Procuroarea DNA care n-a urmărit-o penal pe Udrea în ”Gala Bute” a pierdut definitiv al doilea proces cu echipa de investigații!

Avocata Alinei Stoica, acum procuror DIICOT, a venit în fața instanței cu câteva articole pe care le-a atribuit jurnaliștilor, dar Curtea a constatat că ele erau scrise de cu totul alte persoane!

sâmbătă, 22 septembrie 2018, 6:58

 

De Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Joi, 20 septembrie 2018, a avut loc ultimul termen al procesului de la Curtea de Apel, în cauza în care actualul procuror DIICOT Alina Stoica îi consideră pe jurnaliștii semnatari ai acestui articol culpabili de a-i fi lezat imaginea.

La finalul ședinței de joi, instanța a rămas în pronunțare, iar ieri a fost postat verdictul pe siteul instanțelor.

Acțiunea procurorului împotriva ziariștilor de investigație GSP – Libertatea a fost respinsă de către judecătorii Anca Mihaela Median și Dumitru Marcel Gavriș. ”Curtea respinge apelul, ca nefondat. Soluție definitivă”.

Înainte de verdict, la termenul de judecată, are loc un episod bizar: avocata Alinei Stoica aduce în fața instanței câteva hârtii pe care le prezintă drept probe importante.

Procurorul reclamant Alina Stoica nu e în sală, n-a venit la niciun termen, niciodată, pe parcursul acestor peste patru ani în care ea a înaintat acțiunile! Absența nu o decade din niciun drept în fața instanței, e doar o informație de context.

300.000 de lei de persoană le-a cerut Alina Stoica jurnaliștilor care au relatat despre Gala Bute

Alina Stoica pregătește, prin avocat, lovitura decisivă.

Ca efect dramatic, avocatul magistratului prezintă probele în timpul pledoariei, după momentul clasic în care, la începutul ședinței, Curtea întrebase dacă există noi înscrisuri și nu-i fuseseră prezentate.

Fost procuror DNA, acum procuror DIICOT, Alina Stoica încearcă să întoarcă la apel soluția primei instanțe, în numele căreia judecătoarea Adela Coman, de la Tribunalul București, hotărâse că ”afirmațiile ziariștilor au o bază factuală” și nu au afectat reputația magistratului. Motivarea primei instanțe e aici.

”În aceste articole sunt presiuni asupra justiției”

În ce constau probele de ultimă oră ale procuroarei DIICOT?

”Onorată instanță, vă citez dintr-un articol scris de cei doi pârâți în care sunt atacați magistrații”, explică avocata reclamantei.

”Depun aici mai multe articole în care pârâții scriu împotriva magistraților! Acestea sunt adevăratele presiuni asupra justiției. Nu credeți că e foarte grav?!”, continuă, indignată, avocata Anca Opriș.

La rându-i, avocata Diana Hătneanu, reprezentanta reporterilor, nu contestă probele, dar vrea să le vadă. Pentru că ele nu îi fuseseră prezentate înaintea ședinței de judecată, așa cum prevede cutuma profesională dintre colegii care pledează la bară, și nici nu fuseseră prezentate la începutul ședinței, la cererea Curții.

Avocatul procurorului Stoica insistă ca probele să fie acceptate.

Curtea deliberează.

Judecătorii Anca Median și Dumitru Marcel Gavriș  aprobă, în mod corect, cererea reclamantului Alina Stoica de a fi depuse înscrisurile, de vreme ce articolele apăruseră recent, începând cu 9 septembrie, și deci nu putuseră fi depuse ca probe la vremea la care procurorul înaintase apelul.

Apoi, președinta Anca Mihaela Median îi cere avocatei procurorului să explice de ce consideră relevante aceste articole de presă aduse în ultimul moment.

Acum se stârnește perplexitatea!

Ni se atribuie articole pe care nu le-am scris

”Articolele sunt relevante pentru că sunt scrise de cei doi ziariști, aici de față!”, ne arată cu degetul avocata procurorului, care continuă să fluture energic, în aerul sălii, articolele printate.

Scena pare convingătoare.

Avocata Anca Opriș argumentează că articolele reprezintă un atac la magistrați, dând astfel de înțeles că ele simbolizează un modus operandi al echipei de investigații.

Jurnaliștii cer acordul Curții să vorbească. Primesc aprobarea. ”Onorată Curte, articolul din care vi se citează nu este articolul nostru!”.

Avocata procurorului Alina Stoica tresare și se întoarce cu aproape 180 de grade către ziariști. ”Cum nu este articolul dumneavoastră?!”.

”Nu este!”.

”Onorată instanță, dacă citim vedem că e un articol de pe luju.ro și e semnat de George Tărâță”, intervine Diana Hătneanu, avocata jurnaliștilor, arătând chiar spre documentul provenind de la partea adversă.

Stupoare prelungă în sală!

Un alt articol adus drept probă și atribuit ziariștilor se intitulează ”Premieră în România: Justiția apără Presa”, provine de pe siteul medistandard.ro și este semnat Dragomir Sabina.

Bomba aruncată de avocata procuroarei sfârâie, se învârte în jurul cozii și se dizolvă în înaltul sălii de judecată a Palatului de Justiție.

Pe scurt. Niciunul dintre cele trei articole aduse cu pompă în sală de către reprezentantul procurorului DIICOT nu este al ziariștilor care au scris despre Gala Bute!

Acestea, articolele de pe luju.ro și celelalte siteuri, conțineau ceva ce noi publicasem deja, motivarea primei instanțe, defavorabilă Alinei Stoica, plus opiniile semnatarilor. Articolele nu păreau ofensatoare, ci doar pline de judecăți de valoare, dar cert e că avocata Opriș le atribuia altcuiva numai ca să reușească demonstrația clientei ei!

Cum au putut să vină cu o asemenea făcătură în instanță? Care a fost, de fapt, planul?

Procurorul Alina Stoica: un truc mai puțin, un verdict nefavorabil în plus

Lucrurile se lămuresc în instanță. Trucul n-a ținut. ”Sper să câștigați”, ne șoptește, pe hol, unul dintre cei care au asistat la scena halucinantă.

E joi la prânz și completul anunță că rămâne în pronunțare.

În mod straniu, când încercăm să vedem ce e cu articolele respective, observăm că ele au dispărut de pe net, deși link-urile indică fapul că fuseseră acolo Articolele au făcut pași imediat după termenul de judecată!

Și au fost șterse chiar de siteurile care le postaseră.

Dar ele rămân, în dosarul de judecată, ca probe ale unei inițiative derutante, greu de înțeles pentru cei care trăiesc în lumea normală, în care nu fentele din pivnițele neaerisite, ci legea constituie baza vieții noastre în comun.

Ieri, vineri dimineață, a sosit verdictul Curții de Apel. El s-a bazat pe tot dosarul, desigur, nu doar pe acest ultim episod de manipulare eșuată a justiției.

Acțiunea procuroarei Alinei Stoica împotriva ziariștilor a primit o sentință clară.

Complet: S4-Completul.14A
Tip soluție: Nefondat
Soluția pe scurt: Respinge apelul, ca nefondat. Definitivă.
Document: Hotărâre  964/2018  20.09.2018

 

Așa arată articolele listate, aduse în instanță de avocata procuroarei Alina Stoica și prezentate ca fiind ale echipei de investigații care a relatat despre Gala Bute, deși au fost scrise în alte publicații și de cu totul și cu totul alți jurnaliști, care le și semnează! În mod misterios, articolele au dispărut de pe net, după ce încercarea de a ne fi atribuite a eșuat, Curtea de Apel realizînd imediat cine sunt autorii. Numai că ele au rămas la dosar în forma adusă chiar de către avocata reclamantei. Iată-le:

Comentarii (25)Adaugă comentariu

Volo  •  22 septembrie 2018, 7:45

Vai de capul nostru, in ce tara locuim! Cum e posibil asa ceva? Stau si ma minunez la ce iese din aceste doamne minunate:))) Succes mai departe!

Cătălin Tolontan  •  22 septembrie 2018, 7:46

@Volo: multumim, dar, totusi, nu e vorba de doamne sau de domni, ca nu conteaza daca esti femeie sau barbat, ci de felul in care un magistrat DIICOT, fost DNA, intelege sa incerce sa castige un proces prezentand, prin avocat, in fata unei Curti de Apel niste articole pe care sa le atribui celor cu care te judeci desi ele sunt clar scrise altcineva.

Tavi  •  22 septembrie 2018, 8:34

Normalitatea este un cuvant pe cale de disparitie in Romania. Jenantpa manevra de a deforma adevarul. Chapeau TOLO & ECHIPA

simplu  •  22 septembrie 2018, 8:50

Da, facaturile acestea din procese sunt reale si au devenit in timp motive de condamnari. Au fost folosite si in procese unde se putea spune ca sant vinovati dar nu existau probe palpabile. Tot mizerii erau. Aceste specimene trebuiesc indepartate din randul procurorilor, trebuie uitata butada ca ei infaptuiesc justitie, asta se face in instante de catre judecatori procurorii fiind anchetatori si acuzatori atunci cand probele reale exista. Sa nu uitam de pregatire profesionala. De caractere se ocupa macoveismul. Succes garantat.

Zagna  •  22 septembrie 2018, 8:57

Daca asa se procedeaza cu niste ziaristi cunoscuti, ganditi-va ce pateste un simplu cetatean roman !

Florin Iaru  •  22 septembrie 2018, 9:34

Tolo, caută cu asta: https://archive.org/web/

Retro  •  22 septembrie 2018, 9:42

Lasa Tolo, sa iti mai faca pana castiga, ca prea iti place statul paralel, sa simti si tu senzatia ca multi altii.

aham  •  22 septembrie 2018, 9:45

pai..as fi zis ca doamna avocat e incompetenta daca n-ar fi disparitia aia misterioasa a articolelor. coincidenta fantastica? putin probabil. a fost o incercare jalnica totusi.. ceea ce ne duce cu gandul la amatorism. astia nici sa conspire calumea nu-s in stare dom'le

Luca  •  22 septembrie 2018, 10:03

Magistrat DIICOT ?! Ufff ! Nu pot sa cred ... Acesta este nivelul ?! Daca vine cu astfel de tertipuri ieftine , probabil stie ca justitia functioneaza si in acest fel .

workinger  •  22 septembrie 2018, 10:16

Eu inteleg ca celor din sistem exercitarea meseriei le permite lipsa de raspundere sau pedeapsa de ceea ce pentru noi ceilalti din afara lui inseamna delict, infractiune, minciuna , rea intentie, etc. Si noi toti ceilalti , asteptam dreptatea de la acest sistem . Suna bine!

Alex3  •  22 septembrie 2018, 10:51

Avocata respectiva ar putea fi sanctionata pentru tentativa de inducere in eroare a tribunalului prin prezentarea unor probe false, s-ar putea sa fi comis chiar o infractiune. Nu ar strica si o plangere la barou pentru o actiune disciplinara. S-ar putea apara cu faptul ca nu a citit probele inainte sa le prezinte, insa nu sunt sigur ca baroul ar accepta treaba asta, sau daca o accepta ar putea sa o dea afara pentru incompetenta, sau macar sa ii dea un avertisment si sa o oblige sa faca niste cursuri de recalificare. Mare ti-e gradina!

Florin  •  22 septembrie 2018, 11:29

Eu, ca si cetatean al statului roman, pot sa o dau in judecata pe Alina Stoica pt ca mi-a prejudiciat statutul de cetatean prin modul in care a anchetat gala Bute ? Adica a protejat, intentionat sau prin incompetenta, niste infractori. A cheltuit niste bani cu o ancheta facuta defectuos, deci s-au cheltuit ulterior alti bani ca sa se reancheteze ce a anchetat ea. Si mai rau decat toate, a subminat increderea mea de cetatean, ca potential subiect si real finantator al actului de justitie.

Cătălin Tolontan  •  22 septembrie 2018, 11:30

@Florin: nu putem cere nici unei profesii sa fie populata cu oameni perfecti, care nu exista. E normal ca procuror sa gresesti, tocmai de aceea justitia nu se termina in biroul procurorului, ci abia isi incepe acolo drumul. In cazul Gala Bute, eroarea initiala a fost reparata tot in cladirea DNA.

Vasile Ion  •  22 septembrie 2018, 12:16

Nu ar trebui respectiva sa raspunda in fata instantei pentru inselatorie? Si sa i se retraga dreptul sa mai profeseze?

rexrapidistul  •  22 septembrie 2018, 12:40

Indiferent de ce scrii **** numai sa fii aplaudat de unii care rad fara motiv!

ticbis  •  22 septembrie 2018, 13:08

@Alex3: Este absolut corecta observatia ta. Asa este, intr-un sistem de justitie normal si functional, acea avocata ar trebui exclusa din barou. Pe de alta parte, aceeasi masura disciplinara ar trebui luata si impotriva magistratilor: procurori ce masluiesc sau ascund problele, produc marturii si dovezi obtinute prin constrangere fizica sau psihica, prin amenintari si santaj, sau impotriva judecatorilor ce emit sentinte contrare evidentelor dosarului si a probelor administrate, fie din motive de presiuni politice si interese oculte, fie din motive de spaga si coruptie. Sunt sute de astfel de cazuri dezvaluite de presa care ar fi trebuit sa duca la excluderea pe viata din magistratura a acestor personaje si anularea oricaror alte drepturi aditionale (pensie speciala, etc); doar cateva cazuri s-au materializat in acest sens. Daca s-a dovedit ca aceasta procuroare a instrumentat dosarul Gala Bute favorizand-o pe Elena Udrea (neinculpand-o in caz), trebuia exclusa din magistratura, nu mutata de la DNA la DIICOT. E valabil si pentru toti judecatorii dovediti ca au judecat stramb, si pentru toti procurorii dovediti ca au incalcat normele de ancheta penala, intr-un sens sau altul. Altfel, notiunea de justitie isi pierde sensul; nimeni nu mai poate pune mana in foc ca un dosar penal a fost corect instrumentat sau nu, sau ca o decizie a instantei a consfintit legalitatea, dreptatea si adevarul. Totul pare ceva la voia intamplarii, la bunul plac al celor ce au fie putere, fie bani, fie influenta, fie painea si cutitul. Ori, o astfel de imagine aduce a orice vrem noi, numai a justitie, nu! Revenind la caz, personal, cred ca Elena Udrea putea fi judecata si condamnata pentru infractiuni reale, are destule incalcari ale legii si cat se poate de evidente, nu insa pentru ce i s-a pus in carca privind strict cazul Gala Bute. Au fost alte interese impotriva ei ce au actionat in cazul asta... in fine, mai devreme sau mai tarziu, istoria va face lumina si in povestea asta. Altfel, sa mai amintesc de cazul Rarinca?!? Sa mai amintesc de cazul Wang?!? Ce au patit procurorii si judecatorii in astfel de cazuri notorii? Au fost promovati in functii, n-asa? Ce fel de justitie e aia in care 90% dintre sentintele pronuntate in procesele din instantele de fond sunt intoarse cu 180 de grade si infirmate de catre instantele superioare la recurs si la apel? E aberant; toti judecatorii aia judeca dupa acelesi probe, dupa aceleasi proceduri si dupa acelasi cod penal si de procedura penala, dupa aceleasi legi!!! Cu toate astea, statistica releva ca 90% dintre procesele ce ajung la recurs si la apel capata solutii contrare judecatoriilor si tribunalelor ce au judecat fondul in prima instanta. Asa ceva mi se pare aberant; ca si cum toti judecatorii tribunalelor si ai judecatoriilor ar fi niste incompetenti; pare a fi o veriga in plus care in afara de pierdere de timp si de bani nu produc nimic, judecatile si solutiile lor neavand niciun efect juridic concret si eficient. Chiar ma intrebam: ce rost mai au astia, atata timp cat solutiile lor nu fac nici doi bani pe piata justitiei? Sunt doar de forma, doar pentru ca oamenii sa-si piarda timpul si banii? La ce ne mai trebuie asa ceva? In ce tara din lume se mai intampla asa ceva? Sa fim seriosi, ne place sau nu, ne convine sau nu, justitia in Romania actuala e o simpla loterie, un surogat, o gluma de prost gust. In Romania actuala, cel mai indicat ar fi ca, atunci cand mergi pe strada si treci pe langa un tribunal, sa traversezi imediat pe trotuarul de vis-a-vis, sa stai cat mai departe de asemenea cosmar. Poti sa mori cu dreptatea in mana; nu se face justitie, e mai degraba un soi de "iti arat eu ca dreptatea e a aluia mai tare"! Exemple sunt cu zecile de mii, cine a intrat in malaxorul asta macar o data-n viata, stie bine la ce ma refer.

Florin  •  22 septembrie 2018, 13:33

@Catalin T. (22 septembrie 2018, 11:30): Nu astept perfectiune, ci perfectibilitate. Daca d-na Stoica a actionat cu intentie, atunci sigur locul ei este intr-o sala de tribunal in postura de inculpat. Daca a fost incompetenta (si chiar asa, nu este o scuza pentru a nu raspunde legal), atunci sigur locul ei nu este la DIICOT, unde cauzele sunt mult mai complexe (chiar daca in public, DNA este vedeta). Cat despre reparatia facuta in sediul DNA, e foarte normal, as spune. Si cu toate acestea, DNA nu a lamurit daca a fost vorba de rea intentie sau incompetenta. Deviza DNA este "IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ". Pe care dintre acestea trei le-a respectat d-na Stoica ? Eu ce ar trebui sa cred in postura de victima, martor sau inculpat intr-un dosar instrumentat de d-na Stoica ? Ar trebui sa cred in actul de justitie ? Ar trebui sa cred ca singura problema a d-nei Stoica este "onoarea nereperata" in relatia cu GSP ? Cat despre fraza "E normal ca procuror sa gresesti...", iti doresc sa nu experimentezi pe propria piele o greseala a unui procuror. Sper doar ca ai spus-o pt ca e sambata si esti mai relaxat.

pacientuedevina  •  22 septembrie 2018, 15:53

Vreti sa vedeti masluiri de probe si manipulari si mai revoltatoare: verificati cum se (pseudo)judeca dosarele de malpraxis ale medicilor de catre colegiile medicilor, rasu-plansu! Halucinant! Si niciun DNA, DIICOT sau ZIARIST nu apara pe cetatenii pacienti batjocoriti...

somoila  •  22 septembrie 2018, 17:36

O.Ioanitoaia Dir. Gen.?Stau si ma crucesc....***......Halal!presa!.....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

??????  •  22 septembrie 2018, 17:54

Cum ați comenta totuși despre afirmațiile avocatului doamnei Elena Udrea, care pare "a milita" totuși pentru neextrădarea doamnei Elena Udrea, probabil fiind și dorința dumneaiei, ?

Codrut Coldea  •  23 septembrie 2018, 3:11

Ultimul din seria de colossale succesuri ale Echipei de Investigatii ma impresioneaza pana la os. Totusi am un lapsus. Cine era Presedinte Pentru Alte Coordonate Istorice pe vremea cand Procuratura si DNA tot amanau sa o ancheteze pe viitoarea cetateana costaricana?

Daniel  •  23 septembrie 2018, 8:00

Asta-i buna! Doamna procuror trebuia cercetata putin de Inspectia Judiciara si sanctionata pentru ceea ce a facut, mai exact nu a facut, in dosarul fugarei (ajutata sa o taie tot de oameni din sistemul judiciar corupt). Cum Inspectia Judiciara, adica acea Sectie de procurori, nu a deranjat-o, doamna a avut timp sa se judece cu jurnalistii. Buna treaba! Romania in toata splendoarea ei. Inca ceva: neimplicarea in dosarul cu pricina trebuia sa duca, zic eu, la zburarea procurorului din sistem. Daca tot ii place sa apere infractorii, sa treaca in barca avocatilor.

Andrei  •  23 septembrie 2018, 11:04

Nu poți greși că procuror,decât dacă urmărești acest fapt. Este vizibila ecuația, penetrare a Parchetului de către o persoană ,ce va servi interesele unui grup de crima organizata, iar întotdeauna deasupra grupului de crima organizata,veți găsi rezidenta aceluiași servici de spionaj, și nu numai...

George  •  26 septembrie 2018, 10:57

Felul in care au aparut si disparut aceste articole ma face sa cred ca avem de-a face cu infractiuni de fals si uz de fals.

Helmuth  •  18 octombrie 2018, 20:56

Stimate dl.Tolontan investigati munca stimatei Alina Stoica in legatura cu denunturile din dosarele acestei institutii, primite si conduse de *** .Poate lucratorii de la Crima Organizata vor fi loiali si vor formula un denunt in legatura cu *** de *** pe care *** ii *** prin *** lor! Pentru justificare in cel mai scurt timp va voi inainta detalii la reintorcerea in tara!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează