Cum reacționează consilierul de la Cotroceni sub Iliescu, Băsescu și Iohannis când pierde un proces!

Prietenul lui Florin Secureanu (în poză apare managerul de la Malaxa) spune că, deși n-a făcut-o, instanța trebuia să ne condamne!

marți, 20 iunie 2017, 2:12

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Fostul consilier la Cotroceni vreme de 15 ani, Constantin Brâncuș, nu e de acord nici cu ce am scris despre el în cazul Secureanu și nici cu articolul de ieri, în care am relatat cum a pierdut primul proces.

Ne-a dat în judecată, considerându-se calomniat în două articole din investigația Secureanu.

Pierde în prima instanță.

Relatăm.

Brâncuș trimite azi un nou drept la replică. Al treilea.

În el, funcționarul public care lucrează acum la Consiliul Concurenței, tot pe Sănătate, afirmă textual că, deși nu am adus nicio probă în tribunal, instanța ne-a dat totuși dreptate!

Asta deși, susține Constantin Brâncuș, ”calomniile”, care n-au fost considerate astfel decât de el, nu de instanță, ar fi ”trebuit să facă să fiți sancționați de instanțele competente”.

Recunoașteți logica, nu-i așa?

Astfel sună retorica unor politicieni, demnitari și înalți funcționari publici în momentul inimaginabil când legea ajunge să li se aplice și lor.

Instanțele care-i condamnă sau nu le dau dreptate sunt nedocumentate, incompetente sau corupte de putere.

Celelalte, care-i absolvă, demonstrează competență și curaj.

Frazele lui Constantin Brâncuș sunt pilduitoare pentru cum gândește, în fața unei decizii judecătorești, omul care a servit sub patru mandate prezidențiale, amicul lui Secureanu și absolventul Academiei SRI.

Cineva ne-a spus ”nu-l ridicați pe Brâncuș mai mult decât merită că n-a fost consilier de stat, a fost simplu consilier”.

Nici n-am scris că a fost altceva, doar consilier, dar acest om a lucrat 15 ani sub trei președinți în cea mai înaltă instituție a statului pusă la dispoziția românilor!

Și așa gândește după 15 ani la Cotroceni  când e pus în fața unei decizii care nu-i convine: ceilalți au greșit!

Apoi, după ce prin retorică desființezi încrederea în ideea de verdict obiectiv, vii și spui că, de fapt, tu nu comentezi decizia instanței.

Rezumi dosarul cum vrei tu, subiectiv, citezi aiurea, atribui afirmații inexistente și spui că dreptatea e în frazele tale, nu în ceea ce un judecător a hotărât.

Recunoașteți modul de operare!

Oamenii aceștia, pur și simplu, nu pot recunoaște că au greșit!

Ei nu cred despre ei înșiși că pot comite erori într-o perioadă, în derularea unor fapte sau într-o evaluare a unor fapte.

Când am pierdut, în primă instanță, procesul cu procurorul DNA Alina Stoica am informat publicul și am conchis: ”Ca în toate cazurile despre care am scris, considerăm că justiția e suverană, indiferent dacă verdictele ei ne sunt defavorabile sau favorabile”.

La ei, nu și nu!

Nu se aplică dubiul.

Pur și simplu. Dreptatea e când au ei dreptate. Când au ceilalți, e opresiune.

Noi, restul societății, ar trebui să ne pliem după definițiile lor despre corupție, calomnie și orice altă situație care se întâmplă să li se aplice.

Brâncuș spune că trebuie să fim condamnați, după cum procurorul Alina Stoica atrage atenția judecătorilor că, pentru că nu ne-au condamnat deja, ne-am apucat să facem investigații în sănătate.

Și nu e vorba de o echipă sau de un ziar, ci de o atitudine la adresa presei care scormonește.

Născut în 1937 la Alger, filozof și om de drept, Paul Amselek este una dintre vocile originale ale gândirii juridice din Franța.

Într-un text care se numește ”Mirarea în fața legii”, Amselek vorbește despre mirare ca element din care se naște cunoașterea.

Mirarea din care înveți. Mirarea necesară față de ceva atât de discret și totodată puternic precum legea.

Dar nu asta este mirarea puternicilor clipei din România în fața legii. Ei sunt mirați că nu li s-a dat dreptate și tot ce urmează e un proces de încercare de a răsturna lumea ca să se suprapună peste concepția și interesele lor.

