DOVADA din Monitorul Oficial. Modificarea de la „două angiografe” la „un angiograf”, făcută de ministrul Costache în favoarea Polisano, e în vigoare din 10 ianuarie!

Libertatea a publicat astăzi mai multe documente electronice din interiorul Ministerului Sănătății.

joi, 30 ianuarie 2020, 3:00

În Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul 6 pe 2020 al ministrului Sănătății, acela pe care Libertatea a arătat cum demnitarul l-a modificat de la propriul calculator, ca să se poată califica la banii publici și clinica privată unde lucrează el.


De Livia Ispas, Cătălin Tolontan

Ministrul Victor Costache a modificat felul în care se împart banii pentru ”Acțiunile Prioritare pentru tratamentul pacienților cu infarct miocardic acut”.

În vechiul Ordin, cu numărul 449 din 2015, ”Criteriile de eligibilitate pentru unităţile care derulează AP-IMA” prevedeau ” c) dotarea existentă (accesul la cel puţin două angiografe”.

Cum Polisano Sibiu, clinica unde ministrul Sănătății este angajat, nu are decât un angiograf, ministrul a modificat cu mâna lui ”un angiograf”, în loc de două.

Iar, astfel schimbat, actul a devenit Ordinul 6 din 2020, unde la criteriile de eligibilitate scrie: ”c) dotarea existentă (accesul la cel puțin un angiograf);”, exact cum a modificat ministrul.

În 18 noiembrie 2019, Victor Costache a făcut modificarea în documentul Google al Ministerului Sănătății
În 18 noiembrie 2019, Victor Costache a făcut modificarea în documentul Google al Ministerului Sănătății

 

În Ordinul 6. publicat în 10 ianuarie 2020 în Monitorul Oficial, apare modificarea făcută de ministru privind dotarea minimă cu un angiograf
În Ordinul 6. publicat în 10 ianuarie 2020 în Monitorul Oficial, apare modificarea făcută de ministru privind dotarea minimă cu un angiograf

Pe documentul Google, ministrul Costache adăugase si trei spitale private pe lista celor care beneficiază de acest program, însă le-a scos ulterior, sfătuit fiind, probabil, de oameni din minister că favorizarea propriului spital este flagrantă. Lista poate fi, însă, modificată printr-un alt ordin de ministru.

Foto: EVZ / Cornel Moșneag

Comentarii (25)Adaugă comentariu

carmen i  •  30 ianuarie 2020, 16:20

Legislatia permite emiterea de acte normative cu dedicatie. Este imoral, dar nu ilegal. Daca vrea, ministrul poate emite un ordin in care sa scrie "toate persoanele cu numele de Victor Sebastian Costache, nascute pe 18 martie 1974 priesc un salariu triplu" si nu va fi ilegal, deoarece legea 161/2003 exclude conflictul de interese la emiterea de acte normative. Cate legi cu dedicatie nu s-au dat pana acum... si n-ati scris nimic despre ele.

pacientuedevina  •  30 ianuarie 2020, 16:26

Dar Ordinele promise privind infectiile nosocomiale, limitele de competentă ale rezidentilor, ghidurile de bună practică (inclusiv în chirurgie cardiacă), scanarea actelor medicale din spitale (ca medicii să nu le mai poată modifica în caz de malpraxis) etc. CÂND le daţi. Sau de acolo nu vin bani pentru medici, şi ar fi apărate drepturile pacienţilor, deci nu vă interesează...Aşa e Ministrul Afacerilor din Sănătate...zis şi pro bono

pacientuedevina  •  30 ianuarie 2020, 16:58

carmen i: 1 ordinele de min NU sunt Legi; 2 ordinele de min trebuie sa respecte toata Legislatia pt ca aceasta e superioara. Deci ministrul NU poste emite OMS cu nici macar un leu salar mai mare decat permite L153/2017, NU poate emite OMS de mufare la banii nostri din asig de sanatate cu incalcarea normelor superioare de dotare pt acreditarea spitalelor performante care asig servicii de calitate raportate la pacienti (fara a i injosi si ai periclita printr- o coada la SINGURUL angiograf). Privatilor, nu ne credeti prosti, suntem Pacienti Europeni, avem Drepturi, mai lasati goana dupa bani, calcand pe cadavre

PaCiEnTuEdEvInA  •  30 ianuarie 2020, 17:03

Doar pentru ca sunteti medici, trbuie sa aveti zeci de vile, bolizi, bijuterii, excursii...numai lux si exorbitant, din banii nostri de asigurari de sanatate? Nu va mai satura...

carmen i  •  30 ianuarie 2020, 17:36

@pacientuedevina: exemplul pe care l-am dat l-am exagerat intentionat, fireste. Ideea este ca se pot emite fara probleme acte normtive cu dedicatie, de multe ori cu modificari subtile, care scapa publicului. Asta se face mereu. Ordinele de ministru sunt astfel de acte normative. Chiar si in cazul in care intra in contradictie cu legile, sunt tolerate. Ministerul Sanatatii a emis zeci de ordine care intra in contradictie cu legile existente, insa nimeni nu face nimic si nici presa nu scrie despre asa ceva. In cazul de fata, aparent nu s-a incalcat nicio lege.

Lupe  •  30 ianuarie 2020, 18:22

Mult mai grav decat ceea ce relateaza dl Tolontan este ***, potrivit art. 301 din Cod Penal: „(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.” Prin urmare, reprezinta infractiune fapta functionarului public (in sens larg, deci orice bugetar) care prin activitatea sa, directa sau indirecta, aduce avantaje patrimoniale inclusiv celui cu care, fie s-a aflat in raporturi de munca in ultimii 5 ani (cazul actualului ministru care s-a aflat sau se afla in raporturi de munca cu clinica din Sibiu), fie a beneficiat de avantaje DE ORICE NATURA (se incadreaza si la acest caz, ministrul beneficiind in ultimii ani de avantaje, inclusiv financiare). Cazul e indubitabil clar, din perspectiva conflictului de interese ca ***, care atrage raspundere penala.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Lupe  •  30 ianuarie 2020, 18:51

Ce fel de moderare faceti voi, mai baieti? Ati moderat cuvintele care reprezinta titlul faptei luat cu copy paste din Codul Penal, art. 301? E de ras!

Dasi  •  30 ianuarie 2020, 20:29

Felicitări pentru anchetă! Asteptam cu înfrigurare sa dovedească cineva interesele marsave ale acestei gasti pedeliste, ,hamesite, ce nu s- a asezat bine pe tron si a inceput sa ***! Acum nu foarte mulți ani oamenii au iesit in stradă pentru a - i opri de la distrugerea sistemului de urgenta construit cu trudă si inteligență de oameni pentru care viața semenilor e mai presus de un pumn de arginti ( dupa care alerga astăzi acesti politruci!) . Acum 2 ani PSD-ul cu *** si gasca au fost opriti inainte de a duce la capăt marea ticăloșie cunoscută sub numele de ordonanta 13. Cei de acum arătau cu degetul spre hoții pesedisti care lucrau noaptea. Astăzi acesti "imaculati "fac exact acelasi lucru ( dau legi ca sa fure din banii de la asigurări!) Si au nerusinarea sa ne spună c- o fac spre binele nostru al potențialilor pacienți?! Oare ne cred atat de prosti cand insista sa ne convinga ca clinicile si spitalele lor private sunt " fundații filantropice " ce nu cu soc sensul cuvântului PROFIT?!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bg  •  30 ianuarie 2020, 20:32

Nimeni nu vorbeste de respectarea LEGII, buna, proasta, asa cum este ea la momentul vorbirii. Seful de partid se repede sa declare ca nu este conflict de interese inainte ca cei de la ANI sa se pronunte cu documentele pe masa, astfel incat sa influenteze decizia. Sa traiti, domnule politician ca dvs. sunteti mai presus de lege si aveti dreptate intotdeauna! Toti procedeaza la fel si cum nu le convine ceva sau au un interes financiar se reped sa schimbe legea. Suntem de atatia ani in UE si tot implementam directivele europene pe care apoi nu le mai respectam. Alesii nostri n-ar trebui sa intre in legalitate , iar noi sa fim atenti si la moralitatea actiunilor lor? In combaterea infectiilor nozocomiale din spitale avem legi, ordine de ministru, cu duiumu, facute dupa recomandarile CDC si organismele europene numai ca ele nu sunt respectate. Aici este problema natiei asteia! Uitati-va la ce se intampla: accidente pe sosele, intoxicatii cu biocide in scoli, etc... si toate pentru ca romanul este mai tentat sa eludeze legea.

Tomitan  •  30 ianuarie 2020, 21:44

E ceva "normal" pentru un politician .Primul lucru pe care-l înveți in politica este cum sa *** legal. Tolo, cum crezi ca s-au tras tunurile financiare ? Cum iti explici că firme cu un angajat a castigat licitatii ptr asfaltare sau lucrari in Portul C-ta ? Monser Costache n-a inventat el roata ci a invatat toate golanelile. 1. Legat de smecheria asta cu " pro bono" , pai si Madam Teodosiu il apara pro bono pe Dragnea asta dupa ce a fost pusa in timpul guvernarii PSD in diferite consilii de administratie .Asa cs domn Costache si alti politicieni sa ma scuteasca de acest pro bono. Vrea sa facz ceva pro bono,atunci sa -si dea demisia de onoare

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alina Popescu  •  30 ianuarie 2020, 21:47

Domnule Tolontan, imi este foarte clar acum ca esti un *** ***. ***. Asa cum spui matale ca acest doctor, atat de bine pregatit, opereaza la un spital privat, matale nu lucrezi la GSP care apartine lui ***? Vrei sa-l ingropi pe acest doctor, este absolut vizibil. Este singurul ministru al sanatatii care a venit chiar cu niste idei care pot reforma aceasta mizerie de sistem de sanatate si apari matale ca din senin (?) si il ingropi. Sa-ti fie rusine domnule! Si sa nu iti imaginezi ca esti in vreun fel credibil! Rusine! Veniti si il tratati ca pe un mincinos, stii matale ce inseamna sa-l faci pe un om de buna credinta mincinos?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

pacientuedevină  •  30 ianuarie 2020, 21:59

carmen i: citește legislația acreditării și a dr pacienților, numai e nimic aparent. Acum, dovada că medicii au uzurpat în Rou statutul de Dumnezei: 1. pt că Guvernatorul BNR nu poate fi în timpul liber economist la o bancă comercială sau la polisano srl; pt că presedinta ICCJ nu poate fi în timpul liber avocată sau juristă la o firmă privata precum polisano srl; ministrul de interne nu poate fi jurist la polisano srl; ministrul apărării nu poate fi angajat la o firmă ce primește comenzi de armament de la minister și nici agent de pază la polisano srl etc. 2. Dar medicul-dumnezeu di Rou poate fi orice, în același timp, inclusiv la polisano srl. 2. parchetul a comunicat că nu vede ceea ce și Lupe a văzut...pt. că medicii au voie să terfelească legile după bunul lor plac în Rou...Pe de altă parte, e dovedită și minciuna potrivit căreia mufarea sălbatică și necondiționată a privaților la cele 4 miliarde de euro(!) din asigurările de sănătate publice, ar fi un drept al pacienților: pt că nu a fost introdusă în L95/2006 INTERDICȚIA medicilor de a fi și la stat și la privat. Astfel, pacienții vor găsi aceeași medici în ambele locuri, la fel de superficiali și obosiți, nepăsători și cinici. Aceeași concurență neloială, deturnare de pacienți, publicitate mincinoasă, tepe si tunuri la fondul de asigurări, decontări fictive, lipsă de control real și răspundere, lipsă de criterii de performanță și garantare a caltății serviciilor etc. Deci, această modalitate de junglă NU aduce NIMIC real în favoarea pacienților, ci doar o sursă imensă de îmbogățire facilă și nesimțită a medicilor. Ce mai urmează, pensii speciale pentru medici? Nici nu mai e de mirare, ei fac legile și își permit în Rou orice aberație și sfidare

Alina  •  30 ianuarie 2020, 22:01

Eram sigura ca nu veti publica comentariul meu. De ce a-ti faceo? Nu-i asa ca am dreptate? Domnule *** ***...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

POW  •  30 ianuarie 2020, 22:37

Articolul e formula "șopârlistic". "În favoarea Polisano" sugerează un acordarea unui avantaj incorect. Dar autorii nu afirmă nicăieri că acestă modificare ar fi în defavoarea pacienților. Si nici că pentru aceste afecțiuni sunt musai necesare 2 angiografe. Nici nu știu dacă i-a interesat acest aspect. De asemenea, deși se menționează că ministrul e angajat la Polisano, ceea ce sugerează că ar fi un fapt negativ, autorii nu ne spun, cu subiect și predicat, că acestă calitate l-ar plasa intr-o situație de incompatibilitate sau de conflict de interese in sensul legii. Poate că nu au curajul? Sau nu e nimic ilegal? De fapt,autorii s-au cățărat pe valul cu privatizarea sistemului medical. Am mai văzut acest film când ne explica domnul Arafat că nu putem da bani sistemului de ugență privat, că il distrugem pe cel public. Și am văzut, datorită domnului Tolontan, e adevărat, ce profesionist a acționat sistemul public la Colectiv .

vlad cel mic  •  31 ianuarie 2020, 8:34

e captivant sa vad cum isi dau peste bot usr plus plus si pdl! astept cu maxim interes episoadele urmatoare din riseproject si libertatea. la mai mare!

bg  •  31 ianuarie 2020, 8:56

Va spun din experienta proprie! Marti, un test de gripa facut la un spital privat costa 90 lei, iar joi acelasi test costa 150 lei. Pentru o familie formata din 2 adulti si doi copii (nu mai vorbesc de contacti - bunici, bona) este enorm. Acel medicament care sa da in infectia cu virus gripal (tamiflu) costa 80 lei ptr. 10 tb. Cand vorbim de beneficiile tratarii pacientilor in sist. medical privat, sa luam in calcul si ACCESIBILITATEA la astfel de servicii unde actioneaza mecanismele econ. de piata ale cererii si ofertei. Ceea ce era de demonstrat!

17 Nentori Tirana  •  31 ianuarie 2020, 11:31

Daca procedam asa, tot ce vom avea de papat e : „Avemus Papa pentru Talpanus !“ --- Da ce-au privatii Tolo tata ? Si daca ar avea *** tot ar avea dreptul sa primeasca si ei ceva. Poate imi explica si mie cineva de ce tot faceti diferenta. Din ura proletara ? Nu stiu dar rezultatul e clar, logic si fara sa vezi realitatea: nici 10 % din popor nu are aces la sanatate ! E gresit ca Programele sa se fac doar pentru unii, acest lucru duce ca la Stat sa lucreze in dorul lelii numai pomanagii, nici mizeria in care lucreaza nu-i mai intereseaza, iar privatii trebuie sa devina tot mai scumpi pentru a supravietui. Habar nu ai de GRIJI, de „linistea“ interioara cind ai investit toti banii, de cit costa o utilate si intretinere corespunzatoare, chiria ori rata la banca pentru imobilul tau. Pe cind la Stat, te scoli, casti, te scarpini undeva si te duci la „servici“. Ti se filfiie si de gindaci, pai … ce vina ai tu ? --- In plus, mie mi se pare totul legal. Baiatul asta ajuns doar de nevoie ministru, e un medic bun, are obligatii, trebuie si vrea sa faca bine si sa opereze – nu-i ca mitraliera ori dentistu fetitelor psd. Asta o fi un medic adevarat. Asa ca te intreb, cum sa opereze asta fara contract ? Ca tine, orice proletar poate lua o matura si sa curete in fata blocului, tu care esti mai elevat poti aduna fara contract de munca toate chistoacele din Piata Poporului Muncitor, tot gunoiul di pi creasta Omul ! Dar in clinica, daca se intimpla ceva si a operat unul de pe strada, care nu are nici un contract cu institutia, atunci e prapad ... asta nu se poate tata ! Ii iei dreptul la munca, la a face un bine ? Dar ce-a furat omul asta ? --- Egal Tolo, legal ori nu, realitatea e ca nu sint medici suficienti, cei buni si activi – in sensul ca se mai pot perfectioana – au plecat ori pleaca si ***, realitatea o citesti in comentarii, ura de clasa, ura proletara ! Iar aici sint doar „parelile“ celor care pot fi inca activi, pot scrie. Restul tac, inghit si acumuleaza ura ! Nu e bine. --- PS Cum neocomunismul distruge orice performanta pe intelesul celor de aici. Clonele, echipele ministeriale, ale partidelor si ale primarilor primesc bani, privatii nu, ba mai sint si sabotati de catre Stat si Putere. Cine investeste cu adevarat in afara lui Hagi ? - om bun si mai prost ar zice unii ? C S Alu Talpan nu numai ca primeste Stadion si bani caralau din care se infrupa – in afara *** – toti needucatii sistemului comunist care altfel n-ar putea lucra azi nimic, Taplan chiar poate declara in Romania de azi ca Privatii nu vor juca niciodata pe Ghencea oricit ar plati chirie ! Bine, ca nu-i Stadionul lui Talpan intelege oricine. Altceva va intreb: avem fotbal ? Nu ! „Avemus Papa pentru Talpanus !“

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

POW  •  31 ianuarie 2020, 12:09

@bg În acest caz mergeți la spitalul de stat iar CNAS va deconta x lei acestui spital. De ce ar fi rău ca eu merg la spitalul privat - că sunt mai puțini oameni de exemplu - care va primi aceiași x lei de la CNSAS ca și spitalul de stat, iar diferența o voi achita din buzunar ? Personal, am preferat să merg la spitale private, deoarece e mai curat și nu stau la cozile din sistemul de stat, Iar dacă tot plătesc asigurări, am și eu pretenția ca aceeași sumă pe care o decontează statul pentru o analiză în sistemul public, pentru dumneavoastră de exemplu, să o deconteze și pentru mine dar in sistemul privat unde prefer să mă duc. Problema e că în aceste cazuri, la stat vor merge din din ce în ce mai puțini. Iar în loc să îmbunătățim serviciile publice, le dăm în cap celor private, să nu avem concurență.

vasco  •  31 ianuarie 2020, 18:54

Și se mai miră cineva de ce am ajuns in halul ăsta?Sunt unii care nu sunt de acord cu corupția doar când e făcută de pesediști.”Ai noștri”au voie,le găsim toate scuzele,oricât de penibile ar fi.Madam Alina Popescu...***,oricum îți e extirpat un simț: cel al jenei.Si precis te crezi foarte deșteaptă sau “activista civic”.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mariana  •  1 februarie 2020, 10:50

Pana la urma lucrurile stau asa: atata timp cat sistemul public are probleme cu bugetul si nu reuseste sa faca fata cu brio in acordarea serviciilor pentru sanatate celor care platesc asigurari, nu este permis ca banii sa fie redirectionati catre sistemul privat, care ia prima data bani de la stat, apoi pentru aceleasi servicii ia si bani de la pacienti. Sistemul privat ar trebui sa se gestioneze cu banii proprii, nu cu banii din buget. Banii dati sistemului privat, pleaca tot din buzunarele noastre, in timp ce la stat ni se spune ca nu este buget suficient. Dar sa dam la privat, este buget suficient ? De ce cu banii aia nu s-ar putea face ceea ce este nevoie la sistemul de stat si nu la privat?

Mariana  •  1 februarie 2020, 10:57

In plus, daca dl ministru opereaza "pro bono", de ce nu investeste banii publici la spitalele de stat si sa opereze acolo pro bono, ca tot vrea sa faca gesturi umanitare ( de ce nu le-ar face la stat si nu la privat). Sa fim seriosi, daca chirurgii de acest fel ar opera pro bono, ar trebui sa traiasca cu ajutoare sociale de la primarie, caci nu ar mai avea ce manca. Si nu ar mai avea nenumarate case, vile, masini, bani in conturi si nu s-ar mai plimba in vacante luxoase prin zone exotice ale globului. In plus, sa stai in operatii este istovitor, mi-e tare greu sa cred ca dupa ce isi indeplineste obligatiile de ministru ( care si el sunt consumptive de energie) mai are posibilitate sa mearga SEARA la privat sa opereze. La urma urmei e si el om, nu robot.

PaCiEnTuEdEvInA  •  1 februarie 2020, 16:56

Privatilor, *** atunci nu diminuati *** standardele de calitate doar pt a va mari profiturile nemeritate (de ex, puneti banul si luativa un angiograf). MINIM 2 angiografe e standardul de SIGURANTA pt ca pacientii sa nu moara stand la coada la sigurul angiograf sau daca acesta se strica. Deorece patologiile implicate cer interventie rapida (min. /ore), nemaifiind timp pt trimiterea pacientului la alt spital (standard reconfirmat de asociatiile profes nord americane si europene). *** Va avertizam, suntem Pacienti Europeni, avem Drepturi si va cunoastem toate smecheriile

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

PaCiEnTuEdEvInA  •  1 februarie 2020, 17:12

Si nu mai incercati sa ne prostiti cu LOZINCA manipulatoare ca ce minuni va face pt pacienti "concurenta" public-privat. Credeti ca noi nu stim ca nu ne ajuta decat o concurenta reala si LOIALA, iar nu aranjata si de JUNGLA cum vreti voi ca sa ne trageti tunuri. Si nu va fi loiala, cat timp prin Lege: nu va fi introdusa incompatibilitatea public-privat a medicilor; nu se va infiinta Consiliul National pt Protectia Drepturilor Pacientilor, format din asociatiile de pacienti, pt controlul independent al calitatii serviciilor medicale platite; CNAS nu e transformata in Casa Nationala a ASIGURATILOR de sanatate, cu interdictia medicilor de a face parte din conducerea acestei unitati FINANCIARE. Stim ca incercati cu orice pret sa blocati in mass media discutarea acestor conditii, care v-ar impiedica sa ne trageti tepe si sa ne spoliati

bg  •  1 februarie 2020, 20:38

Doamne fereste sa intre CORONAVIRUSUL in Romania! Nu avem un sistem de laboratoare de sanatate publica care sa includa LABORATOARE DE REFERINTA de microbiologie (virusologie, bacteriologie, etc...) pentru diagnosticul bolilor transmisibile. Conform ultimului document OMS, daca testele de coronavirus sunt facute intr-un laborator obisnuit, probele se transmit la un laborator de referinta regional, national sau international ptr. confirmare. La IN Matei Bals exista un simplu laborator de genetica moleculara care nu este validat, specializat pentru asa ceva. Cand in tarile europene, elevii din clasa a XI fac analiza genetica in laborator la orele de biologie, noi trebuie sa ne entuziasmam ca Romania are si ea un astfel de laborator? Singurul laborator de referinta ptr. infectii respiratorii virale care avea in atributii identificarea virusurilor resp. care se pot rasp. epidemic (inclusiv coronavirusurile) a fost la INCD Cantacuzino care este acum la Min. Apararii si nu stiu ce mai face. Domnul director de la Matei Bals iese tot mai des in mass media si ne spune ca e bine, ca totul e sub control...ca sa nu fie panica, sa fie bine ca sa nu fie rau. Ne anunta de constituirea a tot felul de comitete si comitii interministeriale care fac si dreg. In epidemii, ai nevoie de cat mai multe laboratoare solide, bine echipate si de specialisti bine instruiti. (epidemiologi, microbiologi). Daca vor fi 1-2 cazuri, le vor rezolva ei cumva apeland la relatiile de la lab. din exterior. ( mie mi-ar fi jena). Dar ce te faci daca virusul scapa de sub control (vezi pesta porcina) si vor fi zeci, sute? Acel laborator de la Matei Bals nu va face fata si oricum probele trebuie trimise la un lab. de ref. (asta dureaza, vezi cazul Caracal cu FBI). Ca si in cazul vaccinurilor, ne vom baza pe altii...daca vor mai avea timp si de noi. Romania - eterna codasa!

Mariana  •  6 februarie 2020, 22:55

@bg - subiectul acestui articol nu era "coronavirusul numit 2019-n CoV" . Dar poate o sa avem un articol si pe aceast tema, daca tot esti impacientat. Da, Doamne fereste sa vina 2019-nCoV si in Romania, si Doamne fereste sa vina si alte asemenea. Sa ne rugam cu totii la catedrala Mantuirii Neamului, ca tot ne-a "***" bugetul de o suma fabuloasa, macar la ceva sa fie si ea utila. Despre Ordinul 6 / 2020 al ministrului sănătății ai ceva de opinat?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează