Cum le-au dat judecătorii cu dosarul în cap procurorilor DIICOT și șefului PSD al Radio România după ce aceștia folosiseră „handicapul mental sever” al fetei unui redactor muzical pentru ca angajata să recunoască o pedeapsă nemeritată!

Pentru că ziarul Gazeta Sporturilor, blogul tolo.ro și blogul ”Sus România”, al unuia dintre sindicate, publicaseră informații publice din Radio, magistrații DIICOT și șefii Radioului public se unesc să îi descopere și să îi pedepsească pe cei care au oferit datele presei, adică publicului.

joi, 18 aprilie 2019, 9:01

Am terminat șefă de promoție la Conservator, cu nota 10, am condus redacția muzicală din radioul public și am fost vânată de Miculescu și făcută infractor de procurori pentru că am trimis informații publice către publicGabriela Scraba

Investigație de Adriana Oprea și Cătălin Tolontan

Pe 30 mai 2017, Gabriela Scraba, redactorul-șef al redacției muzicale de la Radio România, este ridicată la 6 dimineața de acasă și dusă cu mașina în sediul cu ferestre acoperite al DIICOT.

Jurnalista nu este însoțită de nici un avocat, deși legea îi obligă pe magistrați să-i ofere acest drept celui audiat. Abia câteva săptămâni mai târziu, o vecină de palier avocat, Andra Ghilenschi, realizează ce i se întâmplă ziaristei și devine apărătorul ei.

De partea cealaltă, statul e extrem de bine organizat.

Gabriela Scraba. Foto: Agerpres
Gabriela Scraba. Foto: Agerpres

Șefii DIICOT și ai Radio România se unesc

DIICOT se ocupă de infracțiuni grave: trafic de droguri, grupuri infracționale organizate, terorism.

Iar Radio România are drept misiune informarea publicului.

În cazul redactorului muzical Gabi Scraba, cele două instituții fac însă altceva. Ele decid că informația publică este infracțiune.

Pentru că ziarul Gazeta Sporturilor, blogul tolo.ro și blogul ”Sus România”, al unuia dintre sindicate, publicaseră informații publice din Radio, magistrații DIICOT și șefii Radioului public se unesc să îi descopere și să îi pedepsească pe cei care au oferit datele presei, adică publicului.

Procurorii o sperie și ea recunoaște că a comis o infracțiune

În sediul DIICOT, procurorul Robert Fleckhammer o determină pe redactoarea muzicală, ”printre altele, eu mă ocupam de premiile și concertele Radio România”, să se declare vinovată.

Infracțiunea pe care a comis-o?

”Divulgarea de informații secrete de serviciu sau nepublice”, articolul 304, Cod penal.

Pedeapsa?

1 an și 3 luni de închisoare cu amânarea executării. În acordul de recunoaştere, procurorii DIICOT subliniază toate vulnerabilitățile femeii de 58 de ani, vulnerabilități pe care s-au bazat când au chemat-o la sediu. Magistrații contează inclusiv pe faptul că ea are o fată cu dizabilități în îngrijire și nu-și permite să fie dată afară de la Radio.

Scraba Gabriela are o fiică de 26 de ani cu handicap mental sever şi un credit cu rată lunară de 2.609 lei
Acordul de recunoaștere a vinovăției, întocmit de DIICOT

DIICOT speculează teama femeii – o continuare a procesului ar fi însemnat că nu-și putea întreține fata cu dizabilități

Procurorul DIICOT Robert Fleckhammer nu ezită să scrie negru pe alb că femeia acceptă pedeapsa de 1 an și 3 luni de închisoare cu amânarea executării, în condițiile în care realizează că, altfel, viața ei ar fi distrusă.

Continuarea procesului ar fi însemnat concedierea din Radio, șanse reduse de a se angaja în altă parte, ruina financiară și imposibilitatea de a se întreține pe sine și pe fata ei atunci în vârstă de 25 de ani, tânără cu severe dizabilități.

Chiar și vârsta înaintată a ziaristei e folosită de DIICOT.

”Conform Contractului Colectiv de Muncă, pe durata unui proces penal, contractul de muncă ar fi suspendat, iar o condamnare ar atrage desfacerea contractului, ceea ce în mod evident, având în vedere şi vârsta inculpatei, ar cauza, pe de o parte, reducerea considerabilă a şanselor găsirii unui loc de muncă, iar pe de altă parte, imposibilitatea imediată de a plăti ratele şi de a-şi asigura întreţinerea ei şi a fiicei aflate în întreţinere”, scrie în acordul de recunoaștere, întocmit de procurorul Robert Fleckhammer și aprobat de șefa acestuia de la DIICOT, procurorul-șef de secție Florina-Silvia Popa.

Actul de recunoaștere a vinovăției ajunge în fața instanței.

Avocata Ghilenschi: ”A semnat acordul de vinovăție pentru că n-a avut încredere în justiție”

Lucreţia Postelnicu este numele judecătorului de la Tribunalul Bucureşti unde poposește dosarul.

Deși este prerogativa legală a judecătorilor, puțini dintre ei combat o înțelegere deja făcută între procurori și inculpați.

”Foarte rar se întâmplă ca judecătorii să refuze acordul de înțelegere dintre procurori și cei acuzați. De această dată, din fericire, judecătorul a citit cazul și a sesizat absurdul acuzării”, spune Andra Ghilenschi, avocata angajatei de la Radio România.

De ce, deși furnizase nimic altceva decât informații publice, Gabi Scraba a acceptat totuși să se declare vinovată?

”A semnat acordul de recunoaștere a vinovăției pentru că a vrut să termine totul cât mai repede și pentru că n-a avut încredere în justiție”, explică avocata Ghilenschi gestul clientei sale.

Stresul cercetării penale e, uneori, o pedeapsă mai mare decât închisoarea. Eram convinsă că Ovidiu Miculescu îmi poate face rău, ceea ce se și dovedea la DIICOT, așa că am acceptat să mă declar vinovată, deși nu eram
Gabriela Scraba
Ovidiu Miculescu. Foto: Agerpres
Ovidiu Miculescu. Foto: Agerpres

Judecătoarea Lucreția Postelnicu le oferă prima lecție

Pe 14 martie 2018, șocată de ceea ce găsește în dosar, judecătoarea Lucreția Postelnicu de la Tribunalul București respinge acordul de recunoaștere a vinovăției.

Curtea dispune trimiterea dosarului înapoi la DIICOT, ”în vederea continuării urmăririi penale”.

Judecătoarea Lucreția Postelnicu arată în motivare că, în nici un caz, o notă internă prin care șeful Radioului public, Ovidiu Miculescu, secretizează informații publice nu poate fi mai puternică decât legea informațiilor publice. Motivarea Tribunalului Bucuresti o puteți citi la finalul articolului.

”Instanța a menționat că printr-o normă cu caracter intern nu se poate limita categoria informațiilor de interes public reglementate de Legea nr. 544/2001, ce sunt destinate publicității, instituțiile publice având obligația legală, conform art. 3 din Legea nr. 544/2001, de a asigura accesul din oficiu la informațiile de interes public, prin publicarea acestora pe site-ul instituției”.

La argumentul DIICOT și al Radioului că informațiile despre deplasările lui Miculescu nu erau pe site-ul Radioului, judecătoarea zâmbește și le explică, răbdătoare, că, puse pe site sau nu, deplasările șefului Radio România sunt tot informații publice.

”S-a apreciat că faptul că instituția nu procedează la publicarea informațiilor de interes public din oficiu nu schimbă caracterul public al acestora, prin intermediul compartimentului de specialitate urmând a fi puse la dispoziție, la cerere, persoanelor solicitante”.

Horodniceanu semnează apelul DIICOT împotriva primei sentințe

Fostul procuror-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu
Fostul procuror-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu

Dar DIICOT nu se lasă.

Pe 16 aprilie 2018, ei fac apel, prin semnătura lui Daniel Horodniceanu, șeful Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Cazul ajunge la Curtea de Apel București, la completul format din preşedintele Carmen Alina Gohoreanu şi judecătoarea Valerica Voica.

În fața lor, încurajată de prima instanță și de avocată, ziarista povestește cum a fost determinată de DIICOT să semneze acordul de recunoaștere.

De data asta, vrea să se judece.

”Dacă aș fi găsit informațiile pe jos, nu era de datoria mea să le public, să le dau cuiva să le publice?”, întreabă Gabi Scraba în fața instanței.

Apelul DIICOT: ”Nu are importanță faptul că respectivele informații aveau caracterul unor informații de interes public”

Prin procurorul de şedinţă Narcisa Crăciunescu, care a reprezentat DIICOT și la prima judecată, acuzarea își explică pe 7 pagini motivele de apel.

Constatăm că instanţa confundă noţiunea de «informaţii de interes public», aşa cum acestea sunt reglementate de art. 3 din Legea 544/2001, cu cea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, sintagmă care constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 304 alin.2 din Codul Penal”.

Judecătoarele Gohoreanu și Voica: un ordin intern al șefului Radioului nu bate Constituția!

Pe 21 iunie 2018, judecătoarele Carmen Alina Gohoreanu şi Valerica Voica de la Curtea de Apel București resping apelul DIICOT. E sentința definitivă.

Motivarea lor e o lecție pentru toți magistrații, procurori sau judecători, care au participat la incriminarea unui om ce n-a făcut altceva decât să expună informații publice.

Judecătoarele Gohoreanu și Voica le arată procurorilor DIICOT și șefilor Radioului că ordinul intern al lui Ovidiu Miculescu nu poate bate Constituția! Motivarea Curții de Apel București o puteți citi la finalul articolului.

”Obținute chiar cu încălcarea unor norme cu caracter intern cum este Regulamentul privind utilizarea sistemului informatic al Societății Române de Radiodifuziune, acestea sunt informații de interes public, potrivit Legii 544/2001, reglementând chiar accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin legea menționată, unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României”, sună motivarea sentinței.

Pe 18 ianuarie 2019, DIICOT clasează cazul

Revenit la DIICOT, cazul este clasat și Gabi Scraba este scoasă de sub toate capetele de acuzare, așa cum i se comunică femeii pe 18 ianuarie 2019.

Trecuseră doi ani și jumătate de când Ovidiu Miculescu se enervase pentru că pe tolo.ro apăruseră publicate deplasările sale la business class cu avionul, asta în condițiile în care șeful BBC zboară cu low cost, când destinațiile o permit.

Au fost doi ani în care următorii procurori și judecători au criminalizat transmiterea către public a informațiilor de interes public. Ordonanța de clasare a cazului o puteți găsi la finalul articolului.

O piedică în calea uitării: magistrați care și-au făcut treaba și magistrați care nu și-au făcut-o

Urmărirea penală și continuarea proceselor și argumentele au fost aduse de procurorii DIICOT:

• Procuror Robert Fleckhammer

• Procuror șef Florina – Silvia Popa

• Procuror șef Daniel Horodniceanu

• Procuror Narcisa Crăciunescu

În cursul urmăririi penale, mai mulţi judecători de la TMB au încuviinţat efectuarea unor acte în DUP 648/D/P/2016, considerând și ei că procurorii DIICOT trebuie să cerceteze drept infracțiuni transmiterea de informații publice, apelând la precheziții:

• Judecător Terceanu Valeriu Mihail: percheziţie informatică – încheierea din 08.12.2016 pronunţată în dosar 44697/3/2016;

• Judecător Gargale Anastasia: obţinere comunicări date electronice – încheierea din 15.12.2016 pronunţată în dosar 45727/3/2016;

• Judecător Sandu Gheorghiţa: obţinere comunicări date electronice – încheierea din 13.01.2017 pronunţată în dosar 1046/3/2017;

• Judecător Şipoteanu Ioana Cleopatra: percheziţie – încheierea din 26.05.2017 prununţată în dosar 18971/3/2017;

• Judecător Magdalena Nicolae Cătălin: percheziţie informatică – încheierea din 30.05.2017 pronunţată în dosar 19439/3/2017;

Sentințele prin care s-a dat dreptate jurnalistei și a fost restabilit adevărul au fost pronunțate de:

• Judecător Postelnicu Lucreția – Tribunalul București

• Judecător Gohoreanu Carmen Alina – Curtea de Apel București

• Judecător Voica Valerica – Curtea de Apel București

 

Citește și:

DIICOT CEAUȘIST – Fostul șef PSD al Radio România a cerut să afle cine dă informații pentru tolo.ro, procurorii s-au executat și au percheziționat la 6 dimineața casa unei jurnaliste din redacția muzicală! În fața fetei ei de 25 de ani suferindă de autism, i-au confiscat laptopul, au luat-o la DIICOT și au făcut-o să recunoască o infracțiune inexistentă!

Comentarii (11)Adaugă comentariu

Andrei F  •  18 aprilie 2019, 10:09

Articolul de fata este ca si dezvaluirile lui Cornel Dinu care ne spunea cum oameni din servicii si 20 de procurori au actionat total opus ca in cazul Valiza,,unde Becali a fost anchetat si pedepsit cu puscaria... Ce aflam din articol???? Ca cei care fac Justitie pot gresi si pot fi pusi sau supusi judecatii publicului!Ce se face jurnalistul cu atatea certitudini din alte anchete penale? Acolo nu se pune problema ca cineva din justitie greseste?Pana la urma totul se limiteaza la ai nostrii si ai lor?Pesedistii sunt rai si cand se adreseaza Justitiei dar si cand sunt acuzati de procurori...?Este corect ca in general sa ne manifestam ca aparatorii Justitiei dar sa ridicam semne de intrebare sau sa gasim hibe numai cand actul de justitie se apropie de noi? De amintit ca si presedintele avea dubii asupra Justitiei cand era in procese.,,Ma nemultumeste aceasta decizie...,, In rest desigur ,Justitia nu are hibe ! Gresita este si ca in articol se da culoare politica! Adica o parte din Justitie se apleaca la rautatile spuse ,cerute de pesedistii astia? Nu se poate inpampla si invers? Ca anumite procese sa fie pe placul useristilor sau penelistilor?.... Concluzia? Cred ca in curand am sa va reamintesc de acest articol...Drepturile omului,Constitutia exista si pentru Ailalti! Daca nu ,ce Justitie e asta? Va amintiti cum o acuzati pe Florea ca distruge probe din dosare? Acei procurori care adunasera acele probe nu trebuiesc anchetati pentru ca erau de partea buna sau pentru ca probele ii acuza pe Aia???---++- Cum se face ca nici un editorialist din GSP in sectiunea ,,Blog,, nu a acordat spatiu spuselor lui Cornel Dinu?Cumva pentru ca spusele lui Cornel Dinu erau cunoscute de GSP ? Cum de ,,Valiza,,lui Becali s- a putut scrie dar de ,,Valiza,,CFR- Dinamo nu se scrie nici un rand? Pentru ca in GSP suntem la sport accept mai usor ,,ai nostrii,, contra ,,ai vostrii,,...Dar ce scuza o avea acel serviciu si Procuratura care se face la fel ca nu a auzit,nu s- a intamplat nimic...?

dana  •  18 aprilie 2019, 14:08

miculescu asta a fost cel mai urit om din Radio, o otrava direct proportionala cu masa lui de nesimtire de peste 150kg... Si cit s-au chinuit sa-l dea jos... Si nimeni din Radio n-a facut front comun cu dna Scraba cind se intimplau repercursiunile? Toti aveau ceva de pierdut in fatza lu miculescu-obezitu-mult-hulitu si le-a fost teama? Adevaru e ca ti se face frica si te crezi intors in timp pe vremea impuscatului cind vezi asemenea abuzuri sub ochii tai. Dna Scraba, tot respectul pt dvs si pt judecatorii care au facut dreptate! Va urez succes sa-i dati in judecata pe toti ceilalti si sa primiti daune morale! Sanatate si putere de munca, aveti un spirit exemplar, sinteti eroul meu din ultimii ani! (Cred ca va si iubesc un pic... Toata stima! )

cristina m  •  18 aprilie 2019, 14:13

Doamna Scraba, imi pare foarte rau pentru tot ce a trebuit sa indurati, dar ma bucur ca ati reusit sa invingeti! Cind o sa-mi fie greu, o sa ma gindesc si la dvs si o sa-mi iau putere din exemplul dvs personal. Sarbatori fericite si multa santate!

ticbis  •  18 aprilie 2019, 17:15

@Andrei F: Evident, NU intelegi absolut nimic din ideea de DEMOCRATIE, cu ce se mananca notiunea asta! In capul tau e o varza totala! Cand vorbim de JUSTITIE, este aberant sa ne referim la "tabere politice" sau la "cine cui i-o arde, asa, de-al naibii, pentru ca putem"!:) Asa ceva se intampla doar in regimurile totalitare! Intr-o democratie autentica (din pacate, nu e cazul Romaniei), Justitia este independenta si actioneaza APOLITIC, cu aceeasi unitate de masura, atat fata de putere cat si fata de opozitie. De ce? Simplu, pentru ca justitia n-are treaba cu partidele, ci cu LEGEA!!! O Justitie democratica sanctioneaza in egala masura abaterile de la LEGE, pentru toti infractorii dovediti conform Codului Penal; in niciun caz nu e un instrument contra adversarilor politici ai puterii sau o arma de lupta impotriva Societatii Civile sau a Presei, critice prin definitie la adresa faptelor de coruptie ale guvernantilor si parlamentarilor. In domeniul legii, nu vorbim nici de simpatii politice si nici de jocuri pe calculator, nici de strategii de interese si nici de obediente subiective, ci doar de LITERA SI SPIRITUL LEGII SI AL CONSTITUTIEI TARII!!! Punct! Orice derapaj de la cartuliile astea de capatai, reprezinta derapaje de la DEMOCRATIE! Un stat care se abate de la acest principiu esential pentru societatile civilizate, este o tara de mana a treia; o tara defecta si nefunctionala, inferioara valorilor umanitatii, o tara nefrecventabila si nefunctionala, o tara in care democratia si libertatile cetatenilor sunt la bunul plac al oricui pune mana la un moment dat, vremelnic, pe putere. Exact din motivul asta s-a produs condamnarea lui Becali in cazul "Valiza", desi, cu doar O SAPTAMANA inainte, patronii CFR-ului procedau IDENTIC SI LA FEL!:) Despre asta vorbim! Mai mult, ca sa revenim la subiect, ziarista de la Radio, Gabriela Scraba, este tarata DOI ANI SI JUMATATE prin tribunale si AGRESATA de catre procurorii DIICOT, condamnata, fara NICIO VINA, doar pentru ca seful ei, directorul numit politic la o societate bugetara de stat, si-a aratat "muschii" si puterea! Mai departe, chiar ieri, jurnalista Emilia Sercan a fost amenintata cu moartea, pentru ca de doi ani publica articole deranjante in care dezvaluie, cu probe si argumente evidente, plagiatele lucrarilor de doctorat, obtinute de la Academia de Politie de catre o gramada de guvernanti, parlamentari, directori si sefi din administratia de stat, ofiteri cu functii inalte din servicii, armata si structurile de forta. Nu m-ar mira deloc si nimeni n-ar fi surprins daca maine ar fi saltata si ea de procurorii de la DIICOT, la ora 6 dimineata, asa... ca sa-si bage mintile in cap...:) Mai departe, tot din ratiuni de-astea inepte, s-a infiintat in urma cu DOI ani o comisie parlamentara de ancheta, pentru investigarea modului in care un cetatean oarecare, pe nume Ioana Basescu, a cumparat legal, cu credit de la banca, teren agricol in comuna Nana. Desigur, comisia a fost infiintata doar pentru ca proprietara in cauza era fiica fostului presedinte Traian Basescu, cu scopul evident de a-l sicana si de a servi opiniei publice o falsa problema de legalitate, cu tenta de denigrare si de propaganda mincinoasa. Mai stii ceva despre comisia asta si de rezultatele/concluziile ei? Iti explic eu; comisia a pasat cazul la procuratura, la DIICOT... ai idee ce s-a ales de ancheta asta, ce-au instrumentat procurorii si in ce faza a ajuns dosarul??? Nu cred ca stie cineva... Problema acuta e ca justitia a ajuns o gluma proasta, un simplu instrument la cheremul oricui detine pe moment o functie de conducere in stat, administrativa sau politica. Asa ceva NU se numeste Justitie, in niciun manual de drept si in nicio carte de istorie! Nici n-ar fi posibil asa ceva, cata vreme DIICOT-ul ii face scapati si musamalizeaza dosarele de crima organizata, coruptie de minore si trafic transfrontalier de persoane ale "bastanilor" romani (politicieni, ofiteri de garda financiara, oficiali ai statului, magistrati, primari si sefi de servicii secrete) condusi si cumparati de chinezul Wang, implicati in cazul "Shanghai"... La fel, cum naiba se poate vorbi de o Justitie functionala, cata vreme tranziteaza teritoriul Romaniei, repetat si constant, cate DOUA TONE de droguri la fiecare actiune, pe sub nasul procurorilor DIICOT, evident, ocupati cate 2-3 ani sa ancheteze "crima organizata si terorismul" ziaristei Gabriela Scraba... ca asa le-a "ordonat" directorul pesedist de la Radio??? Problema care nu se intelege este ca acesti magistrati (procurori si judecatori) ce se preteaza la asa ceva incaseaza salariile alea imense DEGEABA, fara sa faca NIMIC, ani de zile, pana ies la pensie (speciala)! Mai mult decat sa bage la puscarie niste nevinovati fara putere, NU SUNT IN STARE si nici CAPABILI! Nici vorba sa se lupte cu mafia, cu traficantii, cu coruptia puterii, cu interlopii, cu coruptia la nivel de stat, cu crima organizata!!! Daca nu se revolta Marea Neagra, astia habar n-aveau ca salupele cu DOUA tone de droguri intra frecvent pe la Gurile Dunarii si tranziteaza Romania, alimentand intreaga piata de stupefiante de pe tot cuprinsul Europei! Daca tu crezi ca asta inseamna Justitie functionala, Stat de Drept si Democratie reala, si ca magistratii astia isi castiga cinstit salariul si painea, si ca-si fac corect meseria, ai probleme mari de intelegere si de judecata!:))) Bre, aici nu e vorba de "aia buni" si de "aia rai"; nu e vorba de "ai nostri" si "ai "vostri"; nu e vorba nici macar de politica; e vorba de NORMALITATEA institutiilor unui stat, atata tot! Asta lipseste cu desavarsire in Romania zilelor noastre; de aici si nivelul penibil al felului in care arata Justitia noastra acum! Dar, constat ca tie-ti place... sa-ti fie de bine!:)

Gabriela Scraba  •  18 aprilie 2019, 17:29

Multumesc mult, sunt impresionata! Ma simteam stigmatizata de etichetari ca: suspect, inculpat. Mi-a mai venit inima la loc.

ticbis  •  18 aprilie 2019, 19:26

@Gabriela Scraba: Doamna Gabriela, va asigur ca OAMENII simt si vibreaza firesc, genetic si spiritual, prin natura lor, la aceleasi valori universale ce au la baza doar cateva sintagme simple: egalitate, libertate, dreptate, democratie, onoare, munca, cinste si bun simt. Pe considerentele astea rezida empatia generala si universala a noastra, a societatii, fata de orice semen din randurile noastre care sufera pentru ca este abuzat nevinovat. Ceilalti, toti cei care va incrimineaza fara sa aveti vreo vina, inclusiv procurorii si judecatorii care v-au facut viata un iad timp de doi ani si jumatate, fara sa fi facut nimic rau sau nelegal, fac parte dintr-o alta categorie, nu dintr-a noastra; sunt rebuturi! Iertati-i, ca oricum astia NU conteaza, nici pe lumea asta, nici pe ailalta! Felicitari pentru curaj si pentru demnitate; va asigur de intreg respectul meu! Multa stima, Doamna!

Mihai, Ion, Gheorghe  •  18 aprilie 2019, 19:55

Doamna Gabriela s-a comportat ca un occidental cu valorile democratiei in singe, nu ca un roman(ca) din era post-comunista, neosecurista, cu frica inoculata sub diverse forme: credite, tratament medicamente, copil major cu nevoi speciale in grija si toate celelate greutati care te infring in Romania si te pun jos la 50 de ani...

MICulescu  •  18 aprilie 2019, 20:02

La noi cel mai rau nu e ca avem miculesti peste media normala, ci ca nu le sta nimeni in fatza si n-are n-avem coloana vertebrala sa ii maturam la gunoi. D-aia se-nmultesc micii miculesti, ca e mediu propice la stat. La multinationale mai intelegi ca indoaie toti coloana vertebrala ca sint bani multi dar la SRR si SRTV nu erau sindicate?! Unde era contractul coelctiv de munca, unde erau colegii, unde era ziarul? De Gabriela Scraba nu scrie nimnei dar de fiul lui Plesu scriu toti sa hraneasca hidra flaminda a neam prostului care estem.

anonimul venezian  •  18 aprilie 2019, 20:13

@ticbis, Chapeau! @Dna Scraba, cred ca sint multi care va iubesc pentru curajul dvs in fata infamiei si degradarii publice! Daca v-ar invita si RADAIOUL sa va spuneti povestea intr-o emisiune speciala, si-ar mai spala din pacate.

Andrei F  •  19 aprilie 2019, 9:02

@ticbis • 18 aprilie 2019, 17:15 Domnule cu Democratia autentica si Justitia Cereasca din Romania...eu am vorbit de ce a spus Cornel Dinu .Dumneata ai auzit ce a spus ?Este Democratie ca 20 de procurori sa stea in stadion cu ordin ,este Democratie ca seful unui serviciu secret sa atentioneze posibili infractori si mai ales sa nu intervina cand s-a dat valiza de 400000 de euro?Exista tabere daca procurorii interveneau numai intr-o conjunctura!!!!Nu asta a spus Cornel Dinu?Desigur ca dumneata o sa strigi pana la Ceruri ca era in vremurile acelea Democratie ca doar Maximux era sef la Cotroceni si nu se ferea sa primeasca o tabara acuzata si sa o ajute....Si Maximus al tau era cu Statul de Drept pana s-a apropiat cineva din Justitie de frate ,de familie....Uite citate democratice:,,"Ba, Bogdane, eu te stiu cine esti".... "Informatiile le-am prezentat intr-o forma exagerata si neglijenta, nu am fost nici logic in exprimare si am dat o nuanta care sa imi convina in raport de Coldea si Kovesi pe care ii consider responsabili pentru ce s-a intamplat familiei mele" ---Traian Basescu in toata splendoarea,desigur democratica.----Se poate sa fie adevarat si doamna sa fie amenintata cu moartea...Imi pare rau sa aud asta.Eu ca simpatizant PSD in Democratia ta autentica aproape zilnic mi se ,,ureaza,,asta si desigur ca cei ca tine se bucura....Asa o fi cu Democratia!----Desigur ca si dumneata crezi in Justitia de acum...Parca totusi cu o singura culoare...Elena Udrea este singurul roman nedreptatit de Justitia cea buna ,nu?Sa merg pe blog in spate si sa caut comentariile pe care le postai...?Articolul de astazi este cam singurul care zice ceva de rau de Horodniceanu...Pana acum era pentru voi ingerul dreptatii!Ca si Lazar,Kovesi,Stanciu... Dar astea sunt doar vorbe,cum sa fie domnule Democratie daca nici un Parchet,nici Serviciul Secret mentionat,nici CSM,nimeni nu reactioneaza macar la spusele lui Cornel Dinu?Si presa?????Are propriile ei meciuri cu Justitia...Mai sunt astfel de cazuri in care sunt facute publice infractiuni si nimeni nu reactioneaza!Nimeni dintre cei care ar trebui.----Sa vorbim de cine face sesizari la Parchete ,cine sunt acuzatii de serviciu si mai ales de cazurile solutionate deja ca petitiile erau nefondate?Ai auzit de prim-ministrul acuzat ,cercetat si apoi declarat Nevinovat????Ce mult te-a scandalizat stiu deja...Nu te mai obosi sa-mi spui...Nu am putut sa-ti citesc tot comentariul si atunci la ce ...?

Andone  •  20 aprilie 2019, 6:24

E ireal , cum e posibil asa ceva , de fapt ce pretentii sa ai de la o tara in care procurorul general si ministrul justititiei ,demisionar, sunt doi fosti procurori comunisti.

Comentează