Desfiinţat şi graţiat

Sînt execuţii care înnobilează şi sînt iertări care te demolează. Răzvan Lucescu tocmai a traversat, în absenţă, ultima variantă.

joi, 7 aprilie 2011, 3:04

Sînt execuţii care înnobilează şi sînt iertări care te demolează. Răzvan Lucescu tocmai a traversat, în absenţă, ultima variantă.

Mircea Sandu a venit în faţa presei şi a făcut cel mai dur rechizitoriu de cînd conduce Federaţia. Nici Hagi, nici Piţurcă, nimeni n-a fost supus unor asemenea critici. Amintiţi-vă! Cînd a vrut ca Hagi să se supere şi să plece, Sandu i-a reproşat, tot la o conferinţă de presă, lipsa de flexibilitate în relaţia cu posibilii sfătuitori ai unui selecţioner. Pe Piţurcă l-a luat pe departe, amintindu-i prin interviuri de o anume încăpăţînare.

Dar nici unui selecţioner nu i-a pus public pe masă atîtea cărţi negre ale defectelor profesionale. „Jocul naţionalei a scăzut dramatic”, a spus Naşul. „Rezultatele ne sînt net defavorabile!”, a adăugat. „Din punctul meu de vedere ar fi trebuit să întrerupem relaţiile de muncă”, a concluzionat. Parcă vorbea un patron despre un angajat pe care nici nu mai vrea să şi-l amintească. Putea să spună „să ne despărţim”, putea s-o spună în multe feluri, dar a preferat să se refere, impersonal şi sec, la un contract de muncă.

Şi, apoi, iarăşi reproşuri şi înţepături la teoria lui Răzvan că e săpat. „Nu mă interesează!”, expediază Sandu ipoteza complotului anumitor jucatori la adresa selectionerului. „De ce i-a convocat?”. Apoi s-a năpustit pe „selecţia făcută pe principii greşite”. Chiar şi cînd a vorbit despre meciul-ultimatum cu Bosnia, din 3 iunie, i-a urat întîi „noroc” şi abia apoi a spus că „depinde de antrenor”. Ştraşnică încredere!

În stînga lui, Lupescu evita să dea nume de posibili succesori, dar Sandu a fost cel care a listat variantele: „Olăroiu, Piţurcă… Dorinel şi Sabău, cam devreme”. Un tehnician străin ar fi o dezonoare pentru şcoala românească de antrenori. Capul lui Lupescu se depărtase imperceptibil. Directorul federal era vădit iritat de faptul că Sandu rosteşte variante, exact ceea ce Lupescu susţinuse cu cîteva secunde înainte că nu e fair să se întîmple!

Şi, ştiţi ceva? Sandu nu a spus-o la nervi, ci am asistat la un discurs critic gindit, elaborat şi extins. Argumentul? N-a vorbit decît despre punctele slabe ale lui Răzvan! Abia cînd s-a relaxat, spre finalul conferinţei, lăsat un pic pe spate, a strecurat ca la o confesiune între microbişti: „Acum, sincer, poate că are şi antrenorul explicaţiile lui. Jucătorii nu au un nivel valoric ridicat”. Naşul isi terminase mesajul obligatoriu, se simtea cum te simti atunci cind parcurgi un moment de stres si, eliberat, cedezi putin controlul. Dar, pina atunci, existasera numai argumente contra lui Razvan.

Prin votul celorlalţi oameni din Comitetul Executiv, Răzvan rămîne. Dar Sandu s-a delimitat cu o forţă şi într-un stil care îl tuşează amar pe selecţioner.

Comentarii (38)Adaugă comentariu

Ionut  •  7 aprilie 2011, 15:14

Mai bine il lauda si il demitea!!!

Marius Dumitru  •  7 aprilie 2011, 15:17

Nu ne incalzeste cu nimic. punct

stan  •  7 aprilie 2011, 15:23

discursul e cel mai dur pentru ca asta este cel mai prost selectioner pe care l-a avut nationala de fotbal a romaniei. de piti nu putea spune asa din moment ce a calificat nationala, a facut egal cu franta si italia. hagi a avut un ghinion fantastic in dubla aia blestemata cu slovenia, dar echipa a aratat ceva, omul avea 5 atacanti pe teren in ultima jumate de ora si aia se aparau ca disperatii cu 11 oameni in careul propriu. si acolo a fost ghinion si probabil momentul in care hagi a ratat sansa sa devina si antrenor.

dar asta e cel mai prost selectioner, care a facut cea mai proasta selectie si a carui echipa joaca cel mai prost fotbal, consecinta fireasca a slabei pregatiri a selectionerului si a lipsei talentului. asta e. cand luxembourg deschide scorul pe terenul tau te ceri afara. ar fi trebuit sa plece singur si si-ar fi salvat macar onoarea si noua ne-ar fi ramas bruma de speranta intr-o eventuala calificare.

Vasile V.  •  7 aprilie 2011, 15:26

Frectie la piciorul de lemn !Frectia a facut-o M.Sandu, iar piciorul de lemn este nepriceputul si inganfatul fiu a lui M.Lucescu : sunt multe dedesupturi in spatele acestei asa numite analize federale, interese – probabil financiare – pe care nu le vom afla. Razvan si-a permis sa-si motiveze absenta de la sedinta CE cu necesitatea de a urmarii umilirea tatalui sau de barcelonezii lui Murinnyo , sfiDand pur si simplu pe cei acre l-au angajat si il mentin intr-un post nemeritat. Vina pentru actuala situatie din fotbalul nostru, se afla in birourile FRE. Analiza si masurile de redresare, de acolo trebuiesc demarate !

CRISTI  •  7 aprilie 2011, 15:27

CATALINE TU CE FACEAI IN SITUATIA LUI SANDU?

Marius@phpVibe  •  7 aprilie 2011, 15:32

Ramanere lui Razvan inseamna chin in plus pentru toata lumea! N-a fost barbat, trebuia sa-si dea demisia, acum il huiduie o tara intreaga!

Nea Vanea  •  7 aprilie 2011, 15:34

Catalin,
este teatru ieftin! O concesie facuta lui Mircea Lucescu…
Calificarea este pierduta, suntem praf, el a demonstrat ca nu este antrenor, ca si Lacatus, Hagi si Ilie Dumitrescu…
I’a mai dat un timeout… Pentru ca stie ca nu are cum sa bata Bosnia!
Si apoi, din vara, preia Piturca!
Nasul este inteligent, versat si a incearca sa repare ce strica acest Lupescu, copilul de suflet al lui Mircea Lucescu…
Ce ma tulbura pe mine?
Lipsa de demnitate…
Este cumplita!

florin  •  7 aprilie 2011, 15:35

Buna ziua.Ipotetic vorbind.Eu lucrez pentru un patron ,imi da banii care ii vreau ,oamenii ii aleg eu imi pune la dispozitie tot ce ii cer,si eu trebuie sa ii castig (sa zicem niste contracte, atentie nu toate, cit imi trebuie sa imi fac treaba ,si el sa fie multumit)Si eu ce fac??? Praf ,dupa 6 ,7 luni ( poate si mai repede, ca sa poate aduce pe cineva capabil sa redreseze situatia)sigurrrrrrrrrrr ma da afaraaaaaaaaa………..In ce tara TRAIM… Nici macar nu are decenta sa isi dea demisia. Tin minte ca la meciul cu Suedia imi vopsisem tricolorul pe fata si asteptam sfirsitul meciului sa mergem pe strazi(cum facusem si cu ,Columbia,Argentina) si traiam meciul ala ,tremuram, ma rugam ,aveam aceea STARE(multi stiu despre ce vorbesc) acum am o lehamite si o indiferenta ,de exemplu am aflat ca romania juca cu Bosnia in seara aia.Si ma doare indiferenta asta. Si nimeni nu face nimic ………

