Protejat de Primărie – mâna dreaptă pe sănătate a primarului Firea este Anca Comănici, fostă responsabilă de achiziții la ”Sf. Maria” și bună amică a lui Copcă!

Cum a semnat Narcis Copcă și apoi a prelungit pe 19 ani contractele de asociere cu o clinică privată care are cabinete în ”Sf. Maria”

marți, 25 aprilie 2017, 7:01

10% din profit/pierdere îi revine spitalului public Sf. Maria

90% din profit/pierdere îi revine, prin contract, clinicii private Medas

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Dialog pe unul dintre holurile Spitalului Sf. Maria cu managerul Narcis Copcă.

-Doamna Comănici, care acum e consilierul personal Gabrielei Firea, a lucrat înainte cu dumneavoastră?
-Da, a lucrat aici, la ”Sf. Maria”.

-Pe ce funcție?
(Ezită) Nu-mi amintesc exact.

Director administrativ?
-Parcă. Nu știu dacă era director sau avea altă titulatură. Se ocupa și de administrație din ce știu.

Trecem la altele.

Subiectul nu-i face plăcere.

Ancuța Comănici (dreapta) la o ședință a Gabrielei Firea cu toți șefii de spitale din București, octombrie 2016
Ancuța Comănici (dreapta) la o ședință a Gabrielei Firea cu toți șefii de spitale din București, octombrie 2016

„Cum să nu-și amintească funcția Ancăi Comănici?!”

Un tip șarmant, managerul Narcis Copcă are și el, ca toți oamenii, temele unde nu se simte confortabil.

”Cum să nu-și amintească funcția și cu ce se ocupa Comănici la Sf. Maria?”, zâmbește un medic din spital.

”Anca era una dintre persoanele de maximă încredere ale sale! Administrație, achiziție, toate chestiile sensibile, cu bani mulți”, continuă doctorul.

Cu doar un an diferență de vârstă, Copcă are 50 de ani și Comănici 49, cei doi se înțeleg extrem de bine.

Dar cine nu se are bine cu Anca Comănici?

Dacă există o funcție sau o instituție în sănătatea și în politica bucureșteană pe care Comănici să n-o fi ocupat, această poziție merită inventată.

Ca s-o ocupe Anca Comănici.

Șefa Spitalelor Sector 1 când s-a semnat contractul cu Terra Gaz

În 2004, Anca Comănici lucrează la Casa Națională de Sănătate.

Este premiată de președintele Ion Iliescu cu Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler.

53 de milioane de euro primește Terra Gaz de la Primăria Sectorului 1 în 2009 și 2010, când responsabilă este Anca Comănici

Ajunge la ”Sf. Maria”, spital condus de Narcis Copcă, unde în 2008 apare ca persoană de contact pe achiziții.

Se ocupă și de zona administrativă. Cele două titulaturi, șefă de serviciu și director, alternează.

În  2009-2010 este director al Administrației Școlilor și Unităților Sanitare din Primăria Sectorului 1, autoritate care face contractele uriașe cu Terra Gaz.

Chiar ea semnează lucrările de peste 2,5 milioane de euro de la ”Sf. Maria”!

Ancuța Comănici a semnat contractul pentru lucrările făcute de Terra Gaz la Sfânta Maria
Ancuța Comănici a semnat contractul pentru lucrările făcute de Terra Gaz la ”Sfânta Maria”

Și, când contractele Sf. Maria – Terra Gaz trec de la Primăria Sectorului 1 la Primăria Capitalei, trece și Anca Comănici la primăria mare.

Tot pe sănătate, la ASSMB, forul care devine șeful lui Narcis Copcă, Secureanu, Boer și ceilalți manageri.

Comănici aleasă pe lista PSD în 2012

În 2012, Anca Comănici participă la alegeri pe lista PSD, în al doilea mandat al lui Sorin Oprescu.

Devine consilier general în mandatul 2012-2016.

În același timp însă, lucrează la ”Sf. Maria” ca șef la administrativ.

Și apare și jurist la Romtehnochim, firmă care are contracte cu municipalitatea.

Puțin probabil să fi fost aleasă consilier general al Bucureștiului de către cetățenii Capitalei ca să apere interesele unei firme care are contracte cu Bucureștiul!

