Jandarmi care au fost în Piața Victoriei: ”Niciodată n-am simțit atâta ostilitate la nivelul oamenilor obișnuiți!”

Libertatea a vorbit și cu partea cealaltă, cu cei în uniformă, care-și povestesc șocul de a se fi simțit detestați de mulțime, nu doar de grupurile de huligani

joi, 23 august 2018, 3:27

de Remus Vlad și Cătălin Tolontan

 

Jandarmeria a comunicat puțin din 10 august și până acum.

Motivele sunt mai multe.

TĂCEREA LEGALĂ. Deși mai multe echipe de analiză au văzut cu ochii lor fotografii și filme cu sute de agresori, ”acestea nu pot fi arătate oamenilor, ca să se convingă cum arată huliganii care ne-au atacat, pentru că sunt probe în dosarele penale”.

TĂCEREA PRIN ORDIN. În afară de ieșirea ministrului de interne Carmen Dan și a șefilor Jandarmeriei, cei care au participat la acțiunea din Piață nu au fost lăsați să vorbească și să explice, nici măcar fără să le apară fețele și numele.

TĂCEREA SUPĂRATĂ. Jandarmii se consideră sub asediul presei și al opiniei publice, asalt doar parțial justificat, cred ei. Interviul colonelului Paraschiv realizat de Alexandru Căutiș și desființat apoi în studioul Realitatea TV, ”deși jurnalistul își făcuse doar meseria”, a inhibat alte luări de poziție ale celor din cadrul forțelor de ordine.

În plus, mai există magistrații militari.

În ultimele câteva zile, în corpul jandarmilor a apărut surpriza și nemulțumirea că ”procurorii militari pun o presiune enormă pe noi”.

Libertatea a insistat și a discutat cu jandarmi care au fost în 10 august 2018 în Piața Victoriei.

Subofițerii și ofițerii au acceptat să povestească ce au văzut, ce au simțit, ce cred că s-a întâmplat în cea mai violentă înfruntare publică din ultimele decenii.

Așa cum se spune, sunt oameni care nu vor să se știe cine vorbește, dar vor să se știe ce știu.

”Cel mai șocant lucru a fost comportamentul mulțimii, al oamenilor obișnuiți, care nu veniseră puși pe bătaie”, spune unul dintre jandarmi.

Convenția dialogului cu ziariștii a fost ca nicio parte să nu judece, ci doar să împărtășească, pentru a ajunge la informații.

200 este numărul cererilor de informații publice sosite la Jandarmeria Română de la presă de la proteste și până azi

”Chiar nu judec, vă povestesc ceea ce am văzut. Am participat la zeci de manifestații, unele chiar mai mari. De data aceasta însă, nu doar că oamenii nu s-au delimitat de cei violenți și nu s-au dat la o parte. Mai mult decât atât, oamenii obișnuiți ne înjurau sau ne îmbrânceau când stăteam sau când ne apropiam de ei”, povestește jandarmul.

Constatarea este confirmată și de unul dintre cei care are acces la imaginile TV pe care, de două săptămâni, le analizează echipele speciale ale Jandarmeriei.

”A fost un comportament colectiv schimbat și aici nu vorbim despre galerii sau despre cei veniți la bătaie, ci de masa de oameni”, recunosc jandarmii care centralizează informația și mărturiile de la colegii lor.

Întrebarea firească este de ce mulțimea s-a comportat așa.

Există mai multe explicații pe care jandarmii le-au conturat. Iar cauzele, în opinia lor, se completează, nu se exclud.

  1. ”Starea de spirit a populației este una critică, de pahar care s-a umplut”, constată ei.

”Încă din primele minute ne-au apostrofat, ne-au reproșat că suntem acolo, ne-au strigat că avem aceleași probleme și ne-au împins”, spune un alt jandarm.

Din descrierile lor, comportamentul oamenilor e mai degrabă unul specific regimurilor în care cetățenii ajung să nu se mai simtă reprezentați și nu mai au încredere în instituții.

Practic, ceea ce se vede la televizor și se simte pe internet, fractura evidentă nu doar dintre taberele partizane, dar și între public și autorități, totul s-a vărsat într-o formă violentă în piață.

  1. ”Ca și noi, jandarmii, oamenii pașnici au fost provocați de cei veniți special ca să facă scandal”.

În ciuda opiniei strecurate inițial către public, nu oamenii din galerii au provocat majoritatea scandalului.

