La moartea unui politician adevărat, John McCain: ”Chiar când nu votezi, să știi că votezi! Pentru că dacă eu votez și tu nu, votul meu se pune dublu!”

duminică, 26 august 2018, 3:45

Pe 4 noiembrie 2008, în noaptea în care Barack Obama a devenit președinte al Statelor Unite, contracandidatul său John McCain a rostit discursul de recunoaștere a înfrângerii.

Când McCain i-a pronunțat numele președintelui ales, suporterii lui au început să huiduie ca pe stadion.

Senatorul de Arizona a ridicat mâinile, cu palmele desfăcute în lumina albă a scenei, de-a stânga și de-a dreapta. A spus, politicos și ferm: ”Nu, nu, vă rog!”. Apoi, republicanul a elogiat patriotismul și meritele democratului care l-a învins.

Mâinile acelea, pe care John McCain nu le putea ridica dincolo de nivelul umerilor, urmă a torturilor prizonieratului din Vietnam, au desenat hotarul invizibil al decenței în politică.

81 de ani a avut John McCain când a murit ieri, în casa sa din Cornville, Arizona

Astăzi, John McCain nu mai e. Însă, așa cum spunem des și risipim adesea, moștenirea sa durează aici, cu noi.

În 2000, când a candidat prima oară pentru Casa Albă, în alegerile republicane, revista Rolling Stones a avut ideea de a-l trimite pe scriitorul David Foster Wallace o săptămână în campania lui McCain.

Articolul lui Wallace, reluat în formă integrală în cartea ”Care-i treaba cu homarul”, apărută la noi la editura Black Button Books, este o capodoperă a ceea ce înseamnă politica.

90 de pagini despre nevoia de implicare.

Aflată în decădere, politica a ajuns o chestie de care, scrie Wallace, se interesează membrii de partid, funcționarii de stat, câțiva activiști ”din statele unde cel mai popular sport e pokerul pe calculator” și ”toți cei cărora le pasă”.

”Toți cei cărora le pasă”!

Încă din 2000, John McCain și-a propus să-i inspire și să-i energizeze pe tinerii dezgustați și înstrăinați de politică.

Cu autoritatea morală a celui care refuzase eliberarea ca prizonier de război, ”conform Codului Armatei Americane, prizonierii de război se eliberează în ordinea capturării”, el a rămas încă patru ani într-o celulă în Hanoi, McCain le explica tuturor cât de importantă este participarea, cât de necesar este votul.

”Chiar și când nu votezi, tu votezi!”, își amintește scriitorul care l-a însoțit în campanie. ”Pentru că, dacă eu votez și tu nu votezi, atunci votul meu se pune dublu”.

John  McCain le explica tuturor puștilor pe care-i întâlnea că, deși se plâng de greața tinerei generații pentru politică, vechilor politicieni le convine neimplicarea unor forțe proaspete, unor noi generații de votanți și de cetățeni.

Cinismul și mitul că ”oricum, nimic nu se poate schimba!”, atât de prezente și în România, fac, de fapt, un serviciu imens celor care au interesul ca lucrurile să curgă la fel.

De ce îi avantajează? Pentru că fiecare vot nedat este, de fapt, un vot pentru establishment.

Atâta vreme cât votează puțini oameni, sistemul câștigă, le amintea McCain oamenilor de rând. Votează aparatul de partid, apropiații, iar  consecința e că, prin rotație, câștigă aceiași candidați, se impun aceleași idei.

Urmărindu-l pe John McCain, David Foster Wallace scrie această pagină despre ce înseamnă nu doar un politician autentic, ci un veritabil lider, în orice domeniu.

”Un adevărat lider nu este pur și cimplu cineva care are idei cu care ești de acord, nici cineva despre care se întâmplă să crezi că e băiat bun. Un adevărat lider este cineva care, prin propria forță, charismă și exemplu, este capabil să inspire oamenii.

Un adevărat lider poate cumva să ne determine să facem anumite lucruri, pe care înăuntrul nostru le considerăm bune și pe care ne dorim să fim în stare să le facem, dar de obicei nu reușim să le facem singuri. Este o însușire misterioasă, greu de definit, însă mereu o recunoaștem atunci când o vedem, chiar și când suntem copii.

Probabil că vă amintiți s-o fi văzut la anumiți  antrenori sau profesori minunați.

Adevărata autoritate a unui lider este puterea pe care i-o oferi voluntar, și-i oferi această autoritate nu resemnat sau ranchiunos, ci cu bucurie, e ceea ce trebuie.

Îți place aproape întotdeauna cum te face să te simți un lider adevărat, cum te trezești muncind mai mult și  forțându-ți limitele și gândind în feluri în care nu ai fi capabil să gândești dacă nu ar exista această persoană pe care s-o respecți și în care să crezi și căreia vrei să-i faci pe plac.

Cu alte cuvinte, un lider adevărat este cineva care ne poate ajuta să ne depășim limitările propriilor comodități”.

În acea campanie electorală, pierdut ca un element exotic printre sute de alți jurnaliști politici, David Foster Wallace n-a schimbat nici măcar o singură propoziție cu John McCain.

Ultimele cuvinte ale articolului lui sunt: ”Încearcă să rămâi treaz!”.