Burleanu, Sandu, Lupescu și bumerangul

Dezvăluirile președintelui FRF îl ating, deocamdată, pe Sandu, dar nu pe ”neamț”

miercuri, 7 martie 2018, 11:26

Ceea ce Răzvan Burleanu acuză la Mircea Sandu este corect.

Iar ceea ce a făcut Mircea Sandu a fost incorect.

Incorect după toate standardele lumii civilizate, pe care Sandu le cunoaște foarte bine.

Conflict de interese mare cât China

„Nașul” înțelege foarte bine că nu avea voie să facă afaceri între firmele sale sau ale ginerelui și fiicei și federația pe care o conducea.

Știe pentru că el a avut acces la principiile, chiar dacă nu mereu respectate, ale sportului global.

Puțini sunt românii cu funcții importante în sportul lumii.

Morariu, Vizer, Lupescu și, retras între timp, Sandu, cam ei sunt cei care au acces în elita organizatorică.

Iar aici, în lumea civilizată, conflictul de interese este clar marcat.

Conflictul de interese nu e un concept moral, ci unul legal și de business.

Când te afli în conflict de interese faci rău la propriu, rău măsurabil financiar cel puțin uneia dintre prăvăliile pentru care lucrezi.

De regulă, se alege praful cam de toate.

Sandu a profitat

Visit, Carpatin și Milenium sunt firme deținute de Mircea Sandu sau unde președintele FRF avea interes.

”Dacă făceam ceva ilegal mă săltau” este replica lui pentru justiție și pentru istorie, nu pentru membrii asociați ai FRF.

Căci acești membri au fost prejudiciați.

Cu toate inexactitățile documentării lui Burleanu, expuse de colegii mei Marius Mărgărit și Costin Ștucan, ceea ce spune președintele nu e o bagatelă, ci un lucru important.

Într-o epocă în care totul era îngăduit, Mircea Sandu a profitat de poziția de președinte FRF în relația cu afacerile sale private.

Maior și Burleanu

Dar nu e deloc în regulă felul în care Burleanu folosește în campania electorală aceste informații.

De ce nu a anunțat mai devreme membrii afiliați dacă ei sunt preocuparea și nu propria realegere?

Actualul președinte are reflexele unei lumi subterane.

Aia pomenită în dezvăluirile lui Dan Andronic.

Interesant că nici George Maior și nici Florian Coldea nu neagă ce spune Dan Andronic în ”Evenimentul zilei”.

O fi încurcat Andronic meseriile, de nu mai știa nici el când era proprietar, ziarist sau prieten al președinților de țară și al șefilor SRI, dar contează povestea, nu mesagerul.

Iar povestea arată că SRI era interesat de alegerile din FRF, cu replica finală aparținând lui George Maior: ”Bineînțeles că o să câștige Burleanu!”.

Jocuri ieftine

Astăzi, Burleanu se comportă ca și cum a avut profesori buni de științe oculte.

Scoate documente la timpul pe care-l consideră potrivit.

Bate în Sandu ca să înțeleagă Lupescu.

Și se agață de tot soiul de jocuri procedurale, de tipul modificării de statut FRF, în care pasămite Lupescu nu ar fi avut voie să candideze pentru că nu a ocupat funcții în AJF Bihor.

Așa e, nu a ocupat.

În schimb,Lupescu a lucrat la AJF Nyon, că fotbalul e organizat la fel în toată lumea, pe baza asocierii!

Dacă integritatea lui Lupescu rămâne în picioare, el are o șansă  reală să câștige alegerile

Chiar crede Burleanu că i-ar fi dat dreptate vreun judecător?

Cum să limitezi criteriul participării la alegeri chiar împotriva propriei tale geneze ca federație, care presupune afilierea asociativă la tine, dar și afilierea ta mai departe, la forurile europene și mondiale?!

În fine, am intrat în argumente de concept într-un moment în care se scot bâtele din dulap.

Deocamdată, Lupescu a rămas calm.

Dacă Burleanu nu are probe clare ale lipsei de integritate a fostului internațional, fiecare tragere a șefului FRF se transformă din fier în lemn și din glonț în bumerang.

Comentarii (32)Adaugă comentariu

alin popa  •  7 martie 2018, 11:40

Lupescu l-a sustinut pe Sandu, Lupescu stia ce face Sandu, Lupescu si Prunea l-au injunghiat in spate pe G. Popescu si s-au aliat cu Sandu pentru niste pozitii in FRF, Lupescu a facut si el destule cat s-a ocupat de marketing si arbitraje - a fost o ancheta prezentata si in gsp acum multi ani.

Razvan  •  7 martie 2018, 11:48

Induiosatoare incercarea GSP de a bagateliza "dezvaluirile" lui Burleanu, contestand momentul si originalitatea, nu continutul! Cand vorbim de integritatea lui Lupescu, vorbim si de "intoarcerea aemelor" (trecerea in tabara Sandu), scandalul cu mita pt arbitrii (cand a scapat la mustata de acuzatii) si acuzatiile de blat (cu momentul in care era sa ia bataie de la M. Niculae, despre care vorbeste folclorul tribunei)? Cand vorbin de apartenenta lui Burleanu la "servicii", putem vorbi si de ancorarea feneratiei de aur la interesele PSD (cu Popescu consilier si sprijin exprimat pt candidatura lui Lupescu)? Credeti ca asta vine gratis? Nu afirm ca Burleanu ar fi vreo "lumina" de integritate, dar hai sa nu ne prefacem ca nu stim cine e Lupescu si cativa ani la Nyon l'au transformat in vreun inger!

pawn  •  7 martie 2018, 11:58

burleanu a fost consilier la nenea ala cu "v-a placut aseara la vantu, domnuuu geoana?", plasata in ultima zi, la fel ca arestarea lui gica popescu. asa ca e de asteptat ultima seara (sau, ma rog, penultima, ca sa aiba timp sa ajunga la presa). il lupe, daca a priceput "masajul", mai are timp deci sa ceara azil politic in elvetia :) la maniera serioasa (desi eu sunt intotdeauna serios), cred ca exageram cu "serviciili". e o golanie eterna la noi, ca doar catavencu si agamita nu erau sereisti.

gintonic  •  7 martie 2018, 12:02

schelelait prelung al lui Ciurli-Burli!... gata pretenash, e timpul sa debarci!... te-ai infruptat destul, ai avut si parte de poze, prime grase, ai fost bagat si in... seama, te-ai plimbat!...gata!... intoarce-te in anonimatul de unde ai parvenit!... du-teeee-n pooool-itica, pentru ca acolo frazele tale au sens si eventual ceva creduli! ... or merita si cei din Generatia 90-2000 o sansa, ca sunt baieti ce au jucat la vremea lor titulari in campionate puternice!... ia-ti sleata de bodeni, visani si vochini si bucurati-va de acum inainte amintirile cu sansa vietii voastre petrecuta ca impostori la FRF !

dan  •  7 martie 2018, 12:04

alte "dezvaluiri" marca tolontan, o varza ieftina ..deja ne-am lamurit de anchetele sale...numai SF-uri , imaginatie bolnava

Burlanul  •  7 martie 2018, 12:12

Indignant tupeul unui personaj cu 0 realizari. Ionut Lupescu, daca ar fi fost mai inteligent, nu si-ar fi asociat in veci numele cu cel al lui Mircea Sandu.

ManX  •  7 martie 2018, 12:14

Nu este nici o surpriza ca se vine cu atacuri de acest gen, si cred ca este doar începutul. Nu am auzit ceva concret despre programele lor. Osul conteaza nu redresarea fotbalului românesc. O mare parte (principala) din vina celor care au adus fotbalul românesc în aceasta situatie, o are si aceasta generatie considerata de aur. Câti dintre ei s-au implicat în fotbal, dupa ce s-au retras din activitatea lor ca fotbalisti? .Din cei implicati, câti au fatcut lucrul asta cu succes? Au fost indiferenti, nu stiu ce i-a apucat acum sa scoata castanele din jar. Sunt curios pe cine o sa coopteze Lupescu în echipa. pentru ca din aceasta generatie nu prea vad pe cine. Când îl vad pe Raducioiu si mai ales când îl aud, ma apuca groaza. Chiar daca prinde un loc "doar" antrenor la echipele de juniori. Nu ca sunt someri, dar nu au avut nici o activitate în ultimii ani. Nu prea vad manageri si oameni de birou printre ei. Nu avem nici jucatori care sa inspire încredere si sa aiba valoare nici cel putin pentru campionatele de mâna a doua. Dupa cele de prima mâna, Anglia, Germania, Spania, Italia, vine cel al Frantei, Belgia, Olanda...etc...noi ne descurcam greu si în urna a III-a. As fii dorit sa candideze Chivu, iar Lupescu sa ramâna la postul pe care l-a ocupat pâna acum. Un lucru care ar trebui sa puna pe gânduri este alegerea lui Danut Lupu, care s-a dus în tabara lui Burleanu.

silviu  •  7 martie 2018, 12:27

Un articol corect si echilibrat . In sfirsit , un articol obiectiv si neutral ! ( spre deosebire , dupa parerea mea , de articolele d-lui Ioanitoaia si altor jurnalisti de la ziarul pe care il conduceti ) Personal , cred ca D-l Burleanu a facut si lucruri bune , numirea lui Daum a fost pozitiva cel putin din punct de vedere ca nu a colaborat cu conducatorii de cluburi si nu a selectionat jucatori in vederea ridicarii pretului de transfer , regula de jucator de 21 ani ...etc.

Venom  •  7 martie 2018, 12:44

@Tolo Dacă FRF modifică regulile din mers și pe genunchi, cu vreo urgentă dedicație pentru a dezavantaja posibili contracandidați, se ajunge în justiție. Cu legea în mână, are mari șanse să anuleze alegerile, retroactiv. Iar managerul de tip nou, numitul Burlesco, va fi bun de plată și organizarea altora. Dar, schimbarea a fost efectuataă de adunarea generală de ANUL TRECUT. A atacat cineva direct interesat în instanță decizia? Lupescu, măcar? Nu? E cam gata, Burlesco reales la al FRF congres. Cine să îl bată? Dacă tabăra cealaltă nu vine instant cu un nume cu ștaif, probabilitatea apariției unui tratament anti burlesc e redusă în anul de grație 2018. În ultimă instanță nu orea există alegeri acolo, ci votanți premiați care toacă niște bani împreună de pe vremea lui Sandu. Nici nu le-ar conveni un șef cinstit, că doar nu sunt acolo pentru fotbal ci pentru burtă.

ADU  •  7 martie 2018, 12:57

Daca te bagi in troc te mananca porcii. Lupescu nu trebuia sa apara langa Mircea Sandu in veci.

gigelos  •  7 martie 2018, 13:06

Voi l-ati introdus pe Sandu Mircea in ecuatia asta . GSP. Ati vazut ca Ionut nu coboara la barfa , l-ati adus pe interlopul asta batran . Care oricum e dusmanul lui Lupescu . Nu ai cum sa fii altfel cand iti este terfelita onoarea sotiei . De catre adevarati mafioti , oameni ce mituiesc judecatori si stau 2 saptamani in puscarie . Mituirea unui judecator . In mod normal , *** . Ati ajuns jos de tot Cataline ! Pacat ! Nici nu mai aveti unde merge , inainte va luati catrafusele si plecati , unde sa mergeti acum . De fapt puteti merge la CanCan , sunteti pe profil

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  7 martie 2018, 13:07

@gigelos: Nu ziarul, ci Lupescu l-a adus pe Mircea Sandu la lansarea candidaturii sale, unde a și vorbit. Pentru Lupescu, Sandu e un personaj important și pozitiv de vreme ce simte nevoia sa fie sprijinit de el in campanie.

Vioteatza  •  7 martie 2018, 13:19

Credibilitatea lui Andronic este zero .Inversunarea voastra paranoida contra lui Burleanu , va face sa folositi tot felul de argumente subrede, care pana la urma vor face un mare deserviciu chiar celui sprijinit, Ionut Lupescu .

Yo  •  7 martie 2018, 13:21

Pentru cine nu trăiește in țara asta trebuie subliniat ca in marea majoritate a firmelor private achizițiile și serviciile se fac pe baza de legături de rudenie sau bonusuri. La stat nu cred ca e cazul sa vorbim. Mai mult, sunt promovați cei care se descurca sa câștige fără sa împovăreze bugetul cu cheltuieli legate de salarii. De ce atunci sa ne miram ca la FRF se făceau lucrurile așa? Nu e corect, nu e moral, dar nu e nici ilegal. După cum știm, obișnuințele devin legale in timp, ori asta e norma de lucru de peste 25 de ani in România. Iar cel mai mare rău propagat după 89 este instituția nașului / finulul, cu care se acoperă miliarde, pentru exemplu ea nefiind atinsă de declarația de avere a demnitarilor.

Adrian  •  7 martie 2018, 13:22

E interesant cand a participat Andronic la discutia aia? Ptr ca Popescu era mare favorit pana cu o zi inaintea alegerilor. Dl. Maior nu putea fi asa sigur de victoria lui Burleanu decat daca era sigur si de inchiderea lui Popescu...

jinkx  •  7 martie 2018, 13:22

Lupescu a primit aprobarea tacita pt a se reintoarce si castiga alegerile veti vedea..

Urod  •  7 martie 2018, 13:25

Deja a făcut o gafa uriașă Burleanu, când a spus de Raducioiu ca este șomer... Raducioiu este șomer tocmai ca valorile în Romania sunt întoarse cu fundul în sus... Despre Mircea Sandu are dreptate... Mircea Sandu sa comportat ca un feudal aflat pe feuda lui... Tocmai de asta suntem unde suntem dar toate astea N-AU NICI O TREABA CU LUPESCU.... Vochin, dacă tot clamează corectitudine, atunci sa fie corect cu fotbalul.... Între Burleanu și Lupescu , n-ai voie sa stai sa gândești prea mult... Lupescu tocmai de aia a plecat din federație, ca nu era din filmul ăla.... El a ajuns când Sandu avea deja zeci de ani de federație...

gigelos  •  7 martie 2018, 13:39

@Catalin Tolontan - inseamna ca s-a *** si Ionut . El mai ramasese . Poate in mintea mea . Sa-l chemi pe Sandu Mircea la anuntarea candidaturii ... un *** . Nu-si da seama ce a pierdut .Pe langa povestile cu Giovanni , nevasta-sa , Culae , maica-sa ... N-am uitat eu mizeriile astea , cum Dumnezeu le-a uitat el . Mijlocas la inchidere , la bataie ... sa fie sanatos , si voi la fel

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Urod  •  7 martie 2018, 13:43

Lupescu a anunțat clar ca Mircea Sandu și alții nu va face parte din echipa lui, asa ca orice insinuări de legătură între el și Mircea Sandu, nu are rolul decat să arunce cu suspiciuni asupra lui Lupescu... Doar mârșăvie care se justifica cu celebra fraza....,,Suntem în campanie electorala ".... Era normala prezenta lui acolo, că vrem, că nu vrem a stat 25 de ani la FRF.... Și poate singurul lucru bun care l-a făcut Sandu este ca l-a adus pe Lupescu în federatie....

Mugur  •  7 martie 2018, 14:03

Burleanu este un politician "de carieră" si sunt convins ca are pârghiile necesare pentru a mai scoate din joben si multe alte informații " compromitatoare"despre Lupescu. Chiar si asa, Lupescu ar trebui sa castige alegerile. Nu n-ar mira sa i se blocheze candidatura lui Lupescu, dar dupa turnul 1, asa, ca sa ramana dom'presedinte fara candidat in runda finala...

jijrinovschi  •  7 martie 2018, 14:06

iaca echipa lui lupi,cel cu prune(a) in gura:nasu sandu presedinte de onoare si pe viata,cu 50 000euro pa luna,masina de servici si asigurare medicala platita de frf;secuiul sef cassai;mardeiasul sef ganea;pirnaiasul sef gica P.;***clovnul sef raducioiu(***din luptele de la baicoui);***,fraierul de serviciu-stelica *** si ultimul pa lista- panduru(care da cu *** u),sef de integritate-prea frumosul boanchis;bravos natiune,halal sa-ti fie

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Luca  •  7 martie 2018, 14:20

Nu prea imi pasa cine este presedintele FRF , dar , cand il aud pe Burleanu vorbind parca il aud pe Dinu Paturica ! Parca e fiul lui Viorica Dancila ... acelasi limbaj de lemn , aceeasi cadenta , aceeasi lipsa de continut !

a dica  •  7 martie 2018, 14:32

Nu exista, dpdv legal, conflict de interese in privat. Faci afaceri si *** daca este profitabil. Si aici trebuie sa dea managerul socoteala. Restul sunt povesti dezgropate ca sa ce?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

jolion  •  7 martie 2018, 15:07

Oricine va castiga, nu va putea sa bage forta, dinamism si viziune in niste jucatori cam limitati. Fotbalul, ca oricare alt sport il fac jucatorii nu conducerile FRF, LPF sau MTS.

