CE AU ASCUNS: Cum arată Ordonanța prin care procurorii DIICOT au mușamalizat coruperea ofițerilor români de către Mafia chineză în cazul ”Shanghai”!

Ca să-i scape pe polițiști, pe procurori și pe agenții SRI implicați, nu doar că DIICOT n-a căutat probe noi, dar le-a transformat pe fetele exploatate sexual în ”angajate la restaurant”!

vineri, 20 aprilie 2018, 6:59

Prima pagină din Ordonanța de clasare a dosarului Shanghai, pe care Gazeta o publică azi.

 

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

5 pagini.

5 pagini din care prima e introducerea, iar în ultima se dispune neînceperea urmăririi penale.

Rămân 3 pagini în care e rezumat cazul ”Shanghai”, sunt amintite împrejurările, persoanele, probele și sunt prezentate argumentele și încadrările legale.

3 pagini prin care procurorii renunță la cercetarea penală a ofițerilor români, polițiști sau magistrați, despre care tot ei spuneau că ”au sprijinit grupul de criminalitate organizată condus de Mihai”.

În medie, DIICOT a scris o pagină pe an, ca să explice de ce clasează acest caz!

”Martora nu a fost în măsură să dea alte detalii”

Pe 22 mai 2006, procurorii trimit cinci inculpați în judecată.

Printre ei, doi capi ai rețelei, chinezii Mihai și Sam.

Și cer continuarea cercetărilor pentru ofițerii români care i-au sprijinit pe mafioții chinezi.

Pe 4 iunie 2009, același DIICOT emite Ordonanța de clasare.

În document, se explică:

”Cu privire la aspectele referitoare la sprijinul de care beneficia inculpatul Zhang Zhian Juan (Mihai) din partea unor autorități publice, se reține că la restaurantul Shanghai veneau în mod frecvent ofițeri de poliție sau reprezentanți ai Gărzii Financiare”.

”Potrivit declarației martorei X ce a fost angajată la acest restaurant se reține că  aceste persoane veneau pentru a servi masa”.

”Această martoră a fost în măsură să recunoască după planșa foto unele dintre persoanele respective, pe numiții: X (ofițer de poliție), Predoiu Gabriel (ofițer de poliție)…”.

”Martora nu a fost în măsură să dea alte detalii legate despre aceste persoane, ci doar că aceștia frecventau restaurantul respectiv”.

Este Olga Vrânceanu procurorul care a clasat cazul?

Afirmațiile procurorului DIICOT din 2009 sunt contrazise de afirmațiile procurorului DIICOT din 2006.

Poate că e același procuror, Olga Vrânceanu, dar asta nu știm deocamdată, pentru că păstrează numele la secret.

Cert este că martora despre care în Ordonanța din 2009 procurorul afirmă doar că era ”angajată la restaurant” este una și aceeași cu o fată aflată în 2006 pe lista victimelor rețelei de prostituție!

Și e fata care are curajul și pune degetul pe colonelul SRI Gabriel Predoiu și pe alți ofițeri.

Fata era sub comanda forțată a mafioților chinezi.

Iar victima din dosarul 719/D/P/2005 devine ”angajata la restaurant” din dosarul 203/D/P/2006.

Celelalte victime nu au fost luate în calcul!

În plus, această tânără, care l-a recunoscut pe Gabi ”SRI” și care, într-adevăr, nu a spus că i s-a cerut să se culce cu el, este doar una dintre fetele care i-au recunoscut pe polițiști.

Deși au făcut afirmații și au descris fapte mult mai dure, celelalte victime nu apar citate în cele 5 pagini ale Ordonanței!

Toate recunoașterile și declarațiile lor au dispărut ca probe din dosarul clasat!

”În salonul de la subsolul restaurantului am fost obligată să întrețin raporturi sexuale cu polițiști, iar acest polițist m-a ales pe mine de mai multe ori!” Victimă minoră, declarație în dosarul DIICOT 719/D/P/2005

 

”La dosarul cauzei există anumite convorbiri telefonice cu privire la rezervarea unui separeu din cadrul restaurantului pentru organizarea unor evenimente festive” Procurorii DIICOT, 203/D/P/2006

O schimbare amețitoare de optică judiciară.

