Parchetul General s-a întors din Iran

marți, 19 decembrie 2017, 12:42

Parchetul General s-a transformat în Secretarul General.

Ieri, Parchetul General a făcut o declarație publică în care a spus, în esență, că revoluția din 1989 a fost, de fapt, o lovitură de stat.

Televiziunile au înțeles din ce spun procurorii militari că, pe 21 decembrie 1989, la mitingul organizat de Ceaușescu la București, au existat provocatori profesioniști care, cu o tehnologie militară sofisticată, au generat spargerea adunării.

Mie mi se pare că Parchetul explică în comunicat că dispozitivele militare ar fi fost folosite nu pe 21 decembrie, ci la dezinformările de după 22 decembrie, însă procurorii nu au revenit cu lămuriri după ce mai toată lumea a înțeles așa.

Iar ca esență, e limpede ce se înțelege, de vreme ce azi, pe prima pagină, ”Evenimentul zilei” a ieșit cu titlul: ”Parchetul General confirmă: în decembrie 1989 a fost lovitură de stat”.

Printre altele, Parchetul General spune clar: provocarea cu sunetul din 21 decembrie a fost premeditată și decisivă.

Pentru că așa s-a stârnit demonstrația care a culminat cu alungarea dictatorului.

Totul a fost calculat de cei care au preluat mai apoi puterea, folosind și sprijin străin.

Vorba lui Cristian Pârvulescu, la Digi 24, uluit și el.

”Parchetul reia tezele național-comuniste de după revoluție potrivit cărora totul a fost organizat de militarii români racolați de serviciile secrete ale URSS” Cristian Pârvulescu, sociolog

Parchetul General s-a transformat în Secretarul General.

Întors pe 20 decembrie din vizita în Iran, Nicolae Ceaușescu a ținut o cuvântare la televizor.

Mulți români așteptau în acea seară caldă de decembrie ca și ”Ceașcă” să accepte evidența și să renunțe la putere.

În schimb, secretarul general al PCR a fost la fel de rupt de realitate, de crud și de mincinos.

• În timp ce aproape toată Timișoara era în stradă, revoltată pentru cei împușcați, bătuți și arestați, el și-a redus cetățenii la ”câteva grupuri de elemente huliganice”.
• Ca și Parchetul General de azi, Ceaușescu susținea că ”scopul acestor grupuri e acela de a provoca dezordine ca evenimentele să se întindă și în alte orașe”.

Și Secretarul General, și Parchetul General au comis o eroare majoră.

Ei cred că noi, timișoreni, bucureșteni și români, am uitat acele zile și că pot citi istoria în cheia care le convine.

E o formă minimă de respect de sine ca neam să amintim:

1. Mult înainte de prima zi de revoltă de la Timișoara, cuțitul le ajunsese românilor la os.

În București se petreceau lucruri nemaivăzute într-un regim care credea că poate controla totul: când cădea curentul în tot cartierul, oamenii fluierau și îngânau la ferestre, sub protecția întunericului, ”Partidul, Ceaușescu, România”, cântecul odios al vremii.

Din fereastră în fereastră, se năștea un cor al îngânărilor ironice, reverberat între blocurile apropiate, tot mai tare, tot mai departe.

2. După ce Timișoara s-a ridicat în 16 decembrie, pe străzile Bucureștiului au apărut patrule militare cu arme.

Oamenii au înlemnit când au văzut arme pe străzi. Niciodată nu se mai întâmplase asta. Trecătorii se uitau urât la patrulele mixte, la care participau și gărzile patriotice.

Resimțeam totul ca pe o ocupație în propria țară.

Plutea o asemenea ostilitate în aer încât militarii, milițienii și securiștii o simțeau. Deși aveau ordine să patruleze continuu, uniformele înarmate evitau locurile aglomerate.

3. În facultăți se vorbea la ore despre crimele regimului de la Timișoara.

La București, profesorii erau întrerupți în aulele cu sute de studenți și întrebați ce e la Timișoara și de ce permitem așa ceva.

4. Gloanțele de la Timișoara, transmise de Europa Liberă, au fost auzite în tot Bucureștiul.

Transmisia de la ”Europa Liberă”, în care s-a auzit înregistrarea cu militarii trăgând în mulțime la Timișoara, a coborât asupra capitalei României un sentiment de teamă și de ură la adresa regimului.

”Huo, nu vă e rușine, români ca noi, mă!”, strigau oamenii. Și apoi rafale.

Se ajunsese prea departe.

5. Discursul TV al lui Ceaușescu de după întoarcerea din Iran a risipit orice iluzie.

Mesajul lui din 20 decembrie fost ascultat de oameni cu sonorul dat tare la televizoare.

Când și-au dat seama că dictatorul nu renunță, pe scările blocurilor s-au auzit fluierături și huiduieli.

Iar în acea seară, în oraș, oamenii înjurau pe stradă, în metrou, nu mai exista nicio reținere. Era clar că se ajunsese la care pe care.

6. La mitingul din Piața Palatului mulțimea a fost ostilă, tăcută și amenințătoare încă de la început.

În fine, în dimineața mitingului despre care Parchetul General susține că a fost spart cu mecanisme sonore, revolta mocnea de la sine.

Mulți dintre cei aduși cu întreprinderile în Piața Palatului au aruncat pancartele și portretele lui Ceaușescu.

Ne-am condus în Piață prietenii, cu teamă, că nu știai ce va face nebunul de Ceaușescu, și am văzut zeci de pancarte, portrete și steaguri ale Partidului aruncate pe margine, în spatele mulțimii.

Căci era inevitabil să se întâmple ceva!

• Provocarea nu e că mitingul s-a spart, provocarea e că a fost făcut.

În afara primelor rânduri, care fluturau anemic steagurile, celelalte zeci de mii de bucureșteni stăteau muți.

Asta se vede clar și pe imaginile TV.

Nu aplaudau, nu scandau. Semnalele sonore ale activiștilor erau inutile, capetele de lozinci strigate de ei rămâneau agățate în aer, căci nimeni nu le prelua.

Era umilitor pentru grangurii din balconul CC.

Pentru prima oară, Nicolae și Elena Ceaușescu aveau înaintea lor o mulțime ostilă pe față, care fierbea de mânie și de spaima că demenții din balcon pot să ordone să se tragă, exact ca la Timișoara.

Zecile de mii de siluete tăcute erau ca o mulțime de strigoi veniți să facă dreptate morților de la Timișoara.

Când procurorii vorbesc despre rolul vital al ”dezorganizării mitingului”, ei nu țin cont de faptele care arată că mitingul era deja modificat, de la sine!

Dintr-o mare adunare națională de sprijin pentru Ceaușescu, mitingul se transfigurase într-o adunare ostentativă de sfidare.

Martori oculari povestesc că s-a strigat, izolat e adevărat, ”Timișoara! Timișoara!”, înainte de a se auzi orice altceva.

Să nu ne îndoim vreun moment. Era exclus ca Bucureștiul să lase Timișoara să fie măcelărită!

Pentru că, în 21 decembrie, când regimul deja pierduse controlul pe Bega, Timișoara era liberă și doar un măcel putea restabili ordinea comunistă.

În acest timp, mulți oameni, mai ales tineri, am rămas în zonă, în apropierea Pieței, simțeam că se va întâmpla ceva.

Nu eram agenți ai GRU și ai nimănui. Nu aveam informații, aveam un sentiment că ajunge!

Eram români furioși, speriați și îndoliați că ajunseserăm singura țară comunistă în care Armata, Ministerul de Interne și celelalte forțe de ordine fuseseră puse să lupte împotriva propriului popor.

Toate aceste 6 puncte sunt lucrurile pe care le-a văzut cu ochii lui un singur om.

Fiecare dintre sutele de mii de români care au fost în stradă în București în acele zile are propriile amintiri, în detalii exacte care reconstituie caracterul inevitabil al căderii regimului.

Inițial, în Piața Palatului s-au auzit țipete, un huruit și mulțimea a fugit.

Piața aproape că s-a golit.

Dar zeci, apoi sute și în scurt timp mii de oameni s-au regrupat atât pe Calea Victoriei, în zona fostului Hotel București, cât și la Inter, de unde a avansat spre strada Onești, care pătrundea în Piața Palatului.

Pe Victoriei au apărut camioane în care civili securiști și milițieni în uniforme îi arestau pe manifestanți, în serii de scatoalce.

Dincolo, spre Inter, unde strigau mii de protestatari, au mărșăluit scutierii, ca să împiedice revolta să ajungă în sediul CC, unde era Ceaușescu.

Totul s-a petrecut extrem de repede!

Nici dacă veneau împreună GRU, CIA, Mossad și toate serviciile lui pește nu puteau să determine mii de oameni să protesteze cu mâinile goale contra celui mai sângeros regim comunist european.

Ceea ce ne-a mânat au fost ura, disperarea, dorința de libertate și sentimentul de revanșă.

Puțin mai târziu a venit și armata.

Iar noaptea a început măcelul.

Nici a doua zi dimineața, pe 22, nu s-a ieșit spontan?!

Păi, au năvălit milioane de bucureșteni de peste tot, oripilați de focurile de armă care se auziseră toată noaptea nu doar în centru, ci și mai departe, mai ales spre sudul muncitoresc.

E un minim respect de sine, ca nație, să nu uităm acest lucru.

Că revoluția a fost mai apoi confiscată, după 22 decembrie, aceasta este o altă discuție, corectă.

Dar, până la plecarea lui Nicolae Ceaușescu, nimeni nu putea manipula milioane de oameni, nu putea planta un sentiment de ură și de disperare la nivelul fibrei unui popor, nu putea scoate în stradă bătrâni și copii, femei și bărbați.

Zilele de 16 -22 decembrie la Timișoara, ziua și noaptea de 21 decembrie la București și tot ce s-a petrecut în celelalte orașe, precum Arad sau Sibiu, au datele istorice ale unei revolte populare autentice.

Nici Secretarul General și nici Parchetul General n-au cum să șteargă acest lucru.

Au fost zile în care am fost curajoși, solidari și ne-am ajutat unii pe alții.

În ceasul cel mai greu, în momentul de cumpănă întunecată, nu ne-am abandonat și nu ne-am lăsat să cădem.

La aproape trei decenii de atunci, e greu să fim mândri de țara pe care le-o vom lăsa copiilor noștri.

Dar cei care n-au trăit acele zile pot fi convinși măcar de atât: indiferent cine a profitat, indiferent de intențiile ascunse ale oricui, românii au ieșit milioane în stradă, spontani, curajoși, autentici și demni.