Două treimi din publicul TV câștigă sub 450 de euro per familie! Aceștia sunt oamenii trădați de ”politica Dragnea”

Motive de speranță într-un moment de defetism, disperare și cinism reciproc

marți, 21 noiembrie 2017, 11:55

18 milioane de români au acces la televizor. ”Publicul TV”.

Analiza veniturilor arată cât de întinsă este săracia.

60% dintre potențialii telespectatori au un venit mediu de sub 714 lei per membru de familie.

Sub 1.600 de lei este venitul a aproape jumătate (46%) dintre familiile de trei persoane care se uită la televizor

Consecința?

Două treimi din familiile de trei persoane adună mai puțin de 2.200 de lei pe gospodărie, adică sub  450 de euro pe lună!

Datele sunt chiar mai defavorabile decât cele de la INS.

Nu îți alegi să te naști sărac

Ele concordă cu statistica publicată în aceste zile de Eurostat: jumătate din copiii români, 49,2%, sunt supuși riscului sărăciei.

Ocupăm ultimul loc în Europa în privința protecției destinului copiilor.

Despre destin vorbim. Unii oameni consideră sărăcia o alegere, alții, o suferință din care se iese greu.

Dar toți ne întâlnim într-un punct: știm că sărăcia, cel puțin la copii, nu este o  alegere.

Nu îți propui să te naști într-o familie săracă.

Dar, odată crescut în condiții vitrege, condiția devine aproape destin. Studii nenumărate arată cum contextul social îți decide în mare măsură educația, locul de muncă, într-un cuvânt, viitorul.

1 din 2 copii din România este supus riscului sărăciei și excluziunii

Mai multe țări europene, inclusiv Bulgaria sau Ungaria, au crescut șansele acordate copiilor.

România le-a scăzut.

În schimb, ne mințim că suntem o țară de asistați social. Nu suntem, după cum demonstrează Valer Simion Cosma aici.

”Fără publicul PSD nu ne puteam integra în NATO și în UE”

Despre dezastrul adus de aceste cifre, deși nu le numește, vorbește europarlamentarul Sorin Moisă în scrisoare sa de demisie din PSD.

Păcat că e atât de lungă!

În fond, ceea ce-i reproșează Sorin Moisă lui Liviu Dragnea este exact trădarea interesului oamenilor în nevoie.

Moisă mărturisește că unul dintre motivele pentru care a intrat în PSD a fost încercarea de a-i ajuta pe cei care nu se pot ajuta singuri.

”Am simțit întotdeauna în plex disprețul sau chiar ura arătate de multă lume de pe partea dreaptă a spațiului public față de votanții PSD” Sorin Moisă, scrisoarea de demisie din PSD

În ciuda nesiguranței lor și în ciuda acuzei că se opun modernității, acești oameni au ales NATO, Europa și, în sens larg, alinierea României la civilizația occidentală.

Sorin Moisă face o observație fundamentală: ”Electoratul PSD a fost una dintre plăcile tectonice majore care au sprijinit re-occidentalizarea României în momente-cheie”.

Fără votanții PSD, România nu ar fi putut opta pentru Occident, căci ce poate face o mulțime dacă doi din trei oameni se opun?!

Moisă cere respect pentru acești oameni, după cum solicită respect pentru victimele Colectiv.

Demisionarul se declară șocat de inițiativa, chiar și nedusă până la capăt, de a sărbători printr-o sindrofie a șefilor PSD ziua de naștere a lui Liviu Dragnea, chiar când se comemorau doi ani de la tragedia Colectiv.

Motive de speranță

Moisă pleacă, Dragnea rămâne.

Și nici Liviu Dragnea nu e miezul problemei, căci ar fi nedrept să atribuim unui om nerealizările sau ura partizană. Ura care continuă să dividă.

Cu aceste cifre ale subdezvoltării naționale, mai e loc pentru speranță?

Da, așa cum sună o foarte pragmatică explicație.

„Ceea ce adesea obturează unghiul speranței este un fel de amnezie colectivă, care ne face să uităm cât de departe am ajuns, pe măsură ce străbatem deznădăjduiți cu privirea la cât de departe trebuie să mergem”.

E un pasaj din cartea scriitoarei Rebecca Solnit.

”Amnezia duce la disperare în multe feluri. Status quo-ul ar dori să credeți că este imuabil, inevitabil și invulnerabil. Iar lipsa de memorie a unei lumi în schimbare dinamică întărește pesimismul. Cu alte cuvinte, când nu știi cât de multe lucruri s-au schimbat, nu vezi că se schimbă sau că se pot schimba”.

Găsiți recenzia cărții pe brainpicking.com.

România s-a schimbat și se schimbă.

Important e să cântărim progresul nu cu măsura fixă a geometriei, ci cu înțelegerea sinusoidei biologice. Orice societate avansează pe un drum zigzagat, cu avansuri, reveniri și, din nou, elemente de progres.

Fără cuvinte mari, realist vorbind, ce este speranța?

Solnit crede că speranța nu e legată nici de optimismul nefondat și nici de pesimismul dezgustat.

Speranța nu e certitudinea că orice-vom-face-va-fi-bine. Și nici ideea că indiferent-ce-vom-face-va-fi-rău.

Nu, nu e!

Speranța este convingerea că ceea ce facem contează, chiar dacă nu știm cum și când va conta.

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii (82)Adaugă comentariu

wakki  •  21 noiembrie 2017, 20:27

Fără votanții PSD, România nu ar fi putut opta pentru Occident, căci ce poate face o mulțime dacă doi din trei oameni se opun?! asta este o idioțenie fără margini adică ar trebui să le mulțumim că nu s-au opus, sau cum ? ăștia nu au ales NATO, Europa și, în sens larg, alinierea României la civilizația occidentală, cum zice Moisă Iliescu cu PSD-PSDR-etc a ales pentru ei iar ei l-au urmat ca o turmă nici ălora nu e cazul să le mulțumim pentru că nu au făcut-o de bunăvoie sau din convingere, ci pentru că alea erau vremurile și nu au avut încotro

Vasile  •  21 noiembrie 2017, 20:32

La fel ca povestea cu ”tara de asistati social” si cliseele cu ”electoratul PSD” este tot un fake news perpetuat de pe vremea laboratoarelor cu postaci ale domnului Basescu. Daca tot suntem la capitolul cifre si statistici revedeti datele demografice privind votul la ultimele alegeri. O sa ramaneti surprins probabil cum multi dintre cei cu studii superioare au votat PSD si destui dintre ”sarantoci” cu dreapta. La fel, inegalabilul Klaus Iohannis nu ar fi fost ales presedinte daca nu ar fi fost votat si de multi din cei 60% de saraci. Nu imi e simpatic Dragnea, dar articolul asta e ca in bancul ala cu ”Eu acum am aflat.” De ce Dragnea? De ce nu Iohannis, Boc, Basescu, Ciorbea, Constantinescu etc? Saracia in Romania nu a aparut ieri. In cele din urma, nu contest problema saraciei endemice, dar datele prezentate sunt absurde. Cu 263 de lei pe luna, chiar nu iti permiti televizor si nici macar curent electric. Cu banii aia se poate trai doar in mintea tehnocratei care zicea ca romanii trebuie sa munceasca pe doi lei. De neinteles de ce ”sarantocii” nu au votat cu ea. :))

Titi Rulment  •  21 noiembrie 2017, 20:32

Citesc multe comentarii si mi/e frica...n-am pus chiar asa multi bani deoparte cat sa fug suficient de departe

ticbis  •  21 noiembrie 2017, 21:12

@haideusicfr: Nu e chiar asa... prima conditite ceruta Romaniei pentru a intra in Uniunea Europeana a fost nu stabilitatea politica (pe asta o asigurase Iliescu pe deplin, la fel ca si inaintasul sau Ceausescu inainte de 1989), ci stabilitatea democratiei si implementarea regulilor unei economii de piata autentice si a unei justitii reale, a unei politici care sa puna pe primul plan drepturile fundamentale ale omului si respectul statului in fata cetateanului. Iliescu a fost departe de asa ceva; e suficient sa ne amintim de mineriadele sangeroase pe care le-a organizat, de contra-manifestatiile cu sloganul "IMGB face ordine", de teroarea abatuta asupra pertidelor istorice si a liderilor lor (Ratiu, Campeanu, Cunescu), de celebrul "nu ne vindem tara", de piedicile puse in fata oricarei initiative private in timp ce toate unitatila de stat erau distruse sistematic si date gratis pe mana acolitilor fostei nomenclaturi comuniste, de prigoana impotriva presei independente, si ma opresc aici desi pot sa insir pana la noapte o multime altele. Ce-a facut Iliescu in niciun caz nu ne-a ajutat sa intram in Uniunea Europeana, dimpotriva! De altfel, din cate stiu eu, Romania a fost admisa ca membru cu drepturi depline in Uniunea Europeana la 1 Ianuarie 2007, cand Traian Basescu era deja presedinte in al treilea an din primul mandat, din 2004. Te asigur cu toata convingerea ca daca l-am fi avut in continuare presedinte din 1989 si pana in prezent pe Ion Iliescu, ai fi fost nevoit chiar si acum sa stai la coada la ambasade sa obtii vize pentru concediul alaturi de familia ta in Bulgaria, Austria, Grecia, Germania sau Italia. Cat priveste pretul painii, era 1 leu pe vremea lui Basescu si acum e 80 de bani; de aici si bunastarea adusa de PSD pe capul romanilor. Cat despre TVA, era 24% atunci si acum este 16%, salariile erau atunci reduse cu 25% si acum sunt reintregite si marite de inca 4 ori, insa alimentele sunt de 4 ori mai scumpe la toate sortimentele, gazul, energia electrica, utilitatile, transportul, carburantii s-au scumpit de cateva ori, la fel impozitele si taxele locale, darile catre stat, dobanzile la creditele de la banci. Daca tie ti se pare ca e mai bine, mie, sincer, nu!

pawn  •  21 noiembrie 2017, 21:18

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mircea Ordean  •  21 noiembrie 2017, 21:29

Un comentariu poate cinic... Putem interveni (mult) mai puțin asupra vieții / mediului, decît am vrea. Zic asta apropo de lumea cea amărîtă pomenită de d. Tolontan. Îmi pare rău, dar în ciuda gurii noastre mari și a viselor, realitatea își are propriile reguli de mers.

pawn  •  21 noiembrie 2017, 21:29

si intr-o nota serios-proletara; e adevarat, psd (desi singurul partid oarecum de stanga) nici nu se apropie de ce are nevoie romania. romania are nevoie de trotky, de impozite sangeroase pe succesiune (astfel incat egalizarea sanselor la nastere sa nu mai fie vorba), de taxe progresive pe venituri aplicate si de urmarire a bogatiei afisate la amprenta. si, desigur, de incurajare a celor (persoane, corporatii, orice) care vor sa-si redistribuie social parnaia de bani castigati mai usor ca oriunde in emisfera nordica.

ANONIMENI  •  21 noiembrie 2017, 22:00

Ca s-a numit Iliescu,Ciorbea,Nastase,Boc,Basescu,Ponta sau Dragnea,presa si romanii au cautat mereu un bau bau.Noi suntem nevinovati,politicul e de vina,de parca aia au ajuns acolo....de pe Marte.Desigur,preturile au crescut,e de vina Dragnea,uitam insa cat de nesimtiti suntem,caci romanul in prag de sarbatori,patronul,privatul,creste preturile ca sa-si umple buzunarul,pentru ca stie ...''se intorc ai mei acasa de prin Europa,la sorici si tuica,stai sa-i fac.'' Lucrez la privat si tocmai mi-am renegociat salariul de la 1 Ianuarie.Cum?Simplu.Mi-am pus patronul sa aleaga.Dai mai mult sau plec in alta parte(am mai plecat odata si m-a chemat inapoi) si...10% marire,ura!!!Deci personal,mi-a crescut salariul cu fix 220 de lei,mult putin,ii iau nu-i dau...nu cumpar oua ca are mama gaini,nu cumpar unt ca nu le are nevastamea cu prajiturile,motorina nu mai bag de la pompa ca am un vecin mecanic de locomotiva la CFR,copiii sunt destul de mari se descurca singuri,aproape,merg fara rovinieta si fara asigurare,e un risc ce mi-l asum,fur curent....mai pe scurt m-am adaptat,traiesc in Romania si imi e *** de bine,sunt unul din ''multimea tacuta'' :) Nu-s de dreapta,nici de stanga,*** ;) Chiar nu ma intereseaza ca Irinuca merge pe jos 30 de km pana la scoala,nu e treaba mea,trebuia mami si tati sa se gandeasca daca ii dau viata lui Irinuca sau nu.Probleme sunt peste tot,nu e treaba mea sa le rezolv,abia ma descurc cu ale mele,deci pana una alta,sa ne vedem fiecare de ale noastre,la job,acasa,in parc,pe scara blocului...ca sa moara si capra vecinului si uitatul peste gard,e tot ce ne tine pe loc.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ticbis  •  21 noiembrie 2017, 22:09

@Vasile: Imi pare rau sa te dezamagesc, dar statisticile cu structura si natura electoratului votant al PSD sunt publice si disponibile a fi consultate de catre oricine este interesat de acest subiect; nu are nevoie de altceva decat de acces la internet. Nu sunt clisee (din pacate), sunt realitatile vremurilor pe care le traim. Lucrurile sunt mai clare decat cristalul! Cat despre asistati social, eu pot sa-ti dau exemplu la prima mana de cel putin cateva zeci de comune si sate din tara in care niciun locuitor nu lucreaza ca angajat cu carte de munca nicaieri (si nici n-a lucrat vreodata in ultimii 20 de ani). Singurii angajati sunt cei de la primarie, de la scoala din sat si de la biserica, restul locuitorilor asteapata postasul la sfarsit de luna cu alocatiile si cu ajutoarele sociale. Nu munceste nimeni in alta parte in afara ograzii proprii, dar bani iau cu totii de la stat si cred eu, degeaba!

Dr. Dan Patru Tudosie  •  21 noiembrie 2017, 22:37

Culmea e ca asta e publicul comercial. Eu si toti cei din cercul meu de amici nu ne uitam la tv, iar venitul mediu in acest grup de aproximativ 40 de persoane sare de 3500 de euro.

Mircea Ordean  •  21 noiembrie 2017, 22:39

„Speranța este convingerea că ceea ce facem contează, chiar dacă nu știm cum și când va conta.” Sună frumos, dar tot în categoria drogurilor (și implicit de fugă de-o realitate căreia nu-i găsim soluție) intră.

Laur  •  21 noiembrie 2017, 22:59

Mi se pare că plecați pe o pistă greșită. Cei 4zeci și nu știu căt la sută au alte priorități mâine dimineață. :))

de la Vaclav  •  21 noiembrie 2017, 23:07

"Hope is not the conviction that something will turn out well, but the certainty that something makes sense regardless of how it turns out." ~ Vaclav Havel

Sorin  •  21 noiembrie 2017, 23:23

Nu aveti dreptate! Nu-i adevarat! Nu votantii PSD sunt cei mai pro-occidentali! Asta-i o prostie! Nu ei au votat pentru UE si NATO. Noi, ceilalti suntem mai profund si mai majoritari pro UE si pro NATO

ticbis  •  22 noiembrie 2017, 0:00

@ANONIMENI: Este dreptul tau sa judeci in felul asta; nu esti singurul, majoritatea gandeste si actioneaza ca si tine. Ti-a marit patronul salariul cu 220 de lei, insa asta e valabil azi, maine s-ar putea ca patronul ala sa nu-si mai poata sustine afacerea exact din motivul ca Dragnea l-a obligat sa mareasca lefurile salariatilor si el nu poate duce asa ceva cat sa merite continuarea business-ului. Ceea ce face el acum cu leafa ta vor face intr-o prima faza toti patronii, abia peste cateva luni isi vor da seama daca pot sau nu sa mai tina firma in functiune. Daca nu, o inchide si-ti multumeste frumos, iti cere scuze si te trimite in somaj (sper din tot sufletul sa nu fie cazul la firma la care lucrezi tu, e doar un exemplu). Aspectul pe care incerc sa-l scot in evidenta e ca niciodata intr-o economie de piata reala statul nu poate obliga pe niciun patron din lume sa mareasca salariile angajatilor; acesta mareste salariile doar daca firma lui obtine profit peste cel estimat in planul de afaceri sau daca isi doreste fidelizarea exclusiva a unor angajati anume, altfel niciodata! Doar in Romania se intampla asa ceva, ca guvernul sa dea legi ce obliga patronatul sa mareasca salariile angajatilor! O fi bine asa, dar in niciun caz asta nu se numeste economie de piata! Nicaieri in lumea capitalista civilizata nu se intampla lucrurile astea! De fapt, sa fim seriosi, in Romania nu se produce mai nimic, exceptand productia de la Dacia, cateva fabricute private minore, de exportul masiv de resurse (petrol, gaze, lemn, minereu, energie), de piata de telefonie mobila (ca toti cei 18 mil de locuitori, asistati sau nu, cotizeaza la greu pentru ca sa vorbeasca la smartphone si sa se plimbe pe net) si de bancile ce speculeaza prin dobanzi apetenta romanilor pentru credite cu nemiluita (adica de a cheltui bani pe care nu i-au castigat niciodata), in rest, economia reala a tarii e bazata strict pe consum. Consuma romanul de rupe, anul asta a consumat mai mult decat neamtul, francezul, spaniolul sau americanul la un loc! Cu cat o sa le mareasca guvernul mai mult salariile, cu atat mai mult va consuma romanul, ca deh, doar o viata are si e musai sa si-o traiasca la nivel de miliardar arab. Nu conteaza ca nu si-a mai platit ratele la banca de luni bune si ca ii dau aia telefoane amenintandu-l ca-i iau casa, nici ca e dator la intretinere si la utilitati, nici ca nu si-a mai platit de ani buni locul de parcare; le-a dat statul un plus la leafa si i-a obligat si pe patroni sa faca asta, deci baga neamule in all-inclusive pe plaja in Bulgaria si cumpara cu toptanul tot ce ti se pare mai exotic din Mega Image sau din Carrefour :)) La randul lor, nici comerciantii nu stau degeaba, la fiecare suta de lei data in plus de catre stat angajatilor salta preturile de la raft cu 1-2 lei la toate produsele, "ca au bani amaratii in buzunare si le e pofta". Asta nu e economie, in niciun caz economie de stat; e doar o ruleta ruseasca jucata de guvernanti pe spinarea romanilor si pe ce soarta si viitorul urmasilor lor. Asa au procedat si grecii cateva zeci de ani pana au ajuns in faliment; acum traiesc dar sunt indatorati pana peste cap pe urmatoarele cinci generatii! Pe scurt, daca patronul ti-a marit salariul pentru ca afacerea si profitul acesteia ii permiteau sa faca asta, ia-i banii cu amandoua mainile; daca patronul ti-a marit salariul pentru ca asa i-a impus prin lege statul, ia-i dar cu rezerve si incearca sa-ti cauti alt loc de munca. Din pacate, asa functioneaza economia de piata, n-ai cum sa-i fentezi regulile la nesfarsit si oricum!

Andrei F  •  22 noiembrie 2017, 1:13

@ticbis Domnule fabulezi la greu! Nu ar fi o mare problema dar nu cunosti notiuni elementare despre tara ta...Romania nu exporta petrol si gaze naturale.Mai rau ,le importa! Si o sa o faca pana exploatarile din Marea Neagra nu or sa fie pornite...Curentul electric exportat provine in majoritate de la eolienele care sunt conditionate de vant.In rest centralele noastre nu au randament ca sa fie bune pentru export si asta pentru ca centralele sunt vechi- doar cea a Petrom este noua- si au costuri de productie in majoritate mari...Esti singurul pe care- l aud ca patronii sunt obligati sa mareasca salariile...Majoritatea oamenilor sunt speriati ca patronii or sa lase salariile care au fost negociate pe net...Induci in eroare lumea cand afirmi ca numai la noi guvernul poate mari salariile.In majoritatea tarilor europene este stabilit un salariu minim sau un pret minim al orei de munca...Apoi sa spui ca un roman consuma acum mai mult ca un neamt ...este ceva care nu credeam ca poate fi gandit...Adica 2 din 3 romani traiesc cu mai putin de 450 de euro pe familie si asta poate da un consum mai mare decat a unui neamt care- si poate cumpara o masina in doar cateva luni? ????Un pensionar roman trebuie in majoritatea cazurilor sa uite de vacante in strainatate dar pensionarii vestici e aproape sigur ca in fiecare an fac cate o iesire...Asta inseamna consum...Te plangi ca se maresc salariile? O sa te plangi ca o sa ramanem singuri aici pentru 450 de euro dar sa avem si preturile de afara...

sundance kid  •  22 noiembrie 2017, 4:25

America a luat-o in jos de ani buni de zile si nu se va mai opri decit intr-un stilp asa ca se ne astptam la cei mai rau de acum incolo ! Romania oricum nu conteaza pentru ca nu conteaza .

Adrian D  •  22 noiembrie 2017, 5:32

Ha! Foarte amuzant comentariul "”FĂRĂ PUBLICUL PSD NU NE PUTEAM INTEGRA ÎN NATO ȘI ÎN UE”.Deci tot "Mos Ion Roata &Co." ne-au bagat si-n NATO si-n UE. Domn Moisa, mergi te rog intr-unul dintre sutele de sate sarace de prin Giurgiu,Olt sau Teleorman, acolo unde se gaseste acel "public PSD" si intreab-o pe Baba Safta sau pe Saveta ce inseamna NATO .Nu cine face parte sau cine este actualul secretar general al organizatiei.Sunt curios ce raspuns o sa-ti dea acesti fani declarati ai integrarii euro-atlantice.( Apropo Mos Ion Roata de la PSD stie unde vine Oc.Atlantic pe harta?) Domn Tolo, corect, nimeni nu-si alege sa se nasca sarac sau bogat, dar viata actuala iti ofera o sansa, sa alegi sa muncesti si sa ai un trai decent in Romania sau in afara granitelor ei sau sa devi asistat social , sa traiesti de pe azi pe maine din mila partidului de guvernamant sau a primarului.( ex. Teleorman sau Constanta- cu celebrul ghetto Henri Coanda).Ptr un pui congelat, 1 ltr de ulei si 1 kg de zahar /luna, domn primar iti cere doar sa votezi,nu-ti cere alt serviciu sau sa te puna la munca . PS.Domn Tolo, bunastarea unui popor creste direct proportional cu educatia. Te rog frumos sa-l intrebi pe domn Moisa de ce n-a urmat PSD-ul exemplul Irlandei sau al Finlandei sa aplice cota redusa TVA ptr carti,ziare si activitati sportive?Care este bugetul Min.Educatiei vs Min Dezvoltarii (dezvoltarea propriului buzunar, ca pana acum nu am vazut nicio autostrada terminata), de unde se sifoneaza banii publici?Au preferat sa dea 9 %TVA ptr circ si paine.Circ avem, iar "painea" cu tot acel TVA, tot scumpa e.

almaviva  •  22 noiembrie 2017, 7:08

@andreif... Imi pare rau sa va dezamagesc, dar da! Toti cei 84% care l-au votat pe Ilici in '90 au gresit imens, pentru ca prin acel vot orbesc, au condamnat Romania pentru ani buni de zile - timp in care alte tari estice s-au dezvoltat exponential si ne-au luat-o cu mult inainte. Multi din cei care au votat atunci au regretat amarnic alegerea facuta. Mineriade anyone?? Inca un lucru - pentru cei care il vad pe Ilici si ai lui drept mari vizionari politici care, vezi Doamne, au orientat Romania spre vest si capitalism: amintiti-va numai cum infiereau ei si electoratul lor pe strainii care vroiau sa investeasca ceva la noi in anii '90 ('nu ne vindem tara'); amintiti-va cum in 1999 Iliescu, Nastase si clica lor condamnau vociferos NATO pentru actiunile intreprinse in Kosovo; sau faimosul aforism de sorginte bolsevica al lui Ilici precum 'proprietatea e un moft'. Sa-i numiti pe acestia si pe sustinatorii lor drept 'pro-occidentali' este o infamie, o sudalma la adresa adevaratilor pro-ocidentali din tara aceasta, multi dintre ei care s-au jertfit in inchisorile ciumei rosii.

haideusicfr  •  22 noiembrie 2017, 7:55

Mai tc-icsib scrii mult degeaba. Vorbesti sa ai discutii.Ce am scris este asa cum este . mai documenteaza-te.Si lasa pe daca si cu poate..

haideusicfr  •  22 noiembrie 2017, 7:57

iar ghilobanul ala al tau Base a fost Presedinte ( de n-at fi fost!) si a vrut sa raztoarne guvernul Tariceanu.Mineriadele n-au nici o lergatura cu subiectul anului 2007.Le amesteci ca ti s-a pus pata pe PSD.

Andrei F  •  22 noiembrie 2017, 9:07

@ almaviva Domnule,politica e grea ,foarte grea...Daca nu intelegi care este problema Kosovo si ce inseamna pentru Romania...Noi nici acum nu recunoastem Kosovo decat la ce ni se impune...Si asa o sa fie mereu!Indiferent cine o sa conduca tara! La fel ca si in problema Catalana...Probabil ca esti printre singurii care nu stii ca 1989 si Iliescu a fost ceva impus...La fel ca si sferele de influienta de dupa razboi...Aia frumosii ai tai ne- au cedat fara regrete in sfera de influienta a rusilor...Aceiasi frumosi de afara puteau sa faca mai mult pentru noi.Poate faceau daca eram din familia lor...Pai ei ne spun ca avem probleme dar ei mai tare ne incurca...Se cearta astia pe o lege,o copiaza dintr- o tara vestica si ce sa vezi ; la noi da cu virgula.La mintea mea eu cred ca daca vor sa ne ajute sa ne lase sa implementam legile lor si gata...Problema proprietatii a fost rezolvata la noi mult in sprijinul fostilor proprietari...In tarile istete s- a mers mai mult pe despagubiri in bani...Si tarile vecine ne intreceau si in timpul lui Ceausescu ,desigur cu exceptiile care si astazi sunt aceleasi.Si da,daca acum 85 % din populatie isi doreste ceva ,sa zicem monarhie asta va fi.Indiferent de ce se poate intampla dupa...De altfel poate nu stii dar un anumit numar de catateni daca se unesc pot propune legi acum in aceasta tara...Tot aud ca x sau y pleaca din cauza politicului...Pai de ce nu influienteaza ei politicul? Si cand o fac de ce nu- si asuma? Sa ni- l asumam fiecare pe Iliescu,Basescu,Vadim ...Cu bune si rele...Deci lumea pleaca doar pentru ca in alta parte este mai bine.Cum o sa plece mai multi din cei cu studii mai multe nu ar trebui sa se mai planga de nimic din ce este in tara...Daca in toate timpurile se intampla asa, tara asta nu mai exista.Si oricat nu o sa va placa tara asta o sa fie mereu a celor saraci...Ei au indurat razboaie si toate prostiile celor ,,luminati,,...Si in democratie nu se spune niciodata ca cineva a votat gresit...Tot observ ca acest cuvant,,democratie,,devine o arma pentru unii dar mereu ii schimba sensul...Camva fel cum ne spunea Eminescu despre religie,justitie care au menirea sa- i apere pe cei bogati...

cunita  •  22 noiembrie 2017, 9:41

Doar acestor categorii de persoane trebuia sa li se mareasca salariul. Initial asa s-a discutat. Asa era si normal. Culmea e ca sunt persoane care traiesc din bani mult mai putini. Desigur ca nu va fi bine, pana cand nu se vor corecta aceste erori. Nu cei care avea salarii de peste 1500 ron, aveau nevoie de marire, ci cei care aveau sub 1000 , doar lor.

r adu  •  22 noiembrie 2017, 10:28

Ar trebui studiat modul de supraviețuire a celor cu venituri sub 1.000 lei pe lună. Cum de pot supraviețui, care sunt sursele lor de bani și care sunt cheltuielile lor ??? Apoi trebuie văzut cum pot fi ajutați aceștia și de cine. Apoi se pot face alte studii, ca cel de mai sus.

Andrei F  •  22 noiembrie 2017, 10:52

@r adu • 22 noiembrie 2017, 10:28 Domnule ,1000 de lei venit pe om nu este atat de rau daca esti o persoana care are unde locui,cu atat mai mult daca este si la tara unde mai poate scoate ceva si cu ce are pe langa casa si unde cheltuielile nu sunt cele de la oras...Desigur ,daca ai 20 de ani si iti trebuie totul de la 0 nu inseamna nimic aceasta suma...Deci conteaza varsta,sanatatea,de unde pleci ca una este sa ai unde sta si alta sa faci imprumut pe viata pentru asta,stilul de viata... Romania ar arata diferit daca ar fi multe familii la tara care ar avea un venit de cel putin 3000 lei...Desigur ca intervin multe variabile...Natalitatea tot la tara este mare...etc....

Crimson Veritas  •  22 noiembrie 2017, 11:37

Eu nu sunt pro-occident ... sau pro-orient ... nici nu stiu la ce anume va referiti ... pentru ca exista nuante ... importante intre tarile occidentale ... in ce priveste ... abordarea economica, juridica, adminstrativa, sociala ... fiti mai detaliati ... nivelul vostru de discutie este de cel mult clasa a 4-a ... de exemplu ... sistemul economico-juridic-social ... din Germania ... seamana ca 2 picaturi de apa cu cel din Rusia ... in esenta vorbim de 2 state ... politienesti ... la indigo ... si oferiti doar argumente ... de-a dreptul ... tampe ... pentru care unul va place celalat nu va place! In US / UK ... avem ceva diferit ... atat raportul stat / cetatean ... justitie, economie ... asistenta sociala ... cetateanul este lasat liber dupa majorat ... nu exista invatamant superior subventionat ... asigurarea medicala gratuita, statul isi ia efectiva mana ... si il lasa pe om sa se descucrce singur ... cu un nivel de libertati ... superior fata de to ceea ceexista pe planeta. Pana si baza common-law ... reprezinta ... retragerea statului din justitie ... si cedarea acesteia catre cetateni ... Statul ramane doar cu ... politica externa, Armata, Securitate Nationala ... este modelul de stat favorit. Si mai avem modelul de stat social eminamente bazat pe politici de stanga ... Franta / Italia / Spania ... deci aceste sunt cele 3 modele ... modelul popular (crestin-democrat) ... The Police State ... modelul Liberal si Modelul Social. Din proprile mele constatatri ... adeptul Statului Liberal ... in Romania se doreste fie Modelul Social (de catre electoratul PSD ... muncitor, dar neintreprinzator) ... fie Modelul de Police State ... puternic si agresiv imus de catre 2 regiuni din tara ... un bazin electoral important ... care au puternice influente ... atat etnice cat si ideologie ... germanice si hunice. Intelegeti? Nu este nimic foarte complicat ... doar ca in Romania nu exista apetenta pentru Modelul de Stat Liberal (american) ... este un conflict intre Sociali si Crestini-Democrati ... care exista in toata Europa ... Liberalismul refuza sa prinda la ... publicul european ... mai ales ... pentru ca este un public ... primitiv. Deci pro-occident ... nu exista ... Occidentul contine toate cele 3 modele de Stat ... Orientul ... doar unul (in nici un caz cel social ... Orientul este plin de Regimuri Totalitare, Dictaturi si Teocratii ... Religie (nu numai Crestine) + Stat >>>>> Cetatean) ...:)) Ati inteles? Daca mai aveti nelamuriri ... i'm busy! Sa ma sunati ... cand ajungeti si voi la un nivel al discutiei ... macar de liceu ... nu glumesc ... la liceu ... noi aveam discutii ... printre altele ... de un nivel mult mai ridicat decat astea pe care le aveti voi acum ... totul la voi este foarte simplificat, nenuantat ... rudimentar ... e ca si cum nu ati studiat nimic ... si descoperiti acum focul pentru prima data ... sintagmele 'occident' si 'orient' ... sunt desuete de la terminarea Razboiului Rece (ca si dreapta si stanga) ... interesele si zonele geo-politicie astazi Globale ... de ce nu incercati si voi ... sa nu mai fiti asa de ... primitivi ... Kovesi Gen! Si in loc de aceasta pozitionare politico-geografica ... argaica ... sa fiti Pro-Evolutie-Interioara ... sa fiti Pro ... fata de un sistem de valori si concepte ... superioare ... moral, uman ... cu geografia, politica si dreptul ... m-ati convins ... ca nu le aveti! Totul pleaca de la sistemul rudimentar de valori pe care il aveti ... nu de la vest, est si alte bazaconii ...:))

lary  •  22 noiembrie 2017, 13:09

'Intr-o taverna intunecata.....copii ai plebei proletare....' unul intreaba...' Spune-ti-mi cei dreptatea ?....( Eminescu) ....Dupa 100 si ceva de ani cineva intreaba ' ce este speranta ?...Raspunsurile alambicate ale filozofilor nu mai au putere de convingere ....pentru ca realitatea este cea prezentata in tabelul din articol .Felicitari Tolo ! Ps. Cum arata textul de juramint la investire al unui ministru Roman ?

Marius  •  22 noiembrie 2017, 13:41

Conform Studiului Audientei Radio, publicul de radio din Romania este un pic mai "instarit". Sau poate ca mediul in sine isi "selecteaza" intr-un fel auditorium-ul. Concret, la nivelul anului 2016, in 39,3% dintre gospodariile celor care au declarat ca asculta radio venitul mediu pe familie este de 450 euro (ca sa pastram comparatia cu datele oferite in articol). Ceea ce - ca sa pecetluim comparatia - este in mod semnificativ mai putin decat doua treimi. Universul Studiului Audientei Radio este format din persoanele în vârstă de 11 ani şi peste din toate localităţile urbane şi rurale din România, care nu lucrează în domeniul radio. Conform ultimelor date statistice disponibile (Recensamantul din 2011, Institutul Național de Statistică), mărimea acestei populaţii este de 17.808.907 persoane. Volumul eşantionului anual a fost de 30.300 de persoane (interviuri), iar eroarea maxima de esantionare este de 0,6%. Mai multe detalii puteti gati pe site-ul www.audienta-radio.ro

Tavi  •  22 noiembrie 2017, 14:34

Just. Foarte adevarat ceea ce ati expus.

buwaif  •  22 noiembrie 2017, 15:08

Regret Draga Tolo. Cu tot talentul tau, nu ai reusit sa ma faci sa simpatizez cu electoratul PSD. Nu ei au obtinut intratrea in NATO si UE. Au reusit-o cei care de obicei nu ies la alegeri si care au realizat atunci ca astea sunt obiective cruciale pentru noi. Electoratul PSD, voteaza mereu pentru ajutor social, pensii, saramale si mici de 1 Mai. Ah, si pentru sinecuri, desigur. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Emilian  •  22 noiembrie 2017, 16:36

Mie mi se pare o incercare patetica de a justifica de ce a stat el pana acum alaturi de cei din PSD. Un amestec de principii inalte si adevaruri distorsionate. Totusi, nu inteleg cum poate sa justifice furtul si oportunismul care par sa fie litera de lege in PSD! Acestea nu cred ca au vreo legatura cu vreo doctrina politica, asa ca respectivul europarlamentar bate campii!

yoz7777  •  22 noiembrie 2017, 17:11

Cataline, tu chiar crezi ca Moisa are dreptate? Ca oamenii *** au ales ei UE si NATO? Ce crezi ca vor face votantii *** daca maine GIO draknea o sa inceapa sa spuna ca NATO si UE sunt rele, ca ei sunt sorosistii, ca vor sa ne fure tara? Chiar crezi ca aia care au fost la Cotroceni sau aseara la DNA vor cantari prea mult si vor alege pe baza de discernamant si pentru generatiile viitoare sau isi vor insusi mesajele GIO draknea? Mai ales daca acestea vor fi trambitate si de colegii tai de trust de la ***, sau cei de la televiziunea lui ghita. Ce zici, ne intoarcem la demontratiile de pe vremea nemuritorului ilici si vom auzi din mii de piepturi "Nu ne vindem tara!"? Stii care e sansa noastra, ca o parte din astia au deja rude pe afara si s-ar putea sa le taie banii daca o sa continuie cu idiotenia asta...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează