Puterea o ia razna! Guvernul cere Parlamentului să facă pe redactorul-șef la Agerpres!

O știre greșită se transformă într-o răfuială a ministrului apărării, Mihai Fifor, cu ziariștii, el cerând ceva care e interzis prin Constituție

luni, 9 octombrie 2017, 1:04

Pentru că Agerpres a înțeles greșit sensul unei fraze rostite de Mihai Fifor, Ministerul Apărării cere audierea în Parlament a conducerii agenției de presă.

Faza e atât de razna că aproape nu o putem conștientiza.

Ca în multe alte domenii din România, aberațiile au început să fie tratate drept normalitate!

Acesta este, în fond, pericolul maxim. Să nu ne amintim regulile esențiale și să acceptăm unele noi, inventate din ignoranță sau din interes.

În cazul știrii Agerpres, e indiscutabil că ea e greșită. Se întâmplă.

Traducerea oficială a Adunării Parlamentare NATO a fost eronată și redactorul Agerpres, care probabil n-a văzut discursul, ci doar a citit traducerea, a căzut în capcană.

Mihai Fifor n-a spus că se pregătește un spațiu militar Schenghen, ci a spus, dimpotrivă, că România nu discută niciun spațiu militar înainte de a se rezolva spațiul Schenghen propriu-zis. 

Bun.

Păcălită la rându-i de traducere, agenția de presă a greșit. Se întâmplă.

Vor urma discuții în interiorul redacției, vor apărea sancțiuni și se vor construi mecanisme ca să se evite eventualele erori viitoare. Dar, în niciun caz, nu se apucă Parlamentul să facă pe redactorul-șef!

Conducerea agenției Agerpres s-a apucat să facă o discuție editorială publică, răspunzându-i astfel ministrului apărării, ceea ce  e un fel de ședință de sumar cu epoleți!

Amestecul în editorial este interzis prin lege! Să nu te bagi, ca patron sau ca Putere, în conținutul presei înseamnă să nu te bagi nici în reușitele și nici în erorile editoriale.

O știre eronată nu se rectifică în Parlament, decât în țările unde Parlamentul însuși e decorativ.

Acum serios, față de ieșirea aiuritoare a partenerului său PSD, cum va reacționa ALDE, care se revendică drept partid liberal și care a avut constant intervenții în favoarea libertății de exprimare? Ce va spune Călin Popescu Tăriceanu?

Cererea Guvernului Tudose către Senat de a chestiona agenția publică de știri pentru o eroare editorială nu poate atrage, în mod normal, decât un zâmbet în Parlament.

Sigur că Parlamentul îi reprezintă pe cetățenii care finanțează media publică, TVR, RRA și Agerpres.

Dar controlul prin Parlament asupra acestor instituții nu se poate manifesta niciodată în chestiuni editoriale, ci în lucruri care țin de misiune, de bugete, de perspectivă.  

Dacă tot e furios Guvernul că apar știri greșite, atunci Executivul și Parlamentul merită să afle câteva dintre motive:

  1. În covârșitoarea majoritate, companiile de presă sunt pe pierdere sau în insolvență. Asta indică o problemă în sine a industriei media, care nu-și mai poate susține abilitatea de a produce conținut de calitate.
  2. Jurnaliștii din redacțiile din România s-au împuținat numeric, în ultimii 8 ani, nu la 70%, precum în țările europene și în SUA, ci la 40%! Mai puțini oameni în redacții înseamnă mai multe posibilități de a greși.
  3. Agențiile private de știri, altădată voci relevante în societate, au slăbit. Mediafax este în insolvență, iar news.ro, o investiție îndrăzneață și care a căutat calitatea, și-a pierdut deunăzi mulți oameni și se confruntă cu uriașe probleme financiare. Dispariția competiției private nu face niciun bine celor de la Agerpres, dimpotrivă!
  4. În loc să vadă dacă poate fi făcut ceva într-o țară care pierde nu neapărat presa, ci conversația civilizată prin presă, Guvernul Tudose a trimis ANAF peste Hotnews sau RISE Project. Oamenii lui Dragnea reiau astfel penibilul conflict al drepturilor de autor, cel cu ajutorul căruia gașca Blejnar-Udrea a îngenuncheat Realitatea – Cațavencu. Nimeni de la Fisc nu are curajul să întrebe un actor de la Teatrul Național de ce e plătit pe drepturi de autor dacă joacă pe scena instituției, dar un jurnalist e întrebat dacă bicicleta cu care merge prin oraș e a sa sau a redacției!
  5. Foarte bine că Fiscul face controale, Gazeta însăși a fost supusă de-a lungul anilor acestor lucruri și n-am scris un rând despre asta. Oamenii de la ANAF să-și facă treaba fără nicio presiune, nici dintre presă, dar nici dinspre șefi! Însă aceeași Constituție care reglementează rolul Executivului interzice explicit oricui, adică și Guvernului și Parlamentului, să se amestece editorial în activitatea vreunei redacții, fie ea privată sau publică. 

Reflexul Guvernului, prin Ministerul Apărării, este nu doar nedemocratic, ci și perfect inutil.

Erorile în știri vor continua să apară.

Greșelile sunt parte a oricărei activități umane și, mai ales, a uneia care, precum presa, trece prin ceva ce doar eufemistic se poate numi criză.

 

Comentarii (23)Adaugă comentariu

Andrei F  •  9 octombrie 2017, 13:50

Ai nostrii ,ai lor!!!!Pai de ce sa ne miram?Nu am auzit ca si Liiceanu de fapt nu a mintit cand a aparut in Parlamentul European?!Ne spuneti ca s-a luat dupa presa!!!Agerpres desigur ca are scuze!!!A gresit!Deci presa poate ,are voie sa greseasca!Un ministru...oricare...cand o comite...vai,vai!!Un politician pentru asemenea lucruri este tarat in Tribunale!Aberatiile sunt permise numai unora!!!Desigur ...celor care pot semnala de exemplu un cutremur de 10 in Romania!!!Ne vorbiti de presa care ,vai,o duce greu!!!Pentru ca suntem la sport ,pentru ca presa rade de competitia interna ,cum este presa fata de obiectul din care-si trage seva?Sunt 4 televiziuni de sport!Deci nu o duceti greu ,sunteti prea multi pentru o competitie pe care o catalogati ca fiind slaba!Altfel...pentru partizanatul de care presa in majoritate se face vinovata si actiunea organelor de control in privinta presei lasa de dorit!!!Pai cate legi incalcati cand se dau in presa informatii din anchete penale?Ce presa este aia care se adreseaza unui cetatean cu apelative de ,,hot,, sau care zornaie catuse cand inca judecatorii judeca?Parlamentul European nu a dat o directiva in acest sens????Sau nu va mai place ca afara?...Spuneti:,,Amestecul în editorial este interzis prin lege! Să nu te bagi, ca patron sau ca Putere, în conținutul presei înseamnă să nu te bagi nici în reușitele și nici în erorile editoriale.,,....Desigur !Presa trebuie sa fie mai presus de lege!Ea poate gresi,poate sa fie partizana si mai ales ,ea poate trage de urechi pe toti...Totusi domnule Tolontan eu imi amintesc de presa care trebuie ,este obligata sa-si sustina afirmatiile din mai multe surse verificate...Oare presa nu mai are pe cel care verifica continutul?Adica noi comentatorii,suntem cenzurati pentru orice dar cei din presa nu?Sunteti o casta superioara?Da?Pai asa de maine oricine poate spune orice daca isi face o fituica?Asta credeti ca spune legea cand va da puterea de a fi a 4 putere in stat?

aham  •  9 octombrie 2017, 13:52

liberali alde? nu exista la noi asa ceva, 99% din clasa politica nu are habar ce inseamna stanga sau dreapta. exista doar grupuri de interese de tip mafiot reunite sub pretextul unor partide politice. fac pariu pe ce vrei tu ca daca intrebi 100 de politicieni ce inseamna exact dreapra sau stanga in politica... o sa vezi. 99 nu or sa inteleaga nici macar intrebarea, daramite sa stie raspunsul.

Valentin  •  9 octombrie 2017, 14:16

Devine aproape amuzanta incapatanarea cu care continui sa te raportezi la nomenclatura ca la o entitate politica autentica. Pleci de la premiza ca se greseste din nestiinta cand, de fapt, agenda lor e orientata impotriva acestei societati.

Cătălin Tolontan  •  9 octombrie 2017, 14:17

@Valentin: plec de la buna credinta a oamenilor pentru ca, altminteri, nu putem construi un numitor comun pe care sa ne bazam existenta. Si, din experienta proprie de jurnalist, care nu e nicidecum infailibila, de multe ori ceea ce noi numim rea vointa nu e, de fapt, decat necunoastere.

Fane  •  9 octombrie 2017, 15:14

Libertatea de exprimare este una,iar sa pui in gura unui oficial altceva decat a spus e parca altceva,care in anumite conjuncturi poate fi chiar foarte grav.Nu cumva sub mantia liberei exprimari s-a cam dus pe apa Sambetei presa de la noi,din cauza unor neprofesionisti lipsiti de bun simt si superficiali in orice fac? Una e sa-ti expui un punct de vedere si alta sa scrii aiureli. Dar asta tine de educatie si nu poti apela la libera exprimare cand esti incompetent.

Cătălin Tolontan  •  9 octombrie 2017, 15:15

@Fane: regret, dar nu aveti dreptate cand atribuiti dreptul la libera exprimare doar unora. Beneficiezi de dreptul la libera exprimare si daca esti competent si daca esti incompetent, si daca esti instruit si daca nu. Dreptul la libera exprimare il ai si cand esti nervos si cand esti calm, si daca esti plugar si daca esti academician. Tocmai de aceea se numeste un drept universal. In schimb aveti dreptate cand spuneti ca libera exprimare nu inseamna sa pui in gura altuia vorbe. Numai ca Agerpres n-a pus vorbe, asta a facut traducatorul oficial al conferintei. Eroarea lor e ca nu si-au dat seama ca ideile exprimate sunt bizare si ca, poate, e nevoie de o verificare. Dar, realist vorbind, ai nevoie de multi oameni si, mai ales, bine platiti, ca sa realizezi asta.

AlexPop  •  9 octombrie 2017, 15:21

Este de salutat aceasta luare de pozitie in scopul apararii jurnalismului. Respect Tolo!

addriann  •  9 octombrie 2017, 15:26

Este foarte bine ca laudati un partid liberal ,, care a avut constant intervenții în favoarea libertății de exprimare ". Totusi, un lucru deosebit ar fi fost daca vreun partid liberal ( oricare dintre ele ) ar fi avut ,, interventii " si pentru profesiile liberale... Trebuie cunoscut faptul ca Romania se afla pe ultimele locuri in Uniunea Europeana in ceea ce priveste nivelul de dezvoltare al industriilor dominate de profesiile liberale. Iar atunci faptul ca jurnalistii romani au fost ,, decimati ", in ultimii 8 ani, nu mai mira pe nimeni. Chiar daca, oficial, jurnalistii nu fac parte din Uniunea Profesiilor Liberale...

ticbis  •  9 octombrie 2017, 16:01

@Andrei F: Bati campii! Presa face greseli in aceeasi masura in care si Guvernul sau Parlamentul fac greseli, indiferent de culoarea lor politica. In esenta democratiei, nu greselile acestora sunt relevante si definitorii pentru o societate normala si fireasca, doar persistenta in prostie si partizanatul desantat, fara noima si contrar evidentelor morale si sociale pot fi incriminate si blamate, indiferent din ce parte a puterilor statului apar acestea. Opinia publica si reactiile societatii civile sunt cele ce amendeaza derapajele de orice fel ale acestora, inclusiv ale presei. Echidistanta in judecarea faptelor si a proceselor, in evaluarea rezultatelor si a impactului asupra societatii nu revine nici guvernului, nici parlamentului, nici justitiei si, din pacate, nici macar presei. Chestiile astea au ramas doar in spinarea cetatenilor simpli, fiecare dintre ei cu perceptiile lor proprii asupra subiectelor de interes public dezbatute atat in parlament cat si in presa, cu impresii mai mult sau mai putin obiective, functie de natura fiecaruia. Presa nu este mai buna decat justitia, justitia nu este mai buna decat parlamentul, parlamentul nu este mai bun decat guvernul, guvernul nu este mai bun decat societatea civila, societatea civila nu este mai buna decat presa... si tot asa, ca intr-un fel de perpetum mobile etern. Doar vocea natiunii mai are valoare de adevar, nimic altceva. Dar e surda si nu se aude... De exemplu, eu de regula am apreciat mare parte din articolele publicate de dl. Tolontan pe blogul sau; am rezonat cu multe dintre ideiile si concluziile exprimate de domnia sa si mi-am expus in comentarii publice parerile convergente cu ale sale. Ei bine, a fost suficient sa nu fiu de acord o singura data cu un editorial al sau in care i-am reprosat ca-si minte cu buna stiinta cititorii; sustinuse ca directorul unei banci s-a deplasat acasa la un inculpat ca sa-i ofere un credit, cand de fapt era exact pe dos... si nu mai revin la povestea aia ca e mai clara decat cristalul... Ei bine, am fost exilat timp de vreo doua luni pe un "black-list" doar pentru ca am atras atentia unui jurnalist ca a gresit, desi, in fond, numai greseala neintentionata n-a fost aia :)) Acum, greseala e omeneasca, dar se pare ca doar presa, guvernul, parlamentul sau justitia au voie sa greseasca; adica toate cele patru puteri ale statului! Cetateanul de rand n-are voie sa faca nici cea mai mica greseala, chiar si neintentionata pentru ca, nu-i asa, nu e nici presa, nici guvern, nici justitie si nici parlament. La urma urmei, greselile presei fac victime printre cetateni la fel ca si cele ale justitiei, ale parlamentului sau ale guvernului... asta e de fapt drama reala a societatii noastre! Si vom trai cu ea inca multi zeci de ani de acum inainte... cine o sa-i mai apuce...

cvasile  •  9 octombrie 2017, 16:39

dar desigur, formularea ministrului este de o eloccinta extraordinara, congruenta cu cariera sa indelungata de om care vorbeste unei adunari la care mesajul se traduce. o fi dormit agerpres in front, da nici exprimarea cetateanului nu e un munte de claritate. una peste alta, daca agerpres -ca roman- a interpretat gresit, vina este undeva la mijloc. cred ca scuze si pupaturi ar fi mai potrivit decit anchete totusi.

Dana  •  9 octombrie 2017, 17:20

Presa mereu are voie sa "greseasca"! Dar de cele mai multe ori, cand presa "greseste" o face intentionat, pentru ca are anumite interese. Presa de foarte multe ori dezinformeaza, "greseste"!

Dana  •  9 octombrie 2017, 17:21

Presa mereu are voie sa "greseasca"! Dar de cele mai multe ori, cand presa "greseste" o face intentionat, pentru ca are anumite interese. Presa de foarte multe ori dezinformeaza, "greseste"! Titlul nu este corect! Este gresit 100%! Titlul asta de ex e facut sa vanda, cand stiti foarte bine ca nu este adevarat! Nu privind subiectul asta! Aveti dreptate cu alte subiecte, dar nu cu asta!

Cătălin Tolontan  •  9 octombrie 2017, 17:22

@Dana: da, aveti dreptate, presa are voie sa greseasca. Asta e stabilit prin lege. Si are voie sa greseasca pentru ca a gresi in presa e inifinit mai putin deranjant decit atunci cind gresesc puternicii zilei, cei despre care scrie presa. Sigur, puteti schimba legea. Convingeti suficienta lume ca presa nu are voie sa greseasca si ca, pentru a nu gresi, e normal sa fie cenzurata si avizata de foruri superioare si, dupa ce veti schimba legea, veti trai in societatea care rezulta de aici. Deocmadata insa, functionam pe o Constitutie care da presei voie sa greseasca.

Andrei F  •  9 octombrie 2017, 18:03

@ticbis • 9 octombrie 2017, 16:01 Da domnule,sa fie bine ca sa nu fie rau!!!Ce-mi vorbesti de Societatea Civila care corecteaza?Ce vorbesti ca o greseala a presei este egala cu a unui politician?Pai se aude ca la Tariceanu se face analiza gramaticala la proces si dumneata vorbesti de egalitate?Sau unde a fost societatea civila care penalizeaza derapajele cand unionistii au fost retinuti?Dar cand un partid politic a fost asediat in timpul alegerilor?...

Valentin  •  9 octombrie 2017, 19:47

Argumentul numitorului comun ar fi minunat daca n-ar fi utopic: oamenii au de ales intre numitorul comun cu societatea si propria libertate.

Daniel  •  9 octombrie 2017, 19:53

Daca jurnalistii nu pot avea incredere in SURSA OFICIALA, in speta TRADUCEREA OFICIALA, pusa la dispozitie de catre cei care au organizat, atunci in cine sa aiba incredere?

Stefan  •  10 octombrie 2017, 1:35

Ce distractiv. Azi maine o sa fie chemata toata lumea in fata parlamentului pentru luat la purecat. Sper macar sa se faca in mod organizat, sa existe liste, ca sa aiba timp lumea sa se pregateasca. Procurorii, judecatorii, avocatii, doctorii, presa scrisa, prea mai putin scrisa, sunt multi. Iar prea luminatele minti din parlament, multi cu tendinte spre studii aprofundate, de la 3 ani in sus, o sa judece. ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihai Badea  •  10 octombrie 2017, 18:10

Titlul acestui articol este un act de agresiune emoțională asupra cititorului. Este adevărat și că cititorul nu plătește pentru a citi articolul. Un cerc vicios ...

Alex  •  10 octombrie 2017, 21:55

Salut Cătălin, Vreau și eu să știu unde începe moderarea comentariilor, unde se termina libertatea de exprimare și unde suntem cenzurați pe blogurile gsp.ro. când mai zic cate o prostie pe blogul tău îmi asum, apar stelutele, este anunțată lumea că am încălcat regulile, etc. Insa domnii mai bătrâni, in speță Ioanitoaia, cenzurează manual, îmi baga pumnul în gura efectiv, din fraza asta: "Adică presa noastră, ultimul *** din lume la acest capitol, își permite să îl terfelească pe Daum in ultimul hal pe trupul că a pierdut cu Polonia și Muntenegru, ***." Fraza mea s-a terminat brusc, după Muntenegru, după ***, insa nu se anunță că este moderat, îmi lasă fraza in aer. Dacă lui Popescu i se spune e Baciu e permis, dacă Lucescu e prieten cu Ioanitoaia nu am voie sa ii spun cum îl porecliseră ucrainieinii?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alex  •  10 octombrie 2017, 23:31

Colosal, pe lângă *** cenzurăm și Taribo West? Înțeleg că naționala care l-a bătut pe *** acasă cu 3 la 0 nu are voie sa apară pe tolo.ro? Despre vecinii noștri care l-au bătut cu 2-0 avem voie sa vorbim? Atunci când *** a făcut circ. Jenant, sper totuși că e tot bătrânul Ioanitoaia la butoane, sau vreun acolit mai tânăr luat sub aripa lui nea Ovidiu.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alex  •  11 octombrie 2017, 9:11

Cum adică, domnule, limbaj intolerant? Dacă e sa judecam în litera legii dvs. sunteți intolerant, Budulai este un caracter dintr-un film, dacă alegeam alt caracter, sa spunem Frank Underwood, era același tratament? Sau dvs. considerați un rol de *** imaginar, cu rol pozitiv, inferior unui bandit din politica imaginara a SUA?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alex One  •  11 octombrie 2017, 17:10

Parca exista un principiu,cine greseste plateste, cand e vorba de presa nu se mai aplica ? Daca vreti statut special sa nu va mai mirati ca nu va cumpara nimeni,nici macar cei care n-au in ce impacheta pestele !

decebal  •  11 octombrie 2017, 21:45

https://imgur.com/a/Uq7M4 Dar de abuzul cu vaccinarea obligatorie a intregii populatii in caz de aviara/porcina sau de vaccinarea obligatorie a medicilor si a profesorilor, de achizitionarea vaccinurilor fara licitatie sau fara criterii de calitate gen vaccinuri fara aluminiu si mercur mai scumpe dar mai sigure etc Legea o gasiti aici https://www.senat.ro/Legis/PDF/2017/17L216FG.pdf si e plina de abuzuri De acest abuz care intrece orice masura nu se scrie nimeni nimic in presa "libera"?

Comentează