Să țintești prin bunătatea inimii lui Dumnezeu

luni, 30 iulie 2012, 5:27

Teribilul final al luptei lui Alin Moldoveanu și ce nu ați văzut la televizor că a urmat după aceea

Blogul a căzut la focul 5 al finalei, îmi spun colegii din redacție. Nu știu încă dacă a căzut blogul sau am căzut eu, undeva între masa presei și transă. Se cercetează.

La focul 5, Alin Moldoveanu conducea. La focul 6 a tras doar 9,9, a căzut pe locul trei și lumea a crezut că s-a terminat. Dar nu Alin. „N-am știut în nici un moment clasamentul”, spune el. „Asta e regula: dacă te gîndești, pierzi”, explică.

Numai noi urmărim cursa dintre ei, ei trag foc după foc
Clasamentul e o chestie pentru noi, spectatori și presă. Pentru bărbații de jos există doar legătura aceea subtilă cu ținta și enervantul „fac doar ce pot mai bine” pe care l-am auzit mai apoi de la toți concurenții zilei de tir.

„Am respectat ceea ce îți propui întotdeauna în acest sport mental: să-ți golești mintea de idei, de ambiții, de așteptări” Alin Moldoveanu

A continuat să muncească
Pe cuvînt că e budism 100%. Sau poate că o fi valoare camuflată în vorbe modeste.

Cert e că mai erau 4 focuri și Alin se găsea la 0,9 puncte de italian și la 0,7 de indian! Dar habar n-avea.

Așa că a continuat să muncească. La focul 7, Campriani trage 10,8, colosali nervi are cheliosul acesta! Alin rămîne în viață cu 10,3 și e timpul bonomului Narang să rateze decarul, cu 9,9.

„Credeți în supranatural, domnule ziarist?”
Sîntem la trei focuri de final și Babii pare dus pe altă lume. Ăsta e antrenor, nu face nimic?! În locul lui aș stinge lumina și aș fugi cu cheia de securitate a bazei, cum scrie „Daily Mail” că s-a întîmplat la Wimbledon, noroc că nu începuseră meciurile de fotbal. Babii nu face nimic. Nimic care să se vadă.

„Credeți în supranatural?”, avea să mă întrebe Babii, zîmbind, după ce finala ne storsese pe toți ca pe niște rufe păcătoase, care nu mai credeau în alb.

Cică nu s-a uitat nici el pe tablou, „nici măcar pe tabela cu punctajul lui Alin”, tabela care mărea ținta cam de trei ori, ca s-o vadă lumea.

„Ca antrenor la tir nu trebuie să intri în calculul sălii și al clasamentului. Ești obligat să rămîi calm pentru că poți transmite starea ta sportivului”
Sorin Babii

Niccolo, un superbăiat
Să transmiți starea de la 7 metri distanță în condițiile în care tiristul stă cu spatele?! Sîntem în „Mentalist” sau ce?

La focul 8 se petrece căderea italianului care trage un 9,9 și, apoi, un 9,4. „Să fii favorit nu e un avantaj la tir”, le zice Niccolo la final jurnaliștilor din țara sa. E un superbăiat.

„Sports Illustrated a zis că voi cîștiga două medalii de aur la Olimpiadă. Moldoveanu a rămas modest și a reușit o zi formidabilă. Felicitări!”
Niccolo Campriani, medaliat cu argint

Și atunci a ridicat arma undeva în dreapta sus
În ultimul foc Alin intră, după ce a reușit 10,3 și 10,5, cu avantaj de 7 zecimi față de Niccolo, tipul acesta simpatic născut la Florența, care s-a antrenat alergînd pe podurile acelea frumoase pe care nemții nu au vrut să le mineze cînd războiul se răsturnase împotriva lor.

Narang a rămas în urmă, a izbutit numai un 9,5.

Mai e un foc! Unul singur. Alin repetă ritualul, ridică țeava armei undeva sus, spre dreapta, apoi pune patul pe obraz, îl simte cu buzele și ridică cerul gurii spre cătare, salutînd pentru ultima oară ținta.

Are libertatea a 7 zecimi, creierul meu bolnav face calcule, n-auzi că în asta constă tirul, în a-ți asculta trupul și a privi ținta prin fisura din bunătatea inimii lui Dumnezeu?

Indianul trage primul dintre candidați, nu mă mai uit la ce fac ceilalți șapte, nu am chef de statistici, vreau un singur lucru!

Centrul țintei s-a îngălbenit ca aurul
Narang reușește un uluitor 10,7, Niccolo trage și el foarte bine, un 10,4, și, dintr-o dată, parcă mai repede de data asta, aud un pleosc, e al lui Alin, nu știu de unde știu, și văd cum se îngălbenește centrul țintei, e 10 și ceva, nu mai contează cît!!! Parcă e un 3 după virgulă, dar nu mai văd clar, pentru că ăștia de ciudă au luat tabela și au scufundat-o în valuri.

Nu sînt valuri pe tabelă, plîng eu de bucurie și mi s-a vălurit vederea, îmi vine să mă tăvălesc pe jos precum cățeii Reginei la festivitatea de deschidere.

Nu am loc în tribuna strîmtă de aluminiu, așa că plîng și ridic pumnul, plîng pentru că nu mă așteptam și pentru că mi se pare că i se face dreptate unui om care a ratat podiumul de puțin acum 4 ani și care a muncit ca un apucat.

Lîngă mine, la masa presei, miliardul și ceva de indieni sînt și ei extrem de fericiți, parcă au cîștigat.

O lecție.

I s-au umezit ochii la imn
Ceremonia imnului a fost scurtă și demnă. Toți trei au venit în treninguri în culorile țărilor lor.

Alin avea încă semnele chipiului pe frunte. Cînd s-a auzit imnul României s-a uitat drept la steag și i s-au umezit ochii.

Apoi au mers printre ziariști, ne-am cotonogit frățește cu miliardul de indieni și apoi a urmat cea mai simpatică conferință de presă din viața mea de ziarist.

Pe asta v-o spunem mai încolo.