Lăsați-ne să iertăm!

Furioasă pe toată lumea, Monica Ridzi cere clemență unei justiții pe care n-o recunoaște. La rîndu-i o victimă, Dan Diaconescu ne anunță cu mîinile încătușate că ”din acest moment, românii nu mai cred în justiție”

joi, 5 martie 2015, 5:36

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Tablou cu zei și fulgere.

Furioasă pe toată lumea, Monica Ridzi cere clemență unei justiții pe care n-o recunoaște. O numește ”o justiție profund dependentă”, formată din ”procurori și judecători care au abuzat” și au însăilat astfel condamnarea ei la închisoare, pe care fostul ministru o  consideră ”o mare eroare judiciară”.

La rîndu-i o victimă, Dan Diaconescu ne anunță cu mîinile încătușate că ”din acest moment, românii nu mai cred în justiție”. E furios și el. Și-și flutură deasupra capului brățările gloriei, cu gestul care l-a făcut pe jurnalistul Horațiu Peppine să observe că ”în România, cătuşele nu mai semnifică penitenţa, ci gloria persecutatului” (Deutsche Welle).

Pe televiziuni se derulează cererile Monicăi Ridzi și ale soțului său.

Mă sună Liviu Mihaiu. ”Chiar dacă ea nu-și înțelege vina, pe caz medical poate fi iertată. Cred că trebuie să avem, ca societate, o atitudine superioară”, spune el. Și întreabă: ”Voi ce credeți?”.

Păi, ce să credem? Vedem că noi, cei din libertate, ne punem probleme, avem dileme și îndemnăm la compasiune.

Sabina Fati a scris un text frumos în România liberă acum cîteva zile, despre riscul de a ne pierde umanitatea. Emil Hurezeanu a izbucnit omenește aseară la Digi24 împotriva exceselor DNA, amintindu-ne că “pe pămînt există înțelegere, clarificare, adevăr și iertare”. Dar cum poți să acorzi iertare cuiva care te disprețuiește, te atacă și te minimizează dincolo de al 12-lea ceas? Și care nu vrea iertare, ci răzbunare pe cei care l-au îndepărtat?! Uneori, ca să poți ierta, te ferești întîi de lovitură.

Întrebarea este: își doresc Dan Diaconescu și Monica Ridzi iertare?

Unul este condamnat pentru șantaj, iar celălalt pentru abuz în serviciu și ștergerea probelor infracțiunii. Au trecut ani de cînd sînt în instanțe și nu au recunoscut, niciodată, nimic. Dacă judecătorii lucrează la ordin, cum susține Ridzi, atunci în cazul ei 8 judecători din două instanțe au gîndit la ordin. Opt, nu unul!

”Inculpații au avut o atitudine constantă de negare a infracţiunilor imputate”, notează Înalta Curte în prima motivare a sentinței Monicăi Iacob Ridzi. ”Perseverență în infracțiuni”, ”încălcări grave ale legii” și un minister al sportului transformat ”într-un tablou infracţional dezolant al activităţilor infracţionale”. Despre asta vorbește justiția.

Despre ce vorbesc cei condamnați?

Într-una dintre interceptările din dosarul ”2 Mai”, Ridzi află că este înregistrată și folosește următoarea frază referitoare la viitoarele acțiuni ale MTS: “Să fim atenți cum cheltuim banii pentru alte acțiuni! La televizor se vede că profesorii nu au bani, pensionarii mor de foame și în spitale e dezastru. Să dăm bani doar la acțiuni sociale”. “Cum adică?”, întreabă un angajat MTS. “Să dăm bani la handicapați, la chestii care te apucă plânsu’, mila!“, explică Ridzi. Seamănă, nu-i așa, cu emoționanta campanie de azi de pe televiziuni?

Cînd a fost condamnată, prima instanță a explicat că o face pentru ca fostul parlamentar și ministru ”să se conformeze la valorile sociale”. Senzația e mai degrabă că mulți dintre cei care au probleme cu justiția, de la Udrea și pînă la DD, doresc ca noi să ne conformăm valorilor lor.

Aici nu discutăm despre rezolvarea situației medicale. Dacă o comisie medicală și, mai apoi, un judecător, ar decide că Monica Ridzi nu poate îndura detenția, nu cred că cineva ar avea ceva de comentat. Și dacă ar comenta, e treaba lui. Cruzimea nu e în fișa de post a justiției.  

