De ce nu demisionează Vlad Voiculescu?

„Nu poți să nu râzi când vezi ce se inventează”, a răspuns Dan Barna când Sorina Matei l-a întrebat, pentru Mediafax, dacă Vlad Voiculescu mai stă ministru al sănătății. Râsul lor, plânsul nostru

luni, 12 aprilie 2021, 8:52

de Cătălin Tolontan

Liderul USR consideră că ruptura dintre premierul Cîțu și ministrul Voiculescu e invenția „marketingului de media”. Nu e clar ce înseamnă „marketing de media” în gândirea politică a lui Dan Barna, dar definițiile mai pot aștepta, pentru că nu media guvernează țara.

De ce n-au mers Voiculescu și Arafat să discute, cu două zile înainte, vreme de măcar o oră cu pacienții de la Foișor?

Uneori superficială și întotdeauna enervantă, presa are rolul ei. În anumite situații, e adevărat, eșuăm și nu ne facem treaba de ziariști. Dar nu presa mută bolnavii de la Foișor noaptea.

Și nu jurnaliștii i-au împiedicat pe Vlad Voiculescu și pe Raed Arafat să se deplaseze personal, cu câteva zile înainte de mutare, ca să discute cu pacienții. Cine știe care era reacția oamenilor dacă li se explica: „Poate salva vieți decizia dumneavoastră de a nu vă mai opera acum sau revenirea acasă cu câteva zile înainte”?

Poate că oamenii acceptau din proprie inițiativă, având sentimentul că mutarea lor contează, face bine, nu e o formă de a fi împinși pe toboganul arbitrariului și al lipsei de sens.

Pentru asta însă, Vlad Voiculescu ar fi trebuit să considere acei pacienți drept responsabilitatea sa. Ceea ce înțelegem că nu e ceea ce crede, de vreme ce i-a pasat retoric la Primărie. Mai exact la ASSMB. Imaginați-vă unde s-a ajuns, să consideri că un pacient mutat peste noapte trebuia gestionat de o instituție anonimă a primăriei.

În anii de când apără, just, sistemul public de salvare și de medicină de urgență, Raed Arafat spune mereu că „nu putem să pasăm această răspundere la privat sau altora. Căci, la finalul zilei, cetățenii tot la stat se uită, de la noi așteaptă soluții”.

Exact această logică se aplică acum. Lăsați Primăria, ASSMB și alte abrevieri de neînțeles! Pacienții sunt ai instituțiilor reprezentative ale statului: Ministerul Sănătății și, în cazul mutării de criză, Departamentul pentru Situațiile de Urgență.

Aici, premierul Cîțu are integral dreptate: Voiculescu nu poate fugi de răspundere. Tratamentul pacienților se circumscrie, prin lege, sferei de acțiune a MS.

Pe de altă parte, așa cum MS răspunde pentru fiecare bolnav, Guvernul e dator să protejeze fiecare român. Bolnavii îi aparțin lui Voiculescu, cei încă sănătoși, lui Cîțu.

Iar politica permisivă a premierului Cîțu vine în conflict cu recomandările Ministerului Sănătății. În mai multe guverne europene se consumă această dezbatere internă. Specialiștii recomandă ceva, iar creatorul de politici publice macro are o altă opinie.

Diferența la noi e că nu e deloc clar pe ce se bazează Guvernul când nu ia măsuri combinate, dinamice și stricte de limitare a valului trei.

Țări sau state din SUA care au 30-40% dintre adulți vaccinați cu cel puțin o doză se confruntă cu o creștere a spitalizărilor și cu o rată de mortalitate îngrijorătoare. Noi vom ajunge la 30-40% dintre adulți vaccinați abia peste multe, foarte multe luni. Și, atunci, pe ce ne bazăm ca să trecem puntea suferinței cu cât mai puțini morți? Sau nu mai contează bolnavii, urmările, cei plecați dintre noi?

Posesor, dinspre spitale, a unei necesități a acțiunii urgente, Vlad Voiculescu nu poate să o aplice, atât pentru că nu vrea restul guvernului, cât și pentru că el n-a reușit să-și prioritizeze acțiunile. În plus, n-are oameni. Ministrul a început lucrul pe multe fronturi ale sistemului de sănătate și asta a fost o eroare pentru o astfel de perioadă.

Voiculescu reproșează partenerilor de guvernare că nu realizează gravitatea situației valului trei, dar la rându-i nu arată că mobilizează sistemul medical în acea direcție, cu suficientă determinare.

Între timp, ministrul Sănătății a și ajuns un soi de „butoi cu pulbere al Coaliției”. Prea puțin racordat la pragmatism, sedus de bula susținătorilor săi pasionali, Vlad Voiculescu nu realizează că, uneori, să ai dreptate pe fond face mai mult rău, dacă nu știi sau nu poți să pui această versiune în aplicare.

Demisia sa, explicată prin diferența de concepție și prin tragerea publică a unui semnal de alarmă, pare ceva de neacceptat pentru USR-PLUS și, mai ales, pentru fanii săi. Dar rămânerea cu un premier care te califică public drept lipsit de onoare înainte ce va aduce? Se va acutiza și se va personaliza și mai mult întregul conflict.

Dacă ministrul pleacă, e o șansă ca politicienii din coaliție să înțeleagă că Sănătatea nu poate rezista în următoarele luni fără sprijinul politic al unor măsuri impopulare.

Dacă rămâne, discuția va continua să fie despre Vlad Voiculescu, ceea ce e un alibi care maschează neputința și incompetența pentru toate taberele politice. Inclusiv pentru Opoziție, care joacă ca la galerie.

Alexandru Rafila a ajuns, din reprezentant al României la OMS și om care-și măsura cuvintele, un parlamentar PSD care face glume misogine de cabană despre secretarul de stat de la MS Andreea Moldovan, vinovată pentru calitatea de a fi femeie „ascetă”.

Asta doar pentru că, venită de pe frontul COVID, doctorul Andreea Moldovan și-a rostit opinia de specialist și responsabil guvernamental: fără măsuri ferme, numărul morților va continua să ne bântuie.

 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii (9)Adaugă comentariu

Marea Resetare Fassaita  •  13 aprilie 2021, 0:02

Greu, tot mai greu cu propaganda. ***. ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vlady Kolektiw  •  13 aprilie 2021, 1:56

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Traian  •  13 aprilie 2021, 5:10

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bg  •  13 aprilie 2021, 6:19

NUUU....Alexandru Rafila nu a ajuns acum asa, el a fost si ramane dintodeauna un astfel de personaj: misogin, arivist, lipsit de scupule, cinic, din gasca medicilor sustinatori ai PSD-ului, majoritatea domni profesori UMF, alaturi de Cercel, S. Oprescu, Bodoc, M. Pop, etc...Toti sunt niste antireformatori ai sist. de sanatate bazat pe bani negri dati de pacienti medicilor, pe achizitii preferentiale de la firme de casa, pe dispretul fata de pacient care intotdeauna este vinovat {ca e bolnav, ca e indisciplinat, ca nu plateste asigurarile, ca cere explicatii, drepturi...}. Despre ce vorbim? Alexandru Rafila a fost secretar de stat sau consilier al ministrului pe probleme de sanatate publica ani la rand, in criza bebelusilor, in tragedia de la Colectiv, in scandalul Hexi Pharma...ce schimbari in bine a adus dansul in sist. de sanatate publica? NIMIC! Chiar a depus toate eforturile sa nu se schimbe nimic si sa ne convinga ca avem de toate, iar pacientii sunt tratati ca in Germania, ca nu avem infectii nosocomiale in spitale. Toate actiunile dansului au fost facute in scopul ocuparii unor functii de demnitate publica bine platite in tara si in afara ei. Acum este parlamentar PSD {halatul de medic l-a lasat in cui} si sapa puternic sa rastoarne actuala coalitie, caci el considera ca scaunul de ministru al sanatatii i se cuvine, iar coordonatorul campaniei anticovid trebuie sa fie Alex. Cercel. O sa ajungem sa ne tratam de covid cu spalaturi in nas...asa cum ne recomanda Cercel la inceputul pandemiei. Intr-o societate democratica, pe langa specializarea si profesionalismul celui care conduce si ia decizii mai conteaza si caracterul omului. Calitatea de MEDIC nu garanteaza onestitatea, cinstea, corectitudinea, moralitatea, empatia fata de pacient. Caci nu-i asa...scopul scuza mijloacele....

Adi  •  13 aprilie 2021, 7:48

1.Ca sa-l demiti pe Voiculescu , mai intai trebuie sa dai de pamant cu " ministrul de finanțe" Câțu .Care a fost procentul de colectare a taxelor cand a fost ministru de finante? A avut dl Câțu performanta de a colecta cel putin 85% din taxe si noi nu stim? 2.Voiculescu trebuie sa plateasca pentru greselile lui ,la fel ca si ceilalti care s-au perindat pe la Min.Sanatatii. Sistemul de sanatate din Romania a fost corupt si putred inca de la inceput, de pe vremea cand operatiile se tranzactionau cu un carton de Kent sau o sticla de JW . Intr-un ziar scria ca o pacienta de la Foisor care trebuia sa faca operatie isi facuse toate analizele pe banii ei. Pai asta nu este o noutate, ci a devenit o normalitate pentru cei asigurati la sistemul public de sanatate. Eu personal din 2009 , am incetat sa mai platesc .De ce? Pentru ca de fiecare data cand am fost sa-mi fac niste analize mi s-a spus ca nu sunt fonduri.Cum adica nu sunt fonduri.Cotizezi ca prostul tot anul ,iar cand ai nevoie o data pe an de niste analize simple sa primesti raspunsul : Nu sunt fonduri! Prefer sa platesc un abonament la privat unde am dreptul la 2 analize pe an .E mai scump , dar nu mai primesc acel raspuns tâmp : Păi , nu sunt fonduri trebuie sa vi le platiti. PS.Sistemul public de sanatate din Romania , va intra in colaps mai devreme sau mai tarziu , daca Min. de finante nu va avea grad de colectare a taxelor de cel putin 85%, iar cei din Min.Sanatatii respectiv CNAS nu-si respecta clientii care cotizeaza.Ultima data cand am fost cu tatal meu la urgente la Spitalul judetean C-ta , jumatate din salon era plin cu boschetari si asistati sociali.Oare aia ce cautau acolo? Cat au cotizat boschetarii la CNAS ca sa aiba dreptul sa vina acolo ca sa fie ingrijiti gratis? Tatal meu a cotizat 45 de ani. Putorile de asistati sociali din ghetoul Henri Coanda , care traiesc tot din mila " prostilor" care-si platesc taxele si impozitele ce cauta acolo? Daca politicienilor le este mila de ei ,ok, sa le deconteze ei din banii partidului vizita la medic.

bg  •  13 aprilie 2021, 12:10

Si acum despre USR si Vlad Voiculescu....USR-ul a intrat la guvernare cu un procent destul de bun obtinut in alegeri. Fara experinta guvernarii efective, tinerii usr-isti impetuosi, orgoliosi, au crezut ca de acolo de sus, din Palatul Victoria, vor sparge avioane...asa,... just like that...si s-au infipt sa obtina cele mai grele ministere...Vlad Voiculescu, ofensat ca nu a fost sustinut drept candidat la Primaria Capitalei, a cerut postul de ministru al sanatatii si l-a obtinut...Din pacate, postul s-a dovedit a fi o palarie prea mare pentru el...mai bine ramanea sef la ASSMB, vedea cum merg treburile cu cele 19 spitale ale primariei, capata experienta si apoi mai vedea el...Asa, de cand conduce ministerul se poticneste in capcane si calca pe bombele plasate si lasate de vechile conduceri...in spitale, in DSP-uri, in INSP, in tot sistemul...care i-au compromis serios imaginea...si vad ca i se termina si benzina...Aici trebuie unul puternic, rezistent, tare ca otelul, anduranta taticu...Degeaba incearca sa dreaga busuiocul pe facebook...PNL-ul se delimiteaza, iar unii ii cer cu vehementa demisia...au ei pe cineva mai BUN...? Daca pastrau MS-ul dupa alegeri, ar fi incasat-o ei acum...sau poate ca USR-istii sunt cam incomozi la guvernare cu criteriile lor de integritate si daca se supara si ies, locul liber poate fi ocupat de cine credeti...de PSD...ce, nu suntem toti o apa si un pamant, nu avem acelasi tatuc, aceleasi naravuri...? Unde nu-i cap, vai de pacienti....

Ilie  •  14 aprilie 2021, 9:37

Voiculescu adora puterea, de asta nu demisioneaza.

Maria  •  16 aprilie 2021, 11:16

Nu a demisionat pentru că ştia în sufletul lui că va fi demis. Poate că modul în care a procedat Florin Cîțu, fără să se consulte cu Alianța USR PLUS și Coaliția, a fost inacceptabil, dar trebuia făcut.

Valeriu Niculescu  •  16 aprilie 2021, 13:29

Nu are rost să discut conținutul. Dar forma? "Tratamentul pacienților se circumscrie, prin lege, sferei de acțiune a MS." Ați încercat deseori să circumscrieți o sferă? Chir și metaforic?

Comentează