”E vorba de microgrupuri violente, care se mișcau sincronizat, din rândul trei sau patru, și care prindeau la mijloc, între ele și jandarmi,  oamenii obișnuiți. Și manifestanții pașnici din urmă se iritau”, susțin jandarmii.

Ce înseamnă microgrupuri?

”Microgrupurile sunt, în general, patru, cinci sau șase oameni provocatori, care se mișcă permanent, care au obișnuința înfruntării și a fugii și care mi-au amintit de protestele violente pe care le-am avut de înfruntat în Bosnia”, spune unul dintre jandarmii care au susținut ordinea în Balcani.

El susține că acum a întâlnit același comportament în București.

Bine, dar dincolo de acest sandvici în care au fost prinși oamenii obișnuiți, nu a contat și comportamentul mult mai agresiv al jandarmilor înșiși în reacția ostilă a protestatarilor pașnici?

”Probabil că da”, recunosc oamenii în uniformă.

  1. ”Oamenii au fost enervați și de acei colegi ai noștri care și-au pierdut cumpătul, dar nervii erau generali, mult mai profund instalați în mulțime”.

Cu jumătatea de gură, jandarmii își mărturisesc excesele ”unora dintre noi”.

O mulțime agresată reacționează, la rându-i, agresiv.

”Da, așa e, însă, fără să ne scuzăm, mai spunem o dată că am avut în față o mulțime cu o stare de spirit pe muchie. Probabil că e doar un eșantion reprezentativ a ceea ce am ajuns, cu toții, în România de azi”, spun ei.

”Cu precizarea că voi sunteți antrenați ca să vă păstrați cumpătul și în situațiile cele mai dificile”.

”Da, dar nu trăim în altă țară!”, sună ultimul răspuns al unuia dintre jandarmi.

 

 

 

 

Comentarii (120)Adaugă comentariu

mir  •  24 august 2018, 9:10

Sunt convins ca in sânul psd exista indivizi care s au preocupat de mitingul din 10 august . Cumva dl. codrin stefanescu ar putea detine informatii pretioase. Poate ar reusi procurorii sa i solicite putin memoria. S ar putea sa avem surprize. E de notorietate faptul ca dl. Codrin se da in vânt dupa astfel de aranjamente si are si conexiunile făcute cu brigăzile de interlopi. Au existat precedente cand grupuri de interlopi dirijate de stefanescu asigurau perimetrul si integritatea lui daddy. Odata implicat devii partas la decizii si implicit la beneficii. E o pâne de mâncat acilea.

Anti Bruxelles  •  24 august 2018, 9:25

Jandarmeria a intervenit excelent. *** ,, o tara ca afara,,. Respect Jandarmeria Romana pentru ca a aparat votul a milionae de Romani de niste huligani platiti de Soros. Da, sunt foarte multumit de guvernarea PSD-ALDE, ii voi vota din nou. Da, e bine ca au crescut pensiile si salariile, da imi doresc sa impoziteze mult mai sever firmele private, mai ales cele care nu sunt autohtone. Da, sunt impotriva tarilor vestice care traiesc precum niste paraziti pe spatele tarilor estice. Da, imi doresc #RoExit si intrarea in Eurasia.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dan  •  24 august 2018, 10:26

Un om are dreptul sa fie jandarm. Dar un jandarm ***! Jandarmul nu are nevoie de rudis deoarece este un om liber, chiar mai liber decat cei din multinationalele atat de hulite de PSD. Dar incepand cu 10 august jandarmii si-au pierdut libertatea. Prin actiunile lor gratuite ***, spargand rudisul demnitatii lor in capetele protestatarilor. Sa le fie rusine!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gilos  •  24 august 2018, 10:33

”Starea de spirit a populației este una critică, de pahar care s-a umplut”, constată unul din jandarmi... Cred ca a sesizat foarte bine. Lumea a ajuns la capatul rabdarii. Protestele pasnice dureaza de mai bine de un an si jumatate. Actuala putere se face ca ploua, are atitudine aroganta si isi vede de treaba : "e dreptul lor sa protesteze dar pasnic si legal". Ok, dar a protesta nu inseamna ca noi strigam revendicari in vant. Nu merge asa. Un protest are rolul de a atrage atentia asupra unei situatii, iar autoritatile au obligatia sa asculte , sa initieze dialogul si sa indrepte, sa corecteze derapajele. Asta nu vor sa inteleaga Dragnea &comp. Ei inteleg ca daca au fost votati, au ajuns stapanii tarii pentru 4 ani, adica nimeni nu poate sa mai puna la indoiala deciziile lor. Ceea ce e absurd. Ei sunt pusi acolo in slujba cetatenilor, sunt platiti de cetateni si trebuie sa asculte de dorintele lor. Nu poti guverna impotriva poporului. Iar acea multime, de care vorbeste jandarmul a ajuns la capatul rabdarii. Dragnea&comp vor ajunge mai devreme sau mai tarziu la lada de gunoi a istoriei. Poporul roman va invine, este o chestiune de timp...

Geo  •  24 august 2018, 10:34

Eșantionul din piata nu poate schimba regulile intr o democrație. Punct.

Cristina Constantin  •  24 august 2018, 11:02

Ca participant la protest am simtit o deosebita frustare din momentul in care am ajuns in piata si am vazut cum atata lume pajnica era improscata cu gaze. In jurul meu nu am vazut vreo persoana agresiva sau pe cineva care sa fie pus pe scandal.Cu toate astea, la intervale regulate de cateva minute jandarmii ne mai dadeau cate o portie de gaze. I-am spus sotului meu" Doamne fereste, astia ne gazeaza ca la Auschwitz!". Dupa ce au reusit sa ne goneasca din piata fara voia noastra, am vazut pe o suprafata destul de mare care inconjura Piata Victoriei foarte multi jandarmi, masini blindate, politisti, masini mari in care erau cai, tunuri cu apa. Tabloul arata ca la razboi.........Cu greu m-am abtinut sa nu-mi exprim furia si toate sentimentele de frustrare care-mi stapanisera mintea, fata de acesti oameni jalnici care au pus stapanire pe tara noastra. SA VA FIE RUSINE GUVERNANTILOR!!!!!!

Cristian  •  24 august 2018, 11:15

Întâi de toate jandarmi sunt oameni... oameni cu familii iar când îmbracă haina militară... o haina plătită si din bani celor pe care i-au agresat verbal si fizic nu trebuia sa îi transforme in mașini de lupta... nu luptau împotriva celor inafara legii si nici împotriva teroriștilor sau DUSMANILOR de tara si de neam... au luptat in potriva celor care își cereau dreptul la o tara fara penali la conducere si dreptul la viata si un trai mai bun... scuzele domnilor jandarmi sunt de prisos... instituția voastra este o instituție compromisa... voi trebuia sa asigurați paza si protecția atat cetățenilor cat si a instituției guvernamentale... Ați gresit... ați călcat in picioare atat constituția cat si drepturile cetățenești si constituționale ale cetățenilor..

Cristijansen  •  24 august 2018, 11:18

Tot asa a fost si cu incendiul de la Colectiv , bolsevicii au urcat pe cadavre ,pe pompieri si pe medici ca sa ia ciolanul ,acum se urca pe jandarmi , scopul scuza mijloacele . Intotdeauna bolsevicii au luat puterea fara sa treaca pe vot , asa si cu bolsevicii care stau cu moo ee a in coltul gurii si cu ameninntari de interlopi pe toate canalele si limbaj ***, acum se dau mielusei si fete virgine . . I-am vazut si pe bolsevicii cersetori din Canada , mai pestilential de atat nu se putea ,diasporap , bine ca le-a zis Simona sa se civilizeze ,bine ca le-a aratat Simona ce inseamna civilizatie , bine ca le-a bagat *** . Radeam de oamenii adusi de Dragnea la miting dar cand am vazut diasporezii ***y ce scrasneau din dinti mi-am adus aminte de clanurile de interlopi .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

corneliu  •  24 august 2018, 11:30

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bumb  •  24 august 2018, 11:46

Da, cu siguranta... Pentru ca ca multimea a fost agresiva si-au luat-o in freza si turistii din Israel. Pentru ca multimea a fost agresiva si-au luat-o in freza si jurnalistii de la televiziunea nationala din austria. Si nromal, pentru ca multimea a fost agresiva si jandarmii au stiut dinainte ca multimea va fi agresiva, ei si-au acoperit numerele pe casti... S-au facut toate manevrele posibile pentru ca sa ajunga cati mai putini protestatari in Piata Victoriei. Iar cei care au ajuns, au fost "rasplatiti" de jandarmerie. Motivele tacerii sunt acelea ca de fiecare data cand au spus ceva, au facut numai prostii...sau am uitat toti de isprava cu d-na jandarm?

justitia  •  24 august 2018, 11:49

Jandarmeria apara HOTIA !!!! Rusinee.... de gaze nu au zis nimic ??? Sau de oamenii infiltrati de ei ??? Ham...