Exploatarea sexuală a unui grup de peste 15 fete, dintre care 5 minore, se transformă, în Ordonanța pe care o aveți azi în față, în ”organizarea de evenimente festive”.

Procurorul din 2006 ignoră faptele descoperite de procurorul din 2005

Când a trimis documentul redacției, Gabriel Predoiu a tăiat din Ordonanță bucăți întregi de pagini.

”Am lăsat doar datele referitoare la persoana mea”, explică colonelul SRI.

Predoiu a intrat, prin avocat, în posesia Ordonanței.

Cu toate tăieturile, uneori la nivel de 90% de pagină, rămân numeroase pasaje în care se vede cum procurorul DIICOT din 2009 ignoră faptele descoperite de procurorul DIICOT din 2006.

”Fetele erau sortate ca o marfă și li se impunea cum să arate, cum să se comporte, cu cine să facă sex și pe ce tarif” Procurorul DIICOT, dosarul trimis în instanță, 719/D/P/2005

 

”Martora nu a fost în măsură să dea alte detalii legate despre aceste persoane, ci doar că aceștia frecventau restaurantul respectiv” Procurorul DIICOT, dosarul clasat, 203/D/P/2006

Au ignorat stenogramele cu intervenții la chinezi!

Sutele de stenograme aflate la dosarul inițial sunt și ele nebăgate în seamă în Ordonanță.

În 2006, procurorul Olga Vrânceanu punea la dosar stenograme din care rezultă ce servicii făceau ofițerii corupți Mafiei.

”O jegoasă”, după părerea polițistului.

”Fata s-a speriat, plânge, dar va veni ea”, îl asigură chinezul.

Și multe astfel de situații!

În 2009, procurorul din cazul disjuns, poate aceeași Olga Vrânceanu, își schimbă complet interpretarea.

Magistratul susține că nu a găsit stenograme relevante penal.

Dar nici nu a audiat vreun martor sau vreun polițist recunoscut de acesta.

”Din interceptarea convorbirilor telefonice nu au rezultat convorbiri telefonice cu aceste persoane și vreunul din inculpații trimiși în judecată (mafioții chinezi), referitoare la rezolvarea vreunor probleme de natură penală” Ordonanța de clasare 2009

Ce era ”amplă operațiune de crimă organizată” a devenit ”nu reprezintă indicii”!

Dacă faptele pe care le iei în seamă sunt altele, sigur că ajungi la concluzii diferite.

Vorba lui Timothy Snyder: ”Să renunți la fapte, înseamnă să renunți la libertate”.

Așa că DIICOT a schimbat complet concluziile afacerii.

”O amplă operațiune de crimă organizată, inițiată de inculpatul Zhang Zhian Jun  și sprijinită de persoane cu funcții în stat” Procurorul DIICOT, dosarul trimis în instanță, 719/D/P/2005

 

”Nu reprezintă indicii din care să rezulte participarea sau sprijinul acordat inculpatului Zhang Zhian Jun în activitățile pe care le desfășura acesta, pentru a se putea reține o favorizare acordată acestui inculpat” Procurorul DIICOT, dosarul clasat, 203/D/P/2006

 Cine plătește

Așa încât, procurorul DIICOT cu nume secret scoate de sub urmărire penală un număr de mai mulți oameni, fără să-i audieze și fără să caute probe.

Finalul Ordonanței este sec.

”Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”.

De asta nu se îndoia nimeni.

 

 

Cum a ajuns Ordonanța în posesia redacției

”Urmare articolului publicat de dvs in dimineata zilei de 13.04.2018, pe tolo.ro [1], referitor la reteaua Shanghai, in care continuati sa induceti ideea implicarii mele in activitati ilicite de trafic de minori, prostitutie si migratie de persoane, in virtutea dreptului la replica si pentru corecta informare a cititorilor dvs si a opiniei publice, va rog sa publicati extrasele (6 pagini) atasate, din Ordonanta din data de 04.05.2009 emisa in dosarul nr. 203/D/P/2006, disjuns din dosarul nr. 719/D/P/2005.

