Petrol și zăpadă de schi. O săritură de succes între România și Austria

Sîmbătă ia startul prima competiție de sărituri din istoria României de la trambulina de 90 de metri

vineri, 18 ianuarie 2013, 1:01

Sîmbătă ia startul prima competiție de sărituri din istoria României de la trambulina de 90 de metri

poza

De pe fațada unui bloc aflat pe cea mai luxoasă arteră comercială a Bucureștiului zîmbesc doi schiori în costume albe care îi cheamă pe români în Kaprun, stațiunea austriacă de schi din zona Zell am See. Reclama de pe Calea Victoriei este lucioasă și redundantă.

În ciuda celor 1.400 de kilometri care separă cele două orașe, Kaprun a devenit un cartier general al turismului sportiv de iarnă românesc și o confirmare a faptului că marketingul “word of mouth” rămîne o forță, mai ales cînd e îmbibat de jagertee, combinația veselă de ceai negru și rom care udă petrecerile de après-ski din Alpi.

150.000 de români vor merge în această iarnă în Austria la schi. Potrivit estimărilor gazdelor, numărul crește cu 15% în fiecare an, ceea ce înseamnă că se va dubla în 5 ani de acum înainte. “La Kaprun am dus și formații de muzică românești”, declară șeful unei agenții de turism din București.

E ceea ce se vede și ceea ce se aude.

Căutați-vă loc, începe primul concurs de sărituri din România!
La doar o zecime de drum din distanța care separă București de Kaprun, în Rîșnov, patru trambuline de sărituri cu schiurile spun o poveste mult mai puțin sonoră.

În acest week-end, în burgul istoric situat la limita de sud a Transilvaniei va avea loc primul concurs de sărituri cu schiurile de pe o trambulină de 90 de metri. E o premieră istorică în România. Și o repetiție pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), competiție care se va derula în România peste o lună, în perioada 17-22 februarie.

FOTE pare o joacă, dar la această Olimpiadă de iarnă pentru sportivi între 14 și 18 ani stresul organizatorilor nu e deloc miniatural.  “Dacă nu am fi reușit să ne onorăm promisiunea, România ar fi suferit pe harta încrederii sportului mondial”, spune Ioan Dobrescu, numărul 2 în Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

La FOTE participă aproximativ 2.000 de sportivi și oficiali, cam o cincime din desantul Olimpiadei de vară din 2012, asta în condițiile în care resursele din Brașov, Rîșnov, Predeal, Poiana Brașov și Fundata, orașele și comunele care o vor găzdui, sînt cîteva glume bugetare față de potențialul Londrei.

A fost o poantă riscantă pentru România, o țară care abia așteaptă să rîdă de ea însăși.

Ambiția OMV Petrom
De această dată, autoderiziunea poate aștepta. Iar cele patru trambuline sînt o neașteptată dovadă de sincronizare administrativă, sportivă și de business într-o țară aflată pe locul 27 în clasamentul pe medalii de la Olimpiada londoneză, dar abia pe poziția 66 în lume la Indicele de Percepție al Corupției, clasament alcătuit de Transparency International. Diferența este explicabilă. România își plătește bine performerii olimpici, 100.000 de euro a cumulat fiecare medaliat cu aur la Londra, dar aceeași țară își recompensează mult mai bine corupții de vîrf, care au făcut să dispară zeci de miliarde de euro în ultimii 20 de ani, în timp ce doar cîțiva dintre ei au primit condamnări cu executare.

De aceea, cele patru trambuline de la Rîșnov, finalizate și neînconjurate de vreun scandal, par atît de atipice.

“Vreme de decenii, singurele trambuline din România au fost cîteva rampe construite din lemn”, mărturisește Puiu Gașpar, secretarul general al Federației Române de Schi și Biatlon. Lucrurile s-au schimbat abia recent, cînd OMV-Petrom, cea mai importantă companie românească rezultată din cumpărarea de către austrieci a infrastructurii și resurselor petroliere, a construit la Rîșnov trei trambuline de sărituri cu schiurile.

În Austria, OMV este partener tradițional al acestui sport. Și, dacă e adevărat și frustrant pentru români că austriecii nu se pricep la exploatarea petrolului și folosesc specialiști și cunoaștere românească, contribuția lor fiind una de capital și de standarde de management, în schimb sînt maeștri ai zăpezii.

_ALX9769Un antrenor pe ratrac
Zilele trecute, locuitorii din Rîșnov au belit ochii mari cînd l-au văzut pe legendarul antrenor austriac de schi Paul Ganzenhuber nivelînd zăpada cu un ratrac. “Așa se face”, le spunea, vesel, muncitorilor români Ganzenhuber, cel care a reinventat, practic, săriturile în Austria și care a coordonat efortul de a renaște disciplina și în România.

“Din 2007 și pînă astăzi am investit în zonă peste 1 milion de euro pe an”, spun oficialii OMV-Petrom, finanțatorii celor trei trambuline, în lungime de 15, 35 și 65 de metri.

E frumos și nici nu vor sărăci din asta, de vreme ce compania a raportat profituri de peste 2 milioane de euro pe zi în România în primele 9 luni ale lui 2012. Bucuria de la Bursa vieneză are reverberații și pe pîrtia de la Rîșnov.

Cealaltă față a Elenei Udrea
Adevăratul cîștig nu se măsoară în galoane, în metri sau în euro. Cîteva zeci de copii din România au intrat deja în circuitul internațional al săriturilor cu schiurile, unii cîștigînd etape importante ale competițiilor din Austria la categoriile lor de vîrstă. “Mai e puțin și vom avea săritori în topul seniorilor”, își freacă mîinile Puiu Gașpar. Iar efectul asupra tinerilor din public al competițiilor care abia încep este, la rîndu-i, incalculabil.

Dacă e adevărat că OMV-Petrom a început totul, nimic nu ar fi fost încheiat fără investiția decisivă a statului român, cel care a adăugat cea de-a patra trambulină, cea mare, de 90 de metri. Iar ministrul care a aprobat fondurile de 15 milioane de euro necesare bazei de la Rîșnov este Elena Udrea.

Numele ei încheie povestea la fel de neașteptat. Fostul ministru e legat de un mandat controversat și înfumurat la Ministerul Dezvoltării și Turismului, în care a finanțat branduri de țară care s-au dovedit copiate din biblioteci grafice, a plătit 1,7 milioane din bani europeni pentru o gală de box profesionistă, scoțîndu-i din minți și pe oamenii în negru de la OLAF, și a muștruluit pe oricine n-a fost de acord cu ea.

Însă Elena Udrea a ținut cont de cererea Federației Române de Schi și Biatlon cînd a construit trambulina de la Rîșnov, întregind astfel unul dintre puținele complexe sportive din România comparabil cu cele din străinătate.

După alegerile cu final dezastruos pentru partidul său, 2013 o găsește pe Elena Udrea în Opoziție. Un drum lung, însă cei 90 de metri ai trambulinei de la Rîșnov îi poate parcurge împăcată cu sine.

Patru semne ale mirării
“Săritorii cu schiurile sînt versiunile umane ale Boeingului 747”, spunea acum un deceniu și jumătate antrenorul Paul Ganzenhuber, astăzi voluntar pe ratrac undeva la vechea graniță dintre Imperiul Austro-Ungar și Țările Române.

Peste cîteva zile, la Rîșnov începe concursul de sărituri. Între timp, turiștii care zîmbesc în reclama pentru Kaprun, afișată în inima mereu suspicioasă a Bucureștiului, caută distracții mai puțin riscante.

Românii pasionați de schi vor continua să meargă în Austria și să fie avocații brandului “altora care pot”. Dar asta nu împiedică trambulinele de la Rîșnov să coexiste ca patru semne ale mirării, de la privat la stat, de la mic la mare, de la dezgust la “Zboaarăăăăă….”.

Comentarii (31)Adaugă comentariu

Stefan  •  18 ianuarie 2013, 8:40

Bravo Catalin! E o mandrie pentru noi romanii, abia astept competitiile de la FOTE! As dori daca se poate sa imi oferi cateva detalii pentru concursul de sambata? nu se gasesc nicaieri din pacate in presa scarboasa de azi. Multumiri anticipate!

mimi  •  18 ianuarie 2013, 8:56

n-are nicio tangenta paralela kaprun cu concursul de sarituri. hai sa facem o paralele calitate / pret, intre kaprun si cea mai obscura statiune de sky din romania, si atunci avem raspunsul exact!!

Lereter  •  18 ianuarie 2013, 9:16

Da,dl Tolontan pare a citi postarile celor ce il urmaresc.Articolul de fata o pledoarie pentru sporturile de iarna,cam vaduvite de dotari,in Romania, contine-incredibil,inexplicabil,pe moment- si un elogiu adus Elenei Udrea.E primul pas in care dl Tolontan incepe a lua in considerare si nuantele,nu doar albul si negrul,bun sau rau.Ar fi cazul sa recunoasca si faptul ca frumoasele meciuri de hochei de pe patinoarul din Brasov fac binevenita constructia lui.Chiar incepe sa mute suprematia celor de la Ciuc,la Brasov. Fara patinoar,nu era posibil.Ideea ar fi „prin sport,pentru sport”,iar daca la asta se poate face ceva pentru a aduce lumea la practicarea sporturilor ar fi foarte bine.

alegzandru  •  18 ianuarie 2013, 9:34

O stire excelenta, o initiativa excelenta. Prima competitie de acest gen din Romania, se creaza un reper istoric in sportul romanesc. Cred ca evenimentul ar trebui popularizat mult mai bine, si stirea ar trebui difuzata inclusiv la jurnalul general de stiri, nu doar la cel sportiv, atat este de importanta. Ma bucur ca se dezvolta o noua disciplina sportiva in Romania. Bravos!

vlad  •  18 ianuarie 2013, 10:20

Si cine o sa participe la competitia asta??? E parte din cupa europeana sau ce?? Eu nu am mai vazut de minim 5 ani sarituri pe o trambulina de 90 metri in cupa mondiala.

George  •  18 ianuarie 2013, 10:24

Buna ziua,noroc cu dumneavoastra domnule Tolontan ca am aflat si noi ca maine va fi primul concurs de sariturii.Nimeni pe nici un ziar de sport nu scrie nimic.Daca puneati si o ora la care va incepe concursul era super :).Oricum o sa merg asa ceva nu se rateaza.

George  •  18 ianuarie 2013, 10:43

Pentru pasionati detali despre concurs aici :
http://www.ziaruldesport.ro/articol_4056_zds_pg_0.htm

Nicolae  •  18 ianuarie 2013, 11:06

Frumos si corect articolul domnului Tolontan, insa, din pacate, a uitat actorul cel mai important din acest succes: Primaria Rasnov. Fara Primaria Rasnov, OMV abandona de mult proiectul, Ministerul Turismului ajungea intr-un scandal asemanator patinoarului de la Brasov iar Federatia era blocata in discutii interminabile cu politicieni care investesc in fotbal, cu o tinta electorala precisa.

pedrogar  •  18 ianuarie 2013, 11:32

Felicitari pentru articol. Sunt un mare fan al acestui sport si ma bucur sa aud asta dar am rugamintea sa mai scrieti si ceva despre sportivii care o sa concureze.

gdog  •  18 ianuarie 2013, 11:44

o stire excelenta. ma uitam la comenturile unora dintre voi. in loc sa felicitati si sa va bucurati ca in sfarsit intram in randul lumii sportvive cat de cat cu acest sport, voi criticati, ba ca nu mai sare nimeni la trambulina de 90 m, ba ca nu e pusa ora, ba ca Tolontan nu stiu ce-a facut sau n-a facut. Mi-ar fi rusine in locul vostru, sa intru pe articolul lui Tolontan si dupa aceea sa ma apuc sa critic. huo.
in fine, eu unul ma bucur de aceasta stire.

claudiu  •  18 ianuarie 2013, 11:45

ca se misca tara e corect.inclusiv ca mai apar chestii bune, dar ce ne facem cu cele rele care urmeaza.nu am forta ta aduca in fata un subiect periculos pentru romania, de accea imi cer si scuze pentru aceasta interventie, insa citeste te rog pe http://www.clahar.ro ultima postare.nu-mi vine sa cred ca toti analistii politici si economici ai romaniei nu stiu despre „tsunami-ul” pe care guvernul il pune la cale impotriva imm-urilor.eu am descoperit asta intamplator avand in jur oameni care au patit-o. am cercetat putin situatia, ca nu mai sunt ziarist, pentru ca nu credeam asa ceva. dar e real.poate se dumireste si presa noastra cea de toate zilele ce e important acum pentru noi:o clasa de mijloc reala.si poate actioneaza.

Cristian  •  18 ianuarie 2013, 11:57

Catalin drga,romanii merg in Austria la SCHI nu la sarituri cu schiurile…Si apoi orisice am face noi problema este climatica…Poti sa ai infrastructura perfecta,dar daca nu ai temperaturi potrivite …la revedere !

Octavian Stăncioiu  •  18 ianuarie 2013, 13:12

Râșnov, ”undeva la vechea graniță dintre Imperiul Austro-Ungar și Țările Române”… De ce nu ”Cumidava, vechea așezare a dacilor cumidavensis”?

Vladut  •  18 ianuarie 2013, 13:36

@vlad, cred ca nu ai urmarit de mult timp o competitie din cupa mondiala la sarituri cu schiurile. Sezonul asta au fost 3 pana acum: 1 la Lillehammer si 2 la Sochi :).
Probabil ca competitia va fi din Cupa FIS, a treia ca valoare dupa Cupa Mondiala si Cupa Continentala.

vlad  •  18 ianuarie 2013, 14:42

@vladut Ok, multumesc de raspuns :). Intrebam tocmai pt ca m-am cam rupt de fenomen. Cele 2 etape de la Soci de care spui nu sunt chiar relevante, sunt trambulinele olimpice acolo, e normal sa fie testate din timp. Sunt surprins de etapa de care zici la Lillehammer. Oricum, desi e vorba de doar 30 metri, diferenta la televizor este enorma intre trambulinele de 90 si 120 metri… sincer cred ca viitorul pt Olimpiada ar fi tranzitia la dealuri de 120 metri si de zbor cu schiurile. Evident, asta nu ne priveste pe noi ca tara direct, noi suntem inca la inceput, este extraordinara trambulina asta de 90 metri, mai ales ca ne aduce posibilitatea de participare la 2 sporturi olimpice. Nu doar sarituri ci si combinata nordica (unde se sare mai ales pe 90 metri) :).

Lila  •  18 ianuarie 2013, 14:45

un articol cu mari semne de intrebare!? sau mai degraba un pic de filozofie de doi bani? ce se doreste a spune? nimic nu este clar, nimic printre randuri, o ameteala adevarata, cu nuante de stie-tot, fara reverberatii!? astept explicatii fara balbaieli si scuze ascunse printre .

Cătălin Tolontan  •  18 ianuarie 2013, 15:26

lila: asteptati explicatii ca am scris prost? 🙂 Si ma somati sa fie fara scuze? 🙂 E simplu: asa scriu, prost. Renuntati sa ma mai cititi, va pierdeti timpul cu, asa cum spuneti, „ce se doreste a spune”, in loc sa-l folositi citind ce va place.

Dan Moldovan  •  18 ianuarie 2013, 16:33

intotdeauna am citit cu mare placere articolele dvs. sunt altceva fata de tot ceea ce apare in presa scrisa. mi-a placut si acesta f. mult.

ovidiu_3003  •  18 ianuarie 2013, 16:55

Acest articol este unul redundand …tineti o tot asa …

gelu  •  18 ianuarie 2013, 17:16

Si tot datorita lui Udrea s-a facut statiunea Transalpina si telegondolele pe ici pe colo. De dat cu rahat s-a dat in ea, acu se dau toti in telegondola. Lasa ca au venit altii acum, asteptam sa vedem ce fac. Deocamdata am tot verificat robinetul si nu curge inca lapte cu miere. Mai asteptam …

bingo  •  18 ianuarie 2013, 19:33

la rasnov s-a facut ceva f. misto, desi in traditionalul stil romanesc si acolo au fost probleme cu banii/timpul. oricum, e un pas inainte si vad ca in sfarsit investitiile in sporturile/turismul de iarna incep sa apara dupa ce zeci de ani s-au inghitit o gramada de bani degeaba. ma bucur pentru initiativa avuta de a scrie acest articol.

Piciu’  •  18 ianuarie 2013, 20:40

FOTE 2013… astept evenimentul asta cam de 3 ani, si traiesc o mare dezamagire sa vad cum organizarea din Romania e… tipica! De ce? Pentru ca au tras tzeapa planului initial in care Sinaia organiza probe de schi in cadrul FOTE. Tolo: poate aflii cum a fost posibil asa ceva? Cum a fost posibil ca in Poiana BV sa se faca „dintr-o data” investitii care sa schimbe complet planurile? Faptul ca una din cele mai spectaculoase statiuni din Romania, atat ca sporturi de iarna cat si pe plan cultural/turistic, nu mai e in carti, nu poate sa arate decat cat de mici suntem.

kovacs  •  19 ianuarie 2013, 1:49

Parerea mea este ca exact asta lipsea romanilor, o trambulina de 90m pt.sarituri cu schiurile!!! Suntem f.buni la patinaj, hockey, schiuri, sanie, bob, etc si vrem afirmarea si la trambulina! nu conteaza ca avem un climat instabil, nu conteaza ca nu avem bani pt.investitii cu adevarat utile(potinoare de ex.)dar vrem sa ne afirmam „valorile”!!! de ce nu fac asta tari cu potential real pt. asemenea sport, FR., I., D ? Pt. ca acolo nu se fura, nu se minte ca la noi (vezi stad. national) Iar pe.dl Puiu G. il informez ca in Romania am avut trambulina de 90m, naturala,la Borsa in Maramures, dar care era departe de … Bucuresti, si prin anii 80 s-a deteriorat, incat nu stiu daca se mai poate utiliza.

Lila  •  19 ianuarie 2013, 13:11

nu am citit ptr. tine, citeam despre sportul asta si ma gandeam ca poate ai scris ceva bun si de bun simt, ultimul facandu-mi dovada prin raspuns ca-ti lipseste. nu ma voi mai obosi citindu-ti aberatiile, sa fii sana tos la minte!

Trambuline la Rasnov pentru FOTE 2013 | Feeder  •  19 ianuarie 2013, 13:35

[…] acum trambuline de 15, 35 şi 64 de metri înălţime. Puteţi citi mai multe pe blog-ul lui Tolo sau aici. Există şi o pagină de Wikpedia numită Trambulină Valea Cărbunării, dar e doar în […]

romanian_adventure  •  19 ianuarie 2013, 18:39

Este un complex sportiv foarte bine facut. Sper ca s-a finalizat si partia de biatlon de la Predeal. Ar trebui adusa la reabilitata si partia de bob de la Sinaia. Contrar multor pareri, va spun ca avem nevoie de toate astea. Nu am avut rezultate internationale tocmai din acest motiv, lipsa infrastructurii specifice, baze sportive invechite sau paraginite.

Relu  •  19 ianuarie 2013, 19:50

Si tptusi se face ceva bun si in Romania, ca prea ne-am saturat numai de lucruri negative, parca la noi a semanat Dumnezeu neghina.

bucur_escu  •  20 ianuarie 2013, 9:09

E un moment istoric pentru sportul romanesc ! E stirea cea mai tare a inceputului de an sportiv pentru noi, romanii. Sunt un mare pasionat al acestui sport si ca mine mai sunt foarte multi romani Nu credeam sa traiesc momentul cand si la noi se va zbura cu schiurile de pe o trambulina adevarata. Acum sper sa vad chiar si peste ani macar un roman pe marile trambuline ale Europei. De ce sa aiba saritori cu schiurile polonezii, rusii si bulgarii iar noi nu ? Nu sunt nici pe departe un admirator al Elenei Udrea dar pentru faptul ca a sustinut acest proiect ii mai iert din nenumaratele ei vini. Pacat ca aceasta competitie nu e mediatizata cum se cuvine si pacat ca nicio televiziune nu a gasit de cuviinta sa transmita un eveniment istoric al sportului romanesc. Nu, nu sunt cuvinte pomoase. Chiar e un eveniment istoric acest concurs din Romania. E un inceput in toate. Bravo organizatorilor implicati in acest eveniment si bravo Catalin Tolontan pentru articol !

Cătălin Tolontan  •  20 ianuarie 2013, 15:17

lila: multumesc pentru mesaj, o zi buna!

Petru  •  20 ianuarie 2013, 17:08

Curios fapt ca presa romaneasca promoveaza statiuni bulgaresti !

Gabriel Bratu  •  21 ianuarie 2013, 9:38

O sugestie: de fiecare data cand amintiti de un politician, spuneti si de contribuabili/alegatori. Cele doua entitati sunt impreuna si la bine si la rau, nu pot fi despartite pentru ca depind una de cealalta.

Comentează