Ce au în comun Kovesi, Morar și Țuluș

miercuri, 5 iulie 2017, 12:18

Majoritatea oamenilor din această țară nu sunt nici în ”tabăra” lui Kovesi, nici în cea a lui Morar.

Ei nu au nevoie, așa cum puncta ieri Costi Rogozanu la Realitatea TV, de ”o anticorupție pe persoană fizică, de o anticorupție legată de un CNP”.

Oamenii au nevoie de lămuriri.

Faptele sunt ceea ce putem să oferim noi.

Mărturii din dosare

În cei aproape 20 de ani de investigații jurnalistice, care au interesat sau nu justiția, am văzut o groază de lucruri.

Am cunoscut mulți oameni.

Inclusiv pe cei care se înfruntă azi în interiorul DNA.

Suntem în relații civilizate cu toate taberele, dar nu am pactizat cu nimeni.

Culegem știri, nu promovăm și nu credităm autoritățile.

Când am cules declarații despre implicarea lui Florian Coldea și a SRI la DNA le-am publicat acum doi ani.

Pic cu pic, faptele pot oferi publicului o mai bună înțelegere a ceea ce se întâmplă.

Iar faptele unui procuror sunt, pentru totdeauna, în dosare.

Falsa opoziție

Prima observație e că Laura Kovesi și Daniel Morar nu au controlat niciodată integral propria organizație.

Parchetul anticorupție are o misiune care nu depinde de un singur om sau de câțiva oameni.

Sub ambii șefi, DNA a continuat să lucreze și să exprime o continuitate vizibilă în miile de dosare anchetate.

E un neadevăr factual că pe vremea lui Morar se lucra ”clasic, ca la carte”, iar pe vremea lui Kovesi ”s-a trecut la autodenunțuri și la oameni trimiși cu microfonul ca să obțină mărturii”.

Dosarele concrete arată că, de peste 10 ani, DNA folosește același corp de metode, care s-a perfecționat în timp.

Denunțători și microfoane pe vremea lui Morar

În vara lui 2009, DNA investighează cazul Monica Iacob Ridzi.

Procurorii culeg denunțuri ale angajaților MTS.

Mai mult, investigatorii montează un microfon unuia dintre acești denunțători, pentru momentul când Monica Ridzi îl va chema în propriul cabinet.

Îl cheamă!

Ministrul cade în capcană și dosarul capătă probe suplimentare.

Șeful DNA în momentul acestor denunțuri și înregistrări era Daniel Morar.

Iar procurorul de caz se numea Mariana Alexandru, unul dintre primii magistrați din echipa lui Morar care a părăsit instituția prin decizia Laurei Codruța Kovesi.

Plecarea Marianei Alexandru este și astăzi neexplicată.

Dincolo însă de orice chestiuni care privesc persoane.

Dincolo de poziționări și preferințe pentru un stil sau pentru un lider.

Dincolo de înclinații, procurorii au încercat să-și facă treaba cu metode specifice, care nu sunt brevetate de cineva anume.

Țuluș și necunoscutele din Dosarul Transferurilor

Nu există, așadar, un DNA reflexiv al lui Daniel Morar, care gândea învelit în fum de pipă, precum Sherlock Holmes, și un DNA digital al Laurei Kovesi, care dă rasol și folosește doar denunțători cablați la rețeaua națională de electricitate, greu încercată pe caniculă.

Exemple sunt o sumedenie.

Chiar dosarele lui Doru Țuluș, fostul șef de secție, astăzi în conflict deschis cu Laura Kovesi, reprezintă proba că există o continuitate instituțională în DNA.

În 2006, Țuluș deschide Dosarul Transferurilor.

Cazul e extrem de dificil, nu doar pentru că adună personaje puternice, unele cu o reputație nepătată, precum Gică Popescu, ci și pentru că domeniul este nou.

Procurorii și ofițerii judiciari sunt microbiști, dar fotbalul e una și culisele financiare ale transferurilor înseamnă altceva.

În 2012, Țuluș pierde în prima instanță, care îi declară nevinovați pe toți inculpații.

E un șoc în instituție.

Cum a continuat Kovesi ce a început Morar

DNA suspectează că judecătoarea Terceanu a primit bani, dar nu are probe.

Țuluș strânge din dinți.

Daniel Morar se implică personal.

E nevoie de un denunțător și de câțiva ani de muncă, între timp la conducere apare Laura Kovesi, pentru ca judecătoarea să fie adusă în fața instanței, unde recunoaște că a luat mită!

Acest caz, început sub Morar și continuat sub Kovesi, în care o instituție își apără demnitatea independent de cine e la cârmă, dezvăluie ruta progresului DNA.

Capacitatea de a servi justiția și, în ultimă instanță, cetățeanul, a crescut zi după zi, caz după caz.

Orbirea și trezirea

Continuitatea dincolo de persoane și dezvoltarea instituției în sine se remarcă nu doar în metode, ci și în domeniile investigate.

Ani în șir, tot mandatul lui Morar și începutul mandatului lui Kovesi, DNA aproape că a ignorat Sănătatea.

Nu că nu existau dosare, dar erau  puține și mici față de corupția din sistem.

Abia după dezastrul de la Colectiv, DNA a realizat importanța domeniului.

Și impactul în viața reală a oamenilor.

De atunci, dosarele din Sănătate au erupt și continuă să curgă.

Aceste erori de analiză pe domeniile importante nu sunt un motiv de mândrie pentru instituție.

După cum corupția practicată de multinaționale la nivelul autorităților a rămas și azi un tabu inexplicabil al DNA și o restanță față de contribuabil.

Însă niciodată DNA nu a pretins că e perfectă.

Ea se schimbă, crește organic, își penalizează propriile lașități, cum a fost tăcerea din jurul Elenei Udrea, și merge înainte.

Sub demnitatea unui cetățean

Continuitatea instituției coexistă cu ideea că o persoană capabilă, integră și independentă trebuie să conducă DNA.

Oamenii sunt importanți, însă nimeni nu e mai important decât instituția.

Iar conflictul din DNA nu e semnul, așa cum strigă azi politicieni sau influenceri, unii interesați și alții sincer exasperați, că nimic nu rămâne din acești ani, că totul a fost o făcătură, ”o înscenare”.

Sau că, idee repetată de fostul președinte Traian Băsescu, Kovesi urmărește anumite femei, Udrea și Bica,  pentru că sunt atractive și slăbuțe, nu ca ea, care are 100 de kilograme în plus, după cum zice șeful PMP.

Cum poți să reacționezi la așa ceva?

Am ajuns în faza jenantă în care tu,  cetățean, simți că e sub demnitatea ta să răspunzi unui fost președinte care, în mod normal, e o sinteză a demnității noastre.

O instituție curajoasă pe cât suntem și noi

DNA nu e un monument.

DNA nu poate fi mai bună decât țara în care funcționează.

Încă de când se numea PNA și se ura pe sine că există, Parchetul anticorupție a crescut și fiecare mandat de procuror șef a însemnat un pas semnificativ înainte, așa cum e normal într-o societate care progresează.

S-ar putea ca, de fapt, Morar, Kovesi, Țuluș și ceilalți procurori, care tac fără să fie de acord cu rebelii, să aibă mai multe în comun decât vor ei înșiși să accepte.

Poate că această criză va fi una de creștere.

Cu o condiție.

DNA e curajoasă, independentă și determinată pe cât suntem și noi.

Inclusiv nemulțumirile și lipsa de încredere în DNA au nevoie de un răspuns deschis. Mulți din critici sunt onești și dezinteresați.

Toți împreună dau forța DNA.

Singură nu există.