Hoții de oxigen prosperă în criza COVID-19: directorul PNL cercetat penal pentru escrocherii cu aparate de aer le-a dublat acum prețul și spune că “sunt la reducere”

Fost director general la Vitalaire Iași, expus public de o investigație a echipei GSP & Libertatea și cercetat penal într-un dosar tărăgănat ani de zile de procurorii din Iași, Lucian Bentu s-a întors în business-ul cu aparate de aer

luni, 6 aprilie 2020, 8:20

de Mirela Neag, Răzvan Luțac, Cătălin Tolontan

Lucian Bentu, 40 de ani, a fost director general la Vitalaire Iași, sucursala liderului mondial de gaze industriale, AirLiquide Vitalaire.

Firma condusă de Bentu îi păcălea pe bătrânii bolnavi, cărora le livra aparate medicale de oxigen. Apoi îi dădea în judecată pe pacienți, pe baza unor documente falsificate.

Mulți dintre bolnavi erau în faze terminale. Dezvăluită de echipa de investigații în iarna lui 2016, afacerea a stârnit indignarea publică și i-a făcut pe procurori să facă o serie de percheziții. Multinaționala din Franța s-a delimitat de Bentu.

Om politic cu dosar tergiversat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

Bentu a intrat în PNL și dosarul lui a fost tărăgănat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Și-a făcut o nouă firmă, Oxigen24. Compania sa a scumpit – chiar a dublat – unele aparate de aer, necesare pentru pacienții care au nevoie de oxigen în fazele serioase ale infecției cu coronavirus.

Concentratoarele nu trebuie confundate cu ventilatoarele folosite în ATI.

Însă, dacă situația s-ar înrăutăți pe final de lună, iar mulți infectați ar urma să se refacă la domiciliu, cei cu forme agresive ale bolii – ori persoanele în vârstă – ar putea avea nevoie de concentratoare.

De la 5.990 lei, aparatul oferit de Bentu e vândut acum cu 9.690 lei. Și trecut la reducere

Prețurile comparative ale acelorași aparate în luna decembrie 2019, respectiv aprilie 2020
Prețurile comparative ale acelorași aparate în luna decembrie 2019, respectiv aprilie 2020

Oxigen24 și CPAP24 sunt platforme-surori pe care se vând concentratoare de oxigen și aparate CPAP – pentru cei care ce suferă de sindromul apneei în somn. Firma pe care se desfășoară afacerile sunt pe numele tatălui lui Lucian, Stelian, din Tecuci.

Mai multe imagini de dinaintea crizei arată că aparatele costau:

Azi, dacă intrăm pe același site oxigen24.ro, prețurile sunt aproape duble:

Ei bine, ambele apar la reducere de 3%, respectiv 13%!

Libertatea a verificat autenticitatea ofertelor, iar acestea au rămas, până în această dimineață, pe contul de Instagram oxigen24.ro, aici. Au fost postate la final de 2019, acum 4 luni.

Ce a însemnat escrocheria Vitalaire

În 2016, informațiile au devenit publice după ce un om din interiorul firmei a contactat echipa de investigații și ziariștii au publicat documentele Vitalaire, în care s-a văzut cum compania:

  1. Deconta pentru pacienți și, după moartea acestora, lua bani de la CAS. În mai bine de 30 de județe, au decontat bani și de la pacienții morți!
  2. Îi încărca pe pacienții în viață cu facturi multiple, mai mari decât cele reale.
  3. Oamenii erau anunțați târziu, dobânzile ajungeau la 40% pe an și 3.000 de pacienți au fost dați în judecată de Vitalaire pentru neplată.
  4. Practic, firma ajunsese dintr-una de închiriere de butelii de oxigen una de executări silite a celor mai nevoiași și bolnavi dintre clienți, totul pe baza unor escrocherii contabile!

 

CUPRINS: Aici ai toate episoadele investigației Vitalaire

Comentarii (11)Adaugă comentariu

pawn  •  6 aprilie 2020, 20:45

asa, ca stangist-extremisto-nihilist, stric si eu o intrebare: nationalizare? ca tot e vreme de ordonante militare. de ce nu s-ar face si in interesul culilor?

bg  •  6 aprilie 2020, 22:10

Ce spunea Coldea acum ceva vreme? Ce nu este interzis de lege, este perfect legal. Pe mine si cred ca si pe procurori ii intereseaza daca ce face acest domn L. Bentu este legal. De acord, ce face el NU este MORAL. Dar, oamenii de afaceri nu-si conduc firmele dupa emotii, dupa valori morale, ei urmaresc sa-si maximizeze profitul si astfel, depisteaza oportunitati in piata. Daca nu ar fi asa, d-nul L. Bentu si-ar face o societate de binefacere. Poate ca legislatia noastra in dom. economic este prea lasa, prea permisiva, organismele de control financiar sunt adormite, paralizate, se afla sub infl. politicului. Noi ne putem indigna la relatarea unor astfel de situatii, dar nu rezolvam nimic... La noi, aprope toate afacerile oneroase sunt legate de politic...Mai sa fie...

