Medic român din Germania: ”Refuz să prescriu medicamente exportate din Est pentru că nu vreau să fac rău pacienților din țara mea care rămân fără tratament!”

Plecată din România ”imediat după mineriade” și absolventă de medicină la Frankfurt, brașoveanca Ileana Vogel explică de ce ”e timpul ca statul să reacționeze”

luni, 27 februarie 2017, 7:13

”M-au contactat pe Facebook pacienți bolnavi din România de cancer. Nu-și găseau medicamentele în țară, iar eu le vedeam aici, în Germania, inscripționate în română! Le-am trimis și mă gîndeam că sunt exact medicamentele care le sunt răpite din România din cauza exportului!” Dr. Ileana Vogel, Usingen

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

În fiecare zi, tiruri speciale cu medicamente pornesc din România către Germania.

Sunt plătite cu banii jos.

”Trec pe la depozitele marilor distribuitori și fiecare își adaugă paleții”, povestește un om care exportă medicamente.

În România, unele pastile inovative costă la jumătate față de UE, pentru că marile firme le dedică pacienților români, respectând puterea mai mică de cumpărare.

500 de milioane de euro este valoarea anuală a exportului de medicamente din România, conform studiilor interne ale distribuitorilor

Dar distribuitorii, cei câțiva mari și sute de alte firme mai mici, întorc medicamentele în Occident.

Fiecare tir înseamnă mai puține tratamente în România.

Medicamentele ajung în depozite din Vest, unde sunt reetichetate în limba țării unde vor fi repuse în farmacii, la prețul de acolo, mult mai mare.

În alte cazuri, pe grabă, nici măcar nu se mai schimbă limba de pe cutie, ci doar prospectul din interior.

Cum se creează lista medicamentelor deficitare

Profitul? Din diferența de preț se fac, în România, sute de milioane de euro pe an, potrivit estimărilor mai multor studii interne deținute de distributori.

”Banii cumpără protecție politică pe fiecare firmă și, mai ales, cumpără nonintervenția statului în rezolvarea problemei”, spune un distribuitor.

Prin export se creează minusul de medicamente deficitare pe care pacienții români le găsesc cu greutate în farmacii: insulina, produsele oncologice, pentru poliartrite și alte afecțiuni grave.

”Am putea exporta tot ce primim!”

Dialog cu Iulian Trandafir (foto sus), directorul general al Farmexpert, al doilea angrosist al țării.
Dialog cu Iulian Trandafir (foto sus), directorul general al Farmexpert, al doilea angrosist al țării.

Dialog cu Iulian Trandafir (foto sus), directorul general al Farmexpert, al doilea angrosist al țării.

-Cât de mare e cererea de export?
-Uriașă, pur și simplu. Gândiți-vă că Germania are 24% din piața de medicamente a Europei și România ceva peste 1%. Cam acesta e raportul de forțe.

-Asta înseamnă că o bună parte a profitului companiilor de distribuție provine de aici?
-Pentru noi, da. De fapt, cred că, dacă discutăm pe cifrele publice, tot profitul marilor distribuitori vine din export. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie făcut ceva!

”Cererea e atât de mare încât dacă am avea medicamente de 700 de milioane de euro, întreaga cifră de afacere, le-am exporta cu banii jos. Nu facem asta pentru că avem o responsabilitate față de pacienții români”Iulian Trandafir, director general Farmexpert

”Kein Reimport”

După ce ziarul deschide subiectul, un doctor de origine română din Germania reacționează.

-Domna Ileana Vogel, ne-ați trimis o rețetă din Germania pe care ați scris ”kein Reimport”. Ce semnificație are documentul?
-Aceasta este o rețetă germană pe care eu, ca medic, trebuie să specific dacă nu vreau reimport.

Rețeta pe care Ileana Vogel, 47 de ani, medic originar din România, a scris ”Fără Reimport”
Rețeta pe care Ileana Vogel, 47 de ani, medic originar din România, a scris ”Fără Reimport”

-De ce?
-Pentru că altfel automat primesc acest medicament importat. Care este cel mai ieftin, normal! Farmacistul este obligat să dea medicamentul cel mai ieftin care conține substanța de baza prescrisă. Dacă ce prescrie medicul nu este acceptat de casa de asigurări de sănătate a pacientului german, și el, și eu plătim medicamentul mai scump din buzunar.

4.000 de medici români sunt în Germania, din informațiile doctorului Ileana Vogel

”Când am plecat din țară m-a șocat cum corupția era privită drept ceva normal!”

Aura Ileana Voegel
Aura Ileana Vogel

-Și de ce nu vreți reimport al medicamentelor?
-Pentru că înțeleg cât suferă compatrioții mei din cauza lipsei medicamentelor. Ca medic, eu am practicat doar aici, în Germania. Dar nu uit că m-am născut în Brașov și că am plecat din țară imediat după mineriadă. Am fost studentă la Frankfurt și, din 1997, sunt medic în Germania. Profesez ca ortoped, în Usingen, un oraș la nord de Frankfurt.

„Am plecat din țară imediat după mineriade. Ca să fiu sinceră, acesta a fost un motiv, iar al doilea a constat în ceea ce am auzit că mă aștepta la Universitatea de Medicină: pile și corupție. Mai grav mi s-a păcut că toată lumea credea că e normal așa! Anul trecut am fost în spitale din România, pentru tatăl meu. Situația mi se pare mai rea decât atunci când am plecat” Dr. Ileana Vogel, Usingen

-Vă opuneți, așadar, reimporturilor de medicamente.
-Da. Și sunt obișnuită să-mi exprim opțiunile în fapte. Am scris Colegiului Medicilor din Germania. Le-am explicat că e injust ceea ce se întâmplă și că se răpește dreptul la tratament pentru pacienții din Est. Dar am făcut și altceva.

-Ce anume?
-Am scris și autorităților române. Domnilor Nicolae Bănicioiu și Vlad Voiculescu, miniștrii sănătății.

-Ce le-ați spus?
-Le-am povestit că,  în 2013, m-am trezit cu astfel de medicamente pentru administrare intravenoasă, pe care scria în limba română. Ele arătau absolut identic cu omologul lor pentru piața germană, doar limba de pe ambalaj era diferită. După câteva luni au venit pacienți cu acest medicament intravenos de data aceasta limba scrisă fiind bulgara şi apoi ucraineana.

-Și?
– Am întrebat atunci ce pot să fac pentru ca pacienții mei sa primească medicamentul produs pentru piața germana, adică cel mai scump. Și farmaciștii, și cei de la colegiul medicilor spun că trebuie să menționez pe rețetă special „aut idem” ceea ce de fapt deja înseamnă că nu au voie să-l înlocuiască cu unul mai ieftin. Dar mai trebuie să menționez și ”kein Reimport” – ”Fără reimport”! Absolut aberant!

-Ce e aberant?
-Faptul că statul român nu face nimic. Pacientul nostru n-are nicio șansă dacă nu e protejat de propriul stat. Cum asigurările germane au nevoie de mulți bani, reimporturile nu se vor opri niciodată, pentru că ele obligă medicii germani prin legislația germană să prescrie aceste medicamente reimportate mai ieftine!

-Așa se întâmplă când doar prețul face legea.
-Sigur că da! Cum prețurile medicamentelor pe piața germană sunt cele mai ridicate din Europa şi cele din România printre cele mai mici, dacă nu va exista o legislație românească în domeniu care să interzică exporturile paralele sau una europeană care să împiedice astfel de jocuri, situația se va agrava.

-În ce sens?
-După ce Phoenix, un mare angrosist german, a preluat Helpnet și este implicat în Germania într-un scandal de proporții, aceste practici vor evolua. Adică pentru ca asigurările medicale germane să plătească mai puţini bani pentru medicamente. Vă dați seama ce înseamnă? Iar medicii de aici nu-și dau seama, pentru că, de regulă, nu văd medicamentele, care sunt luate direct din farmacii de către pacienți. Doar cele perfuzabile trec pe la noi.

-Despre ce medicamente e vorba? Ce tipuri ați văzut scrise în română pe piața germană?
-Bonviva de la Hoffmann-Roche este medicamentul pe care îl folosesc eu și care m-a pus pe gânduri. Este un medicament injectabil pentru osteoporoză. Nu este cel mai important medicament de pe listă, acesta nu omoară prin lipsa lui. Dar mai știu de Metrotexat. Sau 5 Fluorouracil pentru cancer. Sau de cele pentru cardiaci şi diabetici, cum ar fi insulina. Este la ordinea zilei.

”Ceea ce am putut face eu e să refuz să prescriu pacienților mei medicamente de import. La cabinetul meu nu se dau decât medicamente de pe piața din Germania, cu orice risc material pe care mi-l asum” Dr. Ileana Vogel, Usingen

-Dacă…
-Să vă mai spun ceva. În toată Germania medicală se știe că există infecții nosocomiale grave în România. Cazurile infectate în România vin la tratament. Și încă ceva, apropo de exportul medicamentelor. M-au contactat pe Facebook pacienți bolnavi de cancer. Le-am trimis medicamente din Germania, medicamentele care le sunt lor luate din România!

-Care credeți că e soluția?
-Atât timp cât statul german încurajează aceste exporturi, iar România nu le interzice, nu se va schimba nimic. E timpul să ne cunoaștem drepturile de cetățeni. Legislația UE e națională când ţine de politica sanitară. Cu alte cuvinte, statul român are obligația să țină seama de nevoile sanitare ale cetățenilor săi.

-Sunteți foarte, cum să spunem, angajată în ideea că asistați la ceva în neregulă care are nevoie de implicarea tuturor pentru schimbare.
-Da, pentru că suntem în următoarea situație: zeci de mii de medici români din vestul Europei sunt obligați să prescrie medicamente care sunt luate din cota părinților și rudelor lor rămase în țară!

 

Episoadele anterioare:

Comentarii (77)Adaugă comentariu

Cetateanul bine informat  •  28 februarie 2017, 18:46

@StefanCM Traim toti cu convingerea ca medicii, fie ei si din Germania studiaza date de piata farmaceutica in fiecare zi si sunt la current cu marketshare-urile produselor. Proababil ca isi consulta pacientii dupa care se duc unde au de dus. Inclusiv in Germania exista obligatia de serviciu public adresata producatorilor si distribuitorilor acestora. Si se exporta si din Germania enorm. La fel cum se si importa enorm. Obligatia de serviciu public exclude in primul rand alte modele de distributie anacronice cum at fi "direct la farmacie", model considerat a fi principala cauza de discontinutati in aprovizionarea cu medicamente in cateva state, si asigura concomitent accesul prioritar al pacientilor la tratament. In acelasi timp nu exclude, ba din contra garanteaza exportul// importul parallel.

sundance kid  •  28 februarie 2017, 19:21

Totul pleca de la dolari si in Europa de Est nu sunt . Restul e demagogie . Tot timpul se cauta vinovati . Aia, aia, aia , aia .

Filbert  •  28 februarie 2017, 19:43

@Schroder Orice doctor din lumea asta, oricit de bun ar fi, are un procent de pacienti nemultumiti pentru simplul fapt ca sint oameni nascuti nemultumiti, orice ai face pentru ei niciodata nu e suficient si nici bine nu e. Daca respectivul medic are insa majoritatea pacientilor nemultumiti, atunci da, are o problema. Daca ai vrut sa-i dovedesti incompetenta cu un singur comentariu negativ sa stii ca n-ai reusit.

Andrei F  •  28 februarie 2017, 19:57

@ Cetateanul bine informat Incurci lucruile voit...Germania o face export de medicamente dar exportul nu se face din cota pacientilor germani...Apoi...cit de informat poti fi daca nu vezi legatura medicilor cu farmaciile? Te pomenesti ca aistentele trebuie sa prescrie medicatia...Pentru un om informat nu vorbesti cu fapte,ceeace face medicul din Germania...Asa si eu am auzit ca distribuitorii romani prin exportul medicamentelor forteaza guvernantii ca sa nu ieftineasca medicamentele...Dar astea- s zvonuri...si nu ma declar informat pe un subiect pentru care pentru unii din oamenii de linga mine e o chestie de viata sau moarte...

v1ad  •  28 februarie 2017, 21:00

Ce e cu articolele astea lacrimogene? *** ... a plecat in Germania de grija pacientilor romani. Pai decat sa ia medicamente facute la Iasi, nu mai bine prescrie medicamente Bayer si se si face cu o cota parte. Auzi, ma. Nu mai poate aia de dragul romanilor. Astia sunt oamenii care vin vara 2 luni si nu ii auzi decat cu "la noi in Ger/Fra/Ita/Spa e nu stiu cum". Daca era asa patrioata ramanea aici sa se lupte cu sistemul cum fac altii.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alter ego  •  28 februarie 2017, 21:00

Domnule Tolontan felicitari pentru subiect.Din pacate comentariile celor care va urmaresc au luat-o pe alta panta decat aceea a articolului in sine.In primul rand export paralel e o denumire generica atat timp cat in cadrul UE exista libera circulatie a marfii. Mai departe medicamente se vand tarilor din vest de catre distribuitori unde puterea de cumparare e mai mare. Producatorii nu au nici un interes sa isi faca concurenta reprezentantelor din Germania si Franta cu preturi de Romania. Statul roman a preluat un sistem populist de gestionare a asigurarilor de sanatate. Atat timp cat farmacia e inregistrata ca SRL si are ca obiect de activitate comertul cu amanuntul, de ce trebuie statul sa reglementeze cu atat de multa ardoare pretul medicamentelor? Oricum statul compenseaza 90 sau 50% din pretul de referinta, pe care pacientii de cele mai multe ori nu le gasesc. Iar astazi sub indrumarea atenta a Ministerului Sanatatii, acest pret de referinta este reprezentat de medicamente ale unor firme ca Acord, Aurobindo samd. Iar cei de la Hoffman LaRoche se retrag pentru ca in Romania au 300 de pacienti pe o anumita patologie la pret de 30€ tratamentul, iar in Germania are 30000 de pacienti la 100€ .E doar un exercitiu pt a demonstra un lucru, nu e pretul real al unui tratament.Dar nu uitati ca firmele de medicamente nu sunt ONG-uri, si daca firmele originale de inovative se retrag din Romania din cauza scaderii profitabilitatii in tarile din vestul Europei, raman in Romania pacienti care nu se vor mai putea trata in patologii cum ar fi cancerul de plamani, de colon, leucemii. Si se vor retrage pentru ca legislatia europeana obliga companiile de medicamente sa faca o medie a pretului din 12 tari si acesta sa fie pretul din tara respectiva. Si din 2017 sau 2018 Romania e intre tarile care intra in calculul medicamentelor din Germania si Franta. Si uite asa noi nu vom mai avea medicamente inovative.

Popa Ionel  •  28 februarie 2017, 21:10

D-na Vogel și-a asumat răspunderea de a trage un semnal pe față asupra câtorva probleme existente la nivel european, cu efect asupra românilor. Le-a scos în evidență pentru că-i româncă și-i pasă ce se întâmplă la noi. Pot confirma. Consider că investigația ar trebui continuată, aprofundată pentru că e mult haos în sistemul nostru sanitar.

Cristi  •  28 februarie 2017, 21:48

@CatalinTolontan Cei 5% insa trebuie ponderati doar la originale si se importa din toata Europa. Iar rentabil este doar in anumite indicatii, pentru ca si originalele au un rabat in piata germana - asa ca nu e relevant pretul de lista. By the way, cei mai mari reimportatori din Europa sunt firmele scandinave iar in UK exista de asemenea o piata infloritoare a importului paralel. Chiar si in Romania se fac importuri paralele, dar in alte zone (OTCuri promovate la TV) unde preturile din Romania sunt mai mari.

A.D.  •  28 februarie 2017, 21:51

Trei (3) întrebări, dragă domnule Tolontan: 1. Tinerii frumoşi şi liberi de prin pieţe ştiu ceva de toate astea ? 2. Pe d-na dr. Pasăre nu o bate gândul să emigreze într-o ţară încă şi mai puţin coruptă ? 3. Nu credeţi că aveţi mai multe şanse în acest dosar pledându-vă cazul direct în Germania, ştiut fiind că dr. Merkel & Co. sunt "Ein Mann, ein Wort", deci vor reintra prompt în legalitate, măcar de frica de a nu fi din nou prinşi cu pantalonii jos, cum remarca Franz Kaiser Beckenbauer cu ceva ani în urmă ? 4. Cât vă va lua până vi se vor naşte dubii cu privire la "Democraţie" ? P.S. Cei trei muşchetari erau şi ei un careu de aşi.

Dan M.  •  28 februarie 2017, 22:45

Stiu de problema cu Metotrexat. M-a afectat direct. O vreme nu s-a gasit decat injectabil. Nu am luat, si boala mi s-a agravat. Cand a revenit pe piata, a trebuit sa iau doze duble, triple, pentru ca nu mai avea acelasi efect. In ziua de astazi nu se gasesc decat pastile cu concentratie mica, dar bine ca se gasesc si acelea...

Nikola  •  28 februarie 2017, 23:54

Domnule Tolotan, va adresez urmatoarea provocare: Sa dati un (1) singur exemplu de medicament pentru care puteti proba cu documente oficiale ca lipseste de pe piata din Romania din cauza "exportului paralel". Daca nu puteti face asta, va invit sa va autocenzurati articolele, asa cum faceti cu acele comentarii despre care spuneti ca fac afirmatii grave ce nu pot fi probate.

Jokering  •  1 martie 2017, 0:03

Salut echipa de investigatii. Nici prin cap nu-mi trecea ca se fac asemenea ticalosii. Cand ma duc seara la culcare, si-mi pun o mana sub obraz, chiar ma intreb cu disperare cand o sa fim si noi normali. Multumesc!

Daredevil  •  1 martie 2017, 0:17

@Nikola- nu este corect sa îl intrebi pe Catalin așa ceva. Și întrebarea nu este corect formulata, pe "piața din România".... Sunt areale, de exemplu zona de Cluj, unde nu se gaseste deloc producatorul Eli Lilly, celebrele Humaloage. In Bucuresti la fel, vorbești cu Call Center ul lor și nu îți trimit nimic.Dacă aveți voi, da-mi te rog Kwik Pen de 100, 22 de cutii, te rog. Sunt multe, sunt o groaza. Dacă piața înseamnă din 7000 de farmacii 100, nu e bine. Pentru ca nici eu, dacă vine mama ta in farmacia mea, nu ii spun: mergeți la farmacia care are, nu. Fac totul pentru a Închide rețeta, chiar și când sta sa expire.

Un cetatean ingrijorat  •  1 martie 2017, 2:01

Numai 500 milioane? Eu nu cred... Atat era acum 4-5 ani, poate... Uite...am gasit si un articol mai vechi: http://m.mediafax.ro/economic/analiza-distribuitorii-farmaceutici-romani-printre-cei-mai-mari-exportatori-de-medicamente-in-2012-11261754 -> va rog sa intrati si sa va convingeti!!

Nae  •  1 martie 2017, 6:39

O mare confuzie (ca sa nu spunem prostie) prezentata ca fiind o ''relevatie''. E normal sa vinzi ceea ce nu se vinde sau se vinde mai bine in alta parte. Ar fi fost o problema daca se vindea ceva ce lipsea in tara ! Hotia este in germania care cumpara ce este mai ieftin, importat, exportat sau cum o mai fi, si nu isi bat capul. Neamtul a creat impresia, absolut imaginara, ca este cel mai corect si decent, dar realitatea arata ca nu ii pasa de nimic cind e vorba de BANI ! Pe multi banii ii transforma in *** !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cetateanul bine informat  •  1 martie 2017, 7:45

@moderator vad ca am inca in asteptare postarea de aseara de la ora 22.09. Traiasca cenzura :) Cat costa sa putem exprima gratuit opiniile? @Nikola- nu exista asa ceva. Nu lipsesc produse din cauza exportului paralel. Lipsesc din cu totul alte motive. Este doar o campanie concertata condusa de multinationalele farma, pentru a-si conserva profiturile in tarile destinatie, prin limitarea exportului. Articolele de pe acest site, in aceiasi zi Ziarul Financiar se intereseaza de subiect, aseara B1 a preluat stirea cu niste titluri aberante, bisnita cu medicamente, cand de fapt e o activitate economica absoluta legala si benefica economiei romanesti. De fapt se creaza fundalul prin infierarea cu manie proletara a fenomenului pentru introducerea unor restrictii ilegale de export.

