Tocmai ministrul justiției Tudorel Toader, cel care ar trebui să se asigure de ”înfăptuirea justiției ca serviciu public”, a primit agasat vestea reținerii Elenei Udrea în Costa Rica!

”Pentru mine nu este un subiect Elena Udrea”, spune cel care are ca job să se asigure că legea se aplică în mod egal tuturor cetățenilor!

joi, 4 octombrie 2018, 9:55

Elena Udrea a fost condusă la poliție exact din fața cafenelei Starbucks de lângă ”Estadio Nacional”, locul ei preferat din San Jose.

În luna mai, aici a avut loc interviul cu jurnalistul Costin Ștucan de la gsp, înainte de condamnarea ei definitivă la 6 ani de închisoare. ”Udrea e așa de cunoscută la Starbucks că vânzătorii îi scriu numele direct pe pahar, fără să o mai întrebe”, scria Costin Ștucan, cel care, în această dimineață a recunoscut imediat locul, din imaginile arestării.

În față la Starbucks! Brandurile internaționale nu cunosc granițe, ele ne însoțesc peste tot și modelează lumea modernă. Precum în celebra expresie a unui economist ce observa că ”nu a avut loc nici un război între două țări care au Mc Donald’s”. Reținerile urmăriților general funcționează mai ușor între țări care au ambele Starbucks. Nu știm dacă și extrădările funcționează, vom afla.

Interesul pentru eveniment în România este uriaș.

Televiziunile au deschis în ”breaking news” încă de la 6 dimineața. Cei de la Digi 24, de pildă, au fost printre primii în emisie prelungită, în zorii zilei. Siteurile s-au înroșit și ele, odată cu răsăritul. ”Elena Udrea și Alina Bica reținute!”.

Ce stârnește o asemenea reacție publică?

Cred că oamenii sunt interesați pentru că au sentimentul că povestea Elenei Udrea, a Alinei Bica, Mazăre, Adamescu, Ghiță, Popovici și a celorlalți fugari bogați și puternici nu este despre trecut! E despre prezent, e concretă și-i sufocă nu doar de indignare, ci și în aspectele concrete ale vieții lor. Corupția ne afectează pe străzi, în școli, în spitale.

Zbaterea din acest ultim an, modificările legilor justiției, fantoma amnistiei și grațierii, pe care Liviu Dragnea o aduce chiar acum, aproape zilnic, în fața opiniei publice, toate presează în aceeași direcție.

Până și amenințarea cu ”Roexistul”, desigur ridicolă, dar nu imposibil de aplicat, vine tot din ideea ”Dacă nu se vor șterge toate procesele din ultimii ani, atunci ieșim din UE și le ștergem noi, de capul nostru!”.

În interviul din mai pentru Gazeta Sporturilor, Udrea spune că ”din țară vin mereu vești bune despre justiție”.  Apoi a venit o veste proastă pentru ea, cea a condamnării, dar s-a reluat imediat cursul veștilor bune pentru grupul extraordinar de influent de personaje, fugari în străinătate sau politicieni din țară, care nu vor să fie egalii concetățenilor lor.

Aici e miza știrii din această dimineață!

O lege nu e lege dacă nu e pentru toți. Un stat de drept e stat de drept dacă însuși statul și reprezentanții săi cei mai potenți se supun acelorași reguli.

Reținerea Elenei Udrea și a Alinei Bica, două personaje care au votat și au scris legile de care azi fug, stârnește o enormă pasiune pentru că e genul de veste care se opune teoriei că ”nu se poate face nimic, nu se schimbă nimic, România este fără speranță”!

Consecințele juridice concrete sunt greu de anticipat. Îi va acorda Costa Rica statut de azilant politic sau va fi extrădată? Nu știm. Ceva e însă sigur.

Pregătiți să lanseze balul cu amenințarea Roexit, domnii și doamnele cu puterea lor de-a dreptul himalayană se trezesc brusc în ”dimineața Starbucks-Interpol” a realității: dacă nu iese România din UE, ci intră Costa Rica în faza aplicării legii?!

Și apare ministrul Tudorel Toader, cu un aer de stupoare agasată, nu cu atitudinea celui care reprezintă legea, spunând că se fac pașii normali și că nu e cazul ca ziariștii să facă din Elena Udrea un caz național!

Tocmai ministrul justiției spune asta, cel care, în Articolul 2 al propriului HG, este delegat cu ”asigurarea înfăptuirii justiției ca serviciu public”.

Uite că, indisciplinați, oamenii au făcut din această știre un caz de interes public.

Comentarii (108)Adaugă comentariu

cn  •  5 octombrie 2018, 1:06

ce articol tendentions.... ce trebuia sa faca ministrul, sa se urce pe masina ca Becali?... dar deh, presa are puterea, te face cum vrea fara nicio responsabilitate desi cei mai multi dintre "jurnalisti" n-ar trece bac-ul la romana (nu ma refer la autorul de fatza, dar la jumatate din redactia gsp). Iar daca expui vreo parere contrara pe forum, sa zicem pe al lui Geambasu, te pune la punct superior si arogant, eventual cu o ironie sau ce crede el ca e o ironie (Tolo e decent in contra-reactii, respect pt asta).

abx  •  5 octombrie 2018, 6:37

@Ion: ai dat-o prea finut, doar cunoscatorii stiu personajul de care vorbesti, tolo nu are cum sa-l stie, pen'ca nu bate pana acolo (sau nu are voie)

lazio44  •  5 octombrie 2018, 8:23

De data asta nu sunt de acord cu punctul de vedere al jurnalistului asupra reactiei lui Toader incazul Bica-Udrea. Un ministru nu trebuie sa jubileze/ sa exprime pareri asupra unui caz sau altul. Toate cazurile rezolvate/nerezolvate trebuie sa cantareasca la fel. El/Ministerul trebuie doar sa-si faca datoria, sa asigure toate documentele necesare realizarii actului de justitie. In alta ordine de idei, felicitari echipei de jurnalisti pentru rezultatele de pana acum si va rog sa continuati munca de investigatie. Rolul vostru (al jurnalismului de investigatie) este crucial in scoaterea din amorteala a institutiilor statului.

rochiri  •  5 octombrie 2018, 10:08

Pai nu prea e bine pentru el...il cam incurca ...ca de acum daca de gratierei se aplica si lui Undrea....care o sa fie in puscarie... Oricum hartiile de extradare se vor pierde in posta....ca drumul este lung pana in Costa Rica

Mishu  •  5 octombrie 2018, 11:54

Multumesc de raspuns,Tolo...citesc cu regularitate tot ceea ce prezinti...indiferent ca este vorba de sport sau ancheta ...ma asteptam sa apară oamenii ăștia în susținerea lor nefireasca și necondiționată pentru cei ce cheltuiesc banii noștri după bunul lor plac ! Îmi este un pic ciuda...nu foarte mult...caci din nefericire a devenit obișnuință...cum Dumnezeu sa nu realizezi ca personajele astea și-au însușit aproape totul talharind cu buna știința pe fiecare dintre noi ?! Banii aia erau banii tuturor...e ușor deductibil ce categorie de furt este asta ! Putem sa avem "sentiment" pentru asemenea personaje ? Tolo,eu unul ma bucur pentru ceea ce faci...ai respect din parte-mi ! Și nu orice forma de respect...pentru mine respectul este o forma avansata a înțelepciunii,la care , din nefericire,prea putini ajung ! Sa ai sănătate și succes în toate !!!

ionel  •  5 octombrie 2018, 15:28

@rotaru: Dute pe alt site(antena3). E mai greu cu converrsatia aici, aici nu vi cu axiome (ca ala e rau, ca ala e bun ... ) si te inflamezi ca o baba ... ("nu tie rusine ... ?". Deci a conversa, a expune, a combate .... e greu fratica ....

Stefan Varga  •  6 octombrie 2018, 6:14

Excelent scris. Și asta e doar virful icebergului.

Serban  •  6 octombrie 2018, 8:55

tt-ul spune::.....și că nu e cazul ca ziariștii să facă din Elena Udrea un caz național!" Eu sunt de parere ca tt-ul vb. prostii politice ca de obicei. Vrem nu vrem,dar elena udrea ESTE un caz national si nu de ieri de azi si nici incepand din Costa Rica.Deasemenea stim cu totii ca dragnea a fost initial pdl-ist iar udrea stie multe despre el,in din vremurile acelea....ce nu stiati ca dragnea a fost pdl-ist dedicat trup si suflet?......hopaaa!!

Comentează