Traian  •  7 aprilie 2020, 4:15

" Bentu a intrat în PNL și dosarul lui a fost tărăgănat ... " DATA cand a intrat ala in PNL si UNDE se afla el acum in 2020 cand il asezi langa COVID-19 ? Ia uimeste-ne Tolontan cu niste info complete ( daca esti ccapabil, desigur )

Simeone  •  7 aprilie 2020, 8:02

@bg Mi se pare mie ca Statul Roman da dovada de slabiciune in materie de atragere a resurselor. Cu atat mai mult ca suntem in stare de urgenta, ar putea sa faca rechizitii de bunuri si materiale necesare. Ce ii opreste sa faca asta? Pai da, nu ne pute lega de Bentu sau de altii, ca au cotizat sau au relatii la noi in partdi! Ma scuzati, dar prea ii luam cu sarut mana pe astia.Rechizitii domnilor guvernanti! NU aveti bani? Pai sunt destule persoane ultra instarite in Romania cu conturi de sute de milioane de euro. Hai rapid, fiecare cate o suta de milioane. Cum credeti ca procedeaza Putin cand sunt probleme?

Fane  •  7 aprilie 2020, 9:33

De astfel de virusi mutanti nu avem cum sa scapam.

oana  •  7 aprilie 2020, 9:34

Un fapt e limpede,CORUPTIE MARE IN JUSTITIE! Procese care nu se mai termina,se intind pe 4-5-6-7-8 ani.De ce? Se trage de timp pentru ca spagile sunt consistente si vin in transe cu fiecare amanare,etc. E MULTA,MULTA CORUPTIE in asa-zisa justitie! E putreda rau de tot!

ovialex23  •  7 aprilie 2020, 10:27

Tuturora le este frica de atentarea la sanatate, la viata. Ia sa vedeti daca ar aplica cineva pagubit legea talionului "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte", sa vedeti cum ar disparea imediat coruptii si hotii din tara.

Garido  •  7 aprilie 2020, 17:00

Nu se poate, asa ceva ,bolsevicul pendelist sa profite de pe urma celor care dau coltul sau a celor care au intrat in somaj ,nu se poate ,asta face parte din ""elita"" tarii, asta e mucu' si sfarcu' coloniei ,cand pronunt cuvantul pendelist deja ma duc cu gandul la marele Bratianu ,mi se zbarleste parul pe cap de emotie . Dar ce credeati, credeati ca bolsevicii pendelisti si useristi au luat puterea sa faca ceva pentru oameni !

Garido  •  7 aprilie 2020, 17:16

O multime de oameni si firme au donat bani pentru salvarea pacientilor si cadrelor medicale iar bolsevicii astia de la guvernare talharesc pe spinarea mortilor .

raj  •  7 aprilie 2020, 17:30

Astept nu nerabdare sa luati o teapa ""lunga si groasa""de la vechii pdl-isti si actualii pnl-isti,sa va taie din nou salariile ,pensiile,meritati cu vf si indesat,voi vota si eu cu pnl cu doua maini.Ce a facut fluture la Suceava e antologie,ce fac circarii lui iohannis va ramane scris in pietrele de pe morminte.

Marius  •  7 aprilie 2020, 17:55

Tolo scrie cam 10 la sută din ce stie , restul nu are voie . Este a doua sau a treia oară când comentez un articol de al dumneavoastra si ultimul pt ca unul la ti cenzurat si era foarte pertintent . Scrieti ce vreti poate naivii va cred ca faceti dezvăluiri. Toate dezvăluirile de doi bani pe care le faceti dupa 10 ani sunt lucruri care le stie toata lumea care e implicata până si copii din Caracal . Coldea , Țandarei , Caracal si alte lucruri care le ati dezvaluit cand nu mai avea nimeni nimic de pierdut. E trist ca unii va mai si cred dar de fapt sunteti tot un ziarist cumpărat . Trist ca nu mai exista demnitate si un gram de drag de țara si respect pt oamenii care mai cred si lupta cu sufletul .Numai bine

Comentează