Prădătorii de copii! – Tribunalele din România dau pedepse cu suspendare pentru tații care-și agresează sexual fetele minore și le oferă posibilitatea să facă muncă în centrele de copii!

Libertatea a documentat zeci de cazuri de violuri și agresiuni și dezvăluie o practică judiciară centrată nu pe victime, ci pe clemență pentru abuzatorii sexuali!

luni, 15 octombrie 2018, 10:33

“Mă punea să-i pun mâna pe cuc în timp ce era tare. Ce a ieșit din cucul lui era cam alb, eu nu am pus mâna pe ce a ieșit” M, fiica de 13 ani, abuzată sexual de părintele său

“Tatăl a surprins-o pe fiica lui, M, în timp ce se afla singură în dormitor și i-a cerut să-l masturbeze. Deși minora a refuzat, acesta a constrâns-o să-l țină cu o mână de organul genital, peste care și-a așezat propria mână și s-a masturbat timp de trei-patru, minute după care a ejaculat pe un material textil”

“A început apoi să-i pună mâna pe fese, pe sâni, i-a ridicat bluza și a început să o sărute pe sâni. Deși fata i-a cerut să înceteze, tatăl a continuat și zilele următoare să întreprindă aceleași gesturi față de ea, în plus, atingînd-o cu degetul în zona genitală” “În prezența minorei M, tatăl a afirmat că le taie capul ei și mamei dacă va povesti cuiva!” Dosarul penal 172/P/2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești

Vă oripilați? Realitățile oribile nu pot fi expuse cu eufemisme, căci asta distruge însuși efortul de a le schimba.

 

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac, Adriana Oprea și Cătălin Tolontan

Fata poartă un tricou alb, pe care scrie “Stop Worrying”. Exact așa i-au spus procurorii.

“Nu te îngrijora!”, au îndemnat-o oamenii legii, când au convins-o pe M, copila de 13 ani de la marginea Oneștiului, să depună mărturie scrisă împotriva tatălui său, un bărbat de 49 de ani, mare cât malul.

Oamenii legii se uită în ochii fetei și ea îi crede.

Puștoaica de 13 ani le descrie ce i-a făcut tatăl:

Citate de mai sus sunt din dosarul penal 172/P/2018, pe care Libertatea l-a consultat, iar apoi a discutat cu victima.

O abuza pe fata de 13 în fața mezinei de 3 ani

Agresiunile sexuale ale tatălui la adresa fiicei au loc în grajd, pe hol sau chiar în dormitor, deși în cameră apare, ca un duh bun, salvator, sora cea mică, în vârstă de numai 3 ani!

“După alte două, trei zile, tatăl a surprins-o din nou pe fiica minoră M în același dormitor, a dezbrăcat-o de pantaloni până la genunchi, i-a solicitat să aibă raport sexual cu el, folosind expresii vulgare. În timp ce încerca să-și scoată organul genital, în încăpere a intrat fata cea mică, de 3 ani, moment de care copila a profitat, și-a ridicat pantalonii și a fugit din cameră”.

O fată nu e de ajuns

Una dintre prietenele lui M are și ea parte de avansurile tatălui. Pentru că la agresorii sexuali nu există prima victimă. Există prima victimă descoperită.

“În trei, patru rânduri am fost mângâiată pe coapse și pe fund, după care am evitat să mai merg la locuința familiei lui M”, declară prietena.

Asta se întâmplă în vara lui 2017, cu 6 luni înainte ca secretul să se deșire. Pentru că la agresorii sexuali nu există un început cert. Există o serie, iar noi receptăm începutul drept momentul în care cineva are curajul și vorbește!

Preferata tatălui rămâne fata proprie, de vreme ce e aici, pentru el, în puterea lui, când are chef.

“După Revelionul anului 2017, pe un ton agresiv, inculpatul i-a cerut din nou fiicei sale să-l însoțească în grajd. Minora s-a conformat «pentru că era nervos și nu știu ce se întâmplă când e nervos». Aici, inculpatul a dezbrăcat-o pe minoră de pantaloni până la genunchi, având chiloții pe ea, și «s-a legănat de două ori în mine, în spatele meu, foarte aproape de mine. Avea pantalonii și chiloții dați jos, deasupra genunchiului și și-a scos cucul (era mare) și m-am speriat și am plecat. Într-o altă zi m-a chemat din nou în grajd, m-a dezbrăcat, m-a ținut de burtă, era în spatele meu și se freca de mine»”.

Mama și fata, în fața casei, acum câteva zile.  Fata de 13 ani are un tricou pe care scrie „Stop Worrying”

«Minora nu a relatat nimic mamei sale de teamă. Tatăl îi spusese fetei că-i taie capul și ei, și mamei»

Fratele lui M află și, după frământări și temeri, anunță Poliția.

La jumătatea lui ianuarie 2018, poliția intervine. Procurorii se uită în ochii fetei de 13 ani și o roagă să vorbească.

Au nevoie vitală de mărturia ei! În schimb, ei o asigură că legea o va scăpa pentru totdeauna de pericolul tatălui său.

Mărturia nu vine lesne, căci mama, fetele, băieții cei mici, mâna aceasta de oameni fără un mijloc de existență, sunt înspăimântați de tată.

“În tot acest timp, din cauza faptului că bărbatul devenea violent când se afla sub efectul consumului de alcool, minora nu a relatat nimic mamei sale, de teamă să nu fie bătuți de tată”.

El îi spusese fetei de 13 ani că-i va tăia capul și ei, și mamei!

De altfel, cu o lună înainte, după ce M îi mărturisește mamei, aceasta o mută temporar în altă casă, ca să o ferească de tată. Însă nici mama nu spune nimănui nimic, de frică.

Abia când tatăl e reținut, procurorii o conving pe M să povestească.

Coroborată cu spusele familiei și ale prietenei minore, la rându-i abuzată sexual de bărbat, declarația fetei de 13 ani devine proba decisivă.

Deși inițial negase, pus în fața dovezilor, tatăl își recunoaște integral vina în fața instanței!

Vizită în casa suferinței

Casa în care locuiește fata abuzată

Tatăl este reținut la jumătatea lui ianuarie 2018 și rămâne în arest până când primește sentința definitivă, în mai 2018. Ca și altele, acest caz este relatat de presă, prin corespondentul local Adevărul a scris despre el, atrage atenția și apoi dispare.

Se scurg 5 luni de la sentință, suntem în octombrie 2018 și Libertatea intră în curtea familiei.

Fata de 13 ani stă alături de mamă, având în spate același perete al casei, un decor sfâșiat, peste care se întinde, superbă, coroana pe jumătate îngălbenită a nucului.

Mamă și fiică, ambele siluete șed pe canapeaua lipită de zidul exterior, ca într-un decor de teatru.

E ora patru după-amiază și M tocmai și-a adus sora de la grădiniță.

Mama și M vorbesc, iar nucul pare că ascultă.

M a venit și cu o pungă de rafie, în care se ciocnesc câteva caserole de la bucătărie. E mâncarea rămasă de la grădiniță, pe care cei de acolo le-o dau de pomană, pentru că ştiu că şi celorlalţi copii din curtea asta le e foame.

Fata îşi duce sora înăuntru, apoi pleacă. Nu locuieşte aici, ne spune mama. “Stă acum la un cumătru care a miruit-o”, adaugă femeia şi-arată cu mâna spre cartierul de case ce se întinde în spatele bisericii catolice din Oneşti. Locuitorii îi spun zonei “Satul Catolic”.

Așteptându-l pe tata

Mama fetiței, fotografiată în curtea casei de reporterii Libertatea

Mama povesteşte că s-a măritat cu omul ei din dragoste.

Ea avea 17 ani, iar el – ochii albaştri.

Acum, ea a împlinit 42 și el, 50.

Îl iubeşte și azi pe mustăcios, “dar parcă am o reţinere, după tot ce s-a întâmplat cu fata”. Nu s-ar putea descurca singură cu ceilalţi patru copii, muncea la Salubritate, dar recent a fost dată în şomaj.

În timp ce mama povesteşte, mezina de 4 ani se leagănă în scrânciobul galben şi îngână un cântec.

Mai e puțin până va apărea și tatăl. Pentru că bărbatul care și-a agresat fiica e liber!

«3 ani de închisoare cu suspendare»

Pe 10 mai 2018, judecătorul de la completul penal P2 al Judecătoriei din Onești decide condamnarea tatălui “la pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală”.

A primit la schimb libertatea, pentru agresiune sexuală repetată împotriva propriei fiice, în vârstă de 13 ani!

Resemnați în fața a astfel de sentințe, procurorii nici n-au mai făcut apel.

Și, în ciuda restricției de a se apropia de fiica molestată sexual, aici, în curte, realizezi că nu doar fata agresată, ci și întreaga familie e în continuare dependentă de tatăl abuziv.

“Baza stă în banii soţului, care lucrează cu ziua. E zugrav, pune gresie, faianţă şi câştigă şi câte o sută de lei pe zi. Mai bea şi acum, dar nu ca înainte”, spune, sec, mama.

O exista ordin de restricție pentru tată să nu se apropie de fata cea mare, dar ordinul suprem îl dictează rușinea, frica și foamea.

În fiecare zi, pe aici trece fata de 13 ani și tot aici locuiește permanent fata cea mică, care a împlinit, între timp, 4 ani!

Cine compune instanța care a pronunțat sentința care l-a lăsat în libertate pe tatăl agresor?

Judecătoarea Roxana Alexandrina Damaschin

Întâiul gând e că judecătorul vine din alte timpuri – sau poate nu!

Verdictul îi aparție Roxanei Alexandrina Damaschin, o proaspătă judecătoare, abia ieșită de pe băncile Institutului Național al Magistraturii, până atunci grefier la Tribunalul Suceava.

E judecător din 21 decembrie 2017.

La unul dintre primele ei dosare, în mai 2018, o tânără femeie a dat o sentință care, lăsând sofisticăriile juridice pentru vremuri mai bune, înseamnă că bărbatul e liber să dea cu “cucul” în sus și jos.

Nimeni nu-l oprește pe om să scoată din cuc “ceva cam alb”!

Dacă vi se pare cam dur, știți ceva? Tratamentul cu eufemisme la adresa unei realități oribile minează efortul de o schimba.

Curtea casei din Onești, cu leagăn și nuc

Abuzatorul sexual de copii, îndrumat de instanță să îngrijească minorii cu handicap!

Și dacă totuși vi se pare cam mult, iată încă un fapt incontestabil și definitiv din sentința judecătorească.

“Pe parcursul termenului de supraveghere de 4 ani, tatăl va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei municipiului Onești sau la DGASPC Bacău – Centrul de Servicii Sociale Alexandra din Onești”, decide judecătorul Roxana Alexandrina Damaschin.

Centrul de plasament Alexandra asigură servicii sociale de recuperare pentru copiii și tinerii cu dizabilități! Aici se acordă sprijin și asistență părinților pentru prevenirea situațiilor care pun în pericol securitatea și dezvoltarea copilului!

Și aici poate ajunge bărbatul de 50 de ani, conform deciziei judecătorești.

Instanța îl pedepsește pe agresorul sexual, deschizându-i la propriu ușa către copiii cu dizabilități!

80 de copii cu dizabilități are centrul de protecție unde are tribunalul i-a dat agresorului șansa să ajungă

Serviciul de Probațiune Bacău e cel care alege între Primărie și centrul de plasament.

Cum este posibil un astfel de verdict?

«Stop Worrying»

Abia acum începe povestea colectivă de groază.

Căci M nu e nici pe departe singura victimă în ochii căreia justiția s-a uitat și i-a spus să-și înfrângă spaima, promițându-i protecție!

Fata de 13 ani a avut curaj.

Așa că azi, fata stă sub un nuc, privindu-i lung pe jurnaliști, îmbrăcată în tricoul alb pe care scrie “Stop Worrying”, gata să plece, strecurându-se lăturiș prin gardul de nuiele și lăsându-și în urmă sora de 4 ani.

Mezina va înnopta în casă cu tatăl care a stropit-o pe M cu “cucul”!

Și încă 80 de copii cu handicap așteaptă în Centrul de plasament Alexandra.

Continuarea, în Libertatea de mâine!

 

Un om nou în echipa de investigații Libertatea – GSP

Adriana Oprea, noul membru al echipei de investigații care publică în Libertatea, Gazeta Sporturilor și pe tolo.ro

Adriana Oprea, 47 de ani, este noua semnătură care apare azi în fața cititorilor. Adriana are 47 de ani, lucrează în presă de 25 de ani și este specializată în reportaj și investigație.

Ziarista a fost coordonatoarea investigației de acum aproape un deceniu și jumătate din ”Jurnalul național” despre copiii dispăruți din România.

În urma acestei investigații, cazuri vechi au fost redeschise și au fost găsiți copii pierduți în urmă cu 20 de ani! Până la urmă, poliția a schimbat procedurile de căutare în cazul minorilor dispăruți.

 

Comentarii (37)Adaugă comentariu

Ciprian  •  15 octombrie 2018, 10:59

Într-adevăr, aceasta este o problemă serioasă, alarmantă, căria i-ar trebui acordată atențuia cuvenită, nicidecum unor probleme imaginare... Trist, ăsta nu e un tată, ci o „bestie” cu chip de om, iar pedeapsa dispusă de judecătoarea în cauză, infimă în raport cu gravitatea faptei. de ce? consider că ar trebui să ofere niște explicații. Nu este posibil ca un astfel de individ să rămână liber, să intre în contact cu victima sa, chiar fata sa, ce ironie! și să nu se dispună niște măsuri care să-l potolească pe individ. Așa arată noua generație de judecători? atunci este mai mult decât grav! Așa sunt încurajate victimele unor astfel de fapte să le reclame și să colaboreze cu instanța de judecată?! mă tem că nu este po modalitate tocmai potrivită... Cu certitudine acest așa-zis tată, nu este singular, astfel de indivizi, care-și abuzează propriile „creaturi”, nedescoperiți, mai există, iar victimele nu depun mărturie tocmai din pricina acestui fapt. Este halucinant cum mama acestei fetițe a tăinuit, nedenunțându-l pe acest ipochimen. În secunda 1, ar fi trebuit să se ducă la poliție sau la orice altă autoritate și să denunțe fapta, una cu adevărat abominabilă! Cred că acest individ, nu s-a molipsit cu această faptă de la homosexuali, nu-i așa?! Dacă tot ne găsim în preajma referendumului organizat în acest sens, nu tocmai de mult. Oameni buni, acestea sunt probleme reale, care, din păcate, chiar există, fiind tot mai dese. Copiii abuzați, copii umiliți, copii bătuți, copii maltratați de proprii părinți sau de indivizi ce se consideră buni creștini. Fără o consiliere pe măsură, fără un suport real, fără un sprijin adecvat, fetița în cauză va trăi toată viața sa cu acest coșmar, ca propriul său tată, să-i fi fost nu protector, ci un adevărat „călău”. Să-i fie rușine, deși cred că nu posedă acest atribut, atât lui, cât și celor ce au știut și nu au deconspirat cele întâmplate, încă din fașă...

Cătălin Tolontan  •  15 octombrie 2018, 11:04

@Ciprian: da, problema e grava si, asa cum spuneti, responsabilitatea nu este doar la sistemul juridic. Daca e adevarat ca ai nevoie de un sat ca sa educi un copil, ai nevoie de tacerea si lasitatea unei societati ca sa-l abuzezi sexual fara consecinte. Noi vom incerca sa dezvaluim fenomenul in toata amploarea lui. E doar inceputul investigatiei din Libertatea. In zilele urmatoare veti vedea care este intinderea incredibila a acestei atitudini clemente a justitiei. #mergemdupasistem

Kendo  •  15 octombrie 2018, 11:33

Biserica nu se implica in treaba asta? Ca doar are experienta cu scandalurile sexuale printre popi. Sau nu au nimic de castigat si atunci nu-i intereseaza ***? Coalitia pentru Familie nu mai apara copiii? Alti ipocriti. Judecatoarea aia are copii? Daca nu, sotul ei, in caz ca are, e vreun animal din astia? Ca altfel nu pricep cum sa-i dai unui pedofil pedeapsa cu suspendare si munca in folosul comunitatii. ROXANA ALEXANDRINA DAMASCHIN. Un nume de retinut. Urate vremuri traim...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  15 octombrie 2018, 11:34

@Kendo: senzatia dvs e logica, am avut-o si noi, o combinatie de revolta si neincredere ca asa ceva se poate intampla, dar nu e vorba doar despre o judecatoare, nu e vorba de cazuri, ci despre un sistem care nu lucreaza pentru victime. Maine veti vedea mai multe in Libertatea. Multumim!

pop  •  15 octombrie 2018, 11:47

Normal individul ***. Ca om normal nu poate trai printre copii.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ion  •  15 octombrie 2018, 11:51

As vrea sa vada toata lumea fața judecatoarei in presă, nu pe google. Incredibil ce expuneti aici!..nu pot sa cred asa ceva ! ...chiar daca sunt o particica infima a acestui sistem justitiar

Toader  •  15 octombrie 2018, 11:58

Unii ne-am lăsat de serviciu cînd am fost puși să facem rău oamenilor sau cînd ne-am dat seama că nu facem bine. Curaj, întodeauna este ceva bun și folositor de făcut! (despre propaganda pe seama LGTB și defăimarea familiei vorbeam) ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

just indep a lui johan  •  15 octombrie 2018, 12:04

Nicio institutie independenta in afara Parlamentului si astfel ii responsabilizam pe toti si-I facem sa plateasca.

Ciprian  •  15 octombrie 2018, 12:04

Foarte bine faceți, domnule Tolontan! Că bine zice unul dintre cei ce au postat, unde este Coaliția pentru familie, care, parcă, milita pentru apărarea copiiilor României, au abandonat lupta atât de repede? sau a fost doar o grotescă intoxicare pentru a-i învrăjbi pe unii împotriva altora! sau pentru a-și urmări scopul bine determinat! Să le transmită cineva problema acestei fetițe și să-i tragă de mânecă, să le menționeze domnilor ce fac parte din această organizație, care sunt problemele pentru care trebuie să militeze și care sunt pericolele la care sunt expuși copiii României! Pentru astfel de cauze trebuie să lupte Coaliția pentru familie, nu pentru probleme imaginare! La astfel de probleme trebuie să găsească soluții și răspunsuri, nu să creeze probleme acolo unde nu sunt! ori această organizație tratează probleme artificiale, iar pe cele delicate și sensibile, se face că nu le vede. Dintr-o familie face parte și fetița abuzată, chiar de propria familie, direct, de către tată, și indirect, de către mama care a ascuns fapta acestui, nici nu știu cum să-l numesc, tată cu siguranță nu este.

Teodor Rotaru  •  15 octombrie 2018, 12:23

Oare pornografia expusa peste tot, in imagini care mai de care mai provocatoare, nu este de vina pt acest comportament al tatalui? O minte mai putin educata sau mai putin puternica poate ceda foarte usor tentatiilor sexuale promovate. Da, verdictul judecatoarei este trist. Insa in lipsa unor altor surse de venit, familia pare dependenta de barbat. Aici cred ca trebuie intai umblat, la asigurarea unui loc de munca sau de venituri pentru asemenea victime. Mi se pare si mai trista matrasarea in public a unor judecatori.

Andrei F  •  15 octombrie 2018, 12:24

Clar Dragnea este vinovat!!!Cum vine asta...,,sa raspunda si magistratii,,?Pai magistratii au abuz in serviciu sau raspund cumva pentru ce ,,servicii,,aduc societatii...?Si cum astfel de magistrati sa fie pensionati?Astia trebuie facuti NEMURITORI!Europenilor le pasa?In nici un caz,ei au propriile lor razboaie...

Cătălin Tolontan  •  15 octombrie 2018, 14:25

@Andrei F: va rugam sa nu politizati. Aici e vorba de un intreg sistem centrat nu pe victimele minore, ci pe agresori sau pe el insusi ca sistem formal si rece, asa cum puteti citi in zilele urmatoare. Nu e un caz izolat, ci e un numar enorm! Nimeni altcineva decat dvs nu l-a introdus pe Dragnea in discutie, asta e o tactica de a muta tema. Numai ca, totusi, cand tema este destinul unor copiii, parca e prea mult sa folosim tactici de abatere a atentiei.

cotizo  •  15 octombrie 2018, 15:04

***.***)si sa vedeti cum s-ar potoli si ceilalti.Dar asa vedeti si dumneavoastra,unul ca asta distruge viitorul unui copil si scapa bine mersi,3 ani cu suspendare.Ce inteleg si ceilalti?Ca se poate,ca este permis,ca nu primesc decat cu suspendare.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ion Ion  •  15 octombrie 2018, 15:10

Pedeapsa cu închisoare a violatorilor, pedofililor este condamnarea la moarte. Aceştia, ajunşi în penitenciare vor fi asasinaţi de ceilalţi deţinuţii, fără scăpare mai devreme sau mai târziu, nu au scăpare.Vina de aviola, de a comite incest sunt cele mai abdominabile infracţiuni pe care nici deţinuţii nu le acceptă

Andrei F  •  15 octombrie 2018, 16:11

@Cătălin Tolontan • 15 octombrie 2018, 14:25 Ce politizare?...Te pomenesti ca eu sunt judecatorul, ca eu pot sa dau ce sentinta vreau ca oricum nu are nimeni ce sa-mi faca?Daca exista raspunderea magistratilor se mai putea intampla asa ceva?Despre sistemul pe care nu-l vreti politizat dar nici schimbat m-ati convins de la cazurile Hexi-unde DNA putea sa stopeze excrocheria cu ani buni inainte-,Wang-oare ce mai face?Nu era vorba tot de victime minore?-,Udrea-unde se vorbeste de bani care au mers la un partid dar...bine a facut ca nimeni nu face nimic mai departe....De fapt dumneata in multe pozitionari ati cautionat o astfel de Justitie...Se intampla astfel de cazuri pentru ca sunt nepedepsite persoanele vinovate...Tara are treaba cu ,,raii,,interceptati 7 ani pentru nimic...

ana  •  15 octombrie 2018, 17:01

Din pacate Romania nu a resusit nimic dupa nii 90. Noi romanii stam linistiti si asteptam si ne miram de toate grozaviile, si cam atat, dam pagina. Suntem o tara a contrastelor de la saracie lucie la opulenta si hotie.Nu ne pasa si pupam moastele in speranta ca vom fi exonerati de vina si prostie. Neamul acesta nu va fi niciodata altfel.

Cătălin Tolontan  •  15 octombrie 2018, 17:02

@ana: tara e ca noi, nu e o constructie pogorata din cer sau venita din genuni. Si, oricat de dazamagiti am fi, pe buna dreptate, nu putem observa ca s-a schimbat mult. Si se va schimba in continuare. Poate ca acum 20 de ani relevarea a zeci de cazuri in care infractorii sexuali ai minorilor au scapat fara inchisoare n-ar fi starnit oamenilor nevoia de a intelege ce se intampla si cum e posibil. Acum, senzatia noastra e ca lucrurile acestea nu mai sunt acceptate ca normale si felul in care actioneaza statul se va alinia, nu intr-o zi, doua, dar se va alinia la felul de a gandi al societatii.

Toader  •  15 octombrie 2018, 17:34

În ziua de azi cînd multe programe de „educație” din „țări avansate” îndeamnă părinții să fie „dezinhibați” față de proprii copii (de pildă tații să facă baie împreună cu copiii) e bine să se treacă cu vederea, să se ascundă sub covor, lucruri ce țin de statistică precum legătura între...."In line with other research, gay participants (being male or female homo and bisexuals) in the new study had greater odds (~45% greater) of being sexually abused in childhood than heterosexual participants." (cam asta mi-ați cenzurat în comentariul de mai sus) În plus alte studii arată legătura între bolnavii de SIDA și batjocorirea lor cît au fost mici sau, dacă sînt mari, viol. A avea copii este un instinct la fel de tare precum cel de a te hrănii; primul este pentru perpetuara speciei iar al doilea pt supraviețuirea individului.

Ion  •  15 octombrie 2018, 17:47

Cum? Intr- o tara europeana sunt zeci de cazuri de infractori sexuali care au scapat de puscarie? Si noua presa ne vindea ca schmbarile legislative de acum lasa infractorii liberi?Deci infractorii sexuali o duceau bine si pana acum dar nimeni nu s- a sinchisit sa ne spuna? Cui ii folosea asta?

Same  •  15 octombrie 2018, 18:04

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

xstelu  •  15 octombrie 2018, 18:50

asadar andrei f ,nu te potolesti.tot inciti la iubire de psd.da dragnea e vinovat impreuna cu creatia lui odioasa,coalitia ptr familie care acu ,nu i asa?,nu mai apara copii nostri.in locul lui catalin tolontan nu te as lasa nicicum sa ti deverji dejectiile verbale pe blogul sau.intelege ca lumea uraste psd ul iar aici e vorba de cu totul alta tema.ia ti picioarele la spinare si du te cat mai departe .

dice  •  15 octombrie 2018, 19:34

Asta e un caz care e relevant pentru e explica de ce oamenii nu au incredere in justitie. O mizerie, o nenorocire. Iar politicienii de tipul lui Tudorel (fost judecator la ccr) urgenteaza legi pentru a scapa corupti, fiind total insensibili la probleme reale. E simplu, un copil abuzat trebuie izolat de nenorocit (care trebuie bagat la puscarie) si trebuie sa aiba asigurat traiul PRIN LEGE. Iar un judecator care da o astfel de decizie trebuie urgent eliminat din sistem. Sunt multi judecatori care trebuie eliminati din sistem, asta e o problema urgenta, unii sunt slab pregatiti, altii nu sunt in toate mintile. Problema este ca in sistemul asta se intra tpt prin manevre, spagi, pile, asa ca respectivii au datorii de platit si raspund la comenzi de mafioti (judecatori, profesori, politicieni) de-asta iti vine sa pleci din tara asta, oricat de tarziu pare a fi.

Ilie  •  15 octombrie 2018, 19:46

Inseamna ca e binevenita noua lege a justitiei cand nu mai poti deveni judecator la 24 de ani. Constat ca judecatorii tineri sunt periculosi.

Pretorul plasii  •  15 octombrie 2018, 19:55

Dar Inspectia Judiciara ce parere are? Logica elementara si bunul simt elementar sunt clar impotriva masurii de a lasa un pradator sexual printre copiii de orice fel (cu sau fara handicap). Sunt curios ce parere are Inspectia Judiciara cu privirea la aceasta masura si mai ales cu privire la riscurile pe care o astfel de masura le comporta. In lipsa semnalarii catre Ministerul Public a unei eventuale erori sau a unui eventual abuz , sansele de remediere sunt mici.

ticbis  •  15 octombrie 2018, 19:57

@Tolo: Te citez: "responsabilitatea nu este doar la sistemul juridic"!?!:) Imi cer scuze, dar te contrazic: responsabilitatea este 100% a sistemului juridic; si nu numai in astfel de cazuri, ci in absolut TOATE aspectele societatii romanesti in care traim astazi! Tara asta NU EXISTA pentru ca NU are o justitie functionala, macar la nivel de bun-simt. NU cunosc in istoria lumii nici un caz de stat democratic in care sistemul juridic sa arate in halul asta, dimpotriva; o tara cu o democratie sanatoasa se defineste NUMAI daca dispune de un sistem juridic solid si perfect pliat pe lege, pe social, pe moral, pe civic, pe justetea dreptului. De aici vine si sintagma "stat de drept"; cu alte cuvinte, "dreptul" (si numai el) este cel ce guverneaza intreaga functionare a unei societati, in absolut toate aspectele ei publice, economice, politice si civice. Oricum ai suci-o si ai invarti-o, Romania de azi este departe de asa ceva; a fost admisa ca membra a UE cu amendametul unei monitorizari a justitiei (bine-cunoscutul MCV) pe o perioada de 3 ani; au trecut deja 9 ani si este si acum in aceeasi situatie, ba parca mai rau! Si nu degeaba, pentru ca justitia la ora asta seamana cu Nicolae, cu Nicolicea, cu Iordache, cu Toader, cu Kovesi... asa sunt si judecatorii si procurorii... leiti astora! Sa avem pardon, dar o tara in care sistemul juridic face scut penal pentru a-l scapa pe un Dragnea de puscarie, o tara in care justitia se ocupa doar de vendete politice si de condamnat la ani grei de parnaie niste amarate ce vand ilegal patrunjel si leustean pe trotuarul din fata pietelor ca sa nu moara de foame, o tara in care institutiile magistraturii au ca preocupare majora protocoalele de asociere cu serviciile secrete si cu sectoarele de forta ale statului, o tara cu justitia supusa total politicului... o astfel de tara n-are nicio legatura cu notiunea de "stat de drept". Tolo, sa fim seriosi; justitia asta care l-a lasat liber (condamnat cu suspendare) pe acest individ ce-si molesta sexual propria fiica e exact aceeasi care il acopera acum pe Dragnea, tot aia care l-a facut scapat pe chinezul Wang (ala urmarit pentru proxenetism cu minore si crima organizata), aceeasi justitie care a pus batista pe tambal pe zeci si sute de cazuri asemanatoare (si nu numai). Cu alte cuvinte, place sau nu, sistemul juridic romanesc este profund nefunctional si absolut defect din punct de vedere democratic; fapt certificat public de catre mai toate cancelariile occidentale si incriminat de catre mai toate forurile mondiale indrituie a judeca si a se pronunta pe subiectul "justitie", in spiritul notiunii de legalitate si de drept comun si penal universal ce, se presupune, ar trebui sa guverneze in orice tara ce se pretinde a fi democratica. Ceea ce, dupa cum se vede cu ochiul liber, deocamdata, in Romania NU este cazul! Tolo, nu stiu de unde ai scos tu chestia asta, ca tara s-a schimbat in ultimii 20 de ani...? Esti in eroare, in afara de faptul ca avem Carrefour si Mega Image si ca putem sa emigram in voie, nu s-a schimbat absolut nimic! Nici macar MCV-ul pe justitie... dimpotriva, e chiar mai acut si mai sensibil decat era atunci! Nu inteleg ce s-a schimbat... lefurile jurnalistilor? salariile magistratilor? pensiile speciale ale judecatorilor, ale procurorilor si ale militienilor? indemnizatiile si drepturile viagere ale parlamentarilor? imunitatile in fata legii ale tuturor acestora? puterea sporita a serviciilor de forta de a dicta mersul tarii? vilele de lux si vacantele in tari exotice ale tuturor celor mentionati mai sus? Asta s-a schimbat??? Nu, Tolo; te inseli. Atata timp cat o fetita de 13 ani ramane inca la cheremul abuzurilor sexuale ale propriului ei tata si atata timp cat o alta fetita de 13 ani pleaca zilnic dimineata la scoala flamanda, nedorindu-si un alt cadou in viata decat o portie de piure cu carne si o salata (iti pot posta articolul respectiv), NU s-a schimbat ABSOLUT NIMIC in ultimii 20 de ani! Poate pentru VOI si pentru EI, pentru NOI in niciun caz! Dimpotriva... O seara buna...

Andrei F  •  15 octombrie 2018, 20:15

@ xstelu Poti sa urasti si sa iubesti pe cine vrei...Treaba este ca atunci cand sprijini magistratii indiferent de fapte se poate sa cautionezi si astfel de cazuri...Voi ,antipesedistii spuneati ca scapa violatorii datorita schimbarilor din Justitie...Uite ca de fapt voi ati sprijinit si aparat astfel de nelegiuiri care d-l Tolontan documenteaza ca existau pana acum in cel putin 77 de cazuri....Manariile lui Wang ,la Hexi,la spaga de 10% documentata de judecatori la Gala Bute ...nu i se datoreaza lui Dragnea ci ,,aliatilor,,vostrii...deci si voua pentru ca va sprijiniti unii pe altii.Poti intelege ca nu PSD a lasat liberi acesti agresori sexuali?

Maxentiu  •  15 octombrie 2018, 20:24

Dincolo de aspectul revoltător al cazului, care-i soluția concretă? Clar, pedeapsa cu suspendare pare nepotrivită, dar cu ce ar trebui înlocuită? Se mai poate reabilita individul respectiv sau va rămîne pentru totdeauna un potențial prădător și un pericol pentru cei din jur? Dacă a doua variantă e valabilă, ce facem cu el noi, ca societate? Îl izolăm, băgîndu-l la pușcărie pe viață (pedeapsa cu moartea nu mai e o opțiune, din păcate)? Dar cu familia ce facem după ce o privăm de singura sursă de venit? Dar în cazurile în care suspectul nu își recunoaște vinovăția cum procedăm ca să credem și victima dar în același timp să ne asigurăm că nu condamnăm oameni nevinovați? Mi-aș dori să văd niște răspunsuri la întrebările astea, dar nu văd decît concetățeni imeghebiști (știți, ăia cu „noi muncim, nu gîndim”) care arată cu degetul din reflex către Coaliția pentru Familie, pentru că așa i-a dresat propaganda. Îi informez că organizațiile din zona CpF au făcut și fac mai multe pentru persoanele abuzate și familiile lor decît a făcut vreodată statul român. Dacă jurnaliștii s-ar detașa un pic de scenariul impus, ar găsi niște exemple bune acolo.

Mihaela  •  15 octombrie 2018, 23:16

Tolo, ce putem face mai departe? Denuntarea a fost primul pas, e f bine. Dar trebuie luate decizii. Putem cere sprijin la Bruxelles? Daca la noi justitia nu protejeaza copiii de abuzuri. Putem face plangere intr-un fel sau altul? Unde? Cum putem proteja copiii acestia? Si mai ales cum sa indepartam acesti monstrii? Cum sa facem sa ajunga dupa gratii acolo unde le este locul?

Andrei F  •  16 octombrie 2018, 0:11

@ ticbis Sigur am un neuron in plus fata de tine daca pot comunica fara sa jignesc...Din pacate nu ai inteles nimic din articol si mai ales la ce se va scrie...77 de cazuri unde agresorii sexuali au scapat ,sunt liberi...asta ne spune ca este o ,,boala,,in Justitie...Ca este vinovat Basescu sau nu asta nu- i important...Daca exista raspundere a magistratilor sigur se intamplau mai putine astfel de cazuri...Basescu de fapt a primit si el un cartonas galben...Se spune ca Basescu a taiat salariile bugetarilor...Gresit ! Basescu a taiat salariile bugetarilor cu o exceptie,a magistratilor!!! Niste judecatori au decis ca se poate taia salariile tuturor bugetarilor dar nu si a magistratilor!De ce ar vrea o clasa sociala sa fie ca toate celelalte cand ei pot si vor sa- si conserve puterea? Puterea- de la drepturi financiare pana la imunitate in fata legii...De ce ar vrea magistratii sa raspunda pentru actul de justitie ?O fi in acest caz vorba de un tanar magistrat dar in toate cele 77 de cazuri despre asta o fi vorba?A raspuns cineva pentru cele 77 de cazuri cand agresorii sexuali au ramas liberi?Si da ,ai dreptate,asta este Justitia lui Basescu si Macovei...La fel ca in cazurile Hexi,Wang,Udrea- ca sa ma limitez doar la cazurile prezentate aici-...unde numai dreptate nu s- a facut...

di livio  •  16 octombrie 2018, 0:18

nu ne oripilam, ma Tolo, nu ne oripilam...ca si noi cititorii gsp.ro sintem abuzati...da Antena tri, Click, Cancan, Libertatea si alte stiri nebune...mi-am prins iubita in pat cu alt barbat, cea mai puternica viagra, show sexy in dormitor, tinar prins cu sexu in masina, sex fierbinte la insula iubirii, atingeri fierbinti pa nustiuunde...astea-s de azi de pe gsp.ro...te oripilezi ma Tolo?...poate ca abuzatorii aia citesc si ei gsp.ro...si atunci numa judecatorii is de vina?...habar n-am...si ne mai abuzeaza si mecla lu meme pe frontispiciu...si ne mai abuzeaza inteligenta si domnu AndreiF...da pe el il iertam ca-i colegu nost, cetitoriu...da pe jurnalistii ipocriti cit sa-i mai iertam?

bg  •  16 octombrie 2018, 8:54

Unde esti tu BARNEVERNET - organizatia de protectie a copilului din Norvegia care sa ridice imediat copilul abuzat (nici nu se ajungea acolo) din familie si sa-l plaseze in grija statului? Mama (si ea victima) trebuie sa gaseasca solutii pentru a-si proteja fata abuzata sexual de propriul tata, lasat liber de justitie? Depinde cum se raporteaza un stat la proprii copii...Unde sunt parlamentarii (d-l Ben Oni Ardelean) care au sarit ca arsi sa apere familia traditionala romanesca? Vedem PAIUL din ochiul altuia si nu vedem BARNA din ochiul nostru... Luam de la occident numai ce ne convine...

gogu  •  16 octombrie 2018, 9:42

de cand a venit tudorel la justitie a avut grija sa distruga DNA -adica liber la furat pt cei cu gulere albe si sa dea legi pt scaparea numai a celor care au furat mult cei care fura putin trebuie pedepsiti exemplar , nu mai avem voie sa facem proteste decat autorizate asa era si pe vremea lui ceausescu usor usor are grija tudorel sa mergem spre erdogan oare revolutia a fost un protest AUTORIZAT , parlamentul ar trebui sa dea o lege pt inasprirea pedepselor pt cei care abuzeaza copii aici justitia e putin ca psd vede ce vrea si face ce vrea si tudorel lupta cu procurori si dna

Toader  •  16 octombrie 2018, 9:59

Berneveturile din întreaga lume atrag, precum mierea muștele, o sumedenie de neaveniți periculoși pentru copii. Majoritatea celor ce lucrează în berneveturi nu au copii și nici familie. Zilele trecute au prins pe cofondatorul unui ONG american, o-en-ge ce avea drept scop ajutarea fetițelor exploatate sexual din Liberia, că batjocorea fetițe chiar de 10 ani. Cel ce vede paiul din ochiul familiei nu vede parul din ochiul berneveturilor. Dacă aveți șansa, fiți cu băgare de seamă cine lucrează în orfelinate și alte organizașii de „ajutorare a acopiilor”.

utraian  •  16 octombrie 2018, 10:24

Acum fac cei ca Apostol si restul regulile? Pac ,ban for life? Il aduc pe Borcea si n-avem niciun cuvant de spus?

Cristijansen  •  16 octombrie 2018, 10:32

Nu dau zece bani pe caracterul acestor indivizi cu ochii iesiti din orbite dupa salarii speciale . Sa castigi intr-un an ,sau doi , bani pentru un apartament , este ceva special pestilential . Nu va mai luptati i sa faceti articole despre deciziile acestor indivizi cu ""shcoala "" si salarii speciale , nu veti reusi nimic , va pashte ""inspectia judiciara "" . Cu unul nescolarizat / Te lupti putin si ai scapat / Dar dai o lupta colosala / Cu prostul care are scoala .

xstelu  •  16 octombrie 2018, 15:25

andrei f,trebuie sa fii nebun.in mintea ta e o noapte continua.amesteci subiectele ,rastalmacesti,tema si ideile exact ca un politruc comunist.psd se bazeaza pe tine.numai ca aici ai gasit un intelectual,spre nenorocul tau.lasa ne pe noi microbistii cu ale noastre antimigrene psd iste .plimbati nepotii citeste manifestul lui marx ,pagini aurii ,cartea de telefon etc.dar numai lasa ne.adio.

Andrei F  •  16 octombrie 2018, 17:43

@xstelu • 16 octombrie 2018, 15:25 Ma faci sa zambesc!

Comentează