Ministrul Pintea și primarul Tudorache nu au consultat ISU, SMURD și ”Floreasca” când au decis să mute spitalul de urgență pe București-Târgoviște!

Pentru pacienții cu urgențe se adaugă 11 kilometri într-un trafic infernal, ”iar medicii se vor trezi nu la 5, ci la 4 ca să ajungă la spital”

joi, 29 martie 2018, 7:04

”Nu am fost invitați să participăm la discuțiile legate de amplasarea noului Spital de Urgență” Raed Arafat

 

”Noi am aflat din mass-media. Nu am fost informați instituțional. Ambulanțele SMURD vor ajunge mai târziu, din cauza traficului și distanței. E nevoie de o analiză obiectivă asupra amplasamentului noului spital” ISU București-Ilfov

 

 

De Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Luni, 5 martie, au prezentat macheta.

Sorina Pintea, ministrul Sănătății, și Dan Tudorache, primarul Sectorului 1, au anunțat mutarea Spitalului Floreasca.

Dar, în privința locului, nu s-au sfătuit chiar cu urgențele de la Spitalul de Urgență Floreasca!

Primăriile, de capul lor

Există, în acest moment, două mari proiecte de spital, neconcurente, susținute de primării.

Unul, al Primăriei Sectorului 1, prevede construirea pe șoseaua București-Târgoviște nr. 10 a unui nou Spital de Urgență.

Alt proiect demarat, al Primăriei Capitalei, susține construirea Spitalului Metropolitan în zona Voluntari.

Ambele au de făcut față unei duble realități: pe de o parte, tot mai mulți bucureșteni locuiesc și lucrează în Nord, deci au nevoie de spitale.

Dar, pe de altă parte, zona devine infernală din perspectiva infrastructurii total insuficiente.

Și ambele proiecte au o problemă: ele ar trebui să se încadreze în politica națională de sănătate și de situații de urgență.

Acest articol este despre primul proiect, cel al Primăriei Sectorului 1, unde nici măcar nu i-au întrebat pe cei pe care-i mută!

Cu 11  kilometri  mai în nord

Noul amplasament pentru Spitalul de Urgență și pentru Spitalul de Arși este în zona restaurantului ”Doi Cocoși”.

Actualele clădiri sunt învechite și ambii manageri susțin de ani de zile ideea unui nou sediu.

O urgență la 4 minute primește, în medie, UPU Floreasca

Dar, în decizia lor, Sorina Pintea și Dan Tudorache nu s-au consultat nici cu cei care transportă și nici cu cei care tratează urgențele, după cum susțin aceștia, în răspunsurile oficiale pentru ziar!

Amplasamentul propus pe București-Târgoviște nr. 10 se găsește la:

Pentru șoferii bucureșteni, care traduc kilometrii în trafic infernal, noile distanțe înseamnă zeci de minute în plus!

80% din urgențe nu sunt aduse de ambulanțe

Problemele de trafic vor fi copleșitoare.

Mai ales că, așa cum explică Bogdan Oprița, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Floreasca, peste 300 de bolnavi pe zi vin singuri, pe picioarele lor, la urgențe!

”80% dintre cele 400 de pacienți urgenți pe care-i avem pe zi vin cu propriile mijloace, nu cu ambulanțele” Bogdan Oprița, șef UPU Floreasca

Dacă ambulanțele se mai strecoară, cu mare dificultate și ele, cum vor ajunge ceilalți pacienți la ”Doi Cocoși”?!

34.000 de urgențe pe an vin din restul orașului

Într-un an, UPU Floreasca îngrijește 140.000 de oameni.

40.702 dintre cazurile de la Floreasca provin din sectoarele 1 și 2

Jumătate dintre pacienții de la urgențe, 75.427 mai exact, sunt din București.

Problema capătă o cu totul altă dimensiune în cazul unui cutremur sau a unei alte catastrofe.

Raed Arafat: ”Nu am fost invitați la discuțiile legate de amplasare”

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, spune că decizia despre noul sediu de la ”Doi Cocoși” nu l-a inclus.

34.725 vin din restul orașului, adică din sectoarele defavorizate de relocarea spitalului în nord

”Nu am fost invitați să participăm la discuțiile legate de amplasarea noului Spital de Urgență”, explică el.

Arafat adaugă faptul că nu intenționează să deschidă o polemică.

”Poate că nici nu trebuia să fim noi consultați, ci Inspectoratul pentru Situații de Urgență București”.

Întrebați, cei de la ISU răspund redacției că: ”Nu am fost consultați instituțional, am aflat din mass media”.

ISU: ”Se impune o analiză obiectivă!”

Cei de la ISU spun că e OK că se face un spital noi.

”În calitate de structură responsabilă pentru gestionarea situațiilor de urgență pentru o populație de aproximativ 3 milioane de locuitori, apreciem ca fiind benefică intenția de construire a unui spital la standarde ridicate”.

Dar ei atrag atenția că nu așa se ia o decizie.

”Însă, din punct de vedere operațional, este de așteptat ca deplasarea ambulanțelor SMURD spre noul amplasament să implice valori de timp mai ridicate, generate de trafic, distanțele mărite, densitatea populației, importanta categoriilor de obiective și operatori economici, fapt ce impune o analiză obiectivă, realizată de către factorii implicați în procesul de coordonare și conducere a sistemului de urgență”.

Tonul ponderat, tipic instituțional, dar ideile sunt clare.

Doctorii speră ca UPU să rămână în Floreasca!

Raed Arafat adaugă faptul că în țările din Occident există, într-adevăr, spitale mari în afara orașului.

”Nu ar fi o ciudățenie ca un spital mare să funcționeaze la periferia orașului. Am văzut astfel de spitale în Europa, dar acolo am văzut că beneficiază și de o infrastructură bine gândită astfel încât  pacientul să ajungă cât mai rapid indiferent că vine cu ambulanța sau cu mijloace proprii”.

În privința zonei ”Doi Cocoși”, problema este infrastructura de transport, dar nu numai.

Șeful UPU Floreasca, Bogdan Oprița, care și el este partizan al unui spital nou, dar nu atât de departe de centru, mai dezvăluie ceva.

Printr-un sistem de rotație între spitalele de urgență din București, în zilele de duminică și miercuri toate cazurile de infarct din București sunt aduse la ”Floreasca”.

Cum ar arăta transportul unui pacient cu infarct din Rahova, Balta Albă, Pantelimon sau Titan tocmai la ”Doi Cocoși”?

Ei speră totuși ca departamentul UPU să rămână în Floreasca.

”Medicii se vor trezi la 4 ca să fie la 7 la spital, unde vor ajunge cum?”

-Domnule doctor Oprița, acum Spitalul Floreasca este cel mai aproape spital de urgență față de centrul orașului. Ce spuneți despre noul amplasament?
-Este o discuție amplă. Spitalul Floreasca deservește sectoarele 1 și 2 și zona aferentă DN1, dar în zilele de miercuri și duminică sunt aduse la noi toate cazurile de infarct din București. Deci timpul de transport al unui pacient din zona de sud a orașului va fi mai mare. Dar se va încadra în cele două ore necesare unui pacient cu infarct de la producere până la coronografie deoarece poate fi stabilizat. Acum se poate face tromboliza în ambulanță. La fel și cazurile de atac cerebral.

-Și la traume, la accidentele rutiere?
-În cazul traumatismelor sau cazurile de instabilitate din punct de vedere vital avem ”ora de aur”, dar acestea sunt direcționate către cel mai apropiat spital de urgență.

2023 este anul anunțat de oficialități pentru inaugurarea noului spital de urgență din Nord

-Probabil că vă bucurați că se face un spital nou.
-Sigur. Cererea pentru construirea unui spital nou noi am făcut-o anul trecut pentru că în această clădire am ajuns să funcționăm la limită. Suntem supraaglomerați, nu mai îndeplinim standardele de igienă și de aceea am ajuns să facem compromisuri privind circuitele medicale. Noul spital va fi de categorie IA, ceea ce înseamnă că va avea toate secțiile de specialitate și că nu vom mai avea situații de genul să transportăm cu același lift gunoiul, pacienții ieșiți din sala de operații și cei care trebuie duși la morgă. Oricâtă dezinfecție ai face după fiecare manevră, tot o să se ajungă la cazuri de infecții intraspitalicești.

-Și nu v-a consultat Ministerul Sănătății pentru amplasare? Sunteți și coordonatorul SMURD din București.
-Nu. Ne-au întrebat despre infrastructură. Câte secții să aibă, cum să fie puse, câte paturi. Dar nici pe noi, cei de la UPU, și nici pe managerul Spitalului Floreasca, pe care l-am întrebat, nu ne-au consultat în privința locului unde se va muta spitalul.

-Însă…
-Și mai e o problemă. Cea a felului în care medicii vor ajunge acolo, la ”Doi Cocoși”.

”Medicii vor trebui să se trezească la 4 dimineața, probabil. Ca să ajungă în zona „Doi Cocoși”. Dar cu ce să ajungă?” Bogdan Oprița

-Puteți detalia, vă rugăm?
-În tura de dimineață lucrează în jur de o mie de persoane. Majoritatea au renunțat la mașină pentru că aici pot apela la multe mijloace de transport în comun. Mă întreb câți dintre ei vor accepta să se mute cu locul de muncă la periferie?! Colegii care locuiesc în Balta Albă, de exemplu, se trezesc acum la ora 5 și ceva ca să ajungă la 7 la spital.

-Există planuri.
-Da. Am înțeles că se va construi o stație de metrou, că se vor introduce mijloace de transport. Sper că planul de mobilitate nu va rămâne doar pe hîrtie.

Spitalele de urgență au fost gândite, până acum, într-un cerc care să acopere omogen orașul

Cum sunt amplasate Spitalele de Urgență din București față de centru:

  1. Spitalul Floreasca – 3,7 km de centrul orașului
  2. Spitalul Sf. Pantelimon – 8 km
  3. Spitalul Sf. Ioan – 7 km
  4. Spitalul Bagdasar-Arseni – 7 km
  5. Spitalul Universitar – 4 km
  6. Spitalul Elias – 7,5 km
  7. Spitalul Fundeni – 7,5 km
  8. Noul Spital de Urgență – 16 km

Ministerul spune că știe Primăria, iar Primăria zice că a decis ”un grup de lucru”

La întrebarea ziarului: ”Cine a fost consultat când s-a luat decizia relocării în Nord a Spitalului de Urgență Floreasca?”, ministerul sănătății ne-a trimis la Primărie.

”Informațiile solicitate de către dumneavoastră sunt deținute de către Primăria Sectorului 1”.

Pur și simplu, pentru că Primăria dă banii, Ministerul dă senzația că se scutură de responsabilități.

Iar Primăria lui Dan Tudorache a spus că un grup de lucru a analizat ”avantajele și dezavantajele amplasamentului situat în Șos. București-Târgoviște nr. 10”.

Din acest grup fac parte:

În primul rând, Spitalul Floreasca neagă că a fost consultat în privința amplasamentului!

În al doilea rând, lipsesc cei de la situații de urgență, SMURD și UPU.

Pe scurt.

O investiție de 300 de milioane de euro pentru sănătate și intervenție de urgență a fost pornită sub coordonarea unei primării și fără cei de la intervenții de urgență în sănătate!

 

Răspunsul Primăriei Sectorului 1:

Comentarii (42)Adaugă comentariu

Tavi  •  29 martie 2018, 7:43

Raspuns poetic, care nu spune nimic....Tipic romaneste cand se doreste ascunderea (camuflarea)adevarului.

Teo  •  29 martie 2018, 8:07

Tipic românesc: hipermarketuri în centrul orașului și spitale la marginea lui! Excelentă articol. Referitor la amplasarea spitalului metropolitan, doamna primar general s-a gândit cum ajung bolnavii la el? A fost dumneaei în prima parte a zilei într-una din stațiile Tineretului, Piața Unirii 2, Universitate, Piața Română să vadă ce aglomerate sunt trenurile spre Pipera? Cum să ajungă amărâții de bolnavi la un astfel de spital? Aceasta în condițiile în care, aproape de centrul Bucureștiului, pe strada Peneș Curcanul (stradă din sectorul 3 care se termină lângă stația de metrou Mihai Bravu) funcționează o ditamai autobază!!! Știți de această autobază domnule primar al sectorului 3?

Papura Voda  •  29 martie 2018, 8:08

Ministerul Sănătății se spală pe mâini de orice responsabilitate. DAR A CUI O FI RESPONSABILITATEA???????????? A lui Mickey Mouse? A lui Superman? A lui Spiderman? Eu inteleg din acest articol ca spitalele nu sunt responsabilitatea Ministerului Sanatatii si ca spitalele trebuie sa fie cat mai greu accesibile pentru bolnavi si angajati. De asemenea parerile SMURD si ISU sunt asa ... facultative, de decor. Sunt curios, oare peste cati ani vor ajunge mintile luminate la concluzia ca ce ne mai trebuie noua atata sanatate si medici care oricum pleaca in alte tari... mai bine mergi *** la saman, la vraci, la vrajitoare sau la guru. E plina tara de nutritionisti, de daco-geti, de terapeuti, specialisti in energii, horoscoape *** La ce folosesc spitalele, invatamantul sau autostrazile???

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

axel  •  29 martie 2018, 8:25

Exista un plan de sistematizare a zonei Stefan cel Mare - Floreasca. Din ce plan fac parte mutarea ucigasa a Spitalului de Urgenta si dezafectarea stadionului Dinamo? Acest lucru trebuie expus opiniei publice si lansata o consultare publica! Pariu ca DNA nu va intra pe firul cazului? De ce oare?

Cătălin Tolontan  •  29 martie 2018, 8:26

@axel: intr-adevar, sa muti un spital fara sa consulti, asupra ampalsarii, spitalul si partea de urgente care raspunde de Bucuresti este un act de amatorism care te inmarmureste! Mai bine, daca tot ne dam cu parerea, sa faca dintr-o parte a bazei Dinamo amplasamentul pentru spital. Probabil ca supus la vot un astfel de proiect, 80% dintre oameni , inclusiv dinamovistii, ar vota "Da".

iod  •  29 martie 2018, 8:38

La Voluntari stim cine are interese imobiliare; la "Doi Cocosi" cui prodest?

