După ce premierul Cîțu a reclamat scăderea paturilor ATI la Timișoara, dr. Săndesc spune că „am crescut paturile de la 14 la 35”

„Timișoara nu a redus numărul paturilor ATI de Covid, ci l-a crescut. I-aș fi spus cu drag asta domnului Cîțu, dacă ne cerea informații”, a spus miercuri, pentru Libertatea, Dorel Săndesc, șeful secției ATI de la Spitalul Județean Timișoara.

miercuri, 10 martie 2021, 7:21

Doctorul a încercat să afle de ce tot miercuri, cu câteva ore înainte, premierul Florin Cîțu a primit o informație că au scăzut paturile în orașul afectat de Covid și că îi cere explicații ministrului Voiculescu pentru această reducere. „Premierul a văzut că s-a defectat o unitate mobilă ATI, dar spitalele au compensat numărul de paturi”, explică Săndesc de unde crede că e probabil să fi apărut zvonul.

de Raluca Diaconu și Cătălin Tolontan

„Am auzit, de exemplu, și vreau să verificăm dacă este adevărat, că la Timișoara a fost redus numărul de paturi în ATI, ceea ce ar fi foarte grav. Aș vrea să știu și eu acest lucru, dacă este adevărat sau nu și cred că toți vrem să aflăm aceste lucruri”, a spus premierul Florin Cîțu, miercuri.

– Domnule Săndesc, e corectă informația ajunsă la premier?
– Nu. Dimpotrivă. Numărul paturilor ATI dedicat Covid a crescut permanent la Timișoara. Anul trecut, la începutul pandemiei, aveam 14, în total, la trei spitale. Acum avem, la aceste trei spitale, 35 de paturi de terapie intensivă. Și se vor adăuga, în câteva zile, încă 16. Vom ajunge la 51, de peste trei ori mai mult.

Eu vă prezint cifrele, nu intru în nicio discuție politică. I-aș fi spus cu drag asta domnului Cîțu, dacă ne cerea informații. Nu că trebuie să mă sune pe mine premierul. Dar ideea e că noi, la nivelul întregii țări, am dublat capacitatea ATI în 9 luni și la fel s-a întâmplat și la Timișoara. Iar în câteva zile, aici, o vom tripla.
Dr. Dorel Săndesc

– De unde a venit, totuși, informația?
– Cred că cineva s-a uitat pe site-ul primăriei, unde scrie, într-adevăr, că s-a defectat o unitate mobilă ATI, un TIR, din cele pe care le-am primit în oraș, de la DSU. Dar ele s-au tot defectat, acesta e adevărul. Însă spitalele au compensat, au creat în timp locuri ATI.

– Câte locuri?
– Spitalul de boli infecțioase avea 4 paturi ATI. A cerut o unitate mobilă, unde erau cam 8 paturi. TIR-ul s-a defectat și a plecat la reparații la Cluj. Dar, între timp, spitalul a creat 8 paturi ATI pentru Covid în clădire. Noi, la Județean, aveam 5 paturi ATI pentru Covid. Am cerut și noi o unitate mobilă, un TIR. A funcționat, dar s-a defectat și a noastră. A plecat. Însă și noi am reușit să facem 12 paturi în plus față de cele 5 inițiale, toate în clădire.

„Oamenii fixează dezvoltarea, nu dotarea”

– Și al treilea spital?
– E Municipalul. A pornit cu 5 paturi. Acum are 6 și va avea, în câteva zile, încă 6. Și el a pierdut o unitate mobilă, un TIR, care s-a defectat, e în curte, nefolosit, de acolo cred că a pornit discuția de azi. Dacă facem socoteala, lăsăm TIR-urile la o parte, avem acum 35 de paturi ATI, față de 14 inițial. Și vom adăuga 10 la Spitalul Militar de Campanie și 6, cum vă ziceam, la Municipal.

– Personal aveți?
– Știți ce e interesant? Multă vreme, nu mi-e jenă să admit asta, am crezut că principala problemă e dotarea. Am dublat dotările. Dar limita de extindere o dă, de fapt, personalul, oamenii care lucrează în spitale. Numărul și priceperea lor fixează dezvoltarea.

Cu președintele Iohannis am discutat de trei ori. M-a invitat, alături de alți oameni din Sănătate, la Cotroceni și am dezbătut. Aș discuta oricând și cu premierul Cîțu. Pentru că pandemia va trece, dar problemele rămân. Una dintre ele este bugetul ATI pe țară. Dacă va scădea, și se aude că există acest risc, înseamnă că putem risipi ceea ce am creat cu atât de multă muncă.
Dr. Dorel Săndesc

Comentarii (1)Adaugă comentariu

Traian  •  17 martie 2021, 4:24

Asa , si... ? Pupici deontologici pentru tov. VeVe nu ai trimis ? ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează