Cine decide meciul din 2016?

Ce e de așteptat de la noul an? Ce e de așteptat cînd, vorba lui Balaci, naționala noastră n-are nici un fotbalist care să decidă meciul.

miercuri, 30 decembrie 2015, 7:02

“Florin Andone? Păi, Gică Dobrin stăpînea mai bine mingea de rugby decît stăpînește băiatul ăsta mingea de fotbal”, a spus Ilie Balaci la SportTotal FM.

Într-un fel, lui Ilie i-a răspuns Tătărușanu.

A făcut-o elegant, discret, fără aburul ranchiunei. În dialogul pe care l-a avut cu Cristi Geambașu înainte de Crăciun la Florența, portarul “naționalei” a spus că fiecare generație are dreptate atunci cînd pretinde că fotbalul său e altfel decît cel jucat înainte.

“Nu mai bun, nu mai rău, ci pur și simplu altfel”, zice Tătă. El nu s-a referit la Balaci, dar e clar că povestea îl cuprinde pe Ilie și cuprinde toate atacurile la care a fost supusă această generație în care foarte puțini am crezut.

“Poate, peste un timp, cei care vor veni vor zice și despre mine: tataie, pe vremea matale trăgeai o țigară lîngă bară între două atacuri ale atacanților adverși”, zîmbește laureatul premiilor Gazetei, sorbindu-și cafeaua la doi pași de Galeriile Ufizzi.

E ceva care te îndeamnă la respect în această generație care a învățat fotbal pe apucate. Noi am crescut cu cheia de gît, lor li s-a luat cheia și li s-a dat telefonul mobil ca să le țină loc de copilărie și de modele.

Chivu, Mutu și Contra, ultimii noștri participanți la un European, îi avuseseră în fața ochilor pe Hagi, Petrescu și Lupescu. Unii dintre ei prinseseră pe bancă chiar și gloriile vechilor generații, că nu degeaba a rămas în fabulele fotbalului nostru momentul în care “muciosul” Adi Mutu a refuzat să iasă de pe teren cînd îl chema la schimbare însuși “Gîscanul”.

Această discrepanță de șanse e valabilă în toate meseriile. “Noi, cei care am muncit încă de la începutul capitalismului românesc, am avut timp să greșim. La începutul anilor ’90 se putea învăța meserie mai ușor”, povestea cineva. Așa e. Am avut timp și am beneficiat de răbdarea unei lumi care nu accelerase încă ritmul informației la nivelul exabaților.

Generația care va merge în Franța s-a trezit direct în epoca internetului și a vitezei.

Ei sînt copiii fotbalului în care nu mai ai timp să greșești.

Ei trebuie să debuteze în Liga 1, unde concurează cu 39 de naționalități! Iar apoi muncesc să prindă un post în străinătate, la concurență cu zeci de mii de jucători din 100 de țări!

Gîndiți-vă și la asta, noua distribuție și hipercompetiție a lumii, atunci cînd îi luăm peste picior că nu prind echipe cu blazon sau că stau rezerve prin Spania. Primera e un imperiu colonial mai mare decît atunci cînd corăbiile spaniole traversau strîmtoarea Penang spre Insulele Mirodeniilor.

Lumea este azi, cu adevărat, plată.

În 2008, cînd Raț mergea la Euro, Florin Adone era un puști de 15 ani care-și urmase părinții la muncă în Spania și încerca să sară în ochii antrenorilor de la academia de fotbal din Castellón de la Plana.

De la începuturile sale și pînă în 2008, lumea crease cinci exabaiți de date. Acum, noi producem atîta informație în două zile, scrie undeva Steve Rosenbaum, citîndu-l pe șeful Google.

Aceasta este diferența.

Fiecare am trăit așa cum ne-am priceput toți acești ani și transformările fără egal. În 2008, Andrei Vochin era corespondentul ziarului la Euro. S-a îmbolnăvit, dintr-o dată, de vărsat de vînt într-o formă extrem de agresivă. N-a vrut să se întoarcă, avea de scris.

După cîteva zile, făcuse 40 de grade și nu înțelegeai ce spune. Ziarul l-a adus în țară trecîndu-l granița cu mașina, de teama unei carantine pe care o refuza. Slăbise enorm și continua să vorbească în dodii despre tactica nu mai știu cărei echipe.

Acum, l-am văzut la televizor pe Andrei cum intra în sala purpurie a tragerii la sorți. Era printre oamenii de la FRF, mulți dintre ei debutanți, ca și echipa, la un asemenea nivel al sărbătorii fotbalului.

S-au schimbat generațiile. Se vor schimba în continuare.

Și întotdeauna se va găsi cineva care să decidă meciul.

Comentarii (20)Adaugă comentariu

radu  •  30 decembrie 2015, 7:33

Si totusi , hotaraste-te cum e corect exabati sau exabaiti 😃 ? Faptul ca lumea evolueaza in ritmul asta nu e o scuza pentru fotbalistii nostri (sau doar pentru ei ). Jocul de fotbal este acelasi pentru toti ,diferentele apar in metodele de pregatire si mentalitate.

botizan  •  30 decembrie 2015, 7:42

Hai Sa nu ne mintim ... Noi suntem la Euro ca a marit Platini nr de echipe la 24... Altfel nu eram ... Fata de 2008 unde am avut 5 ocazii in 3 meciuri suntem mult mai slabi ... Da adversarii erau tari , Dar si noi aveam jucatori mult peste ce avem azi

benaflek  •  30 decembrie 2015, 8:07

daca vecinul meu care e nebun cu acte seamana leit cu tataruseanu eu unul cand il vad pe el automat ma gandesc la nebun.si seamana si la vorba.ciudat

vasglo  •  30 decembrie 2015, 8:46

Ce vrei sa spui in final, maestre? Cumva ca meciurile Romaniei de la Euro vor fi decise de "condeiul" lui Vochin??..-:)

ovidiu_3003  •  30 decembrie 2015, 9:09

Florin Andone este bun ...un fotbalist adevarat care o sa decida multe meciuri ...

Octavian Stăncioiu  •  30 decembrie 2015, 11:02

Ce păcat că vă irosiţi energia în investigaţii fără legătură cu sportul, domnule Tolontan! Ce frumos scrieţi despre sport! Dar prea rar, atât de rar... Vă doresc sănătate şi un An Nou fericit!

catalin  •  30 decembrie 2015, 11:59

"Dupa fapta si rasplata" iti suna cunoscut? de ce se cheltuie un munte de bani pe o adunatura pestrita de metrosexuali cu talent indoelnic, inmuiat si ala de lunile intregi state pe banca de rezerve? La acest campionat EU i-as trimite desculti si i-as pune sa-si plateasca singuri hotelul. Si daca se vor intoarce cu vreun rezultat, premiul ar fi nedesfiintarea echipei nationale. Pentru ca in halul asta nu se mai poate. Si, asa de incheiere, mi se pare mie sau nu exista pe aici pe la tine nici o vorba despre fetele de la mondialul de handbal?

Cristian  •  30 decembrie 2015, 14:21

Noi nu acuzam ca nu mai prind locuri la echipe tari din Europa, noi acuzam lipsa propriu-zisa de valoare a fotbalistilor (exclud portarii si, in parte, fundasii, deoarece la acest capitol stam inca bine). Lipsesc stopul, preluarea, sutul sau driblingul. Asta acuzam noi, in rest in timpul liber pot sa faca ce vor. Chiar nu ma deranjeaza daca beau, fumeaza, sau ce mai fac. Atat, cat sunt in dreptunghiul verde, sa vedem aceste mici exhibitii tehnice.

Profesionist  •  30 decembrie 2015, 14:30

In primul rand constat ca te-ai intors la sport si ai primit 7(sapte) comentarii la articolul tau.Cu siguranta iti pare rau ca ai epuizat subiectul Colectiv unde erau sute de comentarii( e drept peste 70% contra ideilor tale)...Acum vreo 2 zile s-a mai prapadit un tanar,dar pacat pt. tine ca s-a intamplat in Anglia si a murit de infectie intraspitaliceasca ,deci n-ai mai putut stoarce nimic...Referitor la nivelul tau medical-jurnalistic,este evident ca n-ai mai evoluat : "Vochin s-a imbolnavit dintr-o data de varsat de vant" ;trebuie sa-ti aduc la cunostinta ca termenul medical al bolii este de varicela si ca in orice boala infecto-contagioasa debutul este de regula"dintr-o data".Daca te-ai fi documentat putin ai fi aflat ( si nu te-ai mai fi mirat)ca de obicei adultii fac forme mai grave de varicela cu febra mare.In situatia asta nu inteleg de ce nu a fost spitalizat acolo.Ipoteze:1. N-avea asigurare medicala( din prostie sau din economie)2.Spitalizarea costa prea mult( e drept ca ziua de spitalizare intr-o sectie de infectioase in austria-elvetia e peste 500 de euro,dar asta e pretul corect pt. sanatate!)3.Redactia gsp din a carei conducere faceai(faci) parte a considerat ca Vochin poate fi tratat mai bine in tara.Indiferent de motive e de apreciat raliul de mii de kilometri cu Vochin delirand( ca sa exprim intr-un termen medical ceea ce te caznesti tu sa spui in sensul asta in articol) .Intrebare in stil "jurnalist justitiar":ati avut consimtamantul scris al pacientului informat sau al familiei sale( daca bolnavul nu mai era in deplinatatea facultatilor mentale)despre starea sanatatii sale si riscurile la care se expune in diversele variante de asistenta medicala sau l-ati imbarcat cu forta desi omul vroia sa scrie dupa ce se dumirise in sfarsit cu tactica fotbalistica la fata locului ( dupa incercari nereusite pe blogul sau).Mai era o varianta care ati exclus-o (presupun)din start : sa apelati la Arafat care sa trimita un avion medical sau niste salvari SMURD pt.transport asistat.Lasand gluma la o parte pot accepta ca ridici in slavi "eroismul" colegului de profesie si redactie,de a insista sa ramana ( la un turneu final Euro ,cu diurna in valuta).In acelasi timp ,daca tot te-ai "ocupat" in ultimele saptamani de medicina,cred ca ar fi un gest de minim respect si reparatie morala la adresa breslei medicale ( pe care ai improscat-o cu noroi in repetate randuri) sa scrii 2 vorbe si de medicul ATI din Dambovita care a decedat la 62 de ani dupa garzi epuizante in slujba salvarii de vieti asa cum a facut timp de decenii ,fara sa fie invitat in sali festive purpurii drept recompensa...

Sorinache  •  30 decembrie 2015, 14:55

Chiar nu vede nimeni ca Balaci se prezinta beat in emisiuni, sau macar cel putin sub influenta alcoolului?!! Nu, serios acum, cum il primesc televiziunile baut in platouri cand el miroase a tuica de la o posta?!

Cătălin Tolontan  •  30 decembrie 2015, 19:14

@Profesionist: stilul dvs sententios si faptul ca sinteti populat cu certitudini spune ceva despre dvs, nu despre noi. Stiti, nu sintem genul de oameni care sa ne lasam definiti de altii. Chiar daca dvs sinteti un profesionist si noi nu. Un an nou fericit!

fabi  •  30 decembrie 2015, 20:52

Stiu ca nu este momentul potrivit si nici locul avind in vedere subiectul si mai stiu ca nimeni nu va citi acest mesaj insa eu o sa continui sa scriu am vazut cum cum lumea a luat foc dupa drama Colectiv si la vremea respectiva am mai lasat un mesaj aici insa nimeni de aici si ma refer la cei care se ocupa de acest loc nu au raspuns banuiesc ca nu a fost de senzatie sau interes continui sa vorbesc si sa spun ca la nivel de Dabuleni un mic oras creat artificial de autoritati lucrurile sunt extrem de grave insa nimeni si nimic nu poate schimba situatia am sris aceat meaj ca o forma de revolta si va multumesc

Alin  •  30 decembrie 2015, 22:47

E buna echidistanta. Asa ar trebui sa fie mereu in presa.

Jos_cenzura  •  31 decembrie 2015, 2:04

Are dreptate Cristian. Am observat că fotbalul se mișcă într-o direcție bazată pe forță și viteză în detrimentul tehnicii și am încercat și noi să ținem pasul. De exemplu este articolul de astăzi cu Pintilii care face mii se exerciții în sală. Sau cu punguțele lui Neubert. Este admirabil, numai ca românii suntem prea plăpânzi să concurăm cu matahale occidentale (sau africane) la capitolul ăsta și degeaba investim într-o strategie perdantă. Mai bine era să continuăm să ne dezvoltăm viclenia (bine înțeleasă), să perfecționăm tehnica, driblingul și pasele filtrante. Majoritatea echipelor mizează pe aspectul fizic, dar sunt câteva echipe de succes gen Barcelona care fac față în fotbalul mare cu jucători pricăjiți. Iar dacă îi tineai pe Messi, Xavi sau Iniesta în sala de forță sau prin cantonamente montane toată ziua, sigur îi distrugeai ca jucatori, pentru că fizicul lor este făcut pentru altceva, și iată că dă roade.

FYRY  •  31 decembrie 2015, 7:10

are ca tema relansarea fotbalului patetico mioritic,cred ca a primit sarcini direct de la partid...sa l umfle pe prostul national de viitor,si generatia de petarde.Tolontan esti femeia guvernului,penibilule,falsule,ieftin te mai vinzi

Mircea  •  31 decembrie 2015, 11:51

@Jos_cenzura "Majoritatea echipelor mizează pe aspectul fizic, dar sunt câteva echipe de succes gen Barcelona care fac față în fotbalul mare cu jucători pricăjiți." Partial, ai dreptate. Problema insa este alta: Barca isi permite sa adune "pricajiti" din toata lumea, insa o nationala nu poate face acest lucru si trebuie sa se descurce doar cu cei "locali". Si daca pui doar 2-3 pricajiti intr-o echipa de "fortosi", acestia nu vor putea face mai nimic (drept exemplu, prestatiile "pricajitilor" de la Barca in cadrul echipelor nationale, la ultimul CM, au fost mult sub cele de la echipa de club). ;)

Lukis  •  31 decembrie 2015, 15:14

Pentru prima data am ocazia sa va felicit pentru linia pe care mergeti. Totusi, am aceasta ocazie pentru ca in randurile de mai sus s-a strecurat o greseala: nu-l cheama Lupescu ci Popescu, Gica Popescu.

Filbert  •  31 decembrie 2015, 19:09

Ceea ce producem in doua zile nu e informatie ci doar deseu informatic. Un fel de productie comunista pe stoc, nimeni n-o cere si nu foloseste nimanui. Filmele cu pisici, pozele cu cirnati si sarmale nu aduc nici cel mai mic 'plus' intelectului colectiv... La Multi Ani!

țărănist  •  31 decembrie 2015, 20:32

Totuși - nu vreți să luați în considerare diferența între sistemele social-economice care au produs Generația Dobrin, Dumitrache, Dumitru, Balaci, Marcel Răducanu, Hagi, Balint, Popescu și respectiv generația actuală - În mult hulitul vechi sistem între șansele copiilor săraci de la țară și cele ale copiilor orășenilor nu era o diferență atât de mare așa încât competiția (bazată pe fair-play ) pentru selecția sportivă sau socială era mai echilibrată deci mai adevărată, competitori reali erau mai numeroși - ajunsesem aproape să putem rivaliza cu tări de mare tradiție sportivă - acum ce competiție sportivă sau socială mai poate fi între copii de sclavi și copiii stăpânilor de sclavi ?! - mă refer îndeosebi la zona rurală - a scăzut f. mult baza de selecție și e normal să nu facem față la concurența cu selecționatele care au baza în fostele imperii mai ales că nici umanismul capitalist nu ajută educația mai mult decât cel comunist .

Vasilique  •  17 ianuarie 2016, 15:06

Hai România!

Comentează