TVR introduce cenzura prin Regulamentul pe care l-a dat la semnat angajaților!

Abia numită de Parlament, la propunerea PSD, Doina Gradea, șefa televiziunii publice, cere angajaților să-și alinieze opiniile ”poziției editoriale a TVR pe o anumită temă publică”, lucru care încalcă legea

marți, 17 aprilie 2018, 1:35

UPDATE: TVR nu neagă aceste puncte din noul Regulament de conduită, dar spune că nu l-a distribuit angajaților, ci rezultă că i-a chemat pe aceștia la producător ca să-l semneze. TVR nu infirmă nici unul dintre punctele citate! Citiți replica instituției la finalul articolului. 

Conducerea televiziunii publice a distribuit angajaților noul Regulament de conduită.

În el sunt câteva lucruri de bun simț și necesare.

Dar, tot în el, sunt fixate obligații, care țin de lege, de ABC-ul jurnalismului și al democrației, pe toate trei încălcîndu-le flagrant.

Doina Gradea a devenit președintele actual al TVR prin susținerea PSD și prin aportul personal al lui Liviu Dragnea.

Multă vreme ea a fost în trustul Pro șefa neoficială, dar supremă, a ”comunicării corporate”, care, așa cum a fost aplicată de ea acolo, a însemnat o luptă permanentă între interesele comerciale și de influență ale companiei și libertatea de exprimare a jurnaliștilor.

Acum, Doina Gradea face ce a învățat și se joacă de-a șeful libertății de exprimare a angajaților TVR.

Iată ce li s-a dat oamenilor din TVR să semneze:

”8.3. Orice articol pe subiecte în afara temelor enunţate (subiecte controversate) semnat sau susţinut nu trebuie să contrazică poziţia (editorială) a TVR asupra temei în discuţie”.

Aceasta este, după orice criterii, o încălcare a ideii că ”opinia este liberă, iar faptele sunt sacre”, unul din temeiurile presei.

Potrivit Regulamentului, ”Articol” se referă la ”articolele din presa scrisă sau online”.

Cu alte cuvinte, conducerea TVR crede că are dreptul ca să prestabilească judecățile de valoare ale oamenilor săi, exprimate pe internet sau în ziare.

Potrivit punctului 8.3 din Regulament, angajații TVR nu ar avea voie să contrazică, în opiniile lor, ”poziția editorială a TVR”.

Iar aici se deschide un front mai larg al cenzurii, venite din faptul că, pur și simplu, acești oameni nu înțeleg ce fac!

Ce înseamnă ”poziția editorială a TVR pe o temă în discuție?”.

Bineînțeles că, potrivit legii Audiovizuale, nu poate, pentru că asta ar însemna o imixtiune în libertatea redacției + o încălcare a ideii că misiunea TVR e să fie echilibrat și să aibă acuratețe.

Dar Doina Gradea și colegii săi care au întocmit Regulamentul cred că cineva, fie și din interiorul redacției, are dreptul să fixeze ”poziția editorială a TVR pe o temă în discuție”!

Și că, odată stabilită această linie unică, oamenii din TVR sunt obligați să se abțină de la orice altă părere exprimată public.

Ce se întâmplă dacă nu respecți regulamentul?

”Codul de conduită va fi considerat clauză a contractului individual de muncă al personalului de specialitate şi al celui de conducere din SRTv, iar nerespectarea lui este considerată ca fiind abatere deosebit de gravă şi va atrage sancţiuni disciplinare şi patrimoniale asupra persoanei vinovate pentru prejudiciul material şi/sau moral adus SRTV”.

 

CE SPUNE TVR

 

Stimate domnule Tolontan,

Ca urmare a articolului „TVR introduce cenzura prin Regulamentul pe care l-a dat la semnat angajaților!”, publicat pe blogul tolo.ro, dorim să facem următoarele precizări, pentru acurateţe şi respectând dreptul opiniei publice la o informare corectă:

• Conducerea televiziunii publice NU a distribuit angajaților un nou Regulament de conduită. „Codul de conduită pentru angajaţii şi colaboratorii din TVR” este în vigoare din anul 2007 şi nu a suferit modificări de la data publicării pe site-ul intern al SRTv (2 februarie 2007). Regulamentul este publicat şi pe site-ul tvr.ro, secţiunea „Regulamente”.
• În ceea ce priveşte comunicarea prevederilor către salariaţi, aceasta a fost făcută în structura Producătorului General, în acord cu Anexa nr. 4.1 a Ordinului nr. 400/2015 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial al entităţilor publice, emis de Secretariatul General al Guvernului.
Conform anexei menţionate, anual, instituţiile publice au obligaţia de a evalua implementarea standardelor de control intern managerial. Primul dintre aceste standarde se referă la etică şi integritate şi vizează comunicarea către personal a unui cod de conduită.

Menţionăm că printre priorităţile actualului management al TVR se numără şi elaborarea sau îmbunătăţirea regulamentelor şi a procedurilor interne, în conformitate cu realităţile peisajului mass-media actual.

În acord cu misiunea publică a Societăţii, poziţia editorială promovată de TVR este aceea de a prezenta în mod obiectiv, imparţial şi echilibrat realităţile vieţii social-politice şi economice interne şi internaţionale şi de a asigura informarea corectă a cetăţenilor.

Apreciind preocuparea dumneavoastră constantă pentru activitatea managerială din cadrul televiziunii publice şi pentru interpretarea juridică a actelor normative care guvernează activitatea TVR, inclusiv a regulamentelor interne, considerăm că articolul dvs. conţine informaţii tendenţioase şi pur subiective cu privirea la postul public de televiziune. Aceste interpretări nu au nicio fundamentare legală, fiind pure speculaţii.

În spiritul deontologiei profesionale, vă rugăm ca atunci când elaboraţi un material care vizează televiziunea publică, să solicitaţi informaţii şi clarificări privind activitatea TVR.

Vă mulţumim!

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol

Comentarii (19)Adaugă comentariu

Mihail  •  17 aprilie 2018, 13:58

Si nu inteleg care este problema acest lucru se practica la Romania TV, Realitatea TV, Antena3 , DigiTV.Pana acum nimeni nu s-a plans de acest lucru de ce ar fi TVR mai special.

adrian  •  17 aprilie 2018, 14:07

Problema este in primul rand de libertate de opinie, apoi de faptul ca este post public, platit din banii nostri.

Cătălin Tolontan  •  17 aprilie 2018, 14:08

@Adrian: Aveti dreptate. Nimeni nu poate decide care e opinia celorlalti. Desigur, daca esti judecator sau angajat la TVR, nu e normal sa-ti exprimi public preferintele politice pentru ca asta ar afecta principiul impartialitatii. Dar nici nu poate vreun sef TVR sa pretinda ca exista ”o pozitie editoriala a institutiei pe o anumita tema” ca tocmai asta e ideea: TVR trebuie sa fie platforma unde se intilnesc aceste pozitii. Pacat ca, nestiind meseria asta, sefii TVR strecoara aberatii printre lucruri bune, pe care le are si BBC, si fac imposibila o discutie serioasa despre ce poate si ce nu poate face un angajat al televiziunii publice.

Mihail  •  17 aprilie 2018, 14:09

Vedeti domnule Tolontan ca aici este ipocriza dumneavoastra, de ce nu a-ti scris acealasi lucru si despre celelalte televizuni.De faptul ca Digi TV nu accepta decat anumite pareri de faptul ca din multele amende primite de Antena 3 de la CNA unele sunt primite pentru faprul ca nu au cerut si parerea persoanelor despre care se vorbea, adica nu au dat dreptul la replica.Vi se pare normal acest lucru, sa nu oferi dreptul la replica cuiva si sa il "porcaiesti" fara a se putea apara zile in sir? De ce nu a-ti luat atitudine?

Cătălin Tolontan  •  17 aprilie 2018, 14:10

https://www.tolo.ro/2017/05/24/doua-vorbe-pentru-conducerea-rcs-rds/

Bogdan  •  17 aprilie 2018, 14:25

Usor usor...ii dau dreptate baiatului meu ca vrea sa plece din aceasta tara.