bg  •  29 martie 2018, 8:41

Decizia de amplasare a noului spital este strict politica, de imagine, de bifare a unui obiectiv din programul de guvernare, de finantare externa si de dat de lucru firmelor de constructii clientelare. Se mai gandeste cineva la utilitate, la cum ajung pacientii din sudul capitalei cu infarct si AVC la acel spital, la cum ajunge personalul medical? Pacientii ajung gata morti...iar medicii obositi, haituiti si incapabili sa intre in operatii de cate 10 ore. De ce ar consulta primaria ISU, SMURD, ca daca iese prost, oricum nu raspunde nimeni si nimeni nu isi asuma responsabilitatea? Romania - tara lucrului PROST facut...pe bani multi. D-na Firea se baga in toate, nu incepe nimic si nici nu termina nimic. Unde sunt ambulantele promise, cele 300 autobuze RATB, centura Bucurestiului. De 2 ani podul Mihai Bravu peste Dambovita este dat in reamenajare unei antreprize care se face ca lucreaza pe principiul " timpul trece, leafa merge, noi muncim cu spor.

Cătălin Tolontan  •  29 martie 2018, 8:42

@bg : decizia de a construi un spital poate fi politica si nu e nimic rau in asta. E firesc. Face parte dintr-o politica de sanatate. Dar sa stabilesti locul unui spital de urgenta fara sa-i intrebi pe cei care nu doar coordoneaza, ci raspund efectiv pentru urgentele sanitare din Bucuresti este o forma de amatorism care te incremeneste! Lucrurile nu pot ramine asa, cand ai atitea alte solutii.

axel  •  29 martie 2018, 8:48

@Catalin - exact, mai mult as spune ca este un act criminal. *** care nu vor mai putea fi salvate din cauza scoaterii din oras a Spitalului de Urgenta! Acolo timpul inseamna viata, in acest caz cresterea intervalului in care bolnavii ajung la spital egal moarte. Trebuie neaparat identificat acest plan ucigas si expus opiniei publice! Eu inteleg ca persoanele sunt la secret, dar planurile lor nu pot fi, fiindca ne privesc pe toti. Romania e o tara in care nici sirenele salvarilor nu se vor mai auzi. Cand veti vedea cum o salvare opreste sirena, veti sti ca victima nu va mai ajunge la spital din cauza distantei.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F  •  29 martie 2018, 9:17

Dar ce rau vor sa faca astia!!! Auzi,sa construiasca spitale!!! Si ne spuneti ca trebuia sa intrebe in stanga si in dreapta??? Pai de ce,ca sa nu se construiasca?Sau sa se intervina cu acuzatii de mafie imobiliara? In presa se vorbeste de peste un an de zile de probleme in a gasi terenurile necesare construirii a noi spitale!!!Asta nu a avut nici un ecou aici desi eu in mai multe randuri v- am rugat...In presa se stiu deja franarii!!!Apoi pentru mine este neclar ceva.Actualul spital de Urgenta se desfiinteaza? Desigur,am formulat intentionat gresit...Se desfiinteaza cumva un spital din multele de urgenta? Atunci de ce se pune problema transferului de personal sau ai km. in plus sau in minus? Daca Bucurestiul se dezvolta inseamna ca trebuie si mai multe spitale...Oare cand au fost desfiintate spitalele a fost intrebat cineva?Cand personalul medical ridica problemele din sistem si Basescu ii trimitea afara daca sunt nemultumiti era bine? Cand o sa vrem sa fim egali domnilor?Contati gresit pe lipsa de memorie...

Florea  •  29 martie 2018, 9:35

Ce exprimare comunista, un "grup de lucru" a hotarat, adica primarul singur. Ceilalti reprezentanti au fost imaginari. Cu ocazia asta, se vor consulta si cu ISU si tot in voluntati si la 2 cocosi o sa le faca. Asta daca nu vin alegerile pana atunci si nu ne desteptam si noi in ceasul al 12-lea

laurentiucat  •  29 martie 2018, 9:47

mai bine s-ar face centura aia. nu totdeauna ajungi cel mai repede si in siguranta pe distanta ca mai scurta.

bg  •  29 martie 2018, 10:11

Si inca o informatie...care defineste modul de gandire si actiune al autoritatilor in amplasarea obiectivelor de interes public. La Viena, gura de metrou este chiar in fata intrarii principale a spitalului AKH . La noi, se contruieste a 2 gura de metrou (in diagonala) de la statia Tineretului chiar in fata Restaurantului fast food Dristor Kebab. No comment...

mihaistoian  •  29 martie 2018, 10:18

Cea mai buna locatie e zona dintre Nerva Traian si Biblioteca Nationala, terenul ala viran imens.

Mircea  •  29 martie 2018, 10:23

'grupul de lucru' nu ne explica si motivele pt ca s-a ales acea locatie ?

pawn  •  29 martie 2018, 10:40

@mihaistoian . subscriu. si pe calea calarasilor sunt terenuri nefolosite.

Aspida  •  29 martie 2018, 10:42

DOUĂ spitale de urgență pentru o capitală prost administrată și cu infrastructură antediluviană… încă nu-i rău… dar, până se va ridica și utila NOUL spital de urgență… mai va! poate va deveni un nou sediu «Ana Aslan»…

Alex  •  29 martie 2018, 10:59

Oare desteptii astia de la primarii au macar vreo idee despre modul total rusinos in care merg trenurile pe M4? Imi pare bine ca in sfarsit a scris cineva despre amplasarea acestui spital.

Horace  •  29 martie 2018, 11:17

Propun sa darame mallul lui popoviciu din baneasa si sa faca spital....!!!!

de pe ‘ici ‘sa  •  29 martie 2018, 11:25

*** a devenit un roman adevarat, dupa Apuseni, Techirghiol( unde cu inregistrarea strigatelor de ajutor, el spunea ca nu a strigat nimeni), dupa Colectiv unde asigura presa ca totul este sub control, are nesimtirea sa fie tot pe acelasi post cu toate ca s-au schimbat atatea guverne de la mitoman incoace.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Constantin  •  29 martie 2018, 11:30

Aproape toti medicii lucreaza si in privat dupa programul de la stat. Uitati-va cate spitale private sunt in vecinatatea spitalelor de stat parazitandu-le de fapt, pacientii sunt tratati minimal la stat si apoi dirijati la privat. Cei care sunt contra mutarii spitalelor sustin de fapt mafia spitalelor. De spitale noi corespunzand sec 21 avem nevoie dar numai in locatiile unde sunt in interesul comunitatii nu ale unora interesati. Pe scurt: locatiile sunt alese prost, unde mai sunt terenuri libere prinprejur, esplanada este ideala ca locatie dar unde vor face spitale-capusa cei interesati?

Hefaistos  •  29 martie 2018, 12:51

Am spus de la inceput (cand a aparut in presa) ca este o actiune criminala. Sa faci un spital generalist, este una si sa faci un spital de urgenta alta. Da ticlosia si interesele imobiliare ale politicianistilor de prin toate partidele sunt deasupra interesului cetatenilor. Si odata cu legile antijustitie, se pare ca le creste osanza in ei. Uitati-va la reactia dnei Firea PG ( P nu de la Pandele) de ieri (28.03.18). Mai multa mitocanie si aroganta greu de vazut. (.*** Dumnezeu cel sfant ***..)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ion  •  29 martie 2018, 13:22

Poate sa-mi spuna cineva, poate domnul Tolontan, ce se poate decide in sistemul sanitar romanesc fara a supune problematica atentiei genialului conducator palestinian din Carpati, mult iubitul si stimatul Arafat? Si acum mai colocvial, domnule Tolontan (am comunicat placut de cateva ori, insa infructuos pentru ca ce va sesizam eu nu vi se parea de impact-fie, asa ca mi-ati vorbit frumos) chiar tara asta si miile de cadre medicale din ``provincie`` (asa cum emfatic pronuntati dvs. sudistii si mai ales bucurestenii) n-au nici o relevanta raportat la nenorocitii vostri de 11 km din frumoasa voastra capitala? Oare de pacientii nostri si de orele noastre de culcare si trezire va pasa, ``capitalistilor inteligenti si aroganti??? Sa nu o luati prea personal, domnule Tolontan, ca n-are rost...

Luca  •  29 martie 2018, 13:36

Tolo , amatorismul este general ! Cand o persoana care vorbeste incorect romaneste este pusa sa conduca tara ...

io  •  29 martie 2018, 14:00

pentru cei din provincie e mai bine la marginea orasului, ajung mai repede. ati incercat vreodata sa ajungeti de la pitesti la universitar (la eroilor) cu ambulanta, luni dimineata la 8:30, trecand prin militari? habar n-am daca are legatura sau nu cu amplasarea, oricum d-l tolontan scrie ca intotdeauna... pentru #fanii fideli.

Papura Voda  •  29 martie 2018, 14:03

@ mihaistoian @ axel @ Catalin Tolontan Atat terenul imens dintre Nerva Traian si Unirii cat si extinderea in zona complexului Dinamo sunt idei foarte bune! Amplasare centrala, apropiata de alta zone ale orasului, cai de acces, mijloace de transport, metrou, bulevarde largi. De asemenea in zona Pietei Obor sunt multe spatii foste industriale unde nu functioneaza nimic. Zona are acces catre metrou si alte mijloace de transport. Pe Soseaua Viilor si strada Progresului sunt extrem de multe spatii asemanatoare. Locatii sunt, bunavointa lipseste. Eu m-am saturat de aceasta segregare Nordul Bucurestiului, unde locuiesc stabii si smecherii si Sudul pentru fraieri. Vor sa construiasca doua spitale si ambele in Nord. Estul, Sudul si Vestul orasului sa intelegem ca sunt pentru cetatenii de mana a doua. Stiati ca in zonele Giulesti, Crangasi, Militari, Drumul Taberei, Ghencea, Rahova, 13 Septembrie, Ferentari si Giurgiului NU EXISTA NICIUN SPITAL DE URGENTA SAU SPITAL MARE????? Cetatenii din aceste zone nu au nevoie de servicii medicale?! Sunt cumva nemuritori? Multi dintre angajatii Primariei nici nu stiu cum se ajunge sau unde vin aceste zone, pentru ca nu sunt din Bucuresti. Oare domnul Nicusor Dan a auzit de aceste zone ale Bucurestiului? Sau dansul salveaza numai ANUMITE ZONE din Bucuresti? O parte foarte mare a Bucurestiului nu are Spital de Urgenta si in principal niciun spital - oare domnii care afirma ca "salveaza Bucurestiul" ce parere au? Toate aceste zone sunt in Bucuresti, chiar daca pentru multi Bucurestiul este doar in Baneasa, Pipera etc

Cătălin Tolontan  •  29 martie 2018, 14:04

@Papura Voda: da, exista spatii intr-adevar mult mai bine plasate. Nu inseamna ca nu e bine sa existe spitale in Nord, ci ca nu poti amplasa o investitie strategica pentru sanatate si care va costa 300 de milioane de euro fara sa te consulti cu specialistii. Ce se intimpla e absurd si cetatenii vad si inteleg aceste lucruri.

john  •  29 martie 2018, 14:56

A Confederacy of Dunces...stim cine sunt, acum sa se dezvaluie si geniul.

Cătălin Tolontan  •  29 martie 2018, 14:58

@john: da, cartea e ff tare, sa-i dam si numele in romana: "Conjuratia imbecililor"

Man on the Silver Mountain  •  29 martie 2018, 15:52

Domnule Tolontan, eu cred ca nu trebuie sa avem asteptari de la un spital sa functioneze la fel de eficient raportat la intregul Bucuresti. In general, un singur spital nu poate servi bine decat comunitatea in care este amplast. Apoi cred ca trebuie sa tii cont si de tendinta de dezvoltare a unui oras cand stabilesti numarul de paturi, etc. Daca faci un spital nou nu trebuie sa te cramponezi de niste actuali angajati si asta sa fie un criteriu in stabilirea pozitiei. Nu are sens. Angajezi altii din comunitate. Sau te muti.

Valentin  •  29 martie 2018, 16:46

Trec zilnic prin zona de vreo 2 ani, se construieste in ritm sustinut de la Romatsa pana la Doi cocosi deci in maxim 2 ani va fi sufocata de trafic. In plus vis-a-vis de Doi Cocosi inspre statia de metrou se va construi un mall de catre cei de la AFI deci alt blocaj...

Papura Voda  •  29 martie 2018, 17:07

Daca faceti o cautare pe google maps si vedeti ce spitale sunt in Bucuresti, veti observa ca o suprafata mai mare de o treime din Bucuresti nu are nici un spital de urgenta si niciun spital mare. Vorbim despre unul din trei bucuresteni (poate chiar mai multi ca sunt zone de blocuri) care nu are un astfel de spital in apropiere. In zonele Bucurestii Noi, Chitila, Giulesti, Crangasi, Militari, Drumul Taberei, Ghencea, Rahova, 13 Septembrie, Ferentari si Giurgiului NU EXISTA NICIUN SPITAL DE URGENTA SAU SPITAL MARE. Nu am afirmat niciodata ca nu este bine sa fie un spital in Nord. Din partea mea sa fie spitale in toata Romania. Am afirmat ca nu este corect ca AMBELE SPITALE sa fie construite in NORD in conditiile in care in zonele de Nord-Vest, Vest si Sud-Vest nu exista nimic. E o chestiune de matematica – nu poti sa ai intr-o zona 4-5 spitale, iar in o treime din intreaga suprafata a orasului, in care locuiesc tot cetateni ai Bucurestiului – sa nu ai nimic. Dumneavoastra ati scris in acest articol ce rea este amplasarea la 11 kilometri de centrul Bucurestiului si ce probleme vor intampina bolnavii. Lucru pe care il sustin in totalitate. La argumentul ca o treime din bucuresteni nu au niciun fel de spital in apropiere, dumneavoastra trageti concluzia ca e bine sa se construiasca in Nord??? ......... Ma scuzati, dar cred ca am facut o confuzie. Eu credeam ca este vorba despre bucuresteni in articolul dumneavoastra. Observ ca este vorba numai despre anumiti bucuresteni, despre Preasfintia Sa Domnul Arafat si probabil despre alte combinatii pe care noi astia fraieri nu le intelegem. Noi doar citim si credem ca fraierii ca este vorba despre noi, cand in realitate este vorba despre unii dintre noi. Ati pomenit de „politica națională de sănătate și de situații de urgență“. Poate ca din punctul de vedere al unei situatii de urgenta cum ar fi un cutremur este bine ca toate spitalele sa fie intr-o singura parte a Bucurestiului si nu stiu eu. Sunt convins ca sunt destui baieti destepti in Romania care stiu ei mult mai bine. Nu-i asa?

The Insider  •  29 martie 2018, 17:28

Aproape...dar nu chiar...ar putea fi leitmotivul unei alte incercari de sifonare financiara , lucru care nu ma - ndoiesc ca se va intampla , fara doar si poate ! Ceea ce ar trebui totusi sa se retina si , mai ales , sa se inteleaga , inclusiv de catre autor , sunt ” mici” amanunte ce ar putea - intr-un context mai putin isteric si sau isterizant - chestie de optica - sa arunce o alta lumina asupra demersurilor initiate de onor primariile capitaliste ! Subliniez din start ca fiind corecta observatia ca beneficiarii directi ai logisticii nu au fost consultati , dar .... 1. S.M.U.R.D nu are personalitate juridica - este doar o structura operativa/lucrativa integrata dintre ISU (pompieri) si UPU - rile diverselor spitale - fie din capitala, fie din resedintele de judet ! Obtinerea unui punct de vedere al acestuia , devine astfel sortita din start esecului - nu are cine sa ofere asa ceva , caci nu este juridic existenta ! 2.Cum poate sa bata in retragere - a cata sau pt. a cata oara - acest personaj , ma refer la Dr. Arafat - care cand e ceva de evidentiat sau atras atentia spune ”....am dat dispozitie si nu s-a facut, sunt sabotat de catre ministerul Sanatatii ! ” iar cand apare o alta situatie pe care nu o poate subordona sau controla - deopotriva juridic sau financiar/logistic - sustine ”...nu intru in polemica, nu am fost consultat/chemat ...poate trebuia sa se vorbeasca cu ISU ! ” Pai oameni buni , D.S.U al carui conducator este si care a fost infiintat pt. domnia sa - subordonindu-i-se operational si pompierii, ambulante judetene si SMURD - este , de facto , I.S.U ! 3.Nu cunosc exact istoria infiintarii spitalelor bucurestene , as fi tentat sa cred ca au fost construite pe masura dezvoltarii orasului - exceptie vechile spitale cu valoare de monument arhitectonic sau cu aceeasi locatie si utilitate de zeci,poate sute de ani - dar a se plasa sopirla ”SPITALELE DE URGENȚĂ AU FOST GÂNDITE, PÂNĂ ACUM, ÎNTR-UN CERC CARE SĂ ACOPERE OMOGEN ORAȘUL ” - este incorect si omite - sper ca fara intentie sau rea vointa - un singur lucru : titulatura multora dintre ele si gradul atribuit nu este nici pe departe cea/cel reală/real ! Clasificarea - din pix facuta in diversele evaluari ale Casei Nationale de Asigurari de Sanatate , Comisiei de acreditare a unitatilor medicale ale MS s.a.m.d - avea doar rolul de a cosmetiza si permite incheierea unor contracte mai bune financiar cu platitorul , recte Casa de asigurari ! Ca sa nu mai pomenesc si de situarea in grila de salarizare a personalului net superioara fata de restul muritorilor de rand , urmare a obtinerii acestor calificative/titulaturi ! Sunt lucruri ce ar putea da de gandit si de sapat .... 4.Nu este totalmente adevarata afirmatia ca cei din urgenta nu au fost consultati....la nivelul MS exista departamentul juridic si Secretar de stat care exercită atribuțiile delegate de ministrul sănătății pe domeniul asistenței medicale de urgență ! Aceste 2 entitati ar fi trebuit - si ceva imi spune ca au facut-o - sa furnizeze atat informatiile juridice cat si cele functional organizatorice si arhitecturale presupuse de construirea unei unitati de profil ! Problema este cine si care este nivelul de expertiza detinut de sefii acestor 2 entitati - de investigat ...veti avea surprize frumoase , va asigur ! 5. ” Raed Arafat adaugă faptul că în țările din Occident există, într-adevăr, spitale mari în afara orașului. ”... pe bune ?! E uite ca nu m-as fi gandit la asa ceva...credeam ca trebe sa fie musai toate in buricul targului....sa vaza lumea ca se munceste....etc, etc, .... Sunt rautacios dar cred cu tarie ca acest personaj si-a atins demult limitele de competenta ! Strutocamila SMURD , Apuseni , Techirghiol , # Colectiv - avem de toate, sunt ingrijiti la cel mai bun nivel , nu e caz de transferat in strainatate...etc, etc, etc... - va suna cunoscut ?! - toate astea ar trebui sa dea de gandit cuiva , odata si odata ! Telemedicina, Ro alert . 600.000.000 mil. Euro pt achizitii ISU .....adica despre ce vorbim , finalmente !? Aratam in zare un incendiu ce ar putea sa se extinda - financiar vorbind - dar refuzam sa vedem cum se arde zilnic padurea din spatele casei...sau ca , mai rau , fundatia casei este arsa , dar am acoperit-o mediatic atat de bine ca am ajuns sa credem ca este ceea ce trebuie sa fie , si nu ceea ce ne pune in pericol imediat sau Doamne fereste ! - la o scuturatura mai acatarii a pamantului... In fine , poate am fost un pic patetic , poate nu am fost prea explicit sau poate prea tehnic , dar , repet , sper ca sa nu deraieze intreg efortul dvs. jurnalistic pe o carare ce va anatemiza irefutabil doar niste personaje în privinta carora aveti intreaga mea suspiciune si/sau retinere ca sunt în stare de altceva decat de incompetenta/furt/ipocrizie si minciuna ! Toate cele bune si bafta mai departe la investigat !

