Desenele satanice. Firea și BOR au cerut să fie eliminată arta care ”lezează credința” și au dispărut panourile cu ”medicii sfinți”, dar au rămas ”medicii Buddha”

Pe 19 iulie 1937, liderii partidului nazist au scos din muzee creațiile artistice moderne și au inaugurat la Munchen, în bătaie de joc, o expoziție intitulată ”Arta degenerată”. În dimineața zilei de 29 aprilie 2020, de pe străzile Bucureștiului au fost eliminate ”desenele degenerate”, care elogiau medicii portretizați drept sfinți creștini, dar au rămas reprezentările medicilor ca divinități ai celorlalte credințe

miercuri, 29 aprilie 2020, 5:35

În vara lui 1937, Hitler și trupa sa au eliminat din muzee creațiile artiștilor dadaiști germani, dar și picturi ale lui Chagall, Matisse, van Gogh și Picasso. Apoi le-au expus, la Munchen, tăiate, strâmbe, încălecat, cu inscripții disprețuitoare, ca toată lumea să priceapă că e vorba de ”creații degenerate”.

”E o artă care jignește sentimentele poporului german”, au explicat ei când au inaugurat ”Expoziția artei degenerate”.

”Aceste imagini sunt jignitoare”

Pe 28 aprilie 2020, primarul Bucureștiului, Gabriela Firea a cerut firmelor de outdoor să scoată de pe panouri ”imaginile jignitoare” ale unor desene care reprezintă medici reprezentanți drept ființe divine din diverse credințe. A doua zi, mai multe firme s-au executat.

Cum a început totul?

Artista Wanda Hutira, desenatoare la revista Scena 9 și art director al agenției de publicitate McCann, a avut ideea de a omagia munca oamenilor din spitale în timpul pandemiei COVID. Și i-a portretizat pe medici drept sfinți ortodocși, reprezentări ale lui Buddha sau ale lui Vishnu.

Desenele au fost produse pe banii săi de către McCann, o agenție de publicitate care avea locuri goale, rămase din campaniile celorlalți clienți, împotmoliți în criza COVID-19.

Primăria a cerut însă eliminarea desenelor. ”Lezează credința trecătorilor”, a motivat instituția condusă de Gabriela Firea.

„Având în vedere că atât Biserica Ortodoxă, cât și foarte mulți bucureșteni consideră că aceste imagini sunt jignitoare, Primăria Capitalei va transmite firmelor de publicitate solicitarea de eliminare a acestor reprezentări de pe panourile stradale, care pot fi înlocuite cu imagini care să aducă un omagiu medicilor-eroi fără să lezeze credința trecătorilor”Răspunsul PMB, la solicitarea Libertatea

Prin oraș, la vânătoare de îngeri decăzuți

În dimineața de miercuri, angajații firmelor de outdoor, care nu aparțin Primăriei, dar, ca în orice regim feudal, depind direct de bunăvoința lui Firea și a curții regale, au luat și ei la ochi, după cum s-au priceput, desenele.

Cu ”Istoria Religiilor” a lui Eliade sub braț, s-au uitat la fiecare panou în parte. Nu le-a fost ușor. Roditoare ca orice mic diavol camuflat în artist, Wanda Hutira a desenat 17 figuri diferite de ”medici divini”, multiplicați în zeci de locații.

Au fost identificați și dați jos de pe schele câțiva sfinți, îngeri și vreo doi Arhangheli, dintre cei care lezează credința trecătorilor.

Dar au rămas Buddha, Vishnu, elefantul Ganesha și alte zeități confuze, care n-au avut un reprezentant în ales Consiliul Local al Municipiului București și nici o poză sprijinită lângă peștișorul colorat, de pe televizorul familiei Firea-Pandele din Voluntari.

Pentru depistarea concentrației de păgânism din restul de desene vor fi folosite aparatele PCR, RMN-ul și computerul tomograf care face sute de teste, cu care se laudă Gabi Firea zi de zi la Antena 3, Digi 24 și alte posturi dreptcredincioase de televiziune, prea ocupate ca să relateze abuzurile împotriva unor artiști fără bugete de media, din bani publici, la dispoziție.

***

Ideea că arta ar trebui aprobată de autoritățile laice și religioase este oglinda altor vremuri. Nu e clar însă dacă sunt vremurile vechi sau cele care vor veni. Namaste!

Comentarii (2)Adaugă comentariu

Florin  •  30 aprilie 2020, 13:03

De fapt Firea si BOR SRL lezeaza bunul simt de ani de zile si cred ca daca fac multa galagie o sa ne temem si o sa-i lasam in pace. A nu se intelege nici ca doctorii sint sfinti.

Iliescu  •  30 aprilie 2020, 15:43

Deja e un subiect cu mult prea mult tam-tam. Nu comentez decat un lucru - mi se pare imoral sa numesti medicii ingeri, cand cea mai mare parte sunt niste spagari care acum nu stiu unde sa dezerteze mai repede. Pacientii sunt adevaratii eroi, nu medicii.

Comentează