Andrei F  •  17 aprilie 2018, 14:35

Sa stiti ca dupa ce am citit articolul m-am uitat pentru a ma asigura ca nu suntem pe 1 Aprilie! Iubitorii de sport daca vor isi mai amintesc cum la niste alegeri presedentiale trustul PRO era in barca celor care sunt impotriva PSD pe fata!In zilele acelea nu puteai intra pe PROSPORT fara sa porneasca si propaganda antiPSD!Acum ni se spune ca trustul PRO ar fi fost PSD!Doamne cum putem fi pacaliti pe fata? Calinescu,Moisescu,Mandruta in viata lor nu au spus un lucru bun despre PSD.De altfel Mandruta conducea flasurile din Prosport lucru care m-a facut sa nu mai citesc Prosport ca inainte!Mandruta la acele alegeri a colindat ambasadele!Se stie ce s-a intamplat atunci in afara!!!!Si totusi un ziarist astazi ma spala pe creier ca trustul Pro este cu Dragnea...-----Ieri ni se spunea de stampila pusa de Dragnea candidatului Lupescu.Desi nu Dragnea s-a bagat in subiect si GSP a tinut sa faca interviu fix inaintea alegerilor FRF!Impartialitate GSP!!!De ce?Pentru ca GSP nu a cerut interviuri si altor sefi politici pe tema alegerilor FRF!!!Deoarece coloana vertebrala a GSP nu tine si la in a demantela legaturile politice ale lui Burleanu!!!Ieri ni se facea referire la Palatul Cotroceni ca si cum palatul si nu locatarii palatului ar fi inlesnit lui Burleanu alegerea!!!Asta este inca o monstra de impartialitate!!!!Daca Dragnea este impotriva celor din Palatul Cotroceni o fi asa mare enigma de ce tine cu contracandidatul celui pe care tocmai dumneavoastra ati afirmat ca are legaturi la Cotroceni?-----Deci ieri se critica posibila implicare a politicului la alegerile FRF!!!Si eu spun ca FRF trebuie sa fie a tuturor iubitorilor de fotbal dincolo de convingrile politice.De altfel FIFA este stricta in asa ceva!!!Dar ce nu se putea la FRF nu se aplica si TVR!!!Este cumva acum TVR sub ocupatie PSD cum ne indica jurnalistul?Adica acum la TVR se canta ode lui Dragnea sau se produce Dragnea la TVR cum se produceau Udrea,Boc,Flutur de ajunsesera si in emisiuni folclorice platite din bani guvernamentali?Emisiuni amendate chiar si de CNA-ul de atunci care avea majoritatea membrilor din randul PDL!!!Eu unul de multisor nu ma mai uit la TVR...De ce?Pai acolo se produc toti propagandistii de dreapta!Rog pe cine este deranjat sa-mi numeasca un singur om de stanga care sa-si faca veacul la TVR...Acolo erau si cred ca o sa mai fie Liiceanu,Dinescu,Plesu,Mihaiu,Tolontan,Tanase...Candva tot pe o dezbatere TVR domnul Tolontan mi-a raspuns ca trebuie politica la TVR pentru a se cunoaste doctrinele politice!!!!Deci FRF si TVR nu pot fi oaze ale tuturor romanilor,trebuie sa fie tribuna distinsilor oameni de dreapta...Ei uite ,eu vreau o televiziune nationala care sa nu faca politica.Deci ce cenzura?Si sa vorbesti de cenzura dupa ce aici se cenzureaza adevaruri evidente?Am fost cenzurat si pentru emisiunea folclorica a lui Boc,Udrea si Flutur!Nici un ziarist integru nu a cerut sanctionarea acestora pentru ca au folosit pentru acea emisiune bani guvernamentali!Altii au patimit pentru ca au primit aplauze dar nimeni din TVR sau de din alte trusturi nu au zis nimic....Domnul Tolontan desigur ca-i convine sa ramana TVR -ul cum era.Oare a fost bine cand potrivit lui Remes seful TVR Culcer a dat pe post imagini tendentioase?Uite:,,Sentinţă irevocabilă: DNA, TVR şi Rodica Culcer trebuie să-i plătească lui Remeş daune de 15.000 de lei pentru difuzarea unor înregistrări din cazul „Caltaboşul”-potrivit ,,ADEVARUL,, ------- E de ajuns ca pana si ziare de sport au luat calea politicii ,asadar lasati TVR oamenilor...E clar pentru cine a fost bun TVR dar este clar si de ce majoritatea oamenilor asemeni mie ocolesc sa mai priveasca TVR.Si in parte asta si dumneavoastra vi se datoreaza...