CRISTUINEA  •  24 august 2018, 12:47

Cred ca cineva a apasat pe butonul de ura si nu pe cel de linistirea populatiei ca la ultimul miting.

tolofakenews  •  24 august 2018, 13:53

un articol las si tendentios, jandarmii nu erau pusi acolo sa faca analize psihologice si nici sa ia oamenii la pulane in cap si gaze direct in fata...

Lazar  •  24 august 2018, 14:51

Da ... si marmota impacheta ciocolata. Am fost acolo, in 2 m de gard coltul spre aviatorilor. Ostilitatea oamenilor obisnuiti a aparut pt ca nu doreau sa dea gardul in spate desi lumea era foarte inghesuita, cand lumea a vazut ca este folosit tunul cu apa spre lascar catargiu si cand pentru un grup de dubiosi care au inceput sa sara pe garduri pe la 20.00 am fost gazati toti. Sa scoata filmarea de la semaforul spre aviatorilor, ca au avut jandarm cu camera sa vedeti ca dupa ce au dat cu gaze au ramas acolo maxim 20 de persoane pe care nu s-au obosit sa ii salte. Lumea pasnica s-a retras.

Gicu  •  24 august 2018, 15:58

@cristina. Si eu daca ma duceam la protest ( temporar sunt plecat din tara) si mi s-ar fi dat cu gaze in fata fara sa fac nimic, mie sau familiei mele, ***, poti sa ma condamni pentru asta? Si sunt un om normal, nu huligan, probabil asa au simtit zeci de mii de oameni vineri seara. Tot ce fac ei acum e sa gaseasca motive sa-si acopere ***, pentru ca sunt *** ce au facut, urmeaza sa aflam si cine a dat ordinul, nici macar nu au decenta sa-si ceara scuze si sa-si dea demisiile , acuma vad ca s-a dat ordin pe unitate la distrugerea parchetului general, am vazut Valcov fluturand niste protocoale, vor sa-l inlature pe Lazar atat le-a mai ramas, astia nu se vor opri si nu vor pleca nicaieri pana n-o sa ne vada pe noi cu milioanele in strada ***, altfel nu vad o iesire din situatie, s-a ajuns la stadiul care pe care, penalul Valcov trebuia sa fie la parnaie de mult nu inteleg ce cauta in fruntea guvernului- asta nu mai e o tara normala de mult timp. Daca justitia nu grabeste rejudecarea recursurilor si trimiterea lor unde le e locul, situatia va degenera cu urmari imprevizibile in urmatoarele luni.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gicu  •  24 august 2018, 16:10

Acum vad ca s-a dat ordin de inlatularea lui Lazar si compromiterea parchetului general, ultima reduta in calea penalilor. Iar presedintele romaniei tace ca mortul in papusoi, cu un asemenea presedinte nu-i de mirare ca aceste canalii au ajuns unde au ajuns, n-a folosit nici o parghie pe care o avea la indemana pentru ai bloca (unde e referendumul pe legile justitiei) si asta e doar inceputul, cel mai slab presedinte de dupa revolutie.

Marcel  •  24 august 2018, 17:53

În nici un filmuleț cu jandarmi agresivi nu am văzut nici un coleg al acestora care să intervină să-i potolească... și erau în toate situațiile destui! Dacă asemenea jandarmi ar fi fost cazuri izolate ar fi trebuit să vedem și reacția colegilor lor care se presupun profesioniști și decenți... și n-am văzut NIMIC! Să nu se supere dar e mult mai multă mizerie în grădina lor decât sunt dispuși să recunoască!

Sarah Ronyar  •  26 august 2018, 7:39

Nimeni nu a vazut un jandarm care să se pună scut uman între un protestatar și bastoanele colegilor. Jandarmeria trebuie desființata, sau măcar demilitarizată și subordonată Poliției. Nu avem nevoie de trupe militare care să ne transforme tinerii in bestii.

jean valjean din salajean  •  27 august 2018, 13:30

Las'ca nici la jandarmi n-am vazut iubirea aproapelui in ochi. Au dat in oameni care se aparau ca in vite desi erau inofensivi si se vedea ca nu sunt ultrasi. Si nu la gramada, punctual, personal, izolati fiind. Sa nu creada cineva ca jandarmii sunt calugari budisti, da?

PSDCIUMAROSIE  •  28 august 2018, 18:39

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează