Acești șefi pe care-i știm de undeva

Președinta Odeta Nestor și directorul general Tudor Simota, șefii de la ONJN, susțin că cei 54.000 de pariori pedepsiți vor fi un exemplu și o sperietură ”pentru oricine în țara asta”

vineri, 23 octombrie 2015, 11:12

Nu i-am cunoscut pe șefii Oficiului Național al Jocurilor de Noroc, dar îi știu de undeva.

Cînd vorbesc cu președinta Odeta Nestor și cu directorul general Tudor Simota am o senzație familiară.

Le știu de undeva pe Excelențele lor. Apoi mi-am amintit.

Întîi, i-am întîlnit în 2002 în biroul lui Mihai Tănăsescu, ministrul de finanțe. ProSport, ziarul la care lucram atunci, investiga neregulile din Loterie. Publicul se plîngea prin scrisori interminabile. ”Știu eu că aveți un interes!” a fost salutul ministrului. Discuția a fost măruntă, demnitarul se răstea, am plecat repede, cu Ovidiu Ioanițoaia abținîndu-se să nu izbucnească și el, precum ministrul dezlănțuit.

Tănăsescu îi ținea în brațe pe legendarul director Nicolae Cristea și pe George Copos.

Erau vremuri anapoda, ca să afli o informație publică trebuia să spargi Kremlinul. Doar insistențele presei, ale societății civile și echilibrul lui Vasile Dâncu, deși coleg cu Tănăsescu în Guvernul Năstase, aveau să aducă Legea accesului la informațiile de interes public. Pe fondul condițiilor de aderare europene, evident.

Apoi, i-am întîlnit pe Odeta Nestor și pe Tudor Simota, cînd oamenii lui Puiu Popoviciu din MTS au concesionat baza Tineretului de la Șosea. Demnitarii dădeau cu pumnul în masă! A fost nevoie de mobilizarea mai multor ONG-uri și de ani de articole în ziare pentru ca între Arcul de Triumf și Casa Presei să nu se nască un cartier de betoane.

Nestor și Simota n-au îmbătrînit deloc în ani. Arată impecabil.

Prin 2009, i-am văzut și printre directorii Monicăi Ridzi, cînd am întrebat prima oară ce s-a întîmplat de 2 Mai. Ministrul Ridzi a venit, sigur pe sine, la o conferință de presă. ”De ce e lumea nemulțumită? Se poate și mai scump!”, a zis ea. Unul dintre ștabi ne-a luat peste picior de la tribună, că dacă am fi suficient de bărbați am pricepe care-i treaba, am accepta deciziile lor și bună ziua!

I-am văzut, mai apoi, pe șefii ONJN în jurul Elenei Udrea, cînd cu ”Gala Bute”, în primăvara lui 2011. ”Cine a mai organizat o gală de box profesionist pe bani europeni?”, scriam. Cum cine, noi! Pen’că așa vrem!

Au fost patru ani cumpliți.

Cam 40 de luni de hăituială și sute de articole în care credeau doar oamenii. Mii de emailuri ale oamenilor către Guvernul Boc de li s-a blocat într-o dimineață serverul. Nu îi interesa.

Udrea ne amenința cu Serviciile, private probabil, pe holurile Parlamentului. Președintele Băsescu ne amenința cu Parchetul la televizor. Blejnar fojgăia printre documentele fiscale. Bica umbla cu galena pe calorifer.

Iar Elena Udrea continua să se laude la toate televiziunile și pe toate siteurile cu Gala Bute. Ca ”Superdirectoarea Nestor”, cum scria recent un site. Cînd a fost huiduită la Romexpo, de nici Bute n-a putut s-o scoată, mai era puțin și lumea îl fluiera și pe el, ministrul a trecut peste fără să tresară. ”Totul e legal, acest dosar n-are ce să caute la DNA!”.

Trei lucruri au avut în comun acești oameni:

  1. Ideea că toți ceilalți sînt mici și problemele lor sînt neimportante.
  2. Convingerea că presa care relatează are un interes ascuns.
  3. Obișnuința că doar ei au dreptate și că, dacă vor acționa în forță suficient de mult timp, ceilalți se vor intimida și vor renunța.

Nu i-a interesat nici un dialog și au făcut din opinia lor un vector de dominare. Dacă ai în față 54.000 de oameni cu probleme, nu tu ai greșit, că ești om imperfect și tu, tu n-ai nici un dubiu, ăia 54.000 s-au născut cu genă de infractori.

În teoria dreptului, asta se numește ”viziune decizionistă” a guvernanților. Legea devine un simplu raport de forțe, menită să înspăimînte, exact așa cum spun azi Odeta Nestor și Tudor Simota în interviul acordat colegilor mei de la Gazetă: ”Ne pare rău că o grămadă de oameni au intrat în această vîltoare, însă o să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea! Clar o să se gîndească de două ori înainte să-și facă un cont!”.

”Iar noi vom avea o imagine bună, că în România nu mai este de joacă!” Odeta Nestor, președinte ONJN

Numai că, impusă astfel, cu puterea contra ideii de drept a oamenilor, legea nu e puternică, ci fragilă.

54.000 de oameni sînt puși pe drumuri, vînați și sancționați ca să avem o imagine bună. Imaginea MTS de la ”2 Mai”, imaginea României din Gala Bute. Imaginea lui Sebastian Ghiță, prietenul premierului Victor Ponta și șeful neîncoronat al pariurilor online din România?

E timpul ca toți acești 54.000 de jucători periculoși care au făcut afaceri cu un offshore din Gibraltar, că acolo sînt înregistrate casele de pariuri, acești 54.000 adevărați infractori de talie internațională să fie pedepsiți. Uite că statul a descoperit, cu ajutorul ONJN, marile afaceri ale românilor care și-au cărat banii în firme offshore!

În toate aceste decenii și de fiecare dată am crezut sincer că la mijloc e doar un ego cît funcțiile lor mari. La început, văzîndu-i atît de superiori și agresivi, nu am suspectat altceva. Am socotit că se cred intangibili pentru că au înșeuat caii neobosiți ai Puterii.

Și, de fiecare dată, am văzut că nu erau pe cai, erau, în ”superba lor trufie”, pe elefanții lui Hannibal. Călătoreau cu grămezile de cash ”sfărîmînd vertebrele acestor Alpi albiți de spaimă”.

Dar, în loc să ajungă și ei, ca oamenii, în Courmayeur, la doi pași de băncile elvețiene, le-au crăpat săracii elefanți pe pasurile înalte și au rămas ca fraierii să schieze la Montgenèvre, cu pulimea.

Și n-au învins.

Comentarii (183)Adaugă comentariu

sile  •  24 octombrie 2015, 0:15

pawn , ai gresit site/ul

sile  •  24 octombrie 2015, 0:16

si 2. imi pare in continuare extrem de rau ca n-ai venit la adevarul...

Adrian  •  24 octombrie 2015, 0:46

Tocmai am primit un mail de la bet355. Zice cam asa: "Informatii importante In data de 15 octombrie, Oficiul National pentru Jocuri de Noroc (ONJN) a luat o decizie menita sa ne impiedice sa oferim servicii de pariere si jocuri clientilor din Romania. Noi contestam aceasta decizie in instante. Cunoastem, de asemenea, faptul ca ONJN a inceput sa contacteze si sa emita amenzi impotriva cetatenilor din Romania, inclusiv unora dintre clientii nostri. Suntem extrem de dezamagiti de masurile luate de ONJN si dorim sa va oferim informatii care sa va ajute, in cazul in care sunteti in vreun fel afectati de catre masurile ONJN. Ati primit deja o amenda? Daca vi s-a solicitat deja sa platiti o amenda, conform legii din Romania, aveti la dispozitie 15 zile de la data la care amenda v-a fost comunicata, sa faceti apel in instanta. Daca faceti apel, va insemna ca nu trebuie sa platiti amenda acum si e posibil sa nu trebuiasca sa o mai platiti vreodata, daca aveti castig de cauza in instanta. Avand in vedere ca intotdeauna am actionat conform legii din Romania, consideram ca aveti justificarea sa contestati orice amenda si ca aceasta sa fie anulata. Intelegem ca, pentru a face acest lucru in mod eficient, veti avea nevoie de o buna consultanta juridica si dorim sa ne oferim sprijinul in organizarea si finantarea acesteia. Daca ati primit deja o amenda si doriti informatii din partea noastra pentru a va ajuta sa faceti un apel, trebuie sa actionati foarte rapid. Va rugam sa ne contactati cat mai curand posibil la 0318 107 402 (tarif standard) sau 0800894 754 (Romtelecom) si va vom informa despre cum va putem ajuta. Ati fost contactat de ONJN dar nu ati primit o amenda? Daca inca nu vi s-a solicitat sa platiti o amenda, insa ONJN v-a cerut sa va prezentati la sediul sau, tot va putem ajuta. Inainte de a participa la orice intalnire cu ONJN, va rugam sa ne contactati la 0318 107 402 (tarif standard) sau 0800894 754 (Romtelecom) si va vom pune la dispozitie detalii ale consultantilor nostri locali, care va pot asista in intalnirea cu ONJN si noi vom plati pentru costul acelei intalniri. Asa cum am mai spus, suntem dezamagiti de faptul ca ONJN a decis sa ia asemenea masuri impotriva dumneavoastra si speram ca va putem ajuta, dovedind ca dumneavoastra, impreuna cu noi, nu am actionat contrar legii. Cu stima, Echipa bet365"

Cristian  •  24 octombrie 2015, 0:53

Felicitari!

CIP  •  24 octombrie 2015, 1:10

Lucrurile încep să se lămurească. Frica îi mai temperează pe cei de la ONJN, însă nu se renunţă la scenariul care "rămâne cum s-a stabilit". Încă. Între treaba că lumea s-a prins de măgărie şi dorinţa diavolească de a pune mâna rapid pe nişte bani, că se apropie alegerile, S.G. şi V.P. o împing pe scena Realităţii TV pe cucoana Odeta. Unde, ca să folosesc un limbaj sportiv, a pierdut prima repriză, iar a doua a făcut scor egal. Şi unde, la final, în criză de timp de emisie cerea disperată să-şi prezinte şi realizările sale, exact ca la un interviu unde nu ai convins şi vrei să scoţi ceva as din mânecă, măcar să faţă impresie bună în faţa tov. Ponta, dacă s-a uitat şi el la tv. Ce nu face omul pentru un scaun de director bugetar! Deci, apele se limpezesc. De teamă, se vor amenda doar cei cu sume mari pariate. Pentru restul e important mârâitul nu neapărat muşcătura. Ca să nu-i pierdem cu totul pe pariori. Ci ca unii, dependenţi, să fugă la Winmasters. Câştigul? Impresia bună facută tovarăşilor de d-na Odeta, nişte bani pe o perioadă scurtă de timp la bugetul guvernării, pentru lauda lui Ponta, plus mii de clienţi noi la familia Winmasters Ghiţă. Pierderile? Tot statul este păgubit, fiindcă va trebui să returneze banii de pe procese amendaţilor, cu daune cu tot. Bani plătiţi, desigur, de noi toţi. Şi iac-aşa încă un tun frumos, sclipitor, marca PSD şi o încă o flegmă scuipată pe obrazul şi inteligenţa celor "de rând".

CIP  •  24 octombrie 2015, 1:15

Felicitări d-le Tolontan pentru puterea de a spune în continuare adevărul. Dacă nu s-a înţeles pentru unii, în situaţia în care "finanţatorul" locului de exprimare a opinei este chiar Winmasters. Avis rara ...

fridaywins  •  24 octombrie 2015, 1:28

Greu de gasit ceva ce nu s-a spus deja, cel mai bine a rezumat spartacus10 cum sta treaba. Am urmarit emisiunea de aseara de pe Realitatea, Costi Rogozanu si moderatorul au pus intrebari de bun simt, dar au fost cam moi, Cred ca Tolo ar fi facut-o praf... Odeta si-a dat cu stingu'n dreptu cap coada, dovedind o incultura crasa si o incapacitate evidenta de a intelege domeniul vast al jocurilor de noroc... nu a raspuns pe sleau la nici una dintre intrebari (e.g. ce anume o recomanda pentru aceasta functie? in nici un caz backgroundul la firme minjite care au fraudat statul) in schimb i-a infierat cu minie proletara, absolut incredibil, pe pariori, pe care ii considera infractori, si in mod deosebit pe highrolleri, care sint adevarate pericole sociale. Probabil babele fesenisto-iliesciene au aplaudat-o frenetic... Apoi a incercat pe alocuri sa ii intoarca pe oameni impotriva bet365 si a recunoscut fara pic de jena ca Ghita e proprietarul *** wm... SOCANT

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cristian  •  24 octombrie 2015, 1:34

Bai Tolo, ce ai cu Udrea? ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Lucian  •  24 octombrie 2015, 2:13

Pe principiile astea abuzive se bazeaza de fapt dragutul nostru "stat de drept". Si pe secretizari la greu, sa nu stie poolimea care ii plateste ce aranjamente se fac pentru bunastarea baietilor destepti!

frsn  •  24 octombrie 2015, 3:09

As pleca de pe planeta in locul ei. A terminat fac de economie finante banci. Dupa cum declara: Peste 80 la sută din cei peste 50 de mii de români care au rulat sute de lei şi vor primi doar avertisment. Nu putem să dăm avertismente tuturor pentru că sunt persoane care au rulaj de sute de mii de euro. S-au rulat şi au plecat sute de milioane de euro din România.", a declarat Odeta Nestor. Inseamna ca un magazin care vinde de 1milion castiga tot atat. Nu ma mir ca nu stie sa raspunda. Avea reprezentat legal in ro pe legal play srl. Deci erau in legalitate.

marius35  •  24 octombrie 2015, 9:21

D-le Tolonton toti avocatii care au comentat despre acest caz, recomanda sa nu ne prezentam la sediu insa am gasit un comentariu pe un blog si nu stiu daca e real. http://postimg.org/image/bpq4bg67p/ E prevazut undeva intr-un articol de lege ca suntem amendati intre 5000-1000 lei daca in termen de 2 zile nu ne prezentam la sediul ONJN.

marius35  •  24 octombrie 2015, 9:38

http://postimg.org/image/bpq4bg67p/ E legal asa ceva? Chiar suntem obligati sa ne prezentam la sediile ONJN in termen de 2 zile pt ca altfel luam amenda minim 5000 lei? Un avocat imi spusese ieri ca nu sunt obligat sa ma prezint la sediul onjn si sa-i spun inspectorului cand ma suna sa-mi trimita PV-ul acasa ca fapta e savarsita si ca in nici un caz nu voi lua amenda mai mare pt ca nu m-am prezentat la ONJN.

thunder  •  24 octombrie 2015, 13:16

Iti pot spune eu de ce ai o senzatie familiara. Cei doi iepurasi sunt bot in bot, pana si revista Cancan i-a surprins cu ceva timp in urma prin Herastrau. Pe de alta parte te stiu baiat destept si asa cum ai descurcat multe ite si acum o vei scoate la capat. Intrebare de baza: Qui bono?

marius35  •  24 octombrie 2015, 13:26

Art. 26.1. – (1) Nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (4), (5) și (6) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, și cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei, pentru persoanele juridice. (2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei neprezentarea administratorului societății sau a oricărei altei persoane care a fost convocată de către inspectorii O.N.J.N., în termen de două zile lucrătoare, pentru a clarifica aspecte legate de verificările în curs în domeniul jocurilor de noroc.

anonimul  •  24 octombrie 2015, 14:46

Draga Tolo, te rog verifica si sursa aceasta cum ca cei doi iepurasi, tanti Odeta si nenea Tudor ar fi amanti !!! Ii vede toata lumea ca sunt nedespartiti peste tot si nimeni nu ia nici-o masura. Aici nu e conflict de interese ? :))))

fridaywins  •  24 octombrie 2015, 15:20

In sfirsit Bet365 intra pe scena http://www.gsp.ro/editorial-romana/gsp-special/prima-reactie-oficiala-din-partea-bet365-contestam-decizia-in-instante-va-oferim-consultanta-inainte-sa-va-prezentati-la-onjn-461718.html Cit de incompetenti sa fie astia de nu au putut trage nici o lectie de la ultimele alegeri prezidentiale? De data asta *** calcata pe coada are in spate un colos cu putere de multe miliarde de Euro, care vine din lumea civilizata. Bet365 o sa mature cu maimutoii astia, si nu neaparat pentru ca "statul trebuie sa piarda", ci pentru ca Anglia va cistiga intotdeauna orice razboi, asa cum civilizatia va invinge intotdeauna barbaria.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

alex catalin ion  •  24 octombrie 2015, 15:30

Statul ne impune o lista de firme de parca ne-ar da el bonuri valorice sa jucam. Banii nostrii sunt valabili oriunde in lume - avem moneda convertibila!

danut  •  24 octombrie 2015, 15:50

daca nu erau gsp.ro si Tolontan in mod special , astia o pusesera de un tun de 60 milioane de euro din banii oamenilor simpli. ramane intrebarea cati din acesti bani ramaneau in buzunarele inspectorilor acum sau prime la sfarsit de an , sa intelegem de ce aceasta incrancenata proptire pe picioarele din spate

alex catalin ion  •  24 octombrie 2015, 16:13

Sa reduci cetatenii romani la o lista e inadmisibil. Azi avem o lista de 14 firme care ofera pariuri. Societati private cu actionari diversi. Peste 1 an poate vor ramane 2 societati de pariuri pe lista . Intelegeti ca statul doreste ca romanii sa imbogateasca actionarii acestor firme de pe lista. Nicaieri in lumea civilizata statul nu a dat o lista de firme obligatorii. Daca am fi fost condusi de clanul Castro am fi inteles ideea, nomenklatura avea listele ei. Sa incalci atat de grosolan Constitutia Romaniei si dupa atatea luni nicio autoritate sa nu iasa cu o declaratie reparatorie, e grobian pentru un stat civilizat. Azi ne-a dat lista de pariuri sa imbogatim actionarii din pariuri. Maine o sa ne dea lista de haine - isi cumpara actiuni dictatorasul capitalist luminat la haine. Mai incolo o sa ne dea lista de mancare - ca Ceausescu care dorea sa faca cantine gigantice - au dainuit ruinele acestora multi ani dupa 1989 in Bucuresti. O lista de ziare ne dati, dar de scoli - faceti si niste scoli pe actiuni. Cum e posibil sa indobitocesti milioane de cetateni, sa-i inghesui pe toti pe lista aceasta grobiana?

grig2  •  24 octombrie 2015, 16:48

DNA trebuie sa ancheteze daca ONJN nu a creat un mecanism de extorcare a banilor cetatenilor. Mai exact : licentele se acorda din 2016, acum saiturile de pariuri obtin doar "drept de a opera". De ce deciziile 2168/07.09.2015 si 2169/07.09.2015 nu au fost aplicabile din acea zi sau din 10.09 data limita, mai ales ca Bet365 platise peste 30 milioane euro ? Introducerea in clauze , fara a informa publicul, a datei de 01.10 nu a fost facuta intentionat pentru a extorca "comform legii" a 60 milioane de euro ? aici trebuie DNA sa descurce itele pentru "drept de operare" nu licenta.

marius35  •  25 octombrie 2015, 12:13

D-le Tolontan e de domeniul SF-ului ce lege a putut sa scoata Odeta. In procesul verbal rulajul e trecut ca prejudiciu iar in ART. 17 (1) se stipuleaza ca "sumele incasate de organizator vor fi confiscate si se fac venit la bugetul de stat".... ha ha ha e crima si pedeapsa Daca eu am depus 500 lei in perioada respectiva si am jucat 100 de mize de 500 de lei la cote 1,01 asta inseamna ca am avut un rulaj de 50.000 lei si profit 500 lei. Dupa acele 100 de pariuri eu voi avea banca 1.000 lei. Dupa mintea inspectorilor se considera ca am avut banca de 50.000 lei si ca sunt multi milionar si deci imi permit sa platesc amenda de 5.000 lei. Cei de la ONJN au delcarat ca bet365 a avut un profit de 37 milioane lire sterline in cele 20 de zile, aducand statului un prejudiciu de 600. 000 lei. Ei au calculat profitul luand in calcul rulajul din acea perioada. Cum naiba bet365 sa aiba 37 milioane lire sterline profit in 20 zile cand ei au platit 30 milioane euro impozit pt 5 ani, reprezentant 20% din valoarea totala a impozitului !!!! Tot ce au decalrat pana acum cei de la ONJN se incadreaza pt emisiunea "Copii spun lucruri trasnite."

marius35  •  25 octombrie 2015, 12:24

La fel de bine pot sa am o depunere de 500 lei si un rulaj de 1 milion de euro insa soldul sa fie 0 si sa nu am nici o retragere. Logic era ca inspectorii sa calculeze prejudiciul doar in functie de suma castigata in perioada respectiva. Asa pot sa depun 50 lei si dupa 20 de zile sa am un rulaj de 20.000 de euro dar banca 0 si sa fiu amendat cu 5000 lei pt ca vezi doamne am pariat mii de euro, iar altul sa fi depus 10.000 si sa fi jucat doar o cota 2 si prin urmare a avut un profit de 10.000 lei dar sa primeasca doar avertisment pt ca nu a avut rulaj de mii de euro.

Gigi  •  25 octombrie 2015, 14:54

F bun articolul si apreciez atitudinea dvs. Ar trebui sa faceti o asociatie si sa ii dam in judecata pe acesti nenorociti. P.S. ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

au  •  25 octombrie 2015, 16:56

Intreb de curiozitate pentru ca nu situ. De unde si de ce stiu ei de rulajul exact al jucatorilor? Cei ce risca sa fie amendati au jucat doar la bet365? Cum ramane cu alti jucatori care au pariat pe alte siteuri care nu au aprobare? Ei nu risca sa fie amendati? Rulajele lor sunt sau nu cunoscute?

ciprian  •  26 octombrie 2015, 10:13

Dpmule Tolontan Va multumesc pentru interesul constant si implicarea in aceasta problema. Doresc sa va semnalez un caz mai special ,in general majoritatea pariorilor isi vor rezolva intr-un fel sau altul aceasta problema. Ce facem cu cazurile absolut grave ?Va semnalez situatia unui prieten . Este pensionat medical ,nu are bani pentru a-si asigura o hrana minimala . Are 60 de kilograme la 1,95 m Are afectiuni f. grave la inima , o tumoare pe hipofiza , de 2 ani nu are dignostice clare si corecte , nu se poate trata niciunde in romania , pentru ca nu are bani , este asigurat , dar ma intelegeti ,pe unde se duce nu are bani sa dea. Nu se poate deplasa , poate sa faca cativa pasi doar prin casa. Ce se va intampla daca primeste si amenda? A jucat sume infime , atata mai poate si greu , sa intre pe calculator , sa citeasca un email. Eu nu joc , am citit constant modificarile legislative si daca eram jucator jucam fara frica la bet365. La anul va trebui sa plateasca impozit cass, cass pt sumele infime pe care le-a jucat , cass-ul se ia vreo 8 milioane pe un an de zile si el a jucat cateva sute de lei. plateste asigurari si statul il lasa efectiv sa moara .

marius35  •  26 octombrie 2015, 21:23

D-le Tolontan din pacate au invins. Au obtinut ce si-au dorit si pe langa asta au obtinut si un bonus nesperat de 60 mioane de euro. Parca se merita sa pierzi hai sa zicem 100.000 de alegatori pt 60 milioane de euro. Site-ul bet365 va ramane restrictionat pt clientii romani cel putin pana in primavara anului 2016. Daca onjn castiga procesul, bet365 va spune adio la Romania pt 5 ani. Dupa o saptamana de amenzi abuzive reactia celor din media este aproape inexistenta. Doar o scurta aparitie pe tvr2 si o emisiune pe realitatea tv. In presa online cunoscuta am gasit articole doar pe GSP.ro si in Gandul. Peste tot numai bannere cu winmasters si netbet. Nu exista nici o institutie care sa ne apere drepturile. S-au dat mii de mailuri in toate directiile si foarte putine reactii aparute dupa aceste mesaje. Putea sa fie amenda si mai mare ca reactiile erau identice in media. Sper totusi sa nu se intample vreo tragedie si cineva sa cedeze psihic si sa faca vreun gest necugetat. Am mai castigat maxim 2 saptamani pt ca nu ne-am prezentat la ONJN si asteptam citatiile. Nu ne ramane decat ajutorul promis de bet365. Sper doar sa nu fie aceeasi avocati care au dat listele cu rulajele celor de la ONJN.

Breev  •  28 octombrie 2015, 11:43

romania e tara dependentilor de jocuri de noroc, nu doar de pariuri sportive. pana la urma e un monopol pe piata asta. dar vad ca se vrea si mai mare monopol pe pariuri sportive.

ciprian  •  30 octombrie 2015, 19:16

ATENTIE PARIORI AFILIATI COLABORATORI se pregateste ceva a aparut noul formular anaf ,impunere fiscala pentru 2015 si care va trebui completat in 2016. are 3 perioade distincte pentru 2015 (calendaristice) si are casuta de bifat"jocuri de noroc" daca ramane asa , inseamna ca se va plati impozit pe tot anul 2015 , cu toate ca operatorii , cei cativa au fost licentiati prin august ,septembrie. nu mai e vorba de 50 000 de oameni ca la amenda , ci vor fi sute de mii care au jucat pe unibet , betfair , bet365 , sportingbet , etc. nu stie nimeni cum va fi stabilit impozitul si alte taxe ,nu se spune daca operatorii au obligatia clara de a trimite jucatorilor veniturile din 2015 , ca acestia sa se prezinte la anaf sa completeze declaratia 200 sau 201 cat o fi. oricum guvernul va anunta in 2016 cresterea bazei de impozitare cu cateva sute de mii de oameni, iar din 2017 cand dupa modificarea codului fiscal in 2016 , se va stabili cass si cas pentru orice venituri suplimentare , atunci se va da si stingera pentru tot gamblingul online. sa vedem de la cine o sa se mai ia taxe de licenta si sa vedem cati jucatori isi vor permite sa plateasca 3 taxe la stat ca joaca pe internet. p.s se zice ca avem cea mai buna lege din europa pe gambling. germania are din 2012 cea mai proasta lege. ce zice bwin germania toate pariurile castigatoare se impoziteaza la sursa (pe site-ul bwin) cu 5% si se vireaza la bugetul statului. bwin acopera din fonduri proprii procentul de 5% pentru pariurile pierdute de jucatori. totul se face pe site la bwin , jucatorul n-are treaba. c lege proasta:)

george  •  31 octombrie 2015, 7:21

buna ziua, am primit acasa faimosul proces verbal cu amenda in suma de 10000 ron, asta desi tanti Odeta a anunta clar la emisiunea de pe Realitatea ca nu s au dat amenzi mai mari de 5000 ron . Abuzul continua, procesul verbal a fost facut in lipsa mea si apare cum ca eu as refuza sa il semnez ba mai mult au pus si un martor Etves Augustin din Bucuresti ,strada Ioachim Gheorghe nr.32 ,Sector 5 sa confirme cele relatate de ei in acest proces verbal. Scrisul lasa de dorit, inspectorii care au intocmit acest proces verbal Blaga Radu si inca un nume indescifrabil se vede de la distanta ca au fost certati cu scoala si ajungeau pe acolo doar in pauze. Este acel scris clasic de functionaras al statului care ocupa un loc si primeste salariu doar pt ca a facut un favor cuiva candva sau cineva din anturajul lui a lins un dos mai mare. Stiu domnilor ca o sa vedeti acest comentariu pentru ca atunci cand am fost la sediul vostru aveati deschise paginile acestui site. Pe aceasta cale va anunt ca luni dimineata o sa va fac plangeri penale tuturor,sesizari la DNA si alte institutii ale statului roman care va vor chema sa dati cu subsemnatul. Sper ca toti cei care au fost amendati sa procedeze la fel ca mine !!!

Florin  •  2 noiembrie 2015, 21:51

In opinia mea esti cel mai adevarat jurnalist din Romania. Ai curajul sa te pisi contra vantului si nu te uzi deloc. Articole obiective si bine definite de fiecare data. Mult respect din partea mea Tolo si daca voi ajunge vreodata presedinte tu vei fi Premier!! O seara frumoasa!!

Zaharia Duhu  •  7 decembrie 2015, 0:06

S-a intrebat cineva ce studii are aceasta cucoana de Targoviste? Ce o recomanda? Va spun eu. Abia a terminat o facultate privata (nici macar la zi ca nu ar fi reusit) unde oricine isi platea taxa mergea cu brio mai departe. Poate o recomanda statutul de doamna de casino unde lucra inainte de a deveni mare sefa. Si uite asa a ajuns mare directoare la o institutie de stat. Cati absolventi sunt care termina cu rezultate deosebite facultati de prestigiu ale statului, au angajat-o pe *** asta. Probabil a cotizat la cine trebuia ce trebuia, altfel nu am nini o alta explicatie. Si nu este invidie este cunostinta de cauza.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cristian  •  30 ianuarie 2016, 15:00

Mi-a placut articolul, foarte bun. Am citit ca bet365 a pierdut procesul si e foarte posibil sa piarda si recursul ,deci e posibil sa dispara cativa ani fara drept de revenire ?

silver20  •  20 iunie 2016, 16:49

Din păcate asta este o altă față a corupției de la noi. Rușine unor romani care trag tara in jos. Ne mai miram de ce rade toată lumea de noi.

Comentează