George  •  17 aprilie 2018, 14:56

@Mihail - stimate domn, faceti diferenta intre TVR - televiziunea publica, platita din banii populatiei si orice alta televiziune privata, care apartine unei persoane, unui grup, etc. A devenit o normalitate ca la televiziunile private sa se poata lua o pozitie vadit pro sau contra, fata de o persoana, o situatie sau o institutie, pentru ca acolo exista un patron care poate dicta directia, insa, asta nu e normal sa se intample la televiziunea publica!!! Aici tocmai asta e ideea, e televiziunea poporului si fiecare trebuie sa fie liber sa-si spuna parerea, indiferent care e aceasta, dar sa o faca pertinent, eventual cu argumente daca le are si-i permit neuronii, etc. In aceasta ordine de idei, astept cu interes sa vad cate editii (eu ii mai dau maxim 5) va mai produce Patraru... usor suicidal (editorialistic vorbind) de ceva vreme incoace. :)

Obiectiv  •  17 aprilie 2018, 15:08

Cataline, te intreb di nou: de ce imi apar drept spam mesajele de pe alte bloguri? N-am foslosit niciodata cuvinte vulgare si mi-am argumentat de fiecare data afirmatiile; de ce se intampla asta? O.

Cătălin Tolontan  •  17 aprilie 2018, 15:10

@Obiectiv: fiecare site are propriile reguli de moderare. Ale noastre le gasiti in paza acestei pagini, in dreapta, unde scrie ”Regulile comunitatii”. Multumim!

un roman  •  17 aprilie 2018, 15:52

Asa cum cu ajutorul unui program mi-am scos din grila Antenele si RTV probabil ca asta o sa fac si cu TVR . Oricum Telejurnalul de la ora 14 a devenit locul unde Dragnea , |Tariceanu , Firea si ceilalti PSD-isti isi scuipa direct zi de zi ineptiile si minciunile !!!! Pana acum 2 ani urmaream cu placere stirile TVR care erau echidistante si echilibrate , acum sunt jenante prin servilismul arat coalitiei de guvernamant !!!!

Andrei F  •  17 aprilie 2018, 15:53

Multumesc GSP!!!Pe Chirila ma straduiam sa-l uit si de asta mai sus nu l-am mentionat!!!!Deci ...domnul Chirila un alt demn reprezentant al trustului PRO!!!Astazi chiar il ,,lauda,,pe Dragnea!!!In mare poate as fi gasit puncte de vedere pertinente ale dansului dar...a spus ceva de domnul cu legaturi la Palatul Cotroceni?Ii mirosea cumva politica in epoca glorioasa a lui Basescu?S-a simtit jenat de Burleanu si legaturile lui ascunse sau pe fata?Sau este militant doar de putin timp?Fariseii ...

Chalex  •  17 aprilie 2018, 15:57

Credeti ca va exista vreun angajat la TVR care sa se opuna? TVR este recunoscuta ca fiind fieful celor cu relatii sus-puse, astfel ca ratiunea de a exista a TVR nu este cea a servirii telepsectaorului ci... sursa de finantare. Fiind o institutie dependenta de banul public, in mod firesc vor fi desemnati in fucntiile de conducere acele persoane care vor accepta neconditionat ocrotirea cu strictete a "politicii editoriale" a celui care "plateste muzica". Dovada vie o reprezinta pana si emisiunea "Starea Natiei" care incet-incet "s-a adaptat situatiei". Asa vor proceda toti redactorii de emisiuni, astfel incat, volens-nolens, "directia politica" va fi pastrata cu sfintenie. Si cum un loc la TVR este "visul" oricarui bugetar care vrea un loc de munca mai "caldut si fara griji", nimeni nu isi va "bate cuie in talpa". Si, in fond, de ce ar face TVR exceptie de la "pesederizare" atata timp cat "partidul este in tot si in toate"? Dle Tolontan, inca o data va admir incercarea dvs de a deschide ochii - inchisi, din considerente existentiale ale "celor care nu cuvanta", dar traiesc - insa zbaterea va fi una cu rezultate infime pentru "cei multi" si cu multi nervi si eventual griji, pentru dvs. Aveti toata admiratia mea!

Cătălin Tolontan  •  17 aprilie 2018, 15:58

@Chalex: multumesc, dar va contrazic :-) Nici o comunitate umana nu traieste relaxat in conditii de lipsa de libertate si evident ca sunt in TVR multi oameni care vor fi afectati daca acest punct se pastreaza in Regulament.

gelu  •  17 aprilie 2018, 18:32

E ridicol si amuzant. Se spune in regulament si cine stabileste pozitia editoriala? Dar daca un reporter ia o declaratie care contravine "pozitiei editoriale"? Sau un invitat la o emisiune o ia pe aratura impotriva pozitiei editoriale? In plus sunt sute sau mii de posibile teme. Pentru fiecare exista o pozitie editoriala? Parerea mea este ca e imposibil sa nu incalci acest punct al regulamentului. Ai o sansa doar daca nu faci nimic si se pare in TVR sunt multi angajati feriti de incalcarea regulamentului:)

ana  •  17 aprilie 2018, 18:54

Interesanta informatia si infioratoare nu doar pentru ca sugereaza cenzura. Cel mai oribil mi se pare ca reflecta un primitivsm urias in a atinge scopuri pe termen foarte scurt. Nu ai cum sa ai o institutie care sa fie eficienta scopurilor tale daca porneste de la o completa neintelegere a tot ce inseamna principii de baza, ABCul cum spuneti dumneavoastra, in jurnalism, mass media publica, statul modern, reglementari organizationale. O astfel de institutie va functiona prost pentru ca e construita impotriva acestor principii de baza. Vrem sa credem ca e negare si strategie insa este un talmes balmes care nu poate duce la nimic bun pentru nimeni. Institutiile iliberale, antidemocratice si deseori anticonstitutionale ale lui Viktor Orban functioneaza in beneficiul lui pentru ca au fost gindite in termeni institutionali coerenti. Asa ca poate ar trebui sa multumim cerului ca politicienii nostri sunt primitivi si gandesc doar pe termen scurt. Singurul downside e ca pentru ca atata pot, atata reusesc sa faca si cand o solutie institutionala decenta ar fi in folosul tuturor, inclusiv al lor.

ana  •  17 aprilie 2018, 19:03

@Gelu Exact! Regulamentul e facut pentru a permite sanctionari cand are chef conducerea, nu pentru a garanta calitatea programelor TVR. Si pentru ca nu vorbeste de principii editoriale, firesc sa fie protejate, devine posibil ca orice deranjeaza pe cineva sa fie considerat contrar liniei editoriale. Si ar putea sa fie chiar orice tocmai pentru ca linia editoriala cel mai probabil nu va fi niciodata asumata pe fata pentru ca ar fi ilegal, asa cum si arata Catalin Tolontan. Cum ziceam, un talmes balmes care nu conduce doar la arbitrar si lipsa de profesionalism in toate directiile :(

Jean Claudiu Iuncher  •  17 aprilie 2018, 23:25

TVR introduce cenzura??????????? Doamne Dumnezeul meu Ceresc! Asa ceva??????? Adica nu lasa opiniile semi-libere ca Tolontan si total libere ca 22, Petreanu, Adevarul, Realitatea scl? Rog interventie imediata rachete aer-sol!

Gogu  •  18 aprilie 2018, 14:44

Vad ca nu se mai pune problema ca TVR este un colos cu peste 3000 de angajati care difuzeaza intr-o masura covarsitoare programe bazate pe arhiva. Si nici ca au un comportament de bugetari de super lux (fara taieri de 25% din salariu la momentul 2010, cu crestere anuala a salariului cu nivelul inflatiei si altele). Asta ca sa nu mai zicem de familii intregi care-si au cuibul caldut in TVR. Dar, astea sunt demult uitate, acum umblam la lucruri fine.

Comentează