De ce reacționează așa?

Pentru că, o spune Paul Amselek, în altă lucrare a sa, ”Revue du droit public”, citată în ”Statul de drept” al lui Jacques Chevallier,  autoritățile se supun cu greu legii.

Or statul de drept, scrie el, ”aduce autoritățile publice la același nivel cu cetățenii”.

”Principiul legalității nu e nimic altceva decât faptul că cei în funcții sunt ei înșiși susceptibili de a fi guvernați în calitate de guvernanți” Paul Amselek

Așa gândește lumea care progresează.

Și acesta este textul integral al lui Constantin Brâncuș:

 

Drept la replică

Domnule Cătălin Tolontan,

Mă văd nevoit să reacționez și de această dată raportat la neadevărurile flagrante pe care le enunțați în articolul dumneavoastră și să vă solicit următorul DREPT LA REPLICĂ:

1) Resping cu fermitate maniera dumneavoastră de a prezenta jumătățile de adevăr care vă avantajează. Eu, prin acțiunea judecătorescă, am calificat toate afirmațiile dumneavoastră ca fiind niște neadevăruri mincinoase și, mai ales, faptul că ceea ce dumneavoastră ați prezentat, cu ghilimele, ca fiind citate din discuții, sunt pure ficțiuni care vă aparțin în întregime.

2) Vă rog să informați în mod corect și complet cititorii dumneavoastră despre faptul că ați declarat în fața instanței, împreună cu echipa dumneavoastră, cum că ceea ce ați prezentat ca fiind informații certe despre mine sunt doar metafore jurnalistice.

3) Vă rog să informați în mod corect și complet cititorii dumneavoastră despre faptul că dumneavoastră și echipa dumneavoastră ați declarat în fața instanței, pentru a distorsiona adevărul și pentru a înlătura răspunderea pentru propriile afirmații, că termenul de “securist” are conotații pozitive, astfel că nu ați avut intenția de a face ceva rău, asociind imaginea mea cu cea a tipologiei de securist, corupt și ocult.

4) În dosarul de pe rolul Tribunalului Municipiului București, nu ați depus NICI O PROBĂ, NICI UN ÎNSCRIS ȘI NU AȚI VENIT CU NICI UN MARTOR, care să susțină alegațiile dumneavoastră false și calomniatoare, referitoare la persoana mea;

5) În concret, mă refer în principal la statutul de protector pe care mi l-ați atribuit față de o persoană trimisă în judecată pentru fapte de luare de mită și delapidare, cu redarea unor dialoguri incriminatorii și imaginare cu această persoană, afirmații față de care vă consider, împreună cu colaboratorii dumneavoastră, ca fiind niște calomniatori, eu neavând nici o calitate și nici o legătură cu toată acțiunea penală în desfășurare, la care faceți referire în articol;

6) Ați solicitat instanței să constate că tot ceea ce ați afirmat aparține dreptului la liberă exprimare, garantat de Constituția României și că aspectele negative menționate de dumneavoastră la adresa mea sunt doar niște metafore jurnalistice și figuri de stil. Asta ajung deontologii din presă să afirme atunci când au zero probe pentru a le susține afirmațiile neadevărate;

7) Afirm în mod deschis și repetat că investigațiile dumneavoastră referitoare la corupția din sistemul de sănătate constituie acțiuni corecte și benefice societății românești, dar, în același timp că, amestecarea la grămadă a persoanelor vinovate cu cele nevinovate, fără probe, având ca unic scop crearea unor știri cu caracter senzațional, urmate de o execuție sumară a acestora în ochii publicului, reprezintă grave greșeli profesionale, care pot și trebuie să fie sancționate în fața instanțelor de judecată competente;

8) Respect întrutotul deciziile și sentințele instanțelor de judecată, pe care nu le comentez și nu le calific în nici un fel. Totodată, îmi rezerv dreptul de a exercita, în virtutea procedurilor civile, dreptul la apărare și apel față de sentința pronunțată;

9) În încheiere, vă îndemn în mod public să vă adresați cât mai repede instituțiilor statului competente în materie, dacă aveți cunoștință că am săvârșit vreo faptă cu caracter penal, vis-a-vis de cazul pe care îl prezentați, împreună cu toate probele pe care le dețineți în prezent. În caz contrar, gândiți-vă că încercați în mod repetat, injust și nedemn, să murdăriți cu noroi un om nevinovat.

Constantin Brâncuș

Comentarii (33)Adaugă comentariu

Gambeta  •  20 iunie 2017, 14:34

Ba il umflati cand tot pistonati pe ideea ca a fost consilier la cea mai inalta institutie. Portarul de la Cotroceni e mai presus de restul oamenilor?!? Nici presedintele nu e mai presus de nimeni, dar voi tineti neaparat sa-l transformati pe asta in mare om de stat. De ce? Credeti ca va creste audienta asa? Daca va creste de asta, atunci aveti cititori de proasta calitate, ca sa nu zic slaba, caci slabiciunea poate avea si cauze patologice.

Mircea  •  20 iunie 2017, 14:36

Pe cand un "house of cards" romanesc ? ;)

victor L  •  20 iunie 2017, 14:41

Pen`ce a trebuit formularea asta? "consilierul de la Cotroceni sub Iliescu, Băsescu". Si dvoastra ati fost colaboratorul si angajatul lui Felix, turnatorul ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

me  •  20 iunie 2017, 14:56

'deși nu am adus nicio probă în tribunal, instanța ne-a dat totuși dreptate!' - nu acuzatii trebuie sa aduca probe, ci acuzatorii. E o chestiune de logica elementara. Nu am terminat dreptul, imi scapa mie ceva?

OUG13  •  20 iunie 2017, 14:58

Si apoi ne miram de scandalul asta recent, la fel face si Dragnea si clica lui din PSD, respecta doar legile care ii convin, pe restul incearca sa le modifice in folosul lui... Cum au ajuns infractorii astia in pozitia de a modifica legi si da amnistii?

 •  20 iunie 2017, 15:00

Inteleg ideea pe care o transmite articolul. Si iti dau dreptate daca analizam strict dpdv obiectiv. Insa subiectul articolului impune prin natura sa acceptarea laturii subiective. Trebuie sa spun ca ideea neacceptarii solutiei judecatoresti, inclusiv prin contestarea adevarului si fundamentului solutiei, este o caracteristica in genere a partii litigante, circumscris interesului procesual, ci nu doar a politicianului. Si iti spun asta avand la baza o cariera de „jurist pledant” de 15 ani (atat in institutii publice, cat si ulterior ca avocat). Nu am intalnit niciodata pana acum, in mii de dosare in care am reprezentat, o situatie in care litigantul advers din proces (cetatean pur si simplu, nu avocat), sa accepte cu obiectivism solutia instantei defavorabila. Dimpotriva, aproape fara exceptie urmeaza o cale de atac in cadrul careia critica solutia si judecatorul fondului din toate perspectivele (impartialitate, incorectitudine, injustete, nefondare, chiar incompetenta si interesul judecatorilor), desi pierd pana la final (continuand si dupa sa conteste corectitudinea si legalitatea solutiilor judecatoresti). Si nu este neaparat nefiresc, decat poate dintr-o perspectiva idealist-obiectiva (dar greu materializabila), intrucat o atare pozitionare a litigantilor este indisolubil legata de interesul procesual (care se confunda cu crezul personal al litigantului, raportat la dreptul pe care il considera incalcat, respectiv prejudiciul creat de catre celalalt).

Vlad Axinte  •  20 iunie 2017, 15:06

Catalin Tolontan - hai sa nu ghilotinam un om doar pt ca a indraznit sa va cheme in judecata ori pt ca a trimis un drept la replica. E prea mult! Orice sentinta judecatoareasca a supusa criticii mai ales cand poate fi supusa si cailor de atac. Chiar si cele definitive sunt supuse criticilor- asa s a nascut generoasa jurisprudenta CEDO care ocroteste libertatea de exprimare a jurnalistilor. Dreptul la replica al omului mi se pare acceptabil si de bun-simt fara jigniri si alte apreciere subiective. Poate aveti dreptate in privinta lui dar nu trebuie sa fiti deranjat ca un slujbas al statului "indrazneste" sa va adreseze un drept la replica pe care deontologic era sa.l solicitati dvs. Mult succes draga Catalin!

Cătălin Tolontan  •  20 iunie 2017, 15:07

@Vald Axinte: o relatare sau o opinie nu e nici o ghilotinare. Ce drept la replica trebuia sa-i cerem cand scriam despre proces?)) Am citat partile si am spus ce s-a intimplat.Dar da, aveti dreptate, incercam sa-i tratam pe oameni obiectiv si cu bunele si relele fiecaruia. Daca cititi articolele acuzate veti vedea ca il descriem pe Brancus drept unul dintre cei deranjati de derapajele compartamentale ale lui Secureanu. Cit despre realtarile de la proces, procesele sunt publice, e normal sa existe.

leonard  •  20 iunie 2017, 15:10

tolo ce tot scrieti despre *** asta care acum se crede si vreun binefacator al tarii asteia? odata ce a rezistat in 3 mandate iti dai seama ca este un pupincurist bun la toate ce nu are onoare? asta este genul *** la mai multi stapani

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Christiana  •  20 iunie 2017, 15:17

Acest *** cu siguranta e mai putred decat pare...nu trebuie iertati acesti ***..parnaie la greu

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Stefan  •  20 iunie 2017, 16:08

Am o intrebare pentru comentatori. A citit careva dintre ei integral dreptul la replica? Eu nu, dar partial cat am citit, adica foarte putin, omul e comic. Sunt curios cati dintre comentatori au citit integral scrisorica.

Fane  •  20 iunie 2017, 16:13

Daca justitia ar fi pentru toti egala, am spune ca suntem normali. Acest tip de personaj are impresia ca este deasupra legii,deoarece i s-a permis. Foarte multi sunt indignati cand legea ii pune si pe ei la punct.

Stefan  •  20 iunie 2017, 16:17

Si o constatare fata de sentinte. In dosarul Craiova, o instanta i-a dat lui Mititelu despagubiri de 240 de milioane de euro. Alta instanta nu i-a dat nimic. In justitie pot aparea oricand dovezi noi, se pot schimba judecatorii, justitia e oarba pana la un punct.

Matei  •  20 iunie 2017, 16:27

Cu respect - "suprapună peste" nu prea merge. Mult succes mai departe cu investigațiile si reportajele dvs, felicitări!

Stelu  •  20 iunie 2017, 16:48

Daca echipa dl-lui Tolo ar fi lucrat in Elvetia-Germania sau Austria ar fi scris doar despre sport !! Dar Romania e foarte departe de ce inseamna normalitate !! Ps : institutiile statului se supun legilor ???

NIHILIS  •  20 iunie 2017, 18:01

"neadevăruri mincinoase "........mamaaaaa., si nenea a fost consilier presidential? De-aia suntem unde suntem......

adrian  •  20 iunie 2017, 21:48

Hai tolo ca ai ajuns mare! Daca te judeci cu al omenirii Constantin Brancus(i) e chiar o realizare! Maine - poimaine o sa vedem ca te judeci si cu Ceausescu, care te va chema la bara pt ca ai inceput sa.i haituiesti resturile din societatea romaneasca, iar dupa gratiere o sa.ti faca Nuti Udrea un proces al constiintei in piata publica!

Turistbooking  •  20 iunie 2017, 23:17

Oricum o instanta judecatoreasca deschisa este rezultatul unor nelegiuiri, nu este un lucru prin care trece orice cetatean.

ghitza pistolarul  •  21 iunie 2017, 5:58

Tolo draga, nu stiu exact ce v-a facut acest om! Sincer, nu-i tzin partea... dar nu el este cel mai important din scandalul legat de Malaxa... si da, nu a fost decat un simplu consilier pe acolo! Deci e ce atata importanta, ***?Hai sa fim seriosi... problema e CORUPTIA existenta la toate nivelurile... si mai ales ca se moare pe capete, in timp ce *** isi pot face vacantele pe banii nostrii!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

vivi  •  21 iunie 2017, 7:59

pai asa o fi Cataline dar as vrea sa stiu daca intradevar punctele 2 si 3 din dreptul la replica al acestui *** este adevarat fiindca nu spui nimic despre chestia asta si atunci, chiar daca el e vinovat de tot ce ai scris,ii dai intr-un fel dreptate

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

vivi  •  21 iunie 2017, 8:01

mai simplu,ati declarat sau nu in fata instantei ce spune el la punctele 2 si 3?

Cătălin Tolontan  •  21 iunie 2017, 8:05

@vivi: raspunsul e simplu: Nu asta am declarat. Am aratat care sunt metaforele si care faptele, nu le-am amestecat. Fostul consilier de la Cotroceni vreme de 15 ani a inteles din ce am spus noi la proces atat cat a inteles si din problemele reale ale sanatatii romanesti.

Larry  •  21 iunie 2017, 9:30

Vreau si eu *** , 15 ani la Cotroceni, la Consiliul Concurentei si apoi " sa murdariti cu noroi un om nevinovat"

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Stefan  •  21 iunie 2017, 13:39

Larry, coada e mare, ia-ti bilet de ordine si mai vedem..

Scufitza Rosie  •  21 iunie 2017, 15:08

Tolo dear... de ce nu crezi ce scriu toti la comentarii? Si le moderezi? Pai , daca e asa nu e mare scofala intre tine si Malaxa!?... si ala punea pumnul in gura la subordonatii sai!Sau, ca sa fiu si mai clar... DE UNDE ESTI TU ATAT DE SIGUR CA CEI CARE SCRIU OPINIILE AICI, LA BLOGUL TAU, NU STIU MAI MULTE DECAT AR PUTEA SPUNE? Si ... DE CE CREZI TU CA PRIN MODERARREA COMENTARIILOR ASA ALEATORIU, IN FOND, NU FACI NIMIC ALTCEVA DECAT SA DAI APA LA MOARA UNUIA CA BRANCUS?!... P.S: Sper ca acest comentariu sa nu fie moderat!!!!!

Scufitza Rosie  •  21 iunie 2017, 15:17

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gabi  •  21 iunie 2017, 15:42

De fapt, dezamagirea acestor tipologii de personaje nu vine din decizia instantei de a nu le da lor dreptate ci din REVOLTA si AVERSIUNEA imensa pe care o au fata de presa , fata de cei care le dau in vileag ***. In conceptia lor, PRESA ( o parte a ei inca libera, slava Domnului ...) ar trebui PUSA CU BOTUL PE LABE ca sa le cante lor osanale si sa nu cuteze sa le mai investigheze lor afacerile ***...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

valentin  •  22 iunie 2017, 7:50

*** La Dunărea pare a mai supraviețui hocheiul, dar conform declarațiilor iredentiste, nu se mai poate. Aici vorbim de MOL Liga, ok, cu ungurii am înțeles, cu sârbii am înțeles, dar cu brașovenii? Că tot gălățeanul dansează brașoveanca la nuntă. :).

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  22 iunie 2017, 11:31

@Scufitza Rosie: comantariile se modereaza pentru ca nu e normal sa existe afirmatii nedovedite de genul: "Brancus sau X a furat un cal". E un exemplu. Daca stiti asta, probati-o sau dati un pont noua sau altora! Un al doilea gen de afirmatii moderabile sunt indemnurile la violenta, discriminarile, intoleranta. Toate marile ziare si siteuri isi construiesc sisteme de moderare si sunt preocupate de acest Aspect. De citiva ani lucram la sistem, impreuna cu mai multi parteneri, si nu ne vom lasa. Daca aveti informatii despre orice neregula, facuta de Brancus sau de alt demnitar, functionar, va rugam folositi [email protected] sau [email protected] sau [email protected]. Multumim!

Scufitza Rosie  •  22 iunie 2017, 21:40

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ene mos  •  23 iunie 2017, 16:31

Se facea ca ieream cu Burleanu la o masa care nu se vede si vorbea de rau pe Lupescu ,si zic vezi ca acum s-au bagat camere de luat vederi si inca 2 arbitrii nu mai poti sa minti,se ridica nervos,imi bate obrazul se mascheaza ,si zic unde te duci?Zice o duc pe Luluta la Parlament.Zic nu,nu.El ca da ca da ca si cum trebe,ma scol ud era orele 11 si mustele ma bazaiau la gura.

Obiectiv  •  25 iunie 2017, 13:31

Daca sunteti un site de sport si dvs. unul dintre sefi, de ce apar pe prima pagina 5 sigle care nu mai sunt actuale si ale unor cluburi care nu mai evolueaza in prima liga? Chiar toti va ocupati de altceva, incat n-aveti timp sa actualizati paginile acestui site? Va spun sincer, in materie de sport (cu tot ce inseamna asta) mai aveti cate ceva de invatat de la unii cititori! O.

Laris  •  26 iunie 2017, 15:50

Se merita oare sa se ajunga mereu la acuzatii de genul.. Sunt lucruri mult mai grave care trebuiesc rectificate !

Comentează