Precizez ca pentru protectia datelor cu caracter personal am anonimizat toate celelalte nume si date care apar in Ordonanta, lasand doar datele referitoare la persoana mea.

Deasemenea, va rog sa publicati afirmatiile facute de dvs cu privire la implicarea mea in reteaua Shanghai, in interventia dvs. telefonica din data de 31.01.2018, orele 18.00 pe postul :Antena 3,
imediat dupa citirea dreptului meu la replica de la acea data:

Reporter: …………

TOLONTAN: „…. CHINEZUL, CUMVA, II ARE PE OAMENII ASTIA INTR-UN FEL SAU ALTUL, CARE-L ANTUREAZA, DA, LA UNII SUNT STENOGRAME CLARE, LE DADEA BANI, LE FACEA SERVICII, LE DADEA PROSTITUATE. NU LA  DOMNUL PREDOIU, ACOLO NU EXISTA STENOGRAMA DE ASEMENEA NATURA, AM SPUS DE LA INCEPUT, FATA NICI NU L-A ACUZAT CA S-A CULCAT CU EL, NU DESPRE ASTA ESTE VORBA, DA, SI DESPRE RECUNOASTERE; ASTA AM SPUS DE LA BUN INCEPUT….”
Cu stima,
Colonel (r) Gabriel Predoiu”

 

Comentarii (40)Adaugă comentariu

Mir  •  20 aprilie 2018, 7:24

Nu ne mai facem bine, ca natie!

Cătălin Tolontan  •  20 aprilie 2018, 7:25

@Mir: hai sa avem ”indrazneala de a spera”, asa cum au spus-o oameni mai destepti ca noi si socitetati care s-au facut bine. Nu exista popoare condamnate.

Luca  •  20 aprilie 2018, 7:45

Ar trebui facute postere imense cu procurorul DIICOT care a emis ordonanta de clasare si postate in toata tara ! Nu se poate asa ceva !!! Fantastic ! Va dati seama ce dezmat au facut autoritatile pana in anii 2010 ? Trebuie sa se afle numele acestui om ! Toata conducerea DIICOT ar trebui demisa daca continua sa protejeze procurori banuiti de fapte infractionale ! Cum au protejat pe unii infractori , asa au putut sa faca si acuzatii inventate in unele cazuri , nu ?!

gigelos  •  20 aprilie 2018, 7:55

ai rezolvat-o cu fotbalul , ai trecut acum la povesti tenebroase fara , din pacate , nici un rezultat ... vezi ca iese azi Becali Ioan , cel CE A MITUIT UN JUDECATOR IN ANII 2000 NU IN VESTUL SALBATIC ...dupa doua luni , sau daca asta e *** ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Florea  •  20 aprilie 2018, 7:56

Daca l-ar fi clasat tot olga vranceanu ar fi scos-o tap ispasitor imediat, nu mai tineau numele secret

Robert_Vulcan  •  20 aprilie 2018, 8:00

Nu se pot afla numele tuturor procurorilor angajati la Diicot la data eliberarii ordonantei? Nu pare o informatie care ar trebui sa fie secreta.

Adrian  •  20 aprilie 2018, 8:07

Din pacate Mir are dreptate, nu mai avem sanse. Este prea multa mizerie iar cei ramasi curati, sunt prea putini, alegand varaianta traiului mai bun, intro tara straina. Dovada a ceea ce se intampla in parlament in ziua de azi, unde in mod democratic, suntem condusi de penali, de persoane reprobabile, ce își paveaza drumul către o bătrânețe liniștită sub privirile noastre liniștite.

gabriel valeriu  •  20 aprilie 2018, 8:08

Amploarea ramificatiilor si numarul coruptilor i-au speriat, probabil, pe acesti "viteji" anchetatori. Si si-au lasat balta concetatenii abuzati de-a valma de romani si chinezi desi pentru asta sunt platiti, sa-i protejeze! S-au uitat in alta parte, n-au suflat o vorba, au dormit in paturile lor si s-au pensionat linistiti la 45 de ani, fara nicio tresarire! Cum zic ei, acolo, in secta lor rupta de realitate? "Servesc patria"?! Pe bune?!

Cătălin Tolontan  •  20 aprilie 2018, 8:10

@gabriel valeriu: da, ati rezumat cazul foarte bine. Dar, facind asta, au uitat mai multe lucruri. Nu sunt o secta, ”fetele acelea cresc mari si le distrug lumea de barbati lasi” si puterea pe care au exercitat-o mizer e, de fapt, la cetatean.

Doina  •  20 aprilie 2018, 8:19

Si inspectia lui netejoru are grija lui kovesi. O bimbardeaza cu plingeri de la A3. Van de natia noastra!

Venom  •  20 aprilie 2018, 8:25

@Tolo Dacă așa arată documentul, nu are certificat ORNISS. Nu are nivel de secretizare trecut pe el, deci e public. Tot. Am mai scris printr-un comentariu că nu decide oricine când vrea ce e secret și ce nu este.

max  •  20 aprilie 2018, 8:26

Astea-s institutiile statului de drept in epoca deagnea,nu ma surprind pt simplu fapt ca alte institutii s-au comportat la fel,de exemplu intr-o primarie unde se fura pe rupte tot institutiile acopereau furtul

unu  •  20 aprilie 2018, 8:49

Astia sunt platiti cu salarii speciale.... si poate vor lua si pensii speciale... Va dati seama ca de la "revolutie" incoace tara asta a fost furata pe rupte, iar noi le platim pensii speciale celor care i-au protejat pe hoti? Va dati seama ca platim 184.000 de pensii speciale celor care au vegheat ca tara asta sa fie cea mai corupta tara din UE?

slim  •  20 aprilie 2018, 8:52

Oare de ce este tinut secret numele procurorului DIICOT care a clasat cazul? Pentru ca este inca in activitate si intr-o functie inalta a acestui stat mafiot? Adevarul va iesi pana la urma la iveala

fotbal  •  20 aprilie 2018, 9:58

stiu o poveste cu o copilita de clasa primara care a cerut sa fie mutata din banca cu distins colegul ei pe ideea ca sa vezi cat de greu ne schimbam, inspectia judiciara face la fel si acum

Daniel  •  20 aprilie 2018, 10:01

Imi vine sa plâng când citesc anchetele astea... Nu exista (si nici nu a existat) cel putin la nivel mediu-inalt , pic de patriotism , de orgoliu, de nationalism...sa nu mai vorbim de profesionalism. ***...Romania e vândută demult si noi odată cu ea..

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  20 aprilie 2018, 10:02

@Daniel: intelegem ce spuneti si supararea dvs este justificata. Totusi, ori de cite ori gindim in categorii neglijam faptele. Iar treaba noastra e sa va aducem tocmai faptele. In acest caz, concret, multi ofiteri SRI, de politie si DIICOT au lucrat la acest caz, la dezvaluirea retelei. Au ajuns sa-l puna pe plansele de recunoastere nu doar pe ”Gabi SRI”, ci si pe Alexandru Bureșin era șeful brigăzii Antitero la SRI. Va dati seama? L-au urmarit si pus in fata unor fete exploatate sexual pe unul dintre generalii sefii lor! E adevarat ca, mai apoi, i-au capacit cum se spune. Dar uite ca vocile victimelor, fetele acelea necajite, unele minore, se aud. Si nu se aude condescentent, ca nu e un ofiter sau un magistrat mai mult decit orice alt cetatean, se aude determinat si tare. Nu ne vom opri pina cind nu o sa iasa la iveala toate faptele, toate persoanele care i-au protejat pe mafioti, toti cei care i-au avut in anturaj si care i-au incurajat, de la primul sectorist si pina la sefi de stat daca e cazul.

Razvan  •  20 aprilie 2018, 10:11

Chestia e ca degeaba se scriu articole daca autoritatile se fac ca nu aud. Trebuie sa se redeschida dosarul si cei vinovati, inclusiv procurorii care l-au inchis trasi la raspundere.

Gabi  •  20 aprilie 2018, 10:22

1. <> 2. <> ( Pitagora, 580 î.Hr. - 495 î.Hr )

valentin  •  20 aprilie 2018, 10:24

Romania cea mai mizerabila tara, cea mai corupta, infractorii si hotii o conduc...

ovialex23  •  20 aprilie 2018, 10:33

D-leTolontan, LUCA are perfecta dreptate in ceea ce priveste publicarea peste tot a fotografiilor si functiilor avute de acesti adevarati infractori, platiti din banii publici sa ne apere drepturile (?!?). Cred ca ar fi benefic sa faceti si o versiune in lb engleza a anchetei dvs si sa o trimiteti la toate marile ziare din vest. Credeti-ma multe dintre ele nu au teama si nu se vor speria de autoritatile din Romania (vezi Guardian si WikiLeaks). Si trimiteti-va articolele si sefilor din Parlamentul European. Sa vada si ei (pentru a cita oara) coruptia din Romania.

Urod  •  20 aprilie 2018, 10:39

Sunt foarte curios daca articolele tale se vor concretiza intr-un fel.... Eu cred ca vom continua sa le platim pensiile nesimțite... Asta e, suntem Țara in care unul ca Trasnea de la Buzau, apare in ziar si-l face tradator pe Lucescu..existenta acestui om ne explica ca ne meritam soarta, dar problema mai grava este ca un ziarist consideră ca trebuie sa-i menționeze declaratia in ziar....asta ca sa înțelegi de ce ne pleacă valorile si nu se mai uita inapoi.... De la un ziarist altele sunt așteptările....

Sergiu  •  20 aprilie 2018, 10:57

Acum citesc gsp-ul si nu inteleg ce cauta articolele de genul acesta aici? Nu vreti sa faceti diferenta dintre stirile cu adevarat sportive si articolele cu jurnalisti detectivi. Dintr-o parte arata ca unui copil care se joaca de-a razboiul, ca a gasit ceva si vine repede sa arate. Interesant e alt lucru, cine ofera bugetul pentru astfel de publicatii?

Cătălin Tolontan  •  20 aprilie 2018, 10:58

@Sergiu: cititorii alcătuiesc bugetul Gazetei. Asa cum, prin gestul cumpararii, clientii crează locurile de munca in orice industrie, la fel cititorii finanteaza ziarele.

stelian  •  20 aprilie 2018, 11:05

marea majoritate a cadrelor din aparatul de forta al statului, cu functii de conducere, au vile conace si palate in functie de pozitia pe care o ocupa. toti sunt bugetari, niciunul nu are drept la o firma privata deci nu are alte venituri si totusi traiesc regeste. sunt imuni la orice, nu au expunere mediatica, ies la pensie devreme si duc o viata de huzur...noi restul contemplam.

Napolion  •  20 aprilie 2018, 11:17

Asta este sistemul care a fost si care in maniera similara poate ca este si acum. Intrebarea este ce facem ? Daca-i iei la intrebari toti spun ca au servit tzara, ca pensiile lor sunt prea mici, ca nivelul de stres e prea mare etc etc Putem vedea cine a patronat asta (ca tot vad ca pentru o ordonanta din 2009 un comentator crede este de vina Dragnea...) dar sincer... nu ajuta. Hai presa ! Hai oameni cu atitudine ! Se redeschid anchete de peste 10 ani si chiar 15 ani.... Hai daca tot vrem "o tara ca afara". Ne intalnim cu niste hartii in mana cu mesajul " DACA ERA FATA TA ?" in fata unei redactii (hai sa dam exemplu la TOLO unde o fi?) ca poate o sa vina si o TV? Fara sa se scandeze anti PNL, anti PSD sau anti Iohanis sau Dragnea? PUNCTUAL pe tema asta? Daca striga cineva ceva politic cei din jur sa se indeparteze imediat ? Hai facem asta? " Sa zicem nu este o manifestare care necesita aprobare ci o vizita de sustinere.... Eh merge asta? Ce parere ? 20 minute fara urlete, presari, doar batut obrazul cu degetul si aratat hartia. Fara lideri de protest?

addriann  •  20 aprilie 2018, 11:43

Deocamdata, aceasta ancheta jurnalistica despre mafia chineza ( si colaboratorii ei romani) este obstructionata de autoritati... Numele procurorilor care au ,, alterat interpretarea probelor " este tinut la secret, chiar daca ancheta este foarte cunoscuta , daunand imaginii pe care se straduieste sa o aibe DIICOT... Desi procurorii nu mai pot fi sanctionati nici macar disciplinar, va fi un pas MARE in ancheta jurnalistica aflarea numelor procurorilor - putem vedea daca au fost promovati dupa anul 2009 si ce functii ocupa...

Marian  •  20 aprilie 2018, 11:55

Ma gandesc ca unii dintre ne-oamenii astia au sotie si copii acasa. Ma intreb cum isi pot privi in ochi familia dupa ce au facut sex cu minore sechestrate, adica un fel de viol ?

CCC  •  20 aprilie 2018, 12:02

Catalin, este adevarat ca inca exista in tara milioane de oameni care inca mai spera. Spera intr-o schimbare profunda a societatii, intr-o transformare spectaculoasa a autoritatilor dn toate structurile de conducere, legislativ, administrativ, juridic, servicii, de la cel mai inalt nivel (presesdinte) pana la cel mai “umil” functionar. Transformare menita sa reinstaureze cinstea, corectitudinea, etica, echitatea, morala si de ce nu, patriotismul. Toate pierdute in ultimii 30 de ani, astupate sub munti de conturi bancare ce se doresc din ce in ce mai “grase”. Suna frumos? Si operele utipice ale parintilor comunismului, Marx, Engels si Lenin sunau la fel de frumos! Din pacate, statul, societatea, nu sunt niste entitati fizice, cu nume si prenume, pe care sa le poti schimba cum si cand vrei, atunci cand esti nemultumit. Sunt formate din oameni, mai exact din Romani! Acesta este motivul pentru care sunt convins ca Mir are dreptate si nu ne mai “facem bine ca natie niciodata”! Cand 60% din votanti aleg coruptii, cand majoritatea parlamentara plus o parte din aparatul judecatoresc, inclusiv CCR (garantul democratiei!!??) fac front comun pentru salvarea unor condamnati penali si favorizarea comiterii de infractiuni, la ce ne putem astepta? Stiu, ai sa-mi raspunzi ca cei din parlament pot fi schimbati la urmatoarele alegeri, si implicit va fi schimbat totul. Utopie, din pacate. Revin, suntem Romani si asta nu o poate schimba nimeni!

ticbis  •  20 aprilie 2018, 12:09

Nu-mi permit sa fac afirmatii despre oameni si faptele lor in lipsa unor informatii concrete si dovezi reale, insa pot sa pun cap la cap ceea ce stiu si sa incerc sa judec logic. Olga Vranceanu, procuroarea DIICOT care a instrumentat dosarul "Shanghai" a fost cea care in 2005 a cerut disjungerea acestuia in vederea continuarii cercetarilor asupra faptelor penale ale oficialitatilor romane implicate prin probele, dovezile si marturiile depuse la dosar (politisti, procurori, comisari de garda financiara, ofiteri ai serviciilor, magistrati, etc). Dosarul este disjuns in 2006 si, timp de 3 ani a stat in sertar; niciunul dintre cei implicati n-a fost nici macar audiat, nici vorba de a fi pusi sub acuzare sub o forma sau alta. In iunie 2009 dosarul a fost clasat; in decembrie 2009 procuroarea Olga Vranceanu a fost avansata in functia de procuror sef in structura centrala a DIICOT. In ianuarie 2018 pe blogul d-lui Tolontan apare primul articol cu dezvaluiri din cazul "Shanghai". Tot in ianuarie 2018, procuroarea Olga Vranceanu este din nou avansata, de data aceasta in functia de de procuror sef al Biroului tehnic si criminalistica din cadrul structurii centrale a DIICOT. Este posibil ca toata istoria cronologica expusa mai sus sa nu fie altceva decat simple coincidente. Personal, nu cred in coincidente, mai ales la nivelul asta! Nu stiu daca asta a fost "pretul" musamalizarii dosarului si a "batistei puse pe tambal" pana la prescrierea lui, insa asa pare!!! Sper sa aflam, totusi, numele magistratului care a clasat dosarul si cel al sefului sau care i-a ordonat sa faca asta; abia apoi o sa intelegem exact de ce si pentru ce au facut-o si ce-au primit "la schimb" ca sa-i scape pe aia de parnaie!

Nicu A.  •  20 aprilie 2018, 13:10

Se poate afla destul de ușor numele procurorului din document. Eu am făcut așa: Am luat poza și am băgat-o într-un analizator de text care îmi spune ce font a fost folosit. Pe baza fontului și a lungimii secțiunii cu numele procurorului care a fost tăiată din text, pot estima că numele procurorului are în jur de 21-23 de caractere. Aici posibilitățile mele s-au încheiat. În continuare puteți afla voi lista procurorilor DIICOT din 2009 și face o comparație cu lungimea numelor. Ca o idee, "Olga Vrânceanu" are 14 caractere, deci vă pot spune cu o acuratețe destul de mare că nu acesta este numele tăiat din document.

bg  •  20 aprilie 2018, 13:17

MUSAMALIZARE prin SECRETIZARE! Pai sa-l intrebam pe procurorul militar Codrut Olaru (sef DIICOT intre 2007-2013) si pe refugiata Alina Bica (consilierul sefului DIICOT si secr. de stat la Min. Justitiei intre 2009 si 2012), poate stiu ei ceva si ne LUMINEAZA si pe noi ...caci pe atunci toti erau numai ai lui (T. Basescu), iar colaborarea intre anumiti oameni din SRI, politie, parchete, justitie, era una excelenta. Sa ne spuna si noua cum au clasat dosarul, cine a intervenit, in ce scop... Toti cei care apar in dosar si au fost scapati, devin automat persoane compromise, santajabile si mentinute in respectivele structuri determina vulnerabilizarea statului roman care este ca o SITA.

dice  •  20 aprilie 2018, 13:20

Nu e prima data cand auzim o gramada de mizerii despre oameni din politie si procuratura. In Lazar am incredere, atat. Si in DNA. Politia a devenit o institutie anacronica, cu tot felul de dubiosi in ea. Aici trebuie facuta ordine. Ar fi interesant de aflat cati oameni lucreza in Politie, cu ce se ocupa cei de la Politia Locala (ca pe strada nu-i vezi). De ce apar gramezi de politisti sa salte un amarat care proiecta un mesaj pe o cladire. De ce se poarta abuziv. Am impresia clara, de mult timp, ca ei inca sunt intepeniti in timp, acum 30 de ani. Ca or fi si unii in regula, mai mult ca sigur, insa cand sunt doi in regula si 10 tembeli, e grav, aia buni incep sa creada ca ei sunt defecti. Deci asta e parerea mea, Politia trebuie reformata din temelii, de la conducatorii de scoli de Politie, Academie, toti, toti. Am impresia ca totul e condus de o mafie, in care cei care conduc acum sunt la mana altora care i-au adus, si tot asa. Adica o mizerie.

Cătălin Tolontan  •  20 aprilie 2018, 13:21

@CCC, dice: E normal sa va simtiti sfidat si sa va intrebati ce se poate face, dar roman era si profesorul din SUA care a tinut usa pentru ca nebunii sa nu-i impuste pe studenti si a fost ucis el. Romani sunt si zecile de politisti si pompieri morti la datorie in ultimii 10 ani. Romani sunt si toti cei care se trezesc zi de zi, tot mai greu, si merg la job. Si-si platesc taxele. Si se straduiesc sa-si educe copiii ca sa fie corecti. Sunt milioane de oameni asa.

paul bradis  •  20 aprilie 2018, 13:32

,,Natie fara reactie" orice se afla ,indiferent cata informatie de acest gen aduceti dumneavostra in spatiul public ,AUTORITATIILE NU REACTIONEAZA;INSTITUTIILE CARE AR TREBUI SA NE PROTEJEZE NU DAU NICI UN SEMN;DESPRE POLITICIENII CARE NE CER VOTUL(PARLAMENTARI,GUVERN,PRESEDINTE) ODATA LA 4-5 ANI NU POT SPUNE CA AM VREO ASTEPTARE; IAR NATIA ,,,NATIA ....ASTEAPTA ! NU CRED CA MAI AVEM VREO SANSA NOI CEI CARE STAM SI ASTEPTAM CA CINEVA SA NE FACA DREPTATE....DE ALTFEL NE MERITAM SOARTA PENTRU CA NU AVEM REACTIE,,NU NE INTERESEAZA,,,DUMNEZEU A MAI RAMAS SA FACA UN GEST!

Bog  •  20 aprilie 2018, 15:34

Nu inteleg de ce ati spus in interventia de la Antena 3 ca despre Predoiu nu sunt probe? Pare cam umil cum ati formulat. In rest felicitari pt. anchete.

Cătălin Tolontan  •  20 aprilie 2018, 15:35

@Bog: eu am spus ceea ce aveam noi in acel moment. Dupa aceea am descoperit ca numele lui Gabriel Predoiu apare explicit indicat de procurorii DIICOT ca ofiter care i-a sprijinit pe mafioti. Si am scris. https://www.tolo.ro/2018/04/13/diicot-il-nominalizeaza-judecatorilor-de-la-sectia-pentru-minori-pe-gabi-predoiu-colonel-sri-si-fratele-directorului-sie-drept-sprijin-al-grupului-chinez-de-criminalitate-organizata-si-prox/

Ubuntu  •  20 aprilie 2018, 18:19

Nu stiu cine e procurorul, dar, oricine ar fi, crede ca "a servi" se scrie cu doi de "i". Si mai crede ca "a servi masa" e o forma mai eleganta pentru a manca. Deci, guess-ul meu este: procurorul e destul de tanar sa fi facut facultatea la Spiru Haret, fara frecventa. A iesit de acolo ***!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dorel  •  20 aprilie 2018, 20:39

Este extrem de grav ce s-a intamplat. Au fost selectati ofiteri cu potential de crestere in functie si care prin conexiunile pe care le au in cadrul sistemului reprezinta o vulnerabilitate majora. Cred ca exista dosare de santaj ce au fost utilizate si inca mai sunt. Si 2 la mana: victimele au fost tradate de toata lumea. Si de politistii platiti sa le apere, si de procurorii platiti sa-i judece si pedepseasca pe faptuitori.

lasacomentariu  •  21 aprilie 2018, 7:12

Inca o dovada ca, coruptia in tara asta s-a nascut si a explodat cu sprijinul imens al celor care trebuia sa o starpeasca: politie, servicii, garda financiara, procurori. ACESTIA SUNT CEI CARE AZI SUSTIN #REZIST. ACESTIA SUNT CEI CARE PROFITA DE PRIVILEGIILE IMENSE PE CARE LE-AU OBTINUT PRIN SANTAJ, AMENINTATI LA ADRESA ASA-ZISEI CLASE POLITICE: SUPERPENSII, SALARII, ALTE PRIVILEGII IN SANATATE... Draga Tolo si GSP dati in ei ca merita. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează