Colectiv: ce s-a schimbat când spunem că nu s-a schimbat nimic

Dublarea veniturilor din Sănătate, dezeificarea unor profesii și primii pași pentru renunțarea la atitudinea robului. Toate acestea s-au întâmplat!

marți, 31 octombrie 2017, 6:52

 

Au trecut doi ani de la ”Colectiv” și de două ori au crescut veniturile oamenilor din Sănătate.

Afirmația aceasta se susține pe numeroase date concordante:

  1. Principalul spital de urgență din București, ”Floreasca”, a trimis Ziarului financiar salariile, post cu post. Cîștigul net în decembrie 2016 pentru 430 de medici a fost de 1.400 de euro. Media!
  2. Ministrul muncii, Olguța Vasilescu, și-a exprimat zilele trecute mâhnirea că medicii nu recunosc că se ajunge la salarii nete de 3.000 de euro.
  3. De fapt, s-a ajuns deja! O spune managerul de la Sf. Maria, Narcis Copcă, într-un interviu pentru gsp, în care a vorbit despre faptul că anumite specialități din spitalul său au venituri de 15.000 de lei lunar.
  4. Media primelor 10 venituri (salarii, gărzi și sporuri) de la Spitalul Județean din Timișoara ajunseseră încă din primăvara acestui an, la 13.800 de lei, echivalentul a 3.000 de euro.
  5. Mai mulți medici au arătat pentru gsp fluturași de salariu din care rezultă cum se alcătuiesc aceste venituri: din 3-4 gărzi se strâng 4.000 de lei.

 

Cum nu s-a schimbat nimic?

S-au dublat lefurile și celelalte drepturi salariale pentru cei 200.000 de oameni care lucrează în spitale și cabinete: medici, asistenți și  personal auxiliar.

Să nu mai rostim cuvântul ”bugetari” cu dispreț!

Iată o primă lecție după Colectiv, pe care societatea o conștientizează.

Când îi desconsiderăm ne condamnăm să fim serviți de oameni demotivați și slab pregătiți!

60 inspectori ISU erau înainte de Colectiv, 60 au rămas, din păcate, și acum

Ei nu stau cu fundul pe scaun.

Ei sunt polițiști, medici, profesori sau pompieri, așa cum inspectori pompieri erau și cei 60 care se îngrijeau să autorizeze zecile de mii de obiective din București.

Misiune imposibilă, dincolo de cazul concret al clubului Colectiv, despre care s-a dovedit cu vârf și îndesat că știau și au fost neglijenți!

1. Salariile din Sănătate s-au dublat

Revenind la medici și la ceilalți oameni din spitale.

După Colectiv, România s-a străduit și a reușit cea mai mare mărire de salarii a unui corp profesional din întreaga sa istorie de 100 de ani!

Pe noua lege a salarizării, așa cum observa recent ministrul muncii, Olguța Vasilescu, un medic va ajunge curând să câștige în spitalele publice și 3.000 de euro.

Unele specialități medicale, chirurgie, ATI, hematologie, deja câștigă și 3.500 de euro, după cum mărturisea despre propriul personal managerul de la ”Sf. Maria”, Narcis Copcă.

Nu e un motiv de indignare, ci unul de mândrie!

1.000 de euro este salariul la care ajunge o asistentă-șefă de secție în multe spitale de stat

La acești bani se adaugă sumele de la clinicile private, unde în marea majoritate lucrează tot personal de la stat.

Cum nu s-a schimbat nimic?

E o schimbare uriașă, la o scară fără precedent! A fost nevoie de punerea de acord a partidelor, a guvernelor succesive și a cetățenilor pentru ca aproape 200.000 dintre cei 1,2 milioane de bugetari să-și vadă venitul dublat peste noapte.

O noapte cumplită, cu 64 de morți.

O tragedie care a adus, în Sănătate, acest consens inimaginabil cu două secunde înainte de aprinderea fatidică a artificiilor. Gândiți-vă când ați văzut ultima oară PSD, PNL și USR, Antena 3 și Digi 24, pe Vlad Voiculescu, care a mărit imens plata orelor suplimentare în spitale, și pe Florian Bodog, care a mers mai departe cu mărirea salariilor medicilor, când i-ați văzut pe toți de acord cu un subiect?

Și nu e un consens verbal, ci de un fapt împlinit!

2. Povestea mitei – începutul sfârșitului

A doua schimbare a decurs din prima.