satanae  •  29 martie 2018, 18:10

Pina la urma, nu este chiar nici un mister: pe nimeni nu intereseaza cu adevarat spitalul, ca atare, ci doar faptul ca este vorba de o constructie, de pe urma careia se pot face foarte multi bani. Asa s-a facut dintotdeauna cu toate si asa se vor face in continuare. Nu este vorba de un spital aici, ci de o afacere imobiliara, de pe urma careia sa profite toti invirtitii aflati acum la posturi. Adica, Spitalul "Metropolitan" la Voluntari si ala de "Urgenta" la restaurantul "Doi Cocosi" ?!! WTF! Terenul de dedesubt conteaza si cine primeste banii pe el, dup-aia cine primeste contractul de constructie si semneaza apoi nenumarate acte aditionale etc. Bineinteles, cind si daca se vor apuca sa construiasca ceva, o vor face cam in 20 de ani, la un cost egal cu cel al unei misiuni spatiale americane pe Marte si, in final, mira-m-as ca rezultatul sa nu fie o cladire, care ar primi o utilizare mai buna ca sediu de birouri decit spital, pentru ca nu vor fi avute in vedere nici unele din cerintele unui adevarat spital. Ca sa nu mai spun ca poate si pe-aia o vor construi atit de prost, incit vor cadea bucati din ea, la scurt timp dupa inaugurare. O poveste clasica si care n-are moarte la noi, iar faptul ca nu i-au consultat pe medici e ceva natural, ca doar n-o sa strice frumusete de afacere imobiliara cu mofturile tocilarilor aia inutili.

grozasimona  •  29 martie 2018, 19:14

sa fim fericiti ca nu -au dus la OPOPENI, CU MINTEA PE CARE O AU. fiecare sectoe trebuie sa aiba un spital de urgenta , sau dupa specialitai, PENTRU DUMNEZEU , CINE SUNT ASTI ADIN PRIMARII, care-si dau cu presupusul? cand ajun ei bolnavi,????? este prea tarziu pentru restul populatiei.

Cătălin Tolontan  •  29 martie 2018, 19:15

@grozasimona: aveti dreptate, puteau sa duca spitalul pe cele doua piste de la Otopeni ca e deja turnat asfalt.

ddanos  •  29 martie 2018, 22:16

De ce nu se muta stadionul Dinamo? pentru a face loc unui spital?

Tutucea  •  30 martie 2018, 0:14

In occident statul nu construieste spitale si stadioane .

11  •  30 martie 2018, 1:47

Probabil trebuie pastrat si acualul spital cu o "aerisire" a capacitatii de primire. Insa apare vesnica problema a finantarii.

pacientuedevina  •  30 martie 2018, 22:28

Bravo Constantin! Iata ca societatea civila se trezeste, incepe sa vada cauzele reale, sa strige impotriva mafiei medicale. Inalta Curte a spus clar ca medicii din spitalele publice sunt functionari publici. Deturnarea pacientilor catre privat e infractiune, cazul Lucan este numai inceputul, veti vedea. Iata ca noile spitale se scutura de capuse. Iar legea trebuie sa interzica medicului care i s-a repartizat in spitalul public un pacient, sa-l trateze in privat ulterior. Pacientii NU mai sunt "vaci de muls" cum spun unii medici capusari

pacientuedevina  •  30 martie 2018, 22:38

Ministerul Sanatatii e prizonierul sistemului, este cel care acopera si mentine incompatibilitatile si conflictele de interese. De exemplu, el permite Colegiului medicilor din Romania sa nu ii inscrie pe medicii rezidenti in colegiu si sa ne trateze pe noi pacientii, fara ca sa depuna juramantul lui Hipocrate si fara ca da raspunda disciplinar! Iarin caz de malpraxis toti se ascund in spayele rezidentului...Asta e MS...

Alex  •  4 aprilie 2018, 9:01

Pentru catedrala neamului a fost loc in parcul din jurul palatului parlamentului, pentru un spital in care lumea sa se si trateze nu mai exista loc. Langa biblioteca nationala e un teren viran imens, dar na, nu e pentru amaratii care ajung la spitalele publice din romania.

Comentează