Părinții victimelor de la Colectiv: ”Ne-ați furat suficient 25 de ani, gata, lăsați-ne să trăim!”

duminică, 27 martie 2016, 7:12

UPDATE: Departamentul pentru Situații de Urgență a publicat pe propriul site răspunsul la raportul Corpului de Control al Guvernului, cel pe care Raed Arafat i l-a trimis lui Dacian Cioloș. 

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Așa i-a spus.

„Tată, mai stau două, trei săptămâni pe aici și apoi ies și îi distrugem pe toți!”.

Bărbatul flutură mâinile din spatele zidului format de camerele de luat vederi, își ridică brațele, le încrucișează cu simbolismul cătușelor și le arată celorlalți părinți care vorbesc de la pupitru.

Pe patul de spital

Bărbatul este „Jean”, tatăl lui Alexandru Chelba, unul dintre cei 64 de morți la „Colectiv”. ”

Mai stau două, trei săptămâni aici, ies și îi distrugem pe toți”, i-a spus fiul său, Alex, pe patul de spital. „Alex era supărat pentru că observase haosul operațiunii de salvare, era supărat pentru că deși ajunsese la spital pe picioare, starea lui se degrada”, explică tatăl.

Băiatul a murit și tatăl a venit astăzi, duminică, 27 martie 2016, ca să vorbească.

Cinci luni de tăcere. Și prima întâlnire cu presa a părinților celor morți și răniți la „Colectiv”.

În ciuda gesturilor apăsate ale bărbatului, în ciuda hotărârii surorii lui Alex, Irina a mers în față, traversând peretele de microfoane, nici familia Chelba și nici familiile Iancu, Hogea, Golu sau Istrate nu arată ca și cum ar dori să distrugă pe cineva.

Despre ei, psihologii ar spune că vor doar să-și găsească liniștea. Care vine doar odată cu adevărul.

Un avion în ocean

„Datoria noastră e să căutăm acest avion până când îl vom găsi pentru că altfel familiile nu vor avea liniște. Malaiezia nu poate și nu va abandona familiile”, a spus un oficial al guvernului de la Kuala Lumpur pe parcursul chinuitoarei căutări a cursei MH 370.

După doi ani, căutările continuă fără succes și fără liniște.

Avem și noi un avion dispărut prin Oceanul Indian de sud.

Avem un avion și numele său este „Colectiv”.

Azi, zeci de familii s-au strâns la hotelul Ibis – Parlament din Capitală. În fața presei au vorbit câțiva dintre părinți, răniți și rude. Zeci dintre ei au stat în sala alăturată, cu ochii pe un perete luminat de imagini.

A doua blocadă a informației?

Pe cine să distrugă acești oameni? Haida, de!

Sunt trași la față, vulnerabili, împuținați în durerea lor, cu atât de multe povești pe care atât de puțini pot să le ducă mai departe. Sunt tați, mame, frați. Sunt tineri care au reușit să iasă mai repede din clubul incendiat.

Priviți imaginea excelent surprinsă de Alex Tudor de la Agerpres, singura fotografie care există! Înșirați, stingheri și neobișnuiți în fața camerelor, în timp ce oamenii pe care-i amintesc și pe care-i acuză au un antrenament feroce, pe cine pot ei să distrugă, serios?

La două ore după ce părinții terminaseră de vorbit, pe internet era tăcere. Pe televiziuni, tăcere.

Doar poza aceasta pe Agerpres. Ei, oamenii care privesc pierduți, undeva către centrul lumii care tocmai le-a fost luată. Ei, înșirații de azi, sunt cei care au crezut „săptămâni în șir tot ce ne-au spus autoritățile” și sunt cei pe care, într-un mod interesant, cineva sau ceva îi blochează pentru a doua oară.

Sau, poate, pur și simplu, nu mai sunt relevanți.

„Nu ne-a căutat nimeni de la autorități”

Vreme de cinci luni, familiile au tăcut, adunând documente, dosare medicale și fapte.

Întrebare: „Cunoașteți vreun caz din asociația dumneavoastră de 100 de membri care să nu fi fost infectat cu bacterii intraspitalicești?”.

Răspuns: „Nu. Toate analizele pe care le știm arată că atunci când au fost transportați în străinătate, copiii noștri erau infectați”.

Întrebare: „În cele cinci luni v-a contactat cineva dintre autorități ca să vă spună că ar fi putut face mai mult sau că au greșit?”

Răspuns: „Nu”. Își plimbă privirea de la unul la celălalt și toți dau din cap, spunând: „Nu”.

„În afară de coroanele de flori pe care ni le-au trimis la înmormântare nu am fost contactați de autorități. Unii dintre mesageri nici nu s-au prezentat, au venit și au lăsat coroanele” Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru, 22 de ani

Vorbitori în numele morților

Vreme de cinci luni, cazul Colectiv a fost formulat pe „se spune”, „surse din familii susțin” și „unele dintre rudele victimelor”.

Acum, familiile vorbesc.

Irina Chelba povestește cum „domnul ministru Bănicioiu mi-a spus personal că au de toate și, în acest timp, aflam că spitalele primesc donații, dar fără știrea managerilor, care raportau în bloc că au de toate”.

Narcis Hogea spune că „fiul meu Alexandru a fost evaluat la un grad de ars de peste 50% zi de zi și, abia la plecarea în străinătate, în fișă apare că avea doar puțin peste 30% arsură. Vom afla în tribunal de ce au făcut asta”.

Laurențiu Istrate spune că „20 de ani mi-am văzut de treaba mea, dar așa nu se mai poate! Băiatul meu a murit de infecție și noi n-am știut nimic. Am hotărât să nu mai stau deoparte, să tac, pentru că vreau să nu se mai întâmple aşa ceva în România. Vreau să văd o schimbare în bine. Vreau ca fetiţei mele să nu-i fie frică atunci când va creşte şi va merge să se distreze”.

Eugen Iancu dezvăluie că „raportul Corpului de Control al Guvernului a beneficiat și de relatările, și de probele a zeci dintre familii și acum se spune că acel raport, care nu e complet, dar e cel mai corect dintre toate de până acum, ar fi, de fapt, politic și că vrea să-l dea jos pe Raed Arafat”.

Întrebat, Iancu neagă faptul că au ieșit sincronizându-se cu acel raport, devastator pentru Ministerul Sănătății, ISU, DSU și, mai ales, numele rostit repetat de el, negativ la adresa lui Raed Arafat.

„Când Tudor a murit la Birmingham, cei din spital nu ne-au lăsat să stăm lângă el după ce a murit. Îl închiseseră deja în sicriu sigilat și ne-au spus că era prea periculos pentru spital să-l lase deschis, din cauza atâtor bacterii” Ane Marie Golu, mama lui Tudor, 28 de ani

„Avem de toate”

Toți insistă, povestind că „în toate acele zile am fost mințiți sistematic. Ni s-a spus că totul e sub control, că pompierii au acționat organizat, că medicii își fac impecabil treaba, că fiii și fiicele noastre sunt îngrijiți la nivel de Germania, așa ni se spunea”.

Rândul ziariștilor tresare ca lovit de un bici invizibil.

„La nivel de Germania” este exact expresia pe care autoritățile au folosit-o și în comunicarea publică.

Cu o viteză și o forță remarcabile, în noaptea de 30 octombrie 2015 autoritățile au lansat masiv o tactică de Public Relations. Impecabil! Pe de o parte populația și presa și, pe de altă parte, familiile au primit asigurări că totul e sub control și că nimic mai mult nu se poate face.

Și când au devenit evidente erorile?

Părinții povestesc că au urcat pe net fragmentul dintr-o conferință de presă a lui Raed Arafat, când, întrebat despre deplasarea lui Alex Hogea, acesta răspunde, cu un ton agresiv: „S-a greşit. Şi care-i problema?”.

„Mi-aş dori ca medicii să nu mai mintă din orgoliu rudele pacientului spunând «Şi noi îi putem îngriji aici ca afară!» sau «Ce vreţi, să ne facem de râs că nu-i putem trata?». Mi-aş dori ca atunci când e în joc viaţa unui copil, cei responsabili să nu mai îndrăznească să spună «S-a greşit. Şi care-i problema?»” Narcis Hogea, tatăl lui Alexandru, 19 ani

 

„La incendiul de la Colectiv nu a fost vorba de greşeli, ci de incompetenţă, de iresponsabilitate” Laurențiu Istrate, tatăl lui Bogdan, 22 de ani

Tânărul care s-a certat cu Arafat

Alături de Ema Bărăscu, una dintre cele mai implicate dintre supraviețuitoare, Alin Pandaru, băiatul cu barbă care a apărut la TVR1 ca să se certe cu Raed Arafat la două zile după incident, se uită la presă: „V-am zis că aveam dreptate atunci!”.

L-am văzut, atunci, în studioul TVR, de la un metru distanță. Era tulburat și apucat. Dar fiecare dintre anxietățile lui s-a confirmat, pe puncte.

”Știm că v-a fost greu să scrieți pentru că v-au acuzat de cancanistică”, ne spune un părinte.

Luni în șir, ISU și SMURD au refuzat să comunice orele exacte de sosire ale echipajelor lor.

Când și-a alcătuit propriul raport, „Lecții învățate”, ISU a recunoscut că, spre deosebire de Ambulanța București, cei de la SMURD au așteptat să ajungă primul echipaj acolo și, abia când au primit confirmarea gravității de la fața locului, au trimis pe teren tot ce aveau disponibil.

„Asta explică, nu-i așa?, de ce SMURD n-a vrut să spună câte echipaje au ajuns și când. Au furnizat doar date amestecate cu cei de la Ambulanță”, spune Pandaru.

„Ne-ați furat suficient 25 de ani, gata, lăsați-ne să trăim!”, se aude, la microfon, Eugen Iancu.

Aveau să treacă patru ore până când să apară prima știre pe o singură agenție: news.ro.

„Să lupte și bolnavul puțin!”

„Medicii ne comunicau că ei au făcut tot ce se putea face și că de acum e rândul celor arși să lupte”, povestește Irina Chelba, sora lui Alexandru, 33 de ani.

Pentru generații de români, replica „Să lupte și bolnavul!” este expresia comună și implacabilă a unui fel de a privi relația cu autoritățile și viața. Primele nu sunt niciodată responsabile, iar viața e posibilă în măsura în care metabolizezi sentimentul vinovăției că n-ai luptat suficient.

N-ai făcut suficient nici măcar atunci când arzi de viu într-un club, ajungi într-un spital lipsit de protocoale, te infestezi cu bacterii unice în Europa prin intensitatea efectului lor negativ și, apoi, ți se transmite, prin ai tăi, că e timpul să te lupți.

Să tragi, Dumnezeului, și tu, nițel de tine!

Cu febră din ce în ce mai mare, deschizi ochii și printre ultimele lucruri pe care le spui tatălui e că o să-i spargi pe cei care ți-au făcut asta. Că o să ieși tu de acolo, din apa care se pune pe răni, te acoperă, până când devii amintirea unui avion sigilat în tăcerea oceanului.