Încăpățânarea Bisericii: cum se pune în pericol viața bătrânilor și a copiilor

Duminică, la Constanța, un înalt prelat a sfidat cu bună știință cele mai bune sfaturi ale medicilor și prețuirea pentru viața bătrânilor și copiilor care au venit la slujbă

marți, 17 martie 2020, 6:52

Nu cred că spitalele au fost oprite din construcție din cauza bisericilor. Nu cred că într-o lume diversă trăim la sumă nulă: educație sau credință, religie împotriva științei. Dimpotrivă, simțim în ele o întrepătrundere.

Am sentimentul că ce e bun în sufletul atâtor popoare, indiferent de religia lor, de la călugării budiști din Tibet și până la mănăstirile pitite printre pietrele albe ale Greciei, va contribui la empatia necesară salvării noastre ca oameni din această criză.

Multe dintre mințile cele mai strălucite ale omenirii, cercetători care acum caută, cu determinare, în laboratoare un remediu sau un vaccin sunt asemeni marilor fizicieni ai istoriei care, undeva în profunzimile Universului, au văzut ceva mai presus de noi.

Însă ce face BOR acum, dând mână liberă înalților prelați să sfideze sfaturile autorităților sanitare, este un păcat față de viața credincioșilor.

Nu poți menține ritualul intact, dacă prin el se expun oamenii. Duminică, la Constanța, ÎPS Teodosie a împărtășit peste 100 de femei și bărbați, copii și bătrâni, cu aceeași lingurință. Saliva este un mod certificat științific de transmitere a coronavirusul.

E ca și cum Papa ar fi continuat să cheme oamenii în Piața San Marco, știind că îi expune riscului.

Acum câțiva ani, înainte de a se retrage din Pontificat, Joseph Raitzigher, Papa Benedict al XVI-lea a spus: ”Dumnezeu nu va lăsa corabia noastră să se scufunde”. Se referea la întreaga umanitate. Dumnezeu, nu, dar noi putem.

Comentarii (65)Adaugă comentariu

Florin  •  18 martie 2020, 16:58

Teodosie asta,nu trebuia sa fie in inchisoare ???!!!

Ionut  •  18 martie 2020, 17:19

Privesc cu ,,mare,, interes aceste discursuri pe care le au persoanele care doresc sa jigneasca alti oameni/biserici, pe forumuri, legat de orice subiect. Si voi face o exceptie , nu voi vorbi nici pro si nici contra bisericii, ci a regulii morale a cetateanului si educatia. Ieri treceam pe strada si un tanar de aprox. 20 de ani dintr-un grup de tineri de aceeasi varsta scuipa pe strada. Bineinteles ca nu este singurul care face asta, sau care va face asta si pe viitor. Strada este plina de astfel de exemple/exemplare. Si acum intreb pe cei care sunt suparati pe orice subiect descris mai sus, aveti curajul sa faceti curat si in acest grupuri de persoane? Sau ma astept doar sa fie o discutie de forum. Primul pe care il veti vedea pe strada facand asta, dintr-un grup mare *** ,,***,, spre exemplu, sau alte grupuri mai mari, vreau sa vad acelasi curaj pe care il aveti si in acest forum. Nu biserica este problema acum, ci educatia, unii se apara de virus, altii sunt total dezinteresati de subiect. Ganditi-va doar la ce sanse sunt sa calci pe strada in ceea ce am descris mai sus, duci acasa, (ca de... nu toti avem spatii de decontaminare sau solutii cu care sa stropesti la intrare inainte sa intri, deoarece niste oamenei foarte ,,inteligenti,, au cumparat tot spirtul de pe piata si tot dezinfectantul)... copil tau calca la intrare unde e descalti, ca de, este totusi un copil si nu ai apucat sa decontaminezi zona pana sa vina el ca nu suntem roboti.... si doamne ferese ia ceva (nu neaparat Corona, poate fi si altceva). Cine este de vina aici, preotul, lingurita, icoana? Haideti sa facem educatie si daca nu vreti sa mergeti la biserica, nu va obliga nimeni, stati acasa.... sau mai bine veniti sa facem educatie. Locul meu de munca nu imi permite sa stau acasa ci sa merg pe strada pentru a acorda asistenta sociala. Vreti sa stiti ca am doar o masca si trebuie sa o dezinfectez des cu spirt de acasa luat. Aveti curajul sa mergeti in familii sa informam si sa facem educatie? Sau stam doar pe forumuri si jignim? Primaria Constanta ca si alte primarii, duce lipsa de personal pentru informare, etc.... aveti curajul? Stati acasa si jigniti biserica, asa se rezolva Coronavirusul. Sincer ,,abia astept,, sa vad o stire la televizor de genul, de la acest preot s-a luat Corona, cu aceasta lingurita a dat la toti boala.... si icoana aceasta a imbolnavit populatia, pana cum sincer nu am auzit despre asa ceva in nici o tara. ,,Sper,, ca la noi sa fie prima stire de acest gen... suntem foarte buni la astfel de stiri, dar stam prost la stirile cu ,,scuipat pe jos, suflat nasul pe strada fara batista, stranutat fara batista si pus mana pe clante,,.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Petrache Pechea  •  18 martie 2020, 17:43

@tolontan Comentariul meu a fost cenzurat in totalitate, desi scrisesem ca in 3 zile de la eveniment nu a aparut niciun caz in Constanta, deci acuzatiile sunt vax. Bine, mai scrisesem si ca homosexualii strica societatea, nu Biserica, dar asta inteleg de ce ati cenzurat-o. Va e frică de adevăr?

Petrache Pechea  •  18 martie 2020, 17:44

PS: Tolontane, „prelatul” e prin definitie inalt. Da, hai cu limba română, că se poate!

Natafletz  •  18 martie 2020, 18:04

Da, deci hai cum să facem să dăm vina pe popi! Acuma nu mai continuă ''anchetele de forță'' ale celebrului Tolontan. Dacă'mi amintesc bine, piesa de rezistență din #colectiv cu care ați punctat că Ponta și Bănicioiu sunt ''criminali'' a fost că au venit la tv și au spus că sistemul face față. Dar ați spus voi la final că rămâneți vigilenți și cu actualii guvernanți. Și văd ce vigilenți sunteți: ați găsit problema: popii! Dar SISTEMUL FACE FAȚĂ TOLONTANE? FACI VREO ANCHETĂ PRIN SPITALE SĂ VEZI CÂTE LOCURI DE ATI AU? Câte sunt pe bune? NU TE INTERESEAZĂ? NU MAI VOR SĂ TE FILMEZE BĂIEȚII CUM TE FRĂMÂNȚI? Păi eu îți spun din sistem cum funcționează: în țara în care AZI ai secții în centre universitare stau câte doi pacienți în pat, cam cum crezi că va fi când, să presupunem doar, numărul celor cu covid ajung la 2000 de infecții (nu e plauzibil? stai că vorbim și de numărul de infecții acuș). La o rată de 5% cazuri severe, tu ce zici, FACE FAȚĂ SISTEMUL??? Păi ministru și'a pus măscuță ca să pară conectat și zice că da! Tu îl crezi??? Nu anchetezi? Nu anchetezi bunăoară dacă nu cumva bătutul guvernului cu pumnul că numărul mic de cazuri e grație măsurilor lui țiplă, e doar apă de ploaie? De exemplu TOȚI DIN SISTEM ȘTIU că vestitele ''anchete epidemiologice'' sunt cu creionul pe hârtie și de testat se testează doar suspecții primo și eventual contacții direcți. Cum îâi explici că avem cazuri numai dintre călători sau italieni și niciun caz luat de aici???? Îți dau eu o sugestie de răspuns/ (dar tu poți să anchetezi, nu să mă crezi pe cuvânt): din cauză că NU SE TESTEAZĂ... din cauză că NU SUNT TESTE? dar desigur, vigilența maximă să fie la biserici, să nu se pupe icoanele. De curiozitate: a apărut măcar un caz în celebrele ''anchete epidemio'' de COVID luat de la icoană? Că luat de la doctori întorși din excursie și plimbați prin spital știu mai multe... păcat că nu trebuie anchetate... Deci marele ''luptător'' pentru sistemul sanitar zis și Tolontan se ocupă acum de aghiasmă... Bravo curajosule!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Garido  •  18 martie 2020, 19:42

Cei de la OMS se lauda cu diplome de doctoranzi dar cand vedem ce ramane in urma lor constatam ca sunt *** functionali ,se pricep doar la numaratul mortilor . Si eu sa am pretentii la popa Teodosie ,sau la baba Vanga, sau la astia din diaspora care vin inapoi sa .... !!!! Pe cei de la OMS i-as judeca la urgenta si i-as baga in puscarie ,inclusiv pe reprezentantul Romaniei la OMS . Apoi as continua cu ..... astia care conduc U.E. si Romania.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihai  •  18 martie 2020, 21:24

Dragă Tolo, așa se transmite infecția COVID-19 https://www.tolo.ro/2020/03/18/exclusiv-7-noi-cazuri-de-coronavirus-la-gerota-descoperite-azi-noapte-unul-grav-in-total-fostul-sef-de-politie-a-ajuns-la-49-de-oameni-infectati-medici-pacienti-si-rude/ și nu prin Împărtășanie.

Pacientuedevina  •  18 martie 2020, 21:59

Nu doar refolosirea aceleași lingurițe, reintrodusă apoi in în același recipient, dar și gestul șocant al preotului/diaconului care agrava totul: ștregea mai apoi saliva de la gura fiecărei persoane cu același șervet!!! Sute de persoane...Deși EXISTĂ alternative canonice, care s-au mai aplicat în vremuri de molimă! Din nou, un articol NETERMINAT, CARE NU REZOLVĂ , CARE NU E EFICIENT, al domnului Tolontan, cu șanse minime de a influența clericii luminați și moderniști ai BOR de a lua măsuri. De ce? Deorece NU este însoțit de reacția Inspecției Sanitare de Stat și a Intitutului „M.Balș” raportată la acțiunile celor doi preoți, poziție care să fi fost solicitată în prealabil și care să fi însoțit acest articol. Rezultatul? Un mare DESERVICIU pentru informarea corectă: o problemă obiectivă, ce ține de disciplina sanitară LEGALĂ și de științele medicale (microbiologie, infecțioase, epidemiologie etc.) este aruncată în derizoriu, fiind discutată în termeni de mistică religioasă. Putea fi un articol excepțional și exploziv, care să demaște COMPLICITATEA colosală a medicilor-inspectori sanitari la acest fenomen grețos și extrem de periculos de inadecvare la disciplina sanitară a clerului, precum și la comoditatea încuiată a unei părți din cler de a folosi alternativele canonice de excepție în timp de molimă (problemă liturgică și PASTORALĂ, nu mistică. Și a fost rezolvată, prin comunicatul Patriarhiei din 27.02.: Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir cu lingurița comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană - o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriţă cu vin - https://basilica.ro/patriarhia-romana-masuri-sanitare-si-spirituale-in-timp-de-epidemie/). Din nou, în loc de prgmatism și eficiență, ne-ați oferit poezie...

Eduard  •  20 martie 2020, 3:34

Faza este că asta se întâmplă de ceva sute de ani. Iar preotul consumă tot ce rămâne în potir și pe linguriță la urmă, acolo unde a fost cufundată lingurița de sute de ori. Am cecetat ceva dar nu am auzit de o epidemie în rândul preoților. Cred la un moment dat realitatea spirituală se desprinde de cea profană.

ovidiu  •  20 martie 2020, 22:53

Exista o explicatie relativ simpla,pentru faptul ca nu se inbolnavesc preotii si enoriasii la impartasanie.Atat lingurita cat si vasul sunt din argint.Argintul e cunoscut din timpuri foarte vechi ca un puternic dezinfectant si conservant si remediu pentru diferite infectii.

Rami  •  22 martie 2020, 11:40

CU ACEEAȘI LINGURIȚA! Îți dai seama ce a putut sa facă? Dacă ai știi ce însemnătate are Sfânta Împărtășanie, ai plânge pentru articolul pe care l ai scris.

gigi  •  24 martie 2020, 11:13

Dragă Tolo, Nu voi aminti de vremurile străvechi când creștinii se rugau prin catacombe, se împărtășeau în vremuri de molime diverse pentru a fi apoi uciși de alții care erau preocupați cu "sănătatea normelor publice". Voi aminti doar de lagărele din Rusia (Ex: oranki) unde trăiau laolaltă mai multe naționalități și unde ortodoxia era admirată de toți, fie ei nemți italieni, spanioli sau japonezi. Acolo unde sfânta împărtășanie era lucrul cel mai de preț, unde rușii se botezau și împărtășeau pe ascuns. Voi aminti apoi de închisorile noastre, Aiud în special, unde pe ascuns se împărtășeau oamenii, oameni nevaccinați, oameni de care nu le păsa nimănui din autoritățile de la acea vreme. Moartea acolo venea din bătăi, foamete, tortură psihică și fizică, nicidecum din Sfânta Împărtășanie. Și colac peste pupăză, supraviețuitorii, unii din ei au trăit până la 90+ ani, mulți devenind călugări sau preoți dacă nu erau deja. Îți voi da exemplul doar a părinților Dimitrie Bejan, Mina Dobzeu și Steinhard. Citiți-le viața și veți vedea că mai cumplit decât frica de propria moarte era lepădarea de Hristos. Citiți că în Oranki au fost nevoiți să-și confecționeze obiectele liturgice și nu, nu a avut fiecare lingurița sa. Despre frică, cu Dumnezeul nostru. Odată, Mântuitorul i-a lăsat pe Apostoli să-i cuprindă furtuna pe mare. Și pentru frica lor i-a mustrat zicându-le: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot nu aveți credință?” "Când le dădea lor necazuri, atunci ÎI căutau și se întorceau la Dumnezeu" (Psalmul 77). Ne întoarcem la Dumnezeu sau e nevoie și de altele ? poate să ne zguduie nițel... Mulți dintre noi încă nu realizăm cât de bună perioadă este aceasta ca să ne linștim și să ne pocăim de greșelile noastre. Încă nu realizăm că suntem vulnerabili, foarte vulnerabili, la cea mai mică adiere... și încă nu știm să 'manageriem' aceasta.

igpetru  •  29 martie 2020, 22:50

Ar trebui facute slujbe zilnic si tot zilnic sa se dea impartasanie, obligatoriu, celor prezenti.

Adam  •  30 martie 2020, 10:14

Nu vrem sa intram in polemica cu unii care sunt goi pe dinauntru si cultural si mai ales moral!, Rautatea si nestiinta cuprinderii puterii Dumnezeiesti ii caracterizeaza. Pana la urma, fiecare dintre noi are dreptul sa aleaga cum se impartaseste, de ce trebe sa-mi spuna tolo ce sa fac? care este rolul lui? adica nu vrei sa vezi adevaratele probleme ale acestei colonii sub papucul strainilor, halul in care a fost devalizata tara asta, in care timp voi taceati ca o presa viteaza ce sunteti..........acu v-a casunat pe biserica, jos labele de pe credinta de mii de ani a acestui popor!

Tănase  •  4 aprilie 2020, 22:23

Dle Tolontan, noi creștinii ortodocși ne împărtășim cu aceeași linguriță din moși-strămoși. Din aceeași linguriță se împărtășesc și bolnavii de TBC, și cei de hepatită, și cei leproși de la Tichilești și mulți alți bolnavi. Iar la sfârșitul Sf Liturghii preoții consumă tot ceea ce mai este în potir. Ce să vezi? Nu se îmbolnăvesc nici credincioșii, nici preoții. Dar, dle Tolontan, ptr dvs care nu aveți credința că mâncând din potir vă sfințiți și celor care sunt la fel cu dvs, chiar cred că dacă vă veți apropia de potir și veți mânca nu vă v-a fi de folos. Cu stimă și respect vă spun acestea.

Comentează