TVR a rostit întrebarea de 1,5 miliarde de euro

Unul dintre motivele pentru care dăm bani pentru TVR e ca să stea cu ochii pe cei cărora le dăm și mai mulți bani.

marți, 21 octombrie 2014, 12:57

Unul dintre motivele pentru care dăm bani pentru TVR e ca să stea cu ochii pe cei cărora le dăm și mai mulți bani.

Un alt scop e ca să păstreze un nivel civilizat al dezbaterii naționale și al echidistanței, în condițiile în care cu televiziunile private ne-am lămurit.

Credincioasă misiunii sale, TVR i-a pus Elenei Udrea întrebarea potrivită: ”Sînteți iubita președintelui Traian Băsescu?”. Asta da temă de campanie pentru  un candidat la președinție! TVR a ajuns în epicentrul interesului public: este Elena Udrea iubita lui Traian Băsescu?

Nici măcar n-au avut curajul să formuleze ei chestiunea, au făcut apel la o întrebare a ”Academiei Cațavencu” de acum 10 ani. Sigur că au fost 10 ani speciali de vreme ce TVR se comportă de parcă o vede prima oară în viață pe Elena Udrea.

În 10 ani de putere, nu i-au pus întrebarea. Tot privată ar fi fost tema, dar poate că atunci era ceva mai relevant să chestionezi sursa influenței lui Udrea. Ei bine, cei din televiziunea națională o fac acum, în ultimul minut al emisiunii și al mandatului protectorului Elenei Udrea. O fac nu ca să primească un răspuns, după cum a observat Hotnews, ci ca să-i tragă una candidatei.

Cam în același timp, Jacqui Banaszynski, reporter laureat cu Pulitzer și invitată la București la conferința  Power of Storytelling,  spunea că ”În calitate de jurnalist poți pune toate întrebările  care ți se par interesante pentru public. E la latitudinea interlocutorului cum le apreciază și cum răspunde”.

Problema nu e întrebarea. Și nici faptul că a pus-o TVR.

Problema e că, dacă a decis că genul acesta e relevant pentru informarea publicului în campanie, TVR e datoare să adreseze întrebări la fel de intime și scormonitoare lui Victor Ponta. Cine crede așa ceva? La fel ca în cazul Elenei Udrea din 2009 sau 2010 sau 2011, dacă Ponta ar primi o astfel de temă s-ar lua curentul din Dorobanți pînă în nordul orașului. Cu greu ar mai ateriza avioanele pe Otopeni, rămase și fără stewarzii intrați în grevă.

Televiziunea națională este curajoasă cu opozanții și slugarnică în fața celor mari, aici stă discuția fundamentală.

Care a fost  ultima campanie deranjantă la adresa Puterii de orice culoare, campanie susținută insistent de TVR?

Asta dacă nu punem la socoteală excelenta investigație a lui Mihail Sebastian. În piesa “Ultima oră”, profesorul de istorie antică Alexandru Andronic, un specialist în Alexandru Macedon, publică un articol care, din cauza bramubrelii din redacția ziarului ”Deșteptarea” și a greșelilor linotipistului, ajunge să amenințe afacerile magnatului Griguță Bucșan.

Asta era în perioada interbelică, dar le numărăm pe toate! De cîte ori redifuzează ecranizarea piesei de teatru, TVR sau RRA mai trag una guvernului și mogulilor. Involuntar, desigur. Vorba unui personaj al lui Sebastian: ”Ați publicat o bombă fără să vreți, într-o gazetă care v-a tipărit fără să știe”.

Cînd o să epuizeze de relatat afacerea Protar a lui Bucșan, TVR va investiga și va expune în detaliu și afacerile Microsoft, EADS sau retrocedarea pădurilor, chiar dacă în ele sînt amestecați politicieni în fața cărora s-a căciulit permanent.

Deocamdată TVR îl investighează înverșunat pe Alexandru Macedon! Doar nu a cheltuit televiziunea publică degeaba 1,5 miliarde de euro în acești 10 ani la finalul cărora și-a regăsit, în paginile unei gazete, curajul pierdut.

 

Comentarii (64)Adaugă comentariu

Steaua1986forever  •  21 octombrie 2014, 17:31

@Catalin Tolontan – astea sunt supozitii ca „te-a atacat fara sa te numeasca”. Hilare chiar. De unde stii ca nu era vorba de altcineva? Asta e ceva gen partizanii comunisti care se ascundeau in padure dar nu ii cauta nimeni. Apropos, ce se mai aude cu „domnul colonel” Turcescu? Tot nu admiti ca te-a pacalit?

pentru cei…  •  21 octombrie 2014, 17:47

Pentru cei care il acuza de jocuri politice pe Tolontan am un singur cuvant: obedienta, exorcizati-o din voi si poate mai aveti o sansa.

Dealtfel cred ca este o boala nationala, majoritatea sunt incapabili sa spuna ce gandesc, oare nu gandesc?

dac.impielitzat  •  21 octombrie 2014, 18:00

eu zic ca tot e bine ca vorbeste de la inalta tribuna a TVR-ului un Moise Guran cam de 3 sau 4 ori pe sapt.
MARE lucru!

si MARE lucru ca exista si un Tolo si toata echipa lui.
Doamne-ajuta sa va tina sanatosi si puternici si cu o coloana vertebrala cat mai dreapta, echidistanti, jurnalisti adevarati.

joaca faina

Rictus  •  21 octombrie 2014, 18:08

Domnule Tolontan, astazi mi-ai placut … la maxim 🙂

Si ca tot vorbim de Ultima Ora, iaca stenograma tare, frate!

Voicu catre Nita: Tu nu te-ai intebat niciodata din ce-o fi traind?
Nita: Cine?
Voicu: Gazeta?
Nita: Care gazeta?
Voicu: Gazeta noastra.
Nita: Disteptarea?
Voicu: Da.
Nita: Pai de! Da’ mai intai: traieste?

…Cam asa si cu TVRu nostru ori cu alte O. sau R. TV-uri 😉

Cătălin Tolontan  •  21 octombrie 2014, 18:30

54, rictus:

discutie in redactie

– Am vazut azi doi oameni cu „Desteptarea” in mina. Unul era in tramvai si altul era in colt la Regala.
– Cine sa fi fost?
– Ma-ntreb si eu. Proviciali poate.

Rictus  •  21 octombrie 2014, 21:03

🙂
Imi ichipui ca piesa asta trebuie sa-ti fie pe gust pentru ca e extrem de actuala inclusiv prin prisma situatiei de azi a presei scrise.

Eu am am avut norocul sa o vad atat la TNB (cu Albulescu in rolul lui Bucsan) cat si la Studio Casandra cu niste actori extrem de promitatori.

Altfel, abia astept sa vad cat mai curand niscaiva texte care sa mai creeze putina confuzie printre cei implicati in afacerile cu „cereale” (prietenii stiu de ce).

Si o intrebare, mai mult retorica: tu crezi ca astia de-nfiinteaza pe la noi tot felul de „societati anonime Protar” or fi ascultat vreodata piesa? Ca de citit nu cred, e complicat si cere timp 😉

unurt  •  21 octombrie 2014, 21:38

Intrebare pentru domnul Tolontan: care este legatura dintre dumneavoastra si Felix Tataru, artizanul mai multor campanii ale unei anumite partia politicii romanest? Circula zvonul ca sunteti destul de apropiat si ca ar finanta mai multe din actiunile dumneavoastra. Este adevarat?

Dorian  •  21 octombrie 2014, 21:58

Sincer, cred ca e vorba de extrem de multa ipocrizie din partea celor care se declara revoltati de episodul Iubita Presedintelui. Oriunde in tara asta, mai ales in provincie, legenda sau vocea santului spun ca Udrea este amanta lui Basescu. Atunci de sa nu fie televiziunea publica exact vocea poporului care sa ceara raspunsul la aceasta intrebare? In Statele Unite, in momente de campanie electorala, o astfel de intrebare ar fi fundamnetala si cu siguranta ar cantari mult.

Braveheart  •  21 octombrie 2014, 23:53

Dar când era la TVR d-na colonel Rodica Culcer vă plăcea? Când TVR lingea bombeul băsist era bine? Că șefii TVR sunt oportuniști este clar, dar hai să vorbim și de perioada de tristă amintire cînd d-na menționată conducea Departamentul de știri. Odioasă perioadă.

julianm  •  22 octombrie 2014, 1:29

D-le Tontolan , de ce nu va ocupati cu sportul ? Ce cauta politica in Gazeta ? Doriti sa fiti un jurnalist de investigatii , nu sunteti , lipsa de carte va face sa fiti subiectiv ! Nu conteaza exprimarea dumneavoastra , nu o faceti in Gazeta ! Puteti fi cel mai bun la „Romania Libera” . „B1TV” , „Evenimentul Zilei” , „Gandul” , nu „Gazeta Sporturilor” .
In a doua problema , nu aveti talent , cine citeste orice „articol” al dumneavoastra se lamureste imediat .
Nu-i problema , dati-i inainte , veti pati ca alti pupatori de bAS . Ce faceti cu talentul ? Nu exista . Ma iertati ca va spun aceste lucruri , sunt sigur ca nu sunt primul ! Sunteti tanar , aveti viata in fata dumneavoarsta ! Si ma iertati ca am spus despre lipsa de carte , depinde de la om la om , daca veti continua cu felul acesta de „articole” in Gazeta este problema dumneavoastra . Fiti Bas pana la capat , inca este timp sa va relizati pe viata (daca nu ati facut-o pana acum ) .Totul se aranjeaza , mai putin talentul !!!

Cătălin Tolontan  •  22 octombrie 2014, 9:12

57, unurt: nu am nici un fel de legatura cu felix tataru, ne-am vazut de doua ori in viata. Nu ca daca ne-am fi vazut de 10 ori ar fi fost rau.

Zvonurile stupide de acest gen merita urmatorul raspuns: in 2009, Monica Ridzi, dar si alti pedelisti au spus ca facem investigatia pentru ca PSD mi-a oferit nu mai stiu ce post.

Acum, eu sint tot aici, iar Monica Ridzi a intrat in grupul parlamentar PSD 🙂

Ardeleanu’  •  22 octombrie 2014, 11:15

Jos pălăria stimabile, deși astfel de subiecte n-ar trebui să fie prezente într-un ziar de sport, de multe ori este inevitabil deoarece se pare că nu poate fi sport fără politic.
O apreciam pe Monica Ghiurco dar am observat că merge pe altă cale în ultima vreme.

Donkeypapuas  •  22 octombrie 2014, 13:05

Tovarăşul Stelian Tănase a oprit ÎN TIMPUL DIFUZĂRII un documentar numit „Moştenirea Clandestină”. Realizatoarea era (este) Monica Ghiurco şi seria documentară fusese apreciată de către breaslă. Unde era domnul Tolo când se manifesta acest abuz al noii cenzuri? dar domnii postaci?

voicu  •  22 octombrie 2014, 21:52

votantii Monicai Macovei sunt basistii care nu recunosc si nu vor recunoaste in veci grosolana eroare de apreciere in legatura cu Basescu, Udrea si restul gastii devalizatoare. De aia trimit votul pe undeva pe aproape…

Comentează