Spitalul Malaxa a plătit 10 contracte cu firma de bijuterii Yarouse Jewellery ca să curețe instrumentarul de la Ginecologie-Sterilizare! – ”A fost fictiv! Cadouri pentru Vrăbi, iubita managerului Secureanu”

ÎNREGISTRĂRI: În timp ce ”Vrăbi” ridică la Londra premiile în numele Gabrielei Firea, managerul Secureanu zvîrle cu pahare spre angajatele din spital și le amenință: ”Bă cretino, vezi că-ți f*t și vreo două!”

marți, 29 noiembrie 2016, 7:02

Ieși în p**a mea afară! Pleacă, băga-mi-aș p**a în creierul tău! Pleacă-n p**a mea acasă!
-Luați mâna de pe mine!
-Pleacă, fă, p***ă, acasă! Dă-te-n p**a mea!
Doamne, ferește!”

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

După ce va fi ascultat această înregistrare, Gabriela Vrînceanu Firea să nu se supere prea tare, căci tocmai a cîștigat un premiu!

Trofeul o așteaptă în biroul managerului Secureanu, de la Spitalul Malaxa. Sau acolo era înainte să i se expună faptele.

Nu e nici o metaforă, e un trofeu metalic, cu numele ei de primar inscripționat adînc.

Acum cîteva zile, la Londra, la o gală din acelea anonime, unde prezența și statuetele se cumpără cu bani mulți, un bărbat și o femeie din România se înfățișează pe podium.

O pereche potrivită

poza_mare_blog

Cei doi sînt lucioși ca scoși din cutie.

El e îmbrăcat cu un sacou care imită o haină cusută în aur.

Ea, brunetă și slabă ca un model de pe coperta Cosmopolitan, ediția frumuseții emergente în căutarea imperiului care să o adopte.

Cuplul se asortează perfect! El e cu totul și cu totul de aur, ea poartă o broderie aurie, care se revarsă peste umerii goi.

6.000 de euro au costat cele două premii de la Londra, al lui Florin Secureanu și al Gabrielei Firea, conform surselor Gazetei

El o alintă ”Vrăbi”

El este managerul Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, 52 de ani.

Directorul strînge în mînă trofeul care îi poartă numele. Obiectul e frumos. Seamănă cu un cap de rege de la șah, tăvălit într-un amestec de miere și aur pînă s-a îmbolnăvit de diabet.

Alături stă iubita lui, Eugenia Chiriac, 24 de ani.

El îi spune, tandru, ”Vrăbi”. Așa o știe tot Spitalul Malaxa, de ”Vrăbi”.

Vrăbi de la Vrăbiuța, ca-n sceneta lui Tomiță, și pe cuvîntul nostru că nimic din toată investigația asta nu e metaforă, nu s-au inventat figuri de stil care să descrie ce se petrece la ”Malaxa”!

Iubita a a ridicat trofeul în numele lui Firea

Florin Secureanu ridică premiul pentru el, iar Vrăbi primește premiul în numele Gabrielei Firea, primarul Bucureștiului!

Se pozează unul lîngă altul, în lumina strălucitoare a nopții londoneze.

”Firea n-a știut nimic. Cum spitalul depinde de Primăria Capitalei, managerul a vrut, probabil, să-i facă o surpriză” Angajat al Spitalului Malaxa, sursă a Gazetei

”6.000 de euro au costat premiile”

Și iată-i, ca pe un cuplu de succes, el și ea, elefantul și vrăbiuța, culegătorii gloriei în viața asta care trece atît de repede.

O glorie cam scumpă, ce-i drept.

”Cei 6.000 de euro cît au costat ambele premii au fost plătiți de o firmă care are și ea contracte cu Spitalul Malaxa. Și-au scos banii”, susține o sursă a Gazetei.

”Vrăbiuța frumușică și sprințară”

Ce vremuri cu Toma Caragiu și Mircea Diaconu, față în față!

”Elefantul, vrăbiuța plus bursucul și maimuța muncesc cu aprindere la o întreprindere”.

Bine, Vrăbi nu muncește în spital, doar ”primește cadouri din contractele plătite de spital”, după cum susțin sursele ziarului.

”Vrăbiuța-i secretară, frumușică și sprințară, iar director elefantul, care face pe berbantul”.

Pasiunile lui Vrăbi sînt cumpărăturile și, mai ales, bijuteriile.

În 27 iunie 2013, Spitalul Malaxa încheie primul din seria de 10 contracte, în valoare de 39.500 de lei, cu firma Yarouse Jewellery.

”Șeful vrea bijuterii. Cum facem contractul?”

”Știm, pare incredibil, dar acesta este adevărul, lucrurile la Malaxa mergeau cam așa: managerul sau Vrăbi avea o nevoie. Să zicem bijuterii. Și atunci plătea spitalul. Dar cum să justificăm? Băgăm un contract că ne curăță instrumentarul medical!”.

Florin Secureanu n-a fost ieri la spital.

Managerul are în continuare telefonul închis și n-a putut fi contactat ca să comenteze contractul pe care l-a semnat cu Yarouse Jewellery.

Cifra de afaceri a firmei este egală cu cît i-a dat spitalul!

Singura firmă de bijuterii a lumii care curăță instrumentarul la ginecologie, Yarouse Jewellery are sediul pe una dintre străduțele Bucureștiului Vechi, Gabroveni numărul 4.

Toată cifra de afaceri din 2014 a prăvăliei de reparat bijuterii e dată de contractele de 22.000 de lei cu Spitalul Malaxa.

La fel se întîmplă în anul 2015.

15216043_211234042652201_182776465_o
Toate plățile făcute de Malaxa către firma de bijuterii care nu are, practic, alte afaceri decît cele cu spitalul!

39.500 de lei a plătit în total Spitalul Malaxa firmei de bijuterii în perioada iunie 2013-noiembrie 2015

Nota de fundamentare: ”Firmă acreditată și specializată”

Să luăm exemplul elaborării unui contract din cele 10.

Spitalul alcătuiește o notă de fundamentare semnată de tehnicianul Lucian Nicolae: ”Achiziția să se facă cu o firmă acreditată și specializată”. Fix așa!

Referatul de necesitate este semnat de managerul Florin Secureanu, de directorul administrativ Paul Stoica și de directorul medical Gabriela Obilișteanu.

15271581_211243582651247_2019396761_o

Contractul cu numărul 16089 se semnează în 25 septembrie 2015.

La obiectul de activitate scrie: ”Servicii de curățare instrumentar conform anexei”.

colaj
Prima pagină a contractului cu firma de bijuterii și semnăturile de pe ultima pagină

Spicuim din anexe:

”Curățare instrumentar Ginecologie-Sterilizare

Din partea Malaxa, în fruntea semnăturilor stă cea a lui Florin Secureanu.

Din partea Yarouse Jewellery semnează Simona Trandafir.

Yarouse Jewellery: ”SEAP?  Ce înseamnă SEAP?

contract
Așa arată acum sediul firmei Yarouse Jewellery din Gabroveni nr. 4

-Bună ziua, doamnă Simona Trandafir! Ați avut cîteva contracte cu Spitalul Malaxa?
-Da.

-Și în ce au constat ele?
-Am curățat instrumentele de operație.

-Sînteți o firmă de bijuterii. Aveți printre activitățile firmei curățarea de instrumente din spitale?
-Nu, nu avem în domeniul de activitate curățarea de instrumentar medical.

-Și atunci cum ați făcut-o?!
-Ne-am dat seama că se poate.

-Îl cunoașteți pe managerul Florin Secureanu?
-Da. Am avut plăcerea să-l cunosc, ca să zic așa. Foarte amabil a fost.

-Dînsul v-a dat contractul?
-Nu.

-L-ați luat de pe SEAP?
-SEAP?  Ce înseamnă SEAP?

-SEAP e Sistemul Electronic de Achiziții Publice. De regulă, așa se cîștigă contractele cu spitalele publice.
-Nu, noi am făcut altfel.

-Cum anume?
-Pe internet am intrat parcă și am văzut că au nevoie de așa ceva. Apoi am mers la spital și acolo am întîlnit o doamnă, apoi pe domnul director Secureanu și pe un domn cu barbă care ne-a arătat ce urma să curățăm.

10 contracte a avut Spitalul Malaxa cu Yarouse Jewellery pentru curățarea instrumentarului medical

”Soțul meu a curățat instrumentele acasă”

-Și cum le-ați curățat?
-Noi sîntem o firmă mică. Eu și soțul. Le-am luat în mașină pe rînd. Foarfeci, pense, ce mai erau. Le-a curățat soțul. Erau din inox.

-Unde le-a curățat?
-Acasă la noi. Le-a curățat cu niște substanțe, el e specialist bijutier, a lucrat și pe vremea lui Ceaușescu, eu alerg după contracte.

-Ne pare rău, dar nimeni din spital nu a putut să confirme că ați făcut aceste lucruri cu adevărat. Ați luat în trei ani 9.000 de euro de la „Malaxa” și nu v-a văzut nimeni lucrînd pentru ei?
-M-am întîlnit cu un domn cu barbă cînd ne-a arătat.

-Directorul administrativ Paul Stoica?
-Da, parcă așa îl cheamă.

-Am înțeles. Prima oară vi le-a arătat. Dar după aceea cine vi le-a predat, cui le-ați dat înapoi?
-Nu mai știu exact. Cred că tot domnului Stoica.

”ANAF ne-a închis firma”

-Noi vă sunăm acum din fața fostului dumneavoastră magazin din Gabroveni 4. Arată ca și cum nu mai aveți nimic aici. V-ați mutat?
-Aaa. Păi, între timp noi am închis firma.

-De ce?
-Bijuteriile nu merg în România. Cei de la ANAF ne-au închis-o.

-Ultimul contract cu spitalul l-ați încheiat acum un an. Firma mai funcționa atunci?
-Cred că da.

15224734_211234372652168_769767790_o EDITED

-Sursele noastre din spital susțin că, de fapt, ați luat acești bani, n-ați prestat nimic pentru spital, dar le-ați dat niște bijuterii domnului Secureanu și prietenei dînsului.
Nu i-am dat nimic domnului Secureanu! Dacă știam că se întîmplă toate acestea nu mai făceam prostia asta!

-Cum adică prostie?
-În sensul că nu ne mai băgam în așa ceva. Am vrut să facem bine și uite unde am ajuns! Noi sîntem niște oameni modești, nu am intenționat să picăm în asta.

-Nici prietenei lui Florin Secureanu nu i-ați dat nimic?
(Ezită) Nu o cunosc, nici nu știam că are o prietenă. (Vrăbi și patroana de la reparat bijuterii sînt prietene de facebook).

Directorul administrativ Malaxa: ” Nu mai știu nimic. Să vă lămurească domnul director Secureanu!”

Față în față la Spitalul Malaxa cu Paul Stoica, tipul cu barbă invocat de Simona Trandafir, patroana de la Yarouse Jewellery.

-Domnule Stoica, ați semnat referatul de necesitate pentru serviciile de curățare.
-Nu mai știu nimic. Ce vreți să vă spun?

– Dar e posibil ca o firmă de bijuterii să curețe instrumentarul de la Ginecologie-Sterilizare?
– Nu mai știu nimic. Să vă lămurească domnul director Secureanu în legătură cu firma de bijuterii.

Directorul administrativ rîde amar și se îndepărtează pe hol.

Directorul medical Malaxa: ”Luați bon de ordine!”

-Bună ziua, doamna director Obilișteanu, ați semnat Referatul de necesitate pentru curățarea instrumentarului medical, în baza căruia a fost semnat contractul cu o firmă de bijuterii.
-Aveți număr de înregistrare?

-Numărul de înregistrare al documentului semnat de dumneavoastră? Da, vi-l arăt.
-Nu, nu, numărul de înregistrare ca să vorbiți cu mine.

-M-a legitimat bodyguardul, sînt înregistrată la intrarea în spital.
-Nu, număr de ordine!

-??? Nu înțeleg, iertați-mă!
-Trebuie să vă înregistrați și să primiți număr de ordine.

-Doamna doctor, nu vrem decît să vă întrebăm dacă în calitate de director medical vă amintiți cum ați semnat documentul în care un magazin de bijuterii a ajuns să vă curețe instrumentarul ginecologic?
-Nu știu despre ce firmă vorbiți! Eu acum sînt în timpul programului.

-Și atunci să venim în afara programului?
-Nu aveți număr de ordine, deci nu avem ce discuta.

Și a chemat bodyguardul.

Spitalul plătește 20.000 de lei pentru internetul mobil din concediul de astă-vară

Extravaganțele de la ”Malaxa” sînt un șir infinit de întîmplări care se încovrigă asupra firescului lumii.

”În această vară, managerul și Vrăbi și-au făcut concediul în Croația”, povestește o altă sursă.

Lui Vrăbi îi place să navigheze cu tableta pe internet cînd e plecată din țară.

„20.000 de lei plătește spitalul către Vodafone pentru roamingul de date în urma concediului din Croația al lui Secureanu și al lui Vrăbi. Suma e ușor de depistat în factură.  Am eșalonat-o s-o descărcăm în rate, să nu se vadă, dar cheltuiala e acolo!”Angajat al spitalului, sursă a Gazetei

Două trofee triste

Managerul nu a sosit azi la spital.

Cele două cupe aurite, unul cu numele Florin Secureanu și celălalt cu numele Gabriela Firea, șed însingurate în biroul său de pe bariera Vergului.

Măcar Vrăbi a avut momentul ei de glorie.

Nu mulți oameni au strîns în brațe o cupă, cu sentimentul că reprezintă un oraș cu 2 milioane de locuitori!

Secureanu e pe lista eroilor Revoluției

În ”Malaxa” se simte starea din 22 decembrie 1989.

Medicii, asistenții, angajații trăiesc sentimentul amestecat al bucuriei și al fricii că elicopterul care a decolat de pe CC se va întoarce.

Managerul Secureanu cunoaște bine clipa.

Pentru că, în afară de ecuson de la Camera Deputaților, doctorat de la SRI, haină de la Cavalerii de Malta și apartament de la RAPPS, Florin Secureanu se regăsește și pe lista luptătorilor pentru victoria Revoluției, cu facilitățile fiscale de rigoare!

Elefantul, vrăbiuța și șpăguța.

N-am găsit altă rimă!

Dialogul dintre manager și angajați, transcris pentru ministrul Vlad Voiculescu și primarul Gabriela Firea

-În conformitate… de aici tai și lași În, pui cu Î, tai partea asta de început. Pui în conformitate cu fișa postului…
-Și trece 1, 2, 3, 4 cum ți-am zis, în p**a mea! Ce-i așa greu?!
– Care 4? Că nu e 4!
– 1, 2, 3, câte sunt acolo!
– Asta o lași în partea de jos…
– Nu pricepe, bă, să-mi bag p**a, tre’ să-i explic toate…
– Da’ de ce tre’ să țipăm, șefu?!
– Că, în p**a mea, nu știți nimic! Băga-mi-aș p**a în creierii voștri!
– Păi, nu mai fac.
– Dă-te-n p**a mea! Hai, dă-te, că le scriu eu. La ce p**a mea te mai țin? (aruncă cu paharul)
– Doamne, ferește!
– Ieși în p**a mea afară! Pleacă, băga-mi-aș p**a în creierul tău! Pleacă-n p**a mea acasă!
– Luați mâna de pe mine!
– Pleacă, fă p***ă, acasă! Dă-te-n p**a mea!
– Doamne, ferește!
– N-avem ce! Dă-i drumul! Pleacă, în p**a…
– Nu plec nicăieri!
– Pleacă, băga-mi-aș p**a în creierii tăi de…
– Nu am unde să plec, îmi pare rău!
– Ia dă-o afară pe p**a asta proastă!
– Doamne ferește!
– Bă idioato, ți-am dat în scris, proasto! Bă proasto, ți-am dat scris?!
– Și ce dacă mi-ați dat scris?
– Păi, să faci cum îți zic, proasto, d-aia! Că ești proastă!
– Nu cred!
– Ba da! Uite, că ești. Dacă nu aduci cum îți zic, idioato!
– Și tre’ să mă-mpingeți, să mă…
– Bă cretino, vezi că-ți f*t și vreo două!
– Eh, hai, asta ar mai lipsi!
– Bă proasto! Bă idioato!
– Deci asta ar mai lipsi.
– Ia îmbracă-te și pleacă, dă-te-n p**a mea!
– De ce să plec?
– Că te dau eu afară, dă-te-n p**a mea. Că nu-ți faci treburile.
– Că nu-mi fac treburile, da.
– Hai, vino și scrie dispozițiile.

Comentarii (125)Adaugă comentariu

Raul  •  29 noiembrie 2016, 17:59

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

justitia ro  •  29 noiembrie 2016, 18:19

Eu zic sa mutam Ministerul Justitiei, DNA, DIIcot, Piticot, toate piscoturile si structurile legate de justitie si siguranta in subordinea gazetei. Oricum toti piscotarii astia doar taie frunza la ciini, freaca menta si nu investigheaza decit cazurile relatate de Tolontan.

Optimistul  •  29 noiembrie 2016, 18:44

Felicitari pentru anchetă ! Cei plătiţi pentru a cerceta cazul, ar trebui să se sesizeze... Ar trebui să plătească toţi cei ce s-au lăsat mituiţi sau fraieriţi de această pramatie... Cine l-a recunoscut ,,revoluţionar"? cine l-a numit ?cine îl susţine ? cine a făcut afaceri cu el ? cine i-a dat casă ? cine a colaborat cu el ? Câţi ca el ?

So Ni  •  29 noiembrie 2016, 18:49

Asta parca-i Gabriel Oprea cu bisturiu. Uite-aici erou de talie mondiala: https://www.youtube.com/watch?v=gOqrmwC1Gto (Auziu, premiu la categoria "Curaj"!)

Tyrion  •  29 noiembrie 2016, 18:51

nici nu-ti vine sa te lasi , ca pacient , pe mana unui asemenea individ , putin probabil sa te trateze ca pe o fiinta umana , mai curand te vede drept o vita

Cristian  •  29 noiembrie 2016, 19:06

Un nenorocit....daca citesti mesajul asta,domnule manager al spitalului *** si eu!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Iunia Teodoru  •  29 noiembrie 2016, 19:35

O pacientă a unui cabinet stomatologic a intrat la toaleta publică unde a „prins” diascuția dintre două asistente medicale. Cea de la cabinetul de la ginecologie: - Ni s-au terminat trusele sterile iar șeful a zis să le clătim pe cele folosite la chiuvetă” !!!!!!!! Întâmplarea e veche ...însâ interesant - și dramatic este dacă și trusele Malaxa era sterilizate tot prin clătire ...

haideusicfr  •  29 noiembrie 2016, 20:00

Si totusi cata scoala are papitoiul asta ? Cine l-a pus * manager* si pe ce considerente? Poza spune totul . *Sacoul* ,ghiulul ,gagica ,vrabiuta..... Fostul guvern a taiat salariile bugetarilor cu 25 % .In schimb l-a pus director pe banditul asta. Pe vremuri ( cele trecute) imi spunea un sef de intreprindere (era obligat sa obtina orice de la *Trust* ,*minister* ,*director general firma *. Cu cat urci pe scara lor * ierarhica * cu atat coboara nivelul *educatiei*. Dai de niste indivizi ciudati care poate nici nu stiu sa socoteasca . Dar cu functii. Asta era Bucurestiul defunctului regim. Si asta ca sa rezolve una alta trebuia sa se duca la Bucuresti cu desaga plina .Cu palinca in special ,dar si alte *specialitati * ardelenesti. Iar *** alea nu-si faceau numai datoria . Serviciul.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

haideusicfr  •  29 noiembrie 2016, 20:08

Descentralizarea economica , autonomia regionala ar fi o solutie normala ,sanatoasa. Numai ca sperietoarea a fost, este si va fi autonomia etnica. Si din pacate nu degeaba. Intr-o Europa sovina si rasista nu se va trai niciodata ca si in America. Acolo ,i-au doborat pe rasisti ( pe sudisti) ,au realizat *Statele Unite* si au devenit cea mai puternica tara (de departe din lume).Fiecare Stat are autonomia economica , nu da bani Washingtonului de pomana , au moneda ,armata si guvern federal .Asua au gandit-o si cu Europa.Dar cum spuneam suntem departe de adevar. Ungurii ,romanii ,austiecii ,englezii ,francezii sunt prea nationalisti ca sa fie europeni. Si uite asa profita printre altii bucurestenii. Cu plocoanele provinciei ca sa promoveze astfel de ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

robert  •  29 noiembrie 2016, 20:14

Si la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” ar trebui sa mergeti,spagile sunt de la 500 euro in sus pentru o operatie,50 lei asistenta,200 lei Dr.*** pentru a citi o bronhoscopie....etc.Astepti ore in sir pe hol,nu te baga nimeni in seama fara multi bani bagati in buzunarul celor care ar trebui sa le pese. Se moare cu zile acolo !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

costina  •  29 noiembrie 2016, 20:21

Lucrez la un spital orasenesc ....personal TESA si pot spune ca nu mai ma mira nimic. Pentru un salariu de mizerie muncim 8 ore pe zi, nu avem voie sa intarziem, sa plecam mai devreme pentru a ne rezolvam problemele urgente, concediul de odihna il efectuam cu mare scandal despre limbaj nu mai vorbim...suntem functionarele ***, nu facem nimic si vrem salarii mari sau indoim ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

costina  •  29 noiembrie 2016, 21:38

Acest guvern a majorat salariile personalului medical si noi personalul TESA am fost exclus din ordonanta 20/2016 dar sefii de birouri nu sunt personal medical si pentru ei s au gasit bani pentru dublarea salarilor...pentru ca ei sa fie sefi e nevoie de fraieri care sa munceasca pe doi lei si sa i tina in spinare, ei nu respecta programul de lucru dau directive prin telefon.

Cătălin Tolontan  •  29 noiembrie 2016, 22:39

@justitia ro: haideti sa avem incredere in institutii. Sa le observam activitatea, sa le criticam, dar sa avem incredere in ideea ca sint acolo ca sa serveasca binelui comun! E mai usor sa produci articole ca ziarist decit probe ca politist sau procuror si sa le analizezi ca judecator. Macar pentru motivul ca de activitatea lor depinde libertatea oamenilor.

uiiy  •  29 noiembrie 2016, 23:11

un cocalar nenorocit:) si-a adus *** la banii publici.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei  •  29 noiembrie 2016, 23:22

Sunt bani in spitale dar multi, foarte mulți se fura in felul descris in articol. Nu ca se dau bani la biserici si spitale. Macar alea raman si unde mai pui ca acolo oamenii se simt bine, fiecare in felul lor.

Marius  •  30 noiembrie 2016, 0:47

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

biju  •  30 noiembrie 2016, 1:05

Auzi de la ce cade unu care a facut abracadabra cu o toaleta peste noapte :) cu o frectie la instrumentar bai, te "pufneste" rasu, da e bine si asa

Gigi  •  30 noiembrie 2016, 1:40

Sa vedeți firme de diabet respectiv santas clinic researc sau centrul medical sănătatea ta sau Sanamed Hospital a doamnei Doctore Adriana Dumitrescu care si- a închiriat pentru Cabinete medicale ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cristi  •  30 noiembrie 2016, 4:33

Felicitari Catalin & Co pentru ancheta. La mai multe!

mac gregor  •  30 noiembrie 2016, 12:11

Vedeti ca asta nu e cavaler de malta. face parte dintr-o organizatie paralela, inventata de unul care e acum in inchisoare.

stefania  •  30 noiembrie 2016, 17:12

apoi, sa se aleaga praful de mascariciul asta.... a dat-o afara pe sora mea, medic primar care si-a luat cu 10 primariatul, si la modul cel mai marsav. sa dea Dumnezeu asta; sa isi primeasca in viata asta plata.

Mircea Niolae  •  30 noiembrie 2016, 19:37

***, directorul asta de la Malaxa. Cum ajung, domnule, acesti gainari directori?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Daniel  •  1 decembrie 2016, 0:42

Un personaj similar este Davițoiu Dragoș de la Municipal. Are acelasi tip de limbaj - *** si isi scoate cand vrea el, se lauda ca a fost adus cu interventii - Iliescu, Oprescu. Acum e director medical pus de finutzu lu Base.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alin  •  2 decembrie 2016, 15:00

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Daniel  •  3 decembrie 2016, 2:20

De mâine ar trebui sa ne numim toți #Celentano - Moved Ro.

Comentează