17 noiembrie 2016. Narcis Copcă și Gabriela Firea la evenimentul de lansare a candidaților PSD pentru lista parlamentarilor de București. Foto: MediafaxFoto
17 noiembrie 2016. Narcis Copcă și Gabriela Firea la evenimentul de lansare a candidaților PSD pentru lista parlamentarilor de București. Foto: MediafaxFoto

Soțul e unul dintre șefii SRI pe București

În 2016, ea participă din nou la alegeri, tot pe lista PSD, de data asta la Primăria sectorului 1.

Se alege.

În acest moment, Anca Comănici cumulează următoarele funcții: consilier local Sector 1, consilier personal pe sănătate al primarului Gabi Firea și membru în Consiliul de Administrație al cărui spital?

Ați ghicit! Spitalul Sf. Maria.

Soțul Ancăi Comănici este Răzvan Comănici.

El este ”Șef Structură SRI – Direcția de Informații a Municipiului București”.

Așa figurează ofițerul SRI Răzvan Comănici în Comitetul pentru Situații de Urgență al Bucureștiului.

Medas este obligată să țină evidența asocierii

În toată această perioadă, începând cu 2004, Narcis Copcă semnează trei contracte de asociere în participațiune cu clinica privată Medas.

Directorul pune la dispoziția clinicii private mai multe încăperi pe trei etaje ale spitalului public din sectorul 1, bulevardul Ion Mihalache, fostul 1 Mai.

Nu e vorba de trei etaje integrale, ci de încăperi întinse pe trei etaje. Din păcate, Narcis Copcă nu a răspuns întrebărilor despre suprafața cedată către Med-As.

”Sf. Maria” e la o stație de Piața Victoriei.

La schimb, Medas se obligă să aducă aparatură medicală modernă: CT, RMN, mamograf, angiograf.

Conform înțelegerii, Medas ia 90% din pierdere sau profit, iar ”Sf. Maria” doar 10%.

Medas se obligă să țină o evidență strictă, pentru ca spitalul public să poată afla cât are de încasat.

Iar spitalul are dreptul să-și controleze partenerul.

”Spitalul Sf. Maria poate, fără vreo notificare anterioară, să verifice activitatea Asociatului Partener” Contractul ”Sf. Maria” – clinica Medas

Ce se întâmplă de fapt?

Contract prelungit pe 19 ani fără control!

Deși contractul îi permite și legea o obligă, ”Sf. Maria” nu controlează nimic.

Medas îi dă niște cifre pe care spitalul le ia pur și simplu de bune.

Așa rezultă o medie de 1.200 de euro pe lună pentru spitalul care a pus la dispoziție o sumedenie de încăperi pentru Medas plus ”deverul” pacienților din spitalul public!

Dar nici acești 1.200 pe lună nu sunt bani, ci compensări prin servicii de radiografie.

170.000 de euro a câștigat spitalul din asociere în 11 ani, dar n-a luat banii, ci servicii de la Medas

Mai mult, Narcis Copcă semnează prelungirea contractelor de asociere cu Medas, trei la număr, pe perioade diferite.

Unul dintre contracte este prelungit pe 19 ani!

Când, în 2016, Corpul de Control al lui Dacian Cioloș descinde la ”Sf. Maria”, spitalul explică de ce lipsesc unele dintre dotările pe care Medas se obligase să le aducă în spital:

ANAF dovedește că Medas nu ține contabilitatea asocierii!

Inspectorii sesizează și faptul că nu există aprobarea Primăriei generale și a Ministerului Sănătății pentru prelungirea contractelor de asociere în participațiune, ”așa cum obligă legea” și așa cum spitalul făcuse la semnarea lui inițială.

De asemenea, Corpul de Control cere celor de la Fiscul din Brașov să verifice firma Medas în privința asocierii cu ”Sf. Maria”.

2024 este anul în care expiră unul dintre contractele de asociere prelungite de Narcis Copcă

Ce găsesc cei de la ANAF?

”Reprezentantul societății Centrul Medical, doamna Miriam Ateia, nu a prezentat deconturi și situații cumulative pentru 2015 și 2016 din condiții obiective. Angajatul care întocmește aceste deconturi este în concediu postnatal”.

Fiscul sesizează că ”SC Centrul Medical Medas nu își îndeplinește obligația conducerii evidenței contabile a asocierii în participațiune până la nivel de balanță de verificare”.

”Sf. Maria” nu controlează, partenerul privat face ce vrea.

Și alții?

Autoritățile ignoră contractele. Curtea de Conturi  și Primăria Capitalei nu au inspectat niciodată această asociere care durează deja de 13 ani!

Iar Narcis Copcă nu a răspuns întrebărilor puse de ziar pe tema contractelor dintre ”Sf. Maria” și Medas.

Mesajul lui Copcă: ”Cu puțin noroc, poate chiar luna viitoare facem primul transplant pulmonar!”

Managerul a motivat: ”Vă rog să înțelegeți că sunt copleșit de aspectele PRIMULUI TRANSPLANT PULMONAR în România”. 

După vizita dvs de joi, m-a remontat încrederea celor trei pacienți care au terminat reverificările și își exprimă încrederea în echipa românească sută la sută, așteptând primul donor – cu puțin noroc poate chiar luna viitoare”, spune managerul de la ”Sf. Maria”.

El susține că se urmărește ”discreditarea unui om care stă în calea unor interese”, adică a sa.

Și conchide: ”Nu pot asista impasibil la distrugerea oricărui germene de performanță într-o țară milenară, lucru pe care unii se străduiesc să îl minimalizeze”.

Nici Anca Comănici, consilierul personal al primarului Gabriela Firea, nu a răspuns întrebărilor referitoare la legătura sa cu achizițiile de la Sf. Maria, Medas și Terra Gaz.

 

Citește aici toate episoadele investigației Gazetei despre problemele transplantului în România!

Comentarii (47)Adaugă comentariu

dana  •  25 aprilie 2017, 7:23

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Tavi  •  25 aprilie 2017, 7:27

Daca reusiti sa o bagati pe Firea la bulau, ar fi ceva....

Cătălin Tolontan  •  25 aprilie 2017, 7:28

@Tavi: nu e treaba noastra si nu ne dorim sa intre oameni la inchisoare. Noi incercam sa va aducem informatiile de interes public, care, de drept, sunt ale dumneavoastra.

Cris  •  25 aprilie 2017, 7:45

Primaria sect 4 va plati 20.000 euro chirie pentru sediu, la un spatiu asemanator ca suprafata. Suntem un popor de *** daca acceptam asa ceva. cand trebuie sa incasam bani pentru stat fugim cat colo si le facem contracte de doi bani, cand trebuie sa platim din bugetul statului ... mana larga ... cat mai mult!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Carol K  •  25 aprilie 2017, 7:45

Tehnocratii reprezentau raul suprem pentru ca nu veneau la Palatul Victoria in urma unui vot popular(asa ni se tot spunea desi exact niste alesi ai poporului din Parlament le-au dat girul sa guverneze un an,inspaimantati de propria neputinta si ticalosie dupa tragedia de la Colectiv)...Erau raul absolut pentru ca intr-un timp incredibil de scurt au demarat scoaterea interventiei politicului (a coruptiei) din spitale,din achizitiile de echipamente,numiri de directori,achizitii de medicamente etc Astia erau "tehnocratii cei rai si nepriceputi"... Bun,acum avem niste alesi ai poporului care-si aleg la randul lor pe criterii doar de ei stiute APROPIATII in functii cheie,care la randul lor isi favorizeaza,amicii,rudele,cunoscutii dandu-le acces total catre banul public... cumetria functioneaza pe toate palierele fara jena.De ce este posibil si de ce acceptam asa ceva ? Nu stiu ! Dar stiu ca in mintea lor votul popular le da cale deschisa catre orice le trece prin cap si banul public este ca si-al lor,daca suntem cuminti mai beneficiem si noi intr-o anumita proportie de elIar noi trebuie sa stam cuminti in bancile noastre cu mainile la spate pentru ca "asa s-a votat"...Vedeti ? Ei ne trimit mereu la rezultatul votului....Pentru ca noi atunci n-am prea trecut pe acolo iar rezultatul trebuie sa-l suportam 4 ani,crunta pedeapsa pentru aceasta Capitala,pentru aceasta tara sa incapa pe mana unor smecheri pe picior mare pe de o parte si a unor naivi care NU merg la vot ca ...si aici apare o lista intreaga de pretexte.Francezii au iesit alaltaieri 80% la primul tur acolo unde noi strambam din nas spunand "lasa mah ca ma pastrez pt turul doi oricum va fi unul" de parca sa mai pierzi inca o jumatate de ora o data la 4 ani ar reprezenta o cotitura in viata,nu rezisti mental presiunii momentului iti arunci singur prosopul asteptand sa fii furat cu legea in mana ! In rest mai nimic,doar propaganda si televiziuni de mare succes.

Stelu  •  25 aprilie 2017, 7:47

Nici o poza cu Razvan Comanici

Luca  •  25 aprilie 2017, 7:49

Multumim echipa GSP ca ne arati ca eficienta DNA este de 5 % ... din pacate ... Ancuta , desigur ca avand atata protectie , nu se leaga nimeni de ea.... Oare cum arata declaratia ei de avere si cum arata averea ei in realitate ?!

Merila Adrian  •  25 aprilie 2017, 7:56

Este incredibila coincidenta letala sot/sotie cu functii politice/administrative si sot/sotie cu functii in serviciile secrete... Tolo ne aduce noi si noi exemple in fiecare zi.

ionut  •  25 aprilie 2017, 8:01

Increbcaturike astea din sistemul sanitarcal Bucurestiului sunt mai ceva ca-n serialul acela din anii 90 "la piovra" (caracatita) nu cinspectorul corado catani. Un tol important il are si madam firea ca prea nu are nici o reactie la tot ce se scrie.

George  •  25 aprilie 2017, 8:04

Cel mai bun transplant este hotia ptr astia

Unmedic  •  25 aprilie 2017, 8:48

Cu putin noroc primul transplant pulmonar il va vedea domnul Copca la un Tv la Rahova.

Gareth Edwards  •  25 aprilie 2017, 9:02

Sunt oameni care citind aceste lucruri pot recurge la gesturi necugetate...sunt oameni care si-au pierdut pe cei dragi pentru ca nu au putut face un tomograf, nu si-au permis un RMN. Iar aceste persoane s-au imbuibat din toate ilegalitatile facute ani si ani...Gabriela Firea este din aceeasi plamada cu ei iar noi toti, romanii, nici macar de compatimit nu suntem. Ei au vazut ca induram fara sa scoatem o vorba si au continuat sa ne siluiasca sperantele pentru un viitor mai bun al copiilor nostri. SRI-ul este de departe cea mai mare dezamagire...

Tavi  •  25 aprilie 2017, 9:16

@Catalin Tolontan: Stiu ca nu e treaba dvs. Dar pestele de la cap se impute, cine vrea sa faca politica cinstit in Romania, nu poate ajunge nicaieri din cauza "sistemului". Invers, cine ajunge.... Caracatita e prea mare. Continuati sa faceti lumina in sistemul medical romanesc, ca sunt multe, multe lucruri suspecte aici.

gigelos  •  25 aprilie 2017, 9:17

Periculoase ,, doamnele '' astea . Te mananca de viu . E foame de bani

Marius  •  25 aprilie 2017, 9:21

In orice oras mai rasarit de la micile lab. de analize pina la hyper clinicile moderne ce abunda mai nou, se cauta un singur lucru: cit mai multi posibili pacienti, adresabilitate, "vad", sau dever cum il numeste Catalin. Ce privat nu si-ar dori fluxul de pacienti dintr-un spital ca cel in cauza si in sectorul 1 ? Va dati seama ce business si-au asigurat cei de la Clinica Medas ? Oare Consiliul Concurentei nu poate spune nimic ? Retin ca, cu ceva ani in urma , in Rep. Moldova s-a interzis ca unitatile de stat din domeniul sanatatii sa mai inchirieze spatii companiilor private. E o logica si aici. Iti uram succes Cataline si te sustinem. Alaturi de colegi, binenteles..... Dorim devoalarea lipitorilor din domeniul sanatatii cel putin.

doctor  •  25 aprilie 2017, 9:28

Si iesi lumina la suprafata... Felicitari! ...pentru curaj....

Costi  •  25 aprilie 2017, 9:37

Draga Tolontan, Aici ar trebui sa deschizi cutia Pandorei mai larg, deoarece fenomenul asta parazitism cuprinde mai tot sistemul. Clinicile private se infiltreaza in spitale/clinici de stat si cu ajutorul conducerii acestora reusesc sa ''***'' sume uriase de bani. Asta e una din cauzele pt care sistemul sanitar este mereu insuficient...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

r  •  25 aprilie 2017, 9:40

Chestiile astea cu trimiterea pacientului la privat pentru ca statul nu detine capacitatea furnizarii unor servicii se intampla si in alte spitale. Reteta e simpla: Seful clinicii isi face si un spital/cabinet privat si tot el decide cand spitalul de stat are tomograful stricat. Incercati sa aflati de ce in Tg. Mures a existat si poate inca mai exista regula nescrisa ca tomograful din spital sa se strice ritmic o zi pe saptamana. Chiar asa batalie saptamanala cu supravietuirea aparaturii au inginerii? Sau se mai bucura si firmele de servisare ca o cireasa pe tort?

Dani  •  25 aprilie 2017, 9:47

Averea pe principiul Matusa Tamara Mi-e pur si simplu mila de Romania,e intrata intr-un perpetuum mobile implacabil: un hot cu guler alb e prins si altii ii iau locul.Aproape ca nu servesc la nimic anchetele.sunt mai degraba pentru rubrica fapt divers...

Daniel B  •  25 aprilie 2017, 10:37

D-le Tolontan, sa spuneti ca vreti doar sa furnizati informatii publicului, nu si ca doriti ca acele informatii sa duca la infaptuirea justitiei (adica sa o spunem pe aceea dreapta, sa ii infunde in puscarie pe membrii clicilor PSD ***, orice coltisor sau cotlon profitabil din administratia romaneasca), nu e onest ci doar apara niste aparente de onestitate. Stiti foarte bine ce putere aveti, voi, presa, si stiti ce efect au avut si vor mai avea aceste anchete. De aceea le si faceti. Desigur, nu veti putea fi niciodata formal sau public de acord cu mine, insa toti stim care e adevarul si ratiunea demersurilor. Nu e nimic. Keep going.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  25 aprilie 2017, 10:38

@Daniel B: sa va dam un exemplu ca sa vedeti ca vorbim serios, nu ne alintam cand spunem ca nu e treaba noastra ce face justitia. Noi, și alte ziare, am scris despre cazul Loteria I ani de zile fara ca nimeni din justitie sa se sesizeze. Dar ne-am facut treaba de mesageri ai informatiei publice. Ca la un moment dat justitia a considerat ca e si treaba ei nu ne priveste. Suntem sinceri: nu scriem pentru efecte in justitie. Uneori exista, alteori nu, alteori cazurile nu sunt penale. Suntem fermi in a separa profesiile si a spune: nu ne laudati ca ne facem meseria, noi doar va restituim stirile care, fiind publice, va apartin. Atata tot.

cristi  •  25 aprilie 2017, 10:49

Dormiti linistiti! SRI vegheaza.

bg  •  25 aprilie 2017, 11:13

Politica romanesca si "sistemul" dauneaza grav sanatatii populatiei...

Ted  •  25 aprilie 2017, 11:17

Cat cinism are dr Copca !!! ”După vizita dvs de joi, m-a remontat încrederea celor trei pacienți care au terminat reverificările și își exprimă încrederea în echipa românească sută la sută, așteptând primul donor – CU PUTIN NOROC poate chiar luna viitoare” Dr Copca spera ca NOROCUL sa-l loveasca pe un posibil donator, poate chiar luna viitoare. Prin NOROC intelegandu-se MOARTEA CEREBRALA. Wow ! Dumnezeule, cat de jos am ajuns...

JFM  •  25 aprilie 2017, 11:18

Antena 3 e aici si RTV se fac ca nu vad golaniile astea.

vlad  •  25 aprilie 2017, 11:26

Pe mine ma fascineaza declaratia asta cu "tara milenara". Ce relevanta are in contextul asta?? De unde pana unde?? Are vreo conotatie pe care nu o cunosc eu?? ... Ba chiar mai mult, Romania ca tara nu are nici macar 150 de ani, este ridicol. Daca spunea macar popor milenar... nu ca ar fi avut vreo logica in contextul ala. Mai departe bineinteles, cand primaria are de 4 luni raportul corpului de control si nu face NIMIC.... apai ar trebui multe demisii si concedieri (nu neaparat pana la primar, atata timp cat nu se dovedeste ca a stiut direct)

Gabosu  •  25 aprilie 2017, 11:53

In sfarsit, ati ajuns aproape unde trebuia! Chiar daca drumul spre Constanta l-ati facut prin Baia-Mare. S-a trezit si Firea?

workinger  •  25 aprilie 2017, 12:19

Metaforic sau nu un sistem grav bolnav, are nevoie inainte de orice de medic. Daca si medicul e parte a sistemului , sistemul se trateaza cu hapuri de temperatura . Acest sistem a dat oricarui roman normal ( numesc om normal pe cel ce -si poate justifica cheltuielile si averea cu veniturile legale) o frustrare imensa. Romania poate exploda oricand , pentru ca aici se practica sclavagismul modern si hotia institutionalizata pe cei normali. Normalii nu protesteaza des , nu au deprinderea dezbaterii si participarii active la ce se intampla zi de zi , dar intuiesc rapid si deduc hotiile , minciunile, nevertebratii si oportunistii ce sunt invazivi incetul cu incetul in orice aspect al vietii . Normalii , pot deveni complet anormali intelegand ce se intampla dar autoanesteziindu-se prin pasivitate . Din cand in cand se trezesc din anestezie, obliga sistemul sa elimine ceva purici si sa inghita ceva pastile , dar renunta repede pentru ca vor schimbari majore dar sunt manipulati si dezorganizati fiind , obosesc . As incepe schimbarea sistemul cu cei foarte mici de la gradinita. Cei maturi si normali n-au alta sansa.

Luca  •  25 aprilie 2017, 12:24

@Ted , am observat si eu exprimarea lui Copca privind norocul unui donator . De fapt "norocul" este extins la nivel national , acesti conducatori hoti si corupti de cea mai joasa speta i-au transformat pe toti romanii in " DONATORI " !!!

gabi  •  25 aprilie 2017, 12:38

Si m-am lovit de formula "nu mai sunt bani de la casa pentru RMN" "va putem programa peste 6 luni" , dar se poate face la Medas ,contra cost , asta in conditiile in care aveam bilet trimitere pentru RMN cranian si sunt platitor de zeci de ani ai contributiilor sociale.....

Horace  •  25 aprilie 2017, 12:47

Teren minat catre dl. Comanici. ☠️

psdciumarosie  •  25 aprilie 2017, 12:53

Exemplul clasic despre cum se devalizeaza banii din sanatate, iar politicienii sint intotdeauna implicati.

Caius Cosades  •  25 aprilie 2017, 13:37

Buna ziua d-le. Tolontan, imi asum riscul de a va plictisi si repet, ziarul la care prestati, cu rezultate demne de mentionat, este nici macar o manea jurnalistica. Este un exemplu despre cum nu ar trebui sa se faca presa. Este un loc (virtual sau material) in care infractorii sunt promovati zi de zi ca "role model", este un loc unde, in marea lor majoritate, articolele sunt doar click bait-uri. ***a, s.a.m.d. Nu in ultimul rand, sunteti salariatul unei societati aflate in proprietatea *** Cum va simtiti la quinzaine ? platit ?. In rest, succes in demersurile jurnalistice. PS - pastrand proportiile, si Celine a fost un mare scriitor.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

pop ion  •  25 aprilie 2017, 13:49

O vorba ramaneasca spune ca ce-i mult nu-i sanatos, iar alta ca cine seamana vant culege furtuna. Prin urmare, domnule Tolontan, cred ca ziarul (?) la care scrieti ar trebui sa inceteze cu implicarea in politica (MAI ALES CONTRA PSD, ca nu prea vad penelisti luati la bani marunti si denigrati). Altfel, i*** si a tuturor celor interesati ca treburile sa nu mearga bine in Romania. Pe cand si ceva pozitiv realizat de actuialul guvern si primarii PSD ? Probabil niciodata...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  25 aprilie 2017, 13:50

@pop ion: va dam exemplu de doua lucruri pozitive pe care le-am reflectat despre Guvernul Grindeanu. Acesta este despre ministerul sanatatii: https://www.tolo.ro/2017/03/20/colegiul-medicilor-il-ameninta-pe-ministrul-bodog-cu-judecata-pentru-ca-nu-opreste-chestionarea-pacientilor-despre-mita-din-spitale/ Iar acesta despre ministerul de externe. https://www.tolo.ro/2017/03/30/in-timpul-guvernarii-psd-ambasada-romaniei-la-budapesta-sustine-universitatea-fondata-de-soros/ Acum sa va vedem: acceptati ca ati fost prezumtios si ati gresit? :-)

anca  •  25 aprilie 2017, 13:52

Toate clinicile private sunt bazate pe doctorii care trimit/obliga/recomanda investigatiile in sistem privat. Ei lucreaza sau chiar sunt proprietarii acestor clinici private! Ministerul spune sa nu se aglomereze spitalele, sa se faca totul ambulatoriu! Pai ei asta fac, trimit banii de la spitalelel de stat la clinicile personale private pe care tot statul le plateste! Este foarte simplu. De ce nu se iau masuri ca in spitalele private TOTUL sa se plateasca nu sa fie co-plata. Adica noi luam si de la Casa de asigurari si de la pacient. Pai atunci doctorii stau 2 ore in spitalul de stat iau salariul pe care tocmai vrem sa-l marim substantial ( unii merita din plin)si rup usa la privat unde fac treaba. Verificati va rog sa vedeti ce operatii si cate fac doctorii in spitalele de stat( pentru a justifica salariul) si ce fac rezidentii si medicii fara posturi (cu contracte de colaborare) care muncesc de rup. Sunt doctori care NU FAC O OPERATIE saptamani intregi, dar banii le merg fara probleme, dar sunt mari colaboratori si sefi de clinici private! De cu nu se verifica acest lucru ? Este atat de simplu. Si atunci vedem daca merita doctorul respectiv banii, sau angajez unul tanar fara post care vrea sa munceasca si sa NU PLECE DIN TARA, dar nu poate de acesti smecheri cu clinici private . Felicitari domnule Tolontan pentru curajul pe care noi in spitalele de stat nu il putem avea din motive lesne de inteles!

Ando22  •  25 aprilie 2017, 14:26

In Romania hotia e milenara, are dreptate eroul dvs. Veti avea ce investiga si in mileniul urmator, sanatosi sa fiti! Aia cu norocul este geniala, adica s-avem noroc sa moara un donator ca sa ne putem noi evidentia, doar in acelasi spatiu mioritic se putea emite! ***...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ionut G  •  25 aprilie 2017, 16:15

Sustin demersurile jurnalistice care scot la iveala lucrurile ciudate din sistemul medical, le consider informatii relevante Recomand celor care se indoiesc de ele sa mearga ca vizitator intr-un spital de stat si sa ne transmita o opinie personala. Eu o voi face din perspectiva mea intr-o maniera sintetica. Incep cu aspectul interior al cladirilor : receptii ( daca le pot spune asa) murdare si foarte aglomerate, calorifere pline de praf, pardoseala sparta si usi incomplete sau sparte. La capitolul personal : am intalnit personal medical orientat catre pacient, comunicativ. In acelasi timp am intalnit situatii in care infirmerele aveau comprtament de sef de sectie iar medicii de sef de stat. Legat de pregatirea profesionala nu am abilitatea sa imi dau cu parerea sunt doar sceptic. Pastrez speranta ca astfel de anchete jurnalistice vor avea efecte in imbunatatirea actului medical.

bazileon  •  25 aprilie 2017, 17:23

”După vizita dvs de joi, m-a remontat încrederea celor trei pacienți care au terminat reverificările și își exprimă încrederea în echipa românească sută la sută, așteptând primul donor – cu puțin noroc poate chiar luna viitoare”, spune managerul de la ”Sf. Maria” Ce inseamna pentru acest "superdotat" expresia "cu putin noroc"? Adica sa crape unu' cu plamanii buni cat mai repede; pai sa vorbeasca cu dl Comanici sa-i aranjeze ceva. Oricum, spre nefericirea "acceptorilor", ma tem ca se vor duce pe copca

Epiderma de pe Falus  •  25 aprilie 2017, 20:30

Domnule Tolontan am să vă adresez întrebarea pe care i-a pus-o CTP doamnei procuror Kovesi: ,,V-ați gândit vreun moment la posibilitatea suprimării dvs. fizice?" Eu vă spun că m-am gândit.

elle  •  25 aprilie 2017, 20:51

70 de milioane pe aici , 30 de milioane pe acolo si uite asa de 27 de ani sistemul sanitar este la pamant, iar cei care l-au condus si il conduc "urca" si isi "rotunjesc " buzunarele. Trist , trist ,.......Multumim Echipa!

Filbert  •  25 aprilie 2017, 21:01

@vlad Cum adica, ce relevanta?!! Dai in copca, dai in tara milenara, atentezi la integritatea ei iar miine-poimiine ne-o iau ungurii... :)

Ovidiu  •  25 aprilie 2017, 22:21

...Astia sunt o parte din marii domni ai zilelor noastre,... cu averi mari,... proprietati cat nu le trebuie,... si carora, nu-i asa?, ... li se cuvine tot respectul nostru pentru reusita in viata. *** , la fel, parca pare a fi socotit de catre ei ca ceva firesc, care li se cuvine datorita pozitiei sociale, dobandite cum altfel, decat prin metoda datului din coate. Descurcaretii zilelor noastre... Felicitari D-le Tolontan pentru tenacitatea dvs, in a dezvalui tenebroasele afaceri pagubitoare pentru noi, ceilalti! Vulgul care nu se infrupta din banul public! Adica si al meu, si al dvs,... al celor mai multi dintre noi...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

StefanCM  •  26 aprilie 2017, 0:02

Am facut o pauza de ziar o perioada, dar de cate ori revin, ma iau toate caldurile dupa ce termin de citit un articol de asta. Nu ca sunt surprins de descoperiri, ci pentru ca ma gandesc ca ai sanse minime sa reusesti intr-un asemenea sistem, si copiii care vin din urma au aceleasi sanse cu ale parintilor, de oricare parte a baricadei esti. Poti la privat sa faci un pas in fata, incercand sa ocolesti sistemul, dar esti privat de sansele pe care le au altii, pentru ca locurile de munca de la stat si banii din contractele cu statul sunt in probabil in majoritate rezervate pentru pescuit la copca si oameni care nu se pierd cu firea. Vorbesc de banii seriosi, nu de 2000 de lei pe luna, care probabil ca sunt bani seriosi pentru unii, dar noa. Si nu vorbesc de exceptii. Plus ca si la privat invariabli in unele cazuri ajungi sa te confrunti cu statul, si ori joci cum iti canta, ori te da patronul afara ca esti "incompetent" sau ineficient.

tommie  •  26 aprilie 2017, 2:47

.....merita acest capcaun sa i se mareasca salariul...credeti ca el sta in leafa?.....

Gb  •  26 aprilie 2017, 19:36

Ati ajuns in sfarsit la pestele cel mare. Ancuta Comanici. Ea e el chapo. Ati descoperit filiera Bogdan Gangura la sectorul 1, Armeanu la Assmb cat a fost. Ea e in spatele, Copca mentinut in funcție .oricum e bine pt ei. Probabil, peste câteva luni, va castiga si dl Adrian Neacșu un post de manager pe la un spital frumușel din cele 19. Firea e chiar naiva cu o astfel de *** pe lângă ea.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

qwerty  •  27 aprilie 2017, 14:12

Copca aplica metoda loverboy: incearca sa-ti distraga atentia de la situatia actuala mizera cu o promisiune grandioasa care se va concretiza intr-un viitor f scurt. Tot ce tr sa faci este sa nu-l deranjezi si sa continui asa inca 'putin'. E in genul magarului care merge kilometri crezand ca mai are doar un pic pana la morcovul legat in fata lui. F subtil actioneaza omul acesta.

Comentează