Antonescu  •  7 aprilie 2011, 15:37

„a făcut cel mai dur rechizitoriu de cînd conduce Federaţia” – fiindca avem parte de cel mai slab selectioner de cand conduce federatia. Nu iti inteleg mirarea! Trebuie sa ajungeam in a 5-a grupa valorica ca sa incepem sa-l criticam pe Razvan? Nu este oare clar pentru toata lumea ca timp de 2 ani nationala a regresat? Ce trebuie sa mai faca Razvan ca sa fie demis? A pierdut la scoruri astronomice de la echipe medii, a pierdut de la echipe de mana a 3-a, nu suntem in stare sa batem echipe de mana a 4-a. Oare pana cand? Probabil trebuie sa ne bata Luxemburg in deplasare ca sa-ti para criticele firesti!

der  •  7 aprilie 2011, 15:38

individul numit antrenor al nationalei dupa criterii necunoscute deoarece nimic absolut nu-l recomanda pentru o astfel de pozitie este dupa cum a si dovedit-o un nesimtit care nu va demisiona indiferent de situatie si de criticile care ii sint adresate pe drept deoarece esecurile lui sint clar reprezentate prin cifre si fapte cunoscute. chestia cu o conducere democratica a federatiei este o aberatie. intreba-l pe teo zwanziger daca el tot asa procedeaza in germania! asta este la noi o formula de-a ne ascunde dupa orice pt a evita raspunderea personala si deci eventuale consecinte. in caz de esec al numitului antrenor pe 3 iunie toti ar trebui sa plece inclusiv comitetul incompetentilor care prelungesc agonia unei nationale pe motiv de tinerete a antrenorului si alte prostii ca doar n-or fi si astea argumente. acum cred ca este clar de ce in romania totul merge pe dos indiferent le ce ne referim. incapatinarea de-a persista in greseli si prostii este ceva incredibil!!!! nu-mi vine sa cred ca este posibil!!!!

gherghiceanu ionel  •  7 aprilie 2011, 15:57

Nu cred ca exista in tara asta 100 de suporteri care si-ar fi dorit ca Razvan sa continue.
Pacat, ca sanse de calificare mai sunt, dar cu Razvan selectioner…s-a naruit orice speranta.
Vom vedea iar la lot jucatori care nu au echipa, jucatori care nu sunt nici rezerve la echipele lor de club, si asa mai departe.
Pacat, mare pacat!

kneo  •  7 aprilie 2011, 16:06

Eu din tot jocul lui Sandu de azi am inteles un singur lucru, il vrea pe Razvan plecat de buna voie fara sa fie nevoit sa-i achite vreo clauza pt ca a fost dat afara. Din acest motiv Comitetu Executiv a votat in favoarea lui Lucescu(100% la ordinul lui Sandu) ca sa nu fie dat afara de FRF, iar Lucescu sa plece de buna voie cand vede pozitia oficiala a lui Sandu. O miscare inteligenta insa cu o lipsa totala de fair play, lucru care lipseste cu desavarsire la noi in tara.
Probabil Lucescu o sa isi anunte in scurt timp demisia.

——-  •  7 aprilie 2011, 16:06

catalineee……fa o ancheta in cazul steaua – urziceni..k ala a fost blat pe fata tot orasul urziceni a pariat pe steaua se stia au pariat si 80 mil …… si tatal lui felix Grigore a facut asta….app eu sunt un marree fan steaua si urziceni normal……dar sunt anticoruptie,…blaturi etc ..k asa sa distrus tara si implicit fotbalul romanesc !

cris  •  7 aprilie 2011, 16:10

deci vom mai avea inca o reprezentatie penibila si cu bosnia acasa. dupa care vom auzi eternele explicatii, care incearca sa acopere incompetenta si de fapt nu probeaza decat nesimtirea.