Urod  •  7 martie 2018, 15:12

@Tolo....aceste alegeri sunt un examen pt toată societatea românească.... Dacă câștiga Lupescu înseamnă că suntem pe drumul bun.... Dacă câștiga Burleanu, înseamnă că mai este de așteptat mulți ani... Vreo 20-30 de ani, ca tara sa se pună pe direcția corecta... Sa nu se înțeleagă că-l acuz de coruptie pe Burleanu, îl acuz ca nu are puterea sa se dea la o parte în fata lui Lupescu, care este clar ca face parte din filmul asta.... Dar Burleanu a început sa aibă deja, apucături de politician ,, de România "... Adică nu vrea sa plece de la macelarie... Sa înțeleagă ca este normalitate sa ajungă FRF - ul pe mana unui fost mare fotbalist care a făcut administrație la cel mai înalt nivel....

gabriel  •  7 martie 2018, 15:56

Cine e Burleanu, cine l-a inventat? acela nu iubeste fotbalul romanesc. Iar Daum a fost o catastrofa la nationala.

Che Guevara  •  7 martie 2018, 18:10

1. Dintre Burleanu si Lupescu il prefer pe Burleanu. Asa "nepriceput" cum e el, avem garantia ca este in afara mafiei. Atat timp cat Lupescu se afiseaza cu Mircea Sandu nu mai avem ce sa discutam despre aceasta candidatura. 2. Ceea ce a facut Mircea Sandu a fost o mare mizerie. In vremea in care il imprumuta pe Jean Padureanu cu bani "din propriul buzunar" aflam ca de fapt el capusa FRF prin firme proprii sau interpusi. In aceasta situatie ne intrebam de unde veneau banii proprii - 400.000 Euro - cu care Sandu l-a imprumutat pe Padureanu? Iata ca veneau de la FRF prin metoda "suveica" erau transferati catre tatal blaturilor din Romania. Oare era un imprumut sau era o taxa de smecher? Adica partea lui Padureanu din afacerile FRF. Dupa ce s-au premiat singuri pentru calificari si si-au dat prime si mai mari cand au ratat calificarile, cei din echipa FRF au realizat ca pe Jean nu l-au putut prinde in organigrama. Asa ca iata un material pt DNA!

Obiectiv  •  7 martie 2018, 20:10

Daca tot aveti pretentia ca sunteti impartiali, ca toti ... ziaristii, de ce stucan publica articole pro-burleanu? L-am pus la punct in legatura cu ceasurile "de lux", i-am mai scris despre incasarile (prime, diurne, salarii) celui mai putin priceput presedinte de federatie din istoria fotbalului si mi s-a cenzurat/banat comentariul! I-am reprosat in special faptul ca ne considera neinformati cand jalnicul presedinte se refera la ceasuri normale, in conditiile in care firmele mentioante (in special una dintre ele) comercializeaza piese (nu ma refer la cele vechi, in serie limitata, de colectie) si cu peste 100000 Euro bucata. Domnule Tolontan, aeti intentii onorabile (vreti sa reabilitati ideea de onestitate in exercitarea profesiei), insa mai bine ati fi ramas la problemele atat de grave din lumea medicala! O.

almaviva  •  7 martie 2018, 20:14

In ton cu seful vostru, Nea Ovi, nu exista zi in care sa nu apara un articol denigrator la adresa lui Burleanu. Aceasta linie tendentioasa este vizibila si de pe luna. Ca mai toti dinozaurii din fotbal suprati ca au pierdut ciolanul, nea Ovi il infierea plin de venin pe Burleanu de cand acesta a castigat alegerile. Nu exista nici un moment care sa nu-i scape: nu dorea sa-l sprijine pe Blatter la alegerile FIFA in 2015? Gata, sa fie schimbat, e habarnist, distruge fotbalul! (Ca de! dinozaurii nu concep ideea de schimbare!) Propunerea cu jucatori U21 in liga mamaliga? Gata, e praf, sa plece! Si tot asa! Este trist ca si dvs v-ati angrenat in acest joc politic mizerabil - caci este fara indoiala un joc politic. Asa cum Dragnea l-a sprijinit pe Gino la LPF, tot asa el il vrea schimbat pe Burleanu. Atacandu-l cu atata inversunare in paginile ziarului dvs, nu faceti altceva dacat sa executati planul lui Dragnea si al *** lui de a acapara tot in tara asta. Asa cum deja au pus labele pe sanatate, educatie, justitie samd. Restauratia e (aproape) completa.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

tony  •  7 martie 2018, 23:30

at ceva in decursul a 40 de ani in romania.este sistemul bugetar si cel particular.sistemul bugetar ar trebui sa functioneze ca o logistica intro firma o parte a personalului care supravegheaza pe cei care lucra.ca cei care lucra adica produc sa :nu fure,sa nu se bata,sa isi execute atributiile ce le revin adica tot ce face o firma sau in cazul nostru o tara sau mai exact in cazul nostru performantele sportive sa existe si sa functioneze.sistemul bugetar in schimb adica muncitorii sunt cei care produc si dau de mancare pentru performantele lor si bugetarilor intro firma fiind acestia contabilitatea secretarele,paznicii,sefii de supravghere pt control calitate etc in cazul unui stat fiind politia,armata,sistemul sanitar,de pensie,magistratura etc,iar in cazul sportului fiind ministrii ai sportului,presedintii de federatii etc.de ce toata prezentarea asta pt ca exista in romania cateva tipologii dupa care te poti ghida in functie de natura omului in a ocupa o anume functie.in special daca este una bugetra unde cei care lucra acolo sunt tot ei care se verifica peei si indiferent de ce fel de lucruri constata sau nu constata de regula raspunderea personal este demiterea de pe o anumita functie.demiterea in sine poate era un lucru inspaimantator prin anii 90 dar in ziua de azi este egal cu zero oamenii nu o sa isi faca mai bine atributiile sau nu o sa opreasca din furat doar cu amenintarea ca vor fi DEMISI.ca nu sunt curiosi de acest efect.Si atunci ajungem la o tipologie de personalitate a omului care ocuoa o anumita functie.aici gasim un om cu renume mare dar care nu are inovatii sau idei de a aduce o anumita performanta cu propriai persoana in functie ci doar are doar renumele din trecut obtinute corect dar pe alt plan decat cel managerial,a doua tipologie a omului aparent corect necunoscut deci cum zic romanii FARA RECLAMA care iara in timpil care l-apetrecut in functie n-are iara nu stiu ce performante din pacate.mai este tipologia omului care face ceva in functie nici el prea mult tot din lipsa de idei ca ceilalti doi mentionati mai devreme si a carui preocupare principala traind in perioadea asa zisa libera cand orice faceai in tara asta erai CU MAINILE CURATE deci nu l-a prins nimeni inca deci negustor cinstit.numai ca a fi NEGUSTOR CINSTIT este un statut.iar NEGUSTORUL nu e niciodata cinstit asta e ca o axioma pt ca e negustor.Asa ajungem int-un loc unde se formeaza tabere unii vor pe unii altii pe altii dar dupa parerea mea criteriile nu ar trebui sa fie cat de cinstit sau hot sau vechi sau asa zis EXPERIMENTAT sa fir.Ci mai degraba cu ce inovatii vine unul sau celalalt pentru functia care ar trebui sa il ocupe.de ex sa propuna sa se organizeze cat mai multe campionate de cartier din toate judetele tarii pe teren mare sau mic din randul amatorilor ,a oamenilor pentru a selecta talentul din cei care vor sa joace un anumit sport asa cum este si in germania.germania in plan de fotbal cel putin fiind cel mai perfect exemplu.datorita campionatelor locale de amatori scouterii isi pot gasi mai usor material fiind prima data cantitate si dupa acea calitate.sa se faca presiuni la ministerul sportului de a obtine fonduri daca nu de la stat atunci sa se faca o legislatie prin care taxele de la transferuri sa fie intoarse de la bugetul de stat si atribuite unor scouteri in functie de reusita lor.sa fie intoarse ca premii in organizarea a campionate de amatori in cartiere.pentru ca romania deocamdata isi are pepiniera de sportivi doar in randul celor care se legitimeaza.dar din pacate nu toti cei care se legitimeaza sunt sau devin cei mai buni.in alte tari aceasta nisa este atribuita si celor care nu activeaza initial la un club.ei astea arfi unele dintre idei si inovatii de a aduce ceva in plus in performantele sportive.de ce e important sportul??pentru patriotism si aici ma refer la unideal care la care o institutie cum e federatia ar terbui sa exceleze sa o faca simtita in special in cei care nu o mai simt.asta ar terbui sa fie menirea federatiei de orice sport.ar trebui sa ofere o motivatie celor care vor sa plece un motiv sa nu doreasca sa plece din tara asta.o anumita suma de bani pt om este doar o motivatie de moment aceasta putand sa se schimbe in multiple variatii.dar patriotismul este o forta foarte puternica daca este exploatata folsosita la maxim.mai demult erau razboaiele si atunci se inflacara patriotismul,acuma ca norocul metodele prin care se pot confrunta tari orase sate grupuri de orice natura este SPORTUL!In consecinta indiferent pe cine cum judeca toata lumea aici prin postarile lor sfatul meu este sa se corleze la ce fac oamenii sau pot face oamenii dar la concret anuntat daca vor sa mai ocupe aceste functii .si daca ne dam seama ca nici unul nu are aceste calitati sau nare inovatii sau idei la concret nu in ansamblu(ca oamenii sa polemizeze despre asta mai degraba nu despre numele unuia sau altuia sau chiar de disputele dintre ei)atunci e bine sa se reorienteze la altcineva sa ridice alte subiecte care sunt legate de invatiile mai sus mentionate.pentru ca daca judecam cu speranta asa suntem 50%pierzatori din start.e ca la jocurile de noroc 'poate o sa am noroc" sau poate nu...pt ca pana la urma dupa ce ii agream si ne culcam seara cu ei in functii tot cu ei ne si terzim!!!...

Miștotică  •  8 martie 2018, 11:21

@Tolo știi ce e frustrant? Că Lupescu e văzut ca Mesia de aproape toată presa doar pentru că a jucat bine fotbal și s-a învârtit o perioadă pe posturi executive în cadrul frf și uefa. A prezentat cuiva vreun plan concret ( nu abureli cu o să vedem, o să vorbim)? Unde e presa aia "critică și echidistantă" care dă, constant și pe bună dreptate, cu *** în Burleanu? De ce nu îl trage de mânecă ci mai degrabă îi suflă-n ... pânze?!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

COLINA  •  12 martie 2018, 0:55

La FRF este un vast ,,front de lucru'', de ce nu va bagati? Federatia lui Burleanu este impanata numai cu oameni obedienti lui, iar pentru asta, ii lasa sa faca ce vor muschii lor si comit numai abuzuri. In cadrul ei avem cea mai mafiota organizatie, CCA, care promoveaza si deleaga arbitrii si observatorii dupa reguli proprii si interese sub diverse forme. In campania electorala de acum patru ani, Burleanu declara, in diverse imprejurari ca, daca iese presedinte, va face ordine la CCA, pentru ca stie tot, are si probe (sugera ca este ajutat de servicii) despre toate cate s-au intamplat si dadea exemplu jocul Papid-Steaua, arbitrat de Diaconu-bricheta, intrerupt fara sa trebuiasca asta; ,,stim tot, cine a dat, cat a dat, cum a dat, cine a luat, voi trage linie'' lasand de inteles ca, Diaconu, deja sef la CCA, baiatul lui Gelu de la magazie, finul lui Sandu, va zbura! A iesit presedinte si stim ce a facut si cu Daum dar, mai ales cu Vasaras si cu Diaconu. Lui Vasaras ii ,, multumim '' si acuma pentru prestatia de la jocul Romania-Olanda de la Cpnstanta (1-0, amintiti-va cum a fost!), unde, daca-mi amintesc bine, insotitorul brigazii de arbitri, sau cum se chema atunci, a fost Diaconu, ca doar Kasai le aranja pe toate. Vasaras este un bun paravan pentru Diaconu, care tot timpul a facut ce a vrut el; si-a facut comisia numai cu oameni yesmani, tot efortul acestora este ,,sa nu-l suparam pe Sandu''( altfel nu mai primesc jocuri pentru observare) , i-a eliminat din comisie prin diverse tertipuri pe Abrudan, Sorescu si care au mai fost,, oameni cu experienta si personalitate, a umflat imediat loturile cu arbitrii ,,monitorizati'' chipurile, pe lunga durata, astfel un arbitru din lotul B, (ex.Marica) arbitra etapa de etapa, la ligile B, A si C, iar arbitrii consacrati in aceste loturi nu primeau jocuri. Astfel, monitoriztii, primeau 14-15 jocuri pe tur, iar altii arbitri, care ,, nu erau ai lui'' primeau 2-3 jocuri. Nu a dat socoteala nimanui, Burleanu a dat ,, cauza CCA'' secretarului general care stim cine este, Vasaras a girat actiunile desfasurate cu tupeu imens, fara pic de jena, ale lui Diaconu. Multi arbitri, care puteau sa mai activeze, au trebuit sa renunte, pentru ca au actionat in instanta CCA. Presa ar trebui sa ceara CCA-ului sa publice (site-ul nu este actualizat) traseul pentru fiecare arbitru din loturile B si A, macar, si numarul de jocuri primite, de fiecare, in ultimul an competitional. Atunci sa vedeti minuni, cum de fulminant au fost promovati unii, fara stagiu si nr. de jocuri in lotul inferior, ce diferente sunt la numarul de delegari, cum nu se aplica regulamentul de retrogradare si multe altele. Din totdeauna s-au facut promovari asa zise ,, la exceptional'' dar nu ca acum, cu ghiotura! Este de notorietate cum l-a promovat Diaconu pe Radulescu, ce ,, artificii'' a facut pentru vecinul lui, care nu a rupt cu nimic gura targului! Acum, pe langa ,, senatorii de drept'' il are pe Barsan, nu este etapa fara el, daca nu rezerva, bietul de el, cum o fi facand fata, ca de arbitrat a mai invatat, daca a tot fost delegat! La asistenti situatia este mai trista (sunt mai multi!)! Aici arbitreaza numai ,,febletele'' lui, promovate de el, chiar daca gresesc, sunt delegati continuu, altii sunt uitati la delegari, cum spuneam, 2-3 jocuri pe sezon, te si miri cum de nu uita sa arbitreze si cum isi scot cheltuielile cu pregatirea? Devalmasia este totala in CCA, mentinuta intentionat asa, cat o tine, isi zic probabil, si, probabil, ca nici nu dau socoteala nimanui, s-au acoperit de regulament si proceduri, tot de el facute si, dau exemplu cu articolul in care se spune CLAR ca CCA nu este obligata sa delege un arbitru! Pai atunci de ce l-a mai facut? Pentru ca, asa zisul criteriu valoric este facut chiar arbitrar! Toate acestea se petrec sub ochii lui Burleanu care, chiar incep sa cred ca protejaza sistemul mafiot in care lucreaza CCA. Nimic etic, nimic moral la acesta comisie, toata lumea stie, de aceea are credibilitatea si autoritatea pe care o are si este pusa la indoiala de te miri cine. Sa vedem ce masuri se vor lua cu antrenorul Petrescu, care numai om nu mai poate fi numit si cu cei de la Craiova ( ultimele cazuri!), are cineva curajul sa taie raul din radacina? Cum dracu sa aiba cand tu, CCA, esti cine esti si cum esti! Tu, Burlranu, vii acum, dupa patru ani sa spui ca arbitrii luau bani, si nu ai luat nicio masura? Iti spun eu, neavenitule, arbitrii, unii din ei, poate au luat, ( erau baremurile modice), dar acuma nu mai iau, mai baiatule, acuma dau si majoritate din ei sunt niste nefericiti, nu-i apara nimeni, iar placerea de a presta aceasta frumoasa activitate le este diminuata de atmosfera din competitiile conduse de FRF, care nu a facut nimic pentru a o imbunatati, s-o aduca la nivel european. Cat tupeu poti sa ai sa mai vrei O DATA , tu care, concret, nu ai facut nimic pentru fotbalul romanesc! Hai, JET!

Comentează