Plicul din spitale, dar și sponsorizările date organelor de control, că e ISU sau Inspecția Sanitară, nu mai sunt un lucru de la sine înțeles. Oamenii crâcnesc.

”Recompensa” sau ”protecția” se practică încă pe scară largă, dar setarea mentală a societății se schimbă. Oamenii nu mai  dau de la sine, așa cum respiră.

Până la urmă, se întâmplă un lucru logic. Cetățenii nu mai sunt, toți și în orice situație, gata să plătească suplimentar pentru un serviciu pe care l-au achitat deja din taxe și impozite.

”Ți-am oferit un salariu decent, te rog să-ți faci treaba de medic sau de asistentă!” 

Banii pe sub mână, nefiscalizați și oferiți din rușine sau din teamă, încep să devină ceea ce sunt: o aberație socială și o infracțiune din perspectivă legală.

Sigur că va dura mult până când refuzul de a da și de a lua mită, că fenomenul demnității se extinde și la medici!, va deveni a doua natură.

Avem de contrabalansat secole de șperț, bir, atenții și cadouri, însă bulgărele s-a pornit.

3. Oameni ca și noi

A treia schimbare este efectul expunerii, fără comentarii, a formidabilului mecanism de corupție din Sănătate.

E adevărat că, în cazul strict al procesului Colectiv, nu sunt incriminate darea și luarea de bani.

Dar în ceea ce a urmat imediat după incendiu, corupția a ucis.

În dosarul ajuns recent în instanță, cel al managerilor de la Floreasca, Ionel Stoica povestește în ”Adevărul” cum DNA a descoperit că Gemedica, firma care a instalat la suprapreț barocamera din spital, a plătit 34.000 de euro pentru studiile în Elveția ale nepoatei lui Sorin Oprescu.

În acest timp, singura unitate modernă de mari arși din România, dotată de Gemedica, nu funcționa în cel mai nenorocit moment.

De 7 ori mai mare decât costul real a fost prețul plătit de spital pentru barocameră, conform rechizitoriului DNA

În cazul Hexi Pharma, 39 de dezinfectanți diferiți s-au dovedit, cu probe științifice incontestabile, ineficienți.

Ceea ce înseamnă că ei  au adus complicații și, cu mare probabilitate, moarte pacienților.

Analizele internaționale ale biocidelor sunt fără dubii și se găsesc în dosarul Parchetului General. În acest caz DNA încă nu a terminat cercetările, ca să vedem cum a umplut Hexi Pharmapeste 300 de spitale de riscuri.

În dosarul Secureanu, au căzut, ca un castel de cărți, șefi din spital și manageri de companii private. Încă peștii mici, dar vom vedea mai departe, că 9 ani manager într-un mare bal al nebuniei e imposibil fără protecție.

Printre cele 470 de deplasări, apar și cele ale servitorilor managerului de spital!

”Florin Secureanu mă ducea și pe mine în străinătate. Rolul meu era să ies cu cățeii. N-am știut că banii de deplasări sunt ai spitalului Malaxa” Constantin-Emil Comedie, designer și băiat de casă al managerului Secureanu – declarație din dosarul de la Tribunalul București

Toate aceste fapte și multe altele au condus la altă modificare majoră: s-a dezeificat un întreg domeniu!

Generații întregi de români au fost educate plasându-l pe medic doar puțin în urma lui Dumnezeu.

Mulți dintre doctori chiar foloseau expresia că, după ce termină ei, numai Cel de Sus se mai poate îngriji de bolnav.

Astăzi, pacienții ridică privirile către directorul de spital, către șeful de secție, către medic și-l privesc, încet-încet, ca pe un semen, ca pe un specialist, nu ca pe un zeu.

Și această schimbare e, bineînțeles, un proces de durată.

Dar democratizarea treptată a unui loc unde altădată ne încovoiam, ne scobeam după dar și nu ziceam nici ”pâs” e o formă de recalibrare a societății.

xxx

Am citit articolul de ieri al lui Dan Tăpălagă.

În ”Revelația post Colectiv”, ziaristul spune că România s-a schimbat puțin, la suprafață și că partida e pierdută.

Nu cred asta.

Nu cred că există neamuri învinse, popoare rătăcind în lungi coloane apatice pe harta mototolită a istoriei, pelerini care cad între cutele timpului, plătind astfel adânci și mereu reîmprospătate păcate.