[email protected]  •  7 aprilie 2011, 16:15

vinovatii sunr:lupescu si acolitii lui.sandu si a facut datoria.cat despre r.l este o impostura reala,sprijinit doar de copos din motve altele decat sportive(vezi relatiile lui cu tatal.In nici o tara din lume nu ar fi rezistat unul ca r.l dupa rezultaele ce duc nationala practic in grupa a patra valorica.asa ca

Mar  •  7 aprilie 2011, 16:25

In toate articolele si comentariie care le-am citit Razvan este criticat pentru situatia actuala. Se fac tot felul de comparatii cu generatia lui Hagi.. Situatia actuala se datoreaza numai, si numai, proastei educatii din fotbalul romanesc. De la federatie, patroni si pana la ziaristi. Toata lumea vrea ‘drama’. Nimeni nu vrea sa faca o treaba buna, sau mai grav, nu stie. Ziaristii sunt de proasta calitate si tot vorbec despre patroni, patronii sunt nescoliti si necivilizati, iar jucatorii invata si ei sa se comporte din exemplele pe care le au in jur. Publicul roman e la fel de incult si contribuie din plin la gluma care a devenit fotbalul nostru.

Pe vremea generatie de aur, avem jucatori la echipele mari din europa precum Barca sau Real. Echipele romanesti erau expuse la intalniri de anvergura din CL.. etc. Nu avem cum sa facem treaba la nationala cand avem doar 1-2 jucatori la echipe de top. Chivu este singurul cu experienta adevarata, al doilea find Rat. Mutu, este valoros dar din pacate joaca la Fiorentia care este o echipa modesta. Cu 1-2 jucatori nu putem avea performantele din trecut.

Trebuie sa realizam ca jucatorii din Premier League sunt educati, si nu numai in fotbal. Echipe ca Chelsea nu aduc jucatori care nu au note bune la scoala. Nu iti trebuie matematica sa joci fotbal dar iti demonstreaza daca de duce mintea. Trebuie sa ai un grad de inteligenta pentru a pricepe ce vrea antrenorul de la tine nu doar ‘talent’ la jonglerii. Asa ca, trebuie sa mergem la scoala (nu la manele) ca sa invatam sa ne punem mintea la contributie si sa fim Profesionisti. Poate asa o sa face treaba buna, in orice facem, nu numai in fotbal.

Regards,

Mihnea  •  7 aprilie 2011, 16:44

Nu inteleg de ce faceti toti asa o tragedie din faptul ca Lucescu a fost pastrat antrenor. Poate sunt eu prea malitios, dar imi frec mainile si abia astept sa isi sparga TOTI capetele. Mircea Sandu incearca sa isi acopere spatele in eventualitatea unui esec cu Bosnia, atat. Sper ca licitatia pentru liga si meciul cu Bosnia sa aduca schimbari masive. Imi pare rau ca nu pot lua in calcul varianta calificarii; nu o fac nu pentru ca ar fi imposibila, ci pentru ca nu cred ca ar aduce vreun plus fotbalului romanesc. In definitiv, din 2008 incoace nu am mers decat in jos – calificarea la Euro nu a fost decat un pretext pentru ca Sandu si prietenii lui sa ramana sus.

doru fotbaliatoru  •  7 aprilie 2011, 17:23

DAR,DAR,DAR ;si deci.Pai pentru binele fotbalului romanesc ( suna ca naiba !)ar trebui sa plece ,pentru inceput,in regim de maxima urgenta : 1. MIRCEA SANDU 2.DUMITRU DRAGOMIR 3.RAZVAN LUCESCU
Sau primii doi au contract pe viata cu fotbalul romanesc???

cristi  •  7 aprilie 2011, 17:28

Din pacate, nu ati subliniat imensa iprocrizie a d/lui Mircea Sandu si faptul ca nu are nici un fel de solutie la acest moment pentru echipa nationala. In conditiile in care controleaza mai mult de jumatate din comitetul executiv, este evident ca votul de 10-3 a fost clar decis de el, deci ca d/ul Mircea Sandu a votat pentru pastrarea lui Lucescu.
Este o clasica demonstratie de forta in stil romanesc. L-a ,,desfiintat” ca sa/i arate direct si public lui Lucescu ca soarta lui a depins si depinde doar de bunul lui plac si ca el are ,,drept de moarte si viata” asupra lui la echipa nationala. Un tratament demn de cea mai umila sluga, nu de un selectioner.
Daca nici in aceste conditii Lucescu nu-si da demisia, chiar ca este un adevarat ,, roman patriot”.

tg3290  •  7 aprilie 2011, 17:29

Razvan Lucescu nu stiu cat de multe lucruri bune facuse inainte la Rapid si Brasov ca sa ajunga selectioner! Total discutabil! Dar ce a facut la nationala ca antrenor, este un dezastru total, fara istoric! Romania cu un cap deasupra Luxemburgului, Luxemburg conduce Romania acasa chiar si pentru cateva minute! Cea mai mare catastrofa este ca a incremenit din cati pumni a luat si nu se da dus cu toate ca a scufundat fotbalul romanesc mai jos decat a ajuns Titanicul! Este un om slab si un parvenit si este in capatul diametral opus fata de talentul tatalui sau! Nu mi-ar parea deloc rau daca acest individ iese complet din fotbal!

Ion Ionescu  •  7 aprilie 2011, 17:40

Aducerea unui selectioner strain ar fi un afront pt. scoala romaneasca de antrenori? Il mai si lauda toti pe Piturca, marele selectioner, care a calificat Romania. Ati uitat meciul din grupe impotriva Olandei, la europene, cind se rugau portocalele de romani sa ia mingia si sa dea gol? Ce ma incalzeste calificarea la un turneu final daca odata ajuns acolo esti ciuca batailor?
Romania e ramasa in urma in multe domenii si daca ne fudulim si nu vrem sa acceptam realitatea nici ca se va schimba ceva si nici ca se vor face progrese! Un strain are alta optica si vede lucrurile mai la rece, fara tabu-uri si fara interese personale! Ar trebui cel putin incercat un strain, daca Lucescu nu vrea sa preia jobul!

miska  •  7 aprilie 2011, 17:43

dupa un asemenea”rechizitoriu”,razgael,daca ar avea un strop de demnitate,ar trebui sa-si dea demisia.ma indoiesc s-o faca,dar totusi sper.

r  •  7 aprilie 2011, 18:23

O privire atenta dezvaluie ce e de facut! Demitere imediata a incapabilului de Lucescu si angajare pentru a construi echipa de mondiale antrenor olandez sau neamt meserias. ce ne mai atata pe noi?

toni  •  7 aprilie 2011, 18:34

Mai bine ne comunica sec ca relatiile contractuale cu acest ” pacalici” s-au incheiat.

california  •  7 aprilie 2011, 18:45

falsa problema cu tusarea selectionerului; sandu si-a cladit propriul zid de aparare in calea la tot ce o sa vina, iar comitetul executiv i l-a validat; cu spatele asigurat, ce se intimpla cu razvan si cu rezultatele, il priveste mai putin pt.ca privirea lui e tintita spre geneva.

diss  •  7 aprilie 2011, 20:16

Eu unul am mai spus-o :Razvan nu este singurul vinovat!
Principalii vinovati sunt de fapt Sandu si Lupescu. Nasul se da acum mare justitiar iar Lupescu de frica primului tace ca un las!
Ar trebui sa plece cu totii si sa ii ia si pe Mitica , pe Avram si pe Mircea Radulescu cu ei!

Mihnea  •  7 aprilie 2011, 20:16

Eu zic ca un selectioner strain ar pati fix ce-a patit Anja Andersen. Suntem prea capatanosi pentru asa ceva, indiferent cat de bine ne-ar prinde.

Tudor  •  7 aprilie 2011, 20:48

scoala romana de antrenori?
recte nea’ Riciu?
:)))))))))))))))))))))
ma scuzati…

Ion Popescu  •  7 aprilie 2011, 22:20

Mari echipe de club si nationale,la fotbal si in alte sporturi, nu s-au sfiit sa ia antrenori straini si chiar sa-i schimbe intre ei de-a lungul unor perioade lungi de timp. Chiar in ROMANIA au fost si sunt antrenori straini. Anglia, Italia, Spania, Franta, Germania, USA, etc. au folosit antrenori straini!!!!!!!
Cati antrenori romani de fotbal (si de la alte ramuri sportive) au studii superioare de specialitate, in primul rand ca antrenori (si nu doar facultati de educatie fizica, pe care le absolva stim noi cum)?

fanulumocanu  •  7 aprilie 2011, 23:21

situatia asta este limpede cacristalul.ma bucur ca a avut doi ani, e dovada de mare maturitate si normalitate a lui mircea sandu. razvan are marea realizare ca a reusit sa ne stabilizeze, n-avem unde sa mai cadem. ne putem astepta la o urcare. numai sa nu fie in W…:)))))

DNA  •  7 aprilie 2011, 23:45

Apa de ploaie, teatru ieftin si meschin…cine va mai crede?

Olimpiu  •  8 aprilie 2011, 8:07

Dezonoarea e abia al treilea motiv pentru care nu vor selectioneri straini.
Primul este ca nu ar mai face jocul impresarilor si cluburilor in ceea ce priveste selectia, iar al doilea pretul mare pentru a avea un antrenor care sa fie realmente mai bun decat ai nostri.

mircea  •  8 aprilie 2011, 9:21

S-a demonstrat ceea ce era demonstrat demult:caracterul pervers si duplicitar ai celor ce conduc FRF si LPF.Vorba lui „diss” = „nu Razvan e singurul vinovat”.
O asemenea mostra de perversitate a dat-o M.Sandu prin votul sau si prin „sfatul” dat lui Radoi sa vina sa discute cu Lupescu.
Sa mearga Lupescu sa discute cu Radoi ca doar el a gresit! Nu?

Mihai Sarata  •  8 aprilie 2011, 10:48

Ca trebuia demis Razvan stie toata lumea dar vinovat nu e numai el, vinovati sunt cei ce conduc fotbalul romanesc de aproximativ 20 de ani. L-am impuscat pe unul ca a stat prea mult la conducere, dar cei ce au venit din ’90 incoace nu se mai satura de putere si ne explica toata ziua cat de ” destepti si frumosi ” sunt ei. Vinovati pentru tot ceea ce se intampla in fotbalul romanesc sunt Sandu Mircea si Mitica Dragomir, un fripturist si un militian care conduc fotbalul romanesc cu metode securiste pe care le stiu prea bine, metode prin care intotdeauna vinovati sunt altii dar niciodata ei, ei fiind cel putin ” smecheri „. Mircea Sandu, la fel ca Mitica, trebuie sa priceapa odata ca e timpul sa plece acasa, sa lase pe altii prin alegeri libere, chiar daca sunt tineri, sa le ia locul. Sandu sa nu uite ca in ’94 cea mai mare fapta a lui e ca a venit din America cu o palaria a la J.R., el neavand niciun merit la performantele acelei generatii de exceptie

Leshtie  •  8 aprilie 2011, 11:05

Cataline, tu esti suficient de batran ca sa iti amintesti episodul kosice 2-5 contra Cehia+Slovacia. Iti amintesti ca dupa acest dezastru a fost destituit dinu, care spunea ca nu demisioneaza pentru ca mai sunt sanse de calificare. si iordanescu a profitat de ele. nationala s-a calificat, asa cum pronosticase si cornel, care a dat federatia in judecata si a cstigat. iti amintesti? acum si razvan are sanse, chiar daca nationala lui este o himera.

Cătălin Tolontan  •  8 aprilie 2011, 13:08

Leshtie: asa e, amintirile tale sint bune, dar problema e ca atunci jucam, iar acum nu

BLEJNAR  •  8 aprilie 2011, 13:37

Sa urmarim ce va zice Mitica Dragomir cu prima ocazie cand va fi vorba de Nationala. De asta data n-a fost de partea Sefului… Trebuie s-o dreaga el cumva…

js  •  8 aprilie 2011, 14:20

Sa vina piti ca sa avem de cine ne bucura cand va pleca a 3- oara .Noi ca pleaca el ca se va judeca si va castiga din nou . Miroase a kko fierbinte

Comentează