A plecat un hobbit

joi, 13 august 2015, 12:02

Andreea Răducan a sunat marți, pe la 8 seara. Vestea morții lui Dan Popper se înfipsese în lumea sportului cu cîteva ore în urmă.

„Noi, sportivii de la Sydney și Atena, unde domnul Popper a fost șeful delegației olimpice, am vrea să-i dedicăm o pagină în Gazetă”, i-a spus Andreea colegei mele Mirela Neag.

200 de nume. 200 de orgolii și de temperamente, nu toți se iubesc și nu toți au habar, desigur, de inițiativă, și-au unit simbolic mîinile deasupra memoriei unui om. E neașteptat. A dispărut un oficial, nu un campion.

Birocrații sportului sînt invizibili pentru marele public. Asta e varianta OK. De regulă, sînt antipatizați. Dar sportivii fac foarte bine diferența.

Pentru ei, Dan Popper a fost cel care s-a ținut de cuvînt în niște ani complicați.

Venind din lumea canotajului, Popper a fost secretar general al Comitetului Olimpic Român din 1995 și pînă în 2004. A fost șef de delegație la trei Jocuri Olimpice: Atlanta 1996, Sydney 2000 și Atena 2004. A lucrat cu Ion Țiriac, cel care își alege colaboratorii apropiați greu, dar cînd o face, o face pe viață. Fostul tenisman are o secretară care îi e alături de dinainte de a învăța să se încheie la șireturi în Scheii Brașovului.

Nu era deloc simplu să colaborezi cu Țiriac ca președinte al COR. Popper era tamponul dintre spiritul viu și dur al fostului tenisman și aerul ceremonios al CIO. Pe de o parte. Pe de alta, secretarul general se intercala între viziunea lui Țiriac, care a retrezit mișcarea olimpică prin planurile sale temerare, nu mereu îndeplinite, și nevoile pămîntești ale sportivilor, care n-aveam ochi pentru strategii. Ei voiau bani și condiții.

E treabă de hobbit ca să culegi de pe jos toate dorințele reale sau închipuite ale gimnastelor, atleților și canotoarelor. Nimic pe lume nu e mai enervant decît un sportiv în pragul competiției! Cu luni de zile înainte de start, el seamănă cu un copil adolescent, dacă știți ce vreau să zic.

În săptămînile dinainte, cînd tensiunea crește, îți vine să-l omori cu furculița, chiar dacă e campion la judo sau la box. Nimic nu-i convine! Îi pute cazarea, îl nemulțumește hrana, iar culoarea plasturilor e nepotrivită cu echipamentul.

Ca să-și ia porția de îndîrjire, sportivul se războiește cu toată lumea, de la antrenor la medic. Își inventează adversari în casă înainte de adversarii de pe pistă.

Iar oficialul în costum îi pică cel mai des în cătare sportivului. Că ăla freacă menta pe lîngă lot. „Nu-i nici o supărare, e felul lui de a se motiva”, obișnuia Popper să spună, cu experiența celui care înghițise decenii în această lume ciudată. Plină de strălucire la vedere, construită pe o necesară umilință mută.

Șeful de delegație știa foarte bine că, imediat după finiș, indiferent de rezultat, fiara de performanță redevenea om. Veneau ei singuri ca să bea o bere și să-și povestească un necaz. Sau să-i îmbrățișeze, recunoscători, pe cei care le-au stat aproape, înghițindu-le capriciile. Marii campioni întîrziau în serile umede de la Sydney, obosiți și tăcuți, privind vîrful roșu al țigării lui Popper, proiectat pe întunericul unde se zbătea oceanul.

Un hobbit. Asta a fost Dan Popper și asta este fiecare administrator, medic, masor, magaziner, șefuleț de federație și birocrat al sportului. Chiar și antrenorii intră în regnul mărunt și nebăgat în seamă. Sînt oameni care se micșorează ca să poată lăsa pe eroii charismatici să ducă lupta.

Dar, cine știe? Așa cum scrie polonezul Garbowski într-un eseu despre opera lui Tolkien, poate că nu înțelepciunea sau curajul, ci prietenia care-i leagă este temeiul aventurii. Toți îi admirăm pe prințul Aragorn sau pe Frodo, temerarul purtător de inel. Însă grăsuțul hobbit Sam e prietenul și sprijinul lor fidel, iar ei știu că, fără Sam, nimic n-ar fi posibil. Prietenie.

Am tresărit atunci cînd am văzut că sportivii îl numesc pe fostul șef de delegație „prietenul nostru Dan Popper”.

„Dragostea prietenească este cea care îi permite lui Sam să intuiască mișcările lui Frodo și nevoia sa de ajutor. Încrederea și umilința sînt elemente importante ale iubirii. Nimeni nu-și este pe deplin sieși suficient”. Nici măcar campionii.

Astăzi, Elfimea elfilor își salută prietenul neabătut, bunul și neuitatul hobbit Dan Popper.