Aproape de cer

Halep a pierdut în fața Serenei la Cincinnati, dar tenisul ei crește în altitudine

luni, 24 august 2015, 12:15

Cînd joci contra ei, Serena la încălzire e o invitație să te arunci într-un plic DHL și să te expediezi singur în Alaska. Niciodată parcă, imaginile cu americanca n-au fost mai dure decît azi la Cincinnati.

La mijlocul terenului, înainte de finală, Williams își flexa mîna mimînd ”o servă” și, din cauza obiectivului special al camerei TV, nu vedeai o tenismană, ci pe Thor pogorît pe teren cu ciocanul magic.

Simona a început bine, a condus cu 3-1, loviturile sale lungi împingînd-o mereu pe Williams dincolo de linia de fund. Dar mașina de glorie s-a încălzit. Williams a egalat la 33-3 reușind și cîte trei servicii perfecte pe ghem.

În partea a doua a setului, americanca a răpăit sec, serviciu după serviciu, as după as și schimburi de lovituri pe care le încheia cu mingi îngropate pur și simplu în terenul româncei. De la 2-3 la 6-3, în ultimele patru ghemuri ale setului, Simona a luat doar trei mingi.

Statistica îi confirmă și, probabil, principala vulnerabilitate: cînd e obligată să apeleze la doilea serviciu, pentru fiecare punct cîștigat Halep pierde cinci! ”Dacă simți, riscă puțin pe al doilea serviciu”, i-a spus și australianul Darren Cahill între seturi.

Setul al doilea a început din nou mai bine pentru Simona. Ea a ajuns la 3-2, Serena înregistrînd primele două duble greșeli. Pe serviciul ei, americanca a egalat la 3-3. ”A trecut o oră de joc”, anunță comentatorii Dolce.

Ghemul 7 e aprig. Servește Halep. Se ajunge la 40-40, Serena alunecă și face o ”sfoară”, exercițiu de mare mobilitate, iar Simona are avantaj. Îl pierde. Urmează un nou avantaj și un nou rever în fileu! Dar, în sfîrșit!, greșește și Williams și-i dă Simonei a treia minge de ghem. Din nou egalitate, din nou o minge de ghem pentru Simona! Iar egal, iar avantaj, un șir lung de speranțe, dar, de data asta, Simona face 4-3!

4-4 vine simplu, Williams cîștigă iar din ași.

Meciul nu e spectaculos, are o tensiune aproape subliminală. Arată ca un peisaj monoton de forță copleșitoare, căreia nu-i pasă că Halep joacă un tenis foarte bun, concentrat și gata să speculeze orice rateu al mecanismului Williams. Cu o expresie la modă, Halep e aproape de cel mai bun tenis al său. E liniștită, reușește cîteva atacuri bune și așteaptă, parcă, să se gripeze ceva la superoul de dincolo de fileu.

Cele două merg cap la cap pînă la 5-5. Simona își ia serviciul și tabela înregistrează 6-5! La 30-15 pentru ea, pe serviciul americancei, Williams are doi ași, probă de psihic de metal. Face 6-6 și se intră în tie-break.

La 2-1 pentru adversară, Serena scapă un ”Fuck!”. ”Să sperăm că e 12 noaptea”, sînt simpatici băieții de la Dolce, risipind din tensiune. Halep luptă din răsputeri, dar americanca se duce la 5-3. Curge un nesperat 5-4, apoi ne lovește un 6-4. Fuck, ca să zicem așa! Două mingi de meci pentru Serena.

La prima, Simona răspunde uluitor, cu un punct în colț! Dar la a doua minge de meci, Simona încearcă ”o tăiată” la fileu care nu-i iese și Williams rîde cu ambii obraji. A cîștigat!

Simona îi strînge mîna. E împăcată. Scoțînd din calcul minunea de la Singapore, parcă niciodată nu și-a elevat tenisul atît de aproape de cel al Serenei.

 

Comentarii (47)Adaugă comentariu

Bubucul  •  24 august 2015, 0:31

Da. Frumos și meciul, frumos și comentariul. Din păcate pentru cei care ne-am dorit să câștige Simona, Serena a demonstrat încă o dată diferența dintre ea și restul jucătoarelor. Diferență evidentă în toate planurile: fizic, psihic, tehnic etc.

baixinho  •  24 august 2015, 0:42

„Diferență evidentă în toate planurile: fizic, psihic, tehnic etc.”

inclusiv hormonic. sau steroidic, că nu cunosc termenul corect.

Andrei  •  24 august 2015, 0:45

Nu a fost nicio minune la Singapore. Era meci in grupe. La fel de „minune” e si victoria CFR-ului la Manchester. Serena pierde cand nu vrea sa castige, cand nu e miza. In finala turneului respectiv i-a raspuns Simonei cu aceeasi moneda. La final conteaza cine pleaca acasa cu trofeul, iar imaginea standard e urmatoarea: Serena strangand in brate o noua piesa de mobilier pentru camera de trofee in vreme ce in plan secund lacrimeaza anonim finalista/victima care are adesea alt nume dar aceeasi soarta. Serena e cea mai mare jucatoare de tenis din era WTA. Sa nu-i cerem Simonei mai mult decat e cazul.

de departe  •  24 august 2015, 0:49

Nu te poti supara dupa un asemenea meci. Chiar daca ne-am dorit alt castigator. Domnule Tolontan, permiteti-mi o intrebare: Sunteti de acord cu cei care spun ca ar fi prea mult efort si ca Simona ar trebui sa se retraga de la New Heaven? Multumesc.

Florin  •  24 august 2015, 0:53

Daca nu ar avea serviciu ala, ar fi average cum zic astia. Hai Simona.

ana  •  24 august 2015, 0:53

Probabil ca va trebui in viitor sa se diferentieze si in tenis categoria,ca la box.E nedrept ca Simona sa lupte contra Serenei.E inegal.Si cu toate acestea Simona a fost aproape ,i-a suflat in ceafa.
Felicitari!!

lucian  •  24 august 2015, 1:09

bravo simona halep.performanta remarcabila a romancei noastre.in urmatorii 2 ,3 ani o sa mature cu serena pe jos…

Tisiem  •  24 august 2015, 1:25

Pun si eu o intrebare, poate prosteasca… Serena a fost verificata vreodata anti-doping? Nu de alta, dar mie mi se pare suspect cum dupa fiecare schimb de mingi se chirceste de parca si-ar fi epuizat toata energia, ca dupa 10-20 de secunde sa fie din nou la capacitate maxima. Din cate stiu, cam asa actioneaza unele substante dopante… te ajuta la efort, dar imediat dupa, te dor muschii ingrozitor timp de vreo cateva secunde, pana se re-regleaza circuitul sanguin.

Devin fan Halep  •  24 august 2015, 1:32

Sunt in drum spre casa si cum conduce un amic omor timpul citind ziarul. Am plecat la Cincinnati de Vineri așa ca am avut privilegiul sa o văd live pe Simona 3 meciuri. Cu ocazia asta le-am văzut pe jucătoare de la câțiva metri, Halep este pur si simplu un pigmeu in lupta cu Godzilla, ce șanse sa aibă amărâta când babuina servește cu 126 mile pe ora, adică la fel ca Feder si Nole! Ai efectiv senzația ca un travestit a încurcat turneele, un bărbat a intrat in toaleta fetelor … Bafta Simona, si ii doresc babuinei retragere cât mai rapida, strica toată plăcerea de a vedea tenis!

Sor  •  24 august 2015, 1:38

Cine crede ca Serena a pierdut în fata Simonei la Singapore în grupe pentru ca a luat meciul ușor vorbește prostii. Serena a fost la un set de eliminare atunci. Culmea un set al unui meci în care ea nu a jucat. E vorba de setul câștigat de Simona în fata Anei ivanovici în ultimul meci din grupa. Dacă ivanovici câștiga în fata Simonei cu 2-0 (si nu cu doar 2-1 cum s a întâmplat) Serena ar fi plecat acasă după faza grupelor.

Silas  •  24 august 2015, 1:47

Simona nu are fizicul unei campioane! Nici Agassi nu l-a avut dar a fost campion, dar daca traia in era Djokovivi, Federer, nu era. La fel si Simona, are un pic de ghinion cu Serena, dar timpul trece in favoarea Simonei, deci rabdare …
Alte analize de genul Simona e mai buna decat Serena, sau rasiste ca Serena e de culoare, si e prea atlet sunt prostii.

Don Vega  •  24 august 2015, 1:53

ce mă intrigă …e că o „respectă” exagerat pe Serena… Oricum, Simona…merită felicitări…luptând eroic până la capăt.

Romil  •  24 august 2015, 2:32

Diferență în plan fizic şi tehnic sunt de acord,dar psihic nu cred că este cazul,între Simona şi Serena.În plus, Serena a jucat „acasă”, cum se spune, organismul ei fiind în „elementul lui”,pe fusul orar obişnuit.Toate acestea contează:fizic, primul avantaj, evident pentru oricine,tehnic(ajutat evident şi de fizic!),”acasă”,vârsta, experienţa…
În aceste condiții Simona s-a prezentat foarte
În ace

Romil  •  24 august 2015, 2:35

Erată:…s-a prezentat foarte bine.

ovi  •  24 august 2015, 4:38

Serena a castigat un turneu dar Simona a castigat respectul a milioane de oameni !

Ioan Gionea  •  24 august 2015, 5:56

Cantec pentru US Open si clasamentul WTA
Simonuță, căprioară,
Te iubesc și cei din țară
Și Românii din afară…
Căci și tu, ce bună ești,
Pe toți Românii-i fericești…

De la Oradea-n Severin
Și pân la Pontul Euxin
Curg paharele cu vin
Din București la Șinca Mare
Cinstește-o bere fiecare
Din Roma până-n Barcelona
Și din Melbourne în Quebec
Românii imigranți petrec
Pentru căprioara noastră
Cu privirea ei albastră
Și alura ei măiastră….

Zboară, căprioară, zboară
Căci ai inima sprințară
Să le-ntreci pe cele ciute
Mai frumoase sau mai slute,
S-ajungi PRIMA-n vârf de munte!

Petrache  •  24 august 2015, 6:09

Mai devreme sau mai tarziu ises la pansie si Serena si mai au si alte jucatoare (Simona, Belinda, Petra, Mladenovici, Caro …) o sansa sa castige turnee.

alex  •  24 august 2015, 7:25

De 10-15 ani nu m-am mai uitat la tenis, iar acum mă uit din pur patriotism! E frumos să vezi și să auzi la televizor zeci de români aflați în alte colțuri de lume îmbrăcați cu steagul tricolor! România mai apre în lume, rar și bine la un nivel înalt!
Tenisul s-a schimbat mult, e in forta iar serviciul face diferenta! Simona Halep este in aceeasi categorie, joaca in forta! Mai are frumoase sclipiri cu mici castigate sau pierdute incredibil de spectaculos!
Din ce vad la televizor, Serena Willliams beneficiaza de o cultura americana a sportivului setat sa castige, sa castige bani ….Are in spate o armata de oameni ce exceleaza pe toate planurile: fizic, psihologic, PR, marketing, etc.
Trecand de partea fizica, unde nu prea ai ce sa-i faci (cand servesti 4 asi intr-un game) devine greu, Simona ar putea invata lucrurile ajutatoare din aceasta confruntare …..nu autodistructive (după o intalnire cu Serena Williams cand aceasta a inceput sa dea cu racheta de pamant – a imitat gestul ceea ce a dus la o descarcare nervoasa pe termen lung autodistructiva, a creat o refulare tip…

Revenind la Serena, daca nu ai o tehnica bună de lovire a mingii poti sa ai forta ca nu te ajuta….apoi variatie la servici…..minge inalta cat sa incomodeze o jucatoare scunda, ….risc la retur la prima minge servita mai moale… etc.

De aceea elventianca aceea micuta o sa fie periculoasa, pentru ca joaca tuse….fortand jucatoarele sa alerge ca sa fie sigure ca returneaza….

Sa na bucuram ca a terminat pe locul 2, ca e pe locul 2 mondial si ca strange romani fericiti in tribune ….
zi faina sa aveti!

ing.CPV  •  24 august 2015, 7:37

Cred ca nu va mai exista comentariul domniei mele !?

ing.CPV  •  24 august 2015, 7:39

Am gresit.Comentariul dv.este in asteptare.Asi dori sa-mi cer scuze !

maxi  •  24 august 2015, 7:41

serena a egalat 33-3??? interesant!

maxi  •  24 august 2015, 7:47

d-le tolontan nu va mai chinuiti sa-l imitati pe ct popescu..nu de alta, dar d-voastra sunteti jurnalist, cu toate pacatele d-voastra, pe cand el, e un fel de toate felurile…

Spion Kop  •  24 august 2015, 7:53

Serena are o motivatie in plus cind joaca impotriva top 10, dincolo de diferentele fizice, are o ambityie colosala sa nu piarda la top 10. Simona a scapat pestele din ac, parca se putea mai mult in primul set, asta e impresia mea, se putea mai mult … oricum, un meci frumos, Simona a reusit un meci foasrte bun, in special in setul doi, daca erau 10 asi in loc de 15 …asta e !!!

anticircotas  •  24 august 2015, 8:00

Fara legatura ca spectacolul de ieri de la Cincinnati, dar cu speranta ca acest mesaj va fi vazut de cineva responsabil la GSP: de doua zile a inceput alt spectacol, La Vuelta. Niciun cuvant despre turul ciclist al Spaniei, una dintre principalele evenimente cicliste ale anului, mi se pare incredibil pentru un ziar care se pretinde a fi despre sport…

ovidiu_3003  •  24 august 2015, 8:04

Halep nu poate sa mai progreseze …de aici incepe declinul …

Ovidiu  •  24 august 2015, 10:15

Pentru mine, Simona este numarul unu mondial. Serena este o forta a naturii, care are momente maxime si putine momente de acalmie. Aseara, Serena a avut un moment aproape maxim, iar Simona a incercat sa se impotriveasca naturii. Cu asa fenomene meteo extreme nu poti sa te pui: stai aproape si cand fenomenul scade in intensitate ataci. Sa nu uitam ca Sharapova n-a invins-o niciodata pe Serena, iar in tenisul masculin nu este asa o mare discrepanta intre locul unu si ceilalti, cu tot mega talentul lui Federer, dar in tenisul feminin nicio jucatoare (in acest moment) nu o poate bate pe Serena, daca Serena este in forma buna. Bravo Simona! A fost un meci bun! Mai mult nu se putea! (Sa nu uitam ca Simona a jucat doua finale in doua duminici la rand).

vas  •  24 august 2015, 11:09

Serena e la apogeu, Simona mai are resurse sa ajunga acolo! S-a vazut clar aseara ca fara serviciu, Serena e „comuna”. Ca s-o poata bate pe Simona si-a concentrat intregul joc pe serviciu ei si pe returul la cel de-al doilea serviciu al Simonei, care e inca slab. Mai bine ca aseara nu cred sa poata servi o Serena de 33 de ani intr-un meci in care adversarul o „alearga”. In schimb, cred ca la 23 de ani, Simona isi poate imbunatati serviciul 2 si forta loviturilor de dreapta. Cu timpul va capata incredere si va juca si mai mult la „linii”…Si, mai e un lucru, „rautatea”. Simona trebuie sa lase „buna crestere” acasa, la inceputul si sfarsitul partidelor, dar in joc trebuie sa fie „rea”, precum Serena Sharapova, tanara Bencici, etc, sa emane prin toti porii dorinta de victorie, atitudine care clatina moralul adversarului…Chiar si „Lordul” Federer, care impresioneaza prin frumusetea atitudinii lui din teren, are momente cand da drumul la acel „come on”, precum un strigat de lupta ce infioara!…Sper ca toti cei din jur, in special „delicatul” Cahill, sa-i inspire Simonei aceasta simtire, fara de care nu poti fi o „Invingatoare” a Serenei, Sharapovei etc….

Sably  •  24 august 2015, 11:20

Imi aduc aminte cum aproape ca ne certa Cristi Geambasu doct, cum ca, „nu cumva supralicitam fenomenul Halep?”…
Da, ce sa facem si noi astia „nedoctii”, supralicitam, „de foame, de dor, de sete”, de…curat, ce sa facem daca nu (mai) suportam sa ne aliniem la ce face, zice, (iarasi!!!) Gigi, Mirel, Dodel si „duduile” lor, iertati-ne!…

Mr Andrei  •  24 august 2015, 11:24

Nu intelegeti,Simona este mult peste Serena ca diversitate a loviturilor,ca deplasare in teren ,ca anduranta,viteza si Frumusețe a jocului,ea e o jucătoare -femeie,nu o jucătoare-bărbat,ea are caracter si trasaturi feminine,deci ea este in prezent liderul .

Andrei  •  24 august 2015, 11:30

Frumos meciul, mi-a plăcut si comentariul celor de la Dolce și mă bucur că au făcut emisiune înainte și după. Începem să avem și noi televiziuni responsabile. N-am reținut cum îi chema pe băieți, dar în sfârșit aud și eu altceva decât comentarii plate și scor sec. Cât despre meci, e clar că Serena e imbatabilă. Poate doar dacă joacă prin vreun tur doi sau trei când nu prea are chef. Simona putea eventual să ducă meciul în decisiv. Finalul de meci a fost electrizant și am rămas cu gustul amar al neputinței.

victor L  •  24 august 2015, 11:46

Corectati: „Williams a egalat la 33-3 ”
O remarca, dle Tolontan; bine ca nu ati folosit tonul altor colegi „tanc”, „s-a urcat pe scena pe toace” .

tenis1  •  24 august 2015, 12:01

Se poate scrie cu talent, o risipa de har in acest articol. Si totusi, in ciuda calitatilor Serenei s-a vazut un al doilea set extrem de echilibrat in care oricare putea castiga setul in tie-break. In primul set Simona a inceput bine a condus cu 3-1 apoi a venit caderea ce-i drept pe fondul jocului bun al Serenei. Sint destul de rare cazurile cind Serena castiga 5 gameuri consecutive chiar si cu adversare slabe de la 3-1 s-a facut 3-6. Aceste caderi trebuie neaparat sa le elimine Simona. Acea cadere, acea serie de 5 gameuri a decis castigatoarea, putea castiga Simona.

bbb  •  24 august 2015, 12:38

Mai minune mi se pare egalul lui Gijon cu Real de aseara.

Ionut33  •  24 august 2015, 12:52

Pentru Devin fan Halep: Placerea de a vedea tenis o ai cand vezi evoluand marii campioni, asa cum a fost de exemplu si meciul lui Federer. Deocamdata Serena este o mare campioana si inca va mai fi., ca ne place sau nu.

Marius  •  24 august 2015, 13:10

Aseara nu s-a vazut diferenta din clasamentul WTA: Simona si Sharapova impreuna nu au punctele Serenei.

Alin  •  24 august 2015, 13:24

@tolo
… Si hater-ii plecara …
😀

Peter  •  24 august 2015, 15:01

Ovidiu, Sarapova a invinso pe Serena doar de 2 ori doar in toata cariera ei, Serena e chiar forta a naturii, e impozanta si fizic si mental, ati vazut cand simte ca pierde incepe sa strige pe teren, asa a facut si in finala la Indian wells, asa isi inmoaie si psihic adversarii. Ca sa poti castiga impotriva Serenei trebuie sa rezisti in primul rand psihic.
O felicit pe Simona care a facut un tenis superb, si la 23 de ani are un viitor fabulos daca o tine tot asa. Peste 2-3 ani Serena va fi istorie iar viitorul ii apartine total Simonei.

Peter  •  24 august 2015, 15:12

Cataline, ati observat si voi ce am observat eu: nu inteleg dece Simona tot servea pe coltul lung , cand se vedea clar ca Serena le respinge foarte bine si le ingroapa direct. In timp ce servele puternice pe coltul scurt le scotea cu dificultate, dandu-i ocazia Simonei sa vina la fileu si sa puncteze.
Acolo era o paine de mancat, si nu inteleg dece Simona sau antrenorul n-au observat asta. A pierdut o grama de puncte pe serviciu propriu, cu acea prima minge servita slab pe coltul lung, i le dadea pe tava Serenei. Cred ca Simona trebuie sa lucreze la acest capitol, acolo se poate puncta, daca vrea s-o bata pe Serena la US Open.

seba  •  24 august 2015, 15:51

da, simona a jucat foarte, foarte bine aseara. cum a jucat si la ultimul meci contra serenei, undeva in primavara parca. cat de mult mi-ar placea sa se poata motiva si concentra mereu la fel cum o face la meciurile cu serena! dar asta e mult mai complicat decat pare.

Micro  •  24 august 2015, 16:29

Daca nu s ar dopa sau daca ar accepta testele antidoping goriluta ar disparea din tenis intr o zi. Este singura jucatoare care face scandal si refuza constant teste antidoping. Nu are rost sa te mai uiti la ea si sa te intrebi daca e femeie: vezi biceps ul acela si te gandesti ca tu ca barbat te antrenezi zi de zi si nu poti ajunge acolo, vezi picioarele alea imense si vrei s ao iei la fuga. Apoi il vezi pe penibilul ala de Muratoglu si te gandesti ca seara de seara…
Serviciu de 200kmh cand media la femei este cu 30-40kmh mai jos.
Gorilutta trebuie eliminata din orice sport. E doar o trisoare trista.
PENIBIL!!!!!!

Ema Georgescu  •  24 august 2015, 16:52

Simona este inca tanara, are tot viitorul in fata…

intrand in Roma, Cezar spunea „Stii de ce poporul ma prefera pe mine? pentru ca oricine iubeste mai mult un Soare care rasare decat unul care apune!”

Mihai Marian  •  24 august 2015, 18:37

Noi nu trebuie sa ne dorim ca Serena sa iasa la pensie.Simona sau staful trebuie sa gaseasca antidotul acestei sportive,care cu siguranta are puncte slabe si sa creasca in tehnica si valoare ea insasi.Nimeni nu invincibil si clar printrun joc tactic foarte bun si serve foarte bune,clar Serena poate fi batuta si nu odata ci de mai multe ori.Aducetiva aminte cand Federrer era invincibil si usor au aparut jucatori care au folosit o alta tactica prin care invincibilitatea s a dovedit invinsa de tactica inteligenta,forta si serviciu foarte bun.Tehnica a fost invinsa de un joc agresiv bazat pe forta si serve foarte bune .Deci Simona sa lucreze la punctele ei slabe,sa corecteze ce e rau si sa imunatateasca si astfel Serena nu mai poate fi invincibila.Taurul in arena nu se rapune cu forta si cu ingeniozitate si tehnica.Prin forta clar te va rapune el pe tine.Asa e si in tenis cu aceasta Serena.

Cipinho  •  24 august 2015, 19:50

din pacate servicul Simonei e destul de slab. a prins 73% mingi intrate din primul serviciu fiindca a redus viteza. Simona are forta acum dar nu are precizie si prefera sa reduca viteza si sa creasca procentajul la prima minge. asta deoarece Simona e constienta ca pe servicul al 2-lea adversara si mai ales Serena o pedepseste drastic.
apoi „scurtele” sunt gresit executate, fie prea scurte si lovesc fileul, fie prea lungi si cu bolta ceea ce permite adversarei sa-si creeze un mare avantaj.
cu aceste 2 probleme rezolvate Simona ar avea capacitatea sa devina invincibila, pana atunci va fi tot in umbra Serenei

Cipinho  •  24 august 2015, 19:54

ca sa exemplific mai mult pentru cei care poate nu inteleg cifrele partidei, cei 73% ai Simonei reprezinta numarul de mingi bune (care au ajuns in terenul Serenei) din toate mingile servite de Simona cu primul serviciu. dintre acestea Simona a castigat doar 60% fata de 83% cat a reusit Serena din mingile „bune”servite de ea. aceste cifre nu apar pe statisticile oferite de WTA de aceea poate creeaza confuzie

valentin  •  24 august 2015, 22:55

Simona, iti multumim pentru tot ce ai facut! O vei invinge data viitoare, chiar daca ceva nu e in regula cu femeia asta. E evident masculinizanta si, ca sa nu mai facem pacate gandindu_ ne ca se dopeaza, poate ar fi bine sa i se faca un control antidoping.
Dumnezeu sa iti ajute in tot ce faci, Simona!

Felicitari pentru articol.

emil  •  25 august 2015, 8:11

Ma bag si eu, aiurea-n tramvai. De o vreme, am remarcat ca nu mai sunt supus supliciului de catre comentatorii tv cu ” centrand”, „pasand”, cazand”..etc. :)) (am si eu „fixurile” mele) Acum, am alta ! :)) Game – joc, s-a facut „ghem” ! :))

Aida  •  26 august 2015, 13:05

Frumos meci si felicitari Simona pentru performanta, consider ca sa ajungi pana acolo e o performanta!

Comentează