Dar, pînă atunci, ceea ce aflăm noi este că nici Ridzi, nici DD și nici Udrea n-au greșit cu absolut nimic. Dimpotrivă, cei de dincoace de gratii au greșit, e limpede! Infractorii, spune Ridzi, sînt procurorii care i-au falsificat stenogramele și s-au apucat să recunoască abia acum faptul că au acționat la comandă! Să nu trecem atît de ușor peste aceste afirmații. Dacă ele ar fi adevărate, se vor deschide procese penale împotriva magistraților!

Infractorii sînt, așadar, cei din SRI și din DNA, de vreme ce lucrează cu ordin extrajudiciar, după cum susține Udrea. Infractorii sînt judecătorii și infractorii morali sînt jurnaliștii care relatează despre cazuri. Au început avocații și politicienii care migrează dintr-un studio TV în celălalt să-i certe pe jurnaliști că își fac meseria! Și au dreptate, căci e limpede ca un cristal: pe banda de alergat inserată în celula lui Borcea galopează dreptatea, în timp ce infractorii sînt altundeva.

Am ajuns în situația redată într-o glumă în ultimul număr din ”Cațavencii”, care scrie că ”nu condamnații sînt închiși pe dinăuntru, ci noi sîntem încuiați pe dinafară”. Aceasta este senzația care te cuprinde dacă îi asculți. Nu ei au făcut ceva rău, ci societatea e de vină că, pentru a se apăra, folosind mijloace legale, a decis să-i țină departe o vreme pe acești oameni.

Același lucru l-am scris la vremea potrivită și despre felul în care Dan Voiculescu nu-și înțelege condamnarea și față de răul pe care A3 i-l produce. Se vede treaba că apostolii statului de drept sînt la fel de reticenți în a accepta decizia justiției ca și cei pe care-i acuzau că dau lovituri de stat.

Ca jurnaliști care și-au dedicat ultimii 6 ani din viață ocupîndu-ne de cazurile Ridzi și Gala Bute știm destul de bine cîte mișmașuri, cîte complicități și cîte combinații sînt încrustate acolo. Ni se pare o nebunie a unor zei mînioși să pretinzi că toți sînt vinovați, procurori, judecători, colegi din ministere, oameni de afaceri, primari, numai tu, niciodată, tu n-ai greșit deloc!

Văzîndu-i cum își afișează nu căința, ci, bun e Horațiu Peppine!, ”superbia unui patriot învins de duşmani”, te întrebi dacă iertare, libertate și viață vor ei. Nu cumva, ei cer în continuare să fie crezuți, admirați și slăviți?

Dacă mîine le dai drumul, se vor înfige să ne conducă din nou. După ce a fost trimisă în judecată, Ridzi s-a întors în Parlament pentru încă un mandat, iar acum strigă, și nu poți să nu te simți tulburat, că tot ce-și dorește e să stea cu copiii.

Refuzul  condamnării și al ideii că au greșit, oricît de puțin, exprimă mai mult decît o tactică de apărare sau de emoționare colectivă. E ca și cum ei vor să le interpretăm cazurile așa cum și le interpretează ei înșiși și, în general, să ne reducem înțelegerea lumii la numitorul comun al felului în care ei o înțeleg.

Dar nu e nimic nou, să nu fim ipocriți!

Mulți dintre ei așa au guvernat. Așa au trăit. Așa le-am permis, cei care am făcut-o, ca să fim sinceri pînă la capăt.Ca ziarist, îmi reproșez că n-am fost mai aspru pînă în 2009 cu Traian Băsescu, apoi mi-am făcut mai just treaba, pentru că de la el au învățat acești curteni politici că au mereu dreptate. Și că nu sînt datori să explice nimic.

În  lupta lor cu justiția, acuzații trădează sindromul celor care au mereu dreptate. Cînd ajungi să stăpînești tot, orice contrazicere îți activează un gol ontologic. Dacă nu controlezi, nu mai exiști.

Ridzi, Udrea, Bica sînt niște oameni care au ajuns la o asemenea putere asupra semenilor lor încît acum nu fac decît să mute patologia lui ”am mereu dreptate” în închisoare.

Imperfecți și convinși că nu avem mereu dreptate, tot noi le sîntem datori cu ceva. Cu rugămintea: tăceți un pic! Nu mai dați bani ”la chestii care te apucă plânsu’, mila!“ și nu mai folosiți nenorocitele de tactici de PR ale consilierilor că multe dintre ele v-au dus dincolo de gratii, în goana după imagine. Lăsați-ne să ne vindecăm un pic, să ne treacă, să ne iertăm pe noi înșine și, într-un fel sau altul, veți simți și voi iertarea!

E mai greu să ierți în zgomot de șenile cu breaking news. Și Dalai Lama are nevoie de liniște cînd meditează, darămite noi, minți încordate în căutarea compasiunii rătăcite.

Există, pe lume, erori judiciare. Dar adevărata eroare judiciară națională se petrecea în România atunci cînd erau judecați doar cei mici, iar cei mari scăpau fără judecată, precum acum 10 ani. Nu întindeți la infinit răbdarea oamenilor și amintiți-vă de 16 noiembrie 2014! Chiar dacă vouă vi se pare că în aceste zile vă auziți doar voi și partizanii ideilor voastre, că lumea vă plînge de milă, reflectați măcar un pic că poate nu aveți dreptate.

Undeva se adună nemulțumirea oamenilor care asistă la acest proces de victimizare, pentru că și ei au probleme, și ei au bunici și părinți în spitale, și ei tremură pentru locul lor de muncă și sînt supărați că educația copiilor lor e amenințată. Lăsați-ne să iertăm din inimă și nu cu televizorul la tîmplă!

Comentarii (185)Adaugă comentariu

Bogdan  •  6 martie 2015, 11:12

„Saracii” de ei ?!!
Hiene abjecte care au stors incet si sigur resursele acestei natiuni.
Jigodii cu multe fete, care dau masura micimii caracterului, lacrimand jenant cand sunt dusi la locul meritat.
Praful si pulberea sa se aleaga de mainile cu care ati furat, iar odraslele voastre scolite „in afara” sa beneficieze din plin de sistemul sanitar romanesc pe care l-ati capusat si demolat. Toti banii aia furati sa-i dea ai vostri copii pe medicamente.

io  •  6 martie 2015, 11:15

si ce are subiectul de-a face cu sportul?! GSP!?

sycofantus  •  6 martie 2015, 11:39

Excelent articol, bine scris, v-ati intrecut pe voi insiva.

Sa fiu sincer, am serioase dubii ca acele afectiuni de care pretinde ca sufera Ridzi sint atat de grave si multe cum pretinde dumneai.
Si am dubii ca acest system este intotdeauna corruption proof. Imi aduc aminte de doctorul Bradisteanu, de doctorul care a avizat eliberarea lui Haysam, de altii ce furnizau diverse adeverinte lui Nicusor Constantinescu, care nu pare nici el atat de bolbav pe cat pretinde ca este.

mihai  •  6 martie 2015, 11:42

de ce sa-i iertam? pt ca sunt bolnavi?; intai trebuia EI sa se ‘ierte’. daca stiau ca-s bolnavi nu furau ; daca lor nu le-a fost mila de ei , noi?…puscaria nu-i obligatorie: intra cine vrea (fura) ; esti ‘sensibil’ nu furi si nimeni nu are treaba

george27  •  6 martie 2015, 11:43

Tolontane, nu eşti tu cel cu iertarea. Sau acum te crezi şi un mic Dumnezeu? Ajungă-ţi talentul de scormonitor după fapte murdare !

Lăsați-ne să iertăm! | România curată  •  6 martie 2015, 11:54

[…] Continuare pe tolo.ro. […]

baicu mihai  •  6 martie 2015, 12:32

cand statea in birouri luxoase nu mai era bonlava.jigodi…
sa plateasca si pentru viata de huzur acopiilor lor pe care le-a creiat-o.

Tudor  •  6 martie 2015, 12:35

Doamne, câtă ură !!! ai aşteptat-o pe Ridzi la cotitură şi i-ai tras-o, asta-i senzaţia pe care o am .
Iar acum eşti nemulţumit că s-ar putea să scape …
după cum arată dosarul, Ridzi a fost urmărită de la început, i s-au băgat nişte cârtiţe lângă ea şi i s-a dat momeala.
Ea a muşcat şi …pa ! cred că tu şi alţii o credeaţi mai importantă, credeaţi că puteaţi ajunge la EBA, dar aţi luat ţeapă.Altfel nu-mi explic toată ura asta faţă de Ridzi care a făcut ce făcea toată lumea, şi după doar câteva luni de mandat !

Muc cel Mare  •  6 martie 2015, 12:40

Domnule Tolontan, menajamentele cu care dumneavoastra vorbiti despre unii si altii sunt perfect de inteles. Insa intrebarea „Voi ce credeti?”, ne-a adresat-o dl Liviu Mihaiu noua, nu dumneavoastra. Iar noi, prostimea, credem ca domnul Liviu Mihaiu, nefiind nicidecum un papagal, prin eliminare nu mai poate fi decat o mare, o urias de mare hahalera. Asa sa-i spuneti ca credem noi!

dan  •  6 martie 2015, 12:47

Cred ca Ridzi, Udrea si restul care se plang de conditiile din puscarie nu stiu ca pentru unii romani, inchisoarea inseamna salvarea de la foame si frig. Unii nu au acasa conditiile din pscarie. Aici ne-au adus cei cae au furat. Despre mila? Lor ar fi trebuit sa le fie mila de noi. Sa stea acolo unde merita!

alex  •  6 martie 2015, 13:15

Bravo, desi sunteti cam bland cu aceste nemernice!
Cati oameni bolnavi nu au murit in puscariile comuniste nevinovati? Amintiti-va de Mircea Vulcanescu!
Poate moartea este pretul pe care trebuie sa il plateasca alde Ritzi, Udrea, sau Bica. Cand a furat, nu s-a gandit la copiii ei?
Cum ii va privi in ochi, peste ani, cand ei vor sti ca mama lor a fost o infractoare ordinara?
Fii demna, tovarasa Ritzi si lasa-te in voia lui Dumnezeu! Numai el te poate ierta…daca va vrea…

STEFAN ANICA  •  6 martie 2015, 13:23

In numele unei democratii prost intelese si aplicate ,observam ca este posibil ORICE.Felicitari pt. articol,intradevar si eu am senzatia ca noi , cei altfel decat ei,politrucii si infractorii ar trebui sa ne jenam ca suntem onesti ,cinstiti si competenti.Senzatia asta am avut-o la scurt timp dupa infiintarea facultatilor private când absolventii acestor fac .(cu 10 pe linie)ne dadeau lectii.Rezultatul se vede acum dupa 25 de ani.Acele scoli inalte nu i-au invatat ca a fi „mama”,a fi”bolnav” a incalca legile NU constituie CIRCUMSTANTE ATENUANTE.Asa se explica de ce curg pe banda rulanta solicitarile de” clementa si iertare”PS.M Riti stia de ce boala sufera si totusi a adus pe lume doi copii in perioada cercetarii penale ,crezând si mizând pe aceea clementa.Cine a sfatuit-o ,prost a sfatuit-o

luis b  •  6 martie 2015, 13:29

Daca dna Ridzi si-ar fi dat demisia din Parlament, in loc sa schimbe partidele ca pe sosete in ultimii ani, poate ar fi fost valabila teoria ca tot ceea ce-si doreste e sa-si ingrijeasca cei doi copii.

Horia  •  6 martie 2015, 13:59

Stiam ca se acorda clementa unor vinovati, care isi recunosc vina. Dar specimenele astea doua nu cred ca merita asa ceva, pentru ca nu recunosc sau nu regreta faptele comise in mod evident. Justitia, chiar legata la ochi, nu este oarba si cu balanta pe care o are cantareste bine faptele. Asa ca domnule Tolontan incearca sa faci si o facultate de drept (eventual in afara tarii) ca sa vezi cu adevarat ce inseamna dreptatea.

kjaa7  •  6 martie 2015, 14:45

„Uneori, ca sa poti ierta, te feresti intai de lovitura” -frumos, nu poti sa nu apreciezi condeiul !
Despre subiect, am citit candva in John Gheena de Didier Decoin o fraza care suna (daca imi mai aduc bine aminte) cam asa: „va veni, probabil, candva, o zi in care inchisorile si spitalele vor arata la fel; ramane de vazut care vor lua, primele, infatisarea celorlalte”.
Toti cei care am trecut prin spitale, personal sau doar ca insotitori, chiar fara a fi trecut si prin arest, ne putem imagina un raspuns.

cucu  •  6 martie 2015, 14:46

De ce a facut copii daca stia ca sunt sanse considerabile sa fie condamnata? A fost iresponsabila si este vina dansei ca acei copii vor sta 5 ani fara mama. Pana acum nimeni nu zicea nimic despre toate mamele din puscarie, insa acum ca a ajuns Ridzi acolo e mare circ.

Imi pare rau pentru boala ei. Nu imi pare rau insa pentru pedeapsa dansei. S-au considerat presus de lege si s-au imbogatit pe spatele altora.

Imi pare rau pentru copii ei. Imi pare rau ca au o mama fara caracter care a furat si a mintit (si minte in continuare) si care acum trebuie sa plateasca pretul care se plateste intr-o societate civilizata.

Boala dansei trebuie luata in considerare si trebuie luate masurile necesare pentru a nu fi pusa viata dansei in pericol, dar cei 5 ani trebuie platiti. Daca nu, se creaza un precedent si toti talharii vor face copii si se vor folosi de boli pentru a-si diminua pedeapsa care in mod normal TREBUIE SA O PLATEASCA.

mihnea  •  6 martie 2015, 16:23

Felicitari pentru atitudine, domnilor jurnalisti!

ion  •  6 martie 2015, 16:27

Daca aceasta Ridzi a facut cei 2 copii in speranta ca va scapa de puscarie este ultima mizerie umana. Stia ca e bolnava. A fost candamnata de doua instante. Daca e bolnava poate obtine o intrerupere se trateaza si se intoarce in puscarie sa-si faca pedeapsa. Singura ei sansa ar fi gratierea, dar nu cred ca presedintele va gratia pe cineva condamnat pentru coruptie. Cat despre sobolanul grizonat din Caracal zis DD nici nu mai merita discutat. Bravo justitiei ca a trimis dupa gratii un cancer pentru societate. Diaconescu era o tumoare canceroasa pentru societate chiar daca se afla in remisie. Cei care nu platesc prejudicul cauzat si nici nu isi recunosc faptele ar trebui sa nu poata beneficia de eliberare conditionata.

Marian Rusu  •  6 martie 2015, 18:14

DNA-ul Central sa verifice Primaria Petrosani si TS3 Parang.

MM  •  6 martie 2015, 19:30

Foarte bun articolul. Problema este ca in bancul cu „batranica care este trecuta strada fara sa-si doreasca”. Cum poate sa scape d-na Ridzi cand ea nu vrea. Cu toate probele evidente ea nu recunoaste nimic. Pentru ea e mai importanta EBA decat copiii ei, ca doar n-a furat pentru familia ei ci pentru basescu.
Credeti ca este singura femeie in inchisoare care are copii acasa ? I se acorda prea multa atentie.

dan_  •  6 martie 2015, 19:40

catalin tolontan are dreptate, dar, facand abstractie de antena 3, acei putini care vorbesc de iertare nu se refera la iertarea vinovatiilor, ci la disponibilitatea de a te smulge din frontul unic al intrasigentei.

Florian  •  6 martie 2015, 20:03

Maestre trebuie sa inteleg ca le-ai condamnat deja pe Bica si Udrea.Asta deduc din articol. Nu spun ca nu e posibil dar sa te antepronunti esti deja tata Omidu. Daca tot le ai cu premonitia da-mi si mie numerele castigatoare de la 6/49. Yours truly.

horia  •  6 martie 2015, 21:07

Nu simt nici o mila pentru Ridzi, DD, Udrea sau care or urma sa intre la puscarie pentru hotii, coruptie sau abuz in serviciu. Omul de rand plateste cu varf si indesat pentru greseli minore si la serviciu si in viata de zi cu zi. In fata legii suntem egali cu totii. Si, sa ma ierte Dumnezeu daca ma insel, nu cred in bolile doamnei Ridzi. daca totusi e bolnava sa si le trateze in puscarie pentru ca oricum beneficiaza de servicii medicale mai bne decat romanul de rand in spitalele publice.
Cu respect,

Che Guevara  •  6 martie 2015, 21:46

Dle Tolontan, ma bucura nespus atentia domniei voastre fata de actul de justutie in Romania. Mai e mult de munca pana cand tara se va curata de neghina, dar sunt semne ca mergem pe drumul cel bun. Acum fiindca tot vorbim de asta, hai sa vedem putin ce se intampla in ziarul GSP. E simplu sa criticam politicienii dar pana cand aratam paiul din ochiul altora nu ar fi bine sa vedem barnele din ochii ziaristilor care nici nu au asteptat sa iese Becali de la puscarie ca deja ii astern un patut cald in mass-media romaneasca. Chiar sunteti atat de naiv sa credeti ca toata aceasta armata de cantatori de ode o face pe gratis ? Ia faceti o ancheta in redactie si vedeti cam ce spagi se iau pe la dvs. Chiar credeti ca presa romaneasca iubeste FCSB dezinteresat ? Nu am pretentia sa imi raspundeti. Dar nu ar strica sa faceti o ancheta. Poate o sa va surprinda ceea ce aflati.

alin aurel  •  7 martie 2015, 9:27

In natura exista o corelatie fizica : actiune-reactiune ; in popor e si mai simplu : dupa fapta si rasplata … iar religios vorbind , Dumnezeu are puterea de a ierta , noi , eventual putem trece cu vederea , ceea ce NU este cazul ! Personal nu imi permit sa judec ci doar sa constat : sunt zeci de mii de mame care merg la munca „cocosate ” de boli , si nu usoare , pentru ca daca s-ar pensiona de boala nu ar putea sa isi intretina copii ; sunt tot atatia tati care nu ridica mainile deasupra capului pentru a se lauda cu catusele ci umbla cu el aplecat de grija zilei de maine , daca isi vor putea pastra serviciul sa poata pune ceva pe masa copiilor …

Nu suport DNA-ul pentru simplul motiv ca rezolva doar cazuri de impact mediatic , sunt ENORM de multi MILIONARI necunoscuti imbogatiti fara munca , neica nimeni ce isi bat joc de oamenii simpli , muncitori ;

cel putin 10 procente dintre romani sunt parte din lumea interlopa de joasa speta , plini de bani din droguri , trafic , prostitutie si alte infractiuni de drept comun , de care nu se ocupa NIMENI !

Si care ne calca in picioare zilnic , care sunt lasati in pace doar pentru ca nu au un nume de rezonanta , desi se incadreaza linistit de foarte multa vreme in aria DNA-ului , suma de un milion de euro fiind pentu ei ceva mai uzual ca si un salariu pentru omul de rand .

Despre boala doamnei … multa sanatate , cand era in „putere” nu o durea nimic???

eu am fost dat afara din spital cu tensiune de 180 cu 120 doar pentru faptul ca directia de sanatate nu mi-a gasit contractul de asigurare in baza de date ; sa se bucure doamna ca au serviciu medical gratuit in penitenciar care , daca nu e bun , nu din vina noastra este asa . Iar despre DDD , sper sa dea de Tolea , unul din cei care au inteles de mult (desi e de o „simplitate” extrema) unde ii e locul „mult iubitului” om-partid : la gunoi .

p.s. am descoperit tarziu site-ul dvs. dar acum am ocazia sa imi cer scuze in mod direct pentru faptul ca am considerat multa vreme ca sunteti un om mic cu gura mare … mea culpa … cu cate doi-trei jurnalisti de investigatie de tenacitatea dvs. in fiecare judet al tarii am sti (si am vedea condamnati probabil ) o gramada de scursori ale societatii .

va doresc sincer sa nu aveti deloc regrete in ceea ce priveste rezultatele dezvaluirilor dvs. ci satisfactia implinirii , e meritata ! Mult succes in continuare !

Cătălin Tolontan  •  7 martie 2015, 9:32

175, alin aurel: nici o problema, nu ma deranjeaza, nu trebuie sa fim de acord de fiecare data si pe toate temele.

Sa gindim diferit si sa avem dispute civilizate este unul dintre punctele forte ale unei lumi libere.

Multumesc!

vasglo  •  7 martie 2015, 11:17

Catalin,

Bun articolul, dovada fiind abundenta de comentarii, numai ca pleaca de la o asertiune gresita, menita sa justifice judecatile ulterioare:
..”Furioasă pe toată lumea, Monica Ridzi cere clemență unei justiții pe care n-o recunoaște.” Gresit, Ridzi nu cere clementa de la justitia care tocmai ce a condamnat-o DEFINITIV SI IREVOCABIL, ea cere clementa de la singura persoana care o mai poate face, Presedintele Romaniei, respectiv gratierea, pentru ratiuni ce privesc sanatatea si viata personala…
In final, o intrebare, care cred ca framanta si alti cititori, daca articolul de fata, ca si altele de altfel, este scris in „duet”, Mirela si Tolontan, am vrea sa stim care e contributia fiecaruia, ce face unul, ce face celalalt, cum se infaptuieste efectiv colaborarea asta….

N.B.  •  7 martie 2015, 17:45

Liviu Mihaiu trebuie sa se ia de mana cu Victor Ponta, care, fata de mascarada Monicai Iacob Ridzi, a declarat ca „o tara care nu gaseste o solutie legislativa pentru ca o mama cu doi copii sa nu moara in inchisoare este o tara barbara”.

Este uluitor ce evolutii au putut inregistra Victor Ciorbea si Liviu Mihaiu: sa ramana acolo unde le este locul, alaturi de Victor Ponta!

daniela  •  7 martie 2015, 18:21

O atitudine civilizata in care se regasesc multi romani care nu se mai lasa pacaliti de campaniile TV de tot rasul.
Va multumesc

Bernier1  •  7 martie 2015, 19:35

Bun articol.
Nu v-a placut postarea mea despre profilul psihopat…si n-ai publicat-o. Adevarul elibereaza. Aveti curajul si spuneti-l pana la capat.

cei7pitici  •  7 martie 2015, 22:59

Corect.

Georgel  •  8 martie 2015, 7:55

pentru toate mamele care nu au ce sa dea copiilor să mănânce, pentru toți miniștrii care au deturnat bani pentru partid, cei doi trebuie să-și facă o parte din pedeapsă. Dacă Tiberiu Ridzi înțelege asta, ar trebui să se retragă din politică, nici el nu este diferit de hapsânii care au jefuit România.

un roman patriot  •  8 martie 2015, 15:38

Bravo Catalin, un articol exceptional.
Citesc cu mahnire de pe unele situri o avalansa de acuze lansate la adresa justitiei de asa zisi „analisti” care nu sunt altceva decat niste lingai si profitori de pe urma acestor mafioti care astazi , ajunsi in pragul puscariei, se dau de ceasul mortii ca sunt bolnavi pe moarte, dar atunci cand au furat nu mai erau bolnavi.
E pentru prima data in 25 de ani, cand aceasta justitie, poate nu perfecta, incepe sa-si faca treaba.
E pentru prima data in ultimii 25 de ani cand politicianul roman se gandeste serios la menirea lui, aceea de a fi pus in slujba cetateanului, nu de a sta cu mana in buzunarele statului.
E pentru prima data in ultimii 25 de ani cand te simti mandru ca esti roman, si ca in curand sa poti iesii in afara romaniei si sa nu mai fii etichetat ca „hot” si ” corupt”, pentru ca asta este imaginea romaniei si a romanilor din afara, cei ce locuiesc in afara au simtit-o pe pielea lor si poate sa va confirme.

singur  •  8 martie 2015, 19:46

pana anul trecut urlam ca nimeni nu se atinge de corupti, care ar trebui sa umple puscaria, acum, le plangem de mila. Suntem un popor slab.
Bravo pentru atitudine, domnilor jurnalisti.

Catalist  •  9 martie 2015, 12:08

0amenii astia chiar se cred nevinovati. Ma gandeam ca vedeam prin filme cum mafiotii incercau sa-si tina copii departe de viata lor, intelegand ca fac ceva rau si nedorind sa-si vada urmasii facand aceleasi infractiuni. Insa pentru cei ca Hrebenciuc, Cocos si restul, faptul ca „s-au descurcat” si „au invartit” este business as usual si copii lor au luat modelul asta de bun. Ei nu inteleg ca au furat si au incalcat legea. Si cred ca nu vor intelege niciodata pana cand vor inchide ochii.

Comentează