O altă comemorare a lui decembrie 1989: ascultați înregistrările Europei Libere și reflectați la brutalitatea noastră perenă!

miercuri, 21 decembrie 2011, 1:35

UPDATE: Impresionantă ediția specială a revistei National Geographic dedicată Revoluției Române! O găsiți la chioșcurile de ziare. Sînt imagini și povești care nu au apărut pînă azi către public, la acest nivel admirabil de șlefuire jurnalistică.

EPISODUL 1. O știre de acum zece zile. ”Masurile de austeritate luate de Romania au fost <brutale>, de neimaginat in tari din Vest precum Germania sau Franta, dar oamenii din Est sunt <obisnuiti cu brutalitatea>, a declarat, directorul general al grupului austriac Erste, Andreas Treichl, citat de Mediafax”.

Directorul Erste, proprietarul austriac al BCR în România, a remarcat că ”reducerile de salarii de 25% au fost brutale și sînt de neimaginat în Vestul Europei”. El se miră că ”au fost aplicate fără o zi de grevă”.

Cuvîntul ”brutal”, neobișnuit la acest nivel, apare de două ori în cele cîteva rînduri de declarație, declarație care nu vine de la un sindicalist sau de la un critic al sistemului, ci de la un om din elita corporatismului european.

EPISODUL 2. A existat un moment în România cînd termenul ”brutalitate” a explodat pur și simplu în conștiința oamenilor, fiind, alături de sinonimele sale, semnul unui final de lume. Am ascultat în aceste zile emisiunile postului de Radio Europa Liberă din 16 – 22 decembrie 1989. Emisiunile de atunci există în arhiva de pe site a postului, din păcate nu sînt toate, din fericire sînt suficiente ca să ne amintim. Și ca să ne frapeze peste ani, evident în alt context și cu alt sens , întoarcerea acestui cuvînt: brutalitate.

Ascultînd sunetele din decembrie 1989, vocile realizatorilor și vocile românilor care sunau plîngînd la Europa Liberă, ca să anunțe ce se întîmpla la Timișoara și ”mîine în toată țara”, mi-am notat cîteva tresăriri. Am scris cam mult, dar informația din emisiuni e fabuloasă:

1. Limbajul folosit în studiou este evoluat și civilizat. Comparația este inevitabilă. Astăzi, în platourile televiziunilor din România se vorbește mai puțin argumentat și cu un nivel logic și de cunoaștere democratică care pare mai scăzut decît cel din decembrie 1989 de la Europa Liberă. Sună incredibil, dar ascultați emisiunile ”Actualitatea Românească” din 18, 19 sau 22 decembrie și veți avea propria concluzie!

În fața unei emoții naționale fără precedent, absolut toți cei care vorbesc pe post își păstrează rațiunea, o exprimare evoluată și simțul proporțiilor. Mă refer la realizatorii de la Munchen, la corespondenții din toată lumea, de la Adrian Niculescu (Milano) la Nestor Ratesh (Washington) si de William Totok (Berlin) la Nicolae Balotă (Paris). Si, nu în ultimul rînd, la ascultătorii care sunau sau transmiteau mesaje. E ca și cum acești oameni ar fi vrut să contracareze, printr-un rotund exercițiu de civilizație, ultima răbufnire a unui regim mediocru intelectual și criminal.

2.  Actul jurnalistic este aproape impecabil. Chiar dacă era un post ostil programatic regimului comunist, plătit din banii contribuabililor americani ca să lupte împotriva blocului comunist, Europa Liberă a acelor zile încearcă să separe informația de opinie într-un mod care, iarăși comparăm!, e destul de rar întîlnit în media audio-video românească de azi.

Cînd se referă la represiunea de la Timișoara, ziariștii citează sistematic sursele, emit în mod repetat avertismente că anumite informații nu sînt confirmate, și, la un moment dat, Emil Hurezeanu chiar insistă pe ideea că, spre deosebire de alte ziare și televiziuni din străinătate care umflau numărul morților de la Timișoara, ”Europa liberă are o responsabilitate pentru ceea ce difuzează și nu vom vehicula cifre sau informații hazardate”.

Încă o dată. Ne aflăm în 18 – 20 decembrie 1989, cînd România era un teritoriu închis, cînd se trăgea la Timișoara, cînd relatările erau fragmentare și toată lumea dorea să scape de Ceaușescu. Spre meritul lor, cei de la Europa Liberă au reușit în mare măsură să-și facă meseria într-un stil care și astăzi, într-o lume liberă, stă în picioare. Astăzi, în media noastră, nu doar că beligeranța pare mai aprinsă, dar chiar și reținerile de a-ți insulta adversarul sînt mai mici în 2011 față de 1989, cînd te luptai cu un dictator în sensul sîngeros al cuvîntului!

3. Marile voci românești din exil și jurnaliștii străini de mare prestigiu au reacționat imediat și neechivoc, punîndu-și reputația în mișcare, oripilați de brutalitățile din România. Chiar pe 18 decembrie, Regele Mihai transmite un mesaj tulburător în laconismul său. În cuvinte în care se citește mîndria, el își declară speranța pentru că românii ”nu se tem și iau cuvîntul în fața sălbăticiei”. Dramaturgul Eugen Ionescu spune ”Vă plîng, sînt alături de voi!”, iar Monica Lovinescu insistă pe ideea că luma întreagă trebuie să reacționeze în fața brutalității represiunii.

Formidabilă e și reacția vocilor mari ale jurnalismului european. Indro Montanelli, o legendă a ziaristicii italiane, scrie, cu multe zile înainte de căderea regimului, ”dacă nu e clar ce se petrece acum în România, e clar ce se va întîmpla: Ceaușescu nu mai are viitor”.

4. Analizele făcute de Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu, Șerban Orescu, Nicolae Stroescu-Stînișoară, Mircea Carp și colegii lor conțin nu doar expresii antologice, ci și concluzii sau profeții pe care le asculți uluit în forma sunetului cu ecouri de acum 22 de ani și le trăiești astăzi!

”E un început în tot sfârşitul. Timişoara e acum numele oraşului românesc scris şi pronunţat în toate limbile pământului”, spune Neculai Constantin Munteanu pe 18 decembrie.
Două zile mai tîrziu, Nicolae Stroescu face o radiografie a României de atunci, teribilă pentru că se potrivește României eterne: ruptura dintre cei care conduc și conduși, lipsa de dialog între tabere, lipsa de dialog chiar și în interiorul Partidului Comunist Român (nu se întîmplă, la fel, azi în partidele noastre, fie ele la putere sau in opoziție?!!!).

Într-o altă emisiune, din noaptea de 20 spre 21 decembrie, Stroescu analizează discursul televizat al lui Nicolae Ceaușescu, ținut în 20 decembrie, după întoarcerea acestuia din Iran.
”Presedintele Romaniei nu a acordat nici o clipa discutării cât de cât a cauzelor reale, sociale, economice, umane, ale sângeroaselor evenimente de la Timişoara. În schimb a găsit timp pentru evocarea unor programe măreţe de făurire a societăţii multilateral dezvoltate. A dat vina pe cauze externe si a invocat nevoia de unitate a Romanilor”.

Îmi repugnă suprapunerile anapoda, Băsescu nu e nicidecum Ceaușescu, România și lumea sînt altele dupa 22 de ani, dar daca punem amenințarea crizei mondiale, tot cauză externă!, în locul amenițărilor vehiculate atunci, vom regăsi același apel la unitate, aceeași cultivare a neîncrederii în străinii vinovați, ”față de care stăm mai bine” și aceeași lipsă de analiză a cauzelor reale, sociale și umane, totul înlocuit cu promisiunea unui ”bine ulterior”!

Revin la mirarea șefului marii bănci austriece din 2011. Mereu ne-am plasat, parcă, într-o solitudine a brutalității. Emil Hurezeanu spune într-un miez de noapte din decembrie 1989, că nicăieri în Europa armata nu a tras în propriul popor ca-n România. Că în celălalte țări comuniste, au existat oameni care au dat peste mînă celor care ar fi decis asta! Că din Praga pînă la Sofia și pînă la Leipzig s-a dialogat din timp cu mulțimile. Astăzi, după 22 de ani, aproape nu există prezență televizată a lui Emil Hurezeanu în care să nu semnaleze lipsa de dialog din interiorul societății românești!

De fapt, prima mărturie difuzată de Radio Europa Liberă imediat după izbucnirea revoltei de la Timișoara e a unui român care locuia în Austria, dar care fusese în Timișoara, și care e stupefiat că ”autoritățile nu au dorit să dialogheze cu oamenii!”. Ce destin ciudat, recitiți declarația de azi a șefului băncii austriece, care vorbește tot despre felul în care se impun măsurile la noi.

Din acest motiv, pînă și strigătele primare, nu neapărat sloganele, care presupun o formă de organizare, dar strigătele care pornesc din instinct sînt aceleași după 22 de ani. ”Hoților!!!”, urlă o femeie sub gloanțe pe 17 decembrie la Timișoara. E înregistrarea teribilă, care a făcut înconjurul lumii, și pe care Europa Liberă a difuzat-o. ”Niște hoți!”, se spune azi despre întreaga clasă politică. Este primul gînd, primul cuvînt, primul impuls.

ÎNCĂ O ASEMĂNARE FRAPANTĂ! Două dintre frazele favorite ale spațiului public de azi sînt: ”Românii nu se mișcă, sînt lași” și ”Românilor nu le reușește nimic, nu sînt buni de nimic”. Într-o scrisoare trimisă pe 18 decembrie 1989 de către un grup de studenți din București, care semnează ”Solidaritatea”, și citită pe post la Europa Liberă, ei spun același lucru. Că românilor din 1989 li se implantase ideea despre ei că sînt lași și că nu sînt buni de nimic, că nu le reușește nimic! ”Frate, înainte de a spune <Românii sînt lași>, spune <Eu sînt laș!>. Și, dacă nu ți se face rușine cînd auzi asta, atunci închide aparatul de radio!”.

Ascultați emisiunile din arhiva Europei Libere! Sînt despre noi, atunci și acum.

Sînt despre cei pe care, imediat după căderea lui Ceaușescu, era pe 22 decembrie, ora 12:30 la Munchen și 13:30 la București, Șerban Orescu i-a avertizat cu aceste cuvinte profetice:

”După părerea mea este normal ca în acest vid al puterii, căruia trebuie să i se pună capăt, de acest vid al puterii să nu profite vechea nomenclatură, care desigur în momentul de faţă încearcă să se regrupeze pentru a pune în locul lui Ceauşescu un altfel de Ceauşescu, mai moderat, mai liberal, în care însă poporul nostru, care are experienţa ultimelor dictaturi, nu poate avea încredere”.

Și, pentru că omul de la microfonul Europei Libere a avut dreptate, în locul încrederii a continuat să supureze brutalitatea.

Așa a început totul.

Solidaritatea