real duminica de la aceeasi ora. chiar daca sunt stelist.

danim  •  24 noiembrie 2009, 9:00

O fi vreo legatura intre rezultatele Vasluiului si lipsa Porumboiului de pe TV? Poate incearca si Becali…

don quijote  •  24 noiembrie 2009, 9:23

bine punctat Tolo.astept sa-l(l foarte mic)umileasca Domnul pe cel viclean.nu sunt stelist dar iubesc legendele.astept comentariul tau de dupa.stima

Cătălin Tolontan  •  24 noiembrie 2009, 10:46

danim: buna observatie. Porumboiu e si el un mic autocrat la club, dar rezultatele il tin deocamdata in loja

Cata  •  24 noiembrie 2009, 11:10

Oai doamne ajuta sa bata vasluiul cu vreo 3-0, sa-i dea Laca peste nas ciudatului asta de becali

stef  •  24 noiembrie 2009, 11:16

Anul trecut la Steaua, Lacatus reusea o serie interminabila de egaluri si toata lumea, inclusiv eu ii punea la indoiala calitatile de antrenor. Acum la Vaslui egalurile s-au transformat in victorii. Nu cumva lucrurile sunt mai simple si noi doar le complicam, adica jucatorii lui Porumboiu sunt pur si simplu mult mai buni decat cei de la Steaua? Sigur asa e, multa bafta in continuare LACA..

lucas  •  24 noiembrie 2009, 11:35

D-le Tolontan,nu cu multa vreme in urma presa il facea praf pe Lacatus ca si antrenor ,acum este un super antrenor.Cand ati fost sinceri .atunci sau acum?

speedy  •  24 noiembrie 2009, 11:50

Lacatus nu este un antrenor pe masura ambitiilor si obiectivelor pe care le proclama Steaua. Sunt stelist si un mare fan al lui Lacatus, dar asta e parerea mea. Problema e alta. Si anume, aceste obiective si ambitii proclamate de Jiji si trompetele lui in fiecare an nu au nici o sustinere in realitate. Sigur ca Lacatus nu are valoarea necesara ca sa castige campionatul, cupa si sa duca echipa in primavara europeana. eventual sa si castige europa League. Dar…ar putea cineva sa indeplineasca aceste obiective aiuristice? cu lotul actual? lotul, echipa stelei nu sunt in stare sa sustina asemenea obiective. Obiectivele si ambitiile astea sunt numai rodul delirului lui Jiji. In aceasta situatie, si eu cred ca Lacatus era un antrenor absolut potrivit pt. potentialul echipei. Ceea ce se vede la Vaslui. Fara sa anunte obiective impresionante, fara sa declare dupa vreo victorie „de-acum merg la stadion ca la teatru, nu ne mai poate bate nimeni”, fara sa fie ajutata de arbitrii (e adevarat, nici dezavantajata in mod cras nu a fost pana acum), Vasluiul culege acum roadele unei munci oneste, a jucatorilor, antrenorului si a celorlalti. La Steaua nu s-a putut. Laca, arata-le ca meciul se castiga pe teren, nu in presa, cu declaratii naucitoare si scandaluri. Poate asa vor intelege ca, pana la a castiga Europa League, un prim pas (firesc) ar fi sa AJUNGA in Europa League (macar) pe merit. Nu din jocul fericit al rezultatelor (ca sa fiu bland si sa nu zic altfel).

Ursitoare  •  24 noiembrie 2009, 14:06

Cred ca acum lui Becali ii pare rau ca l-a dat afara pe Lacatus, 8 meciuri – 8 victorii, nu e o performanta atat de usor de realizat, cred k a dovedit ca este un antrenor bun, si daca ramanea la steaua punea si suflet 100%.

Teo  •  24 noiembrie 2009, 14:23

Sunt Dinamovist de cand ma stiu,dar intotdeauna am fost un tip realist si am respectat oamenii care traiesc pt. fotbal,indiferent de echipa la care activeaza.Marius Lacatus ar trebui sa fie un exemplu pt. toate generatiile de jucatori viitori antrenori,este omul care si-a iubit si isi va iubi culorile clubului unde s-a consacrat pana va inchide ochii pt. ultima oara, si unde,daca ar fii fost lasat ar fii facut-o si ca antrenor.Deci ca sa inchei,respect D-le Lacatus,oameni ca dvs. au mai ramas putini in tara asta,aproape deloc.Sanatate.

MM Lucian  •  24 noiembrie 2009, 14:50

Un club de fotbal este un proiect amplu in care fiecare membru al echipei de la actionariat ( ma irita termenul de ” patron ” )si pana la maseur si magazioner trebuie sa se implice responsabil .Orice dezechilibru , la orice nivel poate afecta performanta . Stilul unui antrenor trebuie sa se muleze pe lotul pe care il are la dispozitie . Nu a fost cazul lui Lacatus la Steaua si este cazul lui Lacatus la Vaslui . Evaluarea asta trebuie facuta de management-ul clubului iar la Steaua ideea de managment lipseste ca sa nu mai vorbim despre inexistenta managerilor. Daca pasunea ta a devenit valoroasa la un moment dat si ai vandut-o cu un profit bunicel asta nu inseamna ca te-ai metamorfozat in manager si vizionar . Mai mult daca langa tine nepotii si argatii ( termen legat etimologic de Argaseala ) iti toarna ineptii ca sa se infrupte si ei putin din profiturile realizate dupa vanzarea pasunii si din beneficiile de imagine pe care le aduce emblema Stelei pe tricou , atunci catastrofa e garantata . Din pacate , pentru moment nu actionarul si nici camarila lui nu platesc pe de-a intregul pretul incompetentei ci suprterii . Ii asigur insa pe suporteri ca urmeaza cat de curand o alta etapa in care si primii vor plati iar dupa aceasta – reconstructia . Sa ne vedem atunci sanatosi si sa ne respectam principiile pana vom ajunge la acel punct . Asa sa ne ajute Dumnezeu !

franc lampa  •  24 noiembrie 2009, 15:10

Lăcatuş antrenorul nu s-a schimbat peste noapte. S-au schimbat însă două lucruri majore pentru el. Primul ar fi lotul Vasluiului mai omogen şi mai valoros decât cel al Stelei şi apoi, cel mai important, atmosfera şi energia pozitiva care este la Vaslui faţă de încrâncenarea,nervii si mizeria care stapânesc Ghencea…Va pierde însa, şi asta o ştie înca de pe acum.

laur  •  24 noiembrie 2009, 15:41

LACATUS , VINO IN GHENCEA , VINO IN GHENCEA , BATE PE STEAUA , SA RAMANA GIGI CU BUZA UMFLATA

Adi  •  24 noiembrie 2009, 16:49

„CCA recomanda arbitrilor sa sanctioneze dur folosirea coatelor in lupta pentru minge”………………….TREZITIVA!!!!!!!….ASTIA ISI FAC JOCUL….ASA II AU LA MANA SI PE CEI CARE NU SAU PATAT(prea tare,pt ca si Tudor sau Balaj au mai facut compromisuri)….ECHIPELE MICI LUPTA MAI MULT PT MINGE SI UITEA ASA SE LASA CU ELIMINARI MULTE PT ELE.FACETI CEVA SA LE VENITI IN AJUTOR!!!!!!!!

deian 14  •  24 noiembrie 2009, 16:50

logic bate vaslui cu 5 0 steaua nu are valoare e praf o spune un stelist realist

speedy  •  24 noiembrie 2009, 16:53

MM> imi place analiza ta si cred ca in mare parte ai dreptate. Am totusi un amendament de facut: pe lotul actual al stelei nu cred ca se „muleaza” nici un stil de antrenorat. jucatorii au fost adusi fara nici o logica si fara nici un plan, si la fel au fost lasati sa plece. steaua are in lot vreo 7-8 jucatori cu profil ofensiv (Stancu, Kapetanos, Szekeli, Surdu, Bibiskov, Grzelak, Dayro, Toja, chiar si Banel – sper ca nu am uitat pe careva). Teoretic, toti jucatori valorosi – cel putin asa au fost prezentati. Unii dintre ei nici nu au jucat, asa ca nu ma pronunt in privinta valorii….nici nu conteaza, o sa presupunem ca sunt toti buni. Asta la o echipa care pana nu demult juca cu un singur varf (si acum mai joaca uneori) si cu 2 inchizatori. In schimb, nu are nici macar o rezerva serioasa pt. postul de fundas lateral (macar unul, pe o banda, nu zic cate unul de banda). In centru apararea a ramas subtire rau dupa ce au plecat Radoi si Goian. Baciu, eterna rezerva (postura din care, btw, a facut meciuri f. bune) este acum titular de drept.
In conditiile astea, ce ar putea face Lacatus sau orice alt antrenor? cum sa-i asezi in teren, ce indicatii tactice sa le dai? ce improvizatii sa faci cand se accidenteaza careva sau e suspendat? La steaua in momentul asta nimeni nu poate avea rezultate. Ar trebui o reconstructie a lotului (nu neaparat valoric…desi si asta, dar mai ales structural). si mai ales, Jiji sa se tina departe. da, poate sa comenteze cat vrea…are acest drept, doar si noi comentam. Ba chiar are dreptul asta mai mult decat noi – el baga bani acolo, chiar daca si-a avut si avantaje destule. Dar nu ar trebui sa se bage in deciziile de la echipa. Dar astea sunt vise: a incercat ceva Bergodi si imediat a fost eliminat.
La Vaslui lucrurile stau un pic altfel. Probabil nu radical. Cred ca si Porumboiu se baga destul. dar o face discret. Iar Lacatus, fara a straluci cum o facea ca jucator, este un antrenor care transmite echipei ceva din spiritul lui de lupta de odinioara.

bimbi79  •  24 noiembrie 2009, 17:45

Tolo,

Iti voi adresa o rugaminte…pt. un viitor nu prea indepartat.

Sa scrii, la fel de obiectiv, dupa etapa in care Porumboiu il va demite pe Lacatus.

Am mai spus-o: Lacatus culege roadele muncii altora. Vasluiul o echipa cu multe valori individuale, deocamdata se intelege bine cu FIARA.
Dar, din pacate, vor veni si momentele de neintelegere, iar atunci capriciosii fotbalisti „vasluieni” isi vor da arama pe fata si vor juca pe invers… Din pacate…

arh. Gheorghe Petrescu  •  24 noiembrie 2009, 18:08

Frumos articol si nostalgic in acelasi timp. In viata roata se intoarce si mergi mai departe. La Vaslui seful e om care cunoaste din ale fotbalului si lasa mana libera antrenorului. Am impresia ca armonia dintre antrenor-patron este obligatorie. Cu Steaua va fi un meci greoi si fara miza deoarece gigi becali daca nu paraseste Ghencea VA DUCE STEAUA DE RAPA TOTAL. HAI STEAUA!

Caligula  •  24 noiembrie 2009, 18:21

ASTAZI JOACA URZICENI IAR PE GSP SI PROSPORT NU VEZI NIMIC!
RUSINE! RUSINE! RUSINE!
De astazi nu va mai accesez site-ul!
Intru pe UEFA pentru ca ei ilustraza acest eveniment!

SAVI BRATESCU  •  24 noiembrie 2009, 18:25

Pierdut cu Petrolul in Ploiesti.!…Gigi Becali,are dreptate de data aceasta;jucatorii,fotbalistii lui NU au vrut sa castige,meciul cu Astra la Ploiesti.S-au..”diluat in mirosul puternic intzepator de petrol brut si gaz de sonda.Intentionat au facut asta,fotbalistii lu JIJI,s-au batut singuri,si-au tras,intentzionat cu stangul in dreptul.Steaua-stelutza lu jiji,a PIERDUT,la Ploiesti in fatza unei echipe modeste,din subsolul campionatului,ligii 1 ,a prietenului,,,fratelui” lui afaceri,mitica D.d.-Dumitru dragomir.Si or sa mai piarda.Acum e doar inceputul.Steaua-stelutza lu jiji,a inceput,,CADEREA LIBERA,programata,prevestita de ,ORACOLUL,din Balcesti.Vine Vasluiul,in Ghencea,cu ,,RAZBUNAREA”lui MARIUS LACATUS.cu VICTORIA moldovenilor dela Vaslui.Asa cum a prevestit ,,ORACOLUL”mitica,Steaua-stelutza lu jiji,e in ,,CADERE LIBERA,spre locul 9,noua.Si dupa stelutz lu jiji,,e in ,,CADERE LIBERA,si Dinamo,a lu Borcea.Pe amandoua ,,ORACOLUL Mitica ,le-a legat la,,ombilic”.Amandoua fug de EUROPA LEAGUE”,ca Gigi de…tamaie.Provincia joaca un fotbal SANATOS.Toate echipele din Capitala,Steaua si Dinamo,fug,vor sa se ascunda,un an in DIVIZIA B,lia 2,sa se ,,ODIHNEASCA”,prin cluburi de noapte,ca sant ,,OBOSITZI” saracii,trebuie sa-si traga sufletele,gigi are DREPTATE…la nici-unul din fotbalistii lui nu-i mai e gandul la..fotbal.Totzi au intrat deja in..vacantza,se ,,refac fizic,cu bautura,,,masa-tzi”de fitze,balerine,si mangaia-tzi de miss-uri muzica ,,DISCO”.Gigi are DREPTATE,fotbalistii lui,NU suporta ,,AERUL curat de MUNTE”din apropierea MUNTZI-lor CARPATZI,intzepator,prefera aerul ,,PARFUMAT”al MISS-urilor din CLUB-urile rafinate…

bogdan23  •  24 noiembrie 2009, 18:30

Sunt Stelist de mai bine de 25 de ani, de pe vremea cand Laca abia aparea la Brasov, ca tanara speranta. Am crescut cu golurile lui, cu decolarile lui, ucigatoare pentru adversari, pe aripa si cu centrarile ca la carte, cu explozia din jocul sau, simbolica pentru stilul Stelei din anii cand in Ghencea se juca fotbal, cand Sfinxul Ion Alexandrescu vorbea extrem de putin, dar construia mult (3 generatii de valoare). Am sperat din suflet ca Laca sa reuseasca si pe banca Stelei, sa arate si acolo harul din teren. Din pacate, nu a fost asa. E si vina ciobanului suprem, dar nu doar a lui. Laca urmeaza aceeasi cale pe la toate echipele unde antreneaza: inceput in forta, final in genunchi. Sa ne amintim cazurile Otelul, FC Brasov si, de curand, Steaua. El e omul care stie sa motiveze jucatorii, dar atat. Si, o vreme, echipa merge din entuziasm, din munca tactica a fostilor antrenori. Apoi vine caderea. La Steaua a avut acel sezon de primavara 2008 excelent, cu multe victorii, cu revenirea de la 13 puncte in spatele CFR-ului, cu titlul ratat la limita. Dupa aceea a venit un sezon jalnic. La fel s-a intamplat si la Otelul si la Brasov. Dispare organizarea tactica, stiinta valorificarii fazelor fixe, eficacitatea. Ii urez lui Laca sa fi invatat din experientele trecute si sa reuseasca la Vaslui, dar mi-e teama ca din primavara nu va mai merge totul asa uns ca acum.

ionu_q  •  24 noiembrie 2009, 19:58

eu nu am crezut niciodata ca lacatus e mare antrenor, dar cu fiecare victorie el dovedeste ca e mai antrenor decat era inainte de meciul precedent. bvo laca. respect. tine-o tot asa. FORZA STIINTA

ady  •  24 noiembrie 2009, 22:15

l-a dat afara pe buna dreptate…a facut greseala ca l-a adus a doua oara..lacatus e foarte bun acolo unde e…dar nu-l mai vrem in ghencea..si,domnule tolontan, presa sportiva a ajuns ca si cea politica.

Sergiu  •  25 noiembrie 2009, 3:51

Tot timpul am avut o impresie foarte buna despre Lacatus ca antrenor. Este un antrenor capabil, care are rezultate oriunde se duce. Si la UTA a avut rezultate bune, desi echipa era foarte jos, dar pana la el echipa aia luase numai bataie. Din generatia noua de antrenori i-as mentiona pe Dan Petrescu, Marius Lacatus, Dorinel Munteanu si chiar Hagi, numai ca lui nu i-a dat nimeni posibilitatea sa se afirme. Nimeni nu a avut rabdare cu el. El se aseamana cu Boloni. Acolo unde se duce vrea sa construiasca ceva durabil, nu ceva de moment. Ganditi-va la propunerea facuta lui Becali privitoare la centrul de copii si juniori. Ce se mai aude acum de proiectul ala al lui Hagi, cat de serios se mai intereseaza „prezidentiabilul” de el ?

mittic  •  28 noiembrie 2009, 12:49

Ii doresc succes lui Lacatus pentru ca el este un MARE STELIST si pentru ca are nevoie mare de aceasta victorie. Victoria lui va fi si a noastra, a stelistilor adevarati, pentru ca va fi o victorie impotriva „bolii” care a ingenunchiat Steaua noastra draga. „Lacatus trebuie sa inscrie , Lacatus va inscrie ” …

Comentează