Când vine iarna. Cronică de la Premiile Gazetei Sporturilor în plină criză a sportului

Aseară a avut loc Gala ediției cu numărul 54 a trofeelor GSP

miercuri, 18 decembrie 2019, 3:52

Aseară a avut loc Gala ediției cu numărul 54 a trofeelor GSP. Superlativele Gazetei reprezintă nu doar cea mai veche și amplă anchetă valorică a sportului nostru, ci și unul dintre puținele premii din toată societatea românească care au curs perpetuu, de peste jumătate de secol.

Domenii cu infinit mai multe resurse, precum cultura, medicina, politica sau știința, n-au izbutit să-și premieze performerii cu netulburată fidelitate, precum sportul, deși și scriitorii, medicii sau oamenii de știință ar fi meritat acest lucru.

În mod excepțional, Gazeta Sporturilor a acordat, anul acesta, și 7 distincții pentru marile glorii: Emeric Ienei, Mircea Lucescu, Ilie Năstase, Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă și Gheorghe Hagi.

Oamenii-tezaur
I-am urmărit pe campioni cum au urcat pe scenă sau au adresat mesaje pe ecranul uriaș al scenei. Dacă fiecare ar fi venit doar cu medaliile de aur sau cu titlurile supreme, nu mai era nevoie să cerem înapoi rezerva BNR din străinătate. Vorba Elisabetei Lipă, participantă la șase ediții ale Jocurilor Olimpice și Canotoarea secolului XX potrivit federației internaționale, cea care a amintit, amuzată: „Vorbiți doar despre cinci medalii olimpice de aur și mereu uitați să pomeniți că am și două medalii olimpice de argint și una de bronz”.

Acesta este „mărunțișul” lui Lipă… două medalii de argint și una de bronz. Cu mare probabilitate, nu vom lua trei medalii cu tot lotul Tokyo 2020, atât cât i-a scăpat din buzunar Elisabetei Lipă, pe scenă.

Unul după altul, au urcat și au spus câteva cuvinte cei premiați. Toți, fără excepție, au fost emoționați.

Patzaichin: „Eu n-am plecat de acasă ca să încerc, ci ca să fiu campion”
Îi privești, încercând să înțelegi ce-i unește pe acești mari performeri. Mircea Lucescu spune: „Nu mă declarați legendă, mai am lucruri de făcut!”.

Ivan Patzaichin își amintește că nu împlinise 19 ani când a luat prima medalie olimpică de aur, în 1968, la Ciudad de Mexico. La întrebarea lui Cristian Geambașu, dacă a realizat încă de atunci dimensiunea a ceea ce dobândise, Ivan răspunde: „Eu n-am plecat de acasă ca să încerc, ci ca să fiu campion, la asta m-am gândit tot timpul”.

În sală, Loredana Dinu, aur cu echipa de spadă la Rio, a ridicat brațele ca să dea aplauzelor recunoașterea pe care Ivan o merita. „Eu nici acum, la ceva vreme după ce m-am lăsat, nu mă pot obișnui cu sentimentul că nu mai plec în fiecare zi la antrenament”, avea să spună scrimera, la final.

Undeva în altă parte a sălii, Gică Popescu zâmbește când FC Barcelona apare pe ecran drept cea mai iubită echipă de către români. N-o spune „Baciul”, dar o putem spune noi: la această cotă de simpatie, adunată în decenii, a contat și munca de acolo a olteanului, el, primul căpitan necatalan din istoria echipei.

Ce îi unește pe acești oameni și ce i-a făcut imposibil de clintit, indiferent câte momente grele au avut de înfruntat pe parcursul carierei?

Din Oklahoma, Nadia Comăneci le-a transmis gloriilor sportului că „voi continuați să inspirați și azi tinerii”. Ce îi unește?

Îi privești, îi asculți, pe unii îi cunoști de mulți ani și te gândești ce te-a mișcat întotdeauna la ei: sunt determinați și nu renunță. Și sunt determinați pentru că au o motivare la care multă lume a contribuit.

Așa cum au recunoscut Mircea Lucescu și Dan Petrescu (Antrenorul Anului), cel care a mulțumit „pentru prima oară” mamei lui, adevărații campioni acceptă că sunt produsul propriei munci, dar și al mediului, al „oamenilor care ne-au înconjurat” și al unei culturi sociale mult mai complexe, construită în decenii și prezentă activ în viețile a milioane de oameni.

Altfel spus, campionii se simt speciali, dar recunosc participarea celor mulți la crearea motivației și statutului lor.

Ei, tocmai ei, cei care ajung primii la finiș, care sunt singuri în fața a zeci de mii de oameni, cei care trudesc o viață cu fața solitară oglindindu-se în luciul apei, performerii vorbesc continuu despre echipe, se simt parte a unor generații, își prețuiesc înaintașii și au marea mândrie de a preda celor mai tineri ceea ce au învățat.

Până și debutantul pe lista celor mari, Fotbalistul Anului 2019 și portarul de 22 de ani al echipei naționale de tineret și al lui Genoa, Ionuț Radu, a simțit nevoia să rememoreze cum „eram copil și așteptam să vină iarna ca să aflu cine a câștigat premiul Gazetei”. Nu, nu e un gest de politețe, e realitatea că asta se întâmplă, an după an, de 54 de ani. Tatăl lui Radu plângea în sală. Generații întregi de microbiști au trăit și trăiesc de Sărbători cu acest obicei: așteaptă ancheta Gazetei să vadă cine e cel mai bun jucător, cine e cel mai bun antrenor, cel mai bun sportiv.

Și, de aceea, chiar și când vine iarna rezultatelor, când medaliile lucesc din ce în ce mai greu pentru că noaptea se lasă mai repede, campionii nu disperă și muncesc în continuare. M-am simțit atât de bine printre ei și atât de umil că am scris puțin despre sport în ultimii ani.

Comentarii (10)Adaugă comentariu

Flaviu  •  18 decembrie 2019, 16:56

Intr-adevăr .... apropo de scrisul despre sport .... Am redescoperit in acest articol ... pe ziaristul pe care-l citeam cu interes ... odată ... Trebuie reclădita cultura sportiva a romanilor .... trebuie refăcut sportul de masa .... trebuie ca statul sa aibă un mega-proiect de sprijinire a sportului .... trebuie ca statul sa creeze un cadru atractiv pt ca mediul privat sa sprijine sportul de performanța .... Sunteți un ziarist -formator de opinie .... trebuie sa puneți umărul in direcția asta ....

Flaviu  •  18 decembrie 2019, 16:58

Și ...... respect pt toate marile nume amintite in articol ..... și pt mulți alții .... care au adus glorie sportiva României

Mircea  •  18 decembrie 2019, 17:20

“ anchetă valorică a sportului nostru‘ ??? Fals, este o ancheta in special despre fotbal si nu a sportului!! Cum naiba se face va simona halep sta in umbra unor fotbalisti mediocri?? Cum naiba ca antrenorul anului se alege numai dintre cei din fotbal??

Ilie  •  18 decembrie 2019, 18:16

Și voi, cu laudele voastre, sunteți de vină. Și cu cenzura de pe blogsport. Presa este sub sport. La sport avem o Halep, un Tecău, niște fete la tenis de masă, ceva scrimă, handbal feminin, un Drăgulescu. La presă avem niște zero-uri care se cred urmașii altor zero-uri, gen Chirilă, Păunescu, Eugen Barbu. Niște comuniști. Apropo de ziua de azi.

17 Nentori Tirana  •  18 decembrie 2019, 22:42

Bravo gsp pentru premiul 0scar pardon Legende, adica Ivan Pa, Nadia, Hagi si Duckadam. Ori ? Asta cu toate ca nu sint de acord ca sa acordati voi premii – cu toate ca ne intrebati si pe noi ! - , in primul rind caci locatia n-a fost niciodata neutra, poate nici platita suficient – cred ca ati folosit de citeva ori pina si sala da nunti a militianului Corleone., obtinuta cu cintec, maneaua in care a fost anchetata in mod curios Doamna Voiculescu, cred ca era sefa voastra la ora aia dar tu capitane erai in papusoi ! Apoi, azi l-am vazut si pe Nasu !!! Nu se poate la un capitan de plai ! --- Ma bucura Legenda Doamna Lipa, respect sincer pentru tot ce-a facut la Dinamo – la Steaua n-a facut nimeni nimic, totul paragina, nici muzeul n-au putut fomistii talpanisti sa-l gestioneze, Cupa Campionilor Europeni statea prafuita, cis, pe jos, alaturi de cartoane si sobolani ! - , respect sincer Lipa pentru atitudine, m-a impresionat sincer la Baia Mare cum se batea ca o closca pentru militienii ei. M-a bucurat si Ilie Na - ia tata ca iti da Johannis tot ce poftesti, mai vrei o stea ? - trebuie sa recunosc ca daca toti pacientii sectiei d-v ar fi ca acesti doi colegi de suferinta, Eli Li si Dorel Ilie Na, am duce-o toti ca in Elvetia. --- Egal daca sint singurul contestatar, trebuie sa spun ca pentru mine Je Moi nu e Legenda, dimpotriva, am documentat de zeci de ori ca acesti militieni cu pretentii de Diva ne-au lasat cu peste 50 de ani in urma tarilor civilizate, nu numai in fotbal, acolo unde je moi a retrogradat ori falimentat tot ce-a prins ! Nici Cooperativizarea n-a facut Natiei un rau mai mare decit aceste specimene de militieni ridicate de media corupta pe socluri ca Statui. Tolo-Tata, eu am ingaduinta, sint milos, am intelegere pentru statuia Mihai Viteazul la Cluj ca si pentru cea a fanariotului Cuza la Heidelberg, vremuri tulburi capitane Tolodan de plai, desi ce treaba au astia cu tari straine – te rog sa ma pui la punct daca poti !!! - dar nu inteleg ca in ziua de azi un bigudiu de militian care n-a facut efectiv nimic pentru Romania, care desi are bani nu vrea sa se implice cu nici un euroi in fotbalul romanesc – vezi contraexemplul Hagi !!! - sa fie considerat legenda. N-are nici un merit nici cu fiul, caci je moi l-a tirit pe Razvan pe la toate chefurile lui Nicu Ceausescu, l-a invatat cu bani, masini si fete sub … Eu sint convins ca Razvan e azi cel mai bun antrenor doar din ambitia de a ne plati noua toate politele tatalui sau „mult iubit“. Ba tata, spune-mi si mie ce-a facut asta bun pentru tine si pentru mine ? Pentru oricine ? Si-a bagat alturi de colonelul Gelu Eftimie coada si in industrie, din banii directionati la negru – fara conturi, fara impozite platite la Stat !, „imprumut“ care n-a fost returnat, chiar "ca cadou" trebuia impozitat - din sufrageria unuia "ca Copos" a falimentat o uzina, a trimis in somaj mii de oameni, a vindut terenut ca apoi Profesorul Anghelache, unchiul fratilor minune Negoita, sa-i conduca o mica intreprindere moderna si rentabila – rentabila pentru militienii astia, impostorii astia, rapidistii astia, bolsevicii astia. --- Bine ca nu i-ai dat tu premiul caci te faceai de ...

Urod  •  19 decembrie 2019, 8:04

Nu trebuie sa te simți umil, oricum avem din ce in ce mai puțin sport. Dar dacă ne gândim din ce perioada vin toți premiantii gazetei, devenim nostalgici....

4_3_3  •  19 decembrie 2019, 9:30

Prea vă umflați în pene cu această acțiune de marketing, că nu pot să o numesc altceva. Mai bine v-ați limita la fotbal, că dați în penibil când îi puneți pe aceeași scenă pe Halep și Radu sau Omrani. Iar Dan Petrescu, antrenorul anului... ce să zic, da, omul este bun, dar 1) nu poți să faci abstracție de felul grobian în care se manifestă în timpul meciurilor 2) mai sunt niște antrenori români și în afara fotbalului, cu rezultate incomparabil mai mari, de exemplu, un titlu la Wimbledon...

Doru  •  19 decembrie 2019, 10:26

Nea Puiu' s-a facut de cacao si a stricat momentul....

Petro Burgener  •  19 decembrie 2019, 10:41

La o astfel de gala trebuia si o vestimentatie pe masura! Marea majoritate au venit imbracati cum le-a trecut prin cap! Civilizatia in Romania! Dusan Uhrin, la fiecare meci, impecabil, la costum! De ce altii pot si noi nu?

Emil  •  19 decembrie 2019, 11:04

Buna ziua! Nu gasesc nicaieri lista castigatorilor tragerii la sorti aferente sondajului "Superlativele 2019". Ma puteti ajuta cu un link? Multumesc.

Comentează