Cine e „persoana importantă”?

Site-ul stiripesurse.ro a publicat noi părți din stenogramele dosarului judecătorului Mustață, unde apar și elemente despre situația lui Mihai Stoica

miercuri, 28 mai 2014, 10:07

Site-ul stiripesurse.ro a publicat noi părți din stenogramele dosarului judecătorului Mustață, unde apar și elemente despre situația lui Mihai Stoica

Judecătorul Mustață ar fi vrut să-l stoarcă de bani pe Mihai Stoica, dar n-a reușit, din cauza refuzului stelistului, dar și pentru că avocata lui MM ar fi discutat eliberarea la un alt nivel, cu o misterioasă femeie, „persoană importantă”. Asta rezultă din ceea ce au documentat procurorii în dosarul împotriva lui Stan Mustață.

Condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în Dosarul Transferurilor, Mihai Stoica a intrat în vizorul judecătorului Mustață și al găștii sale. Judecătorul îi repera pe lista cauzelor pe cei cu bani. La un moment dat, chiar l-a confundat pe Mihai Stoica, crezînd că un alt Stoica, aflat pe rolul său, era stelistul! A aflat însă că e doar o potrivire de nume. Și a insistat să-l găsească pe MM.

„E escroacă, o femeie șmecheră”
Pînă la urmă a reușit să-l repereze pe adevăratul manager al Stelei, cel a cărui contestație o judeca. Mustață i-a transmis lui MM, prin Ion Boraciu, oferta de a-l elibera.  Boraciu era cel care ducea mesajele judecătorului.
În dialogul cu magistratul, Boraciu susținea că o cunoaște pe apărătoarea lui Stoica, Loredana Radu: „Aia e prietena mea. E escroacă, e femeie şmecheră”. Și că a vorbit cu ea.

Din ce-i spune Boraciu judecătorului, rezultă că Stoica a refuzat propunerea pentru că el credea că faptele pentru care a fost închis s-au prescris. „Băga-şi-ar …(cuvînt obscen)… în mama ei!”, a reacționat judecătorul, enervat.

În declarația lui MM, aflată la dosar, stelistul susține că nici măcar nu a știut de propunere. Tot în fața procurorilor, avocata Loredana Radu a negat și ea că ar fi discutat cu cineva despre eliberarea lui Mihai Stoica altfel decît legal. Ea amintește totuși că ar fi fost abordată de mai mulți colegi avocați, care i-ar fi cerut detalii despre cazul lui MM, dar detalii strict juridice.

Cert e că Mustață nu l-a pierdut din atenție pe Stoica, iar partenerul de șantaj al magistratului, Ion Boraciu, a continuat să monitorizeze situația stelistului.

Mustață îl vedea liber, dar doar pe bani!
Conform procurorilor, Mustață credea că MM trebuie eliberat, dar îl amenința că nu-l va elibera fără bani. „Deşi anterior îşi exprimase opinia profesională asupra problemei de drept de referinţă – aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii şi nu în mod global, cu referire la incidenţa prescripţiei răspunderii penale, în cadrul discuţiilor purtate cu inculpatul MORARU Ciprian, magistratul MUSTAŢĂ Stan a trimis un mesaj de condiţionare a înfăptuirii dreptăţii de remiterea unei sume de bani. Mesajul transmis de judecător a fost unul de natură să îl constrângă pe potenţialul mituitor, sugerând că indiferent de temeinicia contestaţiei în anulare formulate de STOICA Mihai, soluţia va fi una nefavorabilă, în cazul în care nu va remite suma de bani pretinsă”, scrie DNA.

„Cumătra” misterioasă
Cînd judecătorul și complicele au reluat discuția în cazul lui Mihai Stoica, Boraciu i-a spus lui Mustață că avocata Loredana Radu e în legătură cu altcineva pentru a-l ajuta pe Stoica.

Iată pasajul: „BORACIU Ion a sugerat că avocatul condamnatului STOICA Mihai era în legătură cu o persoană importantă, fără a preciza despre cine era vorba, rezultând, totodată, că subiectul abordat fusese discutat şi cu prilejul unei convorbiri anterioare. Astfel, când BORACIU Ion a întrebat : «Ştii cine e aia?», răspunsul judecătorului a făcut referire la o discuţie anterioară: «Ştiu, mi-ai zis. Amanta lu’ acela sau fata lu’ ăla», fiind corectat de interlocutor: «Nu amanta, măi. E cumătra lu’…»”.

Decizia pe 30 mai
Numele „cumetrei”, adică nașa copilului unui personaj important, cumătra „lu acela”, e păstrat secret de procurori în acest moment al anchetei. A doua zi după apariția scandalului, avocata Loredana Radu a demisionat din postura de apărător al lui Mihai Stoica.

În urma arestării lui Doru Mustață,  contestaţia în anulare a lui Mihai Stoica a ajuns la alt complet al Curții de Apel, care va da verdictul pe 30 mai.

Comentarii (15)Adaugă comentariu

aspida  •  28 mai 2014, 10:18

tontolan și-a asumat rolul de JUSTIȚIAR!ce caraghios!

brod  •  28 mai 2014, 10:19

ce caracatiţă! aţi văzut filmul lui al. solomon, „kapitalism, reţeta noastră secretă”? acolo, dinu patriciu desena această caracatiţă, cu satisfacţia de a se fi distrat foarte bine!
mă rog, în acel film mai apar şi alţii… foşti şi actuali patroni din fotbal, afacerişti, inculpaţi…
peste toţi, însă – braţele cuprinzătoare ale caracatiţei.

Mihail Dragotoiu  •  28 mai 2014, 10:22

MM Stoica a avut mare inspiratie sa nu se implice in acest joc murdar. Pedeapsa lui ar fi fost mult mai mare.

Venom  •  28 mai 2014, 10:41

Boraciu poate deveni inestimabil. In locul DNA, l-as baga la protectia martorilor, dupa turnatorii complete.
Nu stiu ce s-a intamplat cu DNA-ul, s-a produs ceva in urma cu putin timp si de-atunci zbarnaie! Baieti, poate ne amintim si de Clopotel, cu ocazia asta… Oricum, asa cred ca trebuie sa fie procurorii, nu sa umble cu eliberat din lipsa de probe, sau de procedura, netimbrare si alte motive mizere prin care scapau toti hotii, la un moment dat!

Alecss  •  28 mai 2014, 10:49

Rostul articolului fiind?

Mihai  •  28 mai 2014, 11:11

Din punctul meu de vedere, cred ca a incercat ceva, prea era sigur ca il vor elibera, dar totusi, daca faptele erau prescrise, consider ca trebuia sa fie in libertate acum.

dan  •  28 mai 2014, 11:21

perfectiunea sistemului: „«Ştiu, mi-ai zis. Amanta lu’ acela sau fata lu’ ăla»”

mario  •  28 mai 2014, 13:36

Subiectul este vechi rau,numai insistati cu prostia asta, nu ai ce scrie asteapta muza.

Jose  •  28 mai 2014, 15:43

Nu inteleg de ce fiecare pasaj vine cu explicatiile DNA-ului, oare ca sa ni se induca ceva? Metode securiste 😛 M-am saturat!

Roxana  •  28 mai 2014, 16:52

Un articol foarte buna si foarte reusit. Multumim mult domnule tolontan pentru munca depusa.

Asociatia Parinti Pentru Copii  •  28 mai 2014, 18:26

Buna ziua!

Noi, Asociatia Parinti pentru Copii, credem ca un text scris de dumneavostra de 1 iunie sub titlul ” Scrisoare catre mine, copilul “, ar putea imbunatati viata multor copii din Romania. Regasirea emotiei copilariei retraita de fiecare dintre noi prin lectura textelor scrise de dumneavostra alaturi de alte personalitati din Romania la care am apelat, ar putea fi cheia unei noi abordari, atat la nivel personal, cat si institutional, a problemelor reale cu care copiii din societatea moderna se confrunta.

Ceea ce va rugam este sa acceptati provocarea si sa ne trimiteti pe adresa de e-mail : scrisoricatreminecopilul@gmail.com un text semnat de dumneavostra cu tema ” Scrisoare catre mine, copilul “

Textul dumneavastra, alaturi de alte texte scrise de nume respectabile din Romania, precum si de voluntari mai putin cunoscuti, dar la fel de dornici sa participe la cauza noastra, va fi publicat in revistele de nisa cu care vom colabora, pe blogurile colaboratorilor nostri care trateaza teme similare, iar, la final, vor face obiectul unui volum ce va fi publicat, pe baza unei colaborari cu una din editurile de profil, sub titlul ” Scrisori catre mine, copilul ” .

Va multumim pentru amabilitatea cu care ne acordati atentie , asteptam in timp util textul dumneavostra cu tema ” Scrisoare catre mine, copilul ” pe adresa de e-mail :scrisoricatreminecopilul@gmail.com

Cu stima, Asociatia Parinti Pentru Copii

https://scrisoricatreminecopilul.wordpress.com

La acestscrie la masina proiect pot participa atat persoanele invitate, cat si alte persoane care vor sa ni se alature fara o invitatie speciala in acest sens, dar care cred ca au puterea de a accepta provocarea de a scrie sincer catre cel care a fost odata, copilul.

Pe masura ce vom primi textele dumneavoastra pe adresa de e-mail:scrisoricatreminecopilul@gmail.com, odata cu publicarea in revistele si blogurile de specialitate vom adauga pe acest blog o parte din textele ce vor sta la baza volumului:” Scrisori catre mine, copilul “

anca  •  29 mai 2014, 8:06

cred ca asa se joaca si fotbal pe la cluburi, astfel de jocuri le stie MM, nu-i sunt straine

Ce au scris ieri liderii de opinie din România despre politică, economie și viața noastră | Blogul lui Ilias Papageorgiadis  •  29 mai 2014, 11:04

[…] Site-ul stiripesurse.ro a publicat noi părți din stenogramele dosarului judecătorului Mustață, unde apar și elemente despre situația lui Mihai Stoica Judecătorul Mustață ar fi vrut să-l stoarcă de bani pe Mihai Stoica, dar n-a reușit, din cauza refuzului stelistului, dar și pentru că avocata lui MM ar fi discutat eliberarea la un alt nivel, cu o misterioasă femeie, “persoană importantă”. Asta rezultă din ceea ce au documentat procurorii în dosarul împotriva lui Stan Mustață, a scris Cătălin Tolontan. […]

pamfletaru  •  29 mai 2014, 15:09

alin petrache pentru noi,
este burleanu 2

cine e alin ,cine e burleanu,au evadat din caciula politica,
ce performante au

nici petrache lupu de la manglavit nu prevedea ca bellu o sa fie invins de un necunoscut 🙂

oscar  •  29 mai 2014, 23:38

Eu va apreciez domnule Tolontan stiu ca santeti un bun gazetar si un bun investigator.Am o mare nedumerire si sper sa ma ajuta-ti d-voastra eu inteleg cu ar trebui sa fie justitia intr-un stat de drept numai ca nu am nici o stire in cazul asta,,,,, Gigi Becali , verii lui MM ,Copos si altii au gresit si sant pedepsiti dar ce nu aud si nu citesc eu e,,,, la indivizii astia justitia le-a confiscat averile produse ilegal? le-a blocat conturile’? pai daca au fraudat statul atunci m-au fraudat si pe mine indirect,daca eu platesc taxele si altul fura atunci ma fura si pe mine.
Nu ma intereseaza ca fac puscarie dupa mine sa-i scoata maine de acolo eu vreau sa stiu daca paguba sa acoperit.Mi-as dori de la dumneavoastra sa faceti un articol pe tema asta .Eu nu sant un personaj important mediatizat sant un simplu cititor si admirator de -al dumneavoastra si imi doresc sa imi sterg aceasta nedumerire si cred ca numai d-voastra ma puteti lamuri.SALUTARI.

Comentează