De fapt, studiile sociologice arată că integritatea rămâne dezirabilă în România și că o covârșitoare majoritate a compatrioților își cresc copiii ca să fie onești, nu șmecheri.

xxx

”Celor mai mulți dintre noi nu le pasă de țara în care trăiesc”, scrie editorialistul Hotnews.

Deziluzia e normală.

Dar așa să fie? Chiar nu ne pasă?

Ceea ce am înțeles de la părinții copiilor morți la Colectiv, zi după zi, nu e, cum ar fi fost de așteptat, identificarea cu deznădejdea că nu mai e nimic de făcut.

Pe pământ și în ceruri nu e lucru mai crunt decât pierderea unui copil. Atunci chiar poți spune că ”nu mai am pentru ce trăi”.

Dar, în ciuda abandonului pe care destinul li l-a propus, tot ceea ce fac mamele și tații, surorile și frații, rudele și prietenii îndeamnă la memorie și la atenție, nu la uitare!

Ei ne arată cu degetul nu către disperare, ci către speranță.

Fiecare dintre cei 64 ne pune în fața ochilor ultima frază din Transatlantic, a lui Colum McCann: ”Trebuie să admirăm lumea că nu se termină odată cu noi”.

Adevărat.

Lumea nu se va termina cu niciunul dintre noi și o putem lăsa mai bună cu lungimea unui fir de praf.

 

 

 

CUPRINS:

Toate capitolele din investigația GSP în dosarul dezinfectanților diluați Hexi Pharma, neregulile din sistemul medical românesc și cazul „Colectiv”

 

 

 

 

 

Comentarii (70)Adaugă comentariu

Dani  •  31 octombrie 2017, 15:28

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

george  •  31 octombrie 2017, 15:53

Ca de obiocei domnule Tolontan, exagerati. Sunt parinte de medic, adevarat rezident. Stiti ce salariau are copilul meu care a intrat primul la specializarea respectiva dupa rezidentiat ? 1500 ron. Stiti cate garzi face pe luna minim 4. stiti ca in ce-a mai buna garda are 50-60 de pacienti?. Sriti ca participa zilnic la 1-2 operatii? Stiti ca dupa garzi nu se pleaca acasa ci se ramane pentru activitatea curenta? Este usor sa vii la un post de radio sa spui ca salariile medicilor sunt colosale cand nu este adevarat.

Cătălin Tolontan  •  31 octombrie 2017, 15:54

@george: nu exageram. Va rog sa va uitati pe statisticile pe care le-am indicat la inceputul articolului. Da, aveti dreptate medicilor rezidenti li s-a marit doar cu 50% venitul, asta apare clar si in articolul din ZF, dar, pe ansamblu, veniturile in sanatate s-au dublat in ultimii doi ani. Ca un medic rezident nu cistiga 3.000 de euro, acesta fiind venitul unor medici cu experienta, si 3-4 garzi pe luna, asta e adevarat. Nu am spus ca atit cistiga rezidentii. Si asta e clar in text. Si n-am spus nici un moment ca veniturile medicilor sunt colosale. Am spus ca au devenit decente si ca e bine ca se intimpla asta. Ca ne putem mindri ca romani cu aceasta marire. Nu ne mai certati cand facem, ca cetateni, efortul semnificativ de a acorda mariri meritate unui domeniu. Multumim!

bg  •  31 octombrie 2017, 16:16

Dupa mine, cel mai suparator lucru si care nu poate fi uitat de cei afectati de tragedia de la Colectiv, au fost MINCIUNILE repetate de autoritati. Min. Sanatatii - N. Banicioiu, declara, citez: "Totul este sub control! Nu avem nevoie de nimic. Avem tot ce ne trebuie. Din pct. de ved. al infrastructurii este asigurat totul. Avem 7000 cm de piele in banca de piele de la Sp. Gr. Alexandrescu." Nu exista la acel moment nicio banca de piele in Romania, doar niste decizii ale Ag. Nat. de Transplant. Niciodata guvernele nu au alocat fonduri ptr. asa ceva. Nici acum nu exista banca de piele, o recunoaste managerul Sp. de Arsi. Romania ar trebui sa dispuna de 25-30 paturi ptr. arsi si nu are decat 11. Dupa un asemenea eveniment, trebuia facuta o analiza la nivelul autoritatilor, a MS, intocmit un raport real si propuse masuri concrete, cu obiective finantate, cu termene precise. Nu s-a facut nimic. Ba da, s-a schimbat guvernul, am avut alegeri, alt program, alte probleme...Ce le spui victimelor? Ca prin sacrificiul lor, politicienii si-au adus aminte de medici si au marit salariile in sanatate, iar sistemul sanitar este la fel?

donny  •  31 octombrie 2017, 16:34

Incompetenta, spaga ,aroganta si mizeria caracterizeaza sistemul sanitar romanesc. Suntem pe primul loc in Europa in ceea ce priveste malpraxisul!

gicapuia  •  31 octombrie 2017, 16:36

Uneori am ipresia ca traiti in alta lume si alta tara.

dinu  •  31 octombrie 2017, 16:52

Dl Tolontan a-ti putea urmari cumva si numirile de la Ana Aslan.Credeti ca este plauzibil sa nu fie concurenta pt postul de manager,iar acel singur concurent pentru cel existent,numit cu delegatie,sa fie atat de naiv incat sa se prezinte cu un dosar incomplet?Poate daca am avea manager care sa nu fie prezenti la apel politic am reusi sa gasim si protocoale pentru situatii limita ca cea de la colectiv.

Alfa  •  31 octombrie 2017, 16:52

Ce scrie in articol e adevarat. Dar se spune prea putin despre ce cred oamenii despre medici. Neincrederea in sistemul medical de stat a ramas si cred ca e justificata. Cand intri la un medic la stat, te astepti la lehamite din partea lui, chiar daca ii dai ceva. Ai senzatia ca ar dori sa dispari de acolo. Are destui pacienti si fara tine. La stat nu va fi niciodata ca la privat, pt ca statul nu aplica regulile economiei de piata. La stat medicul nu incearca sa construiasca/mentina o relatie buna cu pacientul.

Cipinho  •  31 octombrie 2017, 18:03

mita pentru doctori este ciuma care s-a intins in toata Romania, esti privit cu ura daca nu vii cu mita si sper din suflet ca aceasta mita "ca sa fii tratat bine" sa dispara odata cu marirea salariilor!!! cat despre tinerii rezidenti e firesc sa aiba salarii mai mici, le vor veni si lor randul daca se tin de treaba, rabdarica!

betina  •  31 octombrie 2017, 19:45

D-le Tolontan ..nu puteti face d-voastra o ancheta ....sa ne ziceti si care-s medicii care nu mai iau spaga...acolo in Bucuresti .E o iluzie ca nu mai iau atentii de sute de euro ...chirurgii +anestezistii ....Cum naiba au timp sa mai lucreze si in clinici private ....cand tot ne zic ca-s epuizati dupa atatea garzi la spitalul de stat ?

betina  •  31 octombrie 2017, 19:47

poate fac de garda ca si medicul ala din Iasi ...care a avut accident de masina cand de fapt figura ca fiind de garda.

Mamablu  •  31 octombrie 2017, 19:52

Sigur că s-a schimbat ceva. Oamenii au aflat că nu trebuie să se joace cu chibriturile. E drept că ar fi trebuit să învețe asta de la mama și tata în copilărie, dar e bine și acum. Păcat de victimele DIN SALĂ (majusculele nu sunt degeaba).

dicaniho  •  31 octombrie 2017, 20:22

Domnule Tolontan, din informatiile dvs. de jurnalist de investigatii aveti cumva cunostinta despre ceea ce se vehihuleaza cum ca scenariul "Colectiv" a fost pus in opera de *** ca apoi sa poata organiza manifestatiile de strada ca sa rastoarne guvernul Ponta? Si despre coincidenta ca tocmai atunci Iohannis a achiesat pe fata cu societatea civila ca garant a sustinerii miscarilor stradale organizate de acestia? Este adevarat ce se zvoneste? Ce credeti?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ramon  •  31 octombrie 2017, 20:50

așa cum în orice meserie se greșește și în medicină se poate întâmpla, uneori din dezinteresul medicilor, alteori din lipsă de medicamente, sau din vina pacienților (țigări, alcool, cele mai bune exemple). Dar ca și în toată societatea, manipularea a fost foarte ușoară: spuneți românilor 20 motive pentru care nu merge fiecare sector în parte și vom vorbi singuri, iar ei vor lua cât vor. Cine exercită control asupra medicilor ? Nimeni. Cineva se plânge mai sus că medicul nu vine acasă după gardă. Mie mi-a plăcut întotdeauna să lucrez 16 ore, pentru că urmau mai multe libere. E drept că serviciul era lejer. Dar este oare muncă fizică activitatea unui doctor în gardă ? Sau câte gărzi se fac fără medic (și merge și așa) ? Bun, tragem medicul la răspundere. Cum ? Ei sunt oameni inteligenți: te plângi, te trimite la analize, pe banii tăi. Computer tomograf 650 lei, pensia este cât ? Mai puneți și o ecografie cardiacă, 150 lei, o atenție pentru operație (cei în vârstă asta au învățat să facă și dacă ei dau, medicul ia, dar tot aia face, iar pacientul este convins că dacă nu dă medicul nu va face nimic. Și iată adevărata dublare a salariilor. Dacă mai punem la socoteală și facultatea, în care dacă nu te așezi în cap nu-ți spune nimeni, iată cu ce medici vom avea de-a face. Vorba unei tinere (acum 35 de ani) doctoriță: plec din București într-un orășel, acolo voi fi big boss. Chiar așa

Undergrant  •  31 octombrie 2017, 22:37

Vorbim in acest caz despre foarte multe, dar despre nimic din ceea ce conteaza: 1. Avem copii care nu realizeaza ca, pentru o distractie ieftina, intra intr-o vagauna *** si neautorizata legal, ca sa asculte un *** muzica, riscandu-si si pierzandu-si viata..., dar asta poate fi trecut cu vederea, parintii sunt de obicei necalificati pentru acest rol, in Romania ca in Africa ..., de unde sa stie ei ca NIMANUI nu-i pasa de progeniturile lor, ci doar de bani?! 2. Ca sa functionezi fara autorizatiile necesare, cu o legislatie excelenta, ca aceea romaneasca, trebuie sa mituiesti la GREU... De ce ne prostim, de ce vorbim despre orice altceva decat despre ce s-a intamplat si se intampla?!?!?!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marius  •  1 noiembrie 2017, 1:59

Am incercat sa revad online pe Youtube clipul din acea seara...The day we die...nu mai este disponibil...

Marius  •  1 noiembrie 2017, 2:25

Am gasit filmarea pe youtube dar nu la adresa la care a fost postat initial... Am citit articolul si cateva comentarii... Am incercat sa postez ceva...Chiar nu stiu ce sa zic...se pare ca totul a fost si este in zadar.... Pacat!

xnet  •  1 noiembrie 2017, 5:50

Bataie de joc de oameni !I-ati facut super zei ! Pentru o garda de o noapte ia cat un lucrator de la privat intr-o luna ! Si dorm si acasa fiind treziti de asistente prin mobile in caz de urgente.

tudor97  •  1 noiembrie 2017, 8:53

Daca salariile sunt asa mari, de ce ies sindicalistii la proteste? Si cat de sustenabila e legea Olgutei avand in vedere ca doar cu maririle deja facute avem deficit de 3-4% din PIB anul acesta? Nu-mi fac griji, PSD minte cum respira, Sanatatea va fi mintita din nou. Singura solutie: fara PSD la putere, ei sunt maestrii risipirii banului public, fac statui in loc de infrastructura.

Ioan  •  21 noiembrie 2017, 19:51

S-a dublat nimicul. Va recomand cu caldura sa o lasati balta cu statisticile cu dedicație, si sa verificati caz cu caz. Prietena mea a plecat in uk pe pist de chirurg vascular acum cateva luni. Nu mai suporta 1. Nepotismul 2. Salariul extrem de mic cu garzi cu tot 3. Abuzuri si bataie de joc din partea cadrelor vechi (urlat, amenintat) 4.obligativitatea de a aviza pozitiv contracte cu dedicație in conditiile in care sectiilor le lipseste Totul si oamenii vin de acasa cu medicamente atat in Bucuresti cat si Timisoara. Ati fost vreodata sa vorbiți pe bune cu medici? Nu cred! Ca rezident muncești aproape pe moca, ani de zile! Ani! Nu luni, nu săptămâni. Ani si ani de indurat. Unde se mai întâmplă asa ceva? Nu am cunoscut un singur medic cu i varsta sub 40 ani care sa fie multumit de salariu sau sa nu se plânga de abuzurile sistematice ale superiorilor și coruptia endemica din spitale! Ma dezamăgiți domnule Tolontan. :( Va stau la dispoziție cu detalii.

Comentează