Ca să redeschidă Stadionul Național, șeful pompierilor cere ce are deja!

Gazeta publică documentele despre care Ovidiu Vasilică, inspectorul șef al IGSU, spunea joi că nu există

marți, 23 februarie 2016, 6:58

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Poveștile reale ale Stadionul Național sînt mai multe decît meciurile imaginare care întîrzie să se dispute.

De la inaugurarea din septembrie 2011 și pînă azi, stadionul care a costat 234 de milioane de euro a găzduit 117 meciuri de fotbal și 4 evenimente, dintre care două concerte și două spectacole politice: congresul PSD și anunțarea candidaturii lui Victor Ponta.

În medie, Național Arena și-a deschis porțile de două ori pe lună, mult sub estimările inițiale ale primăriei din documentele care au justificat investiția.

Cele două meciuri lunare i-au adus, în medie, 60.000 de euro, încasări de asemenea mult sub ce a promis bucureștenilor administrația PMB.

„Un spațiu fără viață”

De consumat, arena consumă dublu, cam 1,4 milioane de euro pe an, conform informațiilor difuzate de televiziunea publică. Iar firma UTI, care bagă banii în întreținerea colosului, n-a fost plătită de mult. Noul contract de mentenanță e nesemnat.

„În fond, Stadionul Național a rămas un imens și costisitor spațiu letargic, fără cafenele, restaurante, magazine, așa cum se promisese inițial. Un spațiu fără viață”, spune unul dintre cei care stă aici de pe vremea lucrărilor începute în 2007. „Cînd s-a făcut studiul de fezabilitate și, mai apoi, cînd s-a adăugat acoperișul, s-au mizat pe zeci de concerte pe an. S-au organizat două concerte în patru ani și jumătate!”, spune omul.

Cazmaua din portbagaj

Pe 25 octombrie 2015 aici se desfășura ultimul meci de fotbal.
De atunci, stadionul e gol, mai gol chiar ca în 2013, cînd a venit în control echipa Curții de Conturi, alegînd special o zi fără spectatori. E o poveste tare.

„Curtea a controlat anual investiția, mereu schimbau oamenii, mereu veneau la pont. Dar echipa din 2013 a fost cea mai «pe invers», cum zicem noi constructorii”, relatează unul dintre meșteri.

„Într-una dintre zile, cînd nu era nimeni aici, mașina a oprit, inspectorii s-au dat jos și au scos o cazma din portbagaj. Erau niște muncitori prin zonă, care reparau diverse chestii. Inspectorii i-au rugat pe oameni să-i ajute. Împreună s-au apucat să sape, ca să verifice dacă straturile au fost turnate bine”, adaugă omul.

”Nu e nici o poantă, ci adevărul adevărat. Inspectorii de la Curtea de Conturi au săpat și lîngă stadion și în gazon cu o cazma ca să verifice lucrările” constructor al Național Arena

Curtea impută plăți către Max Bogl

Observațiile Curții n-au venit însă din pămînt, ci din acte.

Inspectorii au descoperit în 2013 hîrtiile pe care Gazeta le publicase în 2011, referitoare la acoperiș.

Curtea de Conturi a considerat acoperișul o investiție nerentabilă. Primăria pretindea că acoperișul nu va putea fi folosit trei luni pe an, Curtea a extins perioada de neutilizare la cinci luni.

Mai mult, inspectorii au imputat primăriei plățile făcute în avans. Sesizări lor au rămas fără efect pînă în februarie 2016, cînd DNA a anunțat că a deschis o cercetare penală. Crisparea s-a extins și redeschiderea stadionului a devenit un război al actelor.

„Documentație foarte laborioasă”

Joi, 18 februarie, s-a mai petrecut o poveste.

Generalul Ovidiu Vasilică, noul șef al IGSU, a fost întrebat cînd se va redeschide arena.

Ofițerul sosit de la jandarmi a declarat în pragul stadionului că „E vorba de a face o serie de testări la foc. După aceea, trebuie să elaboreze o documentație foarte laborioasă care se cheamă agrement, acel agrement este supus într-o comisie tehnică, după care ISU București-Ilfov va da sau nu va da avizul”.

Ghinion! Avem actele. Și le are și ISU. Pe fiecare dintre ele și pe toate laolaltă! E util să le vadă și oamenii.

Document 1 - Așa arată rezultatul testului de foc despre care șeful pompierilor a fost făcut, deși este eliberat chiar de laboratorul din subordinea sa
Document 1 – Așa arată rezultatul testului de foc despre care șeful IGSU nu știa joi că a fost făcut, deși este eliberat chiar de laboratorul din subordinea sa!
Document 2 - Agrementul tehnic eliberat la cererea IGSU de către Max Bogl, gata și el, deși inspectorul șef nu știa acest lucru
Document 2 – Agrementul tehnic eliberat la cererea IGSU de către Max Bogl, gata și el și trimis către popimeri, deși inspectorul șef nu știa acest lucru!
Document 3 - Hîrtie oficială a IGSU prin care explică faptul că mai au nevoie doar de agrement tehnic
Document 3 – Hîrtie oficială a IGSU prin care explică faptul că au nevoie de agrement tehnic pentru a ”răspunde favorabil cererii de autorizare”

Succesiunea actelor

Testul de foc fusese deja făcut, tocmai la laboratorul IGSU. Șeful pompierilor a dezinformat pentru că, probabil, a fost la rîndu-i, dezinformat.

Organizațiile care consideră că le sînt parașutați șefi au capacitatea de a-i ironiza prin neinformare. Așadar, testul (documentul 1) era deja făcut în momentul în care inspectorul șef susținea că el trebuie făcut! Rezultatul testului a fost Cs2d0.

Iar „documentația foarte laborioasă care se cheamă agrement” are 14 pagini și este și ea gata (documentul 2). Sigur, agrementul va intra într-o comisie tehnică a specialiștilor agreați de Ministerul Dezvoltării, dar comisie din care IGSU nu face parte. ISU ceruse deja să o vadă și o avea cînd șeful lor cel mare o cerea la televizor!

Simplificînd, agrementul pentru membrana Duraskin echivalează cu o atestare a conformității materialului pentru piața românească.

În momentul avizului, va fi îndeplinită cererea IGSU  de a avea agrement. (documentul 3).

Nu vor da nici acum autorizație

Dar faptul că membrana are agrementul nu înseamnă că pompierii vor da autorizație. Conform surselor ziarului, nu vor da.

În lipsa altei soluții, e posibil ca primăria să-și asume deschiderea stadionului, rămînînd ca pînă la 31 decembrie 2016 să încerce să rezolve epopeea autorizației.

În esență, pozițiile sînt următoarele: IGSU susține că testul de foc arată clasa C, și nu B, cum era trecut în avizul inițial. Constructorul Max Bogl susține că „B”-ul din 2008 nu mai e „B”-ul de azi, pentru că normele încadrărilor la foc s-a schimbat.

Amicalul România – Spania are loc pe 27 martie.

E un amical de clasă A.

Comentarii (40)Adaugă comentariu

Antifoc  •  23 februarie 2016, 7:21

Bravo Tolo...poate o sa trăim si noi ziua cand o sa ii vedem pe generalii ăstia la munca. Săracul de el..E total in afara subiectului

ghita florin  •  23 februarie 2016, 7:49

Deci generalul avea dreptate ca nu are un act VALABIL la testul de foc,atata timp cat testul cl,B nu este acelasi lucru cu test cl.C

Gabriel Iacobescu  •  23 februarie 2016, 8:01

Așa se întâmplă când cineva, tot necunoscător într-un domeniu de activitate, acceptă din lăcomie, un scaun mare în domeniul respectiv, la propunerea unui alt necunoscător diriguitor.

Olaru Alin  •  23 februarie 2016, 8:39

Ce mai putem spune?! Multa birocratie , prostie si nepasare . Ne aliniem la standardele europene pentu toate prostiile care dezavantajeaza cetatenii romani (preturi , taxe , etc) , INSA , pentru un material atestat oriunde in lume nu o putem face ! Ce mai este de spus ? Tara de ras , conducatori incompetenti! Cred ca cel mai usor era revizuirea acelei legi in ceea ce priveste materialul din care este facut acoperisul . Si inca nu e tarziu....dar nu ai cu cine....nimeni nu castiga nimic (conducatorii)...iar noi cetatenii suntem CAM nesemnificativi...cu de multe ori am vazut!

dan  •  23 februarie 2016, 8:41

O tara de penibili, de ridicoli. O tara de oameni care prefera sa se umple de ridicol dacat sa-si asume niste decizii normale in orice alta tara. Dar asta are si o explicatie: DNA-ul care, pe langa cateva actiuni justificate pe care le-a avut, a umplut tara de victime colaterale si de abuzuri, din pacate, de multe ori validate de judecatori la fel de timorati.

geo iulian  •  23 februarie 2016, 8:45

Din pacate cei care sufera suntem tot noi amatorii de sport.Nu se compara un meci vazut la fata locului cu unul transmis la tv.Indiferent ce echipa sustinem poate ca ar trebui sa mai vedem si noi un meci de fotbal sau un spectacol pe cel mai modern stadion din tara.

Miki  •  23 februarie 2016, 8:53

Cum dracu poate sa arda un acoperis de stadion ? Ok , sa zicem de la artifcii ...... simplu interzici artificiile pe stadion ! In rest nu vad cum ar putea sa arda.

Zen  •  23 februarie 2016, 8:53

Salut.Toata lumea se leaga de acoperis,dar daca nu acoperisul ar fi problema,ci faptul ca iesirile sunt subdimensionate,urmare a modificarilor repetate a planurilor initiale?ce documente ar fi atunci necesare si cat ar dura procesul de autorizare?

benaflek  •  23 februarie 2016, 9:02

puneti oameni tineri la sefia pompierilor.uita te la fata astuiazici ca e un plutonier la magazie ce sa i mearga mintea.astia sant invatati sa si mute basca toata ziua de pe scaun pe birou.zero initiativa si idei

Neacsu Mihai  •  23 februarie 2016, 9:22

Domnule Tolontan chiar nu ati observat cat de incompetenti sunt cei de la jandarmerie? Nu unu, toti.Ei cred ca sa fi sef inseamna sa fi vataf. Doar unifarma ii deosebeste.

Catalin  •  23 februarie 2016, 9:27

@catalin Stirea nu este chiar "Exclusiv gsp". Probabil o sa fie si pe digi24 :)

Emil  •  23 februarie 2016, 9:35

Pierdem vremea cu avize. Cat o sa te mai chinui cu niste incompetenti, Cataline? E clar ca e o gaura neagra stadionul ala. Pana cand nu o sa il ia o firma specializata care sa ii dea Primariei bani din administrare si exploatare, o sa ne uitam la el ca la urs. Nu e unul in Primaria aia si in toata tara care sa stie ce sa faca cu stadionul asta! Ne tot frecam cu niste acte. Da-le solutii cum sa faca bani cu el si o sa se rezolve toate actele imediat! Nu te-ai intrebat niciodata de ce se face Untold la Cluj si nu se face la Bucuresti?!?

Valentin  •  23 februarie 2016, 9:41

A ptr noi, ptr spanioli B

Anonim  •  23 februarie 2016, 9:44

Sa pui un Jandarm la sefia Pompierilor ..... asta aroganta Sa pui pe unul care nu a vazut foc decat la aragaz ......... asta aroganta

Lucian  •  23 februarie 2016, 9:56

Tolo se vede treaba ca nu prea te-ai lovit de birocratia bujetarilor :) Asta e tactica incompetentilor!

fgh  •  23 februarie 2016, 10:01

câteva lucruri nelămurite - (lui Miki) de vreme rea, cu fulgere, ai auzit? -o altă întrebare, construcția finală corespunde cu proiectul inițial avizat? că dacă nu... chiar dacă pui ...copii de țâță la șefia pompierilor tot nu vor semna... -alta, ce legătură are ...săpatul cu cazmaua sub gazon cu ...proba la incendiu (nea Tolo?)

Catalin  •  23 februarie 2016, 10:04

Parca si vad ranjetul functionarului la tejgheam care imi spune: "După aceea, trebuie să elaboreze o documentație foarte laborioasă care se cheamă agrement, ...." Cu accent pe laborioasa, cu un oooo lung.

Dan  •  23 februarie 2016, 10:23

Ce-ar fi ca societatea civila sa se organizeze si sa-i dea in judecata pe toti acesti indivizi care-si bat joc de banii publici ?

Laurentiu  •  23 februarie 2016, 10:43

Pe banii oamenilor din tara asta, autoritatile le dau flit acelorasi oameni, in toate domeniile. Bataie de joc!

Cătălin Tolontan  •  23 februarie 2016, 11:23

@Emil: stim ca devine plictisitor pentru public, dar e datoria noastra sa relatam cum merg lucrurile. Toti, si noi si voi, avem un sentiment de epuizare, de mers in gol, dar se vor urni pas cu pas. Nu exista o oslutie miraculoasa si doar asa, pas cu pas.

vasim  •  23 februarie 2016, 12:07

As avea si eu o intrebare directa: Este adevarat ca parcarea subterana de la stationul national nu are iesire de incendiu si evacuarea oamenilor din parcare se face doar cu liftul ? Exista autorizatie de functionarea a parcarii de la IGSU ? Nu este necesara o asemena autorizatie pentru parcarea unui asemenea obiectiv public ? Autorizatia pentru stadion acopera si parcarea subterana a acestuia ?

Hriscu Dragos  •  23 februarie 2016, 12:47

Ovidiu Vasilică a condus personal jandarmii la Pungesti .Numai cei care au fost acolo stiu ce abuzuri s-au comis , deci ce sa ceri de la un idiot .

Dan  •  23 februarie 2016, 13:34

Felicitări pentru încă un titlu de poveste, domnule Tolontan! http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/mutu-l-a-dat-afara-pe-grigoras-contre-dure-cu-briliantul-imi-bag-p-a-nu-mai-am-ce-cauta-aici-prima-reactie-a-antrenorului-problema-lui-adi-e-alta-470762.html Nu înțeleg de ce nu scrieți direct ***. N-ar fi mai simplu? Ați transformat Gazeta Sporturilor într-o cocină.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ioan  •  23 februarie 2016, 14:06

Da , seful de la ISU vrea sa ia bani pentru functia pe care o are dar sa nu aiba nici o raspundere si daca ar putea ,ar pune la fiecare spectator un instinctor in spate si doua galeti cu nisip in miini sa lincezeasca ei linistiti in birouri si cu uniformele apretate sa umble tantosi prin oras, "tu vezi cine sunt eu""

Alex  •  23 februarie 2016, 14:24

Serios? Chiar poate cineva sa-si asume strangerea a 50k de oameni pe un stadion care nu are autorizatie de functionare? Ce e asta? Invitatie pentru teroristi?

vlad  •  23 februarie 2016, 15:21

Cum sa planifici sa ai zeci de concerte anual pe stadionul asta si sa nu faci macar o analiza acustica pentru planul elaborat??? Nu s-a facut, stadionul are o acustica mizerabila, de-asta nu se mai duce nimeni acolo!! Daca tin eu bine minte, a fost un concert Red Hot Chili Peppers dezastruos, toata lumea s-a plans... firmele organizatoare au bagat la cap. Pai daca stai in tribune, nu se intelege nici macar ce se spune la boxele alea de ultima generatie. Sincer, cineva ar trebui tras la raspundere si pentru lucrul asta... cine a proiectat acolo la facultatea de arhitectura, la ordinul arhitectilor... ca nu au organizat concurs de proiecte. Pt acustica se pot face studii acum, se poate incerca remedierea.... dar acustica buna nu o sa aiba NICIODATA!!! Pentru comparatie, uitati-va ce au facut la Wembley cand l-au reconstruit... tocmai pt ca vechiul stadion era celebru pt probleme de acustica. Au calculat unghiul pentru fiecare suprafata, pentru fiecare geam de loja...

vlad  •  23 februarie 2016, 15:25

@vasim Este adevarat ca nu exista scari... insa pentru accesul spre stadion. Se poate ajunge acolo doar cu liftul... dar pentru ce ai nevoie de scari?? Iti dai seama ca masinile au intrat pe undeva, pe rampele alea 2 mari de acces spre gazon, se poate iesi mult mai bine pe-acolo in caz de incendiu decat pe vreo scara care sa te lase tot in interiorul stadionului dar la alt nievl.

BLOTIU  •  23 februarie 2016, 17:20

Romania-Spania la Cluj .***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

irina  •  23 februarie 2016, 17:26

tolo, nu te supara, dar tie nu ti-e rusine ca ai o colega numita oana stancu? crezi ca vei lua pozitie in scandalul de azi? stiu ca esti intr-o pozitie neplacuta, am incredere ca esti un om onest dar cred ca noi cei care te citim meritam sa stim tie cum ti se pare josnicia facuta de colega ta? sau poate alegi sa nu vorbesti, te cred intr-un fel, si mie mi-ar fi greu sa scriu urat despre un coleg. dar macar i-as spune in fata ceea ce cred despre el. pentru ca altfel el va crede ca a facut ceva normal.

pawn  •  23 februarie 2016, 19:53

da' de ce sa se deschida? adica pe vremea lui ponta nu era bun, dar acum...gratie lui ciolanos, sa se redeschida pe muzica de handel!? BA NU! sa nu se redeschida decat daca legea pe baza careia a fost inchis va fi contestata si abrogata. si, atentie, in cazul redeschiderii pe motive de propaganda politica, chiar daca nu se va intampla nimic la meciul romania-spania, orice incident, cat de marunt, care se va petrece ulterior, ii va baga la apa retrospectiv pe cei care au semnat decizia.

BSDIN  •  23 februarie 2016, 20:11

- materiale/produse de constructii din Euroclasa de reacţie la foc B-Nu produc flashover (ardere generalizata); viteza de dezvoltare a focului -Mai puţin de 0,5 KW/s; pe romaneste are Contribuţie la foc mult limitată -materiale/produse de constructii din Euroclasa de reacţie la foc B- Produc Flashover(ardere generalizata) după 10 minute; viteza de dezvoltare a focului- Mai puţin de 1,5 KW/s; Pe romaneste Contribuţie la foc limitată Atentie euroclasele astea nu sunt inventie romaneasca ci sunt stabilite la nivel european, pe baza de decizii ale Comisiei Europene, inclusiv adoptate evident si in Romania, pe baza unui regulament specific aprobat prin ordine ale MINISTERULUI TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI(MDRAP in prezent) si ministerului administratiei si internelor caci altfel intram pe infrigement .Determinarea clasei de reactie la foc a unui produs/material de ctie se face pe baza standardelor europene de incercare adoptate ca standarde romane. Ce difera de la stat/tara la stat/tara sunt Normele de proiectare ale constructiilor!!!!!! Caci la nemti au drumuri bune si pompierii ajung repede ca sa stinga focul, au retele de hidranti(nu trebuie sa plece cu autospeciale cu 10 tone de apa) etc dar la noi nu, asa ca trebuie proiectate cladirile ca tina mai mult la foc, ca sa salvezi viata utilizatorilor pana ajung fortele de interventie in conditii mai precare. De aceea si diferenta de exemplu ca la stadionul de la germani este acoperis din clasa C, caci normele lor de proiectare sunt corelate si cu modul rapid interventie, astfel ca nu trebuie sa am chiar un acoperis care sa nu aiba aproape nicio contributie la foc in caz de incendiu . Functie de rezistenta(elementele neportante/portante de constructii sa nu permita trecerea flacarilor, caldurii, gazelor fierbinti iar cele portante sa-si mentina si stabilitatea la foc sub actiunea unor incarcari) si reactia la foc (Comportare a unui material care, prin propria sa descompunere, alimentează un foc la care este expus) a elementelor de constructii potrivit Normativului de siguranta la foc , corelat si cu necesitatea asigurarii unui nivel cat mai bun de stabilitate la foc (care permite lungimi mai mari de evacuare, numar mai mare de locuri dintr-un rand de scaune, numar mai mare de randuri cu scaune dintre de 2 cai de circulatie sa) stadionul a fost incadrat in proiect probabil la gradul II de rezistenta la foc, deoarece la acest nivel se cere ca acoperisul sa fie minim clasa B(s1,s2, s3;do,d1) de reactie la foc. Prin urmare avand in vedere incercarile prezentate de dvs acoperisul nu se incadreaza in cerintele mentionate pt gradul II de rezistenta la foc al stadionului, astfel ca nu poate fi emisa autorizatia de securitate la incendiu in aceste conditii, deoarece acest act administrativ certifica realizarea masurilor de protectie la foc prevazute in proiect care la randul sau trebuia elaborat cu respectarea normativelor specifice. Ideea este ca avem norme, legi dar nu se respecta.

Mumulache  •  23 februarie 2016, 22:12

Adresa de refuz a ISU este din 2015, iar agrementul pt copertina este din 2016. Aceasta cortina nu se incadreaza la "acoperis" in sensul cunoscut, astfel nu se poate impune cerinta pt acoperis. Iar pt corturi nu exista legislatie. Ar trebui avut in vedere faptul ca nu are picaturi aprinse si astfel nu afecteaza spectatorii. o solutie ar fi ca un expert sa propuna o solutie, iar ISU s-o respecte pt ca legea il obliga pe expert sa-si asume responsabilitatea concluziilor. Dar nu, ISU contesta de multe ori deciziile expertului. Poate ar trebui regandita responsabilitatea ISU: interventie vs avizare/autorizare vs asiguratori

Stefan  •  23 februarie 2016, 23:20

Testele nu fac decat sa confirme ca membrana nu respecta cerintele din normele de proiectare privind comportarea la foc . Nici un element de constructie din clasa C de reactie la foc nu poate fi utilizat in acest tip de cladire. In aceste conditii constructia nu poate obtine legal autorizatia. VERSEIDAG-INDUTEX GmbH produce si membrane DURASKIN cu clasa B de reactie la foc, care ar fi indeplinit conditiile impuse, deci cei care au facut achizitia ar trebui sa dea un explicatii.

Dana  •  24 februarie 2016, 6:55

Noica zicea ... "Cine are in fata-i tabelul modulatiilor fiintei, nu mai poate face sufletului romanesc nedreptatea sa-l inteleaga printr-o singura tonalitate, cea a Mioritei" si avea dreptate. Eu vad, pe langa scandalul din articol, un singur stadion mare in Bucuresti, doar doua echipe care pot aduce spectatorii cat sa fie profitabil, un grup de oameni de afaceri care atat cat timp au fost prieteni lucrurile au mers. Trebuie mai intai rezolvat care din cele doua echipe mari va administra stadionul 50 de ani si apoi au sa apara avizele.

iancu de rahova  •  24 februarie 2016, 9:45

Mumule care sunt legile alea in care un expert poate fi tras la raspundere? Sunt curios sa aflu ce consecinte va suporta un expert pentru ca a trecut cu vederea o neregula. Am zeci de exemple cu documentatii stampilate de experti care incalca prevederi din normative. Am copii ale unor documentatii avizate si/sau autorizate cu stampila triunghiulara de la ISU teritorial. Vad adeseori situatii bizare in cladiri care trebuie sa aiba autorizatii si poate chiar au. De ce oare unele obiective sunt tratate diferit si obtin usor aviz/autorizatie iar altele nu pot fi autorizate pe motiv ca ar mai trebui ceva sau altceva? Si chiar si dupa aceea mai ramane sa vedem ce parere are si bunica. "Expertii" nostri pe securitate la incendiu (fosti ofiteri de pompieri si cu mici exceptii-"obligatii") sunt o mica comunitate care comunica intre ei, prin "firul rosu". O mica gasca de "destepti" care "jumulesc" tot ce prind. Un MONOPOL. O mica gasca in care intra numai cine vor ei. Chiar daca ai lucrat 10 ani la avizare-autorizare si ai avut calificativ F BUN, la ei in gasca nu esti bun. Te pica in comisie la MLPAT de nu-ti mai trebuie niciodata sa ajungi acolo. Ma inteb daca imi va lua cineva in seama comentariul. Toti sunt convinsi ca politicienii si/sau muma-padurii e vinovata de situatii neplacute cum sunt cele de genul colectiv sau arena nationala. De fapt astea sunt doar niste efecte ale sistemului din care fac parte "expertii" si noi toti intr.o masura mai mica sau mai mare.

Divort Rapid  •  24 februarie 2016, 13:51

Asa este cand poporul si dupa el institutiile dau curaj mutului care a tacut o viata ca muta in papusoi!

dudu  •  24 februarie 2016, 15:14

Doua observatii - 1. Congresul a fost al USL, nu al PSD. Iar cu acea ocazie au intrat pe stadion mai mult decat cei 55.000 de oameni declarati ca numar maxim de spectatori. 2. Nu stiu cum e la originalul din Germania, dar clona Arena Nationala din Bucuresti are o acustica groaznica. Fie s-a furat la materiale, fie a fost gresit din proiect, fie proiectantul nu a avut deloc in vedere organizarea de concerte, iar Primaria le-a luat in calcul doar ca sa se laude aiurea si sa poata umfla pretul. Si la Reh Hot Chili Peppers si la Depeche Mode s-a auzit ca dracu. Eu am fost la nivelul gazonului si era un ecou de te durea capul, imi inchipui ce chin a fost pentru cei din tribune. Cu siguranta niciun promoter mare nu va mai face un concert acolo, decat cu riscul sa fie obligat sa restituie contravaloarea a zeci de mii de bilete. Deci concertele trebuie trecute la pierderi.

Daria  •  24 februarie 2016, 17:57

Ne speriem acum si de o musca...La colectiv a fost CRIMA nu accident !! Arena Nationala trebuie sa produca bani, asta daca nu vrem sa ne batem joc de peste 250 mil.de euro !!!

nelu  •  24 februarie 2016, 21:34

Draga (s)TOLO, Desi incerci, dar nu reusesti, sa fii cel mai mare INVESTIGATOR in asa zisa jurnalistica, nu reusesti sau nu vrei sa vezi toate laturile problemei. Pot zice si eu: Ai ceva interese ascunse?! De ce nu ceri caietul de sarcini si proiectul initial pentru stadion ca sa vezi ce s-a trecut in ele si sa vezi ce s-a cumparat (ma refer la prelata). Poate atunci vei da de urma banilor... Daca citesti asta poate-ti revizuiesti articolul. Sfat: Nu tot ce zboara se mananca..

Ady  •  25 februarie 2016, 10:18

Cu intarziere, dar trebuia sa o scriu. Bravo Dl. Tolontan pentru ca ati scris despre costurile reale, zilnice ale acestui stadion si despre banii pe care nu ii produce datorita lipsei de interes si competenta. Aceste cifre ar trebui sa fie mult mai des prezentate decat acele 234 de milioane, care au fost deja platite si nu se mai intorc, pentru ca ele reprezinta bani care vor iesi din buget in continuare.

Comentează