Cetateanul bine informat  •  1 martie 2017, 9:52

@Un cetatean ingrijorat- articolul este vechi e din 2012. Spre bucuria actionarilor multinationalelor farma, exportul a scazut semnificativ in ultimii ani, acesta fiind si singurul beneficiu real. Cum iti explici ca in 2012 se exporta mult mai mult decat in 2016 si nu se plangea nimeni ca nu se gasesc medicamente, azi se exporta mult prea putin, si tipa toata lumea ca nu se gasesc medicamente? E o fractura logica, nu crezi? Ca termen de comparative, Polonia la o populatie dubla are o piata de medicamente de aproximativ patru ori mai mare si exporta aproximativ de 5 ori mai mult. Dar polonezii nu mor neaparat de grija profiturilor multinationalelor farma, si au inteles ca importul// exportul parallel este benefic pentru economia lor, bineinteles dupa ce se respecta obligatia de serviciu public @Nae- nu e nici o hotie in Germania, e doar comert intracomunitar perfect legal

Nikola  •  1 martie 2017, 13:20

@Daredevil: Presupun ca esti farmacist si am tot respectul pentru eforturile pe care le faci pentru pacientii tai. Tine de o elementara deontologie. Ma revolta, insa, constatarea faptului ca cineva ca tine, care isi face meseria la standarde inalte de etica profesionala accepta ca un ziarist sa faca un rabat rusinos de la aceleasi standarde. Mai ales un ziarist "de investigatie". Nu pot sa cred ca Tolontan nu stie ce audienta are, prin urmare ce impact au afirmatiile pe care le lanseaza in spatiul public. De aceea am pretentia ca aceste afirmatii sa fie probate si verificate. Altfel, raman simple opinii.

StefanCM  •  1 martie 2017, 14:02

@Nikola - Adevarul e ca totul e perfect in tara asta. Nu exista coruptie, nu se sifoneaza bani publici, sistemul medical beneficieaza de servicii la cele mai inalte standarde, plicul la doctor nu se foloseste, etc, etc. Si pot spune toate astea pentru ca nu am nici un document sa atest controrariul :)) Stii, cand negri erau folositi ca si sclavi, nu era nici un document care sa le ateste dreptul la o viata normala, dimpotriva, toate actele spuneau ca ei sunt sclavi. Si cei care au luptat pentru abolirea sclaviei nu aveau documente sa le sustina punctul de vedere. La fel, femeile nu s-au emancipat dupa ce au primit documente care sa ateste ceva ( dorinta lor pentru emancipare? :)) Samd. Daca omenirea statea dupa documentele dumneavoastra oficiale, pamantul inca era plat, iar daca ajungeam la capatul pamantului riscam sa picam naibii in haul de dupa. Oficial ne merge bine, cum zice maneaua.

Daredevil  •  1 martie 2017, 14:33

@Nikola- Ma gandeam ca totusi, acest subiect este concentrat pe o industrie ale carei mecanisme nu sunt cunoscute nici macar de zone de top management(nu exagerez deloc), si ca s-ar fi putut ca dansul sa nu aiba cunostinte despre aceste lucruri. Mai bine ii dam noi, fiecare cu ceea ce stie, dar corect sa fie, pentru ca omul are incredrere si le pune in articol. el este vocea noastra, si ce gandim si transmitem, aia spune si dansul. Din pacate in zona de investigatii, cele 3 surse de control nu prea exista si, este de datoria noastra sa il sustinem. Zic:)

StefanCM  •  1 martie 2017, 14:50

Ma bucur ca exista persoane ca Daredevil sau Nikola care pot sa ii invete pe Mirela Neag, Razvan Lutac si Catalin Tolontan cum se face jurnalismul, cum se verifica sursele. Mi-ati luat o piatra de pe inima. Am o completare. Pe langa documentele oficiale cerute de Nikola, eu as vrea sa vad si numele surselor si adresa de domiciliu. Sunt foarte curios de un lucru. In 89 cei care au facut revolutia au avut documente oficiale care sa ii scoata din ilegalitate sau din derizoriu? Sau aveau si ei doar niste opinii oarecare, si nu s-au gandit ce impact poate avea ce au facut ei. Martin Luther King oare sa fii avut si el acte oficiale care sa ii ateste veridicitatea la ceea ce a spus, avand in vedere expunerea de care a avut parte? Si cred ca mai sunt multi altii, jurnalisti, formatori de opinie, scriitori, luptatori pentru drepturile omului, pentru civism, pentru corectitudine, pentru egalitate, etc, care intra in aceeasi categorie. Sunt in dilema, oare sa fie ei niste proscrisi, oameni care s-au coborat la cel mai josnic nivel al umanitatii, pentru ca nu au avut acte oficiale?

StefanCM  •  1 martie 2017, 14:53

Stati ca m-am prins. Doamna Mirela, domnilor Razvan si Catalin, e momentul sa cereti niste imputerniciri de la ministerul de Interne pentru a intra in legalitate. Iar mai apoi, de fiecare data cand tratati un subiect, inainte de a-l publica, sa va adresati minsterului pentru documentele oficiale necesare publicarii lui.

Nikola  •  1 martie 2017, 19:37

@Daredevil: Ai dreptate. Sunt alergic la "jurnalismul galben" si asta m-a facut sa nu vad oportunitatea de a contribui la binele comun. Sa contribuim cu ce stim, zici. Pai stim asa: 1.Ca unele medicamente au preturi impuse de Stat. 2.Ca aceste preturi impuse sunt calculate in asa fel incat sa fie CELE MAI MICI DIN UE. 3.Ca in vara lui 2015 preturile reglementate, deja la minimul european, au fost impinse in jos cu 20% 4.Ca imediat dupa aceasta masura administrativa, producatorii au retras de pe piata circa 1000 de medicamente, devenite prea ieftine pentru a se justifica importul lor. 5.Ca, odata cu retragerea acestor produse, au inceput sa apara lipsurile, mai intai izolat, la produse ca Methotrexate si 5FU, iesite de mult de sub patent (si implicit foarte ieftine) si cu impact redus, asupra unui numar mic de pacienti. 6.Ca urmeaza sa intre in vigoare o alta masura administrativa care va reduce cu inca 35% preturile a circa 150 de medicamente. De data asta, insa, este vorba despre medicamente care se prescriu zilnic, afecteaza milioane de pacienti romani si nu au echivalente. 7.Ca marii producatori au trecut deja la actiune si au inceput procedurile de delistare a mai mult de 100 dintre produsele mentionate mai sus. Acestea sunt faptele. Acesta este contextul. Sunt date verificabile, pe situri oficiale, MS, ANMDM. Vede cineva altceva decat o criza de mari proportii in pregatire? Si, in contextul acesta, nu-i asa ca devine tentant sa se caute un acar Paun? Unul din Romania, ca multinationalele au obiceiuri proaste, cumpara reclama cu ghiotura si mai vin si cu ambasadorii de manuta peste tine. @StefanCM: am doua cuvinte pentru tine. Falsa analogie.

horace  •  2 martie 2017, 15:00

ma mir totusi ca firmele de distributie din vest accepta ca baietii destepti din est sa vina cu produse ieftine si sa le diminueze profitul...

Familiaadams  •  6 martie 2017, 8:57

Ma intrebam si intrebam medicii, oncolog si cei de pe salvare de ce morfina (zentiva)administrata sotului pt.dureri reactioneaza exact invers.!?!? De ce diclofenac si algocalmin injectabil il ajuta pt. un interval de6-7ore? N-au avut raspuns sau n-au vrut sa-mi spuna ca medicamentele sunt de doi lei. Mi-au spus ca am facut bine ca am eliminat morfina. Si stiti ce mi-au mai spus? E un caz deosebit!!! Sotul meu era in faza terminala si ma termina suferinta lui tacuta. Concluzia mea despre sistemul de sanatate atat cel de stat cat si particular(pt.ca lucreaza tot cei de la stat)este la pamant. Daca vreti sa traiti, plecati cat mai e timp. Asa cum astia, golani si derbedei (neam de neamul lor nu au gandit ca vor ajunge unde sunt)se gandesc numai la profitul lor,asa trebuie sa va ganditi la voi si la copiii vostri.

Maciste Julien  •  6 martie 2017, 13:53

Domne Tolontane, rog sa rugati pe coledzii mneavoastra din Bundesliga s-o anunte pe Frau Doktor sa inceapa sa-si faca bagajelul ptr ca incepe evacuarea spre centrul concentric nr 4 al noii UERSS. Si sa impacheteze si deontologia caci o sa-i faca mare trebuinta in patria muma. Pup dulcissim, sus progressul in frunte cu Fransoa si Mutti M!

geo  •  28 martie 2017, 11:16

Ileana, ai mare curaj sa spui asta. Stii f. bine ce se intampla, mafia e mare si e transnationala. Profiturile industriei farma le-au depasit pe cele ale industriei de armament. Sistemul se va perpetua, va disparea doar odata cu o catastrofa majora, care sa distruga Terra.

Comentează